Psalmul 6 – O cantare de penitenta

Psalmul 6 – O cantare de penitenta

     1. „Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta şi nu mă mustra cu urgia Ta.

     2. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele.

     3. Sufletul mi-e îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?

     4. Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!

     5. Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?

     6. Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi.

     7. Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.

     8. Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!

     9. Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!

    10. Toţi vrăjmaşii mei vor fi acoperiţi de ruşine şi cuprinşi de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiţi de ruşine.”

 

     Viteazul care plange

Psalmul 6 este primul dintre cei sapte psalmi de penitenta ( 6, 32, 38, 51, 102, 130 si 143 ), Luther supranumindu-l „o rugaciune de penitenta pentru sanatatea trupului si sufletului.”

David pare de nerecunoscut in acest psalm, care ascunde in versurile sale niste trairi de un dramatism profund. Eroul poporului sau, viteazul in lupte si biruitorul de alta data se lasa doborat de melancolie si plange. Dar nu oricum, ci pe genunchi inaintea Dumnezeului sau.

Care au fost acele imprejurari nefaste din viata sa care l-au determinat pe David sa scrie acest psalm cu pana muiata in propriile lacrimi ? Nu stim. Poate revolta lui Absalom, insotita de durerea unui tata uimit de marsavia odraslei sale, poate vrajmasia nejustificata a lui Saul, poate mustrarile de constiinta in urma pacatuirii cu Batseba, poate vreo boala trupeasca ce vestea apropierea de pragul mormantului…

Oricare ar fi adevarul, acest psalm este un model de sinceritate si transparenta. Caci – nu-i asa ? – cu totii avem sentimente si nu le putem nega. Dar ce facem cu ele ? Cum le gestionam ? De aceea, Psalmul 6 este un model care ne arata cum trebuie sa ne gestionam sentimentele. Caci ele exista, vrem sau nu vrem, si trebuie sa stim ce sa facem cu ele.

   

      „Doamne, nu ma pedepsi”

Psalmul incepe cu un iz de disperare, cu un strigat al lui David catre Dumnezeu, implorandu-L sa nu-l pedepseasca. Pentru ce anume ? David nu aminteste aici niciun pacat pe care l-ar fi savarsit si pentru care se astepta la pedeapsa divina. Sa fie acest pacat cel savarsit cu Batseba ? Este foarte posibil. Dar la fel de posibila este si o alta situatie, sugerata de versurile aflate chiar in inima psalmului:

     „Mi s-a supt fatza de intristare si a imbatranit din pricina tuturor celor ce ma prigonesc. Departati-va de la mine toti cei ce faceti raul !” ( vers. 7 si 8 ).

Un lucru este sigur: David era urmarit de vrajmasii sai, prigonit pana acolo incat trupul sau se topea pe zi ce trece, iar fatza ii imbatranea inainte de vreme. Se ridica insa o intrebare: De ce David Ii cere lui Dumnezeu sa nu-l pedepseasca in mania Lui, daca vrajmasii erau cei care il urmareau sa-i faca rau ? Ce legatura exista intre rautatea vrajmasilor si pedeapsa divina ?

Un posibil raspuns la aceasta intrebare il gasim in cartea lui Iov, din care invatam ca in vechime ( oare nu cumva si astazi ? ) suferintele erau considerate pedepse divine pentru anumite pacate savarsite. Oare era si David inconjurat de „prieteni” si sfetnici ca ai lui Iov ? Oare era si el inconjurat de oameni care incercau sa-l „mangaie”, sustinand ca toate suferintele lui se datorau faptului ca a fost parasit de Dumnezeu ?

Daca asa stau lucrurile, strigatul de durere al psalmistului este de inteles: „Doamne, nu ma pedepsi in mania Ta si nu ma mustra cu urgia Ta ! Ai mila de mine, Doamne, caci ma ofilesc ! Vindeca-ma, Doamne, caci imi tremura oasele” ( vers. 1.2 )

Strigatul „Ai mila de mine, Doamne !” are multe semnificatii, toate fiind deosebit de importante in relatia dintre omul pacatos si Dumnezeu:

„Ai mila de mine” inseamna recunoasterea faptului ca esti pacatos si ca esti vinovat inaintea lui Dumnezeu

– „Ai mila de mine” inseamna recunoasterea faptului ca meriti pedeapsa divina, oricare ar fi aceasta

„Ai mila de mine inseamna recunoasterea faptului ca Legea lui Dumnezeu este dreapta

„Ai mila de mine” inseamna recunoasterea faptului ca Dumnezeu este indurator, plin de bunatate si gata sa ierte

In fatza unei astfel de atitudini din partea omului pacatos, poate ramane indiferent Tatal nostru ceresc ?

