Hrana in timpurile biblice

Hrana in timpurile biblice

 

Cerealele

In vechime, baza hranei o constituiau cerealele. Fierte in apa, macinate si coapte sau prajite, cerealele erau considerate sursa vietii. Pentru o perioada scurta de timp, la inceputul primaverii, ele erau consumate proaspete, atunci cand ele erau inca verzi si moi. Despre acest lucru ne relateaza  Matei in capitolul 12 al Evangheliei sale:

“In vremea aceea, Iisus trecea prin lanurile de grau intr-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flamanzi, au inceput sa smulga spice de grau si sa le manance” ( Matei 12,1; Marcu 2,23; Luca 6,1 ).

Aceste cereale tinere erau numite “carmel” ( “boabe moi” ), si puteau fi consumate ca atare sau prajite ( Leviticul 2,14; Rut 2,14 ). Procesul prajirii facea ca ele sa devina dulci si moi, amidonul din ele transformandu-se in dextrina. Cerealele prajite au facut parte din bucataria militara a regelui David in timpul campaniei impotriva fiului sau Absalom ( 2 Regi 17,28 ).

De obicei, cerealele erau macinate in vederea pregatirii painii, proces destul de anevoios si de durata. Pentru a obtine circa 800 g de faina, era necesara o ora, iar un calcul simplu ne arata ca pentru a obtine faina necesara prepararii painii pentru o familie de cinci sau sase persoane, femeile aveau nevoie de circa trei ore. Pentru aceasta ele trebuiau sa se scoale inca inainte de revarsatul zorilor.

 

     Uleiul

Un loc important in alimentatia anticilor il aveau maslinele, folosite mai ales pentru obtinerea uleiului. Inainte de a fi consumate, maslinele erau conservate in saramura. Uleiul de masline era unul din cele mai de seama produse exportate de vechii evrei. Desi maslinele din Palestina erau mult mai mici si mai putin carnoase decat cele din Egipt, ele dadeau mult mai mult ulei decat celelalte soiuri, fiind foarte apreciat in tarile din jur.

     Fructele

Dintre fructele cele mai apreciate in Palestina faceau parte strugurii, curmalele, rodiile si smochinele. Curmalele erau folosite alaturi de nuci in cazul in care soseau oaspeti neasteptati. Smochinele erau folosite tot timpul anului, fie proaspete ( vara ), fie uscate ( in celelalte anotimpuri ).

Importanta smochinelor in alimentatia vremii rezulta si din numele unor localitati evreiesti antice, ca Betfage sau Bet-Pagi ( “Casa Smochinilor” ) si Betania ( Bet Te ‘enah – “Casa Smochinului” ).

Seva smochinului era folosita la inchegarea branzei, iar cercetari moderne au demonstrat ca aceasta reprezinta un tratament eficient in tratarea cancerului de piele. Probabil datorita acestei proprietati vindecatoare, smochinele au fost folosite la vindecarea regelui Ezechia, aflat pe moarte ( Isaia 38, 21 ).

Rodiile erau considerate printre cele mai frumoase fructe ale Palestinei, fapt pentru care ele au fost redate artistic pe vesmintele marelui preot ( Exodul 28, 33.34 ) si pe capitelurile coloanelor din primul templu ( 1 Cronici 7,20; 2 Cronici 3,16 ).

Din textul din Numeri 20,5 aflam ca fiii lui Israel isi exprimau temerea ca Moise ii va duce intr-o tara in care nu cresteau rodii. Ei trebuie sa se fi simtit foarte usurati cand au vazut rodii printre fructele aduse de iscoadele trimise in Canaan.

Egiptenii preparau din rodii un suc care era considerat afrodisiac, insa se prepara si vin din aceleasi fructe. De obicei, rodiile erau consumate proaspete, insa ele se puteau consuma si murate. Printre multiplele intrebuintari ale rodiilor erau urmatoarele: coaja era folosita ca remediu pentru viermi intestinali, florile erau folosite pentru prepararea colorantilor rosii, iar coaja interioara se folosea la vopsitul pieilor.

Roscovul nu este mentionat in mod expres in Vechiul Testament, insa il gasim amintit in Noul Testament, in Pilda fiului risipitor. Cercetatorii Bibliei cred ca roscovele faceau parte din hrana lui Ioan Botezatorul, despre care sta scris ca se hranea cu “lacuste si cu miere salbatica” ( Marcu 1,6; Matei 3,4 ).

Termenul “lacuste” mentionat in aceste texte nu pare sa se refere la insectele amintite in Leviticul 11,22 si care erau permise consumului uman, ci la fructele roscovului, fructe care in limba engleza sunt numite “locust”. Anticii stiau instinctiv ca fructele roscovului sunt foarte hranitoare si usor de digerat, fiind preparate ca un terci usor de consumat si de catre varstnici.

