Psalmul 21 – Sfarsitul incercarilor

Psalmul 21 – Sfarsitul incercarilor

 

     1. „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!

2. I-ai dat ce-i dorea inima şi n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele. (Oprire)

3. Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.

4. Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat-o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie.

5. Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea şi măreţia.

6. Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări şi-l umpli de bucurie înaintea feţei Tale.

7. Căci împăratul se încrede în Domnul; şi bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.

8. Mâna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc

9. şi-i vei face ca un cuptor aprins, în ziua când te vei arăta; Domnul îi va nimici în mânia Lui, şi-i va mânca focul.

10. Le vei şterge sămânţa de pe pământ şi neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.

11. Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.

12. Căci îi vei face să dea dosul şi vei trage cu arcul tău asupra lor.

13. Scoală-Te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cânta şi vom lăuda puterea Ta.”

 

     Cand soarele rasare din nou

Nu cunoastem incercarile si crizele care, depasite fiind, l-au determinat pe David sa cante din nou laudele sale la adresa lui Dumnezeu. Poate izbavirea definitiva de amenintarea sabiei lui Saul, poate rezolvarea crizei provocate de revolta lui Absalom, sau poate alte crize din viata pe care nu le cunoastem.

Dupa ce au iesit la liman in urma unei crize majore, oamenii se comporta foarte diferit. Unii alearga la alcool, exprimandu-si in felul acesta bucuria eliberarii. Altii se prefac ca uita prin ce au trecut, mergand mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Insa putini, mult prea putini, se intorc cu fatza spre Dumnezeu, multumindu-I pentru calauzire si ocrotire. Nu degeaba se spune ca recunostinta este o floare rar intalnita in sufletul oamenilor, sau, asa cum afirmau latinii: recunostinta este o „rara avis” ( pasare rara ).

David nu face parte din categoria oamenilor nerecunoscatori, iar psalmii sai de lauda sunt o dovada in acest sens. Mai mult decat atat, constient de interventiile lui Dumnezeu in viata sa, psalmistul se considera dator sa transmita atat contemporanilor lui, cat si generatiilor urmatoare, o cronica a izbavirilor si minunilor facute de Dumnezeu in viata lui. El stie ca, facand lucrul acesta, multi vor fi incurajati sa se increada in Dumnezeu in astfel de momente, pentru a ajunge la aceleasi impliniri si binecuvantari de care a avut si el parte.

Intr-adevar, cata incurajare primim din psalmi ! Oare cum ar fi aratat Sfanta Scriptura fara existenta lor ? Ar fi fost saraca, mult prea saraca…

 

     Motive de bucurie si lauda

Primul lucru pe care il evidentiaza David, dupa ce norii intunecosi ai incercarii s-au risipit, este ocrotirea lui Dumnezeu: „Doamne, imparatul se bucura de ocrotirea puternica pe care i-ai aratat-o Tu. Si cum il umple de veselie ajutorul Tau” ( vers. 1 ).

Acum, odata incheiata perioada grea a crizei, cand norii de pe cerul vietii sale s-au imprastiat, iar ceatza din suflet s-a risipit, psalmistul poate vedea clar drumul pe care l-a parcurs si modul minunat in care a fost ocrotit la fiecare pas.

Atunci cand se afla in mijlocul cuptorului aprins al incercarii nu putea zari intotdeauna mana Domnului veghind asupra sa. Uneori se simtea parasit, abandonat si neglijat. Cel rau ii soptea la ureche ca Dumnezeu nu-l mai iubeste, iar tacerea aparenta a cerului il facea sa-si piarda nadejdea.

Insa Dumnezeu are propriul Lui calendar. Daca uneori tace, nu inseamna ca nu-I pasa de noi si de problemele noastre. Tacerea Lui aparenta are un scop precis si benefic, si cu siguranta va veni ziua in care vom intelege de ce El a trebuit sa procedeze astfel.

Cand rememoreaza evenimentele prin care a trecut, constientizand metodele lui Dumnezeu de a-l scoate din necaz, inima lui David nu numai ca se bucura in adancul ei, dar este cuprinsa si de o emotie intensa care-l face vesel. Daca bucuria este adanca, uneori ascunsa in cutele inimii si nestiuta de cei din afara, veselia este manifestarea exterioara a unei stari de bine, a unei fericiri profunde.

