Psalmul 34 – Psalmul izbavirilor

Psalmul 34 – Psalmul izbavirilor

     1. „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

2. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure.

3. Înălţaţi pe Domnul, împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!

4. Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.

5. Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine.

6. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.

7. Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.

8. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!

9. Temeţi-vă de Domnul voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!

10. Puii de leu duc lipsă şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.

11. Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica de Domnul.

12. Cine este omul care doreşte viaţa şi vrea să aibă parte de zile fericite?

13. Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare!

14. Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!

15. Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.

16. Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ.

17. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor.

18. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.

19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

20. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.

21. Pe cel rău îl omoară nenorocirea, dar vrăjmaşii celui fără prihană sunt pedepsiţi.

22. Domnul scapă sufletul robilor Săi şi niciunul din cei ce se încred în El nu este osândit.”

 

     Cand stii ca esti iubit de Dumnezeu

Psalmul 34 este unul din cei mai frumosi si mai cunoscuti psalmi ai lui David. Este un adevarat buchet al fagaduintelor lui Dumnezeu, strabatut de la un cap la altul de entuziasmul omului care se stie iubit de Dumnezeu, dar care doreste ca si altii sa traiasca aceeasi experienta fericita.

Fiind expresia unei increderi totale in Dumnezeu, a unui abandon fara rezerve in bratele Domnului, Psalmul 34 evoca o experienta personala a lui David, asa cum reiese din preambul: „Un psalm al lui David, cand a facut pe nebunul in fatza lui Abimelec, si a plecat izgonit de el”.

Insa aceasta experienta dramatica, descrisa pe larg in 1 Samuel 21, 10-15, care a avut si parti rele, dar si parti bune, s-a transformat intr-un imn de circulatie publica, incurajandu-i pe copiii lui Dumnezeu generatie dupa generatie, atunci cand aveau de trecut prin incercari si suferinte.

Asa cum reiese din preambul, David a scris acest psalm dupa experienta traita in tara filistenilor. Izgonit si urmarit de sabia lui Saul, David face un gest necugetat: hotaraste sa caute refugiu si azil politic la filisteni. Si nu oriunde, ci tocmai la Gat, cetatea in care se nascuse Goliat, uriasul filistean ucis de David doar cu o prastie si cateva pietre de rau.

De ce a ales tocmai acea cetate ? Nu stim. Poate ca, in disperarea lui, avand de atata timp streangul lui Saul deasupra capului, David nu a cumpanit prea mult acest pas. Si mai sigur decat acest fapt, el nu a cerut sfatul lui Dumnezeu in aceasta privinta. Dovada sta tocmai in evenimentele care s-au derulat rapid si in mijlocul carora Dumnezeu a trebuit sa intervina pentru a-l izbavi pe David.

Sosirea lui David si a tovarasilor lui de lupta in cunoscuta cetate filisteana nu a fost privita cu ochi buni de popor. Slujitorii lui Achis, imparatul Gatului, l-au informat imediat pe imparat: „Nu este acest David imparatul tarii ? Nu este el acela pentru care se canta, jucand: „Saul si-a batut miile lui, iar David zecile lui de mii ?” ( 1 Samuel 21, 11 ).

Strans din toate partile si simtindu-si viata in mare pericol, David recurge la un gest neasteptat: face pe nebunul in fatza lui Achis si a slujitorilor curtii imparatesti. Un tertip nefericit si nerecomandat nimanui…

Se pare ca David si-a jucat bine rolul, caci i-a convins pe toti de la curtea imparateasca de faptul ca el intr-adevar innebunise: „A facut pe nebunul inaintea lor; facea nazdravanii inaintea lor, facea zgarieturi pe usile portilor si lasa sa-i curga balele pe barba” ( 1 Samuel 21, 13 ). Rezultatul ? David si tovarasii sai au fost condusi „politicos” la hotarele filistene si repatriati.

Dupa ce a scapat din aceasta cursa in care intrase de bunavoie, David a rememorat evenimentele, a tras invatamintele de rigoare si a scris acest minunat psalm al izbavirii, dorind sa lase posteritatii lectiile pretioase ale propriei sale experiente. Va gasi el oare urechi care sa le auda si inimi care sa le inteleaga ?

