Anul 457 i.Chr. si decretul de rezidire a Ierusalimului

Anul 457 i.Chr. si decretul de rezidire a Ierusalimului

“Sa stii dar si sa intelegi, ca de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul ( Mesia ), la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani; apoi timp de sasezecisidoua de saptamani, pietele si gropile vor fi zidite din nou, si anume in vremuri de stramtorare” ( Daniel 9,25 )

 

Cea mai lunga perioada profetica pe care o putem gasi pe paginile Scripturii este cea din Daniel 8,14: “Pana vor trece doua mii trei sute de seri si dimineti, apoi Sfantul Locas va fi curatit.” In profetie, ni se specifica perioada de 2300 de zile profetice, care echivaleaza in viata reala cu 2300 de ani, insa nu ni se indica punctul de plecare al acestei perioade.

Clarificarea vine insa in capitolul urmator al cartii, cand ingerul revine prezentandu-i lui Daniel o alta profetie, de data aceasta privind poporul Israel: profetia celor 70 de saptamani, adica a celor 490 de ani de har pentru poporul ales.

De data aceasta, punctul de plecare al celor 70 de saptamani este bine stabilit: darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului. Din studiul celor doua profetii ( cele 2300 de zile si cele 70 de saptamani – Daniel capitolele 8 si 9 ), reiese ca cele doua perioade profetice au acelasi punct de plecare, dat fiind faptul ca profetia celor 70 de saptamani este inclusa in cea despre cele 2300 de zile ( pentru detalii, vezi articolul postat la adresa: http://www.loribalogh.ro/2010/11/apocalipsa-vechiului-testament-cele-70-de-saptamani-18/ ).

Asadar, lunga perioada de 2300 de ani incepe odata cu porunca pentru rezidirea Ierusalimului. Istoria consemneaza trei decrete date de imparatii persani cu privire la repatrierea evreilor aflati in robie. Primul decret a fost cel al lui Cirus, in anul 536 i.Chr., redat in Ezra cap. 1, exact la 70 de ani de la inceputul robiei ( 606-536 i.Chr. ) si conform profetiei din Ieremia 25, 11.12. Insa decretul lui Cirus nu prevedea reconstructia Ierusalimului, ci doar a templului.

     Al doilea decret a fost dat de Darius in anul 519 i.Chr., redat in Ezra cap. 6. Dar nici acest decret nu se referea la rezidirea Ierusalimului, ci doar a templului.

Al treilea decret, cel al lui Artaxerxes Longimanus, dat in anul 457 i.Chr. si amintit in Ezra cap. 7, este singurul care se referea la reconstructia Ierusalimului. Pentru acest fapt, el reprezinta punctul de plecare al marei perioade profetice de 2300 de ani, care se intinde pana in anul 1844, anul in care in cer urma sa inceapa judecata preadventa si curatirea sanctuarului ceresc.

Anul 457 i.Chr. este insa contestat de unii critici ai Bibliei. Acestia se leaga de faptul ca Ezra 7 nu specifica clar faptul ca decretul lui Artaxerxes se refera la reconstructia zidurilor Ierusalimului. Implicatiile acestei controverse sunt uriase. Daca anul 457 i.Chr. nu reprezinta punctul de plecare al celor doua perioade profetice: cea de 70 de saptamani din Daniel 9, 24-27 si cea de 2300 de zile din Daniel 8,14, atunci profetii importante, ca cele legate de venirea lui Mesia si inceputul judecatii preadvente, ar deveni discutabile.

Sa revenim la decretul lui Artaxerxes Longimanus din anul 457 i.Chr, asa cum este redat in Ezra cap. 7. Aici avem de-a face cu un document oficial care trebuie studiat cu ochiul specialistului, pentru a observa cele mai mici detalii. Intr-adevar, in aparenta nu se aminteste nimic in acest edict despre restaurarea Ierusalimului. In cea mai mare parte a lui, decretul se refera la restabilirea vietii religioase a poporului iudeu, cuprinzand porunci precise cu privire la jertfe, uneltele templului si scutirea de bir pentru preotii si slujitorii lui.

Exista insa un detaliu care nu trebuie trecut cu vederea – versetul 25: “Si tu, Ezra, dupa intelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecatori si dregatori care sa faca dreptate la tot poporul de dincolo de Rau, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tau, si fa-le cunoscut celor ce nu le cunosc.

     De data aceasta, decretul lui Artaxerxes nu se refera doar la restaurarea vietii religioase, ci la restaurarea statului iudeu. Numirea de judecatori si dregatori in Ierusalim presupune restaurarea unor institutii ale statului, esentiale pentru functionarea lui. Or acesti inalti functionari de stat aveau nevoie de sedii in care sa lucreze. Nimeni nu-si imagineaza ca institutiile statului ar putea functiona in mijlocul unor ruine, intr-o capitala ale carei ziduri sunt daramate. Asadar, restaurarea unor institutii ale statului evreu implica in mod logic si reconstructia capitalei, cu sediile corespunzatoare si cu zidul protector necesar.

