Dezvoltarea doctrinei Trinitatii in Biserica Adventista de Ziua a Saptea

Dezvoltarea doctrinei Trinitatii in Biserica Adventista de Ziua a Saptea

„Cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge crescand, pana la miezul zilei”

( Proverbe 4,18 )

„Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta. Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, si va va descoperi lucrurile viitoare”

( Ioan 16, 12.13 )

 

Cum este posibil ca o doctrina atat de importanta, ca cea a Trinitatii, sa devina o doctrina oficiala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea ( AZS ) abia dupa un secol de la aparitia Miscarii Advente ? Ce s-a intamplat cu Biserica in toata aceasta perioada si care au fost convingerile primelor generatii de adventisti pana cand doctrina Trinitatii a fost adoptata oficial ? Adoptarea doctrinei Trinitatii este un progres pe calea intelegerii adevarului biblic, sau dovada apostaziei ?

Articolul care urmeaza isi propune sa raspunda ( cel putin partial ) la aceste intrebari. Insa inainte de orice informatie legata de subiectul in discutie, este necesar sa intelegem un principiu simplu dupa care se ghideaza Dumnezeu atunci cand reveleaza adevarul unui individ sau unei biserici: lumina vine treptat.

De ce Dumnezeu descopera adevarul treptat, si nu dintr-o data ? Raspunsul il aflam chiar de la Iisus Christos, in cuvintele de ramas bun spuse ucenicilor cu putin timp inainte de patimile si moartea Sa: „Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta” ( Ioan 16, 12 ).

Probabil ca unii s-au asteptat ca a doua zi dupa dezamagirea din toamna anului 1844, adventistii sa aiba intreaga doctrina definitivata, asa cum o are Biserica astazi. Insa realitatea a fost cu totul alta. Adevarurile pe care astazi le tezaurizeaza si le predica Biserica AZS au fost descoperite treptat, uneori dupa ani sau zeci de ani de cercetari si dezbateri, insotite de post si rugaciune.

Un lucru asemanator s-a intamplat si cu doctrina Trinitatii, a carei dezvoltare a cunoscut o perioada mai lunga de timp. Care a fost procesul trecerii de la o anumita ambiguitate si un amalgam de vederi ariene, semiariene si trinitariene la doctrina clara pe care Biserica AZS o declata astazi ? Acesta este chiar subiectul articolului de fatza.

 

     Vederi pro si antitrinitariene in randul pionierilor miscarii advente

Este un fapt de netagaduit ca cei mai multi dintre pionierii Miscarii Advente au avut, cel putin in fazele de inceput ale activitatii lor, vederi antitrinitariene ( ariene si semiariene ). Negarea divinitatii depline a Domnului Iisus Christos, precum si pe cea a personalitatii si divinitatii Duhului Sfant apar adesea in declaratiile unora dintre liderii miscarii advente din secolul al XIX-lea.

James White, unul din fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea ( AZS ), scria despre doctrina Trinitatii in revista Day Star din 24 ianuarie 1846, p. 25, ca este „vechiul crez trinitarian nescripturistic”. Cu toate acestea, James White nu a fost un antitrinitarian radical, deoarece in prima sa culegere de imnuri crestine, publicata in 1849, apare doxologia traditionala ( ortodoxo-catolica ) „Slava Tatalui, Fiului si Duhului Sfant !

Uriah Smith, autorul Explicatiei cartilor Daniel si Apocalipsa, si multa vreme redactor al revistei Review and Herald, a fost initial un arian convins, considerand ca Iisus Christos a fost prima fiinta creata din Univers. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, el si-a schimbat conceptia, crezand ca Iisus nu a fost creat, ci S-a nascut din Tatal candva, in vesnicia trecutului. Cat despre Duhul Sfant, Uriah Smith credea ca El este doar o emanatie divina impersonala, conceptia sa semiariana pastrand-o pana la sfarsitul vietii.

John Loughborough, un alt lider al Miscarii Advente, sustinea in Review and Herald din 5 noiembrie 1861 ca doctrina Trinitatii este contrara bunului simt, contrara Scripturilor si de origine pagana.

Joseph Bates, unul din fondatorii Bisericii AZS, si cel care a descoperit adevarul despre Sabatul biblic,  afirma si el ca doctrina Trinitatii este nebiblica. In autobiografia sa, el afirma: „In ceea ce priveste Trinitatea, am ajuns la concluzia ca imi este imposibil sa cred ca Domnul Iisus Christos, Fiul Tatalui, este si Dumnezeul Atotputernic, una si aceeasi Fiinta.”

F. Cotrell sustinea in Review and Herald din 6 iulie 1869 ca doctrina Trinitatii este dovada „imbatarii cu vinul Babilonului” si ca papalitatea a fost inaltata pe baza acestei doctrine nebiblice.

John N. Andrews, primul misionar oficial al Bisericii Adventiste in Europa ( 1874 ), credea ca Fiul lui Dumnezeu are un inceput al existentei candva in vesnicia trecutului.

John Waggoner, fiul unui credincios semiarian, credea ca Fiul S-a nascut din Tatal candva in trecutul indepartat, insa El este de aceeasi natura cu Tatal, Yahweh existent prin Sine Insusi.

Intre pionierii Miscarii Advente au existat si credinciosi trinitarieni, care, spre deosebire de antitrinitarieni, nu au dat publicitatii vederile lor. Astfel, E. G. White, unul din fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea ( AZS ), era trinitariana, provenind din randurile Bisericii Episcopale Metodiste.

Este adevarat ca in primele sale scrieri, ea nu abordeaza acest subiect, fie din prudenta fatza de conceptiile antitrinitariene ale unor pionieri ai miscarii, fie din lipsa unor descoperiri din partea lui Dumnezeu. Insa, incepand cu anul 1869, E. G. White face primele declaratii trinitariene in pofida vederilor ariene si semiariene ale colegilor sai. In 1869, ea declara egalitatea deplina dintre Fiul si Tatal ( Marturii vol. II, p. 200 in original ). In 1877, James White va declara acelasi lucru in Review and Herald din 29 noiembrie 1877.

Insa punctul de cotitura pentru dezvoltarea doctrinei Trinitatii in Biserica AZS a fost anul 1897, odata cu publicarea in revista Signs of the Times ( Semnele Timpului ) a unui articol al lui E. G. White intitulat „Chistos, Datatorul vietii”. In acel articol, ea afirma: „In El ( Iisus Christos n.n. ) era viata originara, neimprumutata, nederivata” ( Sings of the Times, 8 aprilie, 1897, p. 6.7 ).

Contrar credintei celor mai multi adventisti din acea vreme, E. G. White  Il descria pe Iisus Christos nu ca pe o fiinta derivata din Tatal, asa cum se credea in general, ci in plinatatea dumnezeirii Lui. In acelasi an, 1897, autoarea americana afirma intr-o brosura ca Duhul Sfant este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii ( Special Testimonies for Ministries and Workers nr. 10/1897 ).

Cele doua afirmatii evident trinitariene si in deplina contradictie cu conceptiile celor mai multi adventisti din acea vreme au fost repetate in volumul „Christos Lumina Lumii”, publicat in 1898: „Iisus Christos este viata originara, neimprumutata, pe care o are prin Sine Insusi”, iar Duhul Sfant este „cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii” ( Christos Lumina Lumii, p. 530. 671 ).

Trecand in revista conceptiile despre Divinitate ale pionierilor si liderilor miscarii advente din secolul al XIX-lea, se ridica cateva intrebari justificate: Avand in vedere diferentele de conceptii ale primilor adventisti cu privire la Divinitate ( ariene, semiariene si trinitariene ), cine a detinut adevarul ? Si daca adevarul cu privire la Divinitate este cuprins in doctrina ariana sau semiariana, oare nu cumva Biserica AZS a apostaziat acceptand doctrina Trinitatii ?

 

     Cauze ale prezentei conceptiilor antitrinitariene in randurile Miscarii Advente

Daca studiem cu atentie contextul in care a aparut si s-a dezvoltat Miscarea Adventa, ne va fi mai usor sa intelegem de ce multi dintre pionierii ei au avut vederi antitrinitariene ( ariene si semiariene ).

Un prim fapt care trebuie subliniat este acela ca in America secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea ideile antitrinitariene erau la moda. Fiind sustinuta de bisericile istorice inca din Antichitate, doctrina Trinitatii era privita cu ostilitate de miscarile protestante, acestea avand puternice obsesii si resentimente anticatolice.

Faptul este explicabil deoarece in numele acestei doctrine a fost varsat mult sange. Asa se explica de ce adeptii Miscarii Millerite de la mijlocul secolului al XIX-lea erau inclinati mai mult spre unitarianism decat spre trinitarianism.

Desi s-au diluat treptat odata cu aparitia darwinismului si universalismului ( credinta ca toti oamenii vor fi mantuiti, indiferent de viata traita pe pamant ), aceste conceptii antitrinitariene au influentat oameni de cultura si de stat ca: Benjamin Franklin ( 1706-1790 ), savant si diplomat; Thomas Paine ( 1737-1809 ), scriitor; Thomas Jefferson ( 1743-1826 ), filosof, om de cultura si presedinte american; James Madison ( 1751- 1836 ), al patrulea presedinte si parinte al Constitutiei americane.

Un alt element care a favorizat prezenta conceptiilor antitrinitariene ( nontrinitariene ) in randul liderilor Miscarii Advente de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost faptul ca unii din acesti lideri proveneau din confesiuni crestine nontrinitariene. Dupa cum se stie, Miscarea Adventa a adunat in randurile ei credinciosi din diferite confesiuni crestine existente la acea data pe continentul american. Este cunoscut faptul ca doi dintre fondatorii Bisericii AZS: James White si Joseph Bates proveneau din Conexiunea Crestina ( Christian Connexion ), o retea de congregatii crestine independente din America in care se promova unitarianismul rationalist. Asemenea celor doi, Joshua Himes, un alt lider adventist, a venit din Conexiunea Crestina cu intregul bagaj de conceptii antitrinitariene.

Insa mai exista o cauza importanta care a generat pozitii antitrinitariene in randul pionierilor Miscarii Advente: Unele confesiuni crestine trinitariene americane promovau un gen de trinitarianism spiritualist, in care Persoanele Dumnezeirii erau descrise ca fiind distante, aproape impersonale si abstracte.

Una dintre declaratiile trinitariene ale vremii, imbratisata de unele grupari protestante americane, sustinea ca „exista un singur Dumnezeu viu si adevarat, vesnic, fara trup sau madulare” ( Doctrines and Discipline of the Methodist Episcopal Church, New York: Carlton and Porter, 1856, p. 15 ).

Primii adventisti au respins o asemenea conceptie despre o Divinitate aproape impersonala. Bazandu-se pe declaratiile Scripturii, ei au sustinut ca Tatal si Fiul sunt persoane reale, iar Dumnezeu, desi este Duh ( vezi Ioan 4,24 ), nu inceteaza sa fie o Persoana reala si tangibila, milostiva si iubitoare.

Fiind preocupata de acest subiect, si nefiind de acord cu conceptiile propriei biserici din care provenea ( Biserica Episcopala Metodista ) cu privire la existenta unui Dumnezeu aproape impersonal ( desi se vorbea de trei entitati ale Divinitatii ), in primele sale viziuni in care i s-a descoperit Persoana lui Iisus, ea L-a intrebat despre infatisarea Tatalui.

Intr-una din aceste viziuni, ea relateaza: „Am vazut un tron si pe el stateau Tatal si Fiul. Am privit la fatza lui Iisus si I-am admirat minunata-I Persoana. Persoana Tatalui nu o puteam privi, caci era acoperita cu un nor de slava. L-am intrebat pe Iisus  daca Tatal Sau avea o forma ca a Sa. Mi-a raspuns ca da, dar eu nu o puteam privi, intrucat, a zis El, daca vei privi o singura data slava Sa, vei inceta sa existi” ( E. G. White, A Sketch of the Christian Experience and Views of E. G. White, Saratoga Springs, NY: James Whitem 1851, retiparita in Scrieri Timpurii in 1882 si 1945, p. 54 ).

In 1850, E. G. White scria: „L-am vazut adesea pe Iisus cel minunat si am vazut ca El era o Persoana. L-am intrebat daca Tatal Sau era o Persoana si avea o forma ca a Sa. Iisus a raspuns: „Sunt imaginea exacta a Persoanei Tatalui Meu” ( E. G. White, Scrieri Timpurii, p. 77 ).

Pe baza viziunilor primite, E. G. White a dobandit convingerea tot mai clara ca ceea ce invatau unele biserici din acea vreme despre Trinitate ( intre acestea fiind si Biserica Episcopala Metodista din care provenea )  nu era intemeiat pe Scriptura.

Iata ce marturiseste autoarea americana despre aceasta conceptie trinitariana spiritualista, cu care primii adventisti nu erau de acord: „Sunt sfatuita sa spun ca opiniile acelora care cerceteaza idei stiintifice avansate nu sunt demne de incredere. Sunt formulate conceptii de felul celor urmatoare: „Tatal este invizibil, asemenea luminii. Fiul este lumina intrupata. Duhul Sfant este lumina raspandita pretutindeni.” „Tatal este ca roua, un abur invizibil. Fiul este ca roua adunata intr-o forma plina de frumusete. Duhul este ca roua ce cade peste verdeata plina de viata.” O alta reprezentare: „Tatal este ca un abur invizibil. Fiul este asemenea norului plumburiu. Duhul este ploaia ce cade si aduce puterea invioratoare.”

     Toate aceste interpretari spiritualiste nu sunt nimic. Ele sunt neadevarate si imperfecte. Ele slabesc si micsoreaza Maiestatea care nu poate fi comparata cu nicio asemanare pamanteasca. Dumnezeu nu poate sa fie comparat cu lucrurile facute de mainile Sale. Acestea sunt doar niste lucruri pamantesti, care sufera sub blestemul lui Dumnezeu, din cauza pacatului omului. Tatal nu poate sa fie descris prin lucrurile de pe pamant. Tatal este plintatea intruchipata a Dumnezeirii si este invizibil ochilor muritori.

