Psalmul 23 – Pastorul cel bun

Psalmul 23 – Pastorul cel bun

 

     1. „Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

2. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;

3. îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

5. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

6. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.”

 

     Un psalm nemuritor

Nu stim cand a scris David acest psalm, devenit nemuritor in sufletele oamenilor: la tinerete, cand el inca pastea oile tatalui sau, sau la batranete, dupa ce acumulase o intreaga experienta de viata. Dar un lucru este sigur: Psalmul 23 ne face bine tuturor: si tinerilor, dar si varstnicilor, fiind unul din cele mai iubite si mai apreciate texte ale Vechiului Testament. Am putea spune, fara sa gresim, ca el este corespondentul in versuri al textului de aur din Noul Testament:

     „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3,16 ).

Fiind scurt, dar plin de vitalitate si datator de speranta, acest psalm este usor de memorat si demn de pastrat in „sertarele” memoriei oricarui copil al lui Dumnezeu. Este un psalm iubit si apreciat din mai multe motive. Unul dintre ele este acela ca este foarte practic.

Psalmul 23 nu este teologic si nu se concentreaza pe teoria credintei, ci pe practica ei; el nu se opreste asupra problemelor inerente vietii, ci asupra solutiilor pe care le aduce o relatie profunda cu Dumnezeu; el nu ne vorbeste despre ce ar trebui sa credem, ci despre cum ar trebui sa traim relatia noastra cu Dumnezeu.

Simtim acest psalm aproape de inima noastra pentru ca experienta descrisa de autorul lui poate deveni experienta fiecaruia dintre noi, iar acest lucru ne schimba viata. Ceea ce face ca acest poem sa fie atat de iubit este faptul ca trairile lui David sunt exprimate pe un ton dulce, incurajator si aducator de speranta. Nici vorba de mustrari, cuvinte tari sau avertismente. Totul este menit sa ne incurajeze spre o relatie personala si profunda cu Dumnezeu.

De aceea, cand citim si meditam la Psalmul 23, sa vedem in el nu doar experienta personala a unui om al lui Dumnezeu care a trait cu trei milenii in urma, ci intruchiparea experientei umane universale. Experienta descrisa aici poate deveni si experienta mea si a ta, a fiecarui suflet care strabate „valea umbrei mortii” in cautarea pacii, fericirii si mantuirii.

 

     „Domnul este Pastorul meu”

Religia adevarata inseamna relatie. O relatie personala si profunda intre om si Dumnezeu. Daca Psalmul 23 ne invata ceva, atunci aici gasim exemplificata cea mai profunda relatie care poate exista intre om si Creatorul sau. In aceasta relatie, Dumnezeu este prezent nu sub Numele Elohim, El-Shaddai sau Iahweh, ci acela de Domn, unicul Suveran al vietii si singurul care merita acest statut.

Timpul prezent al verbului „a fi” ( „Domnul este…” ) ne arata ca aceasta relatie intima si profunda intre om si Dumnezeu nu apatine doar trecutului, nici nu priveste aspiratiile omului spre un timp nedefinit in viitor, ci este o realitate prezenta. Domnul este acum si aici Pastorul meu.

Dar de ce nu Pastorul nostru ? Nu este El al tuturor ? Oare aceasta exprimare a psalmistului este dovada unui spirit egoist, posesiv ? Nicidecum ! Daca ar fi vorba de lucruri materiale sau intelectuale, am putea sa vorbim de egoism si spirit posesiv. Insa cand este vorba de Dumnezeu, a-l numi „Pastorul meu” nu inseamna ca Il consideram o proprietate privata. Asa cum El este Pastorul meu, El poate fi, la fel de bine, si Pastorul tau, si Pastorul lui, si Pastorul ei…

Cat priveste metafora pastorului, Psalmul 23 nu este singurul loc din Scriptura in care poate fi intalnita. Insusi Domnul Christos Se prezinta pe Sine ca fiind „Pastorul cel bun”, Cel care Isi da viata pentru oile Sale ( Ioan 10, 11 ).