Din relatarea Evangheliilor, intelegem ca rugaciunea „Ai mila de mine, Doamne” este una din acele rugaciuni care primesc intotdeauna, fara exceptie, un raspuns imediat din partea cerului. Se indoieste cineva de acest lucru ? Cititi finalul psalmului si-mi veti da dreptate !

 

     Boala trupeasca sau suferinta sufleteasca ?

Citind acest psalm, nu stim ce sa credem: David se confrunta cu o boala trupeasca sau cu o suferinta sufleteasca ? Ambele suferinte sunt descrise in cuvinte deosebit de miscatoare:

– suferinta fizica: „ma ofilesc”, „vindeca-ma, Doamne, caci imi tremura oasele” ( vers. 2 )

– suferinta sufleteasca: „sufletul mi-e ingrozit de tot” ( vers. 3 ), „izbaveste-mi sufletul” ( vers. 4 )

Nu stim daca suferinta fizica a generat-o pe cea sufleteasca sau, dimpotriva, suferinta sufleteasca a adus boala in trupul sau. Viata ne invata ca intre cele doua exista o legatura indestructibila. Ceea ce este important de retinut este lectia pe care David vrea sa ne-o ofere fiecaruia dintre noi:

     „Nu te lasa doborat de suferinta ! Ia-ti sentimentele, oricat de amare ar fi, si pune-le inaintea lui Dumnezeu, nu inaintea oamenilor. Stai de vorba cu Dumnezeu pana iti va raspunde, si nu pleca dinaintea Lui pana nu apare iarasi soarele in sufletul tau. Increde-te in Dumnezeu, oricat de intunecat ar fi cerul existentei tale, si mergi mai departe cu El, asteptand eliberarea.”

 

     „Cine Te va lauda in locuinta mortilor ?”

Presiunea supra sufletului sau este atat de mare, incat David simte ca a ajuns in pragul mortii. Ceea ce afirma el in versetul 5 arata conceptia lui cu privire la starea omului in moarte: „Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine, si cine Te va lauda in locuinta mortilor?

David stie ca dincolo de pragul mormantului nu mai exista activitate intelectuala, nu mai exista aducere aminte, nici comunicare si lauda la adresa Creatorului. Lipsa activitatii intelectuale si a comunicarii dincolo de pragul mormantului este o dovada suficienta in favoarea doctrinei care afirma ca mortii sunt intr-o stare de inconstienta. Aceasta credinta va fi enuntata de psalmist si in alti psalmi, ca de exemplu:

– Psalmul 88,10-12: „Oare pentru morti faci Tu minuni ? Sau se scoala mortii sa Te laude ? Se vorbeste de bunatatea Ta in mormant si de credinciosia Ta in Adanc ? Sunt cunoscute minunile Tale in intuneric si dreptatea Ta in tara uitarii ?”

– Psalmul 115, 17: „Nu mortii lauda pe Domnul si nici vreunul din cei ce se pogoara in locul tacerii.”

Daca asa stau lucrurile cu privire la starea celor morti, daca dincolo de pragul mormantului nu exista constienta, comunicare, activitate si inchinare, de unde provin atatea invataturi despre un Rai prezent si un Iad prezent, in care sufletele celor morti se duc pentru a-si primi rasplata ?

Daca David nu s-a suit la ceruri ( in Rai ), conform celor amintite de apostolul Petru in predica sa din Ziua Cincizecimii ( Fapte 2,34 ), desi el era „om dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel 13, 14; Fapte 13, 22 ), de ce atunci muritorii de rand sunt trimisi de fetzele bisericesti in locuri cu verdeata, imediat dupa moarte si indiferent de viata pe care au trait-o ? Greu de raspuns…

 

     „Imi scald patul in lacrimi”

Este de necrezut: Viteazul care s-a luptat cu Goliat, eroul care a fost aclamat dupa marile biruinte impotriva vrajmasilor poporului sau, geme pana la ultima farama de putere si plange, scaldandu-si patul in lacrimi. Incarcatura emotionala este atat de mare, incat cuvintele sunt de prisos. Doar lacrimile mai pot transmite ceea ce nu pot face cuvintele.