     Fiul este plinatatea manifestata a Dumnezeirii. Cuvantul lui Dumnezeu declara ca El este „intiparirea Fiintei Lui”. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

     Mangaietorul, pe care Domnul Christos a fagaduit ca Il va trimite dupa ce Se va inalta la cer, este Duhul Sfant in toata plinatatea Dumnezeirii, care face vizibila puterea harului divin pentru toti aceia care Il primesc pe Christos ca Mantuitor personal si cred in El. Sunt trei Persoane vii in acest Trio ceresc, si in Numele acestor trei puteri – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – sunt botezati  cei ce Il primesc pe Christos cu o credinta vie, si aceste Puteri vor conlucra cu supusii ascultatori ai cerului, in eforturile lor de a trai o viata noua in Christos.” ( Special Testimonies, seria B, nr. 7, pag. 62.63 ( 1905 ).

Acestia sunt doar cativa factori care explica intr-o anumita masura existenta unor vederi antitrinitariene in randul primilor adventisti. Insa ceea ce este important de observat in istoria Bisericii AZS este permanenta crestere spre o lumina mai mare cu privire la adevarurile biblice. Iar atunci cand Dumnezeu a descoperit aceasta lumina la timpul potrivit, Biserica a acceptat-o, tezaurizand-o in doctrinele sale.

 

     De la ambiguitate la o doctrina clara

Renuntarea la conceptiile ariene sau semiariene ale primilor adventisti, si adoptarea oficiala de catre Biserica AZS a doctrinei Trinitatii nu s-a produs brusc, ci a necesitat un timp destul de indelungat.

Daca in 1846 James White, unul din fondatorii Bisericii AZS, respingea doctrina traditionala a Trinitatii, afirmand despre aceasta ca este „vechiul crez trinitarian nescripturistic” ( Day Star, 24 ianuarie 1846, p. 25 ), un secol mai tarziu, in 1946, Biserica AZS a votat aprobarea doctrinelor fundamentale cu ocazia Sesiunii Conferintei Generale, sustinand explicit doctrina Trinitatii.

Intrebarea care se ridica in mod firesc in legatura cu acest proces indelungat de schimbare a conceptiilor cu privire la Divinitate este urmatoarea: De ce primele generatii de adventisti nu au facut aceasta schimbare mai devreme ? Faptul ca intre pionierii Miscarii Advente au existat si credinciosi trinitarieni, si ca studiul Scripturilor cu multa rugaciune era o preocupare constanta a lor nu ar fi trebuit sa-i conduca pe pionieri la credinta trinitariana mult mai curand ?

Raspunsul trebuie cautat in preocuparile prioritare ale primilor adventisti. Subiectele care ii preocupau in acea perioada erau: a doua venire a lui Iisus Christos si pregatirea in vederea intalnirii cu El, cele trei solii ingeresti din Apocalipsa 14 ( predicarea Evangheliei, inceputul judecatii lui Dumnezeu, pazirea poruncilor, iesirea din Babilonul modern ), Sabatul zilei a saptea, slujirea lui Iisus in sanctuarul ceresc, darurile spirituale si problema starii omului in moarte si a nemuririi conditionate a sufletului.

Rezolvarea diferentelor de conceptie cu privire la Divinitate nu intra in sfera preocuparilor primilor adventisti, in aceasta privinta existand o atmosfera de toleranta. Fie arieni, semiarieni sau trinitarieni, cu totii asteptau cu dor revenirea in glorie a Mantuitorului, punand accent pe pregatirea caracterului in vederea intalnirii cu El.

Asa cum am afirmat deja, trecerea de la conceptiile ariene sau semiariene la doctrina explicita trinitariana a fost un proces indelungat. Insa nu doar doctrina Trinitatii a cunoscut aceasta evolutie. Si alte adevaruri biblice, care acum fac parte din punctele fundamentale de credinta ale Bisericii AZS, au necesitat timp pentru a fi intelese, acceptate si traite de credinciosi. Iata cateva exemple:

1) Desi E. G. White a avut prima viziune in 1844, anul de debut al Miscarii Advente, adevarul despre Sabatul zilei a saptea a fost inteles de primii adventisti de abia in 1846, in urma studiilor publicate de Joseph Bates. Intre 1844 si 1846, primii adventisti au pastrat ziua intai a saptamanii ca Sabat.

2) Dupa acceptarea Sabatului zilei a saptea in 1846, timp de noua ani adventistii l-au serbat incepand de vineri seara de la ora 18 pana sambata seara la aceeasi ora. Abia in 1855, in urma studiilor facute de un alt pionier al Miscarii Advente, Jonh N. Andrews, adventistii au inteles ca Sabatul trebuia sfintit de la apusul soarelui la urmatorul apus de soare, conform modelului de calcul al zilelor in poporul evreu.

3) Pana in 1863, majoritatea adventistilor, inclusiv familia White, erau mari consumatori ai carnii de porc. Adventistii cresteau porci pe care ii taiau chiar ei insisi. Insa incepand cu anul 1863, adventistii au inceput sa inteleaga vointa lui Dumnezeu cu privire la dieta si la un stil de viata sanatos. Intelegand beneficiile unei diete vegetariene sau ovo-lacto-vegetariene, ei au renuntat definitiv la consumul carnii de porc.

De asemenea, primii adventisti mestecau si fumau tutun, obicei pe care l-au practicat timp de doua decenii dupa 1844, anul de debut al Miscarii Advente. Insa odata ce au inteles ca aceasta practica este contrara principiilor biblice de ingrijire a sanatatii, incepand cu anul 1863 ei au renuntat complet si definitiv la folosirea tutunului. Si nu doar a tutunului, ci si la folosirea alcoolului si a altor droguri care distrug sanatatea.

4) Doctrina despre indreptatirea pacatosului doar prin credinta, nu prin faptele Legii, a necesitat cateva decenii pentru a fi inteleasa si acceptata de adventisti. Abia dupa conferinta de la Minneapolis, din 1888, aceasta invatatura de baza a Scripturii a inceput sa fie inteleasa si predicata de Biserica.

In concluzie, nu este de mirare ca s-a produs o schimbare de conceptie si in privinta Divinitatii, trecandu-se nu de la anti la protrinitarianism, ci mai degraba de la o anumita ambiguitate cu privire la adevarul despre Dumnezeire la o clarificare ulterioara. Acest proces a cunoscut mai multe etape:

     a) Perioada 1844-1888 – o perioada de ambiguitate, intre pionierii Miscarii Advente existand deopotriva conceptii ariene, semiariene si trinitariene.

     Cei mai multi adventisti din acea perioada se opuneau credintei ca Iisus ar fi egal cu Tatal, iar Duhul Sfant ar fi o Persoana divina. In primii ani ai adventismului domina credinta ariana, potrivit careia Iisus ar fi prima fiinta creata de Tatal si ridicata apoi la rang de Dumnezeu ( insa un Dumnezeu mai mic decat Tatal ! ).

Conflictul de idei era insa mai vechi. Inca din timpul Miscarii Millerite, cei doi lideri ai acesteia: William Miller si Joshua Himes aveau vederi opuse cu privire la Dumnezeire. In timp ce W. Miller era trinitarian, provenind din Biserica Baptista, J. Himes era antitrinitarian, provenind din Conexiunea Crestina. Insa diferentele de conceptii cu privire la Divinitate din sanul Miscarii Millerite , si mai tarziu din randurile Bisericii AZS, nu au ocupat un loc important, deoarece preocuparile prioritare erau cu totul altele.

Ceea ce se poate observa in randul unor pionieri si lideri adventisti din aceasta perioada este schimbarea conceptiei cu privire la Divinitate. Astfel, James White, unul din fondatorii Bisericii AZS, din antitrinitarian devine un trinitarian convins. Daca in 1846 el afirma ca doctrina Trinitatii este nescripturistica ( Day Star, 24 ianuarie 1846, p. 25 ), in 1877, fiind reales in functia de presedinte al Conferintei Generale, el afirma ca „Christos este cu adevarat egal cu Dumnezeu”, descurajand opiniile colegilor sai U. Smith si J. Waggoner, care Il considerau pe Christos inferior Tatalui ( Review and Herald, 29 noiembrie 1877: 72 ).

Uriah Smith, mult timp redactor la Review and Herald si autor al unor comentarii la cartile Daniel si Apocalipsa, credea in 1860 ca Iisus este prima fiinta creata din Univers. Insa pana in 1891, el a renuntat la conceptia sa ariana, devenind un semiarian. Pentru el, Iisus Christos nu mai era prima fiinta creata, ci o Persoana nascuta din Tatal, candva in vesnicia trecuta.

Totusi, in pofida conceptiilor antitrinitariene aproape generale, in 1869 E. G. White a facut prima sa declaratie in disonanta cu acestea. In lucrarea sa „Suferintele lui Christos”, pe baza textelor din Evrei 1,3,  Coloseni 1,19 si Filipeni 2,6, ea declara ca Christos este egal cu Tatal. Desi colegii sai nu au acordat atentie acestei declaratii, sotul sau, James White, a acceptat acest adevar, devenind trinitarian.

     b) Perioada 1888-1900 – necesitatea inlocuirii conceptiilor antitrinitariene.

Sesiunea Conferintei Generale de la Minneapolis din 1888 a reprezentat un punct de cotitura pentru Biserica AZS. In urma dezbaterilor care au avut loc cu acea ocazie, Persoana lui Iisus Christos a intrat in centrul preocuparilor adventistilor de ziua a saptea in legatura lucrarea indreptatirii prin credinta. Devenea tot mai evident ca marele Plan al Mantuirii, alcatuit de Dumnezeire candva in vesnicie, impunea ca Fiul lui Dumnezeu sa fie Dumnezeu in cel mai deplin sens al cuvantului, preexistent din vesnicie, si nu o fiinta creata sau aparuta candva in trecut.

J. Waggoner, desi nu era trinitarian, simtea nevoia sa accentueze egalitatea dintre Tatal si Fiul in cadrul discutiilor despre indreptatirea prin credinta. Daca Christos nu ar fi egal cu Tatal, El nu ar putea sa ne duca la El, afirma Waggoner.

In 1892, Sammuel T. Spear a publicat brosura „The Bible Doctrine of the Trinity”, in care afirma ca existenta a trei Persoane divine nu insemna triteism, caci in Dumnezeire exista unitate si armonie deplina.

Asa cum am afirmat mai devreme, in 1897, E. G. White a publicat in revista Signs of the Times ( Semnele Timpului ) a unui articol intitulat „Chistos, Datatorul vietii”. In acel articol, ea afirma: „In El ( Iisus Christos n.n. ) era viata originara, neimprumutata, nederivata” ( Sings of the Times, 8 aprilie, 1897, p. 6.7 ). In acelasi an, 1897, autoarea americana afirma intr-o brosura ca Duhul Sfant este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii ( Special Testimonies for Ministries and Workers nr. 10/1897 ).

Cele doua afirmatii evident trinitariene si in deplina contradictie cu conceptiile celor mai multi adventisti din acea vreme au fost repetate in volumul „Christos Lumina Lumii”, publicat in 1898: „Iisus Christos este viata originara, neimprumutata, pe care o are prin Sine Insusi”, iar Duhul Sfant este „cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii” ( Christos Lumina Lumii, p. 530. 671 ).

Printre primii care au vorbit despre eternitatea lui Christos a fost si pastorul A. T. Jones, care, desi a evitat sa foloseasca cuvantul „Trinitate”, in 1899 a facut o afirmatie evident trinitariana: „Dumnezeu este Unul; Iisus Christos este Unul; Duhul Sfant este Unul. Si acestia trei sunt Una. Intre ei nu exista disensiune si nici dezacord” ( A. T. Jones, Editorial, Advent Review and Sabbath Herald, 10 ianuarie 1899, p. 24 ).

Perioada 1888-1900 se caracterizeaza printr-o stare de insatisfactie fatza de invataturile antitrinitariene care dominasera pana atunci, impunandu-se o noua viziune asupra Divinitatii. Iar doctrina Trinitatii reusea sa raspunda mai bine noilor cerinte aparute prin studiul Scripturilor.

     c) Perioada 1900-1931 – tranzitia de la invataturile antitrinitariene la doctrina Trinitatii

La inceputul secolului al XX-lea, Biserica AZS era inca impartita cu privire la divinitatea lui Iisus Christos. In timp ce unii adventisti Il considerau Fiul cel vesnic al Tatalui, subliniind divinitatea Sa deplina si egalitatea cu Tatal, alti adventisti erau inca tributari conceptiei semiariene care sustinea ca Fiul este nascut din Tatal, avand un inceput al existentei.

Intre 1 si 19 iulie 1919, a avut loc la Takoma Park, Washington D.C., o Conferinta Biblica in cursul careia s-au purtat discutii aprinse intre cele doua tabere: pro si antitrinitariene. In aceste discutii, chiar si aparatorii conceptiei trinitariene evitau sa foloseasca cuvantul „Trinitate”.

Insa factorul care i-a unit in final pe pastorii adventisti in jurul Persoanei lui Iisus, aparand divinitatea Acestuia, a fost aparitia „inaltei critici” si a liberalismului modern, curente care respingeau divinitatea lui Christos si nasterea Sa din fecioara. Rezultatul a fost recunoasterea tot mai larga a divinitatii lui Christos, in timp ce termenul „Trinitate” a inceput sa fie acceptat in cercuri tot mai largi.

Anul 1931 a reprezentat un an important pentru dezvoltarea doctrinei Trinitatii, prin aparitia Declaratiei de Credinta a Bisericii AZS, publicata in Almanahul Adventist. Era o declaratie a doctrinelor fundamentale ale Bisericii, in care cea de-a doua si a treia declaratie au reprezentat un progres semnificativ spre actuala doctrina trinitariana.

