Cine sunt „duhurile din inchisoare” carora le-a predicat Iisus ?

Cine sunt „duhurile din inchisoare” carora le-a predicat Iisus ?

     Pasajul din 1 Petru 3,18-20 a starnit intotdeauna discutii aprinse in randul crestinilor. Controversele sunt cauzate in mare parte de limbajul greoi folosit de apostolul Petru in aceasta parte a epistolei sale:

     „Christos, de asemenea,  a suferit odata pentru pacate, El, Cel neprihanit, pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu. El a fost omorat in trup, dar a fost inviat in duh, in care S-a dus sa propovaduiasca duhurilor din inchisoare, care fusesera razvratite odinioara, cand indelunga rabdare a lui Dumnezeu era in asteptare, in zilele lui Noe, cand se facea corabia, in care au fost scapate prin apa un mic numar de suflete si anume opt.”

Unii comentatori au interpretat pasajul amintit in sensul ca, in perioada cuprinsa intre crucificarea si invierea sa, Domnul Christos S-a dus sa predice sufletelor de pe vremea lui Noe, tinute in inchisoare.  Altii spun ca aceasta lucrare ar fi fost facuta de Iisus in perioada dintre inviere si inaltarea la cer.

Oricare ar fi varianta, pasajul amintit este folosit de unii crestini pentru a dovedi ca exista viata dupa moarte si ca in momentul mortii, trupul imaterial – adevarata persoana – paraseste trupul fizic. Conform acestei credinte, Domnul Christos le-ar fi predicat sufletelor oamenilor care au trait pe timpul lui Noe, suflete tinute in „inchisoare”, proclamand biruinta Sa asupra lui Satana si acordandu-le acestora o a doua sansa la mantuire.

Aceasta interpretare se bazeaza in parte si pe un mit prezent intr-un text evreiesc precrestin, in care se spune ca niste ingeri ( „strajerii” ) ar fi  fost ispititi de frumusetea femeilor pamantene care traiau inainte de potop. Avand relatii sexuale cu acestea, s-au nascut uriasii de care aminteste cartea Genezei ( ( cap. 6,4 ). La potop, trupurile acestor uriasi au fost nimicite, insa sufletele lor ar fi bantuit lumea sub forma duhurilor rele. Apoi Dumnezeu ar fi inchis cea mai mare parte a acestor duhuri, pastrandu-le pentru ziua judecatii ( 1 ).

Daca apostolul Petru ar fi facut referire la acest mit evreiesc in pasajul amintit, s-ar ridica o multime de probleme greu de rezolvat:

1) De ce Domnul Christos le-a predicat doar duhurilor de pe vremea lui Noe si nu tuturor raposatilor, acordandu-le tuturor, in mod egal, o a doua sansa la mantuire ?

Unele parafrazari moderne ale Bibliei, cum este cea intitulata The Message, sugereaza ca Iisus le-ar fi predicat tuturor mortilor ( 2 ). Insa textul biblic este foarte clar in acest sens, iar capitolul 3 din prima epistola a lui Petru restrange mult perioada la care face referire apostolul, si anume la „zilele lui Noe in care se facea corabia” ( 1 Petru 3,20 ).

Daca Domnul Christos le-ar fi acordat doar acelor „duhuri din inchisoare” privilegiul unei a doua sanse la mantuire, ar fi fost nedrept din partea lui Dumnezeu. Or, lucrul acesta nu e posibil, datorita caracterului Sau drept  si nepartinitor.

2) Daca Domnul Christos le-a predicat acestor suflete, dandu-le o noua sansa la mantuire, de ce acelasi apostol Petru afirma in a doua sa epistola ( cap. 2,4-9 ) ca, asemenea ingerilor rai alungati din cer si asemenea nelegiuitilor din Sodoma si Gomora, si nelegiuitii de pe vremea lui Noe sunt pastrati „ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii” ?

Oare dupa milenii de chinuri suportate in „inchisoarea” de care vorbeste Petru, aceste duhuri nu au primit mesajul lui Christos, refuzand si cea de-a doua sansa de a fi mantuiti ? Greu de crezut ! Cine ar refuza o asemenea sansa ?

