Psalmul 51 – Kyrie eleison

Psalmul 51 – Kyrie eleison

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba

 

     1. „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!

2. Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!

3. Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

4. Împotriva Ta, numai  împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.

5. Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.

6. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!

7. Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.

8. Fă-mă să aud veselie şi bucurie şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura.

9. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!

10. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

11. Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.

12. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!

13. Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.

14. Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.

15. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.

16. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus, dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.

17. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.

18. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului şi zideşte zidurile Ierusalimului!

19. Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi-de-tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.”

 

     „Din bube, mucegaiuri si noroi”

In poezia „Testament”, poetul Tudor Arghezi marturiseste: „Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi”, dorind sa ne convinga de faptul ca din cele mai urate si nedorite momente ale existentei noastre, in final se poate obtine ceva frumos si de valoare.

Nu suntem siguri daca omul reuseste intotdeauna acest lucru, insa Dumnezeu cu siguranta ca poate transforma blestemul in binecuvantare, uratul in frumos, raul in bine, moartea in viata si nonvaloarea in valoare ( vezi Neemia 13,2 up. ).

Psalmul 51 este un bun exemplu in acest sens. Din „bubele, mucegaiul si noroiul” pacatului celui mai mare rege al poporului Israel, Dumnezeu l-a inspirat pe David sa scrie cel mai frumos si profund dintre psalmii de penitenta ( pocainta ) pe care-i gasim pe paginile Scripturii. Psalmul 51 este expresia constiintei biblice, ebraice, crestine si universale a pacatului si a iertarii, insotindu-i tacut si incurajator pe toti pacatosii intorsi la Dumnezeu de-a lungul dramaticei istorii a pacatului.

Daca este ceva care sa ne uimeasca si sa ne atraga la acest psalm, atunci acel „ceva” se numeste spontaneitatea si profunzimea sentimentelor exprimate de autor, dar si sinceritatea pocaintei sale.

Daca Biblia ar fi opera unor inteligente omenesti, astfel de psalmi nu ar exista pe paginile ei. Niciun mare conducator al lumii nu ar risca sa devina atat de vulnerabil, marturisindu-si public si in scris pacatul sau, slabiciunile sale si pocainta sa, asa cum a facut regele David. Insa tocmai faptul ca astfel de pagini exista in Scripturi dovedeste autenticitatea, obiectivitatea si originea lor divina.

Psalmul 51 este o cantare de jale a regelui David pentru lucrurile odioase pe care le-a facut intr-o zi a nebuniei sale. Intreaga cantare zugraveste imaginea unui suflet ravasit de grozavia pacatelor sale, dar care, in final, stie la Cine sa apeleze pentru linistirea furtunii din sufletul sau framantat.

Psalmul a fost scris cu un scop didactic. El trebuia sa fie cantat in adunarile publice, pentru ca poporul sa invete din trista istorie a caderii regelui David sa nu repete aceeasi drama.

Fiind unul dintre psalmii preferati ai lui John Bunyan ( scriitor si predicator baptist reformat:1628-1688 ), si recitat de lady Jane Gray ( regina a Angliei doar pentru noua zile ) in 1554 chiar pe esafod, inainte de executie, acest psalm poate fi considerat varianta poetica vechitestamentara a Pildei fiului risipitor.

Dupa trei milenii de la scrierea lui, Psalmul 51 ramane si astazi o fantana cu adancimi ametitoare pentru orice suflet doborat de ispita si cazut in mocirla pacatului, dar care tanjeste dupa eliberare, iertare si mantuire.

 

     „Kyrie eleison ! ”- Miserere mei Deus ! ” – „Ai mila de mine, Dumnezeule !”

Dintre toate rugaciunile pe care un om pacatos le poate inalta catre Creatorul sau, una va primi intotdeauna un raspuns favorabil din partea cerului: „Ai mila de mine, Dumnezeule !” ( „Kyrie eleison !” in greca si „Miserere mei Deus !” in latina ).

Nu intalnim pe paginile Scripturii nicio situatie in care cineva sa fi rostit aceasta rugaciune si ea sa nu fi fost ascultata. Despre vamesul din pilda, care se ruga: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !”, Mantuitorul ne asigura: „Eu va spun ca mai degraba omul acesta s-a pogorat acasa socotit neprihanit decat celalalt. Caci oricine se inalta va fi smerit, si oricine se smereste va fi inaltat” ( Luca 18, 13.14 ).

