Psalmul 52 – Condamnarea perfidiei

Psalmul 52 – Condamnarea perfidiei

Către mai-marele cântăreţilor. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec”

  1. „Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
  1. Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!
  1. Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul.
  1. Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!
  1. De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău şi te va dezrădăcina din pământul celor vii.
  1. Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme şi vor râde de el, zicând:
  1. Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari şi se bizuia pe răutatea lui.”
  1. Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu în veci de veci.
  1. Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.”

 

 

     Un psalm sapiential

     Cu greu poate fi intalnit in Psalmi un subiect mai ingrat decat cel al perfidiei umane. Inspiratia divina a considerat insa ca si astfel de subiecte merita sa fie tratate in „Cartea de Laude” a poporului Israel, ele avand un rol didactic pentru toate generatiile de oameni care urmau sa se perinde pe pamant.

Sub calauzirea Duhului Sfant, putem invata la fel de bine nu doar din exemplele pozitive, pe care suntem invatati sa le copiem, dar si din cele negative, pe care suntem indemnati sa le evitam.

Intr-o anumita masura, si fara a trece de anumite limite, pentru ca noi insine sa nu ne manjim cu el, raul din lume trebuie cunoscut chiar si de copiii lui Dumnezeu. Si aceasta pentru ca ei sa stie sa-l evite si sa invete si generatiile urmatoare sa faca lucrul acesta.

Contextul istoric care a stat la baza scrierii acestui psalm ne transpune in perioada cea mai grea din viata lui David, pe cand era nevoit sa fuga de sabia lui Saul, cautand adapost si sprijin acolo unde putea. Pentru David au fost ani de suferinte nedrepte, ani de nesiguranta si de fuga permanenta dinaintea persecutorilor sai, ani in care doar credinta in Dumnezeu i-a fost ancora si sprijin.

Daca in acesti ani David s-ar fi confruntat doar cu rautatea fatzisa a lui Saul, incercarea ar fi fost suportabila. Ceea ce i-a amplificat suferinta a fost insa perfidia unor oameni care au atacat intotdeauna pe la spate, din intuneric si atunci cand se astepta cel mai putin.

Din punct de vedere structural, Psalmul 52 este impartit in trei parti distincte: versetele 1-4 contin un portret moral al omului nelegiuit; versetele 5-7 ne vorbesc despre atitudinea lui Dumnezeu fatza de oamenii nelegiuiti, iar versetele 8 si 9 contin un portret moral al omului credincios.

Contrastul dintre omul nelegiuit si cel credincios este evident. Iar judecata dreapta a lui Dumnezeu impotriva celor ce ii prigonesc pe oamenii neprihaniti poate fi un motiv de incurajare pentru toti cei care iubesc neprihanirea.

Mesajul psalmului este clar si fara echivoc: rautatea si nelegiuirea nu au niciun viitor. Viitorul apartine doar neprihanirii si celor care se imbraca cu haina ei.

 

     Contextul istoric

Capitolele 21 si 22 din 1 Samuel ne ofera suficiente informatii despre imprejurarile concrete care au inspirat scrierea Psalmului 52. Ajuns in cetatea preoteasca Nob, David cere spijinul preotului Ahimelec. Fiindu-i teama, David ascunde adevaratul motiv al prezentei sale in acel loc, invocand o misiune secreta pe care ar fi primit-o de la regele Saul si de care nu trebuia sa afle nimeni.

David ii cere lui Ahimelec paine si o sabie, iar preotul, in lipsa de altceva, ii ofera acestuia painile sfintite, care fusesera luate din sanctuar, iar ca arma ii ofera sabia lui Goliat. David si oamenii care-l insoteau le primesc cu bucurie si, in cea mai mare graba, parasesc locul, indreptandu-se spre localitatea filisteana Gat.  Acolo incearca sa obtina azil politic la imparatul Achis.

