Psalmul 37 – Al cui este viitorul ?

Psalmul 37 – Al cui este viitorul ?

 

  1. „Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;

2. căci sunt cosiţi iute, ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.

  3. Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.

  4. Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

5. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

  6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.

7. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

  9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.

  10. Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.

  11. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.

12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.

  13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.

  14. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.

15. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor şi li se sfărâmă arcurile.

  16. Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.

  17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.

  18. Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi şi moştenirea lor ţine pe vecie.

  19. Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

  20. Dar cei răi pier şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni: pier, pier ca fumul.

  21. Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi, dar cel neprihănit este milos şi dă.

22. Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.

  23. Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui;

  24. dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.

  25. Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.

  26. Ci el totdeauna este milos şi dă cu împrumut, şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.

27. Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

  28. Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.

29. Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie.

  30. Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea şi limba lui trâmbiţează dreptatea.

  31. Legea Dumnezeului său este în inima lui şi nu i se clatină paşii.

32. Cel rău pândeşte pe cel neprihănit şi caută să-l omoare.

  33. Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui şi nu-l osândeşte când vine la judecată.

  34. Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

  35. Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

  36. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

  37. Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

  38. Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.

39. Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

  40. Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.”

 

  Dilemele credintei

Alaturi de Psalmul 73, Cartea lui Iov, Cartea lui Habacuc, precum si alte parti ale Scripturii, Psalmul 37 isi propune sa trateze o tema delicata: dreptatea lui Dumnezeu in procedeele Sale cu cei ce-I slujesc si cei ce nu-I slujesc.

Experienta psalmistului a fost si experienta altor oameni ai credintei, ea repetandu-se adesea si in propria noastra viata. Privind la nedreptatile din jurul nostru, precum si la prosperitatea de moment de care se bucura cei nelegiuiti, in contrast cu lipsurile si suferintele celor devotati lui Dumnezeu, adesea ne intrebam: Unde este dreptatea lui Dumnezeu ? De ce permite El ca cei nelegiuiti sa o duca bine, sa se bucure de prosperitate materiala si de familii fericite, in timp ce cei credinciosi sunt aparent abandonati in saracie si suferinta ?

Intr-un dialog sincer cu Dumnezeu, profetul Habacuc intreba si el nedumerit: „Pentru ce ma lasi sa vad nelegiuirea si Te uiti la nedreptate ? Asuprirea si silnicia se fac sub ochii mei… caci cel rau biruieste pe cel neprihanit, de aceea se fac judecati nedrepte” ( Habacuc 1,3.4 ).

De partea sa, suferindul Iov privea in jur si se intreba cu durere: „Pentru ce traiesc cei rai ? Pentru ce ii vezi imbatranind si sporind in putere ? Samanta lor se intareste cu ei si in fatza lor, odraslele lor propasesc sub ochii lor. In casele lor domneste pacea, fara umbra de frica; nuiaua lui Dumnezeu nu vine sa-i loveasca… Canta cu sunet de toba si de arfa, se desfateaza cu sunete de caval. Isi petrec zilele in fericire si se pogoara intr-o clipa in locuinta mortilor. Si totusi ziceau lui Dumnezeu: „Pleaca de la noi. Nu voim sa cunoastem caile Tale” ( Iov 21, 7-14 ).

Si toate acestea se intamplau in timp ce omul pe care Insusi Dumnezeu il numea „ fara prihana si curat la suflet” ( Iov 1,8; 2,3 ) trecea prin suferinte inimaginabile, pe care niciun alt om nu le-a mai trait vreodata. De aici si durerea imensa care razbate din intrebarile pe care I le adreseaza Dumnezeului sau: „Pentru ce ma lovesti cu suferinte amare si ma pedepsesti pentru greseli din tinerete ? Pentru ce sa-mi pui picioarele in butuci, sa-mi pandesti toate miscarile, sa pui hotar pasilor mei, cand trupul meu cade in putrezire ca o haina mancata de molii ?” ( Iov 13, 26-28 ).

Da, marii barbati ai credintei, pe care-i privim ca modele in viata, au avut si ei dilemele lor. Iar David nu a facut exceptie. Scriind acest psalm in anii deplinei maturitati ( v. 25 ), dupa ce a inteles mai bine procedeele lui Dumnezeu cu cei nelegiuiti si cei credinciosi, David incearca sa rezolve dilemele de acest fel aratand ca prosperitatea celor nelegiuiti este aparenta si trecatoare, in timp ce viitorul celor credinciosi este sigur si luminos.

