Psalmul 40 – Evanghelia in haine de lucru

Psalmul 40 – Evanghelia in haine de lucru

 

1. „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.

2. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.

3. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.

4. Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi

5. Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate

6. Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispăşire.

7. Atunci am zis: „Iată-mă că vin!” – în sulul cărţii este scris despre mine –

8. vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.

9. Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne!

10. Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău şi mântuirea Ta şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.

11. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.

12. Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele, şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu şi mi se înmoaie inima.

13. Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.

14. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine cei ce-mi doresc pierzarea!

15. Să rămână înlemniţi de ruşinea lor cei ce-mi zic: „Ha! Ha!”

16. Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit să fie Domnul!”

17. Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!”

 

     O experienta de viata impartasita

Psalmul 40 reda experienta de viata a unui om care, in mijlocul furtunilor vietii, a gasit Ancora care l-a salvat din cele mai mari primejdii. Este experienta unui om care s-a increzut in Dumnezeu in orice vreme, care I-a slujit cu credinciosie si fara motive meschine, si care n-a ramas niciodata de rusine.

Ca si alti psalmi, Psalmul 40 este o adevarata fantana cu apa vie. Se pare ca la data scrierii lui, David era deja in varsta, caci el aminteste de multe minuni si planuri ale lui Dumnezeu cu el,  pe care insa nu le poate povesti din pricina numarului lor prea mare. Or, un numar atat de mare de experiente cu Dumnezeu presupune o viata indelungata.

Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine; nimeni nu se poate asemana cu Tine. As vrea sa le vestesc si sa le trambitez, dar numarul lor este prea mare ca sa le povestesc” ( vers. 5 ).

Nu cunoastem criza cu care se confrunta David in momentul scrierii acestui psalm. Se pare ca aceasta era legata de fuga lui David dinaintea fiului sau Absalom, care nu dorea doar sa-si detroneze tatal, ci chiar sa-l ucida.

Psalmul 40 este expresia nedumeririi unui om care, desi s-a increzut in Dumnezeu de-a lungul vietii, totusi are parte de suferinte si incercari pe care nu le poate explica.Insa, spre deosebire de predecesorul sau la tronul lui Israel, David demonstreaza ca stie cateva lucruri deosebit de importante pentru stabilitatea sa emotionala si spirituala:

– David stia ca jertfele nu Ii sunt mai placute lui Dumnezeu decat ascultarea de voia Lui ( vers. 6 – 1 Samuel 15,22.23 )

– David stia ca in „cartea” lui Dumnezeu erau deja scrise toate zilele sale si ca datoria oricarui om este sa implineasca ceea ce este scris in „sulul cartii” despre el. El stia ca Dumnezeu are cele mai bune planuri cu fiecare om, insa omul este cel care hotaraste daca acestea se vor implini sau nu ( vers.7.8 ).

– David stia ca datoria suprema a oricarui copil al lui Dumnezeu este sa predice adevarul ( vers. 9.10 ).

– David stia ca merita sa sufere pentru pacatele sale ( vers. 11.12 ), insa el mai stia ca Dumnezeu il va izbavi deoarece se increde in El ( vers. 13-17 ).

O astfel de cunostinta intrece in valoare orice stiinta pamanteasca, deoarece este singura care duce la mantuire. De aceea, Biblia o numeste „cunostinta mantuirii” ( Luca 1,77 ).

 

     Evanghelia in sambure

Evanghelia este asociata de regula cu Noul Testament, cu nasterea, viata, moartea si invierea Mantuitorului. De aceea, este surprinzator sa o intalnim in formele ei cele mai clare pe paginile Vechiului Testament.

Cu circa un mileniu inainte de aparitia Evangheliei intrupate, o gasim in forme scrise, uneori chiar poetice. Psalmii sunt un exemplu in acest sens. Psalmul 40 este un exemplu de Evanghelie scrisa in forma poetica, insa nu o Evanghelie teoretica, ci una in haine de lucru.