„Dumnezeirea sau Trinitatea consta in Tatal cel vesnic, o Fiinta personala, spirituala, atotputernica, omniprezenta, omniscienta si infinita in intelepciune si dragoste; Domnul Iisus Christos, Fiul Tatalui vesnic, prin care au fost create toate lucrurile si prin care a fost realizata mantuirea celor rascumparati; Duhul Sfant, a treia Persoana a Dumnezeirii, marea putere regeneratoare a lucrarii de mantuire.” ( 1931, Year Book of the Seventh-day Adventists Denomination, Washington, Review and Herald, 1971 ).

     d) Perioada 1931-1946 – acceptarea oficiala a doctrinei Trinitatii

Desi cativa pastori adventisti au continuat sa aiba rezerve cu privire la divinitatea deplina a Domnului Christos si cu privire la personalitatea si divinitatea Duhului Sfant, cei mai multi adventisti au imbratisat doctrina trinitariana. Un rol important l-a avut publicarea cartii „Questions on Doctrine” ( Intrebari despre doctrina ), lucrare care a consolidat doctrina Trinitatii. Lipsa reactiilor negative fatza de afirmatiile din aceasta lucrare denota faptul ca Biserica AZS acceptase aceasta doctrina in marea ei majoritate.

La Sesiunea Conferintei Generale din anul 1946, Declaratia de Credinta in 22 de puncte, publicata in anul 1931, a fost votata, doctrina trinitariana devenind una din doctrinele fundamentale ale Bisericii AZS.

Astfel s-a incheiat lungul proces, care a durat circa un secol, in care vechile conceptii ariene si semiariene ale primilor adventisti au fost inlocuite cu doctrina Trinitatii, fundamentata biblic si in deplina armonie cu toate celelalte doctrine ale Bisericii.

De remacat este faptul ca in toata aceasta perioada de inceput a Miscarii Advente, de la 1844 si pana in 1915, anul mortii sale, E. G. White nu ne-a lasat nicio declaratie antitrinitariana. Daca ea s-a opus unei anumite conceptii trinitariene, aceasta a fost acel trinitarianism spiritualist, care incerca sa descrie cele trei Persoane divine ca fiind aproape abstracte, intangibile si distante, in contrast cu revelatia biblica care le prezinta ca fiind reale, tangibile si apropiate de om.

Ceea ce se poate observa in declaratiile ei este o evolutie de la niste declaratii ambigue la unele cat se poate de clare in favoarea doctrinei Trinitatii. Prin pozitia si influenta sa, E. G. White a consolidat trecerea de la niste conceptii gresite, nebiblice despre Dumnezeire la o doctrina trinitariana clara si biblica. Iar aceasta trecere nu inseamna apostazie, ci mai degraba o intelegere progresiva a unui mare adevar biblic.

Este demn de retinut ca pana in anul 1931, cand a fost data Declaratia de Credinta a Bisericii AZS, respectiv anul 1946, cand cele 22 de puncte fundamentale de credinta ale Declaratiei au fost votate la Sesiunea Conferintei Generale, Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu a avut o doctrina oficiala cu privire la Trinitate. Au existat doar crezuri personale sau de grup, insotite de un spirit de toleranta reciproca, fara sa existe  preocuparea de a gasi un numitor comun acestei probleme.

Procesul prin care s-a ajuns la doctrina Trinitatii este acelasi pe care l-au parcurs si ucenicii Domnului Christos. Si ei au avut nevoie de timp pentru a intelege si a accepta adevarul ca Iisus Christos este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfant este cea de-a treia Persoana a Dumnezeirii, „un alt Mangaietor” de aceeasi natura si cu aceeasi autoritate cu cea a Fiului lui Dumnezeu.

 

     Reinviorarea conceptiilor ariene si semiariene in zilele noastre

Ideile antitrinitariene au reaparut in Biserica AZS dupa Sesiunea Conferintei Generale de la Dallas din aprilie 1980. Sustinatorii lor afirma ca acceptarea doctrinei Trinitatii ar fi o dovada de apostazie a Bisericii AZS si ca credinciosii adventisti ar trebui sa se intoarca la credinta pionierilor Miscarii Advente.

Chemarea de a ne intoarce la credinta primilor adventisti este justificata si reformatoare in aparenta. Insa, daca privim lucrurile in profunzime si cu seriozitate, se ridica o serie de intrebari: Care este acea credinta a pionierilor adventisti la care ar trebui sa ne intoarcem pentru a evita apostazia ?

Asa cum am afirmat deja, cei mai multi dintre pionierii si liderii Miscarii Advente si-au schimbat conceptiile despre Divinitate de-a lungul vietii. James White, unul din fondatorii Bisericii AZS, a devenit din antitrinitarian un trinitarian convins spre sfarsitul vietii. Uriah Smith, redactor al revistei Review and Herald si autor de lucrari teologice, a renuntat la conceptiile sale ariene initiale, devenind semiarian pana la sfarsitul vietii. Daca la inceput credea ca Fiul este prima fiinta creata de Dumnezeu, spre sfarsitul vietii crezul sau s-a schimbat: Fiul S-a nascut din Tatal cel vesnic, candva, in vesnicia trecutului.

     W. Presott, un alt lider adventist, sustinea la inceput ca Christos S-a nascut din Tatal, deci are un inceput al existentei. 23 de ani mai tarziu, in 1919, el isi exprima convingerea ca Christos este la fel de vesnic ca si Tatal, de aceeasi natura si egal cu El. E. J. Waggoner, desi nu era trinitarian, ajunge sa recunoasca egalitatea deplina dintre Tatal si Fiul in cadrul discutiilor despre indreptatirea prin credinta.

Ceea ce este demn de remarcat este faptul ca pionierii Miscarii Advente nu au ramas blocati intr-o anumita conceptie atunci cand au primit o lumina mai mare. Atunci cand Duhul Sfant le-a adus o noua intelegere a Scripturii cu privire la un subiect anume, ei au renuntat la vechile conceptii.

Si atunci ne intrebam: La care credinta a pionierilor ar trebui sa ne intoarcem: la cea de la inceputul sau cea de la sfarsitul vietii lor ? Si daca pionierii Miscarii Advente nu au avut toti aceleasi vederi cu privire la Divinitate ( dat fiind faptul ca preocuparile lor aveau alte prioritati la acea data ), pe care dintre ei ar trebui sa-i luam ca model ? Si inca o intrebare: Dintre toti pionierii si liderii adventisti din secolul al XIX-lea, cine a fost investit cu mai multa autoritate de Duhul lui Dumnezeu ?

Nu trebuie sa pierdem din vedere un mare adevar: Teologia este mereu perfectibila, caci „cararea celor neprihaniti este ca lumina stralucitoare, a carei stralucire merge mereu crescand pana la miezul zilei” ( Proverbe 4,18 ).

Intr-o revista a Bisericii AZS aparuta in 1892, E. G. White scria: „Avem multe lectii de invatat si multe, multe de dezvatat. Numai Dumnezeu si cerul sunt infailibili. Aceia care cred ca niciodata nu vor avea ocazia sa abandoneze o intelegere indragita, ca nu vor avea niciodata ocazia de a-si schimba o parere, vor fi dezamagiti. Cat timp tinem la propriile idei si opinii cu persistenta hotarata, nu putem avea unitatea aceea pentru care S-a rugat Christos” ( E. G. White, Advent Review and Sabbath Herald, 1892-07-26 ).

Desi au fost elevi in cea mai inalta scoala care a existat vreodata, nici ucenicilor nu li s-a descoperit adevarul dintr-o data. A fost nevoie de venirea unui „alt Mangaietor”, Duhul adevarului, care sa completeze in timp instruirea si calauzirea lor in adevar. „Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit , si va va descoperi lucrurile viitoare” ( Ioan 16,13 ).

De aceea, sa fim mereu deschisi fatza de lumina pe care Duhul lui Dumnezeu o va aduce asupra Scripturilor la timpul potrivit si prin mijloacele hotarate de El.

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Tri(u)nitatea Divina și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Dezvoltarea doctrinei Trinitatii in Biserica Adventista de Ziua a Saptea

  1. lonut74 spune:

    Mulțumesc pentru clarificările istorice ; oricum, din șirul evenimentelor rețin ca oamenii si-au schimbat orizonturile credinței printr-o experiență personala și duhovniceasca ;mie personal mi se pare logica și acceptabila această „cristalizare „a doctrinelor personale și denominationale, atâta timp cât reflecta adevărul biblic suprem.Succes și va urmăresc cu atenție!

    • Damian spune:

      Tocmai, că doctrina trinității NU refelctă deloc adevărul Sfintelor Scripturi.

      Doctrina trinității a fost introdusă în creștinism, abia în secolul 4. Apostolii Mântuitorului, și creștinii din primele 3 secole, NU au crezut in trinitate, ci ei credeau, ceea ce afirmă Ap. Pavel în 1 Corinteni 8,6.
      Pionierii AZȘ, erau împotriva doctrinei trinității, tocmai pentru că au studiat-o, si Domnul le-a arătat că este ne-biblică.

  2. leomas spune:

    Un articol interesant.După câte știu eu „Intrebari despre doctrină” a fost scrisă în 1957.

  3. Ben spune:

    Dacă Duhul Sfint are aceiași natură cu a Fiului lui Dumnezeu, atunci cum a scris Ellen G. White că: natura Duhului Sfint este o taină?
    Care a fost inspirat de Dumnezeu?

    • Doru Buiuc spune:

      Sora Ellen White nu explicä natura Duhului Sfant niciodatä, dar defineste cä Duhul Sfant este Iisus Hristos.

    • Adrian spune:

      Si natura Tatalui ca si cea a Fiului sunt o taina! Sau cineva poate afirma ca pentru el Natura lui Dumnezeu nu este o taina? Asa ca nu vad nici o dilema aici.

    • Bea spune:

      Domnul Ben vä rog nu confundati natura Duhului Sfint care este intradevär o tainä cu identitatea Duhului care este Domnul Hristos.
      „Cäci Domnul este Duhul si unde este Duhul Domnului este slobozenia. (Eliberarea din päcat)
      2. Cor. 3,17
      „De aceea este scris: „Omul dintäi, Adam, a fost fäcut in suflet viu.” Al doilea Adam (Hristos) a fost fäcut un Duh dätätor de viatä.
      1. Cor. 15,45

  4. Ciuhat Adrian spune:

    Foarte bine ai documentat, Lori!
    In sfarsit mi s-a facut lumina – si anume, de ce pionierii bisericii adventiste nu erau trinitarieni la inceput, argumente pe care bat moneda noii dizidenti antitrinitarieni din zilele noastre. Acestia spun un adevar pe jumatate, omitand sa spuna despre convingerea de mai tarziu a acelorasi pionieri, printre care Ellen si James White si acceptarea trinitatii ca adevar doctrinar.
    Multumesc pentru articol!

    • Damian spune:

      În cartea cu cele 28 de puncte fundamentale de doctrină ale Bisericii Adventiste, cu titlul „Adventiștii de ziua a șaptea cred”, capitolul 2 – „Dumnezeirea” – începe cu o declarație oficială de credință a Bisericii Adventiste, unde se spune: „Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexistând din veșnicie.” („AZȘ cred..”, cap.2, pg.25; ed. 2009;)
      Acesta este adevărul Scripturilor despre Dumnezeu…???
      Să verificăm, și să vedem ce este scris ! Vom citi, în primul rând, din Deuteronom 6, 4; Isaia 43,11; 45,5-6; Ioan 17,3; Gala-
      teni 3,20; Efeseni 4,6; Romani 3,30; 1 Timotei 2,5; 6,13-16; Iuda
      1,24-25; După cum puteți observa și dvs.,în toate aceste verse-
      te din Sfintele Scripturi, scrie că Dumnezeu este unul singur, și
      nu „o unitate a trei Persoane coexistând din veșnicie”. Apostolul Pavel declară solemn în 1 Corinteni 8,6: „….totuși pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl,de la care vin toate lucru
      rile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos,
      prin care sunt toate lucrurile, și prin El și noi.” Această declara-
      ție, are valoare de definiție. Dacă Apostolul Pavel ar fi crezut că
      Dumnezeu este o unitate a trei Persoane divine, el ar fi spus foarte clar aceasta ! Însă el nu face niciodată o astfel de afirmație
      Doctrina Trinității* este de origine filozofico-păgână. Apostolii
      Domnului Isus nu au crezut și nu au predicat această învățătură
      ne-biblică. Domnul Isus a spus: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17, 3;)

      *Trinitate înseamnă un singur Dumnezeu în trei ipostaze-(persoane),într-
      o singură substanță – indivizibil. **Triteism înseamnă credința în trei ființe divine separate, care împreună sunt un singur Dumnezeu. Această credință este politeism și idolatrie.Trinitatea și Triteismul,sunt nebiblice
      De asemenea,Mântuitorul declară: „Eu și Tatăl, una suntem.”
      (Ioan 10,30;)
      Unde este Dumnezeul tri-un…???… Dacă ar fi adevărat ce scrie în doctrina AZȘ nr. 2,despre Dumnezeu,atunci Domnul Isus ar fi spus foarte clar: „Eu și Tatăl și cu Duhul Sfânt, suntem una !” Dar, El nu a declarat niciodată așa ceva ! În Efeseni 1, 17, Dumnezeu-Tatăl este numit „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos”, însă niciodată Isus nu este numit Dumnezeul Tatălui.
      Ellen White scrie:
      „Există un Dumnezeu personal-Tatăl; există un Hristos personal-
      Fiul”. ( Review & Herald – 8 nov. 1898;)

  5. costel trif spune:

    Eu personal nu sunt adventist dar sa stiti ca asa cum poate exista progres , poate exista si regres, acei adventisti antitrinitarieni au gresit imbratisand notiunea de trinitate.Dupa mine n-are nici un fundament biblic, omul creat dupa CHIPUL si ASEMANAREA lui Dumnezeu e unic ,nu triunic, omul fiind un bun model de analizat daca iti pui intrebari cu privire la natura lui Dumnezeu.

    • Damian spune:

      Domnule Costel Trif , aveti dreptate.

      Doctrina trinității, este o mare minciună, introdusă in crestinism, in secolul 4…poate vor lua seama, si trinitarienii înșelati, AZȘ.

    • Adrian spune:

      Gen.1,26 „Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om26-27 Termenul ebraic se referă la ființele umane în general, și nu la o singură persoană. după chipul Nostru, ”
      Cine „sa facem” si dupa chiul cui („Nostru”)? Necunoasterea Bibliei sau gresita ei interpretare a dus la multe convingeri eronate.

      • Adrian spune:

        Imi cer scuze pentru greseala de redactare a textului anterior!

