Psalmul 46 – „Dumnezeu, adapostul si sprijinul nostru”

Psalmul 46 – „Dumnezeu, adapostul si sprijinul nostru”

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al fiilor lui Core.

De cântat pe alamot. O cântare.

 1.  „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.

2. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.

3.  Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.

4.  Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.

5.  Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

6.  Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.

7.  Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

8.  Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.

9.  El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu† foc carele de război.

10.  „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

11.  Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.”

 

     O cantare pentru vremuri de restriste

Supranumit si „psalmul lui Luther”, deoarece marele reformator obisnuia sa-l recite ori de cate ori trecea prin necazuri, Psalmul 46 este un imn despre credinta statornica, o credinta care nu se clatina nici in cele mai grele incercari.

De la scrierea lui si pana astazi, acest psalm a fost o incurajare si mangaiere pentru multe suflete dedicate lui Dumnezeu, dar care au trecut prin cuptorul de foc al suferintei. Se spune despre Oliver Cromwell, un lider militar si politic englez de la inceputul  secolului al XVII-lea, ca a cerut poporului sa cante acest psalm, zicand: „Acesta este un psalm neasemuit pentru crestin. Dumnezeu este adapostul si taria noastra, un ajutor in necaz cat se poate de prezent. Chiar daca papa, spaniolii si Diavolul s-ar ridica impotriva noastra, totusi in Numele Domnului ii  vom distruge. Domnul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este scaparea noastra.”

Istoria ne spune ca acest psalm a fost cantat si de revolutionarii francezi din Paris, in 1848, dar si de englezii aflati in India in timpul unei revolte a localnicilor. Dar poate cea mai potrivita aplicatie a sa va fi in timpul marii stramtorari finale, cand Biserica lui Christos va trebui sa faca fatza celor mai grele incercari si situatii de la inceputul lumii si pana atunci ( vezi Daniel 12,1 ).

Psalmul 46 este prima din cele sase Cantari ale Sionului ( 46,48, 76, 84, 87 si 122 ), imnuri care celebreaza Sionul, muntele cel sfant si locuinta Celui Prea Inalt, loc de pelerinaj pentru triburile israelite, dar care va fi, in final, si bucuria intregului pamant.

De-a lungul timpului s-au dat acestui psalm diferite interpretari. Cea mai plauzibila dintre ele este interpretarea istorica, care considera ca Psalmul 46 a fost scris in urma unei victorii a poporului Israel impotriva vrajmasilor sai, cum a fost, de exemplu, cea a nimicirii armatei asiriene in anul 701 i.Chr., pe vremea regelui Ezechia.

Exista si o interpretare profetica ce merge pe ideea ca acest psalm contine indemnuri la un razboi sfant, in timp ce alte interpretari considera ca aici este celebrat Noul Ierusalim, capitala viitoarei Imparatii a lui Dumnezeu.

Insa dincolo de orice interpretare, mai mult sau mai putin apropiata de spiritul Scripturii, pentru noi este importanta tema Psalmului 46: In mijlocul framantarii popoarelor si a anomaliilor naturii, in mijlocul unei vieti din ce in ce mai stresante si nesigure, poporul lui Dumnezeu este in deplina siguranta. Oricare ar fi vremurile de restriste pe care trebuie sa le traverseze Biserica, ea va avea intotdeauna in Dumnezeu un adapost sigur, un scut puternic si o cetate de scapare la care vrajmasul nu are acces.

 

     Zorii Imparatiei lui Dumnezeu

Psalmul 46 face parte dintr-un grup de psalmi ( 46-49 ) care anunta venirea Imparatiei lui Dumnezeu intr-o lume in care toate imparatiile sunt trecatoare, se clatina si cad. Singura imparatie care nu se va clatina niciodata este Imparatia cereasca. Despre aceasta Imparatie, ale carei temelii sunt vesnice, ne vorbeste profetul Daniel in finalul talcuirii visului lui Nebucadnetar:

„Dar in vremea acestor imparati, Dumnezeul cerurilor va ridica o imparatie care nu va fi nimicita niciodata si care nu va trece sub stapanirea unui alt popor. Ea va sfarama si va nimici toate acele imparatii, si ea insasi va dainui vesnic” ( Daniel 2,44 ).