Cand cei zece leprosi L-au implorat pe Iisus: „Iisuse, Invatatorule, ai mila de noi !”, Acesta i-a vindecat fara nicio intarziere ( vezi Luca 17, 13 ). Iar cand orbul Bartimeu, auzind ca Iisus trecea prin apropiere, a strigat: „Fiul lui David, ai mila de mine!”, Acesta S-a oprit si i-a redat vederea pe loc ( Marcu 10, 47.48 ).

David Il cunoastea pe Dumnezeul pe care-L slujise si-L iubise toata viata. Stia ca este un Dumnezeu drept, sfant si neprihanit, dar in acelasi timp indurator, iertator si milos. Era convins ca strigatul sau disperat, in care cerea mila Lui, va atinge coarda sensibila a inimii Lui de Tata si ca El nu va ramane indiferent la acest strigat.

Asa incepe cel mai frumos si cel mai profund dintre psalmii de penitenta ai lui David: cu un strgat de implorare a milei divine: „Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta ! Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele ! Spala-ma cu desavarsire de nelegiuirea mea si curateste-ma de pacatul meu !” ( vers. 1.2 ).

De ce acest strigat sfasietor din partea celui mai mare rege al poporului Israel ? Raspunsul il gasim in prembulul psalmului: David devenise constient de grozavia pacatelor sale legate de adulterul cu Batseba si uciderea lui Urie Hetitul, sotul acesteia. Aproape un an intreg incercase sa uite, sa stearga, sa musamalizeze si sa minimalizeze pacatul faptuit. Insa toate eforturile fusesera in zadar. Mana lui Dumnezeu apasa greu pe cugetul sau, iar pacea si fericirea de alta data erau acum doar amintiri.

Insa mesajul lui Dumnezeu primit prin profetul Natan a avut menirea sa-l scoata pe rege din cercul vicios in care intrase si sa-l elibereze din labirintul intunecat al vietii in care se ratacise. Dintr-o data, asemenea unui om trezit din betia lui, David a realizat mizeria in care se afundase in tot acest timp. El vedea cat de adanca era „groapa pierii” in care cazuse, si cat de muradara si respingatoare era „mocirla pacatului” in care se afundase ( vezi Psalmul 40,2 ).

Demascat in toata nebunia sa, David ar fi putut reactiona violent. L-ar fi putut ucide pe Natan, sugrumand glasul care-l mustra pentru pacatele sale. Sau ar fi putut sa se impietreasca si mai tare, refuzand sa-si recunoasca pacatul si aruncand vina asupra altora, asupra imprejurarilor si, in final, asupra lui Dumnezeu.

Insa nobletea lui David tocmai aici iese in evidenta: desi era un “cineva” in poporul sau, el nu se sfieste sa-si recunoasca vina. Si nu o face in ascuns, ci in public, pentru ca toti supusii sai sa stie despre nebunia lui. Si nu o face verbal, ci in scris, pentru ca intreaga posteritate sa ia aminte la experienta lui pentru a nu o repeta.

Ne intrebam uneori: Cum a fost posibil ca un om care a comis pacate atat de grave sa fie numit de Dumnezeu “om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13,14; Fapte 13,22 ) ?  Psalmul 51 este un posibil raspuns la o astfel de intrebare. O cadere mare, insotita de o pocainta mare. Doar oamenii dupa inima lui Dumnezeu sunt capabili de o asemenea pocainta.

 

       “Imi cunosc bine faradelegile”

Adevarata pocainta pune intotdeauna degetul pe rana, identificand pacatul care a dus la ruina sufletului. Pacatul concret, nu cel general; pacatul personal, nu al altora !

“Caci imi cunosc bine faradelegile, si pacatul meu sta necurmat inaintea mea. Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta; asa ca vei fi drept in hotararea Ta si fara vina in judecata Ta” ( vers. 3.4 ).

David stia prea bine ca inaintea unui Dumnezeu sfant si neprihanit nu putea veni cu scuze sau cu incercari de a-si minimaliza sau musamaliza pacatul. In rugaciunea sa de pocainta, David vorbeste despre pacatul sau, nu al Batsebei, iar atunci cand se refera la el, nu-l indulceste, folosind termeni blanzi. In Psalmul 51 nu se aminteste nimic  de “greseli”, “neatentii”, “accidente” sau “slabiciuni”, ci de “faradelegi”, “nelegiuiri” si “pacate”. Si toate acestea sunt asumate de David fara nicio rezerva.