        Gen.1,26 „Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră.”
        Cine „sa facem” si dupa chipul cui („Nostru”)? Necunoasterea Bibliei sau gresita ei interpretare a dus la multe convingeri eronate.

  6. Damian spune:

    Domnule Lori Balogh , vă salut, și încă de la început, doresc să vă întreb, cine erau Pionierii AZȘ, care erau trinitarieni…???

    Ați afirmat că printre pionierii adventiști, au fost și trinitarieni, și non-trinitarieni, încă de la începutul Mișcării Advente….DAR……NU ne-ati dat nici un nume al vreunui pionier AZȘ, trinitarian. Ați afirmat că unii dintre pionieri din arieni, au devenit semi-arieni .

    DAR….Vă rog, dați-ne câteva nume de pionieri AZȘ, care de la începutul Mișcării Advente erau trinitarieni. Vă mulțumesc. Aștept răspunsul dvs. Dacă nu îmi veti răspunde, voi considera că NU știți nici un nume de pionier, și că afirmațiile dvs., sunt FĂRĂ acoperire în realitate.

    • Bea spune:

      Domnul Damian, nu a existat nici in pionier care de la inceput ar fi fost Trinitar. Singura persoanä care devenise in 1904 trinitar a fost J. H. Kellogg in criza din Alfa si sora White ne spune in legäturä cu aceastä crizä cä stiuse cä va urma criza din Omega si tremurase pentru poporul Advent.
      Alfa si Omega sint inceputul si sfirsitul acelasi crize. Ea spune clar impreunä cu multi din pionierii nostrii (J. N. Andrews, Loughborough, James White etc.) cä doctrina trinitätii distruge personalitatea lui Dumnezeu si a fiului Säu. Si este adevärat analizind doctrina aceasta ea ne spune cä este in dumnezeu in trei persoane co-eterne. Dacä aceste persoane sint co-eterne, existau deci paralel in eternitate atunci nu poate exista un tatä si un fiu. A fi fiu inseamnä sä am un inceput dupä tatä si sä fiu näscut. Exact acesta ne spune biblia in Ioan 3,16. Dumnezeu Tatäl atit de mult a iubit lumea incit a dat pe singurul säu fiu näscut. In englezä „only-begotten Son”. In trinitate tatäl si fiul joacä numai rolul acesta. Deci trebuie väzut sub aspectul de metaforä. Atunci stimati frati si surori AZS tot planul de salvare a lui Dumnezeu trebuie väzut sub aspectul metaforic. Prin acesta Satana ca in Eden se foloseste incä o datä de o teorie mincinuasä sä practice furt. Dar ce a pierdut Adam? VIATA VESNICÄ – A DEVENIT MURITOR.
      1. Ioan 5, 11+12 ne spune cä insusi Dumnezeu a märturisit despre fiul säu. Si ce a fost aceastä märturisire? Cä El nea dat viata vesnicä si cä acestä viatä este in fiul säu. Dacä avem pe fiul avem viatä. Cine nu are pe fiul nu are viatä. Deci dacä noi nu credem pe Dumnezeu pe cuvint nu avem viatä. Biblia ne spune clar cä al doilea Adam (Hristos) a fost fäcut un Duh dätätor de viatä. Dacä noi prin trinitate acceptäm un alt Duh care nu ne poate da viatä nu vom avea viata.
      Acestä este taina despre care vorbeste Apostolul Pavel in Col. 1, 26+27 „Hristos in voi nädejdea slavei.” Acesta inseamnä a fi nou näscut sau a avea o nouä creatiune.

      • Bea spune:

        Doresc sä mai afirm pentru claritate cä Domnul Hristos are 2 personalitäti. El este Fiul lui Dumnezeu si El este Fiul Omului. Ca Fiu al Omului El sa suit la cer (Evrei 5,1) ne spune sora White in Hristos lumina lumii. De aceea el nu putea fi omniprezent la fiecare inimä. Dar primind Duhul Sfint al Tatälui (Faptele Apostolilor 2, 32+33) la ziua cinci zecimii „a fost fäcut un Duh dätätor de viatä” pentru cä Duhul lui Dumnezeu este viata si prezenta lui Dumnezeu. In acestä formä El poate fi prezent in oricärei inimä sä facä lucrarea de curätenie si sfintire. 1. Cor. 3,17 Acesta este Trioul ceresc la care se referä sora White in cartea „Evangelism”.
        Deci este Dumnezeu Tatä, este Fiul Omului care in cer face lucrearea mijlocitoare a preotului mare si este Duhul dätätor de viatä (Fiul lui Dumnezeu) care vine in orice inimä care il primeste sä facä curätenia din päcat si sfintirea (noua nastere).

        • Lori Balogh spune:

          Stimata sora Bea,

          Incerc sa va inteleg crezul si argumentele, dar nu reusesc. Amintiti de „trio-ul ceresc” despre care scrie E. White, dar, la cea mai simpla enumerare a Persoanelor divine, conform crezului dv. nu reies decat doua: Tatal si Fiul. Acest crez se numeste binitarianism si nu este deloc nou.

          Din studiul Scripturii am inteles ca Domnul nostru a avut o dubla natura: divina ( Fiu al lui Dumnezeu ) si umana ( Fiu al omului ). Insa o dubla natura nu inseamna dubla personalitate, asa cum incercati dv. sa demonstrati. Iisus Christos a fost Unul singur, si Fiu al lui Dumnezeu si Fiu al omului. Nu au fost si nu exista doi Iisus Christos.

      • Lori Balogh spune:

        Stimata sora Bea,

        Imi pare rau ca trebuie sa contrazic afirmatia dv. cu privire la pionierii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Intr-adevar, dintre cei trei fondatori ai adventismului, doi erau nontrinitarieni: James White si Joseph Bates. Ei proveneau din Conexiunea Crestina si era firesc sa vina in adventism cu crezul lor mostenit. Insa E. White provenea din Biserica Metodista si era trinitariana prin definitie.

        Daca in primele decenii de la miscarea millerita nu s-a discutat despre subiectul Trinitatii, acest lucru s-a intamplat pentru simplul motiv ca pionierii adventisti aveau alte preocupari mai importante pe ordinea de zi, in mod deosebit pregatirea lor pentru revenirea Mantuitorului. De aceea a existat si multa toleranta fatza de conceptiile diferite cu privire la Dumnezeire ale credinciosilor.

        A existat, intr-adevar, un trinitarianism pe care l-a condamnat si E. White, insa era vorba de un trinitarianism spiritualist, care anula personalitatea Fiintelor Divine, reducandu-le la simple forte spirituale, impersonale. Cu asa ceva E. White nu a fost niciodata de acord. Mai multe amanunte am scris in articol.

        Cu stima,
        Lori B.

  7. Damian spune:

    TAINELE TRINITĂŢII ŞI ELLEN WHITE

    28. Nu este o taină faptul că argumentul de căpătâi cu care se susţine doctrina Trinităţii nu vine din Scriptură ci din scrierile lui Ellen White? Nu este o taină că poporul care susţinea odată că n-are alt crez decât Scriptura, astăzi trebuie să recurgă la “citate” din surse secundare pentru a-şi justifica doctrina de bază?
    29. Se susţine că Ellen White a introdus doctrina Trinităţii în Biserica Adventistă când a scris în cartea “Hristos Lumina Lumii” că “în Hristos era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată”. Nu este o taină că cineva care doreşte să promoveze Trinitatea nu foloseşte niciodată acest termen?
    30. M.L.Andreason o vizitează în 1909 pe Ellen White, deoarece considera că declaraţia de mai sus era o declaraţie Trinitariană şi vroia să se asigure că ea însăşi a scris cuvintele respective. Nu este o taină că atunci când discută cu ea despre autenticitatea declaraţiei respective, nici unul nu pomeneşte nimic despre Trinitate? Nu este o taină că servul lui Dumnezeu nu i-a vorbit nimic despre Trinitate, dacă este adevărat ceea ce susţin unii că şi-a schimbat dramatic concepţia teologică în ultimii ani?
    31. Ellen White spune că “în Hristos era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată”. Însă mai departe ea spune că “Această viaţă omul n-o poate moşteni. El o poate avea doar prin Hristos. Omul n-o poate câştiga ci i se dă ca un dar fără plată, dacă crede în Hristos ca Mântuitor personal” (Semnele Timpului, 8 Aprilie 1897). Nu este o taină că susţinătorii Trinităţii nu vor să vadă şi continuarea pasajului scris de Ellen White, fiindcă acesta contrazice total ideea lor mult îndrăgită?
    32. Nu este o taină că cei care susţin Trinitatea prin scrierile lui Ellen White o fac cu riscul de a o aşeza pe aceasta în opoziţie cu Biblia, care spune atât de clar “Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” Ioan 5:26 ? Diferenţa este evidentă, fiindcă altfel textul ar spune: Căci după cum Tată are viaţa în Sine, tot aşa o are şi Fiul.
    33. Ellen White vorbeşte mereu despre Isus ca fiind singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, un Fiu pe care îl are nu prin creaţie nici prin adopţie, ci prin “naştere”. Nu este o taină că cei care susţin Trinitatea contrazic toate aceste declaraţii ale ei şi ale Scripturii, tăgăduindu-L astfel pe Isus ca fiind Fiul născut al lui Dumnezeu?
    34. În lumina faptului că Ellen White era cunoscută ca fiind o apărătoare neînfricată a adevărului, fiind adesea în linia întâi în bătălia cu eroarea şi minciuna, nu este o taină că atunci când a “descoperit” o lumină nouă, care stă la însăşi temelia celorlalte doctrine, a folosit o metodă atât de diferită şi ciudată de a o “prezenta” Bisericii care se afla într-o gravă eroare teologică?
    35. Între anii 1898, când a apărut HLL, şi 1915, când a murit, ea n-a folosit niciodată cuvântul Trinitate, deşi îl cunoştea foarte bine! Nu este o taină că a procedat aşa?
    36. Ellen White a folosit o singură dată expresia “trioul ceresc”, (într-un anumit context care merită studiat îndeaproape!). “Trio” înseamnă “trei persoane diferite care lucrează împreună armonios”. Nu este o taină că în loc să folosească termenul teologic binecunoscut tuturor, “Trinitate”, ea a ales să “inventeze” un alt termen pentru a exprima ce credea cu adevărat? Nu este o taină că cei care susţin că sunt fideli scrierilor lui Ellen White nu au rămas la termenul folosit de ea, ci au trecut la folosirea cuvântului Trinitate, care de fapt înseamnă cu totul altceva?
    37. Nu este o taină că Ellen White a evitat în mod conştient folosirea cuvântului Trinitate, tocmai fiindcă ea nu credea în această doctrină?
    38. Nu este o taină că deşi Ellen White a crezut în unitatea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ea n-a înţeles prin această unitate ceea ce înţelege astăzi Biserica? Atunci când se referă la “unitatea” persoanelor divine, ea foloseşte termenul “Godhead”, adică “Dumnezeire”. Termenul de Singurul Dumnezeu folosit în Scirptură se referă la Tatăl, Singurul Dumnezeu şi Tată a tuturor, inclusiv a lui Hristos. Ioan 17:3, 1Corinteni 8:6 şi Deuteronom 4:6.
    39. Conform primului capitol din Patriarhi şi Profeţi, singurele fiinţe divine sunt Tatăl şi Fiul. În afara lor nu aminteşte nici o altă fiinţă divină. Nu este o taină că, deşi Ellen White a vorbit despre două “fiinţe” divine şi despre trei “persoane” divine, ea n-a folosit niciodată termenul Trinitate, deşi astăzi Biserica îl foloseşte cu referire la trei “fiinţe” divine iar Biserica Catolică îl foloseşte cu sensul de trei “persoane” care sunt o singură Fiinţă?
    40. Nu este o taină că atunci când Ellen White afirmă că Tatăl şi Fiul sunt “una” ea susţine “unitatea” în scop şi caracter, dar astăzi, când Biserica vorbeşte despre Dumnezeire, ea se referă la unitatea de “esenţă” dintre Tatăl şi Fiul?
    41. Ellen White afirmă că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este o Fiinţă personală, independentă, cu propria sa voinţă şi conştienţă de Sine, în totală opoziţie cu doctrina Trinitariană stabilită care susţine că Hristos este doar o ipostază, o extensie a Tatălui. Nu este o taină că Ellen White este considerată promotoarea Trinităţii în ciuda faptului că învăţăturile ei sunt atât de departe de cele Trinitarine precum cerul de pământ?
    42. Nu este o taină că o persoană care a împrumutat din belşug termeni şi expresii, uneori chiar pasaje întregi de la alţi autori, niciodată, dar niciodată, n-a preluat şi termenul Trinitate? Nu este o taină că persoanele care studiază atent această chestiune nu iau în considerare acest “amănunt”?
    43. Nu este o taină că Biserica Adventistă a respins Trinitatea în tot timpul vieţii ei, şi niciodată măcar ea n-a “îndrăznit” să o mustre pentru că n-a “primit” acest “adevăr”?
    44. Nu este o taină că Ellen White susţinea mai degrabă arianismul decât Trinitarianism-ul prin faptul că a încurajat mereu răspândirea cărţii Daniel şi Apocalipsa scrisă de Uriah Smith, în care se află idei “eretice” ariene? Nu este o taină că o recomanda pe aceasta chiar şi după ce se publicase Hristos Lumina Lumii?
    45. Ellen White a prezis cu câţiva ani înainte de a muri că Biserica va fi lovită de un val de erezie de mari proporţii, pe care ea l-a descris ca Omega ereziei, ce va lovi exact în natura şi personalitatea lui Dumnezeu. În ciuda acestei avertizări, Biserica a îmbrăţişat controversata doctrină Trinitariană, care a schimbat exact modul de înţelegere a naturii şi personalităţii lui Dumnezeu! Nu este această schimbare teologică survenită o adevărată “taină”, exact “taina” pe care au respins-o pionierii Bisericii?