In limitarea lui, omul nu va intelege niciodata cum va fi instaurata Imparatia Lui Dumnezeu. Insa, asa cum nu putem inca intelege multe fenomene din viata cotidiana, dar ne folosim de efectele si binefacerile lor, la fel este si cu instaurarea Imparatiei lui Dumnezeu: e suficient sa stim si sa credem ca, intr-o zi, ea va deveni o realitate palpabila. Si la fel de importanta este  convingerea personala ca noi insine vom face parte din acea Imparatie.

Grupajul de psalmi 46-49 are o tematica apropiata, fiecare dintre acestia raspunzand la cate o intrebare. Daca Psalmul 46 ne ofera raspunsul la intrebarea: De ce trebuie sa vina Imparatia lui Dumnezeu ?, urmatorul psalm ( 47 ) este un imn de lauda pentru Imparatul care conduce aceasta Imparatie. Psalmul 48 ne vorbeste despre biruinta lui Mesia in vederea Imparatiei, in timp ce Psalmul 49 este construit pe o comparatie intre mai marii lumii noastre si locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ca structura, Psalmul 46 este construit din trei strofe si un refren ( vers. 7 si 11 ). Aceste strofe zugravesc cateva tablouri contrastante: valuri muginde si munti care se clatina, alaturi de un rau linistit; natiuni care se framanta si un pamant care se topeste la auzul glasului lui Dumnezeu, si un Imparat care guverneaza linistit peste popoare.

Ceea ce este de remarcat in acest psalm este faptul ca la un moment dat Dumnezeu Insusi vorbeste, cuvintele Sale fiind puse in ghilimele ( vers. 10 ). In intreaga carte a Psalmilor, cuvintele lui Dumnezeu sunt citate de circa douazeci de ori. De obicei, autorii ne transmit mesajul cerului in propriile lor cuvinte, insa in acest psalm Dumnezeu vorbeste direct omului. Acesta este inca un motiv pentru care Psalmul 46 ramane un imn de o frumusete poetica si o profunzime de idei deosebite.

 
     „Adapostul si spijinul nostru”

Psalmul 46 ne vorbeste despre o Imparatie vesnica, ale carei temelii nu pot fi niciodata clatinate de forte exterioare, o Imparatie in care Imparatul este Insusi Dumnezeu. Insa pana sa intram in acea Imparatie vesnica si plina de slava, trebuie sa traim intr-o lume a imparatiilor trecatoare, nesigure si primejdioase.

Ce e de facut intr-o asemenea situatie ? Trebuie sa ne temem ? E firesc pentru un copil al lui Dumnezeu, un asteptator al Imparatiei slavei sa traiasca o permanenta angoasa in pelerinajul sau pe pamant ?

Psalmistul incepe cantarea sa intr-o nota cat se poate de optimista: „Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi” ( vers. 1 ). Versetul introductiv suna bine, fiind deosebit de incurajator. Cele trei metafore folosite de psalmist: „adapost”, „sprijin” si „ajutor” ne arata in ce fel de lume traim si modul in care  Imparatul ceresc vine in intampinarea tuturor nevoilor noastre.

El este „Adapostul”, singurul, si nu un adapost oarecare intre altele; El este „Sprijinul”, singurul, si nu un sprijin oarecare intre altele; El este „Ajutorul”, singurul, si nu un ajutor oarecare intre altele.