Psalmul 51 este un material didactic spiritual de mare valoare pentru toate generatiile de oameni care au trait de la David pana in zilele noastre. Intalnim in versurile lui cea mai profunda descriere si cea mai detaliata analiza a unei pocainte veritabile, o pocainta cu adevarat “regeasca”.

Actul adevaratei pocainte se traieste inaintea lui Dumnezeu, nu inaintea oamenilor. A dialoga cu propria constiinta, a cere iertare victimei, a recunoaste inaintea semenilor ca ai gresit sunt lucruri absolut necesare in actul pocaintei. Insa ele nu sunt suficiente. Adevarata pocainta se consuma inaintea lui Dumnezeu. De ce ? Pentru ca orice pacat comis este, inainte de toate, un act de razvratire fatza de El.

“Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit, si am facut ce este rau inaintea Ta”   ( vers. 4 ), recunoaste David. Este aceeasi experienta traita si de fiul risipitor din parabola care, ajungand inaintea tatalui sau, ii spune cu durere in glas: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta; nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau” ( Luca 15, 21 ).

De ce impotriva cerului ? Pentru ca acest fiu, ce fusese pierdut pentru multa vreme, era acum constient ca ranile sufletesti produse tatalui sau pamantesc L-au lovit mai intai pe Tatal ceresc. Fiind confruntat cu teribila ispita a adulterului, Iosif se da inapoi si o intreaba retoric pe seducatoarea din fatza sa: “Cum as putea sa fac un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu ?” ( Geneza 39, 9 up. ).

Iosif stia prea bine ca daca ar fi cedat ispitei, el nu s-ar fi facut vinovat doar fatza de stapanul sau pamantesc, ci mai intai de toate fatza de Suveranul intregului Univers. Asa se manifesta adevarata pocainta “regeasca”. Actul ei se consuma nu inaintea oamenilor in primul rand, ci inaintea lui Dumnezeu.

 

     “Iata ca sunt nascut in nelegiuire”

Nu stim motivul pentru care David a introdus versetul 5 in acest psalm: “Iata ca sunt nascut in nelegiuire si in pacat m-a zamislit mama mea”.  Sa fie vorba de o incercare de a-si scuza pacatul, aruncand o parte din vinovatie asupra conditiei umane decazute ? Nu stim. Oricum, faptul ca ne nastem cu o natura decazuta nu ne scuza pentru alegerile gresite pe care le facem. Nimeni nu ne poate forta sa pacatuim: nici oamenii, nici demonii, nici iadul intreg. Daca Creatorul ne cere ca adevarul sa fie in adancul inimii ( vers. 6 ), inseamna ca El a creat toate conditiile ca el sa ramana acolo, iar noi sa avem deplina libertate de alegere.

Trista experienta prin care a trecut “cantaretul placut al lui Israel” ( 2 Samuel 23, 1 ) este o lectie importanta pentru noi: Nu exista inaltime spirituala de unde nu se poate cadea; nimeni nu e suficient de experimentat ca sa nu poata fi inselat de ispita si nimeni nu e suficient de puternic pentru ca sa nu fie trantit la pamant de puterea pacatului.

Daca cineva crede ca el este imun la ispita si nu poate cadea, se inseala amarnic. De aici si avertismentul apostolului Pavel adresat unor credinciosi mult prea siguri pe ei: “Cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada !” ( 1 Corinteni 10,12 ).

 

     “Curateste-ma… spala-ma !“

David nu se multumeste cu o simpla marturisire a pacatului sau. El doreste cu ardoare ca acest pacat sa dispara definitiv din viata sa si sa nu lase in urma niciun “cui al lui Pepelea” de care Satana sa se foloseasca din nou in viitor.

     “Curateste-ma cu isop si voi fi curat; spala-ma, si voi fi mai alb decat zapada. Fa-ma sa aud veselie si bucurie, si oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura. Intoarce-Ti privirea de la pacatele mele, sterge toate nelegiuirile mele !” ( vers. 7-9 ).