    • Lori Balogh spune:

      Stimate frate Damian,

      Cred ca ne irosim in zadar si fara rod energiile incercand sa intelegem si sa explicam natura tainica a Dumnezeirii. Mai degraba ar trebui sa ne pregatim sa stam fatza in fatza cu Acela care a savarsit mantuirea noastra, dupa cum este scris: „Pregateste-te sa intalnesti pe Dumnezeul tau, Israele !” ( Amos 4,12 ). Nu voi intra in polemica cu dv., caci mi-ar rapi mult timp aceasta discutie pe care o consider desfasurandu-se pe un teren sfant. Cred ca timpul este aproape de final si avem o alta lucrare urgenta de facut. Retin un gand exprimat de E. G. White in legatura cu astfel de discutii:
      „Ce mult i-ar fi plăcut marelui vrăjmaş al adevărului, dacă minţile şi gândurile poporului lui Dumnezeu ar fi putut fi întoarse de la sarcina cea mare şi neterminată, prin speculaţii cu privire la Dumnezeire, prin fanatism sau prin idei confuze cu privire la organizaţie! Dar poporul lui Dumnezeu nu trebuia să fie sustras de la lucrarea lui de iluminare a lumii. Având ochii aţintiţi spre lucrare, s-au făcut paşi înainte.” {8M 8.2}
      Cu stima,
      Lori B.

  8. Luigi Popescu spune:

    Pace, dragi frați în Hristos!

    Am citit acest articol de acum mai multe luni, și am simțit instantaneu imboldul de a oferi un răspuns ideilor care sunt prezentate în rândurile srise de fratele Lori. Am preferat totuși ca să-i scriu un email personal autorului acestui blog pentru a-i prezenta obiecțiile mele cu privire la acest articol. Lori mi-a răspuns, însă s-a arătat a fi prea ocupat pentru a se ocupa personal de această problemă.

    Motivele lui nu le judec. Apreciez lucrarea pe care el o face cu acest blog, și îi doresc ca Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie pentru efortul pe care îl depune pentru salvarea sufletelor. Pot să spun că am credința că el a fost bine intenționat cu acest articol, însă, din păcate, s-a bazat pe scrierile altor oameni ai bisericii (Florin Lăiu, Jerry Moon etc.) fără să verifice el însuși autenticitatea informațiilor pe care le-a prezentat. Nu doresc să creez „vâlvă”, ceartă sau polemici nefolositoare, dar faptul că mai multe persoane au comentat arătându-și aprecierea pentru acest articol, am considerat că informațiile pe care vi le pot pune la dispoziție ar fi bine venite.

    Deoarece, așa cum am spus, lui Lori i-am scris deja în particular, în acest comentariu mă voi adresa mai degrabă cititorilor acestui articol. M-aș bucura ca fratele Lori să dea dovadă de suficientă onestitate pentru a recunoaște nu numai insuficiența acestui articol, ci și faptul că Dumnezeu nu se folosește de minciuni pentru a transmite adevărul. Nu este o tragedie atunci când ajungem la concluzii diferite pe baza studiului nostru personal al Scripturii, dar este cu siguranță un păcat împotriva lui Dumnezeu și a semenilor să ne folosim de informații false pentru a ne susține opinia.

    Prin intermediul acestui lung comentariu, îl provoc pe fratele Lori să citească încă o dată argumentele mele, cu mai multă atenție decât a făcut-o în cazul emailului pe care i l-am trimis, și să ia, dacă va considera că este necesar, măsurile care se impun pentru evitarea situației în care oamenii ar putea fi înșelați de anumite informații false prezente în acest articol.

    În următoarele rânduri voi lua câteva dintre ideile articolului, îmi voi spune punctul de vedere, și voi încerca să demonstrez de ce articolul nu este corect din punct de vedere istoric. Textul este unul destul de amplu, așa că vă sugerez să vă înarmați cu o doză bună de atenție, calm, și răbdare, înainte de a trece la citirea lui și, cu siguranță, o rugăciune pentru ca Dumnezeu să vă ofere călăuzirea Duhului Sfânt ar fi mai mult decât indicată!

    Să trecem la treabă:

    „Lumina vine treptat”

    – acesta este într-adevăr un lucru adevărat, însă în contextul dezvoltării doctrinei despre Dumnezeu în Adventism nu poate fi vorba de așa ceva. Trecerea de la „un singur Dumnezeu, o ființă personală … și pretudindeni prezent prin reprezentantul Său, Duhul Sfânt.” și „un singur Domn Isus Hristos, Fiul [născut al] Tatălui cel Veșnic” (cum apare în punctele fundamentale ale AZȘ de la 1872 și până în 1914) la „un singur Dumnezeu – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt” (de la 1981, până în prezent) nu reprezintă o lumină crescândă ci lepădarea unei „erori” și acceptarea adevăratei „lumini”. Chiar acesta este modul în care mulți dintre istoricii Bisericii Adventiste, care cred în Trinitate, se exprimă atunci când vorbesc despre acest subiect. Dați-mi voie să vă citez câteva declarații:

    „Doctrinele adventiste s-au schimbat de-a lungul anilor sub impactul adevărului prezent. Cea mai șocantă este învățătura cu privire la Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru… Înțelegerea trinitariană a lui Dumnezeu care acum este parte din doctrinele noastre fundamentale nu a fost acceptată în general de primii adventiști.” – William G. Johnson, Adventist Review, 6 ianuarie, 1994

    „Majoritatea dintre fondatorii Adventismului de ziua a Șaptea nu ar putea să se alăture bisericii astăzi dacă ar fi nevoiți să adere la doctrinele fundamentale ale denominațiunii. Mai exact, majoritatea nu ar putea să fie deacord cu punctul numărul 2, care tratează doctrina trinității.” – George Knight, Ministry Magazine, octombrie, 1993

    „Că majoritatea pionierilor de frunte ai adventismului au fost non-trinitarieni în teologia lor a devenit lucru acceptat în istoria adventistă, … Mai recent, o nouă întrebare s-a ridicat, cu o urgență crescândă: a fost credința pionierilor despre Dumnezeire corectă sau greșită? Dacă ne luăm după unul din firele de gândire, fie pionierii au fost greșiți, și biserica actuală este corectă, sau pionierii au avut dreptate iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de astăzi a apostaziat de la adevărul biblic.” – Jerry Moon, The Trinity, pag. 190 (carte care apără doctrina Trinității în adventism)

    Așadar, e evident că nu avem de-a face cu avansarea luminii, ci fie cu corectarea unei greșeli, fie cu lepădarea adevărului. De vreme ce nu putem stăpâni peste conștiința nimănui, fiecare e liber să înțeleagă subiectul cum dorește, pe baza Scripturii, dar este important să recunoaștem faptul amintit de Jerry Moon: „fie pionierii au fost greșiți, și biserica actuală este corectă, sau pionierii au avut dreptate iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de astăzi a apostaziat de la adevărul biblic”.

    _________________________________
    „O anumita ambiguitate si un amalgam de vederi ariene, semiariene si trinitariene”

    – Ați putea să arătați care sunt dovezile în sprijinul ideii acestui „amalgam”? Studiul meu, m-a condus, dimpotrivă, la concluzia că pionierii au prezentat în unanimitate acest subiect până în jurul morții sorei White. Următorul citat îi aparține lui Russel Holt, trinitarian și el, care a realizat un studiu al dezvoltării doctrinei Trinității în Adventism:
    „Un studiu al scriitorilor adventiști din această perioadă arată că, până la ultimul om, ei au respins trinitatea, și totuși, cu egală unanimitate, ei au înălțat divinitatea lui Hristos” – Russel Holt, The doctrine of the Trinity in the Seventh day Adventist denomination: Its rejection and acceptance., A term paper for Dr. Mervyn Maxwell, 1969

    _____________________________
    „Este un fapt de netagaduit ca cei mai multi dintre pionierii Miscarii Advente au avut, cel puțin în fazele de început ale activității lor, vederi antitrinitariene”

    – din nou, fratele Lori nu amintește nici măcar un singur pionier adventist de primă generație care a trecut de la vederi non/anti-trinitariene la trinitarianism? El face această afirmație însă nu o susține cu dovezi istorice. Nu pot spune că am citit toată literatura pionierilor, dar, din câte am studiat, nu am întâlnit niciunul din pionierii de primă generație care să fi acceptat doctrina trinității. Dacă mă gândesc mai bine, există totuși unul, D.M. Canright, care, cu toate că în timpul activității sale în BAZȘ (anii 1860-1870) a scris mai multe articole vehemente împotriva Trinității, în momentul în care a apostaziat (anii 1880), s-a alăturat Bisericii Baptiste acceptând această doctrină. E un detaliu cel puțin interesant pentru mine…

    _________________________
    Negarea divinitatii depline a Domnului Iisus Christos

    – Nici aici nu ni se prezintă scrierile vreunui pionier care neagă divinitatea lui Hristos. Singurul de felul acesta, pe care eu l-am descoperit, este Uriah Smith, care în primii lui ani a scris că Hristos este prima creație a lui Dumnezeu, dar și el a înțeles destul de repede că „Începutul zidirii lui Dumnezeu” înseamnă „Începătorul creației” și nu „prima creatură”)? În 1884, J.H. Waggoner scria următoarele cuvinte:

    „Mulți teologi chiar cred că Ispășirea, în ce privește demnitatea și eficacitatea ei, depinde de doctrina trinității. Dar noi nu vedem nicio conexiune între cele două. Din potrivă, susținătorii acelei doctrine cad în dificultatea pe care par atât de doritori să o evite. Dificultatea lor constă în aceasta: Ei interpretează negarea trinității ca fiind echivalentă cu negarea divinității lui Hristos. Dacă acesta ar fi cazul, ar trebui să ne prindem de doctrina trinității cu toată tenacitatea de care putem da dovadă; dar nu este așa. Cei care au citit remarcile noastre cu privire la moartea Fiului lui Dumnezeu știu că noi credem cu tărie în divinitatea lui Hristos, dar nu putem accepta ideea unei trinități, așa cum este ea susținută de trinitarieni, fără să renunțăm la importanța pe care o vedem în sacrificiul făcut pentru mântuirea noastră.” – J.H. Waggoner, The Atonement in the Light of Nature and Revelation, pag. 165

    ____________________________
    Doxologia trinitariană inclusă de James White în cartea de imnuri din 1849

    – fratele Lori cosideră această doxologie ca fiind o dovadă că James White nu a fost atât de vehement, sau „radical” – ca să folosesc termenul ales de el – în condamnarea doctrinei Trinității de-alungul vieții sale. Cred că o idee mai bună despre felul în care el s-a raportat la această doctrină ar fi să privim în scrierile lui proprii, mai degrabă decât să facem deducții pe baza unor lucruri atât de vagi, în ce privește subiectul, cum ar fi folosirea doxologiei cu pricina. Iată câteva declarații ale lui James White cu privire la Trinitate:

    „A susține că vorbele Fiului și ale apostolilor Săi reprezintă poruncile Tatălui [cele 10 porunci] este la fel de departe de adevăr ca și vechea absurditate trinitariană care spune că Isus Hristos este Însuși Dumnezeul cel Veșninc.” – James White, RH, 5 august, 1852

    „Fratele Cottrell are aproape 80 de ani, își amintește ziua întunecată din 1780 și a fost un păzitor al sabatului pentru mai bine de 30 de ani. El a fost în trecut unit cu baptiștii de ziua a șaptea, dar în anumite puncte de doctrină era diferit de acel grup. El a respins doctrina trinității, de asemenea doctrina conștienței omului în moarte și pedepsirea veșnică a păcătoșilor. […] Acest adevăr este un îndrumător la vârsta sa înaintată.” – James White, RH, 9 iunie, 1853

    „Poziția rămășiței
    Ca și erori fundamentale, am putea clasifica alături de acest sabat fals, alte erori pe care protestanții le-au adus cu ei din biserica Catolică, cum ar fi botezul prin stropire, trinitatea, conștiența morților și pedeapsa veșnică. Masele de oameni care au ținut la aceste erori fundamentale au făcut-o, fără îndoială, în mod ignorant; dar am putea presupune că biserica lui Hristos va duce cu sine aceste erori până ce scenele judecății vor izbucni asupra lumii? Noi credem că nu. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Această clasă de oameni care trăiesc chiar înaintea celei de-a doua veniri, nu vor ține tradițiile oamenilor, nici nu vor păstra erorile fundamentale cu privire la planul de mântuire prin Isus Hristos. Pe măsură ce lumina strălucește asupra acestor subiecte și este respinsă de mase, condamnarea va veni apoi asupra lor.” – James White, RH, 12 sept, 1854

    „Aici putem menționa Trinitatea, care distruge personalitatea lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus Hristos, botezul prin stropire, în locul îngropării cu Hristos prin botez, simbol al morții și învierii, dar trecem de aceste născociri pentru a descoperi una care este ținută ca fiind sacră de aproape toți cei ce se pretind creștini, atât protestanți cât și catolici. Este schimbarea sabatului poruncii a patra de la a șaptea zi a săptămânii la cea dintâi.” – James White, RH, 11 decembrie, 1855

    „Cea mai mare greșeală pe care o putem găsi în Reformațiune este că reformatorii au încetat să mai reformeze. Dacă ei ar fi continuat până când ar fi lăsat în urmă ultimele vestigii ale papalității, cum ar fi nemurirea sufletului, botezul prin stropire, trinitatea și păzirea duminicii, biserica ar fi acum liberă de erori nescripturale.” – James White, RH, 7 februarie, 1856

    Observăm, așadar, că James White folosește următoarele expresii cu referire la doctrina Trinității: „vechea absurditate trinitariană” (1852), „eroare fundamentală” (1854), „născocire”, „distruge personalitaea lui Dumnezeu și a Fiului Său” (1855), „vestigiu al papalității” (1856), și consideră că respingerea acestei doctrine, alături înțelegerea corectă a stării omului în moarte și a doctrinei pedepsei veșnice, reprezintă „adevăr îndrumător” pentru pionierii adventiști, cum ar fi Cottrell (1853). Aceste declarații vin în anii imediat următori publicării culegerii de imnuri în care el a inclus doxologia „Trinitariană” (1849). Având aceste dovezi istorice la îndemână, putem spune că James White a privit cumva cu ochi buni doctrina Trinității, sau că s-a abținut în vreun fel din a combate această doctrină? Din potrivă, studiul meu mi-a arătat că James White a fost unul dintre cei mai vehemenți pionieri în condamnarea acestei doctrine.

