Psalmul 50 – Primejdia formalismului religios

Psalmul 50 – Primejdia formalismului religios

Un psalm al lui Asaf

     1. „Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.

2. Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.

3. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui, o furtună puternică.

4. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său:

5. „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”

6. Atunci, cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă.

7. Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău.

8. Nu pentru jertfele tale te mustru, căci arderile-de-tot ale tale sunt necurmat înaintea Mea.

9. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.

10. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.

11. Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu.

12. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.

13. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor?

14. Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt.

15. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

16. Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu,

17. când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?

18. Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el şi te însoţeşti cu preacurvarii.

19. Dai drumul gurii la rău şi limba ta urzeşte vicleşuguri.

20. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.

21. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te† voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”

22. Luaţi seama dar, voi, care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu fie nimeni să vă scape.

23. Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.

 

     Un psalm de referinta

Daca ar fi sa concentram mesajul Psalmului 50 in doar cateva cuvinte, probabil ca afirmatia facuta de profetul Samuel inaintea regelui Saul ar fi cea mai potrivita: „Ascultarea face mai mult decat jertfele, si pazirea cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor” ( 1 Samuel 15,22 up. ).

Valoarea didactica a Psalmului 50 este de necontestat, facand din el un psalm de referinta pentru toate generatiile de oameni care s-au inchinat viului si adevaratului Dumnezeu. Desi au trecut trei milenii de la scrierea lui, Psalmul 50 este la fel de actual si pentru spiritualitatea crestina a secolului al XXI-lea, condamnand fara rezerve orice forma de duplicitate, ipocrizie si formalism ce poate exista in inchinarea pe care oamenii o aduc Creatorului.

Charles de Foucauld ( ofiter al armatei franceze, explorator, geograf, pustnic si beatificat de Biserica Catolica: 1858-1916 ) afirma despre acest imn: „Invatatura pe care o scoatem din acest psalm e ca nu trebuie sa-L cinstim e Dumnezeu printr-un fast material, ci prin iubire si prin rugaciunea care iese din adancul inimii”.

Autorul Psalmului 50 este Asaf, unul din cei trei leviti desemnati de David pentru organizarea cantarilor de la sanctuar, alaturi de Heman si Etan ( vezi 1 Cronici 6, 31-47 ). In afara de Psalmul 50, Asaf a compus si psalmii 73-83, imbogatind in idei marea colectie a „Cartii de Laude” a poporului Israel din timpurile Vechiului Testament.

Nu se cunoaste contextul istoric in care a fost scris acest psalm, insa mai important decat cunoasterea evenimentelor care au stat la originea scrierii lui este mesajul pe care-l contine. Si, desi acest mesaj este direct si nepopular, Psalmul 50 ramane pentru inchinatorii lui Dumnezeu unul din cele mai indragite imnuri, fiind aducator de mangaiere, imbarbatare si incurajare de a ne apropia de Creator cu o inima curata, sincera si deschisa.

 

     Un Dumnezeu care „vine si nu tace”

Contrar conceptiei deiste, care Il considera pe Dumnezeu ascuns in spatele unei perdele transcendentale si indiferent fatza de problemele omenirii, in introducerea Psalmului 50 autorul ne prezinta imaginea unui Dumnezeu imanent, un Dumnezeu interesat de cele ce se intampla pe pamant, un Dumnezeu care vine si vorbeste lumii intregi, dar mai ales poporului Sau.

Chiar daca sunt si perioade in care El tace, tacerea Lui este cu talc si are sens. Uneori tacerea lui Dumnezeu este o manifestare a dragostei Sale fatza de om. Atunci cand sentimentele sunt adanci, cuvintele devin neputincioase in a le exprima. Insa, asa cum spunea Nicolae Iorga: „Tacerea are glasurile ei de intelepciune. Ascult-o !” Iar Creatorul stie sa comunice prin tacere ceea ce cuvintele sunt incapabile sa faca. De aceea, profetul Tefania spune: „Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tacea in dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine” ( Tefania 3,17 ).