Roscovele faceau parte din hrana saracilor, pastaile roscovelor fiind disponibile tot timpul anului. Totusi, asa cum reiese din Pilda fiului risipitor, roscovele nu reprezentau o hrana preferata de oameni, ci de animale.

O particularitate a semintelor de roscov este aceea ca ele sunt atat de asemanatoare incat puteau fi folosite ca greutate standard. Termenul grecesc “keration”, care denumea samanta de roscov, sta la baza cuvantului englezesc pentru greutate “carat” ( cca 200 mg).

     Nucile sunt amintite in Cantarea Cantarilor 6,11: “M-am pogorat in gradina cu nuci sa vad verdeata din vale , sa vad daca a inmugurit via si daca au inflorit rodiile”. Textul oglindeste cu acuratete realitatea vremii deoarece nucii erau plantati in acea vreme in partile joase ale vailor, astfel incat in timpul iernii ei inghetau , fapt care ii ajuta sa se dezvolte. Nucile erau intrebuintate ca hrana, la obtinerea uleiului pentru gatit si iluminat, in timp ce coaja se folosea la fabricarea unor vopsele.

Migdalul este primul pom care infloreste la inceputul primaverii, colorand dealurile Palestinei in nuante de roz si crem. Frumusetea florilor lui a fost redata artistic pe candelabrul sanctuarului. Migdalele erau folosite ca aperitiv, fiind, de asemenea, un excelent ingredient in bucatariile anticilor.

Desi unele migdale erau mai amare, prepararea lor in apa inlatura amaraciunea. Erau folosite si sub forma de pasta si pentru prepararea uleiului, in timp ce cojile erau folosite drept combustibil.

Un alt fruct mentionat in Biblie este marul. Profetul Ioel deplangea invazia de lacuste – un fenomen de temut pentru acele vremuri: “Via este prapadita”, spune cu amaraciune profetul, “smochinul este vestejit, rodiul, finicul, marul, toti pomii de pe camp s-au uscat… Si s-a dus bucuria de la copiii oamenilor” ( Ioel 1,12 ).

In timpul lui Iisus, printre bauturile preparate frecvent se numara si sucul de mere si cidrul. Merele rase erau adaugate terciului de ovaz pentru a-i imbunatati acestuia aroma, iar merele zdrobite erau adaugate in aluat pentru a actiona ca o drojdie, facand aluatul sa creasca.

Adus din Persia, marul pare sa fi ocupat un loc de seama in alimentatia evreilor din moment ce numele sau ebraic “tapuah” era folosit la denumirea anumitor locuri din tara ( En-Tapuah – Iosua 17,7; regele Tapuahului – Iosua 12, 17 ).

 

     Ierburile, legumele si zarzavaturile

Pe lista alimentelor pe care evreii le regretau dupa plecarea lor din Egipt se aflau castravetii, pepenii, prazul, ceapa si usturoiul ( Numeri 11,5 ). In cartea lui Daniel, legumele sunt de asemenea plasate pe un loc onorabil, consumul lor fiind benefic pentru sanatatea tinerilor evrei luati prizonieri la curtea lui Nebucadnetar ( Daniel 1, 8-15 ). Dupa cele zece zile  de testare, tinerii evrei vegetarieni aratau mai bine din punct de vedere fizic si mental decat toti cei ce se hraneau cu bucatele de la masa imparatului.

In timpul lui Iisus, legumele ocupau un loc important in hrana oamenilor, fapt dovedit de o prevedre a Talmudului Babilonian in care se interzicea locuirea intr-un oras in care nu exista gradina de legume.

Trebuie precizat ca legumele din timpurile biblice nu erau cele de astazi. Se stie ca rosiile, vinetele, cartofii, precum si ardeii rosii si verzi au intrat in alimentatia europenilor abia dupa descoperirea Lumii Noi. Nici castravetii de care aminteste Scriptura nu erau cei pe care-i cunoastem noi, caci erau mai apropiati dovleceilor de astazi.

Limbajul Bibliei face deosebire intre legumele de gradina si cele salbatice, numite si “ierburi”. Printre ierburile folosite ca hrana se numarau nalba, radacina de ienupar si voinicica. Biblia aminteste de “ierburile amare” consumate impreuna cu carnea de miel in timpul Pastelui ( Exodul 12,8 ). Intre acestea se numarau cicoarea si ilicele de mare.

Aceste ierburi aveau un gust dulce la inceputul cresterii lor, in perioada de iarna, pentru ca in timpul Pastelui ele sa devina amare. Prin aceasta caracteristica era simbolizata sederea evreilor in Egipt, la inceput dulce, iar apoi din ce in ce mai amara din cauza robiei.