Al doilea motiv de lauda al psalmistului este redat in versetele 2 si 3: „I-ai dat ce-i dorea inima si n-ai lasat neimplinit ce-i cereau buzele. Caci i-ai iesit inainte cu binecuvantari de fericire si i-ai pus pe cap o cununa de aur curat.”

Oare ce isi doreste mai mult un om haituit de vrajmasii sai si a carui viata atarna de un fir fragil ? In astfel de momente de criza, de obicei oamenii cunosc adevarata scara a valorilor, avand intelepciunea sa ceara ce este prioritar ca valoare.

Un om aflat pe un vas care se scufunda nu-i va cere lui Dumnezeu niciodata concedii in tari exotice sau o limuzina noua in garaj. El va cere viata, caci fara ea nimic nu mai are valoare. Acelasi lucru l-a cerut si David in vremurile de grea incercare: „Iti cerea viata si i-ai dat-o; o viata lunga pentru totdeauna si pe vecie” ( vers. 4 ).

Dar sa nu ne gandim doar la viata fizica pe care Dumnezeu i-a ocrotit-o in toti acesti ani furtunosi. Dumnezeu i-a dat psalmistului viata si intr-un alt sens: I-a ridicat moralul cand era in primejdie de a se descuraja, i-a intins acea franghie de care sa-si agate sperantele, l-a ferit de depresie, de disperare si de necredinta.

De ce a lasat David posteritatii toate aceste experiente ? Pentru ca noi sa invatam din ele lectia increderii in Dumnezeu indiferent de incercarile prin care trecem. Necazurile vin oricum, neinvitate. Este doar o chestiune de timp pana cand omul se va confrunta cu ele. Insa important este modul cum le gestionam. In privinta aceasta, psalmii ne sunt de un ajutor imens, invatandu-ne in esenta ceea ce profetul Ieremia va consemna cateva secole mai tarziu:

     „Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat… Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului” ( Plangerile lui Ieremia 3, 22.26 ).

 

     Slava imparatului

Ceea ce afirma David in continuarea Psalmului 21 este, de asemenea, remarcabil: „Mare este slava lui in urma ajutorului Tau. Tu pui peste el stralucirea si maretia. Il faci pe vecie o pricina de binecuvantari si-l umpli de bucurie inaintea Fetzei Tale” ( vers. 5.6 ).

David recunoaste ca perioada neagra a incercarilor s-a incheiat, iar acum este inconjurat de slava, stralucire si maretie. Insa ce diferenta intre atitudinea lui si atitudinea altor imparati care au domnit pe pamant !

Priviti la Nebucadnetar, mandrul imparat al Babilonului, care, plimbandu-se pe terasa palatului sau, rosteste plin de sine: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu ca loc de sedere imparateasca prin puterea bogatiei mele si spre slava maretiei mele?” ( Daniel 4,30 ).

Atat David, cat si Nebucadnetar, recunosc faptul ca sunt inconjurati de slava si maretie. Insa, in timp ce unul Ii atribuie lui Dumnezeu toate meritele, celalalt isi atribuie siesi aceste merite. Aceasta face diferenta intre copiii lui Dumnezeu si copiii acestui veac, intre mantuire si pieire vesnica.

Nu este pacat sa-ti recunosti talentele si realizarile pe care le ai in viata. Nu este pacat sa fii constient ca esti mai inzestrat decat altii intr-un domeniu sau altul al vietii. Atata timp cat recunosti ca toate isi au izvorul in harul lui Dumnezeu si nu sunt rodul eforturilor tale, totul este in regula. Dar de cate ori nu uitam acest lucru ! De cate ori nu uitam sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem si pentru ce am realizat bun pentru noi si semenii nostri !