Insa pentru a ajunge noi insine la aceasta concluzie, avem nevoie de multa rabdare, foarte multa rabdare. Nu intamplator Luther spunea despre Psalmul 37 ca „aici este rabdarea sfintilor”.

 

  „Nu te mania”

Psalmul 37 incepe abrupt, in stilul Proverbelor, si continua in acelasi mod in cea mai mare parte a lui. El debuteaza cu un indemn cat se poate de clar, adresat celor credinciosi: „Nu te mania pe cei rai si nu te uita cu jind la cei ce fac raul” ( vers. 1 ).

Ideea apare citata aproape cuvant cu cuvant in Proverbele lui Solomon: „Nu te mania din pricina celor ce fac rau si nu pizmui pe cei rai” ( Proverbe 24,19 ). „Nu te mania” inseamna literal „Nu te infierbanta” si vrea sa ne transmita inca de la inceputul psalmului o cale de rezolvare a dilemelor noastre.

Cu alte cuvinte, David vrea sa ne spuna: „Nu te necaji, nu te supara din cauza succesului aparent al celor rai. Poti sa te intristezi vazand nedreptatile din jur, dar nu-ti pierde cumpatul. Lasa totul in seama lui Dumnezeu. Nu te uita cu invidie la ei, nu te compara cu ei. Nu-i judeca si nu lasa ca imaginatia ta sa mearga prea departe. Problema e o nuca tare… Poate ca nu vei avea niciodata bogatii pamantesti ca cel rau, dar vei avea cele necesare. Poate nu vei fi la fel de bogat ca el, dar il ai pe Dumnezeu care poate sa-ti umple golul din fiinta ta.”

De ce sa nu ne maniem cand vedem nedreptatile din jur ? In primul rand pentru ca „mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu” ( Iacov 1,20 ), pierzandu-ne perspectiva asupra vietii precum si claritatea gandirii. Si apoi, daca suntem furiosi pe un om rau, nu vom mai putea sa-l ajutam. Si, nu in ultimul rand, maniindu-ne pe oameni, putem ajunge noi insine in situatia de a gresi.

Solomon mai adauga un motiv pentru care nu trebuie sa ne maniem pe cei rai din pricina prosperitatii lor aparente: „Caci cel ce face raul n-are niciun viitor si lumina celor rai se stinge” ( Proverbe 24,21 ). Acelasi argument il foloseste si psalmistul in continuarea Psalmului 37: „Caci sunt cositi iute ca iarba si se vestejesc ca verdeata” ( vers. 2 ).

Si daca la toate aceste motive il mai adaugam si pe acela ca mania omului este ca o sabie care, inainte sa raneasca pe altul, isi zgarie propria teaca, merita oare sa ne facem rau noua insine si celor din jur ? Cu siguranta ca nu merita !

 

  „Increde-te in Domnul”

Scriind psalmul la varsta deplinei maturitati, poate chiar a senectutii, David aduna in versurile sale intreaga sa experienta de viata. Dincolo de dilemele sale existentiale, care framanta fiecare fiinta umana, psalmistul vine cu cateva solutii salvatoare, pe care le-a experimentat cu succes de-a lungul vietii.

Prima din rezolvarile propuse este : „Increde-te in Domnul si fa binele” ( vers. 3 ). Sau cu alte cuvinte: „Nu te indoi de intelepciunea lui Dumnezeu in modul in care gestioneaza dreptatea. Chiar daca nu intelegi tot ce se intampla acum, chiar daca nu vezi ce se intampla in spatele scenei vietii, ai incredere in dreptatea lui Dumnezeu si crede din toata fiinta ta ca El nu greseste niciodata. Nu te mai preocupa de ceea ce se intampla in jur, ci concentreaza-te asupra datoriei tale. Fa binele pe care poti sa-l faci si lasa restul in seama lui Dumnezeu.

Apoi David continua: „Locuieste in tara si umbla in credinciosie ( vers. 3 up. ). In calitate de copii ai lui Dumnezeu, ne putem misca liber pe teritoriul credintei si al dependentei de Dumnezeu. Putem locui unde dorim, putem umbla unde avem placere, cu conditia credinciosiei, adica in limitele moralitatii invatate de la Dumnezeu.