Unii critici nu sunt de acord cu acest argument implicit, cerand argumente explicite cu privire la decretul lui Artaxerxes. Biblia ne ofera si aceste argumente explicite. Se ridica intrebarea: Dupa ce a fost dat decretul din anul 457 i.Chr., a fost realizata reconstructia Ierusalimului ? Rugaciunea lui Ezra din cap.9 ne raspunde la intrebare:

Si totusi, Domnul Dumnezeul nostru S-a indurat de noi, lasandu-ne cativa oameni scapati si dandu-ne un adapost in locul Lui cel sfant, ca sa ne lumineze ochii si sa ne dea putina rasuflare in mijlocul robiei noastre. Caci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a parasit in robia noastra. A indreptat spre noi bunavointa imparatilor persilor si ei ne-au dat o noua putere de viata ca sa putem zidi casa Dumnezeului nostru si sa-i dregem daramaturile, facandu-ne astfel rost de un loc de adapost in Iuda si la Ierusalim.” ( Ezra 9, 8.9 )

Ce putem intelege din sintagma “un loc de adapost in Iuda si in Ierusalim” ? O gramada de ruine arse nu pot oferi adapost unui popor repatriat, insa o capitala reconstruita poate deveni un loc de adapost pentru un popor.

De altfel, textul original spune: “le-a dat ziduri”, acolo unde D. Cornilescu a tradus: “facandu-ne astfel rost de un loc de adapost”. Traducerea “Fidela” a Bibliei in limba romana reda astfel ultima parte a vers.9: “…ca sa ridicam casa Dumnezeului nostru si sa reparam pustiirile ei si sa ne dea un zid in Iuda si in Ierusalim.”

Este evident ca decretul lui Artaxerxes Longimanus nu se limita doar la restaurarea templului, ci la restaurarea intregului stat evreu, cu institutiile sale si cu o capitala care trebuia sa adaposteasca aceste institutii.

Dar poate un argument si mai convingator in acest sens este cel din Ezra cap. 4, in care preotul si carturarul Ezra aminteste de piedicile pe care le-au pus vrajmasii iudeilor cu privire la reconstructia Ierusalimului dupa ce fusese dat decretul lui Artaxerxes:

     “Iata cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o imparatului Artaxerxes: “Robii tai, oamenii de dincoace de Rau si asa mai departe… Sa stie imparatul ca iudeii plecati de la tine si veniti printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea razvratita si rea, ii ridica zidurile si-i dreg temeliile. Sa stie dar imparatul ca, daca se va zidi cetatea aceea si se vor ridica zidurile, nu vor mai plati nici bir, nici dare, nici drept de trecere, si visteria imparateasca va suferi din pricina aceasta…” ( Ezra 4, 11-13 ).

Asadar, ce reiese din reclamatia vrajmasilor iudeilor facuta la curtea imparateasca ? Reiese ca in urma decretului dat de Artaxerxes iudeii au inceput rezidirea Ierusalimului, nu doar a templului.

La 13 ani de la sosirea lui Ezra in Ierusalim, Neemia, care se afla in slujba lui Artaxerxes in calitate de paharnic, afla de la un tovaras intors din Iudea ca zidurile Ierusalimului erau daramate si arse ( Neemia 1,1-3 ). Reactia sa de uimire si durere nu poate fi explicata daca ar fi fost vorba de zidurile Ierusalimului daramate de Nebucadnetar cu mai bine de un secol si jumatate in urma.

El stia ca, in urma decretului lui Artaxerxes, zidurile Ierusalimului fusesera reconstruite sub conducerea lui Ezra si totusi, prin interventia vrajmasilor iudeilor, acestea au fost din nou daramate, iar portile arse. In anul 444 i.Chr., Neemia primeste permisiunea din partea lui Artaxerxes de a merge la Ierusalim si a reconstrui zidurile lui ( Neemia 2, 7.8 ).

Toate aceste dovezi arata ca decretul din anul 457 i.Chr. este cel care viza restaurarea Ierusalimului si a statului iudeu, in ciuda piedicilor ulterioare prin care Satana a incercat sa zadarniceasca aplicarea lui.

Asadar, anul 457 i.Chr. este punctul de plecare al celor doua mari perioade profetice: cele 70 de saptamani si cele 2300 de zile.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Cartea lui Daniel și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Anul 457 i.Chr. si decretul de rezidire a Ierusalimului

  1. Dorin spune:

    Eu cred ca daca Dumnezeu vroia sa reconstruiasca zidurile cetati Ierusalim in 457 IC, ar fi facut posibil ca aceste ziduri sa ramana, sa fie tainice. Dar iata ca nu s-a facut, in primul rand pentru ca nu s-a dat porunca de rezidire in acel an, si mai ales ca, daca s-ar fi inceput lucrarea atunci, vrasmasii nu ar fi fost lasati sa re-darame zidurile sau sa opreasca rezidirea lor. In plus, cum vedem in Neemia capitolul 3, rezidirea zidurilor si a portilor Ierusalimului s-a facut foarte organizat, ramanand scrise in Biblie chiar si numele celor care au rezidit fiecare poarta a cetati. In capitolul 7 din Neemia vedem ca se face chiar si numaratoarea poporului Israel, fiecare dupa casa lui. Zidurile au fost chiar sfintite, oare nu-i logic sa credem ca Dumnezeu a vrut sa se intample asta atunci si nu inainte la primul decret?
    Ezra 4, 11-13 l-ati scos din context. In Ezra 4:7 este scris „Si pe vremea lui Artaxerxe”. Nu se spune in ce an. Exista o scrisoare de para a dusmanilor (Ezra 4:11-16) si apare si un raspuns (Ezra 4:17-22). Dupa care apare surpriza in versetul 24: „Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu … pana in anul al 2-lea al domniei lui Darius, imparatul persilor.”. E ciudat ca Artarxerxe a domnit inainte de Darius, parca a fost invers. Dar oricum e vorba de Casa lui Dumnezeu, nu de cetatea Ierusalim.
    In concluzie: 3 decrete: Cirus (Templu), Darius (Templu), 1 Artarxerxe (restaurarea vietii religioase), 2 Artarxerxe (zidurile Ierusalimului). Daca la primele 3 s-a inceput si reconstructia cetati, aceasta s-a facut fara a se fi dat un decret, vedem ca dusmanii n-au lasat aceasta sa se intample, pe cand la decretul 2 a lui Artarxerxe Dumnezeu a lasat ca evreii sa refaca cetatea cum vedem in Neemia 4:15 „Dumnezeu le-a nimicit planul” dusmanilor evreilor. Era normal ca la reintoarcerea din babilon evreii sa incerce sa reconstruiasca zidurile cetatilor lor, deci si a Ierusalimului, pentur ca aveau nevoie sa locuiasca undeva. Dar decretul oficial a fost in anul 20 al domniei lui Artarxerxe, 445 BC.
    Cititi Ezra si Neemia in totalitate si va fi clar.
    Fiti binecuvantati

