Psalmul 38 – Strigatul unei inimi zdrobite

Psalmul 38 – Strigatul unei inimi zdrobite

 

1. „Doamne, nu mă mustra în mânia Ta şi nu mă pedepsi în urgia Ta.

2. Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi mâna Ta apasă asupra mea.

3.  N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele în urma păcatului meu.

4. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu, ca o povară grea sunt prea grele pentru mine.

5.  Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.

6.  Sunt gârbovit; peste măsură de istovit. Toată ziua umblu plin de întristare.

7.  Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.

8. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.

9.  Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta şi suspinele mele nu-Ţi sunt ascunse.

10.  Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.

11.  Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea şi rudele mele stau deoparte.

12.  Cei ce vor să-mi ia viaţa îşi întind cursele, cei ce-mi caută nenorocirea spun răutăţi şi toată ziua urzesc la înşelătorii.

13.  Iar eu sunt ca un surd, n-aud; sunt ca un mut, care nu deschide gura.

14.  Sunt ca un om care n-aude şi în gura căruia nu este niciun răspuns.

15.  Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule!

16.  Căci zic: „Nu îngădui să se bucure vrăjmaşii mei de mine şi să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul!”

17.  Căci sunt aproape să cad şi durerea mea este totdeauna înaintea mea.

18.  Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.

19.  Dar vrăjmaşii mei sunt plini de viaţă şi plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei sunt mulţi la număr.

20.  Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.

21.  Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!

22.  Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!”

 

     Privind in oglinda trecutului

Nu se stie cand a scris David acest psalm, strabatut de la un cap la celalalt de o durere imensa, de nedescris. Cel mai probabil el l-a conceput in anii tarzii ai maturitatii spirituale, avand drept scop declarat ( asa cum ni se spune in preambul ), o rememorare a unor experiente dramatice din trecut, impreuna cu lectiile lor de viata, benefice atat lui, cat si generatiilor urmatoare.

De ce avem nevoie sa ne aducem aminte de trecut ? De ce sa nu-l ingropam definitiv sub molozul uitarii ? Avem tendinta sa pastram in memorie doar lucrurile placute si clipele frumoase, iar pe cele triste sa incercam sa le uitam. Insa si experientele triste fac parte din viata, purtand amprenta codului nostru genetic. Iar cei care-si uita sau isi ignora istoria, sunt condamnati sa-i repete greselile.

Specialistii afirma ca in creierul uman exista o zona responsabila de amintirile noastre. Ceea ce este insa interesant este faptul ca aceeasi zona din creier este responsabila si de planificarea viitoruluui. Este oare intamplator faptul ca Creatorul a legat planificarea viitorului nostru de amintirile pe care le-am acumulat ?

Psalmul 38 ne prezinta radiografia unui suflet care se simte parasit si pedepsit de Dumnezeu, si care ofteaza adanc sub apasarea mainii Lui. Este unul din psalmii de penitenta         ( pocainta ) ai lui David, despre care sfantul Augustin spunea ca oglindeste rugaciunea Mantuitorului in timpul patimirii Sale.

Insa aplicarea acestui psalm la viata si lucrarea lui Iisus nu este corecta. Psalmul 38 vorbeste nu doar de suferinte sufletesti, ci si de boala fizica, descrisa uneori cu lux de amanunte. Or, Iisus Christos, „Sfantul lui Israel” ( 2 Regi 19,22; Luca 1, 35 ), Cel „nevinovat, fara pata si despartit de pacatosi” ( Evrei 7, 26 ) nu putea deveni „Mielul lui Dumnezeu” care trebuia sa ridice pacatul lumii ( Ioan 1,29 ) daca ar fi suferit de boli fizice. Boala este o consecinta a pacatului, iar Iisus nu a pacatuit nici macar cu un singur gand.

Psalmul 38 i-a inspirat si pe muzicieni. In corul de deschidere al cantatei „Es ist nichts Gesundes o meinem Leibe”, I. S. Bach dezvolta ideea exprimata de psalmist in versetul 4: „Caci faradelegile mele se ridica deasupra capului meu; ca o povara grea, sunt prea grele pentru mine”.

Chiar daca psalmii au fost scrisi cu milenii in urma, ei sunt la fel de actuali si astazi prin problematica lor. Anii, secolele si mileniile trec, dar oamenii nu se schimba in natura lor, iar marile probleme existentiale sunt in general aceleasi.

Poate ca, citind sau recitind acest psalm, ne vom identifica cu psalmistul in trairile lui.  Iar in durerile fizice si sufletesti provocate de pacatul sau, avem ocazia sa gasim aceeasi solutie salvatoare: increderea in Dumnezeu.

 

      De nerecunoscut

In general, in psalmii de penitenta, intre care se numara si Psalmul 38, David este de nerecunoscut. Citind acesti psalmi, scrisi in game minore, ne intrebam: Unde este „cantaretul placut al lui Israel” ( 2 Samuel 23,1 ) de alta data ? Unde este acel David care alunga duhurile rele din inima regelui Saul prin cantarile sale ?