Cine dintre noi nu cunoaste gustul amar al dezamagirii ? De cate ori am avut nevoie de un adapost, un sprijin si un ajutor intr-o vreme de criza, iar oamenii in care ne-am pus nadejdea s-au dovedit a fi doar niste „trestii” care s-au frant, strapungand mana celor ce au incercat sa se sprijine pe ei ? Si pentru ca am avut aceasta experienta amara, de cate ori nu ne-am pierdut increderea in oameni !

Ajutorul dat de oameni in vreme de restriste este intotdeauna limitat, chiar daca este insotit de cele mai bune intentii. Dumnezeu insa ne asigura un adapost sigur, un sprijin temeinic si un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi.

Pe pamant nu exista niciun  loc sigur, niciun loc in care viata sa fie ocrotita de boala, suferinta si moarte. Nu exista clopote de sticla asezate peste unii oameni privilegiati, care sa-i fereasca de toate relele existente. In geografia lumii nu exista nicio tara, niciun petec de pamant care sa constitue un adapost sigur pentru om. De ce ? Pentru simplul fapt ca Paradisul nu mai este pe pamant.

Optimismul psalmistului, izvorat dintr-o incredere deplina in Dumnezeul sau, este debordant, caci el spune: „De aceea, nu ne temem chiar daca s-ar zgudui pamantul si s-ar clatina muntii in mijlocul marilor. Chiar daca ar urla si ar spumega valurile marii, si s-ar ridica pana acolo de sa se cutremure muntii” ( vers. 2.3 ).

Insa optimismul psalmistului nu este lipsit de realism, nu este o imbatare cu apa rece. El e perfect constient de pericolele pe care un om le intampina pe acest pamant nesigur, in care uneori fortele naturii si ale raului se dezlantuie aparent necontrolat. Insa el mai stie un lucru esential: Dumnezeu nu este niciodata depasit de probleme, El nu e niciodata surprins de evenimente, si El nu e niciodata nepregatit sa faca fatza crizelor.

Acest optimism care se bazeaza pe Dumnezeu, pe cunoasterea caracterului si atributelor Sale, nu va fi niciodata inselator. El inseamna credinta, o credinta de 24 de carate.

 

     O imagine contrastanta

Oceanul salbatic, cu valurile sale spumegande din tabloul zugravit in primele trei versete, contrasteaza cu tabloul linistit din versetele urmatoare: „Este un rau ale carui izvoare inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuintelor Celui Prea Inalt; Dumnezeu este in mijlocul ei, ea nu se clatina, Dumnezeu o ajuta in revarsatul zorilor” ( vers. 4.5 ).

Strofa a doua a Psalmului 46 zugraveste pacea cetatii lui Dumnezeu, in timp ce tot ce se afla in afara ei este intr-o continua si salbatica framantare. Daca sintagma „cetatea lui Dumnezeu” s-ar referi la Ierusalimul pamantesc, am fi pusi in fatza unei nonconcordante geografice, deoarece imaginea unui rau care curge in Sion nu corespunde realitatii.

De aceea, tabolul ne trimite departe in spatiu si timp, la cetatea Noului Ierusalim, pe care Apocalipsa o descrie ca avand in mijlocul ei „raul vietii” ( Apocalipsa 22,1 ). In aceasta Cetate Insusi Dumnezeu este „izvorul apelor vii” ( Ieremia 2,13 ), care raspandeste din templul Sau pace si prosperitate peste creaturile sale.

Tabolul zugravit de psalmist este in continuare contrastant. In timp ce in mijlocul cetatii sfinte, ale carei temelii nu se clatina niciodata, domneste pacea si armonia, in afara ei, pe pamant, „neamurile se framanta, imparatiile se clatina” ( vers. 6 ).

La glasul lui Dumnezeu pamantul se topeste de groaza – o imagine care ne vorbeste despre suveranitatea absoluta a lui Dumnezeu. Cat de asemanatoare este aceasta imagine contrastanta intre ce se afla inlauntrul si in afara Cetatii lui Dumnezeu, cu taboul profetic din Apocalipsa !

