Psalmul 45 – “Cel mai frumos dintre oameni”

Psalmul 45 – “Cel mai frumos dintre oameni”

Către mai-marele cântăreţilor.

De cântat cum se cântă: „Crinii”.

Un psalm al fiilor lui Core. O cântare.

O cântare de dragoste.

     1.  „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!

2.  Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale, de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.

3.  Războinic viteaz, încinge-ţi sabia – podoaba şi slava,

4.  da, slava Ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!

5.  Săgeţile tale sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.

6.  Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al Împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.

7.  Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.

8.  Smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti, de fildeş, te înveselesc instrumentele cu coarde.

9.  Printre preaiubitele tale sunt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.

10.  Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!

11.  Şi atunci, împăratul îţi va pofti frumuseţea. Şi fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.

12.  Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.

13.  Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur.

14.  Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef şi urmată de fete, însoţitoarele ei, care sunt aduse la tine.

15.  Ele sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei şi intră în casa împăratului.

16.  Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.

17.  Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea, în veci de veci te vor lăuda popoarele.”

 

     O cantare de dragoste

Fiind unul din cei mai frumosi psalmi mesianici, Psalmul 45 a fost conceput ca o cantare de dragoste fatza de Imparatul Mesia, dar si o cantare de incurajare pentru cei chemati sa fie mireasa Sa, Biserica.

Psalmul 45 are o dubla aplicatie. Cea imediata e legata de casatoria imparatului cu printesa aleasa si instalarea acesteia la curtea imparateasca. Talmudul precizeaza ca Psalmul 45 incheie ritualul nuptial, mirii avand obligatia sa recite versurile sale timp de o saptamana dupa casatorie.

Cu privire la identitatea imparatului, aceasta nu e cunoscuta. Comentatorii spun ca acesta ar putea fi David, Solomon sau Ezechia, insa mai important decat identificarea personajelor principale ale psalmului este mesajul sau pentru noi si aplicatiile practice pentru viata noastra.

Cea de-a doua aplicatie a Psalmului 45 este indepartata, trimitandu-ne la Imparatul Mesia, Cel care se va uni pe vecie cu mireasa Sa, Biserica. Plecand de la o realitate istorica, psalmistul ( unul din fiii lui Core ) urca spre sferele vesniciei si ajunge pana la Mirele Imparat Christos. Dragostea curata si profunda dintre imparat si tanara sa sotie este doar un pretext pentru a descrie relatia de nezdruncinat dintre Christos si Biserica Sa.

Unii comentatori considera intregul psalm ca fiind mesianic, insa unele versete au doar o aplicatie locala si fara vreo legatura cu viata si lucrarea lui Mesia.

Psalmul 45 are o structura simpla. Dupa introducerea din versetul 1, urmeaza o oda in cinstea Imparatului ( vers. 2-9 ), pentru ca ultima parte a psalmului sa fie o enumerare a privilegiilor si rasplatirilor de care se va bucura tanara mireasa la curtea imparateasca ( vers. 10-17 ).

De fapt, in aceste ultime versuri se afla si mesajul practic pentru fiecare dintre noi: Daca ai ales sa intri in legamant cu Christos, Domnul si Imparatul sufletului tau, uita tot ceea ce lasi in urma ta si bucura-te de imensele binecuvantari si privilegii care te asteapta la curtea Sa imparateasca. Spune, asemenea apostolului Pavel: „Fac un singur lucru: uitand ce este in urma mea si aruncandu-ma spre ce este inainte, alerg spre tinta, pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Christos Iisus” ( Filipeni 3,13.14 ).

     Un „izvor” ce nu poate fi incatusat

„Cuvinte de farmec imi clocotesc in inima si zic: „Lucrarea mea de lauda este pentru Imparatul ! Ca pana unui scriitor iscusit sa-mi fie limba !” ( vers. 1 ).

In lumea in care traim exista multe lucruri care pot fi constranse, limitate si incatusate. De regula, acestea sunt lucrurile materiale si cele legate de existenta noastra biologica. Sunt insa si lucruri pentru care inca nu s-au inventat lanturi, oricate incercari diabolice s-ar face in acest sens.

Nimeni si niciodata nu va putea incatusa credinta unui om, nici libertatea spiritului sau, nici nobletea caracterului sau si nici puterea sa morala. Acestea sunt valori vesnice care isi au izvorul in sferele ceresti si, de aceea, ele nu pot fi inlantuite. Dumnezeu Insusi garanteaza „libera trecere” a acestor valori in viata acelor oameni care le aleg.