Lucrul pe care nu-l intelege psalmistul si care face ca fatza sa-i fie supta de intristare si imbatranita inainte de vreme, este patosul cu care dusmanii sai ii doresc raul.

Oare noi nu trecem adesea prin astfel de momente ? De cate ori nu vedem rautatea, invidia, gelozia si dorinta de razbunare a unor oameni carora nu le-am facut niciun rau, sau pe care, dimpotriva, i-am ajutat la vreme de nevoie ?

Nu palmele lor ne dor, ci imposibilitatea de a primi un raspuns la intrebarea: „Et tu, mi fili Brute ?” ( „Si tu, fiul meu, Brutus ?” – replica data de Cezar in momentul asasinarii sale, la care a participat si propriul sau fiu, Brutus ).

 

    „Domnul a auzit glasul plangerii mele”

David isi incheie psalmul intr-o nota luminoasa. Disperarea initiala se transforma in incredere deplina, iar melancolia de la inceput devine bucurie intensa.

    „Domnul imi asculta cererile si Domnul imi primeste rugaciunea” este convingerea lui profunda ( vers. 9 ). In ciuda evidentelor, David isi declara deplina sa incredere in Dumnezeu, avand convingerea ca decretul de eliberare a si fost emis, chiar daca nu stie cand va fi pus in aplicare. Oare David a simtit chiar in timpul rugaciunii ca Domnul l-a iertat si primit ?

Majoritatea psalmilor de penitenta au aceeasi structura: strigat dupa ajutor, descrierea suferintelor sufletesti, pentru ca in final totul sa se lumineze intr-o nota de incredere, pace si bucurie. Ma intreb: Ce l-a facut pe David, un om cu aceleasi slabiciuni ca oricare dintre noi, sa devina un om dupa inima lui Dumnezeu ?

Desi nu cunoastem exact problemele cere-i provocau lui David suferintele fizice si sufletesti pe care le descrie in Psalmul 6, putem aprecia totusi atitudiea sa in fatza furtunilor vietii.In astfel de situatii, alti oameni s-ar fi revoltat impotriva lui Dumnezeu, s-ar fi descurajat pana la disperare si sinucidere, ar fi incercat sa minimalizeze problemele sau sa le justifice, iar altii ar fi ramas indiferenti fatza de soarta lor, resemnandu-se.

David alege insa atitudinea cea buna, corecta si placuta lui Dumnezeu: pocainta cu tot ce presupune ea: marturisirea problemei, regretul, apelarea la indurarea divina si increderea in iertarea oferita de Dumnezeu. El dovedeste inca o data ca Il cunoaste pe Dumnezeul caruia i-a slujit intreaga viata. El stie cat este El de drept si sfant, dar si cat este de indurator si iertator.

Pe aceasta cunoastere a lui Dumnezeu a putut psalmistul sa-si cladeasca intreaga viata. Iar atunci cand pacatul a adus ruina in viata sa, el a stiut sa se ridice din nou, privind la caracterul Domnului sau. Aceasta cunoastere l-a salvat in vremuri de criza, i-a fost temelie a credintei si i-a dat aripile sperantei cand totul in jur parea ca se prabuseste.

De aceea, Psalmul 6 aduce mangaiere speciala celor loviti de mari suferinte, aparent nevindecabile, fie ele de natura fizica, fie de natura sufleteasca. Cel ce-L cunoaste pe Dumnezeul cel viu si adevarat, si-a cladit casa pe stanca si orice furtuna ar veni, casa va ramanea in picioare. Oare nu acest lucru il doreste orice om ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Psalmul 6 – O cantare de penitenta

  1. muresan spune:

    Amin. Ai mila de mine Doamne

  2. Aqua Time spune:

    Amin, Ma gandesc oare cum e vazuta relatia dintre un crestin si un ateu…
    Nu ma intereseaza perspectiva celor din jur ci doar celui de sus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free