    • Lori Balogh spune:

      Pentru mine lucrurile sunt clare: anul 457 i.Chr este anul in care s-a dat unda verde pentru reconstructia statului iudeu, cu tot ce implica acest lucru: ziduri de aparare, institutii, etc. Daca au aparut piedici, este explicabil. Satana nu ramane niciodata cu mainile in san atunci cand Dumnezeu deschide o usa favorabila poporului Sau. Ingerul care ii aduce lui Daniel solia din cap.10 ii spune acestuia:”Dar capetenia imparatiei Persiei mi-a stat impotriva 21 de zile; insa iata ca Mihail, una din capeteniile cele mai de seama, mi-a venit in ajutor si am iesit biruitor langa imparatii Persiei’ ( Daniel 10, 13 ). Deci piedicile de care amintiti au fost chiar pevazute in profetie, dupa cum a fost prevazuta si necredinta quasi-generala care va exista in lume inainte de revenirea Mantuitorului: „Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant ?” ( Luca 18, 8 ).

      • Dorin spune:

        In „Daniel cap. 10 – O teofanie” n-ati spus ca ar fi fost vorba de decretul de reconstructie a cetati Ierusalim ci de reconstructia Templului. Acum legati Daniel 10:13 de aceasta reconstructie, a zidurilor. Ciudat. Eu raman la ideea ca al 2-lea decret a lui Artarxerxe a fost cu privire la reconstructia zidurilor Ierusalimului, dat fiind ca este amintit cu lux de amanunte cum s-a realizat asta (dupa cum reiese din Neemia). Faptul ca lucrarea a fost chiar sfintita mi se pare decizia lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu hotaraste ca un eveniment sa aiba loc, nu cred ca diavolul se poate opune, sunt multe astfel de exemple in Biblie. Daca evreii hotarasera inainte sa inceapa sa reconstruiasca zidurile, e logic ca diavolul s-a opus atata timp cat Dumnezeu inca nu hotarase asta. Asa putem spune ca s-a inceput reconstructia zidurilor inca de la primul decret, a lui Cirus, pentru ca in Ezra 2:70 scrie: „Tot Israelul a locuit in cetatile lui.” Care cetati? daca acestea au fost distruse total, unde sa locuiasca evreii reintorsi din robie? E clar ca a trebuit sa reconstruiasca ceva. Pe vremea aceea (si multa vreme dupa) oamenii locuiau deobicei in cetati inconjurate de ziduri groase. E logic sa includem printre cetati si cea a Ierusalimului. Dar iata ca, desi evreii erau acolo si reconstruiau, decretul oficial de reconstructie a Ierusalimului nu se daduse inca.
        Daca Artarxerxe ar fi decis in primul decret reconstructia zidurilor, credeti ca si-ar fi schimbat decizia pentru ca dusmanii evreilor nu vroiau asta? Vedem cum Daniel este dat leilor in urma unui decret, si-a schimbat imparatul decretul doar pentru ca era vorba de Daniel? Nu. Deci decretele erau lege.
        Cel mai ciudat mi se pare ca raspunsul lui Artarxerxe opreste rezidirea Templului „pana in anul al 2-lea al domniei lui Darius, imparatul persilor.”
        Fiti binecuvantati

  2. talpos remus spune:

    Pentru calcularea celor 70 de saptamini pornind de la anul 457 i.H mergeti pe idea 1 an =365 zile iar cind ati scris despre vremea fiarei de 42 luni ati mers pe idea 1 an =360 zile .Nu este corect asa.
    Perioada celor 70 de saptamini are ca punct de plecare cu adevarat anul 457 i.H si cade in anul 26 d.H cind Hristos si-a inceput lucrarea ,dar nu si cele 2300 seri si dimineti care nu au nici o legatura cu cele 70 de saptamini.
    – 2300 de seri si dimineti nu sunt 2300 ani ,iar Scriptura nu ne permite sa calculam vremea sfirsitului.

    • Lori Balogh spune:

