Mantuirea: plata sau rasplata ?

Mantuirea: plata sau rasplata ?

“Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Iisus Christos, Domnul nostru” ( Romani 6,23 )

 

     Doi domni, doua modalitati de (ras)plata

     Apostolul Pavel ne vorbeste despre doi stapani care cer ascultarea noastra. Primul este pacatul – un stapan necrutator si crud, care nu-si plateste “slujitorii” decat cu o singura moneda: moartea. De fapt, aceasta este tot ce are mai bun de oferit…

Al doilea Stapan este Dumnezeu – un Stapan drept, bun, indurator si iubitor, dar care nu-Si plateste supusii. Ciudat, nu ? Cum poate fi El drept si bun daca nu-Si plateste credinciosii ? Si totusi, aceasta este realitatea: Dumnezeu nu-i plateste pe copiii Sai, ci ii rasplateste. Dumnezeu le face daruri copiilor Sai.

Acest adevar este o adevarata piatra unghiulara a teologiei adevarate. Aici se afla “macazul” care impinge omenirea pe doua directii de gandire cu totul opuse: mantuirea prin fapte si merite personale si mantuirea prin credinta.

Din nefericire, majoritatea religiilor lumii, fie ca vorbim de religii pagane, fie de confesiuni crestine, au ales prima varianta. Caci este aproape de neconceput pentru un om pacatos sa nu faca si el ceva pentru propria salvare, sa nu puna si el umarul la carul mantuirii lui.

Porunca data de Dumnezeu poporului Israel din vechime, care se pregatea sa traverseze Marea Rosie, este una din cele mai greu de implinit porunci pentru omul firesc: “Nu va temeti de nimic, stati pe loc si veti vedea izbavirea pe care v-o va da Domnul in ziua aceasta… Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti !” ( Exodul 14, 13.14 )

     “Cum adica, Doamne, sa nu facem si noi ceva pentru mantuirea noastra ? Sa stam cu mainile in san ? Nu se poate asa ceva !”

Si atunci, pune-te, omule, pe lucru ! Fa sacrificii, daruieste, fa cat mai multe fapte bune ( iar daca nu ai destule, au facut sfintii destule pentru tine ! ), fa pelerinaje la locurile sfinte, posteste cat mai mult, saruta moaste si icoane facatoare de minuni, ingana rugaciuni fara numar si aduna merite, cat mai multe merite cu care sa te infatisezi inaintea scaunului de judecata a lui Dumnezeu. Poate-poate, talerul balantei cu fapte bune va atarna mai greu fatza de cel al pacatelor tale..

Nu-i asa ca aceasta este mentalitatea generala a lumii pagane si, din nefericire, si a lumii crestine ? Insa daca astfel gandesc cei mai multi oameni, fie pagani, fie crestini, inseamna ca acest mod de gandire este si corect din punct de vedere  biblic ?

 

     Mantuirea: plata sau rasplata ?

Cateva texte biblice in care intalnim ideea de rasplata, nu de plata:

“Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa faptele lui” ( Apocalipsa 22,12 )

“Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui ! Caci cine se apropie de El trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” ( Evrei 11,6 )

     “Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare” ( Geneza 15,1 )

“Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri” ( Matei 5,12 )

“Ca unii care stiti ca veti primi de la Domnul rasplata mostenirii” ( Coloseni 3,24 )

“Sa nu va parasiti dar increderea voastra pe care o asteapta o mare rasplatire ( Evrei 10, 35 ; vezi si Matei 6,1.4; 16,27; Luca 14,14; Apocalipsa 2,23; 11,18; 1 Corinteni 3, 8.14; Evrei 11,26; 10, 30; Deuteronom 6,35; Romani 12,19; 1 Samuel 26,23; Psalmul 18,20; 62,12; 127, 3; Ieremia 31,16 ).

In toate aceste texte, ori de cate ori este vorba de mantuire si viata vesnica, impreuna cu binecuvantarile ei, se vorbeste nu de plata, ci de rasplata. Este adevarat ca in Pilda lucratorilor viei ( Matei 20, 1-16 ) se aminteste de o tocmeala intre stapanul viei si lucratori in urma careia, la sfarsitul zilei, fiecare urma sa primeasca plata pentru munca depusa. Insa faptul ca in aceasta pilda se vorbeste despre plata nu trebuie sa ne deruteze.