    __________________________
    „Uriah Smith .. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, el si-a schimbat conceptia, crezand ca Iisus nu a fost creat”

    – Oare ce înseamnă pentru fratele Lori Balogh „sfârșitul secolului al XIX-lea”? Cunoașteți vreo declarație a lui Smith în care acesta să susțină că Hristos este o creatură, mai târziu de anul 1865 (prima ediție din Daniel și Apocalipsa)? Cât despre credința lui că Duhul Sfânt este o emanație IMPERSONALĂ, nu ni se aduce în acest articol nicio dovadă că Smith ar fi predicat asta.

    ___________________________
    Ceilalți pionieri

    – Aici articolul enumeră câțiva pionieri împeună cu anumite credințe ale lor. Felul în care sunt prezentate aceste lucruri lasă să se înțeleagă că fiecare avea opinia lui proprie, străină și diferită de a celorlalți. Un studiu al scrierilor lor va arăta însă că ei susțineau în unanimitate aceste credințe. Adică lucrurile pe care acest articol le atribuie pe rând lui Loughborough, Bates, Andrews, Cottrell, Waggoner, au fost prezentate la fel de clar și crezute și de ceilalți pionieri (cei care au scris pe acest subiect).

    ____________________________
    „Astfel, E. G. White, unul din fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, era trinitariana, provenind din randurile Bisericii Episcopale Metodiste”

    – acesta este un adevăr spus doar pe jumătate. Istoria rostită chiar prin cuvintele lui E.G: White, ne arată că pionierii adventiști au trebuit să lase la o parte toate prejudecățile, toate învățăturile prestabilite cu care veniseră fiecare din bisericile lui, și să se apuce de studiu sârguincios, prin călăuzirea directă a Duhului Sfânt. Mai mult, unii istorici ai bisericii recunosc faptul că Ellen White a făcut declarații nontrinitariene/semiariene. Cred că un cercetător lipsit de prejudecăți, va putea recunoaște că Ellen White nu a fost trinitariană cel puțin în primii 30-40 de ani ai experienței ei în adventism. (Tot ce aveți de făcut este să citiți primele capitole din Patriarhi și Profeți) La universitatea Andrews, spre exemplu, atunci când se predă doctrina Trinității în AZȘ, se învață că Ellen White a primit lumina crescând. Ei spun că, deși ea a făcut unele afirmații nontrinitariene inițial, mai târziu a primit mai multă lumină și a reușit să exprime mai bine doctrina lui Dumnezeu.

    _________________________
    „Este adevarat ca in primele sale scrieri, ea nu abordeaza acest subiect, fie din prudenta fatza de conceptiile antitrinitariene ale unor pionieri ai miscarii, fie din lipsa unor descoperiri din partea lui Dumnezeu. Insa, incepand cu anul 1869, E. G. White face primele declaratii trinitariene in pofida vederilor ariene si semiariene ale colegilor sai. In 1869, ea declara egalitatea deplina dintre Fiul si Tatal ( Marturii vol. II, p. 200 in original )”

    – acest lucru este fals. Ellen White abordează subiectul identității lui Dumnezeu, însă poziția ei este una nontrinitariană. Aceste declarații imposibil de împăcat cu o doctrină trinitariană apar și după anul 1869, pe care l-ați amintit. Una dintre aceste declarații care îmi vine acum în minte apare în volumul 8 din Mărturii, 1904: „Lui Hristos I s-a dat o poziţie proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl.” Declarațiile ei cu privire la egalitatea Tatălui și a Fiului nu apar în pofida vederilor celorlalți pionieri. Vă provoc din nou să îmi arătați unde în scrierile pionierilor Hristos este prezentat ca ne fiind egal cu Tatăl?

    _________________________
    „In 1877, James White va declara acelasi lucru in Review and Herald din 29 noiembrie 1877”

    – James White spunea în R&H, 4 ianuarie 1881, anul morții lui:
    „În poziția Sa înălțată, înainte de a se fi umilit în lucrarea de răscumpărare a păcătoșilor pierduți, Hristos n-a crezut ca un lucru de apucat a fi egal cu Dumnezeu, deoarece, în lucrarea de creație și instituire a legii care să conducă inteligențele create, El fusese egal cu Tatăl. Tatăl era mai mare decât Fiul deoarece a existat primul. Fiul era egal cu Tatăl prin faptul că primise toate lucrurile de la Tatăl.” Acesta este felul în care pionierii susțineau egalitaea lui Hristos cu Tatăl, și nu există altă dovadă Scripturală a acestei egalități.

    Ellen White însăși a susținut același lucru. Iată căteva declarații care îi aparțin:

    „Marele Creator a adunat oștile cerești pentru a putea, în prezența tuturor îngerilor, să ofere onoare supremă Fiului Său. Fiul a șezut pe tron împreună cu Tatăl, iar îngerii cei sfinți s-au adunat în jurul Lor. Tatăl a făcut atunci cunoscut că fusese hotărât de El ca Hristos, Fiul Lui, să fie egal cu Sine, astfel încât oriunde se afla prezența Fiului, aceasta să fie precum propria Sa prezență. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca și cuvântul Tatălui. El Îl învestise pe Fiul Său cu autoritatea de a conduce oștile cerești.” – Ellen White, 1SP, pag. 17

    „Marele nostru Exemplu a fost înălţat spre a fi egal cu Dumnezeu. El era mare comandant în ceruri. Toţi sfinţii îngeri erau încântaţi să se închine înaintea Lui. „Şi când duce în lume pe Cel întâi născut, zice: «Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine»“ (Evrei 1,6).” – Ellen White, 2M, pag. 426

    „Nu fac nimic de la Mine Însumi“, zice Hristos. „Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl.“ „Eu nu caut slava Mea“, ci slava Celui ce M-a trimis” (Ioan 8, 28; 6, 57; 8, 50; 7, 18). În aceste cuvinte, se face cunoscut marele principiu, care este legea vieţii pentru univers. Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii.” – Ellen White, HLL, pag. 21

    „Pentru cel credincios, Hristos este învierea şi viaţa. În Mântuitorul nostru s-a recâştigat viaţa care se pierduse prin păcat, deoarece El are viaţă în Sine pentru a învia pe acela pe care El voieşte. El este învestit cu dreptul de a da nemurire.” – Ellen White, HLL, pag. 767

    _________________________________
    „Insa punctul de cotitura pentru dezvoltarea doctrinei Trinitatii in Biserica AZS a fost anul 1897”

    – care este dovada că declarația respectivă a reprezentat un punct de cotitură? Cu ce este mai presus declarația sorei White de textul din Ioan 5:26 – „Căci după cum Tatăl are viață în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine.”? S-a schimbat ceva în teologia bisericii din momentul acestei declarații? S-a produs mare vâlvă? A existat cu adevărat o mare cotitură? Ce ne spune istoria? – În fapt, au mai trecut peste 30 de ani de la acel moment, și vreo 15 de la moartea Ellenei White până când schimbarea a început să prindă contur.

    ________________________________
    „Un prim fapt care trebuie subliniat este acela ca in America secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea ideile antitrinitariene erau la moda. Fiind sustinuta de bisericile istorice inca din Antichitate, doctrina Trinitatii era privita cu ostilitate de miscarile protestante, acestea avand puternice obsesii si resentimente anticatolice. ”

    – Această declarație insinuează faptul că pionierii adventiști ar fi moștenit influențe antitrinitariene – care erau „la modă” în perioada aceea, de la alte mișcări protestante ale vremii. Această idee este în contradicție cu felul în care sora White descrie mișcarea adventistă. Iată o declarație care ne arată destul de limpede, în opinia mea, că adventiștii nu au stabilit doctrine pe baza influențelor din afară, a obsesiilor, sau a resentimentelor:

    „Mulţi din poporul nostru nu îşi dau seama cât de ferm a fost pusă temelia credinţei noastre. Soţul meu, fratele Joseph Bates, părintele Pierce, fratele [Hiram] Edson şi alţii, care au fost nişte persoane inteligente, nobile şi corecte, s-au aflat printre aceia care, după trecerea datei din 1844, au cercetat adevărul ca pe o comoară ascunsă. Eu am participat la adunări cu ei, am studiat împreună şi ne-am rugat stăruitor. Adesea am rămas până târziu noaptea şi, uneori, pe parcursul întregii nopţi, rugându-ne pentru lumină şi studiind Cuvântul. Fraţii aceştia s-au adunat din nou şi din nou pentru a studia Biblia, ca să-i cunoască semnificaţia şi să fie pregătiţi să o prezinte cu putere. Când ajungeau la un punct al studiului lor, în care spuneau: „Nu putem să facem nimic mai mult”, Duhul Domnului venea asupra mea, eram luată în viziune şi mi se descoperea explicaţia clară a pasajelor pe care le studiam, cu îndrumări privind felul în care trebuia să lucrăm şi să le prezentăm cu succes. Aşa ne-a fost dată lumina care ne-a ajutat să înţelegem pasajele din Scriptură cu privire la Hristos, la misiunea şi lucrarea Sa. Mi-a fost explicată cu claritate o linie a adevărului, care se întinde din vremea aceea şi până când vom intra în cetatea lui Dumnezeu, iar eu le-am prezentat altora învăţătura pe care Domnul mi-a dat-o.” – 1Solii Alese, pag. 99, 1904

    Cu un an înainte, ea spunea: „Punctele de căpătâi ale credinței noastre, așa cum le avem astăzi, au fost stabilite în mod ferm. Punct după punct a fost definit în mod clar și toți frații au venit în armonie. Întregul trup al credincioșilor a fost unit în adevăr. Au existat unii care au venit cu doctrine ciudate, dar nu ne-a fost niciodată teamă să le înfruntăm. Experiența noastră a fost stabilită în mod minunat prin descoperirea Duhului Sfânt.” – Manuscript Releases, Vol. 3, pag. 413, 1903

    Iar pentru cei care sunt înclinați să creadă că doctrina despre Dumnezeu nu făcea parte din punctele fundamentale ale pionierilor, voi prezenta următoarele citate:
    „Aceia care caută să dea la o parte vechile pietre de hotar nu sunt statornici. Ei nu își amintesc cum au primit și auzit. Aceia care încearcă să introducă teorii care ar da la o parte stâlpii credinței noastre în legătură cu Sanctuarul sau ÎN LEGĂTURĂ CU PERSONALITATEA LUI DUMNEZEU ȘI A LUI HRISTOS, lucrează ca niște orbi. Ei încearcă să aducă nesiguranța și să facă pe poporul lui Dumnezeu să plutească în derivă, fără ancoră.” – Ellen White, MR, Nr.760, pag. 9, 1905
    „Dacă veţi continua să credeţi şi să vă supuneţi adevărurilor pe care le-aţi îmbrăţişat prima dată CU PRIVIRE LA PERSONALITATEA TATĂLUI ŞI A FIULUI, veţi fi uniţi împreună cu El în dragoste.” – Ellen White, Review and Herald, 8 Martie, 1906

    Dacă aceste lucruri nu v-au convins că doctrina despre Dumneze era unul din stâlpii credinței pionierilor adventiști, să-i lăsăm chiar pe ei să ne vorbească, citând din Principiile Fundamentale ale AZȘ, nr. 1, pag. 147, lucrare publicată pentru prima dată de James White în 1872, care a apărut în anuarul adventist între 1889 și 1914: „La fel cum am afirmat în alte locuri, Adventiștii de Ziua a Șaptea nu au nici un crez în afară de Biblie, dar ei țin câteva puncte ale credinței bine definite, pentru care sunt pregătiți să dea un răspuns oricui ar cere. Următoarele propoziții pot fi luate ca un sumar al trăsăturilor principale ale credinței lor religioase, asupra cărora există, după câte știm noi, unanimitate desăvârșită între corpul credincioșilor. Ei cred, –
    I. Că este un singur Dumnezeu, o ființă personală, spirituală, creatorul tuturor lucrurilor, omnipotent, atotștiutor și veșnic; infinit în înțelepciune, sfințenie, dreptate, bunătate, adevăr și milă; neschimbător, și pretudindeni prezent prin reprezentantul Său, Duhul Sfânt. Ps. 139:7
    II. Că este un singur Domn Isus Hristos, Fiul Tatălui cel Veșnic, Cel prin care au fost create toate lucrurile și prin care ele sunt ținute; că El a luat natura seminței lui Avraam pentru răscumpărarea rasei noastre căzute.”

    _________________________________________
    ”Adeptii Miscarii Millerite de la mijlocul secolului al XIX-lea erau inclinati mai mult spre unitarianism decat spre trinitarianism… Este cunoscut faptul ca doi dintre fondatorii Bisericii AZS: James White si Joseph Bates proveneau din Conexiunea Crestina (Christian Connexion), o retea de congregatii crestine independente din America in care se promova unitarianismul rationalist.”

    – „Noi avem la fel de multă simpatie față de unitarienii care neagă divinitatea lui Hristos, ca și față de trinitarieni, care susțin că Fiul lui Dumnezeu este Tatăl cel Veșnic, și vorbesc într-un mod atât de mistic despre Dumnezeul tri-unic.”, spunea James White în 1871, demonstrând că adventiștii renunțaseră de multă vreme la ori ce fel de influență millerită (unitariană). Observăm că și acest argument pică: pionierii adventiști, în aceeași măsră în care au respins trinitarianismul, au refuzat vehement orice fel de influență unitariană.

    __________________________________
    „Asemenea celor doi, Joshua Himes, un alt lider adventist, a venit din Conexiunea Crestina cu intregul bagaj de conceptii antitrinitariene.”

    – Joshua Himes nu a devenit niciodată adventist de ziua a șaptea, prin urmare numele său nu își are rostul într-o astfel de discuție.

    _______________________________
    „Unele confesiuni crestine trinitariene americane promovau un gen de trinitarianism spiritualist, in care Persoanele Dumnezeirii erau descrise ca fiind distante, aproape impersonale si abstracte”

    – lucrul acesta este adevărat. Și care biserică promova în mod special o astfel de trinitate, a unui dumnezeu impersonal, fără formă trupească? Biserica Metodistă, căreia fratele Lori i-a atribuit mai sus meritul pentru gândirea trinitariană a sorei White. Ceva nu se leagă bine în acest fir al gândirii. Și chiar acest articol continuă prin a arăta că Ellen White a dezaprobat doctrina bisericii din care provenea. În cazul acesta cum putem susține că Ellen White era trinitariană deoarece provenea din biserica Metodistă? Observați de ce această gândire nu este logică?