Alteori insa, tacerea lui Dumnezeu inseamna rabdare si asteptare ca omul nelegiuit sa-si schimbe atitudinea si sa se intoarca la izvoarele vietii. Insa aceasta tacere, chiar daca uneori e lunga si e gresit interpretata de cei nelegiuiti, nu este fara limite. Iar limita tacerii divine nu inseamna altceva decat sosirea judecatii, dupa cum ne avertizeaza Insusi Dumnezeu prin profetul Isaia: „Am tacut multa vreme”, zice Domul, „am tacut si M-am tinut. Dar acum voi striga ca o femeie in durerile nasterii, voi gafai si voi rasufla” ( Isaia 42,14 ).

In introducerea Psalmului 50, Asaf ne vorbeste despre o astfel de tacere divina. O tacere indelungata, dar intrerupta de glasul lui Dumnezeu care se face auzit in judecata Sa: „Dumnezeu, da, Dumnezeu vorbeste si cheama pamantul de la rasaritul soarelui pana la asfintitul lui… Dumnezeul nostru vine si nu tace… El striga spre ceruri sus si spre pamant, ca sa judece pe poporul sau” ( vers. 1.3 4 ).

Este demn de remarcat faptul ca in introducerea Psalmului 50, autorul foloseste in limba ebraica o combinatie inedita a Numelor lui Dumnezeu: „El Elohim Yahweh”, Nume care fac trimitere atat la actul Creatiei, cat si la evenimentul unic al Exodului poporului Israel.

Tema judecatii lui Dumnezeu este nepopulara intre oameni, caci nimanui nu-i surade ideea de a fi adus la bara de judecata pentru a da socoteala in fatza autoritatii. Insa acest fapt nu schimba cu nimic realitatea ei. Dumnezeu nu este o Fiinta pasiva fatza de creaturile Sale; Lui nu-I este indiferenta soarta oamenilor, chiar daca cei nelegiuiti percep gresit rabdarea Sa, interpretand-o ca fiind slabiciune si indiferenta.

Tacerea divina, ca manifestare a harului si a indelungei Sale rabdari fatza de omul pacatos, nu inseamna ca El a pierdut controlul si nu mai este stapan asupra situatiei. Dumnezeu nu este om supus limitelor. El ramane Suveran peste Creatia Sa, si la momentul hotarat, El „vine si nu tace”, vorbeste si „striga” spre ceruri sus si spre pamant judecatile Sale.

Imaginile plastice folosite de psalmist in legatura cu declansarea judecatii divine nu au menirea sa ne inspaimante, ci doar sa ne faca sa privim actul judecatii cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate: „Dumnezeul nostru vine si nu tace. Inaintea Lui merge un foc mistuitor, si imprejurul Lui, o furtuna puternica” ( vers. 3 ) .

Da, exista o judecata dincolo de tacerea de moment a lui Dumnezeu. Chiar daca judecata de care vorbeste Asaf se adreseaza in mod special poporului lui Dumnezeu din acea vreme, ea ne trimite cu gandul la judecata finala, in care orice lucru ascuns va fi scos la lumina si fiecare om va trebui sa dea socoteala de faptele sale.
„Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata a lui Christos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata, dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup” ( 2 Corinteni 5,10 ).

 

     „Strangeti-Mi pe credinciosii Mei !”

Judecata divina are menirea sa traseze o linie clara de demarcatie intre „credinciosii lui Dumnezeu” si oamenii care refuza sa intre intr-o relatie mantuitoare cu El. „Strangeti-Mi pe credinciosii Mei, care au facut legamant cu Mine prin jertfa !” ( vers. 5 ).

Judecata lui Dumnezeu nu inseamna doar pedepsirea pacatului si a celor ce s-au lipit de el, ci si mantuire pentru cei care au intrat in legamant cu Dumnezeu prin jertfa Fiului lui Dumnezeu. De aceea, pentru copiii lui Dumnezeu care si-au rezolvat problema pacatului, judecata este un mesaj cat se poate de incurajator. „Strangerea” credinciosilor ne trimite la cunoscuta Pilda a neghinei, in finalul careia stapanul tarinei porunceste robilor sai: „Strangeti intai neghina si legati-o in snopi, ca s-o ardem, iar graul strangeti-l in granarul meu” ( Matei 13,30 up. ).