Primele trei versete ne arata cum functioneaza Evanghelia in viata unui om si care sunt efectele ei in viata lui si a semenilor sai:

„Imi pusesem nadejdea in Domnul si El S-a plecat spre mine si mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieririi, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stanca si mi-a intarit pasii. Mi-a pus in gura o cantare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. Multi au vazut lucrul acesta, s-au temut si s-au increzut in Domnul” ( vers. 1-3 ).

Asemenea unui turist ratacit pe munte, care nu a tinut seama nici de indicatiile hartilor din ruxac si nici de avertismentele Salvamontului, omul pacatos se vede cazut in „groapa pieirii”, in „fundul mocirlei” ( vers. 2), plin de rani si fara nicio posibilitate de a se salva singur. Singura lui sansa este sa vina cineva de sus, cineva necazut in „prapastia” pacatului, care sa-l salveze.

Dar cum sa vina salvatorul daca nu te faci auzit ? Cum sa stie el ca ai nevoie de ajutorul lui, daca nu strigi din „fundul mocirlei” la el, cerandu-i ajutorul ? Strigatele dupa ajutor ale celui cazut dovedesc ca singura lui speranta sa afla in salvatorul sau. Or, aceasta inseamna incredere, iar Dumnezeu nu poate sa nu onoreze increderea ce I se acorda. De aceea, El se pleaca cu bucurie spre cel cazut, scotandu-l din „prapastia” pacatului, apoi ii leaga ranile si ii pune picioarele din nou pe teren sigur.

Bucuria mantuirii il face pe cel salvat sa cante laude la adresa lui Dumnezeu ( vers. 3 ), iar aceasta marturie ii va ajuta si pe altii sa se increada in Dumnezeu, cerand sa fie si ei salvati din aceeasi „groapa a pieirii”. Iata un ciclu complet al mantuirii si o Evanghelie desavarsita: cadere – credinta – salvare – sfintire – marturisire, pentru ca ciclul sa se repete in alte si alte vieti ruinate de pacat.

O prima concluzie a psalmistului, rezultata din propria sa experienta de viata, este cea exprimata in versetul 4: „Ferice de omul care-si pune increderea in Domnul si care nu se indreapta spre cei trufasi si mincinosi.”

Asadar, cand in joc este propria ta mantuire, nu te bizui pe oameni, chiar daca acestia vor sa te impresioneze cu diplomele si doctoratele lor in teologie. In privinta salvarii propriului suflet, a te increde in oameni este cea mai mare greseala pe care o poate face un om. Profetul Ieremia rosteste un cuvant dur cu privire la greseala de a ne increde in oameni atunci cand in joc se afla problema mantuirii personale, spunand:

     „Asa vorbeste Domnul: Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul ! Caci este ca un nenorocit in pustie si nu vede venind nenorocirea; locuieste in locurile arse ale pustiei, intr-un pamant sarat si fara locuitori. Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul ! Caci el este ca un pom sadit langa ape, care-si intinde radacinile spre rau; nu se teme de caldura cand vine si frunzisul lui ramane verde; in anul secetei nu se teme si nu inceteaza sa aduca roada” ( Ieremia 17, 5-8 ).

Ajuns pe fundul marii din cauza necredinciosiei lui, inghitit de furtuna si strapuns de sagetile mortii in burta pestelui care-l inghitise, Iona isi indreapta privirile spre Dumnezeu. Iar atunci cand recunoaste din intreaga sa fiinta: „Mantuirea vine de la Domnul”, exact in aceeasi clipa „Domnul a vorbit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe pamant” ( Iona 2,9.10 ).

Cand a fost mantuit Iona ? Cand a recunoscut ca mantuirea lui nu se afla la oameni ( caci nu era niciun om pe pamant care sa-l poata salva din burta pestelui ), ci doar la Dumnezeu, Cel care e dispus intotdeauna sa se plece spre noi, indiferent cat de adanca e „groapa pierii” in care am cazut.