    _____________________________
    „De ce primele generatii de adventisti nu au facut aceasta schimbare mai devreme? ”

    – primele, sau mai exact prima generație de adventiști nu a făcut niciodată această schimbare. Ei au murit cu toții în credința nontrinitariană. În cartea lui Froom, Movement of Destiny citim cu ei au fost nevoiți să aștepte ca pionierii să fi „abandonat activitatea înainte ca imaginea” despre personalitățile divine „să poată fi produsă în mod înțelept”.

    _________________________________
    „Si alte adevaruri biblice, care acum fac parte din punctele fundamentale de credinta ale Bisericii AZS, au necesitat timp pentru a fi intelese, acceptate si traite de credinciosi”

    – adevărat, dar vom vedea de ce ele nu pot fi asociate cu adevărul despre Dumnezeu.

    _________________________________
    „Sabatul zilei a saptea a fost inteles de primii adventisti de abia in 1846, in urma studiilor publicate de Joseph Bates. Intre 1844 si 1846, primii adventisti au pastrat ziua intai a saptamanii ca Sabat”

    – corect, dar cunoașteți declarații ale lui Bates, James White și Ellen White (singurii predicatori adventiști din perioada aceea, ce urmau să devină AZȘ) în care aceștia să susțină păzirea duminicii sau să vorbească împotriva sabatului zilei a șaptea? În ce măsură putem compara felul în care a fost primit Sabatul (prin descoperirea dată unuia dintre pionieri – Bates, și apoi prin revelație divină directă) cu modul în care a fost introdusă doctrina Trinității (după moartea pionierilor și a sorei White, împotriva învățăturilor clare și directe ale acestora)?

    _____________________________
    „Dupa acceptarea Sabatului zilei a saptea in 1846, timp de noua ani adventistii l-au serbat incepand de vineri seara de la ora 18 pana sambata seara la aceeasi ora. Abia in 1855, in urma studiilor facute de un alt pionier al Miscarii Advente, Jonh N. Andrews, adventistii au inteles ca Sabatul trebuia sfintit de la apusul soarelui la urmatorul apus de soare, conform modelului de calcul al zilelor in poporul evreu”

    – aceeași problemă: au vorbit vreodată pionierii împotriva serbării sabatului de la apus la apus? Au numit lucrul acesta ca fiind un crez nescriptural, o monstruozitate, îmbătarea cu vinul babilonului, etc.? Putem spune același lucru despre doctrina trinității?

    ________________________________
    „Pana in 1863, majoritatea adventistilor, inclusiv familia White, erau mari consumatori ai carnii de porc. Adventistii cresteau porci pe care ii taiau chiar ei insisi. Insa incepand cu anul 1863, adventistii au inceput sa inteleaga vointa lui Dumnezeu cu privire la dieta si la un stil de viata sanatos”

    – la fel, unde găsim că pionierii ar fi promovat consumul cărnii de porc pe baza Scripturii, sau că ei ar fi vorbit împotriva stilului de viață pe care l-au adoptat mai târziu. Despre câți dintre pionieri citiți că au murit mâncând carne de porc sau mestecând tutun? Acestea au fost într-adevăr subiecte care au fost descoperite înțelegerii lor în mod treptat, și aici avem de-a face cu lumina care vine crescând. Cred că situația este diferită atunci când vorbim despre doctrina lui Dumnezeu, deoarece ei au acceptat de la bun început, și în urma studiului o poziție nontrinitariană la care nu au renunțat nici în momentul morții, din câte știm noi, pe baza scrierilor care există. Trecerea la Trinitarianism a fost făcută de generațiile care s-au ridicat după ei.

    ____________________________
    „Doctrina despre indreptatirea pacatosului doar prin credinta, nu prin faptele Legii, a necesitat cateva decenii pentru a fi inteleasa si acceptata de adventisti. Abia dupa conferinta de la Minneapolis, din 1888, aceasta invatatura de baza a Scripturii a inceput sa fie inteleasa si predicata de Biserica”

    – o idee foarte importantă. Mulți adventiști fac astăzi referire la solia purtată de Jones și Waggoner la conferința de la Minneapolis fără să cunoască bine conținutul acesteia. Din lipsa spațiului o să citez numai două dintre declarațiile pe care Waggoner le-a făcut în cuvântările sale de la acea conferință, și pe care soția sa le-a transcris, pentru a fi publicate în cartea „Hristos și Neprihănirea Sa”:

    „Un cuvânt de atenționare ar fi necesar aici. Nimeni să nu-și imagineze că L-am înălța pe Hristos în detrimentul Tatălui, sau că L-am ignora pe Tatăl. Aceasta nu se poate întâmpla, pentru că scopurile Lor sunt una. Noi Îl onorăm pe Tatăl prin onorarea Fiului. Suntem conștienți de vorbele lui Pavel care spun că <> (1.Cor 8:6). Așa cum am citat deja, prin El Dumnezeu a creat lumile. Toate lucrurile vin în ultimă instanță de la Dumnezeu, Tatăl. Chiar și Hristos Însuși a venit și a ieșit de la Tatăl, dar i-a făcut plăcere Tatălui ca în El să locuiască toată plinătatea, și ca El să fie agentul direct, imediat, în fiecare act al creației. Scopul nostru în acest studiu este să arătăm poziția de drept a lui Hristos de egalitate cu Tatăl, pentru ca puterea Lui de a mântui să fie mai bine apreciată.” – E.J. Waggoner, Hristos și neprihănirea Sa, pag. 19, 1890

    „Acest nume nu I-a fost dat lui Hristos ca și consecință a vreunei mari realizări, ci este al Său prin moștenire. Vorbind despre puterea și măreția lui Hristos, autorul epistolei către evrei spune că El a fost făcut cu atât mai presus decât îngerii, cu cât <> Evr. 1:4. Un fiu întotdeauna primește de drept numele tatălui, și Hristos, ca <> are ca drept același nume. Un fiu, de asemenea, este, mai mult sau mai puțin o reproducere a tatălui. El are, într-o anumită măsură, atributele și caracteristicile personale ale tatălui său; nu în mod desăvârșit, deoarece nu există reproducere desăvârșită printre oameni. Dar în Dumnezeu nu există imperfecțiune, nici în vreuna din lucrările Sale, așa că Hristos este <> Evr. 1:3. Ca Fiu al Dumnezeului cel existent prin Sine, El are prin natură toate atributele Dumnezeirii. Este adevărat că există mulți fii ai lui Dumnezeu, dar Hristos este <>, fiind astfel Fiul lui Dumnezeu într-un mod în care nici o altă ființă n-a fost vreodată și nici nu va putea fi. Îngerii sunt fii ai lui Dumnezeu, la fel a fost și Adam (Iov 38:7, Luca 3:38), prin creație. Creștinii sunt fiii lui Dumnezeu prin adopție (Rom. 8:14,15) dar Hristos este Fiul lui Dumnezeu prin naștere. Scriitorul Evreilor arată mai departe că poziția de Fiu al lui Dumnezeu nu este una la care Hristos a fost înălțat, ci este una pe care El o deține ca și drept.” – Hristos și neprihănirea Sa, pag 11-13, 1890

    Iar dintre multele declarații pe care Ellen White le-a făcut cu privire la solia pe care Dumnezeu a trimis-o prin doctorul Waggoner, citez următoarele cuvinte:

    „Solii cu aprobare divină au fost trimise poporului lui Dumnezeu; slava, maiestatea, neprihanirea lui Hristos, plină de bunătate și adevăr, au fost prezentate; PLINĂTATEA DUMNEZEIRII ÎN ISUS HRISTOS a fost prezentată între noi cu frumusețe și farmec, ca să îi încânte pe toți cei 19 care nu au inima închisa de prejudecății. ” – Ellen White, Materialele 1888, pag. 673

    ____________________________
    „In concluzie, nu este de mirare ca s-a produs o schimbare de conceptie si in privinta Divinitatii, trecandu-se nu de la anti la protrinitarianism, ci mai degraba de la o anumita ambiguitate cu privire la adevarul despre Dumnezeire la o clarificare ulterioara”

    – ne întoarcem la ideea de ambiguitate, idee care, atât în opinia mea, cât și în cea a istoricilor și teologilor adventiști – cum ar fi Froom, Knight, W.Johnson, R.Holt, J.Moon, W. Whidden etc., ei înșiși trinitarieni – este contrazisă de istorie. Această istorie ne arată că trecerea pionierilor de la poziția lor antitrinitariană, la trinitarianism nu reprezintă o creștere a luminii ci o schimbare de macaz la 180 de grade.

    _______________________
    Cele patru perioade

    – bănuiesc delimitarea acestor perioade de înțelegere a doctrinei lui Dumnezeu în adventism a fost împrumutată de la Jerry Moon, din artiolele sale, sau din cartea The Trinity (2002). În cazul acesta, mi-e greu să văd de ce Lori nu a fost consecvent cu cercetările lui Moon, și a numit prima perioadă drept „O perioadă de ambiguitate”, în timp ce Moon o numește perioada de „Dominație antitrinitariană”

    ____________________________
    „Astfel, James White, unul din fondatorii Bisericii AZS, din antitrinitarian devine un trinitarian convins…”

    – am fost foarte tare dezamăgit când am citit aceste gânduri. În primul rând, care sunt dovezile pe care fratele Lori și-a bazat afirmația cu privire la „trinitarianul convins” care ar fi devenit James White? Și dacă ar avea asfel de dovezi, cum le-ar concilia cu declarația din anul morții lui, 1881, pe care am citat-o mai sus, dar o prezint din nou, pentru a sublinia ideea:

    „Tatăl era mai mare decât Fiul deoarece a existat primul.”

    Ar putea un trinitarian convins să facă o astfel de declarație? În același an în care Lori îl pezintă ca fiind trinitarianul convins, James White a scris următoarele cuvinte:

    „Inexplicabila Trinitate, care face Dumnezeirea trei în unu și unu în trei este suficient de rea…” – James White, R&H, 29 noiembrie, 1877

    Cum vi se pare? Era el un trinitarian convins în anul 1877?

    _________________________________
    „…descurajand opiniile colegilor sai U. Smith si J. Waggoner, care Il considerau pe Christos inferior Tatalui”

    – din nou, unde anume citiți la J.H. Waggoner sau U.Smith (exceptând primii lui ani) că Hristos ar fi inferior Tatălui?

    Iată ce spunea J.H. Waggoner într-un articol din Rview and Herald, 10 noiembrie, 1863:
    „Așa cum am remarcat mai înainte, marea greșeală a trinitarienilor în dezbaterea acestui subiect este că ei nu fac nicio diferență în negarea trinității și negarea divinității lui Hristos. Ei văd numai cele două extreme între care se află adevărul și iau orice expresie care se referă la pre-existența lui Hristos ca dovadă a unei trinități. Scripturile învață în abundență despre pre-existența și divinitatea lui Hristos, dar ele sunt cu totul tăcute în privința unei trinități.”

    ________________________________
    „Totusi, in pofida conceptiilor antitrinitariene aproape generale, in 1869 E. G. White a facut prima sa declaratie in disonanta cu acestea. In lucrarea sa „Suferintele lui Christos”, pe baza textelor din Evrei 1,3, Coloseni 1,19 si Filipeni 2,6, ea declara ca Christos este egal cu Tatal. Desi colegii sai nu au acordat atentie acestei declaratii, sotul sau, James White, a acceptat acest adevar, devenind trinitarian”

    – deja am răspuns unor afirmații asemănătoare. Nu putem susține aceste lucruri până când nu demonstrăm cu propriile lor cuvinte că pionierii Îl considerau inferior pe Hristos Tatălui (într-un alt fel decât El Însuși declară „Tatăl este mai mare decât Mine”), sau că felul în care Ellen White prezintă această egalitate este diferit de poziția pionierilor. Încă o dată, afirmația conform căreia James White ar fi devenit trinitarian este incorectă din punct de vedere istoric.