Parabola este doar o ilustratie si, ca orice ilustratie, ea este incapabila sa redea toate fatzetele adevarului. Domnul Iisus nu rosteste aceasta pilda pentru a demonstra ca mantuirea este o plata meritata de lucratori, ci cu totul altul este adevarul central pe care vrea sa ni-l transmita: Dumnezeu este dispus sa primeasca in Biserica Sa pe orice om, in orice moment al vietii sale sau al istoriei acestui pamant, atata vreme cat este “ziua”, adica usa harului este inca deschisa.

Insa chiar si in cuprinsul acestei pilde cuvantul “plata” are un alt inteles decat cel pe care il dam noi in limbajul curent. Stapanul le face lucratorilor din via sa o mare favoare chemandu-i in diferite momente ale zilei si dandu-le de lucru. De fapt, “plata” depaseste cu mult munca depusa. Tocmeala a fost de un leu pentru cei care au inceput lucrul dis-de-dimineata. Insa cei care au inceput lucrul la ceasul al treilea, al saselea, al noualea si al unsprezecelea au primit tot un leu, desi au muncit mult mai putin. Si atunci, “plata” pe care au primit-o nu este in realitate tot o rasplata, un dar al unui stapan bun si indurator ?

 

     Plata si rasplata

Analizand cu atentie cei doi termeni, vom observa ca exista diferente substantiale intre semnificatiile lor. Daca plata este obligatorie, conform unui contract sau a unei intelegeri intre parti, nu la fel stau lucrurile cu rasplata. Aceasta este facultativa si oglindeste bunavointa celui care rasplateste.

Nimeni si nimic nu-l obliga pe cel ce ofera o rasplata in afara de dragoste. Exista legi care reglementeaza platile pentru obiecte sau servicii, insa nu exista si legi care sa constranga una din parti sa o rasplateasca pe cealalta.

Daca plata oglindeste ( si trebuie sa oglindeasca ! ) valoarea muncii depuse, rasplata nu depinde de aceasta. Ea poate sa fie mica, mare sau neasteptat de mare, in functie de bunavointa celui care rasplateste. Daca plata se face, de regula, imediat, rasplata poate veni mult mai tarziu, uneori cand nu te mai astepti la ea. Daca plata se face cu valori materiale obisnuite, legate de necesitatile vietii, rasplata poate sa constea si din valori spirituale, mult mai importante decat primele.

Marele adevar care strabate Biblia ca un fir rosu de la un capat la celalalt al ei este acela ca Dumnezeu nu-i plateste, ci ii rasplateste pe copiii Sai credinciosi. Este adevarat ca aceasta rasplata este conditionata de o viata de ascultare fatza de vointa lui Dumnezeu si este proportionala cu credinta si spiritul de sacrificiu al omului, insa ea nu echivaleaza nicidecum cu eforturile lui.

Dimpotriva, multe pasaje biblice vorbesc de o rasplata peste asteptari in comparatie cu faptele bune ale omului ( vezi Geneza 15,1; Psalmul 19,11; Matei 5,12 ), in timp ce altele vorbesc despre mantuire ca fiind un dar al lui Dumnezeu oferit fara plata:

“Si sunt socotiti neprihaniti fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Christos Iisus” ( Romani 3,24 ).

     “El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile ?” ( Romani 8, 32 ).

Asadar, mantuirea nu este o plata pentru faptele bune, pentru eforturile sau meritele omului; ea este o rasplata si, mai mult decat atat, ea este un dar al cerului. Mantuirea nu este o afacere in care dai si primesti conform unui contract si unor legi care o reglementeaza. De ce ? Pentru ca mantuirea, spre deosebire de toate contractele de afaceri, are de-a face cu inima, cu sentimentele.

Afacerea este lipsita de sentiment, caci ea urmareste doar interesele personale. Mantuirea, in schimb, priveste inima omului, iar religia pe care o promoveaza Biblia este o religie a inimii.

 

     Valuta forte

Intrebarea: “Ce sa fac ca sa fiu mantuit ?” se aude de pe multe buze omenesti, scotand la lumina un anumit spirit comercial: iti dau ca sa primesc. Insa raspunsul lui Dumnezeu la o astfel de intrebare darama orice mentalitate mercantila, materialista, cu privire la mantuire. Un prim raspuns este:

“Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti” ( Luca 10, 27 ).

