Psalmul 30 – Un imn de multumire

Psalmul 30 – Un imn de multumire

 

     1. „Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.

2. Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.

3. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.

4. Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!

5. Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.

6. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”

7. Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare, dar Ţi-ai ascuns Faţa, şi m-am tulburat.

8. Doamne, eu am strigat către Tine şi m-am rugat Domnului zicând:

9. „Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă cobori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?

10. Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!”

11. Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,

     12. pentru ca inima mea să-Ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!”

 

     Lauda – parfumul recunostintei

De o mare sensibilitate poetica, Psalmul 30 reuseste sa exprime liber cele mai profunde trairi si emotii pe care le-a avut David intr-un anumit moment al vietii sale. Nu stim exact cu care eveniment din viata lui putem asocia acest imn de lauda si multumire. Cuvintele preambulului ar putea sa ne trimita la momentul sfintirii Casei Domnului, cu ocazia mutarii chivotului la Ierusalim, insa trimiterea este neclara.

La fel de plauzibila este si interpretarea acestui psalm in legatura cu o boala grava de care ar fi suferit David si din care ar fi fost vindecat, sau in legatura cu un moment dramatic in care el ar fi fost foarte aproape de pragul mormantului.

Unii comentatori pun Psalmul 30 in legatura cu renasterea spirituala a poporului iudeu, odata cu dedicarea templului pe vremea lui Iuda Macabeul in anul 164 i.Chr., in urma profanarii lui de catre imparatul seleucid Antioh IV Epifanul. Parintii Bisericii au vazut in acelasi psalm o profetie cu privire la invierea lui Christos si multumirea Lui adresata Tatalui dupa eliberarea Sa din lanturile mormantului.

Insa indiferent care a fost evenimentul care a stat la baza scrierii lui, Psalmul 30 ramane o bijuterie literara, un imn al recunostintei si multumirii la adresa Creatorului, inaltat de un om care a fost foarte aproape de pragul mormantului, dar care a fost izbavit din lanturile lui.

Dupa ce a gustat din plin din amarul mortii, dupa ce nelinistea ei a disparut din inima lui, acum David se roaga si canta linistit bucuria de a trai, multumindu-I lui Dumnezeu pentru vindecarea miraculoasa de care a avut parte. Psalmul 30 nu este altceva decat o incercare a psalmistului de a ne transmite si noua cate ceva din propria lui experienta, raspandind parfumul unei „flori” rare: „floarea recunostintei”.  Sa ne lasam „imbatati” de acest parfum, caci il intalnim atat de rar printre oameni !

 

     „Te inalt, Doamne, caci m-ai ridicat”

David este un laudator constant al maretiei, puterii, sfinteniei si dragostei lui Dumnezeu. De unde izvoraste atata lauda si recunostinta, cand stim prea bine ca el nu a fost un om desavarsit, cand viata sa a fost marcata de caderi spectaculoase, insotite de adevarate drame sufletesti ?

Singura explicatie o gasim in relatia sa desavarsita cu Dumnezeu. Nu, David nu a fost un om desavarsit. Si el a avut slabiciuni si lipsuri, a cunoscut si el gustul amar al infrangerii si nuiaua pedepsei si dezaprobarii divine, a trait si el durerea de a fi dispretuit si parasit de oameni.

Totusi, David a fost un „om dupa inima lui Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ), dupa cum il caracterizeaza Insusi Dumnezeu. Si aceasta nu pentru ca el ar fi fost desavarsit, ci pentru ca relatia lui cu Dumnezeu a fost desavarsita.

Aici se afla secretul izvorului sau nesecat de lauda, multumire si recunostinta la adresa Dumnezeului sau. Indiferent ca era vorba de biruinte sau infrangeri, de caderi sau ridicari, de zile linistite sau zile furtunoase, David vedea in toate Providenta divina care-l calauzea, fiind convins ca „toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau” ( Romani 8,28 ).

Psalmul 30 ne vorbeste de o „cadere” a lui David pe care vrajmasii lui o doreau sa-i fie fatala. Sa fie vorba de o „cadere” fizica, de o boala grava, sau dimpotriva, de o „cadere” spirituala ? Nu stim. Insa ceea ce stim este ca David nu fost parasit de Dumnezeu in astfel de momente, ci l-a ridicat, l-a vindecat si l-a restaurat.

     „Te inalt, Doamne, caci m-ai ridicat si n-ai lasat pe vrajmasii mei sa se bucure de mine. Doamne, Dumnezeule, eu am strigat catre Tine si Tu m-ai vindecat” ( vers. 1.2 ).

Faptul ca se vorbeste de locuinta mortilor si de readucerea lui la viata ne face sa intelegem ca criza prin care trecea psalmistul a fost o criza majora, o problema de viata si de moarte: „Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinta mortilor, Tu m-ai adus la viata din mijlocul celor ce se pogoara in groapa” ( vers. 3 ).