      Domnule Talpos,
      Va rog sa-mi indicati exact locul in care eu am afirmat ideea ca un an in profetie trebuie sa contina 365 de zile si nu 360 de zile. Poate ca am gresit eu si nu-mi dau seama… Am recitit cateva articole, dar nu am gasit nicaieri afirmatia pe care d-v o puneti in seama mea. Va rog sa-mi confirmati si sa dovediti ceea ce ati spus, caci aceste comentarii le citesc si altii si nu vreau sa apara pe blog acuzatii nefondate.
      De altfel, pentru intelegerea perioadei de 70 de saptamani profetice, nu e nevoie de alte indicatii. Un calcul simplu ne arata ca 70 de saptamani profetice=70X7 zile profetice=490 de zile profetice=490 de ani reali. Ma bucur ca acceptai punctul de plecare al periodei de 490 de ani ( anul; 457 i.Chr ), dar cele 70 de sapatamani se incheie nu in anul 26 ( 27 ), ci in anul 34, anul in care a inceput persecutarea violenta a crestinilor, odata cu martiriul lui Stefan.
      Cu privire la punctul comun de plecare al celor doua profetii ( cea din Daniel 8,14 – cele 2300 de seri si dimineti si cea din Daniel 9, 24-27 – cele 70 de saptamani ), va respect opinia. Eu sunt ferm convins insa ca cele doua profetii au acelasi punct de plecare. Un motiv este urmatorul: Verbul din ebraica din care a fost tradus cuvantul “hotarate” este “chatak”, verb ce mai poate fi tradus prin “separate”, “taiate”, “retezate”. Avand in vedere ca ceea ce ni se prezinta in cap. 9 este o continuare a viziunii din cap.8, este firesc sa tragem concluzia ca cele 70 de saptamani sunt “taiate”, retezate” dintr-o perioada mai lunga de timp, amintita anterior. Singura perioada de timp amintita anterior este cea de 2300 de zile.
      Cu stima,
      Lori B.

  3. talpos remus spune:

    Daca nu sustineti idea ca un an in profetie are 365 zile atunci cum ajungeti la anul 1844 d.H pornind din 457 i.H ca fiind anul cind se termina perioada celor 2300 de seri si dimineti sau anul 27 d.H pornind din 457 i.H ca fiind anul inceperi publice a lucrari Domnului ?
    2300-457 =1843 (1844)
    483-457=26 (27)
    Daca ar fi ani de 360 zile atunci ar cadea altfel scazindu-se 5 zile la fiecare an si ar da astfel: 2300 inmultit cu 5 zile ar fi 11500 zile =31 ani .Deci perioada celor 2300 ani nu ar cadea in 1844 ci ar fi 1844 -31 =1813 sau 483 de ani nu ar cadea in anul 27 d.H ci s-ar scadea 5 zile la fiecare an adica 2415 zile (aproximativ 6,5 ani) si ar da undeva prin anul 20 d.H.
    Nu mi-ati raspuns la afirmatia ca Scriptura nu ne permite sa calculam vremea sfirsitului.

    • Lori Balogh spune:

      Domnule Remus,
      D-v fortati interpretarea profetiei dincolo de ceea ce intentioneza Scriptura sa ne transmita. Profetia din Daniel 8,14 se refera simplu la 2300 de zile profetice, pe care noi trebuie sa le transformam in ani reali. Atat si nimic mai mult! D-v insa mergeti mai departe ( dupa o logica pe care nu o inteleg, dar dupa o intentie pe care o inteleg foarte bine ! ) si transformati din nou anii in zile… Apoi din nou transformati zilele in ani… Ce rost are acest calcul, din moment ce nu este cuprins in intentia Scripturii ? Mi se pare o logica gresita, menita doar ca sa contrazica o interpetare care nici macar nu apartine adventistilor. Acelasi lucru este valabil si in cazul profetiei din Daniel 9, 24-27, cu privire la cele 70 de saptamani. Va marturisesc ca sunt dezamagit de intentia d-v…
      Cat despre ideea pe care o sustineti ca Scriptura ar interzice sa calculam „vremea sfarsitului”, va rog sa faceti deosebire intre intentia gresita a unora de a stabili data exacta a revenirii Mantuitorului ( intentie care este intr-adevar condamnata de Scriptura – Matei 24, 36; Fapte 1, 6.7, etc. ) si dorinta de a intelege perioadele profetice pe care Insusi Dumnezeu ni le-a lasat ca repere ale desfasurarii Planului de Mantuire. Profetiile legate de timp, ca cele din Daniel 8,14 si 9,24-27 nu se refera la data revenirii Mantuitorului, ci la cu totul altceva. Daca Dumnezeu ne-ar fi interzis sa le intelegem, oare de ce ne-au mai fost date in profetii ?
      Cu stima,
      Lori B.

      • Dorin spune:

        Am comentat si eu in articolele postate aici cu privire la profetii, dar nu ca sa gasesc alte date decat cele gasite de comunitatea adventa. Deci va intreb, cum ramane cu Fapte 1:7: „Nu este treaba voastra sa stiti VREMURILE sau SOROACELE; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapanirea Sa.” Nu mai stiu daca ati mai comentat acest verset.
        Fiti binecuvantat

        • Lori Balogh spune:

          In opinia mea, nu exista nicio contradictie intre ceea ce spune Mantuitorul in Fapte 1,7 si incercarea de a intelege perioadele de timp din profetiile apocaliptice ( Daniel si Apocalipsa: 42 de luni, 1260 de zile, 2300 de seri si dimineti, 70 de saptamani, trei vremi si jumatate ). Din moment ce aceste perioade profetice ne-au fost date prin inspiratie divina, mi se pare normal ca sa cerem intelepciune divina ca sa le identificam. Mai ales, ca Insusi Mantuitorul, referindu-Se la cartea lui Daniel, a spus: „Cine citeste, sa inteleaga !” ( Matei Matei 24,15 ).
          De asemenea, intelegerea acestor perioade profetice nu este legata de fixarea unor date legate de revenirea lui Christos, lucru intr-adevar respins de Scriptura. De fapt, ultima din aceste perioade, care este si cea mai lungadintre ele, cea de 2300 de ani, ne duce pana la inceputul vremii sfarsitului. Dincolo de acest timp nu mai avem nicio data profetica, deci cei care incearca sa fixeze date pentru anumite evenimente finale ( inclusiv revenirea Mantuitorului ) sunt in afara Scripturii. La aceasta tendinta gresita cred ca se refera Mantuitorul in Fapte 1,7.
          Cu stima,
          Lori B.