Crestinismul este singura religie in care Dumnezeu vine la omul pacatos, il cauta, se pleaca spre el si ii intinde mana salvarii. In toate celelalte credinte, omul este cel care trebuie sa se sforteze sa ajunga la Dumnezeu prin ritualuri, penitente, eforturi si sacrificii. Religia crestina ne vorbeste insa de un Dumnezeu cu totul diferit de zeii pagani.

Cati oameni nu au nevoie de aceasta lectie esentiala pentru mantuirea lor ! Cati oameni nefericiti alearga la fel de fel de surogate omenesti pentru propria mantuire, alergand la duhovnici, sfinti, pelerinaje lungi si obositoare, la sacrificii si fapte de caritate, in loc sa-si puna nadejdea de mantuire doar in Christos, singurul care poate mantui omul din „fundul mocirlei” pacatului !

Cu adevarat, „in nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti” ( Fapte 4,12 ).

 

     „Mi-a pus in gura o cantare noua”

Un om care a cunoscut experienta mantuirii din „mocirla” pacatului nu poate sa taca. El nu poate tine ascunsa in inima imensa bucurie pe care o traieste, ci, asemenea unui vulcan, ea se revarsa spre cei din jur.

Insa cantarea cea noua tot Dumnezeu o pune pe buzele omului, caci acesta, din cauza naturii lui decazute, nu ar fi capabil nici sa-I multumeasca Creatorului sau, nici sa-L laude. Intr-adevar, „orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ).

Cantarea este noua pentru ca si experienta mantuirii este noua. Dupa cum nu exista doua frunze identice in acelasi copac, dupa cum nu exista doua amprente identice la oameni si nici doi fulgi de zapada identici intre miliardele care cad pe pamant, la fel nu exista doua experiente ale mantuirii identice.

Fiecare om are propria sa „groapa a pierii” si fiecare s-a afundat mai mult sau mai putin in propria sa „mocirla” a pacatului. De aceea, si experienta salvarii este unica, fiind marcata intotdeauna printr-o cantare noua, pe care doar cel in cauza poate sa o cante spre slava lui Dumnezeu.

In Noul Testament, intalnim notiunea de „cantare noua” doar de doua ori, avand un sens mult mai larg. In Apocalipsa 5,9, cantarea cea noua celebreza in cer toate rezultatele rascumpararii facute de Miel, biruinta prin care cei mantuiti sunt facuti o imparatie de preoti pentru Dumnezeu. In Apocalipsa 14,3, cantarea cea noua apare in legatura cu biruinta lui Dumnezeu asupra puterilor raului, biruinta care da dreptul ramasitei poporului lui Dumnezeu sa intre in Imparatia slavei Sale.

Asadar, cantarea noua este asociata intotdeauna cu biruinta asupra pacatului si cu rascumpararea si mantuirea omului pacatos. Desigur, nu toti suntem compozitori si nu toti cunoastem tainele muzicii. Insa toti putem sa-L laudam pe Dumnezeu pentru ceea ce a facut pentru noi.  Dar fiecare in felul sau, fiecare potrivit darurilor cu care este inzestrat.

Aceasta va fi o cantare noua, unica in Univers, care ii va produce o imensa bucurie Creatorului nostru. Chiar daca unii dintre noi nu avem darul muzicii, putem canta cu inima noastra. Iar pentru a canta cu inima, nu e nevoie nici de studii de conservator, nici de note muzicale…

 

      Inima lui Mesia – „chivotul” Legii

Psalmul 40 face parte din categoria psalmilor mesianici. Incepand cu versetul 6, David depaseste cadrul experientei sale personale si linia naturala a naratiunii, intrand in supranatural. Versetele 6-13 ne transmit cateva lucruri importante legate de Mesia cel promis de Dumnezeu si asteptat de poporul Sau: Mesia si planul lui Dumnezeu, Mesia si voia lui Dumnezeu, Mesia si pacatele omenirii.