3) Daca ar fi adevarat ca in perioada dintre crucificare si inviere, sau dintre inviere si inaltare, Domnul Christos le-ar fi predicat  duhurilor unor decedati, acest fapt ar veni in contradictie cu o multime de afirmatii ale Bibliei cu privire la starea omului in moarte. Iata cateva dintre acestea:

     „Sufletul care pacatuieste, acela va muri”, spune profetul Ezechiel ( cap. 18,4 ), iar apostolul Pavel ne asigura ca „plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 ), nu viata vesnica in chinuri. Eclesiastul afirma si el ca „cei morti nu stiu nimic” si ca „dragostea lor si ura lor si pizma lor  demult au si pierit”, iar  „in locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune” ( cap.9, 5.6.10; vezi si Psalm 6,5; 115,17; 88,10-12, s.a. )

Daca in mormant nu mai exista constienta de sine, intelepciune si comunicare, cum ar fi putut Domnul Christos sa le predice „duhurilor din inchisoare” daca acestea nu-L puteau auzi si intelege ?

Daca „duhurile din inchisoare” ar fi duhuri demonice infrante si convertite de puterea lui Iisus, de ce exista in Noul Testament atatea referinte cu privire la lupta teribila, in curs de desfasurare, intre fortele binelui si ale raului ( Faptele apostolilor, epistolele lui Pavel, Apocalipsa )? Daca aceste duhuri malefice sunt inchise, de ce continua sa faca atata rau in lume si in mod deosebit Bisericii lui Christos ?

Cheia intelegerii corecte a celor afirmate de Petru se afla in raspunsul la intrebarea: Cum a vizitat Domnul Christos „duhurile din inchisoare” de pe vremea lui Noe ? Le-a vizitat personal in perioada dintre crucificare si inaltare sau le-a vizitat prin Duhul Sau Cel Sfant ?

Cea mai simpla si mai naturala interpretare a versetului 19 din 1 Petru 3, care se armonizeaza cu caracterul drept al lui Dumnezeu, dar si cu doctrina despre starea omului in moarte, este aceea ca Iisus a vizitat aceste duhuri prin Duhul Sfant. In aceeasi epistola, Petru mai vorbeste odata despre Duhul Sfant care i-a calauzit pe profetii din vechime in activitatea de predicare a mantuirii.

Insusi Mantuitorul ne-a asigurat ca Duhul Sfant „va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul” ( Ioan 16, 8 ). El, Duhul Sfant, este Cel care a predicat lumii antediluviene prin Noe. Iar in ceea ce priveste folosirea de catre Petru a termenului „duhuri”, Clinton Wahlen scrie in articolul sau urmatoarele:

„A-i numi „duhuri” pe oamenii din zilele lui Noe suna strain in urechile moderne, insa pentru primii crestini, lucrul acesta nu a parut mai neobisnuit decat este azi, pentru noi, sa vorbim despre oameni numindu-i „suflete” ( 3 ).

Dar de ce foloseste Petru termenul de „inchisoare” cand vorbeste despre oamenii de pe vremea lui Noe ? Raspunsul nu e greu de gasit. Dumnezeu deja condamnase civilizatia antediluviana la nimicire totala din cauza nelegiuirilor ajunse la culme. Oamenii de pe vremea lui Noe se aflau deja in celula condamnatilor la moarte. Cand Noe construia corabia, ei traiau fizic, insa soarta lor era deja pecetluita prin refuzul de a asculta mesajul salvarii transmis prin Noe.

Cateva observatii:

1) Domnul Christos a inviat in trup, nu in duh. Daca El ar fi inviat in duh, trupul ar fi trebuit sa ramana in mormant. Acesta insa a fost gasit gol. Toate dovezile scripturistice arata ca Domnul Iisus inviat se afla in trup ( Ioan 20,2.11-17. 24 ; 21,1). Expresia „a inviat in duh” este incorecta. Corect este sa citim: „a inviat prin Duhul”, asa cum traduce abatele Crampon in limba franceza ( o traducere catolica a Bibliei ):

„El a fost omorat in carne, dar a revenit la viata prin Duhul. In acest Duh El S-a dus sa predice duhurilor intemnitate, celor ce in veacurile trecute fusesera rebeli…”

2) Iisus Christos a inviat prin Duhul Sfant, asa cum afirma apostolul Pavel: „Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Christos Iisus din morti va invia si trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Sau care locuieste in voi. ( Romani 8,11 )

Asadar, pasajul din 1 Petru 3,18-20 nu ne vorbeste despre o a doua sansa la mantuire, oferita de Domnul Christos raposatilor din timpul potopului, ci de eforturile inimaginabile pe care Duhul Sfant le-a facut in toate timpurile pentru a-i intoarce pe oameni de pe caile lor rele la neprihanirea ceruta de Dumnezeu. Doctrina unei a doua sanse la mantuire dupa moarte nu este o invatatura biblica.