In introducerea Psalmului 45, autorul ne vorbeste despre o astfel de valoare spirituala care nu cunoaste limitari: lauda si recunostinta, izvorate dintr-o inima plina de dragoste fatza de Imparatul.

Imaginea pe care o sugereaza psalmistul este aceea a unui vulcan, in strafundul caruia clocoteste nu lava amenintatoare, ci „cuvinte pline de farmec”. Aceste cuvinte sunt inca nerostite, insa incarcatura lor de recunostinta si lauda le face imposibil de incatusat. Reprimarea lor nu face decat ca focul launtric sa se inteteasca si mai tare, pana in punctul in care tensiunea devine maxima. Si atunci, psalmistul izbucneste, lasand ca din inima sa clocotinda de dragoste sa se reverse „izvoarele vietii” intr-un imn de lauda la adresa Celui pe care-L admira si iubea.

Psalmistul nu avea ce lauda in propria sa persoana, nici nu-si propune sa directioneze izvorul cuvintelor sale pline de farmec spre oameni. Tinta laudei sale este precisa: „Lucrarea mea de lauda este pentru Imparatul”. De ce lucrul acesta ? De ce asteapta Dumnezeu lauda creaturilor Sale ?

Unii oameni l-ar putea acuza pe Dumnezeu de egoism si narcisism, insa realitatea este cu totul alta. Cand Il laudam pe Creatorul nostru pentru lucrarile Sale desavarsite, pentru planurile Sale bune si pentru caracterul sau fara pata, noi ne facem noua insine cel mai mare bine posibil. De ce ?

Pentru ca laudandu-L pe El, ne exprimam admiratia fatza de El, iar admirandu-L, intram pe fagasul natural al refacerii chipului Sau in noi. Caci este scris: „Noi toti privim cu fatza descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ). Si care adevarat copil al lui Dumnezeu nu doreste sa semene cu Tatal sau ceresc ?

 

     „Tu esti cel mai frumos dintre oameni”

Versetele 2-9 reprezinta o oda la adresa Imparatului. In aceasta parte a Psalmului 45 aplicatia locala si imediata se intrepatrunde cu aplicatia indepartata si mesianica. Unele versete sunt greu de atribuit exclusiv unui imparat pamantesc, fie acesta David, Solomon sau Ezechia, imparati care au ramas ca niste repere in istoria sacra a poporului Israel.

Cu greu s-ar putea spune despre un simplu om: „Tu esti cel mai frumos dintre oameni” ( vers. 2). Si aceasta mai ales pentru simplul fapt ca psalmistul are in vedere nu atat frumusetea exterioara, trecatoare, ci pe cea interioara, vesnica. Aceasta frumusete se datoreaza harului care este turnat pe buzele sale ( vers. 2 ). Mai mult decat atat, Imparatul este vazut ca „un razboinic viteaz” care, pentru a birui, isi incinge nu doar sabia, ci si „podoaba si slava” ( vers. 3), aparand „adevarul, blandetea si neprihanirea” ( vers. 4 ).

Aceste trasaturi morale sunt putin apreciate de lume, insa pentru un copil al lui Dumnezeu ele contureaza adevarata frumusete morala pe care o contempla si pe care doreste sa o imite. Intr-o lume a minciunii sub toate formele, ce poate fi mai de pret decat adevarul ? Intr-o lume a violentei, ce poate fi mai de dorit decat blandetea ? Si intr-o lume in care pacatul si nedreptatea se intalnesc la fiecare pas, ce poate fi mai admirabil decat neprihanirea lui Dumnezeu si a celor in viata carora se ogindeste chipul Sau ?

Versetul 5 are si el o incarcatura mesianica: „Sagetile tale sunt ascutite; sub tine vor cadea popoare si sagetile tale vor strapunge inima vrajmasilor imparatului.” Aceasta descriere a psalmistului ne trimite la Apocalipsa 19, 11-16, la acea viziune in care Fiul lui Dumnezeu, numit aici Cuvantul lui Dumnezeu, este vazut calarind un cal alb in fruntea unor osti ceresti. Vizionarul Ioan vede cum „din gura Lui iesea o sabie ascutita, ca sa loveasca neamurile cu ea, pe care le va carmui cu un toiag de fier…” ( vers. 15 ), in timp ce „pe haina si pe coapsa avea scris numele acesta: „Imparatul imparatilor si Domnul domnilor” ( vers. 16 ).