Unii comentatori au vazut in descrierea acestei experiente dramatice din viata lui David o profetie cu privire la invierea lui Iisus. Alti comentatori sunt de parere ca vindecarea de care aminteste David in acest psalm se refera la refacerea sa sufleteasca dupa lunga perioada de deprimare cauzata de persecutia lui Saul. Scriptura ne relateaza cel putin 22 de ocazii in care sabia lui Saul era gata sa-l ucida pe David, trimitandu-l pentru totdeauna in mormant. In anii aceia interminabili de prigoana, David se vedea deja in locuinta mortilor, scos definitiv de pe scena vietii si a istoriei.

Dar iata ca Dumnezeu nu-Si paraseste copiii in astfel de momente. Ne incearca, dar nu ne leapada; ne curateste in cuptorul de foc al suferintei, dar nu renunta la noi. Si pentru ca El doreste sa fim „aur” curat, uneori lasa ca flacara incercarii sa-si faca lucrarea un timp mai indelungat. Pentru om e dureros si dramatic. Uneori, pare chiar insuportabil. Insa privind lucrurile din perspectiva cerului si a vesniciei, merita. „Aurul” pe care Dumnezeu il va scoate din foc va fi de 24 de carate.

 

     „Cantati Domnului”

De ce se pune atat de mult accent pe cantare in psalmii lui David ? Un raspuns posibil poate fi acesta: Daca cuvintele obisnuite pe care le rostim sau scriem transmit trairi si sentimente spre inima ascultatorului, cantarea are puterea de a le duce direct in inima acestuia.

Muzica are unda verde spre sufletul nostru, fiind unul din darurile lui Dumnezeu pentru creaturile Sale. Cu greu ne-am putea imagina viata fara ea. Cat de saraca ar fi existenta noastra fara muzica ! Si cat de slaba ar fi inchinarea pe care o aduc Creatorului fiintele create de El fara imnurile de lauda care rasuna in Univers !

Avem toate motivele din lume sa-I cantam lui Dumnezeu, insa David aminteste doar cateva dintre ele: „Cantati Domnului, voi cei iubiti de El, mariti prin laudele voastre Numele Lui cel sfant. Caci mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata; seara vine plansul, iar dimineata veselia” ( vers. 4.5 ).

Un prim motiv al cantarilor de lauda ale psalmistului este dragostea lui Dumnezeu. Oare carui om nu-i vine sa cante cand se simte iubit ? Nu suntem stalpi de pe marginea drumului, carora le este indiferent daca sunt iubiti sau nu de cineva. Suntem fiinte create din dragoste, de un Creator care este dragoste, si pentru ca sa fim coplesiti cu dragoste.

Sensul vietii il regasim doar in dragostea pe care o primim si pe care o daruim mai departe, iar atunci cand respiram aceasta atmosfera a iubirii divine, inima este greu de oprit sa nu cante laude la adresa lui Dumnezeu.

Un alt motiv invocat de David atunci cand ne indeamna sa-I cantam lui Dumnezeu se afla in sfintenia Numelui Sau. Sfintenia Sa nu se afla doar in cele cateva litere care compun unul sau altul din Numele sub care Se prezinta Creatorul pe paginile Scripturii ( Adonai, Elohim, Iahweh, El-Roi, El-Shaddai, etc. ), ci mai ales in caracterul Sau. Cu cat contemplam mai mult acest caracter, cu atat vom fi mai coplesiti de sfintenia lui, iar imnurile de lauda vor izvora in mod spontan.

Al treilea motiv invocat de David este legat de disproportia evidenta intre mania si indurarea divina. Cum sa nu-I canti unui Tata ceresc a carui manie sfanta tine doar o clipa, in timp ce indurarea Lui tine toata viata ? Daca lucrurile ar fi stat invers: indurarea sa tina o clipa, iar mania toata viata, ar mai izbucni imnuri de lauda spontane din inimile celor credinciosi ?

Poate ca s-ar auzi si in acest caz imnuri de lauda… Insa ele ar fi cantate doar cu jumatate de gura si cu un sfert de inima; nu din dragoste, ci din teama. Adica asa cum li se canta si astazi dictatorilor lumii…

Insa Dumnezeu nu este un dictator. Desi este Suveranul Universului, El ne-a castigat inimile nu ingrozindu-ne prin mania Sa de o clipa, ci coplesindu-ne cu dragostea Lui de o viata. De aceea, El merita fiecare nota, fiecare pauza, fiecare acord si fiecare accent al imnurilor pe care I le inaltam.

 

     „Nu ma voi clatina niciodata”

In cea de-a doua parte a psalmului 30, David relateaza propria sa experienta cu Dumnezeu. O experienta dramatica, cu care ne identificam si noi adesea: „Cand imi mergea bine, ziceam: „Nu ma voi clatina niciodata”. Doamne, prin bunavointa Ta ma asezasei pe un munte tare…dar Ti-ai ascuns Fatza si m-am tulburat” ( vers. 6.7 ).