Autorul Epistolei catre evrei Il numeste pe Domnul Iisus „Marele Pastor al oilor” ( Evrei 13,20 ), iar apostolul Petru vorbeste de „Pastorul cel mare” care va da cununa vietii tuturor celor credinciosi.

Dar de ce copiii lui Dumnezeu sunt asemanati cu niste oi ? Ne place sau nu aceasta metafora, ea oglindeste realitatea conditiei umane. Suntem fiinte vulnerabile, asemenea oilor. Avem nevoie de protectie permanenta ca si ele. Nu ne putem apara singuri in fatza valurilor de rautate si uneori nu stim nici macar sa strigam dupa ajutor. Fara pastor, oile nu ar supravietui. La fel, fara Dumnezeu, nici noi nu am avea niciun viitor, caci, spunea Mantuitorul: „Despartiti de Mine nu puteti face nimic” ( Ioan 15,5 ).

Afirmatia psalmistului: „Domnul este Pastorul meu” implica o relatie de cunoastere reciproca. Pastorul cel bun isi cunoaste olie, iar oile isi cunosc pastorul. ( vezi Ioan 10,14 ). Cat de incurajator este acest gand ! El cunoaste trecutul, prezentul si viitorul tau. Cunoaste calea pe care ai umblat, dar si drumul cel mai sigur pe care trebuie sa mergi in viitor.

El iti cunoaste slabiciunile, vulnerabilitatile, dar si punctele tari si calitatile. Niciun vis, nicio aspiratie, nicio dorinta ascunsa a inimii tale nu Ii este straina. El stie totul despre tine, de aceea poate sa faca totul pentru tine. El nu cere decat un singur lucru: sa-L recunosti ca Pastor al fiintei si al vietii tale. Nimic mai mult…

Nu voi duce lipsa de nimic”

Oare copiilor lui Dumnezeu nu le lipseste nimic ? Sunt toti bogati, respectati in societate si impliniti pe toate planurile ? Ce vrea sa spuna David facand aceasta afirmatie ?

Nu, nu la o viata de lux se refera el, caci viata ne invata ca nu celor saraci le lipsesc cele mai multe lucruri, ci celor bogati, care se incred in bogatiile lor. Unii bogati sunt in realitate atat de saraci incat nu au altceva decat bani…

Cand psalmistul afirma ca nu va duce lipsa de nimic, el are in vedere nu doar nevoile materiale si fizice ale omului, ci mai ales pe cele de ordin afectiv, social si spiritual. Pastorul care stie totul despre oile sale va avea grija sa le implineasca toate nevoile prezente si viitoare. El Insusi este izvorul si garantia implinirii lor, caci este scris: „Voi aveti totul deplin in El” ( Coloseni 2,10 ).

 

     „El ma paste in pasuni verzi”

Cu totii traim intr-o lume materiala, de aceea multe din nevoile noastre sunt de natura fizica. Dumnezeu stie ca avem nevoie de hrana, imbracaminte si adapost. Dar El ne cunoaste si nevoile spirituale, caci „omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu” ( Matei 4,4 ).

Unul din scopurile marturisite ale intruparii Fiului lui Dumnezeu a fost exprimat in afirmatia Sa: „Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aibe din belsug” ( Ioan 10,10 up. ). Dar cum putem ajunge sa avem viata ? Ce inseamna metafora „pasuni verzi” in care ne paste Pastorul cel bun ? Unde le putem gasi pentru a ne bucura de viata imbelsugata, promisa de Iisus ?

Raspunsul este simplu: in El Insusi. El este „pasunea verde”, care Se ofera ca hrana tuturor oilor Sale. „Eu sunt Painea vietii” ( Ioan 6,48 ) – spunea Mantuitorul, „Painea vie care s-a pogorat din cer” ( Ioan 6,51 ). „Cine mananca trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi” ( Ioan 6,54 ).

Domnul ne invita sa ne hranim cu El, sa ne bucuram de prezenta Lui, sa ne saturam, nu doar sa gustam din bunatatea Lui, sa fim fericiti in El si impreuna cu El. Ca „mladite”, noi suntem chemati sa ne tragem seva din El, dupa cum El Insusi ne-a spus: „Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu, aduce multa roada…” ( Ioan 15,5 ).