Aproape ca nu-l recunoastem pe cel care alta data facea o pasiune din slujirea lui Dumnezeu, pe care Il iubea mai mult decat orice in viata, mai mult decat propria sa fiinta. Insa tocmai acesti psalmi, care sunt expresia unor suferinte sufletesti si fizice inexprimabile, traite de autorul lor, si prin care el se facea vulnerabil inaintea concetatenilor sai si a posteritatii, ne demonstreaza calitatea credintei lui, profunzimea relatiei sale cu Dumnezeu.

Nu intamplator, Dumnezeu il numeste pe David „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ). Da, acel David care s-a prabusit pana in cele mai adanci prapastii ale pacatului, a reusit, prin harul lui Dumnezeu, sa se ridice pe cele mai inalte culmi ale relatiei sale cu Creatorul sau.

Care lider al lumii de atunci sau de azi si-a asumat riscul sa devina atat de vulnerabil inaintea semenilor sai, scriind si lasand posteritatii documente despre caderile sale, despre slabiciunile sale, despre pacatele sale ?

Prezenta psalmilor de penitenta in mijlocul Sfintelor Scripturi este o incurajare pentru orice suflet omenesc ce se confrunta cu cel mai odios lucru in ochii Creatorului: pacatul. Daca David, despre care stim cat de mult a gresit ( caci obiectivitatea Scripturii ii prezinta si luminile, dar si umbrele ), a reusit sa se ridice din nou din caderile sale si sa recastige echilibrul, pacea si fericirea sufletului sau, oare noi de ce nu am putea ?

Acelasi har de care s-a bucurat el ne este si noua pus la dispozitie. Aceeasi dragoste divina care l-a invaluit pe el ne copleseste si pe noi. Acelasi Dumnezeu caruia I-a slujit el este si Dumnezeul nostru. Atunci de ce sa lasam ca viata noastra sa se desfasoare in acordurile minore ale tristetii, anxietatiii si nemantuirii ? Dumnezeu le doreste copiilor Sai o viata traita in acorduri majore, o viata imbelsugata si plina de lumina dragostei Sale.

 

     Indurerat, dar fara murmurari

In Psalmul 38 David priveste la trupul si sufletul sau, numarandu-si ranile. El stie prea bine de unde provin aceste rani, caci atat la inceputul, cat si la sfarsitul psalmului, el identifica exact cauza durerilor prin care trece: pacatul. Nu pacatul general al naturii umane, nu pacatele semenilor sai, nu cele ale parintilor sai sau ale poporului sau, ci propriul sau pacat.

„Nu mai este nicio vlaga in oasele mele in urma pacatului meu” ( vers. 3 up. )

     „Caci faradelegile mele se ridica deasupra capului meu; ca o povara grea, sunt prea grele pentru mine” ( vers. 4 ).

     „Imi marturisesc faradelegea, ma doare de pacatul meu ( vers. 18 ).

Aceasta asumare a vinovatiei pentru o fapta rea, comisa, este demna de apreciat din partea unui lider. De obicei, din cauza naturii noastre decazute, avem tendinta fie sa musamalizam pacatul, fie sa-l scuzam, fie sa-l minimalizam sau sa aruncam asupra altora responsabilitatea  lui. Insa David nu face acest lucru. El vorbeste despre pacatul sau si numai al sau.

Ceea ce este, de asemenea, demn de remarcat in acest psalm este faptul ca David isi enumera durerile pricinuite de pacatul sau ( pe care nu-l numeste explicit, dar despre care stim din relatarile Scripturii ), dureri care nu sunt nici putine si nici usoare, insa fara sa murmure. Asemenea cainelui care linge mana stapanului care-l pedepseste pentru ca a facut ceva rau, psalmistul se pleaca sub mana tare a lui Dumnezeu spunand: „Doamne, toate dorintele mele sunt inaintea Ta si toate suspinurile mele nu-Ti sunt ascunse” ( vers. 9 ).

Nu intalnim in acest psalm niciun murmur la adresa lui Dumnezeu, niciun „De ce, Doamne ?”, nicio autojustificare, niciun repros adresat nimanui. Daca exista vreun vinovat, acesta este el si numai el. David isi asuma in intregime falimentul spiritual, iar onestitatea sa nu trece neobservata de cer.

Asadar, exista speranta pentru orice faliment spiritual. Speranta se afla in Dumnezeu, iar sansa noastra la reabilitare si mantuire este harul Lui.

 

     Boala fizica sau spirituala ?

Psalmistul descrie simptomele unei boli grave care-i macina fiinta, aratand cat de fragil este omul. Este vorba de o boala fizica sau una spirituala ?

Unele versete ne duc cu gandul la o suferinta fizica: „N-a mai ramas nimic sanatos in carnea mea… Nu mai este nicio vlaga in oasele mele ( vers. 3 )… Ranile mele miros greu si sunt pline de coptura ( vers. 5 )… Sunt garbovit, peste masura de istovit ( vers. 6)… Caci o durere arzatoare imi mistuie maruntaiele si n-a mai ramas nimic sanatos in carnea mea ( vers. 7 )… Inima imi bate cu tarie, puterea ma paraseste si lumina ochilor mei nu mai este cu mine” ( vers. 10 ).