Insa partea cea mai evident mesianica a Psalmului 45 o reprezinta versetele 6 si 7, in care psalmistul depaseste sferele umanului si ne aduce in preajma Regelui Mesia: “Scaunul Tau de domnie, Dumnezeule, este vesnic; toiagul de domnie al Imparatiei Tale este un toiag de dreptate. Tu iubesti neprihanirea si urasti rautatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus de tovarasii Tai de slujba.”

Despre o singura fiinta din Univers Tatal a marturisit ca are un scaun de domnie vesnic, numindu-L pe Cel care sade pe el Dumnezeu. Despre niciun alt rege, nici chiar despre David, Solomon sau Ezechia, nu se poate afirma asa ceva, caci ar fi o blasfemie. Doar lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu I se potriveste aceasta caracterizare.

In acest pasaj mesianic, preluat si interpretat ca atare si de autorul Epistolei catre evrei ( cap. 1,8.9 ), avem asigurarea si dovada ca Fiul lui Dumnezeu este de aceeasi natura cu Tatal, dupa cum El Insusi o va marturisi in timpul vietii Sale pamantesti: “Eu si Tatal una suntem” ( Ioan 10,30 ). Despre un singur om se poate afirma ca a iubit neprihanirea si a urat nelegiuirea in mod desavarsit: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului. Aceasta desavarsire morala I-a dat dreptul sa fie uns “mai presus de tovarasii Sai”, intreaga Creatie recunoscandu-I suveranitatea.

Faptul ca scaunul Sau de domnie este vesnic ne vorbeste despre stabilitatea Imparatiei Sale. Daca acest scaun de domnie ar fi temporar, oricata slava ar avea, nu ne-ar aduce siguranta si stabilitatea de care avem nevoie. Faptul ca Imparatia este vesnica ne da asigurarea  mangaietoare ca si cei care vor mosteni aceasta Imparatie vor trai vesnic.

Cine nu-si doreste o astfel de Imparatie vesnica intr-o lume a schimbarilor neasteptate si a nesigurantei ? Cine nu-si doreste un asemenea Imparat, al carui toiag de domnie este un toiag de dreptate ( vers. 6 ) si al carui caracter este impodobit cu neprihanirea ? De aceea, “untdelemnul de bucurie”, cu care este uns de Insusi Dumnezeu Tatal, va fi un izvor de bucurie pentru intreaga Creatie in veci de veci.

 

     “O mireasma de la viata spre viata”

“Smirna, aloea si casia iti umplu de miros placut vesmintele; in casele tale imparatesti de fildes te inveselesc instrumentele cu coarde. Printre iubitele tale sunt fete de imparati; imparateasa, mireasa ta, sta la dreapta ta, impodobita cu aur de Ofir” ( vers. 8.9 ).

Dat fiind faptul ca in acest pasaj se vorbeste de “casele imparatesti de fildes”, iar in vers. 12 se aminteste de “fiica Tirului”, unii comentatori au sugerat ca Psalmul 45 ar avea in vedere casatoria regelui Ahab cu printesa feniciana Izabela ( vezi 1 Imparati 16, 31 ). Insa aceasta interpretare nu este acceptabila deoarece cuplului Ahab-Izabela nu i se pot atribui toate elementele din descrierea facuta in psalm. Dimpotriva, Ahab si Izabela sunt un antimodel, cei doi neavand nicio legatura cu neprihanirea, dreptatea, adevarul, blandetea sau alte valori morale de care se aminteste in psalm.

Cele trei elemente: smirna, aloea si casia ne vorbesc in mod simbolic despre “mireasma” pe care o emana Persoana Imparatului. Smirna, cu mirosul ei placut, dar cu cu gustul sau amar, este un simbol al suferintelor Mantuitorului, dar si al placerii cu care Tatal a privit viata si sacrificiul  Fiului Sau.

Daca smirna vorbeste despre suferintele lui Mesia, aloea, din care se extrage o esenta puternic parfumata, ne vorbeste despre mireasma mortii sale, in timp ce casia, o planta din tulpina careia se obtin betisoare parfumate, poate fi un simbol al frumusetii vietii pe care a trait-o Fiul lui Dumnezeu pe pamant.