Apoi David mai spune ceva: El recunoaste ca Dumnezeu l-a umplut de bucurie inaintea Fetzei Sale ( vers. 6 up. ). Bucuria profunda si adevarata izvoraste doar din cunoasterea lui Dumnezeu si din comuniunea cu El. Cati crestini din cele peste doua miliarde care si-au luat acest nume cunosc aceasta traire profunda si, daca o cunosc, cati dintre ei o manifesta, o exteriorizeaza ? Cata bucurie adevarata se mai vede pe chipurile alungite ale sfintilor pictati in marile si recile catedrale ale lumii ? Dar pe chipurile celor ce vin sa se inchine inaintea lui Dumnezeu ?

Dupa dragoste, bucuria este cel de-al doilea rod al Duhului Sfant in lista pe care ne-a lasat-o apostolul Pavel in Epistola catre galateni: „Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor” ( Galateni 5, 22.23 ).

Bucuria in Domnul este cea care confera frumusete vietii de credinta. Tatalui ceresc Ii face placere sa-Si vada copiii bucurosi si doar insinuarile celui rau au creat in multi oameni prejudecata ca inaintea lui Dumnezeu trebuie sa aparem mereu cu fetzele prelungi, triste si innourate.

Cerul este plin de bucurie, iar la sfarsitul istoriei pacatului, intregul Univers va exploda de bucurie, unindu-se in marea simfonie a glasurilor tuturor fiintelor create: „Si pe toate fapturile care sunt in cer, pe pamant, pe mare si tot ce se afla in aceste locuri le-am auzit zicand: „A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor” ( Apocalipsa 5,13 ).

Atunci ne vom bucura pe deplin. Acum insa, ne bucuram doar ca o arvuna a ceea ce vom primi atunci, chiar daca mai avem putin de parcurs din aceasta „vale a plangerii” in care ne-am nascut. „Pentru bucuria care-I era pusa inainte”, Mantuitorul „a suferit crucea, a dispretuti rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Evrei 12,2 ).

Aceeasi bucurie vesnica ne este pusa si noua inainte, prin credinta. Sa alergam spre ea, indurand cu rabdare si speranta ce mai avem de indurat pe acest pamant.

 

     „Scoala-Te, Doamne, cu puterea Ta”

Cantarea din Psalmul 21 nu este doar o retrospectiva a vietii lui David, cu luptele si biruintele ei, ci si o privire in viitor. O privire cu aceeasi deplina incredere in calauzirea lui Dumnezeu: „Caci imparatul se increde in Domnul si bunatatea Celui Prea Inalt il face sa nu se clatine. Mana ta, imparate, va ajunge pe toti vrajmasii tai, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urasc…” ( vers. 7.8 )

Aceasta a doua parte a Psalmului 21 nu priveste in perspectiva doar viata lui David, cu biruintele si realizarile lui viitoare. Psalmul capata in acest punct accente mesianice, referindu-se la biruintele lui Mesia impotriva vrajmasilor Sai, dar mai ales la finalul luptei dintre bine si rau, cand El va „sterge” samanta celor rai de pe pamant ( vers. 10 ).

Ultimul verset al psalmului este o rugaciune de implorare a lui Dumnezeu de a aduce mai curand acel timp al biruintei finale si depline asupra raului: „Scoala-Te, Doamne, cu puterea Ta, si vom canta si vom lauda puterea ta” ( vers. 13 ).

Da, raul nu are niciun viitor. Doar neprihanirea va daiunui vesnic. De aceea, daca acum treci prin greutati, ai nevoie de incredere deplina in Dumnezeu, asa cum a avut si David in momentele grele ale vietii lui.

Daca parghiile si proptelele pe care ti-ai sprijit viata s-au rupt, priveste la exemplul psalmistului, care I-a cantat lui Dumnezeu chiar daca i-a fost greu. Daca Dumnezeu te-a trecut dincolo de Marea Rosie a vietii tale si ai ajuns pe tarmul linistii si al biruintei, nu ezita sa-L lauzi pe Creator pentru ocrotirea pe care ti-a aratat-o. Cauta acele experiente din viata in care ai vazut clar cum El te-a izbavit si canta-I lui Dumnezeu in semn de recunostinta.

Dumnezeu Se afla tot acolo, pe tronul Sau de slava, asteptand un semn de recunostinta din partea ta. Doar atat asteapta El de la tine. Nimic mai mult…

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free