Versetul 5 este profetic, trimitandu-ne peste timp la scena adunarii tuturor celor rascumparati la a doua venire a lui Christos, eveniment despre care a vorbit Insusi Mantuitorul in repetate randuri: „El va trimite pe ingerii Sai cu trambita rasunatoare si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vanturi, de la o margine a cerurilor, pana la cealalta” ( Matei 24,31 ).

Este demn de remarcat ca expresia „credinciosii Mei” este tradusa in Biblia King James Version prin „sfintii Mei”. Acest fapt demonstreaza ca lucrarea rascumparatoare a jertfei lui Christos va fi o reusita desavarsita pentru cei ce intra in legamant cu Dumnezeu prin aceasta jertfa. Fiinte pacatoase, slabe si nevrednice ajung in final, datorita harului divin, „sfintii lui Dumnezeu”, oameni pregatiti sa stea in prezenta unui Dumnezeu sfant si sa petreaca vesnicia cu El.

Termenul „jertfa”, folosit in contextul Psalmului 50, nu se refera doar la sacrificiile de animale aduse in Vechiul Testament, sau la marea jertfa adusa de Fiul lui Dumnezeu pe Calvar, ci si la sacrificiile pe care le face un copil al lui Dumnezeu din dragoste fatza de El. Din acest punct de vedere, Psalmul 50 este o incurajare si un indemn adresat de Asaf credinciosilor din toate timpurile de a renunta la unele lucruri de dorit, si de a pune pe altarul jertfirii de sine darurile lor de un miros placut inaintea lui Dumnezeu.

Iar El nu va ramane dator celor care Il onoreaza, caci „lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” ( 1 Corinteni 2,9 ).

 

     Formele religiei

Dumnezeu nu-Si acuza poporul de neglijarea formelor religioase. El nu-i acuza pe israeliti ca au neglijat sa aduca jertfele prescrise. Din punct de vedere formal, totul era in regula. „Nu pentru jertfele tale te mustru, caci arderile tale de tot  sunt necurmat inaintea Mea”, zice Domnul” ( vers. 8 ).

Insa Dumnezeu vrea sa clarifice un lucru important in legatura cu aceste jertfe: Nu El are nevoie de ele, ci oamenii. In calitatea Sa de Dumnezeu Creator, El nu are nevoie sa se hraneasca cu carnea acestor jertfe si nici sa bea sangele animalelor ucise, asa cum era conceptia pagana.

     „Nu voi lua taurii din casa ta, nici tapii din staulele tale. Caci ale Mele sunt toate dobitoacele padurilor, toate fiarele muntilor cu miile lor. Eu cunosc toate pasarile de pe munti, si tot ce misca pe camp este al Meu. Daca Mi-ar fi foame, nu ti-as spune tie, caci a Mea este lumea cu tot ce cuprinde ea. Oare mananc Eu carnea taurilor ? Oare beau Eu sangele tapilor” ( vers. 9-13 ).

Sunt intrebari retorice, care nu au decat un singur raspuns: beneficiarii jertfelor aduse dupa voia lui Dumnezeu sunt exclusiv oamenii care le aduc si care vad in ele caracterul lor inlocuitor. Aceasta parte a psalmului mai scoate in evidenta un fapt important pentru viata spirituala a omului: Formele religiei nu folosesc la nimic daca sunt goale de continut. Iar continutul lor trebuie sa fie lauda si recunostinta fatza de Creator, precum si deplina ascultare fatzta de voia Sa.

 „Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri, si implineste-ti juruintele facute Celui Prea Inalt” ( vers. 14 ).

Jertfele, oricare ar fi ele, daca sunt aduse dupa voia lui Dumnezeu, nu pot fi decat bune. Dar cum le aducem ? De ce le aducem ? Care este motivul care sta in spatele lor ?