Din nefericire, la intreaga scena este martor si Doeg, un edomit aflat in slujba regelui Saul. Acesta il instiinteaza pe rege de cele intamplate, iar rezultatul este cutremurator: un masacru savarsit de regele Saul impotriva cetatii Nob, in urma caruia pier toti preotii in frunte cu Ahimelec ( 85 la numar ), precum si locuitorii cetatii, de la copii pana la femei si batrani. Calaul de serviciu ? Doeg in persoana, care ucide cu sange rece si fara scrupule intreaga ceata preoteasca din cetate.

De ce a facut edomitul Doeg lucrul acesta ? Ca sa fie rasplatit de Saul ? Ca sa-si recapete increderea regelui, acoperind niste pacate vechi ? Poate ca nu vom sti niciodata. Insa faptele sunt fapte si, indiferent de motivatia lor, ele sunt reprobabile, atragand disgratia si judecata lui Dumnezeu.

Intr-o lume a valorilor intoarse cu susul in jos, iata ca nu doar virtutile si exemplele pozitive, ci si partile intunecate ale existentei umane pot deveni subiecte de psalmi. Le preferam pe primele, dar invatam si din ultimele.

 

     Portretul omului perfid

„Pentru ce te falesti cu rautatea ta, asupritorule ?… Limba ta nu nascoceste decat rautate, ca un brici ascutit, viclean ce esti ! Tu iubesti mai degraba raul decat binele, mai degraba minciuna decat adevarul. Tu iubesti numai cuvinte nimicitoare, limba inselatoare !” ( vers. 1-4 ).

Primele versete ale psalmului au la baza o polemica intre un om drept si asuprit ( David ),  si un om perfid si plin de rautate ( Doeg edomitul ). Din aceasta polemica rezulta un portret moral, schitat in versuri, al omului nelegiuit si fara scrupule, omul care e capabil de tradarea oricui doar pentru a-si atinge scopurile meschine.

Doeg este omul duplicitar, care-si vinde semenii pentru a intra in gratiile stapanului sau. El este omul care calca pe cadavrele semenilor sai doar pentru a urca o treapta mai sus pe scara sociala. Astfel de oameni sunt deosebit de periculosi, deoarece la prima vedere par complet inofensivi. Uneori iti castiga increderea in lucruri marunte din viata, insa te lovesc pe la spate cand nu te astepti in lucrurile mari ale vietii.

Acesti oameni unsurosi au impresia ca viclenia si rautatea lor vor triumfa, culegand laurii posteritatii si onorurile aduse unor eroi. Ei isi tradeaza semenii fara nicio remuscare, caci pe ei nu-i intereseaza sentimentele si soarta celor din jur. Sunt cruzi, slugarnici, lipsiti de verticalitate si fara valori morale. Singurul interes urmarit de ei este acela de a culege laudele si rasplatirile stapanului lor.

Dar cat de inselatoare le sunt asteptarile ! Astfel de oameni Il scot pe Dumnezeu din ecuatia vietii, pierzand din vedere faptul ca asupra vietii lor mizerabile si a faptelor lor reprobabile vegheaza Cineva care uraste rautatea, perfidia si pacatul sub orice forma s-ar manifesta.

In final, cand se va trage linia si judecata lui Dumnezeu il va pune fatza in fatza cu faptele lor nelegiuite, se va naste o intrebare fireasca: „Ce ai castigat, omule, prin rautatea ta ?” Iar raspunsul va fi unul singur: „Nimic !” Sau, mai bine zis, o „comoara de manie” divina si o pierdere vesnica de la Fatza lui Dumnezeu. Si atunci, unde este castigul unei astfel de atitudini ?

 

     Dumnezeu nu este indiferent

In intreg psalmul nu gasim niciun gand de razbunare al lui David fatza de perfidia tradatorului sau. Desi merita pedeapsa cea mai aspra pentru rautatea sa, acesta este lasat in mana lui Dumnezeu.

