Priveste tinta !

Priveste tinta !

 

“Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea Credintei noastre, adica la Iisus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce  a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fatza de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre” ( Evrei 12, 2.3 )

 

     Echilibristica vietii

Contrar asteptarilor, viata unui om care a intors definitiv spatele pacatului, indreptandu-se spre Creatorul sau, nu este deloc usoara. In versetele citate mai sus, apostolul ne vorbeste de impotrivire, de cruce, de suportarea rusinii si de pericolul de a cadea de oboseala pe drumul credintei.

Pe calea cea ingusta, care duce in Imparatia lui Dumnezeu, exista multe capcane intinse de Diavol, exista multe primejdii nebanuite si se duc multe lupte pentru a ajunge la capatul ei. De ce toate acestea ?

Pe de o parte, pentru ca la convertirea omului se naste in el o fire noua: firea duhovniceasca ( spirituala ), fara ca firea veche ( pamanteasca ) sa dispara complet. Cele doua firi ( naturi ) antagonice si ireconciliabile raman in om pana la sfarsitul vietii si sunt intr-o continua lupta. Care dintre ele va iesi invingatoare ? Depinde de noi, pe care dintre cele doua firi o hranim mai mult.

Pe de alta parte, Diavolului nu-i convine sa-si piarda supusii. De aceea, el “da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita” ( 1 Petru 5,8 ), sperand sa-i descurajeze si sa-i determine pe cat mai multi din cei care au ales sa mearga pe calea cea ingusta sa o abandoneze. Va reusi el oare ? Din nou, depinde doar de noi: cat de hotarati suntem sa ramanem de partea lui Dumnezeu si a adevarului Sau.

Nu, viata unui copil al lui Dumnezeu, desi e frumoasa, nu este deloc usoara. Uneori simtim ca pamantul ne fuge de sub picioare si parca am merge pe ape nesigure. Ne vedem uneori in postura lui Petru, care pasea pe marea infuriata spre Mantuitorul sau, gata sa fie inghitit de valuri in orice clipa.

Alteori simtim ca drumul nostru este ca mersul pe o franghie deasupra prapastiei. Incercam din rasputeri sa ne mentinem echilibrul, gata oricand, asemenea lui Iuda, sa ne prabusim pentru totdeauna in abisul nemantuirii.

Iar alteori parca ne-am invarti in cerc, fara sa inaintam si fara sa facem progrese, asemenea parintilor lui Iisus care-L pierdusera pe fiul lor doar pentru o clipa de neatentie.

Indiferent de situatie, un copil al lui Dumnezeu va simti intotdeauna ingustimea caii pe care se afla si va vedea o multime de pericole nebanuite care-l asteapta dupa fiecare cotitura a vietii.       Exista vreo solutie pentru ca, indiferent daca mergem pe ape, daca mergem pe franghie sau ne invartim in cerc fara sa ne dam seama, sa ajungem totusi la capatul calatoriei noastre ? Exista un secret al biruintei, indiferent de incercarile, suferintele, durerile, dezamagirile, esecurile si frustrarile pe care le traim in prea scurta si efemera noastra viata ? Cu siguranta, solutia exista !

 

     Mersul pe ape ( Matei 14, 22-33 )

Era noapte… O noapte adanca si fara stele, care, odata traita, nu mai poate fi uitata niciodata. Pe marea infuriata a Galileii, o coaja de nuca cat o corabie se lupta cu valurile uriase si vanturile napraznice pentru ca pretioasa ei incarcatura – cei 12 ucenici ai lui Iisus – sa nu ajunga in adancuri, disparand pentru totdeauna.

Fusese o zi incarcata, atat pentru Iisus, cat si pentru ucenicii Sai. In acea zi au fost vindecati multi bolnavi, au fost incurajati multi oameni loviti de tot felul de necazuri, au fost hraniti cei care flamanzeau dupa un cuvant din partea lui Dumnezeu si, in final, gloatele flamande si obosite au fost hranite printr-o minune divina.