 

     „Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme”

Psalmul incepe oarecum abrupt. Vazandu-si viata izbavita de interventia lui Dumnezeu, David isi promite lui insusi, dar si in fatza posteritatii: „Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme; lauda Lui va fi intotdeauna in gura mea” ( vers. 1 ).

Nu stim daca el a si reusit intotdeauna sa transpuna in viata acest ideal. Mai degraba, avand in vedere experienta dramatica a caderii in pacat cu Batseba, urmata de uciderea lui Urie si de acel an de framantari sufletesti cauzate de pacatul inca nemarturisit, putem afirma ca David nu a reusit intotdeauna acest lucru.

Sa privim insa la aceasta prima afirmatie a psalmistului ca la un ideal nobil, demn de urmat de oricare dintre noi, caci a cauta calea laudei lui Dumnezeu in orice vreme este intr-adevar un lucru extraordinar.

O inima recunoscatoare si multumitoare ar trebui sa fie un mod de viata pentru orice crestin. Uneori, aceasta atitudine ne poate salva chiar viata, ca in cazul profetului Iona. Cand el s-a rugat lui Dumnezeu in pantecele pestelui: „Eu insa Iti voi aduce jertfe cu un strigat de multumire” ( Iona 2,9 ), Dumnezeu a poruncit pestelui sa-l elibereze pe profet.

Alteori, acest mod de viata poate aduce izbanda in razboaie, ca in cazul imparatului Iosafat. Cand cantaretii, care mergeau inaintea ostirii lui Iuda, au inceput sa strige si sa cante: „Laudati pe Domnul, caci indurarea Lui tine in veac !”, in aceeasi clipa „Domnul a pus o panda impotriva fiilor lui Amon…” ( 2 Cronici 20, 21.22 ), oferind israelitilor o biruinta fara niciun efort.

Increderea in Dumnezeu nu se manifesta niciodata mai evident decat atunci cand, aflandu-te in mijlocul cuptorului incins al incercarilor, iti ridici glasul laudandu-L si multumindu-I lui Dumnezeu.

O inima multumitoare zideste credinta. De ce ? Pentru ca avem certitudinea ca, indiferent de imprejurari, Dumnezeu lucreaza pentru noi. De acest lucru ne asigura si apostolul Pavel, cand le scrie credinciosilor din Roma: „De alta parte stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau” ( Romani 8,28 ).

De asemenea, o inima multumitoare ne poate reface viata. La mormantul lui Lazar, inainte de a-l invia pe acesta dupa patru zile de zacut in mormant, Mantuitorul I-a multumit Tatalui ceresc: „Tata, Iti multumesc ca M-ai ascultat” ( Ioan 11, 41 ). Ceea ce a urmat, stim cu totii: o inviere spectaculoasa. Viata adevarata !

Cand ii multumesti lui Dumnezeu pentru protectie, ingrijire si ajutor, indiferent de problemele cu care te confrunti, ceva minunat se intampla intotdeauna. Acele lucruri din viata ta pe care le considerai moarte, revin la viata. Speranta si increderea reinvie si un nou sens al vietii iti da curajul si puterea de a continua.

Versetul 3 contine un indemn izvorat din propria experienta a psalmistului: „Inaltati pe Domnul impreuna cu mine. Sa laudam cu totii Numele Lui”. Daca „a inalta” inseamna „a mari”, acest indemn vrea sa ne invete o lectie pretioasa de viata: Cand te concentrezi asupra lui Dumnezeu si nu asupra problemelor cu care te confrunti, El devine mare, iar problema ta devine mica. Si cine dintre noi nu doreste ca marile probleme ale vietii sa devina mici, atat de mici incat sa nu le mai bagam in seama ?

Asadar, sa cultivam mereu, fara pauze si fara rezerve, acel spirit de recunostinta atat de benefic sufletelor noastre, si vom avea mereu si mereu parte de viata. O viata imbelsugata, daruita de Dumnezeu, dupa cum ne-a promis Insusi Mantuitorul: „Eu am venit ca oile sa aiba viata,si s-o aiba din belsug” ( Ioan 10, 10 up. ).