Cu alte cuvinte, David vrea sa-I spuna lui Dumnezeu: “Iata, Doamne, stau inaintea Ta. Fa ce vrei cu mine ! Tu stii ce este mai bine pentru viata mea. Am mare nevoie de Tine, caci numai Tu imi poti construi viitorul. Nu ma arunca asemenea unei zdrente ! Stiu ca nu merit, dar numai Tu ma poti curati si transforma. Tu poti reface vasul spart al fiintei mele , transformandu-l intr-un vas de cinste. Nu vreau sa ma victimizez si sa traiesc tot restul vietii cu fatza mohorata si cu capul plecat in pamant. Vreau sa am aceeasi relatie fericita cu Tine ca si inainte. Tanjesc dupa fericirea si bucuria pe care le-am avut si care acum sunt departe de mine.”

 

     “Zideste in mine o inima curata”

Daca pana acum David a facut apel la iertarea lui Dumnezeu, la spalarea vinovatiei sale, la stergerea nelegiuirilor sale, acum el urca inca o treapta. Ce folos este sa fii iertat, daca pornirea spre rau este tot acolo, in inima ? Ce folos sa fii spalat si curatit de faptele tale rele, daca izvorul lor ramane necurat ?

Desi nu cunostea teoria indreptatirii prin credinta asa cum o dezvolta telogii moderni, David demonstreaza ca o cunostea foarte bine in practica. Daca prin iertarea pacatelor el putea primi indreptatirea atribuita si putea intra in posesia titlului sau pentru Imparatia cereasca, prin sfintirea inimii si a mintii, el dorea sa cunoasca si cea de-a doua etapa: indreptatirea impartasita ( sfintirea ), prin care putea obtine calificarea sa pentru cer.

Rugaciunea sa pentru sfintire este memorabila si demna de a fi reprodusa de orice crestin care doreste sa ajunga la “inaltimea staturii plinatatii lui Christos” ( Efeseni 4,13 ): “Zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic ! Nu ma lepada de la Fatza Ta si nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant. Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale si sprijineste-ma cu un duh de bunavointa” ( vers. 10-12 ).

Privind in viitor si uitandu-se  la fiinta sa decazuta, David nu gaseste nicio garantie ca pacatul nu va reveni in viata lui. De aceea, el nu se multumeste doar cu iertarea si spalarea nelegiuirii, ci doreste o reinnoire a fiintei sale launtrice. Psalmistul doreste o inima noua si un duh nou, conduse de data aceasta de Duhul lui Dumnezeu. Doar in felul acesta el capata siguranta ca nu va mai repeta nebunia care i-a rapit bucuria mantuirii, bucuria unei relatii desavarsite cu Dumnezeul sau.

David nu-I cere Domnului, asemenea cererii lui Saul catre Samuel, ca sa-si pastreze tronul si sa fie onorat inaintea lumii. El ar fi renuntat fara regrete la tron, bogatii si putere, doar pentru a recastiga bucuria mantuirii pe care o pierduse in ziua fatidica a caderii sale. Pentru el, aceasta bucurie a mantuirii, rezultata dintr-o relatie profunda cu Dumnezeul sau, era totul. Este ea totul si pentru tine ?

 

     Un nou proiect de viata

Privind in viitor cu speranta, David vrea sa transforme blestemul experientei sale triste intr-o binecuvantare pentru altii. Drama traita de el vrea sa devina material didactic pentru generatiile urmatoare, astfel incat nimeni sa nu mai treaca prin aceeasi experienta. Iar el are un proiect in acest sens: “Atunci voi invata caile Tale pe cei ce le calca si pacatosii se vor intoarce la Tine” ( vers. 13 ).

Stiind ca nimeni nu poate fi mai eficient in lucrarea cu pacatosii decat un pacatos salvat, David face o juruinta Domnului ca din momentul in care va recapata bucuria mantuirii, el se va dedica slujirii si lucrarii de castigare de suflete pentru Dumnezeu. Ce poate fi mai nobil decat acest gand ? Acesta este mersul firesc al lucrurilor si el se repeta in viata fiecarui suflet iertat, reabilitat si primit de Dumnezeu.

“Simone, Simone”, i-a raspuns Iisus ucenicului Sau cu putin timp inainte de tradare, “Satana v-a cerut sa va cearna ca graul. Dar Eu M-am rugat pentru tine ca sa nu se piarda credinta ta; si dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu, sa intaresti pe fratii tai !” ( Luca 22, 31.32 ).