Cel care se hraneste din „pasunile verzi” ale comuniunii cu El, cel care se hraneste cu bunatatea Lui, cu intelepciunea Lui si cu toata frumusetea caracterului Sau, nu va flamanzi niciodata.

 

     „Si ma duce la ape de odihna”

Pastorul cel bun nu-si va conduce niciodata oile la apele involburate si repezi, in care se ascund stanci primejdioase, nici la cascade inspaimantatoare, care ar pune in primejdie viata oilor Sale. El singur stie drumul spre „apele de odihna”, aducatoare de inviorare si pace, caci El a spus: „Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea” ( Ioan 7,37 ) si „Cine crede in Mine nu va inseta niciodata” ( Ioan 6,35 up. ). „Oricui bea din apa aceasta, ii va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete; ba inca apa pe care i-o voi da Eu se va preface in el intr-un izvor de apa care va tasni in viata vesnica” ( Ioan 4, 13.14 ).

De fapt, ce sunt „apele de odihna” la care ii conduce Iisus, Marele Pastor, pe urmasii Sai ? Ele nu sunt altceva decat pacea dupa care tanjeste sufletul oricarui om si pe care Mantuitorul a promis-o tuturor celor care vin la El: „Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati; si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre ( Matei 11, 28.29 ).

Promisiunea facuta de Iisus ucenicilor cu putin timp inainte de patimile si moartea Sa este a tuturor urmasilor Sai din toate timpurile: „Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante” ( Ioan 14, 27 ).

De ce avem nevoie de „apele de odihna” ale pacii lui Christos ? Pentru ca fiinta noastra interioara sa fie pazita de asalturile furibunde ale celui rau: „Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice cunostinta, va va pazi inimile si gandurile in Christos Iisus” ( Filipeni 4,7 ).

 

     „Imi invioreaza sufletul”

De cate ori sufletele noastre nu cad in descurajare in fatza greutatilor vietii ! De cate ori nu ne simtim lipsiti de vlaga, extenuati in lupta cu ispitele ! Uneori nu mai avem puterea nici sa citim Scripturile, nici sa ne rugam sau sa participam la inchinarea colectiva a Bisericii. Insa de fiecare data Pastorul cel bun ne restaureaza, aducandu-ne de pe taramul fermecat al Satanei pe stanca statornica a adevarului.

Este placerea Lui sa ne ridice din amaraciune si sa ne umple de bucurie, sa dea un nou sens vietii noastre si o noua putere de a lupta cu pacatul. De aceea, sa nu mai privim la noi insine, ci la El, Izvorul tuturor lucrurilor bune care ni se intampla in viata.

 

     „Ma povatuieste pe carari drepte din pricina Numelui Sau”

Asemenea oilor care nu stiu incotro sa mearga, daca nu sunt calauzite de pastor, suntem adesea derutati. Unii ne sfatuiesc s-o luam la dreapta, altii la stanga; unii ne spun ca drumul cel bun este in sus, altii ca el este in jos. Insa doar Pastorul cel bun cunoaste cararile cele drepte ale neprihanirii, si doar El ne poate scoate din confuzie.

Dar de ce face El toate acestea pentru „oile” Sale ? De ce ne calauzeste la „ape de odihna” si ne paste in „pasuni verzi”, inviorandu-ne cand trecem prin tot felul de crize  ?

Raspunsul este acesta: „Din pricina Numelui Sau”.  Adica din pricina caracterului Sau desavarsit. Asa este El si nu poate fi altfel, caci chiar „daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

Nu pentru bunatatea noastra, nici pentru faptele noastre bune sau pentru meritele noastre face El toate acestea pentru noi, ci pentru ca asa este El. Pentru ca „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 up. ).

 

     „Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii”

Asa este viata: cu suisuri si coborasuri. Oricand si oricare dintre noi poate trece prin experiente neplacute. Copiii lui Dumnezeu nu traiesc pe acest pamant ocrotiti sub niste clopote de sticla. Cu totii traim intr-o lume a pacatului si toti trebuie sa suportam consecintele lui. Numele de crestin nu ne scuteste de suferinta. Dimpotriva, in lumea in care traim, crestinismul este cea mai persecutata religie.