Alte versete, in schimb, descriu niste suferinte sufletesti greu de imaginat: „Sagetile Tale s-au infipt in mine si mana Ta apasa asupra mea ( vers. 2 )… Faradelegile mele se ridica deasupra capului meu; ca o povara grea, sunt prea grele pentru mine ( vers. 4 )… Tulburarea inimii mele ma face sa gem ( vers. 8 )… Sunt ca un surd, n-aud; sunt ca un mut care nu deschide gura ( vers. 13 ) Sunt ca un om care n-aude si in gura caruia nu este niciun raspuns” ( vers. 14 ).

Ce specialitate ar trebui sa aiba medicul de care are nevoie psalmistul: medicina interna, cardiologie, dermatologie sau psihologie ? Poate ca are nevoie de fiecare dintre ei, insa nevoia sa este cu mult mai mare decat atat. De ce ? Pentru simplul motiv ca „agentul patogen” care i-a provocat aceasta imensa si variata suferinta nu a fost un microb sau un virus oarecare, ci „microbul” pacatului. Iar boala provocata de acest „microb” inca nu are tratament in spitalele lumii.

Insa David este un om fericit. Dupa ce identifica „microbul” care i-a invadat fiinta, deteriorandu-i relatia cu sine, cu cei din jur si cu Dumnezeu, el stie unde poate gasi vindecare: „Doamne, toate dorintele mele sunt inaintea Ta, si suspinurile mele nu-Ti sunt ascunse” ( vers. 9 ).

Psalmistul Il cunoaste pe Marele Medic, care este dispus la orice ora din zi sau din noapte sa raspunda apelurilor de urgenta ale omului zdrobit sufleteste. Cand e vorba de pacat si tratarea lui, la Dumnezeu nu exista nici cea mai mica intarziere. Orice caz este urgent si va fi tratat cu cea mai mare rapiditate. Multe rugaciuni ale oamenilor pot primi raspunsuri negative sau intarziate din partea lui Dumnezeu, insa rugaciunea pentru rezolvarea problemei pacatului va fi intodeauna ascultata si implinita pe loc. Poti fi sigur de lucrul acesta !

 

     Abandonatul salvat

Din cauza pacatului sau, David se simte strans ca intr-o presa, fara sa intrezareasca nicio schimbare in bine. Ranile ii sunt deschise si pline de coptura, inima isi pierde echilibrul, trupul isi pierde vlaga, iar in maruntaie simte o durere arzatoare.

Daca ar fi vorba doar de suferinte fizice, nu ar fi o problema atat de mare. David era un viteaz in lupte si ranile trupesti nu-l speriau pe un om ca el. Insa aceste suferinte fizice sunt dominate de chinurile unui suflet care simte din plin povara vinovatiei pentru pacatul sau. Procesele de constiinta pe care si le face sub apasarea mainii lui Dumnezeu vin la pachet cu alte suferinte, poate mai dureroase decat cele fizice: abandonarea de catre prietenii sai.

     „Prietenii si cunoscutii mei se departeaza de rana mea si rudele mele stau deoparte. Cei ce vor sa-mi ia viata isi intind cursele; cei ce-mi cauta nenorocirea spun rautati si toata ziua urzesc la inselatorii” ( vers. 11.12 ).

Ce poate fi mai dureros ca in momentele de cumpana ale vietii, cand iti vezi toate corabiile scufundandu-se si toate punctele de sprijin disparand in neant, sa fii parasit de cei pe care i-ai considerat una cu tine ? Cat de grea a fost ultima incercare a neprihanitului Iov cand, dupa ce pierduse totul: copiii, averea si sanatatea, sa constate cu durere ca nici sotia si nici prietenii nu mai erau alaturi de el !

Partea luminoasa a acestui psalm este aceea ca chiar in astfel de situatii extreme, in care poate ajunge un om, exista speranta. Insa speranta nu se afla la oameni, ci in Dumnezeu. Iar David stie prea bine acest adevar din propria sa experienta de viata. Iata de ce el alearga, cu ultimii stropi de putere pe care-i mai are, la Dumnezeul sau pe care-L iubeste si de la care asteapta vindecare.

„Nu ma parasi, Doamne ! Dumnezeule, nu Te departa de mine ! Vino in graba in ajutorul meu, Doamne, mantuirea mea !” ( vers. 21.22 ).

Cum sa nu-l iubeasca Dumnezeu pe un astfel de om ? Cum sa-Si inchida urechile la strigatele lui dupa ajutor ? Si daca Dumnezeul nostru este atat de dispus sa ne raspunda la apelurile noastre de urgenta, de ce sa mai intarziem sa venim la El cu suferintele noastre fizice si spirituale ?

De ce sa mai amanam rezolvarea pacatelor care ne-au provocat atata amar de suferinta ? De ce ?

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free