Mireasma pe care a raspandit-o Fiul lui Dumnezeu prin viata, suferintele si moartea Sa, este cu adevarat “o mireasma de la viata spre viata” ( 2 Corinteni 2,16 ), un parfum atat de “imbatator” incat milioane de oameni au fost si continua sa fie atrasi de Persoana Sa. Ce se intampla daca ramanem clipa de clipa langa o asemenea Persoana ? Noi insine vom raspandi parfumul vietii catre lume.

 

     O “mireasa” care se numeste Biserica

Ultima parte a Psalmului 45 ( vers. 10-17 ) contine cateva recomandari facute tinerei sotii a Imparatului. Versetele nu au un continut mesianic precis, insa nu este nimic gresit din punct de vedere scripturistic sa vedem in tanara printesa, de acum sotie a Imparatului, intruchiparea Bisericii lui Christos.

Din nou, aceasta parte a psalmului ne trimite la Apocalipsa, la acele scene finale in care Mirele este vazut revenind pe pamant pentru a-Si lua “mireasa”: “Si am auzit un glas de gloata multa, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: “Aleluia ! Domnul, Dumnezeul Cel Atotputernic a inceput sa imparateasca. Sa ne bucuram, sa ne veselim si sa-i dam slava ! Caci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregatit si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat” ( Apocalipsa 19, 6-9 ).

Cartea Apocalipsei ne arata ca la sfarsitul istoriei pacatului Mirele ceresc va reveni dupa Biserica Sa. El nu va veni dupa denominatiuni, biserici nationale, fractiuni, secte sau confesiuni, ci dupa Biserica Sa. Ideea foarte raspandita in lume ca “toate drumurile duc la Roma”, adica toate credintele si bisericile duc in final la mantuire nu este biblica. Christos a vorbit de o singura Biserica pe care o considera “Biserica Mea” ( vezi Matei 16, 18 ).

Insa pentru ca aceasta Biserica sa fie doar a Lui, psalmistul ii da cateva recomandari tinerei sotii a Imparatului: “Asculta, fiica, vezi si pleaca-ti urechea: uita pe poporul tau si casa tatalui tau. Si atunci Imparatul iti va pofti frumusetea. Si fiindca este Domnul tau, adu-i inchinaciunile tale” ( vers. 10.11 ).

Biserica adevarata este aceea a carei inima este cu totul daruita Mirelui ei. O inima impartita, care nu e capabila sa uite cu totul lumea ( “poporul tau si casa tatalui tau” ), dar care este atrasa si de frumusetea vietii traite cu Christos, nu poate fi mireasa  Mirelui ceresc. Christos vrea totul sau nimic. Dumnezeu nu umbla niciodata cu jumatati de masura, mai ales cand in discutie este destinul vesnic al omului.

Porunca data vechiului Israel contine un principiu valabil si astazi: “Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta” ( Deuteronomul 6,5 ). In relatia dintre Dumnezeu si poporul Sau, dintre Christos si Biserica Sa, procentele nu-si au locul. Daca biserica vrea sa-I fie placuta lui Christos, daca ea doreste ca frumusetea ei sa fie “poftita” de Mirele ceresc, atunci, “fiindca este Domnul tau, adu-I inchinaciunile tale” ( vers. 11 ).

Si aceasta fara rezerve, fara ezitari. Si atunci se va implini fagaduinta din finalul psalmului: “Din neam in neam iti voi pomeni numele; de aceea, in veci de veci te vor lauda popoarele” ( vers. 17 ). Insa dincolo de frumuseetea aparte a psalmului, cu accentele sale mesianice si acordurile sale strabatute de dragostea curata dintre Imparat si tanara sa sotie, exista niste intrebari pe care acest psalm ar trebui sa le trezeasca in constiintele noastre:

Este viata ta o lauda pentru Mirele ceresc ? Raspandesti in jurul tau aceeasi “mireasma” placuta de viata spre viata pe care o raspandeste caracterul Sau ? Dragostea este singurul insemn al Imparatiei ceresti. Este ea si semnul distinctiv al apartenentei tale la aceasta Imparatie ? Cand L-ai primit pe Christos ca Mire in viata ta, ai lasat in urma “casa tatalui tau”, lumea cu atractiile ei ?

Gandeste-te ! Si daca nu poti raspunde cu un Da! la aceste intrebari, vezi ce trebuie schimbat in viata Ta !

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free