Psalmistul recunoaste aceasta realitate dura atunci cand afirma: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa intotdeauna din ea” ( Psalmul 34,19 ). Insusi Mantuitorul ne avertizeaza ca viata unui copil al lui Dumnezeu nu va fi usoara: „In lume veti avea necazuri; dar indrazniti ! Eu am biruit lumea” ( Ioan 16,33 up. ).

Totusi, „valea umbrei mortii”, pe care psalmistul o numeste in alta parte „valea plangerii” ( Psalmul 84,6 ), este ceva pasager. Nu aici este locuinta noastra. „Staulul” este sus pe munte, iar Pastorul isi va conduce oile spre locul sigurantei vesnice.

 

     „Nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu Mine”

Daca pana acum psalmistul a vorbit de Pastor la persoana a treia, acum el I se adreseaza direct, la persoana a doua. De ce aceasta schimbare ? Pentru ca in mijlocul crizelor de tot felul, teologia si teoria nu ajuta prea mult. Pentru a iesi cu bine din mijlocul lor, avem nevoie de ceva concret: avem nevoie de prezenta Lui, o prezenta vie si nemijlocita.

De ce prezenta Pastorului alunga teama „oilor” Sale ? Pentru ca „in dragoste nu este frica, ci dragostea desavarsita izgoneste frica” ( 1 Ioan 4,18 ). Cand Il stii pe Pastor langa tine in „valea umbrei mortii”, nu mai esti coplesit de simtamantul greu al singuratatii. Nu te mai simti abandonat. „Valea umbrei mortii” nu mai sperie pe nimeni, caci stim ca acolo unde este umbra, trebuie sa fie prin apropiere si lumina. Iar lumina este Insusi Pastorul: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” ( Ioan 8,12 ).

Cat de adanca este „valea” pe care o strabati ? Cat este ea de intunecata ? Dar oricat ar fi ea de inspaimantatoare, nu trebuie sa disperi. Pastorul cel bun se afla langa tine si intr-o buna zi te va scoate pe culmile luminii.

 

     „Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie”

Pastorii cei rai isi bat oile. Arunca cu toiegele dupa ele, le ranesc si le ocarasc. Pastorul cel bun lucreaza insa totdeauna cu dragoste. Chair daca trebuie sa-Si foloseasca autoritatea ( toiagul ) si sa pedepseasca oile neascultatoare ( nuiaua ), El o face intotdeauna cu blandete. Si aceasta pentru ca Dumnezeu nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre, ci dupa marea Sa indurare.

De aceea, „fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste” ( Evrei 12, 5.6 ).

 

     „Tu imi intinzi masa in fatza protivnicilor mei”

Stiti ce ne asteapta la iesirea din „valea umbrei mortii” ? O mare surpriza. O surpriza placuta: Domnul ne-a pregatit un „ospat” bogat. Cand vom ajunge la capatul tunelului si vom primi rasplata credintei noastre, vom constata ca a meritat sa trecem pe acolo si ca „suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare, care are sa fie descoperita fatza de noi” ( Romani 8,18 ).

Cand alegem sa-L urmam pe Pastor, de fapt alegem varinata care intotdeauna este castigatoare. Nu este incurajator lucrul acesta ?

 

     „Imi ungi capul cu untdelemn”

Tot ce este mai bun in acest Univers este pregatit de Pastor pentru „oile” Sale. Daca sunt ranite, le pune balsam pe rana; daca sunt intristate, le mangaie; daca sunt obosite, le duce la ape de odihna; daca sunt infometate, le duce in pasuni verzi. El nu retine nimic din ceea ce le-ar face fericite pe oile Sale.

In Sfanta Scriptura, ungerea este un semn al sfintirii, al consacrarii pentru o anumita lucrare. Este un simbol al primirii plinatatii Duhului Sfant, dupa cum ne invata apostolul Ioan: ”Voi ati primit ungerea din partea Celui Sfant si stiti orice lucru” ( 1 Ioan 2,20 ).