Spiritele din inchisoare nu sunt fantome fara corp, ci oameni in sensul deplin al cuvantului, ca si cei opt oameni salvati in arca lui Noe. In limbajul curent si noi folosim adesea expresii ca: „spirite agitate”, „un suflet mare”, un suflet generos”, etc, fara sa intelegem prin aceasta ca e vorba de fantome, ci de oameni reali.

Apostolul Petru vrea sa ne arate ca Evanghelia a fost predicata si antediluvienilor, dar spiritul lor s-a impotrivit influentei Duhului Sfant pentru a fi condusi in directia cea buna. De aceea, ei au ramas, din punct de vedere spiritual, robi ai pacatelor lor. Inchisoarea de care aminteste Petru este cea a pacatului si necredintei ( vezi Ioan 8,32-36; Luca 4,18 ).

Lori Balogh

 

 

 

 

Referinte:

( 1 ) 1 Enoh 6, 1 – 7,1; 9,7.8 , citat de Clinton Wahlen in articolul  „Cine sunt „duhurile din inchisoare” carora le-a predicat Iisus ?”, publicat in vol. Interpretarea Scripturii, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2012, p. 463-466

( 2 ) Ibidem, p. 464

( 3 ) Ibidem, p. 465

 

 

Acest articol a fost publicat în Dileme crestine. Salvează legătura permanentă.

10 răspunsuri la Cine sunt „duhurile din inchisoare” carora le-a predicat Iisus ?

  1. anna spune:

    În ce priveşte textul din 1Petru 3:18-20 unde se spune: „El a fost omorat in trup,dar a fost inviat in Duh, in care s-a dus sa predice duhurilor din închisoare, care fusesera razvratite odinoara in zilele lui Noe”.
    Intelegem din acest text ca Isus a continuat să existe ca Duh şi după moartea lui in trup, ducandu-se din viata aceasta in Hades/Sheol unde a predicat spiritelor inchise/legate/pedepsite si anume ingerilor cazuti/ pedepsiti in zilele lui Noe, conform cu intelesul din context. ( Inchisoarea duhurilor necurate, inchise/legate care fusesera razvratite in zilele lui Noe)

    Aş dori să precizez că spiritele din închisoare, nu sunt spiritele celor morţi la potop aşa cum susţin unii teologi, deoarece textul spune că acestea sunt duhurile neascultătoare „când se făcea corabia” deci înainte de potop, înainte ca oamenii să moară, duhurile/demonii au fost neascultătoare. Astfel cuvântul„duhurilor” care apare aici, nu se referă la cei decedaţi, ci la demoni/îngerii cazuti care sunt duhuri (1Împăraţi 22:19-21; Marcu 9:25) care au fost neascultători de Dumnezeu în zilele lui Noe, adică îngerii care au părăsit misiunea lor din cer (2Petru 2:4; Iuda 6; 1Corinteni 6:3), pentru a se căsători/impreuna cu fiicele oamenilor, dând naştere la eroi/ giganti (uriaşi), ei sunt descrişi prin expresia „fii lui Dumnezeu” in (Geneza 6:1-4) similar cu îngeri in (Iov 1:6,21). Este interesant că manuscrisul Alexandria (Septuaginta) consemnează că: „îngerii lui Dumnezeu” şi-au luat de neveste din fetele oamenilor. N-ati stiut?
    E important fr.Balogh cand producem cititorilor un studiu biblic, sa fim documentati temeinic.

    • Lori Balogh spune:

      Dragostea ma obliga sa va respect opinia, chiar daca nu sunt de acord cu ea. Ideea ca „fiii lui Dumnezeu” din Geneza 6,2 ar fi ingeri care s-au casatorit cu fetele oamenilor, dand nastere la uriasi, am intalnit-o la o anumita confesiune si, oricat m-as documenta, cu aceasta idee nu pot fi de acord. Ingerii sunt „duhuri slujitoare” ( Evrei 1, 14 ), de o cu totul alta natura cu fiintele umane. Asadar, o incrucisare a celor doua genuri mi se pare imposibila. Oricum, pentru mantuirea noastra acesta nu este un subiect esential.