 

     „Eu am cautat pe Domnul”

Aici, ca si in multi alti psalmi ai lui David, gasim valoarea si puterea marturiei personale: „Eu am cautat pe Domnul si mi-a raspuns: m-a izbavit din toate temerile mele” ( vers. 4 ).

David a avut si el perioade de viata dominate de frica: frica de sabia lui Saul, frica cu privire la nesiguranta zilei de maine, frica de a-si pierde viata, familia si tronul, frica de a fi parasit de Dumnezeu… Insa el nu a lasat niciodata ca aceste temeri sa-l desparta de Dumnezeu. Dimpotriva, in mijlocul celor mai nefericite momente ale vietii, el a cautat Fatza Domnului si a gasit intotdeauna izbavire din toate temerile lui.

Acesta a fost, cu putine exceptii nefericite si accidentale, modul sau de viata. Aceasta a fost experienta sa cu Dumnezeu, in care a vazut mana Lui la lucru, implicandu-se in cele mai mici si mai omenesti probleme ale sale.

Apoi, dupa ce a iesit cu fruntea sus din incercare, el da marturie publica despre interventia lui Dumnezeu, pentru ca si concetatenii sai, dar si generatiile urmatoare, sa beneficieze de aceleasi binecuvantari.

Marturia psalmistului continua: „Cand iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie si nu ti se umple fatza de rusine” ( vers. 5 ). Probabil ca in momentul scrierii psalmului, David si-a amintit de unele perioade din viata in care privirea lui nu fusese atintita al Domnul. Experientele dureroase prin care a trecut in acele momente, cand nu-L avusese pe Dumnezeu in centrul atentiei sale, ii revin mereu in minte. Iar bucuria de a-si regasi echilibrul si sensul vietii, punandu-L pe El in centrul preocuparilor, doreste sa o impartaseasca acum si celor din jur.

Din propria lui experienta de viata, David poate afirma fara nicio ezitare: „Cand striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui” ( vers. 6 ). Dar oare Dumnezeu devine sensibil la suferintele noastre doar atunci cand strigam la El ? Desigur ca nu ! Sa nu uitam ca avem inaintea ochilor o lucrare poetica, iar in poezie sunt permise anumite exprimari neobisnuite. De fapt, „strigatul” nostru catre Dumnezeu nu inseamna depasirea unui anumit numar de decibeli. Strigat poate fi un suspin doar de noi auzit, un geamat, sau chiar o durere tacuta. „Strigatul” nostru catre Dumnezeu este rugaciunea in orice forma ar fi ea, iar Dumnezeu este, si nu poate fi altfel decat sensibil la glasurile ei.

Apoi, dupa ce ne asigura de interventia lui Dumnezeu in favoarea celor cazuti in necaz care apeleaza la ajutorul Sau, David ne asigura: „Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie” ( vers. 7 ).

Sintagma „Ingerul Domnului” apare doar de doua ori in psalmi: in contextul de fatza si in Psalmul 35,5.6. Daca in Psalmul 34 Ingerul Domnului ii ocroteste pe oamenii evlaviosi, in Psalmul 35 el este vazut pedepsindu-i pe cei rai.

De fapt, afirmand aceste lucruri, David da la o parte cortina dintre lumea vazuta si cea nevazuta, ajutandu-ne sa vedem cu ochii spirituali realitatile de dincolo de orizontul nostru limitat. Ce bine ar fi daca in fiecare ispita si lupta cu care ne confruntam am vedea ostile iadului gata sa ne doboare ! Poate ca atunci am striga mai des si mai insistent la Dumnezeu dupa ajutor.

Si ce bine ar fi daca in aceleasi momente dramatice am vedea ostile cerului gata sa ne vina in ajutor si sa ne apere ! Poate ca atunci am sta mai linistiti in mijlocul necazurilor, poate ca nu am carti si poate ca L-am lauda mai mult pe Dumnezeul nostru pentru grija pe care ne-o poarta.

 

     Lectii de viata

Prima parte a Psalmului 34, mai exact versetele 1-7, reprezinta o cantare de lauda si o marturie personala a lui David despre experientele sale cu Dumnezeu. Incepand cu versetul 8, el vrea sa-i invete pe cei de langa el, dar si generatiile urmatoare, cateva lectii de viata pe care el insusi le-a trait in perioada in care fugea de sabia lui Saul.