          • Sergiu spune:

            A spus Mântuitorul un lucru apostolilor, si unii se grabesc sa isi insuseasca si ei acel lucru…Chiar nu era treaba apostolilor sa afle când urma sa revina Domnul(pentru ca nu revenea in timpul vietii lor) iar ei aveau de facut alta lucrare. Eu vad in Daniel si Apocalipsa-doua carti ce trateaza istoria lumii pana la Revenire, date si perioade ce trebuie calculate, si ferice de cine se ocupa cu aceste carti si date si le calculeaza…Domnul nu le-a dat degeaba. Daca nu aveti intelepciune cereti-o de la Dumnezeu si v-o va da cu mana LARGA! Sa nu va pomeniti ca faceti ca rabinii care au interzis sub aspre blesteme calcularea datelor cu privire la Venire…Tot asa sunt unii condusi de Satana care interzic sub diverse forme calcularea de date cu privire la Revenire…Nu cumva sa se afle când Revine Domnul…

  4. talpos remus spune:

    Nu am scris cu nici o intentie rea,mi-ati cerut sa va arat unde ati afirmat ca un an in profetie are 365 zile. Eu am mers pe urmatoarea logica : daca sustineti ca perioada de 2300 ani incepe in 457 i.H si se termina in 1844,acest lucru este posibil doar daca socotim anul avind 365 zile. Deci prin urmare era normal sa cred ca socotiti un an profetic ca fiind de 365 zile.
    Cit priveste calcularea vremii sfirsitului Domnul va veni ca un hot. Deci a vorbi de perioade asa de lungi de timp ca ne-au fost descoperite inainte de venirea Domnului cred ca este gresit. Mai mult Apocalipsa vorbeste de ,,lucruri care au sa se intimple in curind ” deci unde este loc de 1260 ani ?

    • Lori Balogh spune:

      Am inteles ce vreti sa spuneti, insa consider ca nu este corect modul d-v de a va raporta la profetia celor 2300 de zile. Aici lucrurile sunt cat se poate de simple: 2300 de zile profetice=2300 de ani reali, fara a intra in discutie daca anul are 360 sau 365 de zile. Pornind de la anul 457 i.Chr., cei 2300 de ani se termina in 1843 ( 1844 ). Punct ! Chiar daca anul ar avea 360 de zile sau 365 de zile, tot 2300 de ani intra in calcul si finalul lor tot in 1843 ( 1844 ) ar fi.
      Daca aceste perioade profetice ne-au fost lasate in Scripturi, inseamna ca orice crestin sincer trebuie sa fie preocupat de ele. Referindu-se la cartea lui Daniel, Insusi Mantuitorul ne-a spus: „Cine citeste sa inteleaga !” ( Matei 24,15 ). Inteleg de aici nu doar ca nu ne este interzisa descifrarea perioadelor profetice, ci chiar suntemm indemnati sa le intelegem. De ce ? Pentru ca sa ne dam seama de orarul Planului de Mantuire si de piatra kilometrica la care am ajuns.
      Oricum, cea mai lunga perioada profetica, aceea de 2300 de ani, ne duce doar pana la inceputul timpului sfarsitului, nu pana la sfarsitul timpului sfarsitului. Dincolo de finalul celor 2300 de ani nu mai avem date profetice si, prin uramre, este gresit sa facem calcule cu privire la viitor.
      Cu stima,
      Lori B.

      • Sergiu spune:

        Cine v-a spus voua(celor care traiti in anul 2016) ca nu este treaba voastra sa stiti când revine Mântuitorul?! Eu citesc in Scriptura ca Mântuitorul a spus aceste vorbe ucenicilor Sai care au trait acum 2000 de ani, si nu noua(care stam pe buza prapastiei)! Ucenicilor
        nu putea Domnul sa le spuna ca va mai dura 2000 de ani(ii ,,distrugea,, cu totul) iar noi nu trebuie sa ne insusim orice vorba(din Scripturi) spusa oricui si oricum…

        • Sergiu spune:

          Domnul nu a facut o declaratie cu privire la viitor-,,Nimeni nu va sti vreodata când va reveni Fiul Omului,, ci a vorbit la timpul prezent(acum 2000 de ani) când a zis ,,nimeni nu stie…,, Ca sa nu mai spun ca o traducere veche a Scripturii vrea sa spuna ca nimeni nu stie ziua si ceasul acela fara sa ii descopere Tatal acest lucru…

        • Sergiu spune:

          Din Daniel eu inteleg ca la vremea sfarsitului multi vor cerceta cartea lui Daniel(care contine lucruri sigilate atunci dar desigilate acum-la sfarsitul zilelor) si cunostinta(despre sfarsitul zilelor) va creste! Nu despre faptul ca la sfarsitul zilelor se vor inventa tot felul de tehnologii, vrea sa ne transmita Domnul in Daniel, ci despre momentul când ne vom intalni cu El in modul cel mai real cu putinta…

          • Sergiu spune:

            Daca voi mai credeti in principiul Sola Scriptura, bine faceti, atunci lasati Scriptura sa va arate ce a lasat Domnul in ea…Daca ati inceput sa credeti in Sola Scriptura + altceva, ma tem ca sunteti pe un drum gresit, fie el cat de drept ar parea. Eu cred ca mergând pe principiul Sola Scriptura nu voi gresi niciodata, fiindca Scripturile sunt martorii lui Dumnezeu care sunt si doi maslini ce dau uleiul necesar pentru ca lampile sa arda pana va veni Lumina…

      • Nelu spune:

        BUn după împlinirea celor 2300 de ani 1844 ne duce la marea dezamagire si cînd Domnul Hristos intră ca mijlocitor in ceruri

  5. talpos remus spune:

    Eu ma voi opri aici pe acest subiect . As lansa totusi o intrebare : Daca 1260 zile in Apocalipsa inseamna 1260 ani cum sa inteleg 1000 ani ? 1000 ani sunt 365000 zile .Sa fie oare vorba de 365000 ani?