      • anna spune:

        „Nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit si nimic tainuit care nu va fi talmacit oamenilor.” Textul Cartii lui Enoh era foarte bine cunoscut pe la inceputul sec. al III lea iH. Cunoscut si apreciat. Au trecut secole fara ca pretuirea evreilor pentru vorbele lui Enoh sa se altereze. Autorii Cartii lui Daniel, terminata catre anul 164iH cunosteau Cartea lui Enoh. Ei vorbeau despre „Fiul Omului” expresie pe care Enoh a lansat-o si a folosit-o frecvent, Iisus preluand-o. De asemenea avem imaginea lui Dumnezeu „Cel vechi de zile” cu „imbracamintea lui alba ca zapada” stand „pe un tron in flacari”. La Enoh apare Dumnezeu Cel Batran de zile imbracat intr-un vesmant mai stralucitor decat Soarele si mai alb ca zapada stand pe un tron din care „ieseau torente de flacari”. Apostolii lui Iisus cunosteau si ei Cartea lui Enoh si ii pretuiau autorul. In Epistola catre evrei Pavel spune: „Prin credinta a fost mutat Enoh de pe Pamant ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit pentru ca Dumnezeu il mutase. Caci inainte de mutarea lui primise si marturia ca este placut lui Dumnezeu.”
        Lui Iuda, ii este extrem de familiar textul in discutie, motiv pentru care Iuda 6-7 citeaza: „Dumnezeu a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia si si-au parasit locuinta.(locuinta din cer precum si locuinta trupului) Pentru ei a prorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam cand a zis: „Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai sai ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti de toate faptele nelegiuite si de toate cuvintele de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” Apocalipsa lui Ioan face parte din canon. Citind-o cu atentie, te poti lesne intreba daca nu cumva autorul a fost impresionat de Cartea lui Enoh. Cei apropiati tronului lui Dumnezeu cantau – dupa cum spune Enoh – „Sfant, sfant, sfant este Domnul Spiritelor.” Cei apropiati tronului Mielului cantau si ei – asa cum spune Ioan – „Sfant, sfant, sfant este Domnul Dumnezeu”. Asemenea lui Enoh, Ioan a fost „rapit”, chiar daca numai in „Duhul” si a avut posibilitatea de a vedea viitorul inscris in „Carte”. Intru-cat nu am posibilitate sa va atasez Cartea lui Enoch in formatul redus al acestui raspuns, mi-am ingaduit sa v-o trimit pe e-mail direct.

        • anna spune:

          Cartea lui Enoch face parte din Evangheliile considerate “apocrife”, nume dat încă din vechime de către biserică scrierilor care provin din ambianţa iudaică, fiind legate de istoria originii creştinismului, dar care nu sunt incluse în canon. In vechime, cu trecerea timpului aceste scrieri au fost uitate sau chiar pierdute Şi nu au fost redescoperite decât recent. O astfel, de lucrare este Cartea lui Enoch care a fost regăsită de abia la finalul secolului 18 în nişte manuscrise etiopiene.

          Această carte este de o foarte mare importanţă pentru biserica creştină din timpul primelor secole, carte în care Noul Testament este numit “scriptură sfântă”.

          Această lucrare se ocupă de îngeri şi este o autentică mină de informaţii; se poate spune că această carte prezintă o angeologie clar dezvoltată, o adevărată doctrină a îngerilor.

          Chiar de la începutul cărţii autorul vorbeşte despre făpturi înaripate, mesageri divini, afirmând că ştie de existenţa lor atunci când scrie: “Acesta este cel pe care mi l-au arătat îngerii; am ascultat tot ce mi s-a spus şi am notat totul, nu pentru această generaţie, ci pentru cea care va să vină, generaţia viitoare.”

          Dar capitolul cel mai important este capitolul şase, denumit şiCartea celor vigilenţi aceasta trebuie considerată una dintre cele mai vechi informaţii legate de existenţa îngerilor căzuţi. Iată câteva citate din acest text. Şi s-a întâmplat că numărul oamenilor a crescut şi oamenii au avut fete foarte frumoase şi îngerii, fii ai cerului, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele şi şi-au spus unii altora: “veniţi, hai să ne luăm de soţii pe fetele oamenilor şi să avem copii cu ele.”

          Aşa a spus Semeyaza, conducătorul lor: «”Mă tem că voi nu sunteţi de acord cu aceasta şi că eu sunt cel care, prin atitudinea mea, vă trag spre păcat.” Dar toţi într-un glas i-au răspuns: “Jurăm, noi toţi cei de aici, că ne angajăm să nu ne abatem de la această propunere şi să o punem în fapte”. Aşa că, au jurat cu toţii, căzând astfel în păcat toţi două sute.»