Cati dintre noi nu trecem prin aceeasi experienta ! Cand lucrurile merg bine, cand exista armonie in familie, in Biserica si intre oameni, cand avem bunastare materiala si spirituala, iar lumea ne respecta, avem senzatia ca intotdeauna va fi asa. Cat de usor uitam ca, in realitate, ne aflam pe un camp de lupta, in prima linie a frontului, acolo unde fortele binelui si ale raului se lupta pe viata si pe moarte ! Iar noi nu sntem doar spectatori, ci soldati ai lui Christos, angrenati in marea lupta cosmica inceputa in cer, odata cu razvratirea lui Lucifer.

Pe linia frontului nu se doarme in confortul si siguranta palatelor, ci in transee… Iar David, ca si noi, a uitat pe moment aceasta realitate si a cazut. Caderea lui nu s-a produs nici cand era urmarit de sabia lui Saul, nici cand era nevoit sa fuga de fiul sau Absalom, ci tocmai atunci cand o ducea bine, cand si-a permis putina relaxare, dezbracand „armura lui Dumnezeu”.

El nu stia insa, asa cum nici noi nu stim adesea, ca atunci cand dezbracam „armura lui Dumnezeu”, chiar si pentru o clipa, devenim vulnerabili in fatza atacurilor Diavolului si intram, fara sa ne dam seama, in „ziua cea rea” de care aminteste Pavel: „De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit totul” ( Efeseni 6,13 ).

David, asemenea fiecaruia dintre noi, a uitat un lucru esential: Cel mai mare dusman nu se afla in afara, ci in noi insine. Caderea noastra nu este provocata de factori externi, ci se afla in noi insine. Eul nostru, orgoliile si slabiciunile noastre ies la iveala cand ne asteptam cel mai putin, provocandu-ne uneori caderi spirituale dramatice.

Senzatia pe care a simtit-o David a fost aceea ca Dumnezeu Si-a ascuns Fatza de el in acele momente. Adevarul este ca nu El Isi ascunde Fatza de noi, ci noi ne luam privirea de la El. Cat de usor dam vina pe Dumnezeu pentru esecurile noastre ! Sa ne uitam in oglinda si vom descoperi adevarata cauza a esecurilor din viata noastra !

De unde stim ca Dumnezeu nu Si-a ascuns Fatza de David ? Ne raspund versetele urmatoare: „Doamne, eu am strigat catre Tine si m-am rugat Domnului, zicand: „Ce vei castiga daca-mi versi sangele si ma pogori in groapa ? Poate sa Te laude tarana ? Poate a sa vesteasca credinciosia Ta ? Asculta, Doamne, ai mila de mine ! Doamne, ajuta-ma !” ( vers. 8-10 ).

De la linistea si siguranta inselatoare in care traia, David se vede dintr-o data pe marginea gropii mormantului, iesind pentru totdeauna de pe scena vietii si a istoriei. Un final nedorit de nimeni…

De unde aceasta neliniste a psalmistului pe pragul mormantului ? Daca el ar fi crezut in nemurirea sufletului, in continuarea existentei vietii in raiul lui Dumnezeu, ce rost au aceste intrebari pe care le pune Dumnezeului sau: „Poate sa Te laude tarana ? Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta ?” ( vers. 9 ).

Un om care are o astfel de convingere s-ar indrepta spre mormant cu inima vesela, mai nerabdator decat teroristii islamici care isi scriu numele pe listele de asteptare ale atentatelor teroriste. David insa tremura la gandul ca filmul vietii se poate rupe in orice moment. De aceea, el striga catre Domnul: „Asculta, Doamne, ai mila de mine ! Doamne, ajuta-ma !” ( vers. 10 ).

Iar Dumnezeu dovedeste inca odata ca are suficiente rezerve de har si bunatate: „Si mi-ai prefacut tanguirile in veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale si m-ai incins cu bucurie, pentru ca inima mea sa-Ti cante si sa nu stea muta” ( vers. 11.12 ).

Ce putem invata din acest final luminos al Psalmului 30 ? Un lucru incurajator pentru mine si pentru tine: Cand te rogi, nu poti fi infrant. Cel ce se lupta pe genunchi, va iesi biruitor, caci cine Il are pe Dumnezeu de partea lui, are de partea lui Majoritatea.

Iar cand Dumnezeu este de partea ta, tanguirile ti se vor transforma in cantari de lauda, iar viata ta va fi refacuta pe deplin. Chiar daca acum ea este tandari…

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Psalmul 30 – Un imn de multumire

  1. Slava lui Dumnezeu amin. lsaia 37.6,7.36-38 pace pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free