Domnul sa-ti fie desfatarea si El iti va da tot ce-ti doreste inima” ( vers. 4 ), ne spune in continuare psalmistul, ca solutie la dilemele existentiale cu care se confrunta. A-ti gasi desfatarea in Dumnezeu inseamna mai mult decat a avea o relatie sporadica cu El. A te desfata in Domnul inseamna sa ramai permanent in El, si in bucurii, dar si in necazuri. A te desfata in El inseamna sa gasesti placere in caracterul Sau, in intelepciunea Sa, in imaginatia si inteligenta Sa creatoare. Desfatarea inseamna contemplare, iar contemplarea presupune timp pe care il acordam cultivarii prieteniei cu El.

Fagaduinta care insoteste indemnul psalmistului intrece orice asteptare. Daca alegem ce Ii este placut lui Dumnezeu, El ne va implini nu doar nevoile noastre, ci chiar si dorintele noastre. Si aceasta pentru ca dorintele noastre se vor identifica cu voia Sa.

In continuare, psalmistul revine asupra solutiei propuse anterior, aducandu-ne in atentie una din cele mai frumoase fagaduinte de pe paginile Scripturii: „Incredinteaza-ti soarta in mana Domnuluui, increde-te in El si El va lucra. El va face sa straluceasca dreptatea ta ca lumina si dreptul tau ca soarele la amiaza” ( vers. 5.6 ).

Cu alte cuvinte, David vrea sa ne spuna: „Stai putin ! Nu te mai uita la cei rai si la aparenta lor prosperitate, ci intoarce-ti privirile spre Dumnezeu, caci iti poate umple viata cu o bucurie vesnica. Nu-ti organiza viata dupa principiile lumii, ci lasa-L pe Creator sa ti-o conduca, si totul va fi bine.”

David Livingstone, marele explorator al continentului african, a recunoscut adesea ca acest verset l-a sprijinit in toate momentele de rascruce ale vietii, mai ales in perioada in care a locuit si a lucrat in Africa. Poate fi o incurajare mai buna decat aceasta ?

 

  „Taci inaintea Domnului”

In mijlocul furtunilor vietii si fiind permanent confruntati cu intrebari la care nu avem raspuns, suntem mereu tentati sa vociferam, sa murmuram, fie impotriva oamenilor, fie impotriva lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este o solutie. Dimpotriva, murmurarile noastre agraveaza si mai mult situatia.

Insa daca vom ramane tacuti si increzatori in intelepciunea calauzirii divine, vom putea auzi glasul lui Dumnezeu care ne va linisti valurile sufletului nostru. Asadar, „taci inaintea Domnului. Nu comenta locul in care te-a adus. Poate Il gasesti vinovat pe Dumnezeu pentru starea ta, pentru saracia ta sau pentru esecurile si necazurile prin care treci. Nu-ti da drumul la gura, caci s-ar putea ca maine sa regreti cuvintele rostite azi. Nu te consuma, lasa-i pe cei rai in seama lui Dumnezeu, iar tu priveste la El si increde-te in El.”

In continuare psalmistul revine asupra necesitatii de a ne tine mania sub control: „Nu te mania pe cel ce izbuteste in umbletele lui, pe omul care isi vede implinirea planurilor lui rele. Lasa mania, paraseste iutimea, nu te supara, caci supararea duce numai la rau” ( vers. 7.8 ).

Exista o singura motivatie acceptabila pentru mania omului: indignarea in situatiile in care ii vedem pe semenii nostri nedreptatiti, sau cand este nesocotit Numele lui Dumnezeu ( vezi Exodul 32,19 ). Dar si in acest caz, mania ( indignarea ) nu trebuie sa dureze decat pana la apus, pentru simplul motiv ca Satana sa nu gaseasca o usa deschisa pentru el.

„Maniati-va si nu pacatuiti ! Sa n-apuna soarele peste mania voastra si sa nu dati prilej diavolului” ( Efeseni 4, 26.27 ).

David construieste cea mai mare parte din Psalmul 37 pe contrastul dintre cei rai si cei neprihaniti, aratandu-ne ca pacatul si cei care-l cultiva nu au niciun viitor. Doar neprihanirea are viitor. „Inca putina vreme si cel rau nu va mai fi; te vei uita la locul unde era si nu va mai fi”, spune el ( vers. 10 ). Prin contrast, „cei blanzi mostenesc tara si au belsug de pace” ( vers. 11 ).

Daca asa stau lucrurile in privinta pacatului si a neprihanirii, oare nu este mai intelept sa o alegem pe cea de-a doua ? De ce sa cultivam un pacat favorit, cand Scriptura ne asigura ca nici pacatul, si nici cel care-l cultiva cu placere nu au niciun viitor ?