    _______________________________
    „Sesiunea Conferintei Generale de la Minneapolis din 1888 a reprezentat un punct de cotitura pentru Biserica AZS. In urma dezbaterilor care au avut loc cu acea ocazie, Persoana lui Iisus Christos a intrat in centrul preocuparilor adventistilor de ziua a saptea in legatura lucrarea indreptatirii prin credinta. Devenea tot mai evident ca marele Plan al Mantuirii, alcatuit de Dumnezeire candva in vesnicie, impunea ca Fiul lui Dumnezeu sa fie Dumnezeu in cel mai deplin sens al cuvantului, preexistent din vesnicie, si nu o fiinta creata sau aparuta candva in trecut”

    – prin această declarație se insinuează faptul că pionierii ar fi învățat că Hristos nu ar fi posedat preexistență, sau că ar fi o ființă creată. În legătură cu aceasta ei sunt foarte clari încă din declarațiile cele mai timpurii (încă o dată, exceptând declarațiile timpurii ale lui U. Smith). Cu toții au susținut preexistența lui Hristos și faptul că Acesta a fost născut, nu creat, idee prezentată și de sora White în cuvintele

    „O jertfă desăvârșită a fost făcută; fiindcă „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu născut” – nu un fiu creat, cum sunt îngerii, nici un fiu adoptat, cum este păcătosul iertat, ci un Fiu născut după întipărirea persoanei Tatălui, și în toată strălucirea maiestății și slavei sale, Unul egal cu Dumnezeu în autoritate, demnitate și perfecțiune divină. În El locuia trupește toată plinătatea Dumnezeirii.” – Semnele Timpului, 30 mai, 1895

    Dacă ați veți compara această declarație cu ultimul citat al lui E.G. Waggoner, pe care l-am arătat mai sus, veți observa că acestea sunt foarte asemănătoare. Nici nu este de mirare, de vreme ce Ellen White a călătorit împreună cu Waggoner și Jones în anii imediat următori CG de la Minneapolis, peredicând împreună neprihănirea prin credința în Hristos. În legătură cu faptul că la 1888 s-ar fi spus că Hristos nu este o ființă „apărută cândva în trecut”, după cum susține acest articol, să cităm dinnou chiar cuvintele rostite la acea întâlnire:

    „Cuvântul era <>. Mintea omului nu poate cuprinde epocile care se întind în această propoziție. Nu este dat omului să știe când sau cum a fost născut Fiul lui Dumnezeu; dar știm că El a fost Cuvântul divin, nu numai înainte de a veni pe pământ ca să moară, dar și înainte ca lumea să fi fost creată. […] Știm că Hristos <> (Ioan 8:42), dar asta a fost atât de demult în zilele veșniciei încât este prea departe pentru cuprinsul minții omului.” – E.J. Waggoner, Hristos și neprihănirea Sa, pag. 9, 1890

    „Scripturile declară că Hristos este <>. El este născut, nu creat. Cât despre când a fost El născut, nu ne este dat nouă să investigăm, nici n-ar putea mințile umane să cuprindă dacă ni s-ar fi spus. Profetul Mica ne spune tot ce putem ști în aceste cuvinte: <> Mica 5:2. A existat un timp când Hristos a ieșit și a venit de la Dumnezeu, de la sânul Tatălui (Ioan 8:42, 1:18), dar acel timp a fost atât de demult în zilele veșniciei încât pentru înțelegerea limitată este practic fără început.” – ibidem, pag 23

    ____________________________
    „In 1892, Sammuel T. Spear a publicat brosura „The Bible Doctrine of the Trinity”, in care afirma ca existenta a trei Persoane divine nu insemna triteism, caci in Dumnezeire exista unitate si armonie deplina”

    – aici trebuie să facem o corectură a faptului istoric. Lucrarea lui Spear a fost de fapt un articol publicat în 1889 în The New York Independent, sub titlul „The Subordination of Christ” (Subordonarea lui Hristos). Spear nu a publicat nimic în 1892, deoarece el a decedat în 1891 :). Adventiștii au preluat acest articol și l-au publicat de mai multe ori în lucrările lor, mai întâi sub același nume, apoi, în 1892, sub titlul pe care l-ați amintit. E important să observăm și să subliniem acest titlu: „Doctina biblică a trinității”. Lori amintește faptul că în acest articol s-ar afirma existența a trei persoane divine. Permiteți-mi să vă adresez o întrebare: Ați citit vreodată personal acest articol în întregimea lui? Este într-adevăr acesta subiectul articolului? Iată câteva din ideile pe care Spear le scrie și pe care adventiștii le-au preluat, cu privire la subordonarea lui Hristos:

    „Nu există nicio dificultate în a descoperi în lucrarea Sa numeroase referințe la Dumnezeu Tatăl ca fiind în anumite privințe distinct și superior Lui [Hristos]…”
    „… aceste pasaje fac, dincolo de orice discuție, o distincție între Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos, atribuindu-i celui dintâi o anumită superioritate, care implică subordonarea celui din urmă. Nicăieri nu-i este atribuită o asemenea superioritate lui Hristos în legătură cu Dumnezeu Tatăl.”
    „… e suficient să iei Biblia așa cum scrie, să crezi ceea ce spune, și să te oprești unde ea se oprește.” „Subordonarea lui Hristos, așa cum este descoperită în Biblie, nu este explicată în mod adecvat prin referirea numai la natura Sa umană…”
    „… această subordonare, oricare ar fi natura ei, se referă în mod evident la natura Sa înălțată, și nu doar la umanitatea Lui.” Etc. etc.

    De asemenea, cunoașteți că o mică porțiune a acestui articol a fost lăsată pe din afară în momentul preluării sale de către adventiști? Iată care este această porțiune:

    „Distincția astfel descoperită în Biblie este baza doctrinei Dumnezeului tri-personal {sau Dumnezeului tri-unic care a fost credința bisericii creștine pentru atât de mult timp…}”

    Cuvintele dintre acolade nu au fost incluse de adventiști în varianta pe care ei au publicat-o. Oare de ce? Concluzia mea este că articolul lui Samuel T. Spear, așa cum a fost el preluat de adventiștii în anii 1890, este foarte departe de trinitatea „ortodoxă” prezentă atunci în majoritatea bisericilor creștine și susținută și publicată astăzi de Biserica Adventistă. Cred că tocmai acesta a fost motivul pentru care adventiștii i-au acordat atâta atenție. Vă provoc să citiți cu mare atenție, dacă nu ați făcut-o până acum, articolul lui Spear… Îl găsiți pe internet în limba engleză.

    ________________________________
    „De remacat este faptul ca in toata aceasta perioada de inceput a Miscarii Advente, de la 1844 si pana in 1915, anul mortii sale, E. G. White nu ne-a lasat nicio declaratie antitrinitariana”

    – aceasta este o declarație absolutistă, tendențioasă, în opinia mea. Chiar în prezent, așa cum am spus, la universitățile noastre, cum ar fi Andrews, se învață că Ellen White a avut într-adevăr anumite declarații nontrinitariene care însă, susțin ei, au fost corectate sau clarificate mai târziu, pe măsură ce ea a primit o lumină mai mare. Am să vă ofer numai câteva exemple. Cum puteți împăca următoarele declarații cu doctrina Trinității:

    „Singura Ființă care era una cu Dumnezeu a împlinit legea în natura umană…” – ST, 14 octombrie, 1897 –

    „Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un tovarăş, un conlucrător, care putea aprecia planurile Sale şi putea fi părtaş bucuriei Sale de a da fericire fiinţelor create de El. “La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1, 1-2). Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu veşnicul Tată — una în natură, în caracter şi în scop — singura Fiinţă care putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu.” – PP, pag. 34

    „Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi, declară despre Sine: „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie…, când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui“ (Proverbe 8, 22-30).” – Ellen White, PP, pag. 34

    „Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: «Tu eşti Fiul Meu; astăzi te-am născut?» Şi iarăşi: «Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?»“ (Evrei 1, 1-5) Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui Hristos I s-a dat o poziţie proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate gândurile lui Dumnezeu sunt descoperite Fiului Său.” – Ellen White, 8M, pag. 268

    _________________________________
    „Este demn de retinut ca pana in anul 1931, cand a fost data Declaratia de Credinta a Bisericii AZS, respectiv anul 1946, cand cele 22 de puncte fundamentale de credinta ale Declaratiei au fost votate la Sesiunea Conferintei Generale, Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu a avut o doctrina oficiala cu privire la Trinitate. Au existat doar crezuri personale sau de grup, insotite de un spirit de toleranta reciproca, fara sa existe preocuparea de a gasi un numitor comun acestei probleme”

    – că n-au avut o doctrină oficială cu privire la Trinitate e drept, deoarece ei nu credeau în această doctrină. :) Am văzut însă mai sus, că ei au definit clar încă din 1872 cine este Dumnezeul Scripturii pentru denominațiunea adventistă. Așadar, informația pe care Lori a prezentat-o în acest caz este falsă.

    ____________________________
    „Si ei au avut nevoie de timp pentru a intelege si a accepta adevarul ca Iisus Christos este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu”

    – Aici vă răg să-mi permiteți o întrebare personală: dvs. cei care citiți acest articol, chiar credeți că Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu? Dacă răspunsul este „da”, atunci nu credeți cu adevărat într-o trinitate… Știați că, în ce ține de doctrina Trinității, Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu este Tatăl lui Hristos, ci acestea sunt doar niște metafore, niște roluri pe care ei le joacă?

    Iată cum prezintă teologii adventiști aceste lucruri:

    „Tatăl pare să joace rolul de sursă, Fiul pe cel de mijlocitor, iar Duhul pe cel de realizator, de înfăptuitor.” – Adventiștii de Ziua a Șaptea cred, pag. 30, 2005 (în limba engleză)

    „În timp ce cele trei persoane divine sunt una, Ei au luat diferite roluri sau poziții în lucrarea Dumnezeirii de creație, mântuire și administrare plină de dragoste a universului. Tatăl și-a asumat conducerea generală, Fiul S-a supus pe Sine conducerii Tatălui, iar Duhul este în mod voluntar subordonat atât Tatălui cât și Fiului.” – Woodrow Whidden, The Trinity, pag. 243, 2002

    „Mai mult decât atât, ce se dovedește a fi destul de ironic este faptul că unele dintre cele mai convingătoare dovezi ale egalității Tatălui și Fiului, apar tocmai în contextul folosirii metaforelor de <> și <>.” – Woodrow Whidden, The Trinity, pag. 106, 2002

    „Dar imaginați-vă o situație în care Ființa pe care am ajuns să O cunoaștem ca Dumnezeu Tatăl ar fi venit să moară pentru noi, și Cel pe care am ajuns să Îl cunoaștem ca Isus ar fi rămas în cer (vorbim în termeni umani pentru a da un exemplu). Nimic nu s-ar fi schimbat, decât că I-am fi numit pe fiecare după numele pe care îl folosim acum pentru celălalt. Aceasta înseamnă egalitate în Dumnezeire.” – Roy Adams, Lecțiunile Școlii de Sabat, Marți, 10 Aprilie, 2008

    „Scripturile învață și credința creștină susține că există trei persoane în cer, și că prin alegerea Sfintei Trinități, a doua persoană a Dumnezeirii, aleasă prin propria Lui decizie (El nu a fost tras la sorți, Pavel spune că S-a oferit în mod voluntar), a coborât în această lume și S-a născut în pântecul binecuvântatei fecioare la Betleem. Singura persoană care S-a născut în lumea aceasta fără un tată pământesc este Domnul nostru Isus Hristos. […] A doua persoană este Fiul primei persoane numai datorită a ceea ce s-a întâmplat la Betleem. A doua persoană este Fiul primei persoane numai datorită a ceea ce s-a întâmplat aici, în lumea aceasta.” – J.R. Hoffmann, Casetă ABC, 1982

    _____________________________________________________

    Există și alte aspecte ale acesti lucrări care ar fi putut fi luate în discuție… Eu am să mă opresc aici, cu mențiunea că scopul meu nu este să vă fac să renunțați la a crede în doctrina Trinității, ci să vă aduc câteva motive pentru care articolul lui Lori nu este nici bine documentat, și nici aducător de lumină (cum au apreciat unii cititori în comentariile de mai sus)

    Pionierii adventiști au fost nontrinitarieni pentru că ei așa au înțeles Scriptura, și opinia lor cu privire la identitatea lui Dumnezeu nu s-a schimbat în timpul vieții lor. Ei au murit crezând că Trinitatea este „vechiul crez nescriptural”, „o monstruozitate”, „îmbătarea cu vinul Babilonului”, etc., și totuși, despre unii din ei, Ellen White ne spune lămurit că vor avea parte de viața veșnică. Asta nu înseamnă că avem garanția că ce au crezut ei a fost corect. Noi trebuie să cercetăm Scriptura pentru noi înșine, și să ne bazăm credințele numai și numai pe autoritatea ei și pe călăuzirea Duhului Sfânt.

    Așadar, să continuăm să studiem Cuvântul cu umilință și disponibilitatea de a fi învățați, dar să nu amestecăm în gândirea noastră informații istorice incorecte sau tendențioase.

    Dacă doriți să discutăm mai mult despre doctrina lui Dumnezeu în ce privește Scriptura, vă stau la dispoziție prin intermediul emailului: popesculuigiviorel@yahoo.com. De asemenea, tot prin intermediul emailului, vă pot trimite în format pdf., broșura „Vocea martorilor lui Dumnezeu”, o lucrare care adună la o laltă un număr destul de bogat din declarațiile pionierilor, ale sorei White și ale teologilor de astăzi, pe subiectul acestui articol.

    Domnul să vă poarte de grijă dvs. și celor dragi, și să vă dea izbândă în lupta credinței.

    • Lori Balogh spune:

      Va salut cu pace de la Domnul, frate Popescu,

      Va pot asigura ca informatiile din articol nu sunt preluate nici de la Florin Laiu, nici de la Jerry Moon, deci afirmatia dv. este doar o presupunere. Cat despre detaliile la care va referiti in comentariul dv., afirmatiile dv.sunt discutabile. Ii las insa pe alti cititori ai blogului, daca doresc, sa va raspunda dupa cum le va da Domnul intelepciune.

      Eu v-am scris in privat care este opinia mea in legatura cu aceasta tema. Personal, sunt un trinitarian. Si aceasta nu pentru ca am dat crezare unor scrieri AZS mai vechi sau mai noi, ci este convingerea mea rezultata in urma studiului personal al Scripturii. Argumentele pot fi gasite in articolele care trateaza acest subiect. Daca dv. aveti o alta convingere, eu va respect convingerea. Unul din prietenii si fratii mei de credinta este un nontrinitarian, si totusi ne intelegem bine. Asa cum v-am scris personal, cred ca avem alte lucruri mai importante de facut in vederea pregatirii noastre pentru intalnirea cu Mantuitorul. Nu este timp pentru controverse interne pe marginea unor subiecte care oricum sunt taine pentru posibilitatile noastre intelectuale. Ca sa-L intelegem pe Dumnezeu, ar trebui sa fim cel putin egali cu El. Ceea ce nu este cazul. Haideti sa lasam la o parte astfel de controverse, si sa ne ocupam mai mult de misiunea noastra: salvarea celor pierduti.
      Cu stima,
      Lori B.

    • remus spune:

      Invatatura lui Wiliiam Branham este o mare erezie aducind din nou in discutie invatatura ereticului Sabelius de prin sec 2 . El propovaduieste ca exista un singur Dumnezeu care s-a manifestat in trei forme ,odata ca Tata apoi ca Fiu apoi ca Duh Sfint astfel nu ar fi trei persoane ci Tatal ,Fiul si Duhul Sfint ar fi tot una adica Domnul Isus ar fi : Tata ,Fiu si Duh Sfint . Branham a fost considerat de uni ca fiind implinirea lui Maleahi cap.4 considerat a fi PROOROCUL ILIE cea ce este in contradictie cu ce a zis Isus ca ,,Ilie a si venit „vorbea spune textul de Ioan Botezatorul. Invatatura Scripturi este ca exista : un singur Dumnezeu – TATAL , ISUS – Fiul lui Dumnezeu si Duhul Sfint – Duhul lui Dumnezeu .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free