Pe Dumnezeu nu-L multumeste activismul religios golit de continut, fara o motivatie spirituala sanatoasa. El nu vrea sa ne chinuim si sa ne epuizam in practici religioase doar de dragul lor. Ceea ce Il intereseaza pe El este motivatia lor. De ce facem acele lucruri ? Care este scopul lor si pe cine vrem sa multumim: pe noi insine, sau pe Creator ?

Daca activitatile noastre religioase urmaresc lauda personala, si nu lauda lui Dumnezeu, inseamna ca mergem pe acelasi drum pe care a mers si Israelul din vechime. Dumnezeu asteapta de la copiii Sai doua lucruri: recunostinta si implinirea cuvantului dat. Lauda si recunostinta reprezinta o parte importanta a adevaratei religii si este dovada unei relatii sanatoase intre om si Creatorul sau.

Nu Dumnezeu este Cel care are nevoie in primul rand de lauda si recunostinta ( desi El tanjeste dupa ele ), ci noi avem nevoie de aceste manifestari. Caci doar manifestandu-ne recunostinta si multumirea fatza de Dumnezeu, noi insine ne innobilam si ne asezam in relatia fireasca ce trebuie sa existe intre o creatura si Creatorul ei.

Psalmul 50 refuza deformarea religiei care considera ca omul Il poate oferi lui Dumnezeu lucruri de care ar avea nevoie. Omul este cel care are nevoie de Dumnezeu in primul rand, iar lucrul pe care-l asteapta Creatorul de la om este doar putina multimire si recunostinta pentru binecuvantarile primite.

In ceea ce priveste cel de-al doilea lucru pe care-l asteapta Dumnezeu de la om: respectarea cuvantului dat, aici sunt multe de indreptat. Cate promisiuni facute public sau in intimitatea sufletului nu raman neimplinite ?

Ai promis candva ca vei fi credincios lui Dumnezeu, dar ai uitat. Ai promis candva ca vei fi milos cu semenii tai, dar ai ramas acelasi om dur si neinduplecat ca inainte. Ai promis candva ca vei deveni un om al rugaciunii, dar azi te rogi doar pentru a indeplini niste forme. Ai promis canva ca vei studia Biblia cu seriozitate, dar ai lasat-o sa stea prafuita in biblioteca. Ce faci cu toate promisiunile facute inaintea lui Dumnezeu ?

Stiai ca neimplinirea unei juruinte facute lui Dumnezeu este un pacat grav ? Stiai ca acest pacat este suficient de grav incat sa te faca sa ratezi mantuirea ? Daca nu esti convins, citeste Psalmul 15 ! Cei ce vor locui in „cortul” lui Dumnezeu, pe „muntele Sau cel sfant” ( vers. 1 ), printre alte virtuti pe care le au se numara si aceea de a se tine de cuvant, caci „el nu-si ia vorba inapoi, daca face un juramant in paguba lui” ( vers. 4).

Si daca simti ca nu stai deloc bine in privinta asteptarilor lui Dumnezeu de la tine, El iti face inca odata invitatia: „Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi” ( vers. 15 ).

Uneori necazurile care vin peste noi sunt o adevarata binecuvantare, daca le privim din perspectiva vesniciei. De ce ? Pentru ca, simtindu-L pe Dumnezeu mai aproape de noi ca oricand, invatam sa-I fim recunoscatori si multumitori. Iar acest fapt ne aseaza in pozitia fireasca pe care trebuie sa o ocupe o creatura in raport cu Creatorul sau

 

     Ipocrizie in haine sfinte

Ultima parte a Psalmului 50 condamna ipocrizia religioasa sub orice forma s-ar manifesta ea, judecata pe care Iisus a reluat-o in disputa Sa cu fariseii si carturarii vremii ( vezi Matei cap. 23 ). Vorbind despre cel rau, Dumnezeu spune:

     „Ce tot insiri tu legile Mele si ai in gura legamantul Meu, cand tu urasti mustrarile si arunci cuvintele Mele inapoia ta ?” Daca vezi un hot, te unesti cu el si te insotesti cu precurvarii. Dai drumul gurii la rau si limba ta urzeste viclesuguri. Stai si vorbesti impotriva aproapelui tau, clevetesti pe fiul mamei tale. Iata ce ai facut si Eu am tacut. Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra si iti voi pune totul sub ochi” ( vers. 16-21 ).