    • Lori Balogh spune:

      In profetiile apocaliptice, calculul se face doar intr-un singur sens: zile, saptamani, luni sau ani profetici, care se transforma in ani reali. Cand profetia vorbeste direct de ani, nu are sens sa-i transformam in zile si apoi iarasi in ani. Nu se ajunge nicaieri…
      Cu stima,
      Lori B.

  6. Dorin spune:

    De unde vine ideea asta de an profetic de 360 zile? am auzit-o si in prelegerile domnului Walter Veith. Pana la urma evrei spun ca aveau calendar solar-lunar si ca nu puteau avea doar ani de 360 zile pentru ca atunci toate sarbatorile lor s-ar fi decalat (cum se intampla de exemplu cu ramadamul islamic). Ca sa corecteze situatia adaugau o a 13-lea luna tot al 4-lea an, aproximativ.
    Fiti binecuvantat

  7. Dorin spune:

    De ce Dumnezeu il arata pe Cirus in Isaia 45:13 ca fiind cel ce va reconstrui Ierusalimul? Ciudat (Isaia 45:13 „El (Cirus) imi va zidi iarasi cetatea si va da drumul prinsilor…”
    Fiti binecuvantat

    • Lori Balogh spune:

      Cirus a fost primul din imparatii Persiei care au dat legi in favoarea evreilor. El a dat primul decret pentru rezidirea Templului, urmat de Darius, cu un nou decret pentru rezidirea Templului, si urmat apoi de Artaxerexe cu decretul privitor la rezidirea Ierusalimului. De fapt, decretele celor trei pot fi insumate intr-unul singur. Probabil de aceea Cirus este amintit de Isaia ca cel care a initiat procesul repatrierii evreilor si restaurarii statului evreu.

  8. Vanea Adrian spune:

    Lori, in Ezra 4:11-13 e vorba de un alt imparat tot pe nume Artaxerses cunoscut in istorie si sub numele de falsul Smedris, si a domnit inantea lui Darius si a oprit rezidirea Templului; iar in Ezra 7 e vorba de Artaxerses Longimanus cel care a dat decretul din 457 si a domnit dupa Darius.

  9. Vanea Adrian spune:

    asta e si motivul pentru care Darius a trebuit sa dea din nou un decret pt rezidirea Templului, pt ca acest Smerdis a oprit lucrarea demarta de Cirus cum scrie in Ezra 4.

    • Lori Balogh spune:

      Adrian,
      Multumesc pentru comentariul tau. Problema ridicata de tine este intr-adevar delicata. Iti redau nota din Comentariile Biblice AZS la Ezra 4, care pare sa arunce o lumina asupra acestor pasaje dificile.

      NOTA SUPLIMENTARĂ LA CAPITOLUL 4

      „Ezra 4, 6-23 vorbeşte despre împotrivirea vrăjmaşilor iudeilor „sub domnia lui Asuerus” şi despre o scrisoare de plângere „pe vremea lui Artaxerxe” care a adus un ordin împărătesc forţându-i pe iudei să oprească lucrarea de construire. Versetul 24 încheie capitolul cu această afirmaţie: „Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim şi a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul perşilor”.

      La prima vedere, referirea aceasta la Dariu din v. 24 pare să fie o continuare a pasajului anterior (v. 5-23), şi dacă lucrurile stau astfel, „Asuerus” şi „Artaxerxe” au fost împăraţi care au domnit între Cir şi Dariu I. În conformitate cu aceasta, v. 24, care vorbeşte despre „anul al doilea la domniei lui Dariu”, ar marca sfârşitul unei naraţiuni consecutive, cu referire la Dariu din v. 5, afirmând doar dinainte cât au durat dificultăţile care urmează să fie povestite în v. 6-23. Prin urmare, succesiunea împăraţilor din cap. 4 ar fi: Cir (v. 5), Asuerus (v. 6), Artaxerxe (v. 7), Dariu (v. 5.24). Cei care înţeleg în felul acesta cap. 4 atrag atenţia asupra faptului că istoria antică descoperă că doi împăraţi acoperă golul dintre Cir şi Dariu I, şi anume, Cambise şi falsul Smerdis (vezi p. 56, 57). Ei atrag atenţia de asemenea asupra faptului că Smerdis se pare că a fost cunoscut sub diferite nume, babilonienii numindu-l Bardiya, în timp ce autorii greci par să-l fi cunoscut nu numai sub numele Smerdis, dar şi de Merdis, Mardois, şi Tanuoxarkes sau Tanaoxares. De aceea, ei trag concluzia că Asuerus din v. 6 este Cambise şi Artaxerxe din v. 7 este falsul Smerdis.

      Totuşi, astăzi se susţine în general că faptele descrise în cap. 4 nu sunt redate în ordinea lor cronologică, şi anume, evenimentele din v. 6-23 au avut loc mai târziu decât acelea din v. 1-5. 24. În continuare, se susţine că v. 24 şi naraţiunea din cap. 5 despre lucrarea lui Hagai şi Zaharia, care erau activi în anul al 2-lea al lui Dariu I, ar fi fost o continuare a secvenţei de evenimente întreruptă la cap. 4,5. Cei care iau poziţia aceasta insistă că nu aruncă o umbră asupra inspiraţiei; scriitorii biblici se abat adesea de la secvenţialitatea strictă în timp a naraţiunilor lor.