La sfarsitul acelei zile incarcate, atmosfera in randul ucenicilor si gloatelor adunate ajunsese la paroxism. Toti credeau ca sosise clipa de aur pentru ca Iisus sa fie urcat pe tronul lui David. Totusi, Mantuitorul trece pe langa ocazia de aur ca si cand n-ar fi observat-o. Dupa ce da drumul norodului, El le porunceste ucenicilor sa treaca de partea cealalta a marii. Mesajul Lui era clar: “Linistiti-va ! Eu nu pentru aceasta am venit in lume. Eu nu am venit sa urc pe un tron pamantesc, ci pe tronul inimii voastre. Iar ca sa castig acest tron, e nevoie de dragoste si jertfa. Jertfa suprema…

Oare care era atmosfera din mica ambarcatiune care-i ducea pe ucenici spre celalalt tarm al marii ? Nu ne este greu sa ne imaginam. Ma intreb daca nu cumva intunericul din sufletele lor dezamagite nu era mai mare decat cel din acea noapte fara stele. In mintea ucenicilor se nasc intrebari dupa intrebari, insa niciuna dintre ele nu-si gaseste raspunsul cuvenit.

Si, de parca nu ar fi fost suficienta furtuna din sufletele lor, pe mare izbucneste o furtuna adevarata, cu fulgere si tunete, cu vant napraznic si valuri amenintatoare. Iar Iisus nu este cu ei…Unde era Domnul lor in acele momente in care aveau atata nevoie de El ?

Totusi, Iisus era acolo, umbland pe marea agitata si apropiindu-Se de ei. “Este o naluca”, striga unul dintre ucenici, marind spaima care deja pusese stapanire pe inimile lor. Dar Iisus, ca sa-i linisteasca, le spune: “Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti !” “Doamne”, I-a raspuns Petru, “daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe ape” “Vino !” i-a zis Iisus” ( vers. 27-29 ).

Si Petru coboara din corabie, atinge cu talpile sale apele agitate si – minune ! – incepe sa umble pe ele. Insa nu trec decat cateva clipe si incepe drama. Atata vreme cat privirle lui Petru sunt atintite spre Iisus, picioarele sale calca pe teren sigur. Sub talpile sale, valurile infuriate se linistesc si capata consistenta uscatului, iar Petru inainteaza entuziasmat de experienta pe care o traieste.

Curand insa, in urechile sale se aude o soapta discreta: “Petru, uite ce curajos esti ! Nimeni n-a avut atata curaj si credinta ca tine. In mod sigur, dupa gestul acesta, vei creste in ochii lui Iisus.”  Pentru o clipa, bietul apostol isi ia privirea de la Domnul sau si se uita cu coada ochiului, plin de mandrie,  spre ucencii ramasi in corabie fara glas.

Exact in aceeasi clipa, Petru mai vede ceva: valurile uriase si amenintatoare, simtind din plin taria vantului care incearca sa-l doboare. Si tot in clipa aceea el simte cum terenul de sub talpi se fluidifica, cum picioarele incep sa se afunde si cum adancul il trage spre el.

“Doamne, scapa-ma !” – striga Petru in disperare. Iar Domnul, asa cum face de fiecare data cu oricare dintre noi atunci cand strigam spre El disperati, intinde mana, il apuca pe batranul ucenic ingrozit si-l ajuta sa meraga din nou pe ape.

“Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit ?” ( vers. 31 ) – il mustra cu delicatete Iisus. Sau, cu alte cuvinte: “Petre, de ce ti-ai luat privirea de la Mine ? Nu stiai ca poti merge pe ape doar daca privesti tinta la Mine ?