 

  „Domnul rade de cel rau”

Limbajul folosit de psalmist in dreptul actiunilor lui Dumnezeu este, desigur, nedesavarsit si nu trebuie sa ne deruteze. Rostul sau este acela de a arata inutilitatea actiunilor celor rai. „Domnul rade de cel rau, caci vede ca-i vine si lui ziua” ( vers. 13 ).

Daca un om si-a adunat un musuroi de valori pamantesti in aceasta lume, acest lucru nu inseamna nimic. Viata inseamna mult mai mult decat avere si privilegii pamantesti. Viata imbelsugata promisa de Iisus ( Ioan 10,10 ) inseamna echilibru, pace, armonie, multumire si implinire pe toate planurile.

Biblia Il descopera pe Dumnezeu ca fiind Tatal nostru. Insa un tata adevarat nu va rade niciodata de nebunia copiilor sai. Dimpotriva, el se va intrista si va folosi orice mijloc pentru a indrepta lucrurile. In acelasi timp, din perspectiva cereasca pe care o are, Dumnezeu vede cat de inutile si fara sens sunt toate planurile celor rai impotriva celor neprihaniti. Ca autor al legii cauzalitatii, Dumnezeu stie ca, intr-o buna zi, actiunile rele ale oamenilor se vor intoarce impotriva lor insile, asemenea bumerangului care se intoarce la cel care l-a aruncat.

Chiar daca „cei rai trag sabia si isi incordeaza arcul ca sa doboare pe cel nenorocit si sarac” ( vers. 14 ), „sabia lor intra in insasi inima lor” ( vers. 15 ). Acest fapt este o certitudine si este legat de dreptatea lui Dumnezeu. Mai curand sau mai tarziu, cei rai vor trebui sa se intalneasca cu consecintele propriei rautati, cu efectele propriilor lor pacate. Falimentaul celui rau este garantat, caci el „face o groapa, o sapa, si tot el cade in groapa pe care a facut-o. Faradelegea pe care a urzit-o se intoarce asupra capului lui si silnicia pe care a facut-o se pogoara inapoi pe testa capului lui” ( Psalmul 7,15.16; vezi si Psalmul 9, 15; Estera 7,10 ).

 

  Paralelisme antitetice

Psalmul 37 continua cu o serie de paralelisme antitetice, in care contrastul dintre cei rai si cei neprihaniti este evident.

„Caci bratele celui rau vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineste pe cel neprihanit” ( vers. 17 ).

  „Domnul cunoaste zilele oamenilor cinstiti… dar cei rai pier… pier ca fumul” ( vers. 18.20 )

  „Cel rau ia cu imprumut si nu da inapoi; dar cel neprihanit este milos si da” ( vers. 21 ).

„Caci cei binecuvantati de Domnul stapanesc tara, dar cei blestemati de El sunt nimiciti” ( vers.22 ).

Diferenta dintre a-I sluji lui Dumnezeu si a nu-I sluji se va vedea nu doar la final, cand El va trage linia si va aduce orice fapta la judecata. Aceasta diferenta se vede chiar in aceasta viata. Poate ca diferenta nu vor face atat de mult binecuvantarile materiale ( desi sunt si ele prezente in viata celor credinciosi ), ci mai ales binecuvantarile spirituale, mult mai valoroase si mult mai de dorit.

Chiar daca nu ai masa atat de bogata ca a celor rai, dar daca ai pace in suflet, esti infinit mai fericit decat ei. Chiar daca in garaj nu te asteapta o limuzina de lux cum au unii din cei nelegiuiti, dar esti impacat cu Dumnezeu, viata ta e mai imbelsugata decat a lor.

Cati oameni bogati si aplaudati de societate nu sfarsesc in singuratate, uitare si nefericire ? Adevaratele valori izvorasc doar din Dumnezeu si doar cel ce traieste intr-o relatie armonioasa cu El se poate bucura de ele.

Cei rai au si ei „valorile” lor, dar ce se va alege de ele ? Cum vor trece acestea proba timpului si a judecatii lui Dumnezeu ? Intr-adevar, pacatul impreuna cu toate „valorile” lui inselatoare nu au niciun viitor. In schimb, neprihanirea si valorile care o insotesc sunt vesnice. Noi decidem pe care dintre ele le vom alege…

 

  „Am fost tanar si am imbatranit”

Psalmul 37 a fost scris de David la deplina maturitate, poate chiar la senectute. O viata de observatii atente si experiente pretioase l-au condus la niste concluzii incurajatoare pentru cei ce doresc sa-I slujeasca lui Dumnezeu.