Dumnezeu ar putea sa-i foloseasca pe ingeri in lucrarea de castigare de suflete pentru Imparatia Sa. Dar unde ar mai fi atunci bucuria slujirii noastre ? In care alta scoala am putea sa ne dezvoltam capacitatile si sa crestem spre “inaltimea plinatatii lui Christos” ?

Nu, lucrarea de salvare de suflete nu este o povara pentru un om credincios, ci un privilegiu. Este sansa oferita noua de Dumnezeu de a creste in exercitarea roadelor Duhului Sfant ( vezi Galateni 5, 22.23 ) si de a ne asemana tot mai mult cu caracterul Sau. Iar refacerea Chipului divin in fiinta umana decazuta nu este oare scopul final al Planului de Mantuire ?

 

     Jertfe placute lui Dumnezeu

Finalul Psalmului 51 clarifica unul din cele mai importante aspecte ale inchinarii: Ce fel de jetfe Ii sunt placute lui Dumnezeu si ce asteptari are El de la noi in aceasta privinta ?

“Daca ai fi voit jertfe, Ti-as fi adus; dar Tie nu-Ti plac arderile de tot. Jertfele placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita” ( vers. 16.17 ).

Daca nu-i intelegem sensul real, afirmatia psalmistului ar putea sa ne socheze. Cum este posibil ca lui Dumnezeu sa nu-I placa arderile de tot, din moment ce legea jertfelor vine de la El ? Este Dumnezeu schimbator ? Cere El astazi un lucru, iar maine il reneaga ? Nicidecum ! Chiar ultimul vers al psalmului contrazice o asemenea ipoteza, aratand ca Dumnezeu va primi “jertfe neprihanite, arderi de tot si jertfe intregi” ( vers. 19 ).

Exista insa o situatie nefericita in care a cazut poporul Israel din vechime si in care, din nefericire,  ne regasim adesea si noi: Uitam ca jertfele noastre, indiferent in ce constau ele, trebuie insotite de o anumita stare a inimii: umilinta si un puternic sentiment al pocaintei. O inima zdrobita si mahnita din cauza pacatoseniei este ingredientul care nu trebuie sa lipseasca din inchinarea adevarata, pentru ca ea sa fie placuta si primita de cer.

Inseamna acest lucru ca doar acei inchinatori cu fetze triste si prelungi, asemenea icoanelor bizantine, sunt primiti de Dumnezeu ? Inseamna ca inchinarea adevarata e lipsita de bucurie si entuziasm ? Nu acest lucru vrea sa ni-l transmita David in finalul Psalmului 51, ci el vrea sa ne arate din propria sa experienta ca singura atitudine corecta acceptata de Dumnezeu fatza de pacat este o inima zdrobita si un duh mahnit.

In Cartea profetului Isaia exista una din cele mai incurajatoare fagaduinte pentru toti cei ce au cazut intr-un fel sau altul in mocirla pacatului: “Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: “Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).

Cu astfel de promisiuni facute de Insusi Tatal ceresc, nimeni nu ar mai trebui sa ezite de a intra intr-o relatie vie si mantuitoare cu El. Exista o alegere mai buna decat aceasta ?

 

     Lectii de ieri pentru ziua de azi

Chiar daca se incearca pe toate caile sa fie stearsa notiuneade pacat din vocabularul si din constiinta oamenilor, pacatul exista si este o problema generala. Toti oamenii sunt atinsi de lepra lui, “caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ).

Multi dintre ei isi recunosc pacatul; putini insa il marturisesc si foarte putini se pocaiesc de el. Poate ca dintre cei care-si recunosc si marturisesc pacatul sunt unii care vor sa se pocaisca si nu stiu cum sa o faca. Biblia insa ne ofera doua modele: unul pozitiv, care ne invata “Asa da !”, si unul negativ, care ne arata “Asa nu !”

David si Saul: doi regi ai lui Israel, ambii alesi de Dumnezeu, avand aceleasi ocazii si privilegii, dar care au ales sa mearga in doua directii opuse. Amandoi au cunoscut cat de respingatoare este mocirla pacatului si amandoi s-au pocait. Dar cat de diferita a fost pocainta celor doi !

Saul si-a marturist pacatul lui Samuel; David l-a marturisit inaintea lui Dumnezeu. Saul a urat consecintele pacatului savarsit; David a urat pacatul pe care l-a savarsit. Saul a incercat sa-si scuze pacatul; David nu a cautat nicio scuza pentru pacatul sau. Saul credea ca lui Dumnezeu Ii plac mai mult jertfele decat ascultarea de Cuvantul Sau; David credea ca lui Dumnezeu Ii placea mai mult ascultarea decat jertfele.