      Cei care susţin că evenimentele din cap. 4 nu sunt prezentate în ordine cronologică subliniază faptul că succesiunea reală a numelor din v. 5-7 este: Cir, Dariu, Asuerus, Artaxerxe. De asemenea, ei subliniază faptul corolar al istoriei că cei doi împăraţi care au urmat lui Dariu I au fost Xerxe (fiind identificat în mod autorizat cu Asuerus sau Ahaşveroş al Esterei) şi Artaxerxe I. De aceea, ei afirmă că „pâra” din v. 6 a fost adusă la începutul domniei lui Xerxe, probabil când acesta a trecut prin Palestina în drumul spre Egipt, şi că „scrisoarea” din v. 7 a produs un edict nefavorabil din partea lui Artaxerxe I, acelaşi împărat care îl trimesese pe Ezra la Ierusalim printr-un decret extrem de generos.

      Tocmai scrisoarea către Artaxerxe (v. 7) e cea care creează probleme de ambele laturi ale problemei identificării împăraţilor enumeraţi în v. 6.7. Cei care susţin că Asuerus şi Artaxerxe sunt Cambise şi, respectiv, Smerdis descoperă că se confruntă cu problema explicării numelor împăraţilor şi a faptului că scrisoarea de nemulţumire se ocupă doar de construirea cetăţii şi a zidurilor şi nu se referă deloc la înălţarea Templului. Pe vremea lui Smerdis, Templul se construia, dar nu este nici o dovadă biblică că zidurile erau construite, afară de cazul că se găseşte în Ezra 4, 7-23. Pe de altă parte, celor care privesc incidentul acesta al petiţiei ca având loc în timpul lui Artaxerxe I, li se cere să explice totala schimbare de atitudine a împăratului faţă de iudei, de la una favorabilă în anul al 7lea de domnie, la una defavorabilă lor într-un an necunoscut, şi iar la una favorabilă în anul al 20lea de domnie.

      Întrucât mulţi cercetători biblici de azi susţin că Asuerus (v. 6) este Xerxe şi Artaxerxe (v. 7) este Artaxerxe I, sunt enumerate mai jos motivele care îi determină să aibă concepţia aceasta în folosul acelor cititori care doresc să studieze mai amănunţit această problemă:

      1. Stabilirea identităţii lui Asuerus. Numele Asuerus [Ahaşveros] se găseşte în trei cărţi din VT: Daniel, Estera şi Ezra. Referirea lui Daniel la Ahaşveros ca tatăl lui Dariu Medul (cap. 9,1) poate fi trecută cu vederea aici, întrucât identitatea lui Dariu din Daniel n-a fost încă stabilită din rapoarte contemporane. Din această cauză stabilirea identităţii tatălui lui este la fel de nesigură. Ahaşveroş din Estera (cap. 1,1) este în general identificat cu împăratul pe care grecii îl numesc Xerxe. Ebraicul ‘Achashwerosh este o transliterare mult mai potrivită a persanului Khshayârshâ sau a formei babiloniene Achshiyarshu decât este grecescul Xerxes. Nu trebuie să se uite că vocalele n-au apărut în manuscrisele Bibliei ebraice decât prin secolul al VII-lea d.Hr. De aceea, autorul evreu al Esterei a reprodus numai consoanele lui Khshayârshâ şi a scris ‘Chshrwsh. Iudeii din Elefantina, Egipt scriau numele Chshy’rsh sau Chshyrsh în scrierea lor aramaică avocalică.

      Ortografierea numelui Ahaşveros din Ezra 4,6 este aceeaşi în Estera şi din punct de vedere lingvistic dintre toţi împăraţii persani cunoscuţi se potriveşte doar cu Xerxe. Nu există nici o bază lingvistică pentru identificarea numelui Ahaşveros (Asuerus) cu Cambise. Numele lui Cambise apare în forma de Kambujiya sau Kabujiya în persana veche, Kambuşiya în elamită, Kambuziya în acadiană, Kambyţ în egipteana hieroglifică şi Kambyses în greacă. Iudeii din Elefantina ortografiau numele în scrierea lor aramaică avocalică Knbwzy. Este prin urmare imposibil de a pune semnul egal între forma ebraică ‘Chswrwsh şi oricare transliterare a lui Cambise. Este de asemenea nejustificat să se presupună ca el era cunoscut sub un alt nume printre iudeii palestinieni. Numele lui apare pe numeroase tăbliţe cuneiforme babiloniene, pe inscripţii babiloniene în piatră, pe monumente hieroglifice egiptene, în papirusuri aramaice şi în lucrări istorice ale grecilor, dar totdeauna în forma Cambise.

      2. Stabilirea identităţii lui Artaxerxe. Numele „Artaxerxe” apare în Biblie numai în cărţile lui Ezra şi Neemia. Istoria cunoaşte trei împăraţi persani cu numele acesta, numiţi Artaxerxe I, II şi III. Faptul că Artaxerxe din Ezra 7 (v. 1.7.11.21), Ezra 8,1 şi Neemia (cap. 2,1; 5,14; 13,6) trebuie identificat cu Artaxerxe I este arătat în notele suplimentare de la Ezra 7 şi Neemia 2. Astfel, discuţia de faţă se ocupă doar cu stabilirea identităţii lui Artaxerxe din Ezra 4,7.8.11.23 şi 6,14.