Autorul Epistolei catre evrei aplica acest pasaj din Psalmul 40 la Iisus Christos si lucrarea Sa, aratand ca profetia mesianica s-a implinit intocmai. Versetele 7 si 8 exprima comuniunea desavarsita, absoluta care exista intre Tatal si Fiul: „Atunci am zis: „Iata-Ma ca vin ! – in sulul cartii este scris despre Mine – vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule ! Si Legea Ta este in fundul inimii Mele.”

Acest gand al lui Christos era din eternitate in inima Sa, dar a fost materializat prin venirea Sa ca Fiu al omului in aceasta lume. In intreaga Sa viata traita pe pamant ca Fiu al omului, gandul Sau s-a contopit cu gandul Tatalui, formand un singur gand. Adesea, Iisus spunea:

„Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis” ( Ioan 4,34 ). „Nu caut sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” ( Ioan 5,30 ). „Am coborat din cer nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” ( Ioan 6,38 ).

Intre Tatal si Fiul exista o identificare totala in gand si fapta, dupa cum Insusi Mantuitorul declara: „Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine… Cine M-a vazut pe Mine, L-a vazut pe Tatal” ( Ioan 14, 9.10 ). Nu exista o comuniune desavarsita in afara aceleia in care cineva renunta la propria sa voie pentru a o accepta neconditionat pe cea a lui Dumnezeu.

Conform profetiei, Mesia urma sa vina printre oameni avand Legea lui Dumnezeu in inima Sa: „Legea Ta este in fundul inimii Mele” ( vers. 8 ). Nu doar pe buzele sale, ci in inima Sa, acolo de unde „ies izvoarele vietii” ( Proverbe 4,23 ). Fiul lui Dumnezeu nu putea veni in lume avand o alta Lege morala, asa cum sustin unii crestini din zilele noastre. „Eu si Tatal una suntem”, spunea Iisus ( Ioan 10,30 ). Si daca Fiul si Tatal sunt uniti in mod desavarsit in toate aspectele, ar fi fost imposibil ca Iisus sa vina in lume cu o alta Lege decat a Tatalui.

Asa cum in vechime Legea divina se afla in mijlocul chivotului ( 2 Cronici 5,10 ), la fel aceeasi Lege vesnica a Tatalui se afla in inima Fiului Sau. Iisus este deci „chivotul” nostru, in inima caruia se afla pastrata cu cea mai mare grija Legea divina, ca oglindire a voiei Tatalui.

Iisus a avut o singura tinta, o singura dorinta, un singur scop: implinirea voiei Tatalui Sau. Si iata-L, de aceea, pe Fiul coborand in „groapa pieirii” si in „fundul mocirlei” pacatului nostru, pentru a mantui niste nenorociti ca noi. Pentru aceasta El S-a facut „vierme, nu om” ( Psalmul 22, 6 ), a fost facut „pacat pentru noi” ( 2 Corinteni 5,21 ) si „S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” ( Filipeni 2,8 ). Si toate acestea pentru ca noi sa fim mantuiti, sa primim viata Lui la care nu am contribuit cu nimic.

Oare se gandesc cei care lovesc in Legea cea vesnica a lui Dumnezeu, fie chiar si intr-o singura porunca a ei, ca, lovind in ea, ei trebuie mai intai sa raneasca inima Fiului lui Dumnezeu care o adaposteste ?

 

     „Vestesc indurarea Ta”

Misonarismul nu este o corvoada, ci o placere pentru cel cu adevarat mantuit. Asemenea unui foc mistuitor din inima ce nu poate fi stins, asemenea unui izvor ce nu poate fi incatusat, bucuria mantuirii il face pe om sa vesteasca semenilor sai experienta sa cu Dumnezeu. Si el o face intotdeauna cu placere, nu din obligatie.