Psalmistul da marturie despre binecuvantarea lui Dumnezeu revarsata asupra celui neprihanit: „Am fost tanar si am imbatranit, dar n-am vazut pe cel neprihanit parasit, nici pe urmasii lui cersindu-si painea. Ci el totdeauna este milos si da cu imprumut, si urmasii lui sunt binecuvantati” ( vers. 25.26 ).

Prin aceasta marturie bazata pe propria sa experienta de viata, dar si pe observatiile facute de-a lungul timpului, David confirma frumoasa fagaduinta din finalul Poruncii a doua: „Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile mele” ( Exodul 20,6 ).

David nu-i promite celui neprihanit bogatii imense, insa il asigura ca nu va fi parasit niciodata de bunatatea lui Dumnezeu nici el, nici urmasii sai. Celui neprihanit nu i se promite o viata de huzur, dar i se asigura o viata decenta, in care Dumnezeu, ca un Tata iubitor, se ingrijeste de toate nevoile lui. Si nu doar de nevoile, ci chiar si de dorintele lui.

De aceea, concluzia psalmistului, spusa sub forma unui indemn prietenesc, este: „Departeaza-te de rau si fa binele, si vei dainui pe vecie. Caci Domnul iubeste dreptatea si nu paraseste pe credinciosii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar samanta celor rai este nimicita” ( vers. 27.28 ).

Un portret sumar al celui neprihanit, facut de psalmist in continuare, ne ajuta sa intelegm in ce consta neprihanirea pe care o cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi: „Gura celui neprihanit vorbeste intelepciunea si limba lui trambiteaza dreptatea. Legea Dumnezeului sau este in inima lui si nu i se clatina pasii” ( vers. 30.31 ).

Acei crestini care contesta valabilitatea Legii lui Dumnezeu in timpurile Noului Testament ar trebui sa ia in serios aceasta firmatie a psalmistului. Caci daca un om este neprihanit, acest lucru se va vedea in intelepciunea si dreptatea care ii caracterizeaza viata. Iar daca el este intelept si drept, aceasta se datoreaza doar faptului ca Legea lui Dumnezeu este in inima lui. Nu in biblioteca sa, nu pe lozincile sale, ci in inima sa. Iar daca Legea cea vesnica se afla la locul ei meritat, atunci cu siguranta ca va deveni un permanent si imbelsugat izvor de intelepciune si dreptate.

 

  Dilemele credintei si rezolvarea lor

Psalmul 37 se incheie simetric, psalmistul revenind asupra unor idei prezentate in primele versete. Daca inca ne intrebam de ce e bine sa fii neprihanit, in ciuda aparentei prosperitati de care se bucura cei rai, sa luam aminte la concluziile din finalul psalmului:

  „Am vazut pe cel rau in toata puterea lui; se intindea ca un copac verde. Dar cand am trecut a doua oara, nu mai era acolo; l-am cautat, dar nu l-am mai putut gasi. Uita-te bine la cel fara prihana si priveste pe cel fara viclesug, caci omul de pace are parte de mostenitori. Dar cei razvratiti sunt nimiciti cu totii, samanta celor rai este prapadita” ( vers. 35-38 ).

Ultimele versete reprezinta concluzia problematicii pe care David a abordat-o in Psalmul 37: „Scaparea celor neprihaniti vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului. Domnul ii ajuta si-i izbaveste; ii izbaveste de cei rai si-i scapa, pentru ca se incred in El” ( vers. 39.40 ).

  Concluzia este pe cat de simpla, pe atat de necesara: „Increde-te in Domnul ! Nu te lasa furat de imaginea celor rai care se bucura de o prosperitate de moment. Aceasta este ca aburul care se va risipi intr-o singura clipa. Nu te mania pe ei, nu-i invidia pentru realizarile lor si nu mai privi intr-o directie gresita. Intoarce-ti privirile spre Domnul, increde-te in El si El va lucra in viata ta.

  Poate nu vei avea bogatiile celor rai, dar vei fi bogat sufleteste. Poate nu vei fi apaludat de societate cum sunt apaludati ei, dar vei fi apaludat de intregul cer in ziua mantuirii. Poate nu vei avea realizarile lor materiale, dar vei cunoaste pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere” ( Filipeni 4,7 ).

Se merita sa fii neprihanit ? Cu siguranta ca da !

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Psalmul 37 – Al cui este viitorul ?

  1. bodocan nicoleta spune:

    Amin, amin ! Domnul sa va binecuvinteze !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free