In religiile formale si reci, omul isi creeaza masti pentru a-si ascunde pacatele din viata sa. Intr-o astfel de religie, Dumnezeul caruia I se aduce inchinare este facut dupa chipul si asemanarea omului. Nu exista nicio diferenta intre o religie crestina falsa si religiile pagane pline de zei antropomorfizati, zei plini de vicii si slabiciuni, zei pacatosi, lacomi si violenti.

Poate ajunge religia crestina intr-o asemenea postura ? Desigur ! Dumnezeu Insusi ne atrage atentia sa nu cadem niciodata in ispita de a-L considera asemenea noua. Dumnezeu este sfant, si relatia cu El trebuie sa poarte amprenta sfinteniei, in toate aspectele vietii si ale inchinarii.

Ipocrizia religioasa este unul din cele mai grave pacate in ochii lui Dumnezeu ( vezi Isaia 1,12-17; 1 Samuel 15,22; Mica 6,6-8 ). Daca analizam cu atentie viata Mantuitorului, vom observa ca El nu a condamnat niciun pacat atat de categoric ca fariseismul, ipocrizia si duplicitatea, mai ales atunci cand acestea sunt legate de religie. Mustrarile adresate fariseilor din acea vreme sunt cel mai bun exemplu in acest sens ( vezi Matei cap. 23 ).

Noi nu suntem chemati sa fim unii la biserica si altii acasa, unii in societate si altii in camin. Dumnezeu ne cheama sa fim oameni integri oriunde si oricand, si atunci cand suntem vazuti de lume, dar mai ales atunci cand nu ne vede nimeni. Necunoasterea lui Dumnezeu duce la aberatii si la un gen de schizofrenie spirituala, facandu-i pe oameni sa aiba un comportament duplicitar.

Insa avertismentul Domnului este categoric pentru cei care au un astfel de mod de viata: „Luati seama, dar, voi care uitati pe Domnul, ca nu cumva sa va sfasii, si sa nu fie nimeni sa va scape” ( vers. 22 ).

Soarta fatarniclor este hotarata: „Stapanul robului aceluia va veni in ziua in care el nu se asteapta, si in ceasul pe care nu-l stie, il va taia in doua si soarta lui va fi soarta fatarnicilor; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 24, 50.51 ).

Psalmul 50 are o aplicatie permanenta, caci implinirea formelor religioase fara un spirit de multumire la adresa lui Dumnezeu, si mai ales, cultivand pacatul in viata, nu poate aduce altceva decat condamnare din partea lui Dumnezeu.

Ipocritii spirituali vor auzi la judecata finala cele mai teribile cuvinte care vor fi fost rostite vreodata: „Nu orisicine-Mi zice: „Doamne, Doamne !” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne ! N-am prorocit noi in Numele Tau ? N-am scos noi draci in Numele Tau ? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau ?” Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege !” ( Matei 7,21-23 ).

Totusi, finalul Psalmului 50 este incurajator, invitandu-ne la o reconsiderare a atitudinii noastre gresite, urmata de revarsarea binecuvantarilor divine: „Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea Mea” ( vers. 23 ).

Amin, Doamne ! Asa sa fie !

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Psalmul 50 – Primejdia formalismului religios

  1. badea gheorghe spune:

    Domnul sa va binecuvinteze pentru mesajul acesta, si nu numai pentru acesta, dar si pentru celelalte. Ar trebui aceste mesaje sa fie spuse cu putere in toate bisericile noastre.
    As dori mai multe postari de felul acesta.Va multumesc.

  2. Asavei petru spune:

    Comentariu frumos și sănătos și la care trebuie să meditam foarte atent cu privire la adevărata stare de creștin care o avem! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free