     „Vestesc indurarea Ta in adunarea cea mare, iata ca nu-mi inchid buzele. Tu stii lucrul acesta, Doamne ! Nu tin in inima Mea indurarea Ta, ci vestesc adevarul Tau si mantuirea ta si nu ascund bunatatea si credinciosia Ta in adunarea cea mare” ( vers. 9.10 ).

Mantuirea care nu este insotita de bucurie nu este o mantuire reala. Iar bucuria care este ascunsa in inima, fara sa fie impartasita si celor din jur, nu este o bucurie completa. La un moment dat, asemenea taciunelui scos din foc si tinut departe de acesta, o bucurie neimpartasita se va stinge.

Asadar, lucrarea pentru altii, lucrarea de vestire a Evangheliei si a minunilor facute de Dumnezeu in viata noastra nu trebuie privita ca o obligatie, ci ca pe ceva firesc. Dumnezeu ar putea sa-Si vesteasca planurile, vointa si Evanghelia Sa prin ingeri. Si totusi, El nu o face, ci apeleaza la noi, la cei scosi din „groapa pieirii” si din „fundul mocirlei”. De ce ? Pentru ca un om mantuit este cel mai puternic argument in favoarea harului divin. Este dovada palpabila ca exista mantuire acolo unde pacatul a scufundat o intreaga lume in mlastinile ei urat mirositoare.

Cel care retine in inima sa doar pentru el adevarul mantuirii, va avea aceeasi soarta cu cea robului necredincios care a ingropat talantul stapanaului sau in loc sa-l foloseasca. Stiti unde si-a ingropat el singurul talant ? In „tarana” propriei sale fiinte egoiste si nerecunoscatoare.

 

      „Izbaveste-ma, Doamne”

Ultima parte a Psalmului 40 este o rugaciune pentru izbavire. Nu cunoastem motivele care l-au determinat pe psalmist sa strige la Dumnezeu dupa izbavire, insa deducem ca criza prin care trecea era o criza majora. El Ii cere lui Dumnezeu: „Vino degraba in ajutorul meu !”, ceea ce inseamna ca era vorba de o urgenta de gradul „0”. Mai mult decat atat, David vorbeste de oameni care vor sa-i ia viata ( vers. 14 ), care-i doresc pierzarea si care-si bat joc de el ( vers. 15 ).

In ciuda situatiei critice prin care trecea, David nu-si pierde insa echilibrul si speranta. El este ca un copac ce are radacinile in cer, de unde primeste mereu putere de viata si curajul de a infrunta orice primejdie: „Eu sunt sarac si lipsit, dar Domnul se gandeste la mine. Tu esti ajutorul si izbavitorul meu; nu zabovi, Dumnezeule !” ( vers. 17 ).

Crizele vin si trec, oameni care ne vor raul si ne batjocoresc apar si dispar intr-o clipa. Insa Dumnezeul nostru ramane. El este Stanca noastra, El este Adapostul nostru, El este Cetatea noastra de scapare. Cine se increde in El nu va fi dat de rusine.

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Psalmul 40 – Evanghelia in haine de lucru

  1. Marius spune:

    «Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. –»
    ‭‭(Proverbe‬ ‭25:11‬), ‭Cam așa definesc eu articolul de astăzi. Dumnezeu v-a pus în minte această revelație extraordinară. Dumnezeu să vă răsplătească și mulți să fie binecuvântați cu înțelegerea acestui frumos mesaj. Mie îmi va fi de folos și-l voi transmite mai departe.

    • Lori Balogh spune:

      Multumesc mult pentru cuvintele alese ! Il slujim pe acelasi Dumnezeu minunat si asta ne face fericiti. Domnul sa va binecuvanteze si pe dv. ! Comentariile Psalmilor de pe acest blog sunt doar o provocare la un studiu personal mai aprofundat, caci dincolo de ideile prezentate, sunt sigur ca exista inca o fantana intreaga de adevaruri care se cer cautate.
      Cu stima,
      Lori B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free