Daca mantuirea poate fi “cumparata” cu ceva, daca exista vreo moneda de schimb cu care omul o poate dobandi si pe care Dumnezeu sa o recunoasca, atunci aceasta moneda nu este alta decat dragostea.

Asadar, nu faptele bune, nici sacrificiile, nici pelerinajele, nici daruirile noastre nu ne recomanda inaintea lui Dumnezeu, ci dragostea din care izvorasc acestea. Nu banii pe care ii ofer unui sarac ma recomanda pentru mantuire, ci dragostea mea fata de el. Nu orele de studiu si lucrare misionara ma recomanda inaintea lui Dumnezeu, ci dragostea mea fatza de Dumnezeu si fatza de semeni.

In cunoscutul sau “imn al iubirii” din 1 Corinteni 13, apostolul Pavel combate tocmai acest spirit afacerist al omului care incerca sa cumpere mantuirea cu diferite “monede” batute la imprimeria firii pamantesti: cunoastere, daruri, talente, binefacere, sacrificii. Singura moneda, singura valuta forte recunoscuta de cer este si va fi intotdeauna doar dragostea.

Dar daca vorbim despre dragoste ca o conditie ceruta omului pentru a fi mantuit, nu putem spune ca tot o afacere este aceasta ? Omul ofera dragoste si primeste in schimb mantuire. Intr-adevar, asa am putea spune, daca omul pacatos ar putea iubi prin propriile sale puteri. Acelasi apostol Pavel ne asigura ca nici macar dragostea pe care o cere Dumnezeu de la noi ca o conditie a mantuirii nu ne apartine, caci “dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant, care ne-a fost dat” ( Romani 5, 5 ).

Iar apostolul Iacov ne asigura ca “orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ).

Dragostea este, intr-adevar, o moneda acceptata de cer, dar ea nu izvoraste din inima inselatoare a omului. Si ea este un dar al lui Dumnezeu.

Un alt raspuns la intrebarea: “Ce sa fac ca sa fiu mantuit?” este cel pe care Mantuitorul l-a dat tanarului fariseu bogat: “Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile “ ( Matei 19, 16-21 ). “Iata”, vor spune legalistii, “ca mantuirea se poate merita, se poate dobandi prin faptele Legii.” Insa cine poate pazi toate poruncile lui Dumnezeu prin propriile puteri ? Si chiar daca le-ar putea pazi pana la sfarsitul vietii fara nicio bresa, ce s-ar intampla cu pacatele trecutului, caci “plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 ) ?

Asemenea fariseilor din timpul Domnului Christos, unii se pot maguli cu gandul ca ei pazesc Legea in litera ei. Insa Legea are si un spirit; ea are niste adancimi la care omul nu poate ajunge prin propriile puteri. Este nevoie de iluminarea Duhului Sfant pentru ca omul pacatos sa discearna binele de rau pana in cele mai fine detalii ale spiritului Legii.

Si atunci ne intrebam: Ce valoare are “moneda” ascultarii de Lege fara iluminarea Duhului Sfant si fara puterea pe care a aduce El in viata unui om de a asculta de cerintele divine ? Sau, cu alte cuvinte, o viata sfintita de Duhul lui Dumnezeu nu este si ea tot un dar al lui Dumnezeu pentru omul pacatos ?

Un alt raspuns primit de oamenii care se intreaba: “Ce sa fac ca sa fiu mantuit ?” este cel primit de temnicerul din Filipi de la apostolii Pavel si Sila: “Crede in Domnul Iisus si vei fi mantuit tu si casa ta” ( Fapte 16, 30.31 ). Iata o alta “valuta forte” cu care se pare ca se poate cumpara  manuirea: credinta.

Dar este credinta un merit personal al omului ? Pavel demonteaza in doar cateva cuvinte gresita mentalitate potrivit careia credinta omului ar reprezenta un merit personal: “Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” ( Efeseni 2,8 )

La ce se refera Pavel cand spune: “aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” ?  Se refera el la har ? Sau se refera la credinta ? Nu, ci la faptul de a fi mantuit. “Aceasta”, adica actul mantuirii, vine de la Dumnezeu prin har si numai prin har.