          Din lunga listă cu îngeri căzuţi putem enumera pe Asael, Batraal, Anani, Ramuel, Ezeqeel şi mulţi alţii.

          Şi apoi textul Cărţii lui Enoch continuă:

          “Şi şi-au luat de soţii pe fiicele oamenilor şi ele i-au învăţat incantaţii şi magie, le-au vorbit depre puterea plantelor şi a rădăcinilor lor. Ele au rămas însărcinate şi au născut nişte copii giganţi. Aceştia mâncau toate fructele pe care le cultivau oamenii, până când oamenii şi-au dat seama că nu mai pot să-i hrănească. Atunci, giganţii au început să păcătuiască împotriva păsărilor, animalelor, reptilelor, peştilor, mâncăndu-le carnea şi bându-le sângele. Pământul acuza de toate aceste atrocităţi pe nedoriţi.”

          Un alt pasaj din Cartea lui Enoch spune:” Odată cu îngerii căzuţi a venit pe Pământ răul, aceştia învăţându-i pe oameni – citim în continuare în cartea lui Enoch – să fabrice arme şi paloşe, să cunoască valoarea aurului şi a pietrelor preţioase, să.practice magia şi astrologia, să se lupte. Pe femei, îngerii căzuţi le-au învăţat să se machieze, să poarte bijuterii, să se împopoţoneze. În consecinţă, prezenţa lor nu a condus la o dezvoltare a cunoaşterii, ci la apariţia păcatului, impurificării şi a războaielor.

          Cu multe referiri la prezenţa îngerilor este un alt text apocrif intitulat Cartea Giubileelor, numită şi “Mica Geneză” pentru că în ea sunt povestite evenimentele de la creaţia lumii până în momentul în care Moise a primit, pe muntele Sinai, de la Dumnezeu legile .

          Deşi Vechiul Testament nu spune nimic despre momentul în care Dumnezeu a creat îngerii, Cartea Giubileelor spune clar că încă din prima zi a Genezei, Dumnezeu a creat îngerii şi spiritele naturii. În această carte este scris că de fapt angelus faciei, îngerul care se află întotdeauna alături de Dumnezeu este cel care i-a explicat lui Moise procesul Genezei: “Aici sunt scrise toate lucrurile creaţiei, modul în care Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi s-a odihnit în cea de-a şaptea, cum creaţia este sfântă pentru că este a lui Dumnezeu şi pentru că El şi-a lăsat semnătura asupra ei. Este scris cum în prima zi a creat atât cerul din înalturi cât şi pământul şi apele şi toate corurile îngereşti care trebuie să-l ajute la desăvârşirea creaţiei. Corurile îngereşti sunt formate din îngeri cu diferite funcţii; unii rămân întotdeauna alături de Dumnezeu, alţii sunt îngerii care sunt alături de sfinţi, ajutându-i în misiunea lor sau îngerii protectori ai oamenilor, sau îngerii care protejează natura şi spiritele naturii, ale focului, vântului, furtunii, a zăpezii şi grindinei, ai tunetelor şi trăznetelor, ai frigului sau ai căldurii, ai perioadelor ploioase sau ai primăverii, ai toamnei, îngeri protectori ai tuturor spiritelor care există în cer, pe pământ, pe culmi şi în abisuri, ai luminii şi ai întunericului, al zorilor şi al serii, toţi fiind ghidaţi de înţelepciunea inimii divine.

          • Lori Balogh spune:

            Nu doresc o polemica pe tema cartii lui Enoh, dat fiind faptul ca vreau sa-mi consolidez un crez bazat exclusiv pe Scripturi, conform indemnului Mantuitorului: „Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine” ( Ioan 5,39 ). Am citit alte carti apocrife, insa diferenta dintre ele si cartile canonice este uriasa. De aceea, nu cred ca merita efortul de a le aseza pe acelasi palier de inspiratie cu Scripturile. Pentru cultura generala, da, insa ca material care sa ne calauzeasca pe calea mantuirii, un Nu categoric !
            Cu stima,
            Lori B.

    • Lori Balogh spune:

      Inca un motiv pentru care nu pot fi de acord cu ideea sustinuta de d-v: raspunsul Mantuitorului dat saducheilor cu privire la inviere: „Va rataciti ! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Caci la inviere, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer.” ( Matei 22, 29.30 ). Inteleg din cuvintele Mantuitorului ca ingerii nu se insoara, deci nu au o viata de familie. Ideea ca ingerii s-au casatorit cu fetele oamenilor mi se pare de domeniul SF-ului, nu al unei teologii sanatoase. De aceea, nici nu imi propun sa insist asupra ei, caci nu merita.
      Cu stima,
      Lori B.