Alte ierburi mentionate in Biblie sunt izma, untarita ( ruta – Luca 11,42 ) si usturoiul pe care evreii il apreciau deosebit de mult, fapt pentru care romanii ii numeau pe evrei “mancatori de usturoi”. Usturoiul era considerat de antici un aliment afrodisiac.

Legumele ocupau, dupa cereale, locul al doilea in hrana oamenilor din timpurile biblice.Dintre ele, lintea rosie este cea mai cunoscuta, dupa care urmeaza mazarea pitica. Este cunoscut gestul lui Esau care si-a vandut dreptul de intai nascut pentru o farfurie de mancare de linte ( Geneza 25, 34 ). Lintea nu era folosita doar la prepararea unor mancaruri, ci si la prepararea dulciurilor.

 

     Carnea

Carnea nu facea parte din hrana primilor nostri parinti, carora Creatorul le fixase hrana ideala: “Si Dumnezeu a zis: “Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fatza intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta; aceasta sa fie hrana voastra” ( Geneza 1,29 ).

Doar dupa potop li s-a permis oamenilor sa consume carne, din cauza lipsei resurselor vegetale ( Geneza 9,3 ), insa doar carnea animalelor considerate curate. Evreii acorda o mare importanta deosebirii animalelor curate de cele necurate, iar Leviticul 11 si Deuteronomul 14 prezinta o lista intreaga cu animalele a caror carne se putea consuma sau, dimpotriva, era interzisa consumului uman. Tot acolo intalnim si criteriile de deosebire intre animalele curate si necurate.

Termenul evreiesc “koser” se refera la acele alimente curate al caror consum era permis. Una din interdictiile alimentare cele mai stricte pentru evrei era folosirea carnii de porc. Aceasta interdictie era atat de stricta incat arheologii moderni pot determina care dintre asezarile stravechi au fost locuite sau nu de evrei, pe criteriul prezentei sau lipsei oaselor de porc in acele locatii.

O alta interdictie era consumarea sangelui ( Geneza 9,4; Leviticul 7,26.27 ), precum si consumul carnii animalelor moarte din cauze naturale sau ucise de fiare salbatice ( Leviticul 11,31 ). Consumul exagerat de carne era considerat lacomie, existand o limitare a sacrificarii animalelor din cauza dificultatii de a pastra resturile de carne in conditiile climaterice ale Orientului. De aceea, se sacrificau animale doar in ocazii in care la masa erau mai multi invitati sau in ocazii speciale ( sarbatori, nunti, etc. ).

Pentru conservarea carnii se folosea metoda uscarii si sararii, la fel ca in cazul conservarii pestelui. Dintre animalele a caror carne se putea consuma se numarau vaca, gazela, capra, caprioara si oaia, iar dintre pasari: fazanii, puii, paunii si prepelitele.

 

Laptele si produsele lactate

Tara Promisa este zugravita de Dumnezeu ca fiind “tara unde curge lapte si miere”. Aceasta sintagma apare de 40 de ori in Biblie, laptele fiind un simbol al bunastarii si binecuvantarii. Este stiut ca vechii evrei cresteau vaci ca si egiptenii. Insa datorita climatului uscat al tinutului, oile, dar mai ales caprele erau mai de preferat, aceste animale putandu-se hrani cu frunzele tari, cu ierburile uscate si chiar cu coaja copacilor din regiune.

In timpurile biblice branza era obtinuta folosindu-se seva laptoasa a oricarei parti a smochinului, inclusiv a frunzelor. Branza amintita in 1 Regi 17,18, 2 Regi 17,29 si Iov 10,10 trebuie sa fi fost un produs lactat presat si uscat la soare. Ea este si astazi produsa de beduini si are avantajul ca poate fi pastrata mai mult timp si rehidratata in momentul folosirii.

Untul mentionat in Biblie nu era cel de astazi, ci era un fel de lapte cu diferite grade de grasime, un fel de smantana din zilele noastre. Prepararea produselor lactate incepea cu covasirea laptelui, care se facea in mod traditional prin agitarea laptelui intr-un burduf din piele de capra, atarnat pe un suport de lemn timp de o ora si jumatate sau chiar mai mult. Zerul nu era aruncat, ci era folosit ca o bautura separata, racoritoare.

Lori Balogh

Bibliografie:

Miriam Feinberg Vamosh, „Hrana din timpurile biblice – de la marul lui Adam la Cina cea de Taina” , Societatea Biblica Interconfesionala din Romania

 

Acest articol a fost publicat în Enciclopedie biblica. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free