In final, Saul a fost lepadat, in timp ce David a fost iertat si reabilitat. Lectia pe care ne-o ofera exemplul primilor doi regi ai lui Israel este simpla: Un rege care se pocaieste ramane rege, in timp ce un rege care nu se pocaieste, moare pe campul de lupta intr-un dispret total al vrajmasilor sai.

Daca este un lucru pe care nu trebuie sa-l uitam niciodata este acela ca viata nu este un teren de joaca, ci un camp de lupta. Iar adversarul nostru este redutabil. Daca inca se mai indoieste cineva de aceste realitati, sa priveasca la chipul regelui David, asa cum este zugravit in Psalmul 51: un om ravasit, demn de toata compasiunea, un om care priveste la propria sa viata si vede in ea o pata imensa, intunecata si stridenta, care l-a urmarit pana la moarte.

Din fericire, David a stiut sa-si gestioneze criza. El a stiut unde si la cine sa apeleze pentru rezolvarea pacatului sau, experimentand o pocainta reala si profunda, care a fost primita de Dumnezeu.

Apoi, el ne-a vorbit si noua despre “bubele, mucegaiul si noroiul” din viata sa, scotand din ele “frumuseti si preturi noi”. Psalmul 51 este dovada ca Dumnezeu poate scoate ceva de pret din cele mai nepromitatoare lucruri. Da, “Dumnezeul nostru a prefacut blestemul in binecuvantare” ( Neemia 13,2 up. ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la Psalmul 51 – Kyrie eleison

  1. ion spune:

    Frate Lori Balogh sunteti un lucrator neobosit in via Domnului. Si anul acesta ne-ati bucurat inimile cu rod de calitate. Va urez ca si in in anul care vine sa fiti tot prin de roada bogata. Dumnezeu se ingrijeste de cele necesare Dumneavoastra si familiei Dumneavoastra. Multumim. Fiti binecuvantat de Domnul Cel Bogat !

    • Lori Balogh spune:

      Multumesc, frate Ion, pentru cuvintele alese pe care mi le-ati adresat. Eu nu am niciun merit in privinta articolelor postate, caci fara viata, sanatatea, timpul si celelalte daruri ale lui Dumnezeu, sunt constient ca nu ar fi existat acest blog.
      Cu voia Domnului, voi continua aceasta lucrare atata timp cat Domnul imi va da putere si viata. Va doresc si dv., intregii dv. familii, dar si tuturor cititorilor acestui blog, un An Nou fericit, dar mai ales sa fiti si sa fim cu totii oameni noi si fericiti. Si suntem fericiti cu un asa Mantuitor si un asa Dumnezeu minunat !
      Cu stima si dragoste frateasca,
      Lori B.

  2. Eugen Duțu spune:

    Mă alătur cu toată inima celor scrise de fratele Ion.
    Domnul Isus Hristos să vă binecuvânteze, frate Lori !

  3. Nelutu Pasalica spune:

    Navigand pe internet am gasit acest blog,,nu pot spune ca din intamplare”Dumnezeu intodeauna ne calauzeste spre cele mai bune izvoare si cele mai verzi pasuni,daca ne lasam calauziti de El.Nu stiu cine este fratele Lory,nu am auzit de el,nu stiu ce religie are,unde locuieste,dar stiu sigur ca este omul Lui Dumnezeu .Comentarile la psalmul 51 au fost pentru mine o sursa de binecuvantare.Domnul sa te intareasca frate Lory si sa-ti mai de-a margaritare,pentru ca sa mai inbogatesti si pe altii.

  4. Doina Drebitca spune:

    Multă pace și multe binecuvantari de la Dumnezeu ! Mereu veniți cu „hrana proaspătă „care ne invioreaza sufletele sa prindem curaj și sa nu renunțăm .Domnul sa va dea înțelepciune și putere sa conținuați aceasta lucrare .Fiți binecuvântat!

  5. Anghel spune:

    Domnul sa va dea binecuvîntare Lor y !Am citit multe comentarii pe ps.dar niciunul nu este atât de profund și atât de practic,atât de revelat pentru noi.Am avut de invatat multe.Multumim mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free