  2. anna spune:

    Însă unde a fost Domnul în cele trei zile?

    Aminteşte-ţi că Isus le-a spus ucenicilor că va petrece trei zile şi trei nopţi în inima pământului (Matei 12:40). Aceasta nu pare a fi o referire la trupul Său, care a fost înmormântat timp de trei zile într-un mormânt tip peşteră, săpat în stâncă care era într-o grădină (Matei 27:60; Luca 25:35; Ioan 19:41), cu greu acest mormânt ar fi putut fi considerat „inima pământului”.
    Isus vorbea mai degrabă despre duhul/sufletul Lui. De aceea, putem conclude că duhul/sufletul nu era în cer în timpul dintre moarte şi înviere. Isus a afirmat acest lucru la învierea Sa, când i-a spus Mariei că încă nu Se urcase la Tatăl (vezi Ioan 20:17). Ţine minte că Isus i-a spus, de asemenea, tâlharului pocăit de pe cruce că va fi cu El în Paradis chiar în acea zi (Luca 23:43). Punând toate aceste fapte laolaltă, ştim că duhul/sufletul lui Isus a petrecut trei zile în inima pământului şi că cel puţin o parte din acel timp l-a petrecut în Paradisul din sheol, din sânul lui Avraam cu tâlharul.

    Conform cu Fapte 2:27,31, sufletul Lui a fost în locuinţa morţilor (hades), aici se spune: „despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” Deci cu toate că trupul Lui, a intrat în putrezire (Fapte 13:34-37), corpul nu a putrezit, deoarece Dumnezeu a intervenit, sufletul nu a rămas mult timp în locuinţa morţilor, căci după trei zile, la porunca lui Dumnezeu, Isus s-a ridicat din morţi, şi sufletul Lui astfel nu a fost lăsat pradă locuinţei morţilor ca în cazul altora.
    A fost El însă prezent doar în locul mângâierii din Hades, în sânul lui Avraam, cu tâlharul căruia i-a făcut promisiunea că va fi cu el în paradis? Ca spirit, El a avut capacitatea de a fi prezent şi cu tâlharul în paradis (comp. cu Matei 18:20; 28:20, cu 1Corinteni 5:3; 2Împăraţi 5:26).

    Domnul Isus Cristos, nu ne-a răscumpărat doar din păcat ci şi din moarte, caci El prin inviere a invins moartea. El a trebuit să meargă în sheol (hades –iad) ca să ne răscumpere si „din mâna locuinţei morţilor” (Osea 13:14). El a gustat moartea, ca să ne răscumpere din moarte (Evrei 2:14,15), ca să răscumpere sufletele oamenilor din locuinţa morţilor, şi astfel a primit cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:18).

  3. rupa constantin spune:

    ” mai lesne va intra o camila prin urechile acului ,decît un bogat în rai ”- intrebare – este vorba despre acel animal al desertului , folosit la transportul poverilor ? Stim că Mîntuitorul a spus lucrul acesta . Aici , ISUS ,nu ne pune credința la încercare , însă a rostit un adevăr . Vă rog sa lămuriți atît cît se poate , multumesc !

    • Lori Balogh spune:

      Intrebarea dv. necesita o abordare mai ampla. De aceea, imi propun ca in viitor sa studiez acest subiect si sa public concluziile intr-un articol. Pentru moment, foarte pe scurt:
      – O interpretare a textului ia in considerare ideea ca expresia „urechile acului” se refera la o usa ingusta din zidul unei cetati, care ramanea accesibila dupa inchiderea portilor cetatii. Pe aceasta usa ingusta nu putea intra o camila cu bagajele ei, ci fara bagaje.
      – O alta interpretare considera ca termenul aramaic din care s-a tradus cuvantul „camila” poate fi tradus si cu „franghie” sau „barna”. Daca barna si camila nu au nicio legatura logica cu acul, intre franghie si ac ar putea fi o legatura. Daca franghia este desfacuta in fasii subtiri, acestea pot trece prin urechile acului.
      Oricare ar fi interpretarea termenilor, invatatura este aceeasi: Daca un om bogat nu se leapada de iubirea de avere, care a devenit un idol pentru el, cu niciu chip nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
      Cu stima,
      Lori B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free