Dupa ce descrie „cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei”, in mijlocul careia cei mantuiti vor gasi pacea si binecuvantarea vesnica ( Apocalipsa 21,1-7 ), apostolul vizionar de pe Patmos arunca o privire in afara, constatand: „Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua” ( Apocalipsa 21,8 ).

Iar Apocalipsa 22,15 intareste ideea: „Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna.” Iata ce diferenta uriasa este intre a fi inlauntru si a ramane afara ! Cine decide de care parte ne vom petrece vesnicia ? Nimeni altcineva decat noi: eu si cu tine.

 

     „Domnul ostirilor este cu noi”

„Domnul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi” ( vers. 7 ).

Se spune ca John Wesley, intemeietorul metodismului, ca a fost mult mangaiat de acest verset in zilele in care se apropia de ceasul mortii. In noaptea dinaintea decesului, Wesley a citit Psalmul 46, repetand versetul 7 pe tot parcursul noptii.

In cele mai intunecate momente ale vietii, cea mai mare nevoie a noastra este sa nu fim singuri, sa gasim un umar pe care sa plangem, sa stim ca alaturi ne este cineva care empatizeaza cu noi. Aceasta nevoie e implinita doar partial de oameni, caci ei au limitele lor. Singurul care ne poate intelege cu adevarat este Dumnezeu, Cel care ne da asigurarea atat de incurajatoare: „ Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).

Iata cata putere si mangaiere se gaseste in Numele profetic al lui Mesia,  „Emanuel – Dumnezeu este cu noi” ! ( Isaia 7,14 )

Dumnezeu ne promite prezenta Sa in orice imprejurare, oricat ar fi de nefavorabila. El este cu noi, El este un turn de scapare pentru noi. Te regasesti si tu in aceasta fagaduinta ? Si daca nu, unde este cauza si ce poti face pentru a remedia situatia ?

Insa dincolo de asigurarile prezentei divine in viata celor ce Il cauta, versetele 7-9 par sa ne trimita in viitor, zugravindu-ne un tablou paralel cu cel din cartea Apocalipsei. Dupa ce istoria pacatului va fi fost incheiata, dupa ce mantuitii vor fi intrat pe portile Cetatii Sfinte, bucurandu-se de prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu, ei vor avea ocazia sa priveasca dintr-o alta perspectiva lucrarile lui Dumnezeu si efectele Planului Sau de Mantuire.

„Veniti si priviti lucrarile Domnului, pustiirile pe care le-a facut El pe pamant. El a pus capat razboaielor pana la marginea pamantului, El a sfaramat arcul si a rupt sulita, a ars cu foc carale de razboi” ( vers. 8.9 ).

Dupa milenii de istorie zbuciumata, in care razboiul si violenta sub toate formele au dominat, a sosit timpul ca raul sa fie curmat cu „radacina si ramura” ( Maleahi 4,1 ). In lumea viitoare, din limbajul mantuitilor vor lipsi cuvinte ca: razboi, arma, armata, strategie, front, tactica, ruina, moarte… Caci toate aceste cuvinte nu vor mai avea acoperire in realitatea viitoare.

Dumnezeu ne garanteaza ca raul, sub toate formele sale, si indeosebi razboiul, care este „capodopera” Diavolului, nu vor mai exista decat in amintire. Si pentru ca naluca razboiului nu va mai bantui in lumea cea noua, o pace de nedescris, pe care o da Dumnezeu si „nu cum o da lumea” ( Ioan 14,27 ) va dainui in eternitate, revarsandu-se peste creaturile intregului Univers.

 

     „Opriti-va !”

Ultima parte a Psalmului 46 este o somatie izvorata din aceeasi dragoste a unui Creator care ne doreste binele suprem: „Opriti-va si sa stiti ca Eu sunt Dumnezeu ! Eu stapanesc peste neamuri, Eu stapanesc pe pamant” ( Vers. 10 ).