Cat despre credinta, acelasi apostol le scrie credinciosilor din Roma: “Credinta vine in urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvantul lui Christos” ( Romani 10,17 ). Deci nici macar a crede nu sta in puterea omului, caci si credinta, asemenea dragostei si sfintirii, este un dar al lui Dumnezeu. E adevarat ca aceste daruri pot fi acceptate sau respinse de om, pot fi cultivate sau neglijate, dar ele tot daruri raman, iar omul nu are niciun merit in aceasta privinta.

Si, in sfarsit, un ultim raspuns la intrebarea: “Ce sa fac ca sa fiu mantuit ?” il gasim in cuvintele lui Pavel din Epistola catre romani: “Daca marturisesti cu gura ta pe Iisus ca domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit. Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire” ( Romani 10, 9.10 ).

Asadar, marturisirea credintei launtrice, implicand lucrarea misionara, este o “valuta” acceptata de cer ? Desigur ! Insa si in acest caz problema care se ridica este aceea ca nu sta in puterea omului sa faca aceasta lucrare. David era constient ca prin propria  sa putere nu putea sa-L marturiseasca pe Dumnezeu, de aceea se ruga: “Doamne, deschide-mi buzele si gura mea va vesti lauda Ta” ( Psalmul 51, 15 ).

Ce s-ar intampla cu toata slujirea noastra, cu toate eforturile noastre misionare pentru raspandirea Evangheliei daca Dumnezeu nu ne-ar deschide buzele inclestate de pacat si nu ne-ar pune in gura cuvintele adevarului Sau ? Rusinea si frica de oameni ne-ar opri sa vorbim despre Dumnezeu. De aceea, daca se face lucrare misionara in aceasta lume, aceasta se face doar prin locuirea lui Christos in inima si doar prin puterea Duhului Sau cel Sfant.

Si asa, am putea adauga alte si alte “monede” cu care omul ar putea incerca sa cumpere mantuirea. Insa la o cercetare mai atenta, niciuna din ele nu-i apartine omului. Toate i-au fost puse in maini de Dumnezeu, asemenea talantilor din pilda, iar omul are doar datoria de a-i pune la lucru.

Mantuirea nu se poate cumpara decat cu “valuta” pe care tot Dumnezeu ne-o aseaza in mana. In rest, toate faptele noastre bune, toate eforturile, sacrificiile si meritele pe care le-am putea aduna in viata nu sunt decat valuta falsa ce nu are acoperire in aurul cerului.

Sa nu uitam experienta profetului Iona. Aflat pe fundul marii, in pantecele pestelui, Iona a fost eliberat ( mantuit ) de Dumnezeu. Stiti cand ? Doar atunci cand Iona a recunoscut: “Mantuirea vine de la Dumnezeu” ( Iona 2,9 up. ). Atunci si doar atunci “Domnul a vorbit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe pamant” ( Iona 2, 10 ).

Pana inspirata descrie acest miracol al mantuirii in cuvinte emotionante: “Cei rascumparati inalta o cantare de lauda care rasuna prin boltile cerului: “Mantuirea este a Dumnezeului nostru care sade pe scaunul de domnie si a Mielului ! “ Ingerii si serafimii se unesc cu glasurile lor in adorare. Cand cei mantuiti privesc puterea si rautatea Satanei, ei vad ca niciodata mai inainte ca nicio alta putere nu i-a putut face biruitori decat aceea a lui Christos. In toata multimea aceea stralucita nu este nimeni care sa-si atribuie siesi mantuirea, ca si cand ar fi biruit prin propria lui putere sau bunatate. Nu se spune nimic de ceea ce au facut sau suferit, ci refrenul fiecarei cantari este: “Mantuirea este a Dumnezeului nostru si a Mielului ( 1 )

Lori Balogh

 

Referinte:

E. G. White, Tragedia veacurilor, p. 610

 

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mantuirea: plata sau rasplata ?

  1. Vasiloni Ionel spune:

    Nici una nici alta ci e un dar,iar ptr. cei care primesc acest dar,Dumnezeu le-a pregatit si faptele in care sa umble.O diagrama corecta a celui mintuit este asa;Nasterea din nou,pocainta,credinta si mintuirea.

    • Lori Balogh spune:

      In opinia mea, termenii „rasplata” si „dar” sunt sinonimi. Deci nu exista nicio contradictie intre ceea ce sustineti d-v si ceea ce am scris in articol. Mantuirea este un dar ( o rasplata, nu o plata ! ) pe care-l primim prin credinta, iar faptele bune sunt consecinta darului primit.
      Cu stima,
      Lori B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free