 

     „Paharul meu este plin de da peste el”

Dumnezeu nu ramane niciodata dator copiilor Sai credinciosi. Rasplata Lui va fi peste asteptarile omului si va intrece orice imaginatie. Caci „lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” ( 1 Corinteni 2,9 ).

Chiar daca acum trecem prin suferinte si necazuri de tot felul, va veni ziua in care vom ridica „paharul izbavirilor” si vom recunoaste impreuna cu toate creaturile acestui Univers: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor” ( Apocalipsa 15,3 ).

 

     „Fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele”

Ce pot sa insemne aceste cuvinte decat incredere in calauzirea Pastorului cel bun, nu doar pentru prezent, ci mai ales pentru viitor ? Fericire, indurare, stabilitate, ocrotire, calauzire… Iata cele mai imperioase nevoi ale omului de azi, indiferent in ce cultura traieste si pe ce paralela si meridian al globului isi duce existenta.

Pastorul cel bun ne asigura pe fiecare dintre noi: „Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde” ( Ieremia 29,11 ).

De ce „un viitor si o nadejde” ? Nu e suficient sa stim ca avem un viitor fericit ? De ce mai avem nevoie si de o nadejde ? Raspunsul este simplu: Viitorul, oricat ar fi el de indepartat, va deveni la un moment dat prezent. Si ce va fi dincolo de el intr-o existenta care se masoara cu vesnicia ?

Va fi nadejdea unui alt viitor fericit, care si acela va deveni prezent… Aceasta este viata vesnica, acea viata imbelsugata, promisa de Pastorul cel bun oilor Sale.

 

     „Voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele”

Oare avea psalmistul intentia sa-si mute locuinta in sanctuar ? Iar noi, crestinii secolului al XXI-lea, ar trebui sa ne mutam cu totii in cladirile bisericilor ? Nicidecum ! Metafora folosita de David are o cu totul alta semnificatie: eu si Pastorul meu nu ne vom mai desparti niciodata. Relatia dintre noi a ajuns atat de stransa incat nu mai pot concepe viata fara prezenta Lui.

 

Aceasta este adevarata religie: refacerea relatiei rupte dintre Creator si creaturile Sale. O relatie pe care nimeni si nimic, de-a lungul vesniciilor care vor urma, nu o va mai putea rupe vreodata. Oare nu aceasta este dorinta oricarui parinte fatza de copiii sai ? Pastorul cel bun tanjeste dupa acest lucru… Oare noi tanjim la fel ?

 

     „Alege viata !”

In Psalmul 23, David ne propune solutii practice la problemele pe care fiecare dintre noi le intampinam in aceasta „vale a umbrei mortii”. Insa aceasta nu este singura varianta pe care o putem alege. Psalmul 23 are si un negativ pe care, din nefericire, multi oameni l-au ales ca mod si filozofie de viata. Iata negativul:

„Domnul nu este Pastorul meu; de aceea, voi duce lipsa de toate. Nu El ma paste in pasuni verzi, caci le gasesc singur; si nu El ma duce la ape de odihna, caci singur le caut.

     El nu imi invioreaza sufletul si nu ma poate povatui pe carari drepte din pricina Numelui Sau, caci nu-I permit acest lucru.

     Daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, ma tem de orice, caci sunt singur. Toiagul si nuiaua Pastorului le resimt ca o pedeapsa.

     In fatza protivnicilor mei nu are cine sa-mi intinda o masa si nu are cine sa-mi unga capul cu untdelemn. Iar paharul meu este gol…

     Da, nefericirea si vinovatia ma vor insoti in toate zilele vietii mele, voi locui departe de Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele.

Este cutremuratoare aceasta experienta, nu-i asa ? Si totusi, cati oameni au ales sa traiasca o astfel de viata ! De aceea, Pastorul ne invita pe fiecare dintre noi:

     „Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra, ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti tu si samanta ta !” ( Deuteronomul 30, 19 ).

Alege Pastorul !

Lori Balogh

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free