E usor sa renunti la satisfactia unei razbunari personale si rapide, lasandu-L pe Dumnezeu sa o faca la timpul potrivit si in modul pe care-l considera El cel mai adecvat ? Nu, nu e usor. Insa este intelept. Iar Dumnezeu, desi este iubitor si indelung rabdator, nu va putea fi niciodata clintit din dreptatea Sa, si va sti sa raspunda pacatului cu moneda cea mai potrivita.

Adresandu-se direct perfidului tradator, care traia cu iluzia ca scopurile sale vor fi atinse, David ii spune, predand cazul in mana lui Dumnezeu: „De aceea, si Dumnezeu te va dobora pe vecie, te va apuca si te va ridica din cortul tau si te va dezradacina din pamantul celor vii. Cei fara prihana vor vedea lucrul acesta, se vor teme si vor rade de el zicand: „Iata omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se incredea in bogatiile lui cele mari si se bizuia pe rautatea lui” ( vers. 5-7 ).

Un proverb spune ca „cine rade la urma, rade mai bine”. Vorbind de rasul de la urma al celor fara prihana, David nu vrea sa spuna ca va exista un timp in viitor in care cei neprihaniti se vor bucura vazand suferintele si pedepsele pe care le vor suporta cei nelegiuiti. Ne aflam in fatza unui limbaj omenesc, cu limitele sale inerente. Insa marele adevar pe care psalmistul vrea sa-l exprime catre generatiile care vor urma este acela ca va exista o judecata divina dreapta, in urma careia fiecare isi va primi rasplata „dupa binele sau raul pe care-l va fi facut pe cand traia in trup” ( 2 Corinteni 5,10 ).

Nu este acest adevar o mangaiere pentru toti cei care iubesc neprihanirea, dar sufera nedreptatea celor din jur ? Si nu ar trebui sa fie acest adevar un semnal de alarma si un avertisment pentru toti cei care iubesc pacatul si-l cultiva cu drag in viata lor ?

 

      Portertul omului neprihanit

Portretul omului neprihanit este zugravit in contrast cu cel al omului perfid. In timp ce nelegiuitii vor fi dezradacinati din cortul lor si de pe pamantul celor vii, cei neprihaniti vor trai in Casa lui Dumnezeu „ca un maslin verde”, increzandu-se in bunatatea Lui in veci de veci ( vers. 8 ).

Traditia identifica maslinul verde cu Persoana lui Iisus Christos. Aflat pe drumul spre Golgota, si inconjurat de o mare multime de oameni care Ii deplangeau soarta, Mantuitorul se intoarce spre cei ce boceau, intrebandu-i retoric: „Daca se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat ?” ( Luca 23,31 ).

Doar Iisus, Fiul lui Dumnezeu, impreuna cu toti cei ce sunt imbracati in neprihanirea Lui sunt asemenea unui „pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestezesc; tot ce incepe duce la bun sfarsit” ( Psalmul 1, 3 ).

In El am fost „altoiti” noi, dupa ce am fost desprinsi din „maslinul” salbatic al firii noastre pamantesti, fiind facuti partasi „radacinii si grasimii maslinului verde” ( Romani 11,17.24 ). Aceasta este singura noastra nadejde; in aceasta sta siguranta mantuirii noastre.

De aceea, sa ne luam privirea de la oamenii perfizi din viata noastra, si sa nu ne lasam coplesiti de rautatile lor. In schimb, sa privim spre El, „Domnul, Neprihanirea noastra” ( Ieremia 23,6 ) si „sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus, care pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Evrei 12,2 ).

Privind la El, nu vom mai avea motive de plangere, ci doar de lauda, fiecare dintre noi putandu-se asocia cu psalmistul in rugaciunea sa de lauda: „Te voi lauda totdeauna pentru ca ai lucrat, si, in fatza copiilor Tai, voi nadajdui in Numele Tau, caci este binevoitor” ( vers. 9 ).

Lori Balogh

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free