      Ebraica ortografiază numele Artaxerxe în forma ‘Artachshast’, ‘Artachshaśt’ şi ‘Artachshaśta’; persana veche, Ardakhcashca sau Artakshastrâ; babiloniana, Artakshatsu şi Artahshassu; elamita, Irtakshasha; hieroglifele Egiptene, ‘Rtchshssh; şi frecvent în papirusurile aramaice ale iudeilor din Elefantina ortografierea este ‘Rtchshssh. Aceste transliterări în diferite limbi se referă la cei trei împăraţi cunoscuţi ca Artaxerxe I, II şi III. Cititorul ar trebui să noteze următorul fapt: consoanele din diferite transliterări sunt fundamental aceleaşi şi numai vocalele se schimbă, o schimbare de importanţă secundară în cele mai multe limbi.

      Cei care-l identifică pe falsul Smerdis cu Artaxerxe susţin că Smerdis a fost cunoscut sub nume extrem de diferite. Dar o cercetare atentă a numelor lui cunoscute în lumina regulilor lingvistice arată că nu este adevărat în cazul lui. Numele lui original, potrivit lui Dariu I, era Gaumata, dar el a pretins că e Bardiya, fratele lui Cambise, şi este numit doar cu numele acesta doar în rapoarte contemporane cunoscute. Numele acesta apare ca Birtiya în elamită, Barziya în acadiană, iar în papirusurile iudee de la Elefantina, Brzy (fără vocale).

      Grecii l-au numit pe acest fals Bardiya „Smerdis”. Dar „Bardiya” arată cu totul diferit de „Smerdis”, dar deosebirea este mai mult aparentă decât reală. S-ul iniţial din Smerdis rămâne neexplicat. B-ul din Bardiya exprimat printr-un m în Smerdis respectă un fenomen lingvistic obişnuit, potrivit căruia în diferite limbi b, v şi m se schimbă adesea între ele. R şi d din Bardiya sunt păstrate neschimbate în forma greacă Smerdis, care conţine finalul grecesc is în locul persanului iya. E clar, deci, că numele Smerdis şi variantele lui Merdis şi Mardois, sunt numai variante transliterate ale lui Bardiya, nu nume diferite. Se spune mai departe că Tanuoxarkes al lui Ctesias şi Tanaoxares al lui Xenofon nu trebuie să fie identificaţi cu falsul Smerdis, ci cu adevăratul fiu al lui Cir, pe care Cambise l-a ucis şi care, potrivit cu Dariu, era adevăratul Bardiya. Cele două nume aparent diferite, Tanuoxarkes şi Tanaoxares, au acelaşi înţeles: „Cel cu trup de uriaş” şi sunt nume greceşti, care au fost date lui Bardiya, întrucât legendele lor îi atribuie un trup de uriaş. De aceea cei care se opun identificării lui Artaxerxe din Ezra 4 cu Smerdis susţin că nu există nici o dovadă că falsul Bardiya sau Smerdis a fost cunoscut ca Artaxerxe în timpul scurtei lui domnii sau ultereior.

      3. Motive pentru succesiunea aparent ciudată a evenimentelor relatării. Autorul lui Ezra trebuie să fi avut un motiv temeinic să prezinte evenimentele din 4 în succesiunea respectivă. Capitolul, în forma aceasta, se ocupă de împotrivirea „vrăjmaşilor” faţă de iudeii reîntorşi. Trăind pe vremea lui Artaxerxe I, scriitorul nu s-a limitat să vorbească doar despre acţiunile ostile din timpul lui Zorobabel, ci a adăugat experienţe asemănătoare de dată mai recentă pentru a le arăta cititorilor săi că samaritenii, vrăjmaşii principali ai iudeilor, au lucrat împotriva lor cu întreruperi, încă de la încheierea exilului. Întâi, „au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoşat ca să-l împiedice să zidească” Templul în timpul domniei lui Cir şi a urmaşilor lui „până la domnia lui Dariu I” (Ezra 4,1-5). Mai târziu, „sub domnia lui Asuerus”, fiul şi urmaşul lui Dariu I, s-a făcut o altă încercare ascunsă de a-i hărţui pe iudei (v. 6). În cele din urmă, i s-a trimis o scrisoare de învinuire lui Artaxerxe, împăratul sub care a trăit Ezra, în urma căreia lucrarea a fost oprită temporar de un decret imperial.”

      Cu stima,
      Lori B.

  10. gigi spune:

    am o singura nedumerire: daca2300 de seri si dimineti ii consideram ani atunci putem sa dam dreptate celor care sustin ca Dumnezeu a creat totul in milioane de ani, si afost oseara si a fost o dimineata este expresia care clarifica anii in profetie sau zilele pentru a nu cadea in confuzii eronate cu privire la dimensiunea timpului.Atunci trebuie sa ne hotarim ce sacrificam: creatia,- sustinerea unei confuzii sau dreptatea

    • Lori Balogh spune:

      In Scripturi, profetia si naratiunea istorica sunt doua lucruri total diferite. De aceea, nu putem aplica principiile de interpretare a profetiilor tuturor naratiunilor din Biblie, caci atunci am ajunge la aberatii. Or, raportul Creatiei nu face parte din categoria profetiilor, ci din cea a naratiunilor. Nu putem aplica principiul „o zi profetica = un an real” din profetii la relatarea Creatiei, care este o simpla naratiune, o simpla insiruire a evenimentelor petrecute la inceputurile lumii. Doar cei care considera primele capitole din Geneza o alegorie, si nu o naratiune istorica, pot specula in acest sens. Eu insa sunt adeptul unei interpretari literale a Genezei. De aceea, consider ca nu trebuie sa sacrificam nimic, ci sa facem distinctie intre lucrui.
      Cu stima,
      Lori B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free