Ni-l imaginam pe psalmist adunandu-si tovarasii de suferinta in jur si predicandu-le. Se pare ca a fost o predica suficient de buna si patrunzatoare pentru ca parti din ea sa fie citate in Noul Testament, cu aproximativ o mie de ani mai tarziu.

Primul indemn al lui David, adresat ascultatorilor sai, este: „Gustati si vedeti ce bun este Domnul ! Ferice de omul care se increde in El” ( vers. 8 ). Cu alte cuvinte, el le spune tovarasilor sai: „Eu am gustat din bunatatea lui Dumnezeu. Stiu ce spun. El nu m-a dezamagit niciodata, chiar si atunci cand nu I-am inteles planurile. Dumnezeu a fost bun cu mine si in zilele fericite, dar mai ales in zilele in care L-am intristat si I-am dezonorat Numele. Asa este El si nu poate fi altfel: un Dumnezeu Bun. Va rog, gustati si voi din bunatatea Lui. Convingeti-va singuri ca ceea ce va spun este adevarat. Si nu veti regreta.”

Al doilea indemn al predicii lui David ii invita pe ascultatorii sai sa aiba permanent o teama sfanta de Dumnezeu: „Temeti-va de Domnul, voi sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se tem de El !” ( vers. 9 ). Este oare intamplator faptul ca, dupa ce vorbeste despre bunatatea lui Dumnezeu, psalmistul isi indeamna ascultatorii sa se teama de El ? Trebuie sa te temi de cineva care este bun ?

In Scriptura nimic nu este intamplator. Din cauza naturii noastre decazute, uneori percepem bunatatea cuiva ca pe o slabiciune, si nu ca pe o calitate pe care trebuie sa o respectam. De aceea, nu trebuie sa uitam ca Dumnezeu este bun, iubitor, iertator si plin de har, dar si un Dumnezeu sfant, neprihanit si drept, in prezenta caruia pacatul sub orice forma ar fi nu are nicio sansa.

Dar ce inseamna sa ne temem de un Dumnezeu bun ? Nimic altceva decat a-I acorda respectul ce I se cuvine, prin ascultarea de voia Lui si prin oglindirea caracterului Sau in viata noastra. De aceea, David ne indeamna: „Veniti, fiilor, si ascultati-ma, caci va voi invata frica Domnului. Cine este omul care doreste viata si vrea sa aiba parte de zile fericite ?” ( vers. 11.12 ).

Predica lui David se axeaza pe trei indemnuri principale:

1) Daca vrei sa fii fericit si sa te bucuri de viata, ia seama la cuvintele tale ! „Fereste-ti limba de rau si buzele de cuvinte inselatoare !” ( vers. 13 ).

     Cand David da acest indemn, el stie ce spune. Parca il auzim spunandu-le ascultatorilor sai: „Acolo, in Gat, am spus lucruri negandite. Inaintea filistenilor am pretins ca sunt nebun si am rostit cuvinte inselatoare. M-am increzut in intelepciunea mea si am dat gres. N-am crezut niciodata ca din gura mea, din care au iesit atatea laude la adresa lui Dumnezeu, vor iesi astfel de cuvinte rusinoase. Nu repetati greseala pe care am facut-o eu. De aceea, luati seama la cuvintele voastre !”

2) Daca vrei sa fii fericit si sa te bucuri de viata, ia seama la umblarea ta ! „Departeaza-te de rau si fa binele; cauta pacea si alearga dupa ea!” ( vers. 14 ).

Cu alte cuvinte, psalmistul vrea sa ne spuna: „Tot din experienta mea vreau sa va invat ceva important. Necazurile mele au inceput nu atunci cand Saul si-a asmutit copoii asupra mea, ci atunci cand l-am mintit pe preotul Ahimelec. Nu voi putea uita niciodata greseala facuta atunci, caci minciuna mea a dus la moartea atator oameni nevinovati. De aceea, nu repetati greseala mea ! Fiti atenti la umblarea voastra !”