De ce ne someaza Dumnezeu ? Pentru ca generatia noastra este prea grabita, suntem prea ocupati, prea stresati, prea aglomerati. Avem nevoie sa ne oprim , cel putin din cand in cand, din nebunia goanei prin viata. Avem nevoie de echilibru, armonie, liniste, pace, siguranta si stabilitate, iar Dumnezeu doreste sa ni le ofere ca pe niste daruri ceresti de mare valoare.

Dar cum sa oferi daruri cand tu te afli pe peron, iar cel caruia vrei sa i le oferi se afla intr-un tren care alearga cu viteza nebuna ? Pentru a primi darurile divine trebuie sa ne oprim din „goana noastra dupa vant”, trebuie sa incetinim ritmul pana acolo incat sa mergem in aceeasi cadenta cu Dumnezeu.

Istoria biblica este plina de exemple in care oamenii, carora Dumnezeu a dorit sa le faca daruri deosebite si sa le ofere un loc de seama in lucrarea Sa, au trebuit sa se opreasca din alergarea lor. Inainte de a porni in cea mai impresionanta misiune care i-a fost incredintata vreodata unui om, Moise a fost nevoit sa se „opreasca” 40 de ani in pustiul Madianului ( Fapte 7, 29.30 ). Inainte de a incepe evanghelizarea lumii cunoscute din acea vreme, Pavel a trebuit sa se „opreasca” trei ani in desertul Arabiei ( Galateni 1,17.18 ). Iar Iisus, inainte de a incepe marea epopee a salvarii omenirii si inainte de a intra in arena activitatii publice, S-a „oprit” timp de 40 de zile, dedicandu-le postului si rugaciunii ( Matei 4, 2 ).

Toti acestia, si inca multi altii, s-au oprit din alergarea vietii lor pentru a-L cunoaste mai bine pe Dumnezeu, caracterul Sau, planurile Sale si voia Sa. Si dupa aceasta „oprire” binecuvantata, viata lor nu a mai fost aceeasi.

Psalmul 46 este o mangaiere si o incurajare pentru toti cei care se confrunta cu furtunile vietii. Insa cei care vor beneficia cel mai mult de incurajarile sale vor fi copiii lui Dumnezeu care vor traversa ultima mare stramtorare a istoriei omenirii.

Cand muntii se vor zgudui pana in inima oceanelor, cand stancile vor sari pretutindei ca viteii ce zburda pe pajiste, cand soarele, luna si stelele isi vor parasi orbitele si acel cutremur urias va devasta intreaga planeta, cand natura intreaga va iesi din fagasul ei obisnuit, atunci poporul lui Dumnezeu va gasi un adapost sigur in Dumnezeu.

Vrand-nevrand, atunci intreaga omenire se va opri din alegarea ei nebuna dupa vant si desertaciune. De ce sa nu ne oprim acum, cat inca mai exista har, cat inca Dumnezeu Se ofera pe Sine ca Adapost, Sprijin si „Ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi” ?

Opreste-te, omule ! Lumea aceasta nu va tine o vesnicie. Intr-o zi, foarte curand, lumanarea va ajunge la capatul ei. Fa-ti bine socotelile, caci viata aceasta nu este vesnica. Intr-o zi, mai curand sau mai tarziu, ea se va incheia. Si atunci, unde iti vei petrece vesnicia ?

Lumea aceasta este vulnerabila, insa Dumnezeu te cheama la pace, echilibru si bucurie vesnica. El te cheama la o vesnicie petrecuta cu El. Opreste-te ! Priveste la Dumnezeu ! Cunoaste-L ! Dupa ce-l Vei cunoaste si vei gusta din bunatatea Lui, vei incepe cu adevarat viata vesnica.

Daca pana acum orizontul tau se oprea la mormat, de acum incolo vei putea privi prin credinta dincolo de el. Vei privi in vesnicie. Acolo te doreste Dumnezeu. Acolo te asteapta intregul cer.

Doresti si tu lucrul acesta ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free