     3) Daca vrei sa fii fericit si sa te bucuri de viata, ia seama la faptele tale ! „Ochii Domnului sunt peste cei fara prihana si urechile Lui iau aminte la strigatele lor” (vers.15 ).

David confirma acest adevar prin propria sa experienta: „Acolo in Gat, am fost infrant. Am pierdut din vedere ca Dumnezeu vede totul si am incercat sa ma descurc singur, apeland la solutii omenesti. Insa am pierdut. Nu stiu de ce nu am fost ucis de Achis, dar un lucru pot sa spun cu certitudine: Dumnezeu m-a iubit si m-a salvat. El mi-a citit inima, a auzit strigatul ei si mi-a sarit imediat in ajutor. De aceea, daca vreti sa fiti fericiti, luati seama la faptele voastre !”

 

     Beneficiile credintei

Ultima parte a psalmului ne prezinta beneficiile unei vieti de credinta autentice. David nu priveste idealist viata de credinta. El nu exclude suferinta, necazul si nenorocirea din viata copiilor lui Dumnezeu. Insa el stie din proprie experienta ca un om evlavios, desi are parte si el de suferinte, nu va fi niciodata singur in mijlocul cuptorului incercarilor.

     „Domnul este aproape de cei cu inima infranta si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa intotdeauna din ea. Toate oasele i le pazeste, ca niciunul din ele sa nu i se sfarame” ( vers. 18-20 ).

„Dreptul” la suferinta il avem cu totii, fie oameni evlaviosi, fie oameni fara temere de Dumnezeu. Copiii lui Dumnezeu nu traiesc pe acest pamant sub un clopot de sticla, ocrotiti de raul din jur. Si ei respira acelasi aer poluat, aducator de boala; si ei consuma aceleasi alimente contaminate cu pesticide si hormoni; si ei au parte de aceleasi consecinte ale raului social. Insa ei au un avantaj fatza de ceilalti oameni: Ei Il au pe Dumnezeu de partea lor. Ii simt prezenta, Ii simt mangaierile, Ii aud incurajarile si se bucura de puterea pe care le-o ofera pentru a razbate cu fruntea senina prin „valea umbrei mortii.”

Privind la experienta celor trei tineri aruncati in cuptorul de foc al lui Nebucadnetar ( vezi Daniel cap. 3 ), ma intreb: Oare nu este mai bine sa fii in mijlocul cuptorului incercarilor, avandu-L pe Iisus langa tine, decat sa fii in afara, liber si lipsit de suferinta, dar fara prezenta Lui ? Tu ce ai alege ?

Ultimul verset al Psalmului 34 este o fagaduinta de mare profunzime: „Domnul scapa sufletul robilor Sai, si niciunul din cei ce se incred in El nu este osandit” ( vers. 22 ).

Sa observam care este prioritatea lui Dumnezeu in legatura cu fiintele omenesti. El vrea sa scape de la moarte nu doar trupul ( care oricum va fi innoit la revenirea lui Christos ), ci sufletul, care, in conceptia biblica ( si nu numai ! ), reprezinta intreaga fiinta umana ( vezi Geneza 2,7 ).

Cu putin timp inainte de patima Sa, Mantuitorul i-a marturisit lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine ca sa nu se piarda credinta ta” ( Luca 22,32 ). Nu pentru trupul lui Petru se ruga Iisus, ci pentru credinta acestuia, pentru salvarea sufletului sau, adica a intregii sale fiinte.

Psalmul se incheie cu exprimarea, in doar cateva cuvinte, a marelui adevar al indreptatirii prin credinta: „Niciunul din cei ce se incred in El nu este osandit” ( vers. 22 ). Sau, cu alte cuvinte: „Toti cei ce se incred in Dumnezeu vor fi repusi in drepturile lor de fii ai lui Dumnezeu.”

Nici urma de legalism, nici urma de indreptatire prin fapte sau merite personale. „Caci cel neprihanit va trai prin credinta lui” ( Habacuc 2,4 up. ).

Nu este minunat lucrul acesta ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Psalmul 34 – Psalmul izbavirilor

  1. Stefan Florian spune:

    Foarte frumos si de folos, multumesc, Dumnezeu sa te binecuvanteze..!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free