 

     Mersul pe franghie

Iuda, unul dintre ucenicii Domnului… Probabil unul dintre cei mai dotati si educati. Insa trebuie sa remarcam inca de la inceput un amanunt important: Iuda nu a fost chemat la ucenicie direct de Mantuitorul, asa cum s-a intamplat cu ceilalti 11 ucenici. Iuda s-a infiltrat in randurile lor, fiind sprijinit si recomandat cordial de ceilalti ucenici, care vedeau in el un om deosebit de capabil, inteligent si care va mari prestigiul grupului si eficienta lucrarii lui Iisus.

Mantuitorul nu l-a respins, desi ii cunostea inima si viitorul. El stia ca lui Iuda ii place sa mearga pe franghie, sa infrunte riscuri uriase si sa fie aplaudat de multime pentru realizarile lui. In ciuda acestor realitati, Iisus l-a primit in randurile ucenicilor Sai si l-a inconjurat cu aceeasi grija si dragoste, oferindu-i aceleasi ocazii de a creste in har ca si celorlalti ucenici.

Aceasta mana intinsa a lui Iisus catre el a facut ca Iuda sa devina martor ocular al tuturor minunilor si invataturilor Maestrului sau timp de trei ani si jumatate. Iuda are privilegiul de a participa activ la lucrari de evanghelizare, primind puterea de a scoate demoni si de a vindeca bolnavi. Are privilegiul de a auzi predici rostite de Iisus, de a vedea cum mortii inviaza in prezenta Izvorului Vietii, de a vedea orbi care isi recapata vederea, leprosi curatiti, paralizati vindecati. Iuda vede cu ochii sai cum multimi de oameni Il cauta pe Mantuitorul, insetate sa afle cat mai multe lucruri despre Imparatia lui Dumnezeu care se apropiase de ei.

Iuda a avut aceleasi privilegii ca toti ceilalti ucenici, dar destinul sau a fost atat de diferit…De ce ? Pentru ca Iuda a ales sa mearga pe franghie… Si mersul pe franghie este riscant, deosebit de riscant.

Oamenii au o admiratie deosebita pentru cei ce merg pe franghie, sfidand pericolele. Ii vezi pasind atent, cu maxima prudenta pe cablul subtire, intins deasupra prapastiei, intr-un echilibru perfect si uneori fara niciun mijloc de protectie. Spectatorii stau cu sufletul la gura, caci la fiecare pas si la fiecare miscare facuta, omul de pe franghie se poate dezechilibra, cazand in prapastie.

Acesti temerari cunosc insa un secret, fara de care nu ar reusi astfel de performante: sa privesti mereu spre un punct fix aflat inaintea ta. Nu in jos, nici in sus, nici la dreapta, nici la stanga, ci inainte. Indiferent de frumusetea peisajului sau de numarul admiratorilor, omul reuseste doar daca priveste inainte spre un punct fix.

Pentru un timp, Iuda a privit tinta la Mantuitorul sau. Il iubea cu sinceritate pe Domnul si Ii admira caracterul. Daca nu ar fi fost asa, Iuda nu s-ar fi alaturat unei grupe care era mereu spionata de farisei si rabini si care starnea atat impotrivire din partea conducatorilor natiunii. Insa Iuda avea niste defecte de caracter care i-au abatut privirea de la Iisus, facandu-l sa se dezechilibreze si sa cada in prapastia nemantuirii pentru totdeauna.

Iuda era foarte ambitios in cele lumesti. Iisus insa dorea sa transforme ambitia lui gresit orientata in ceva bun: ravna pentru Evanghelie. Iuda iubea banii… Pentru a-l vindeca de acest defect, Mantuitorul i-a oferit ocazia de a-si infrange pornirile, punandu-l casier al grupei ucenicilor. Insa, in loc sa foloseasca ocazia oferita de Iisus pentru a se indrepta, Iuda a cultivat in continuare iubirea de bani.

De multe ori, atunci cand facea un serviciu in slujba lui Iisus, sustragea din putinele fonduri ale ucenicilor si se platea pe sine pentru serviciul facut . Nu fura in mod vulgar, insa folosea orice pretext pentru a lua din putinele resurse financiare ale ucenicilor. Desi lui i se parea ca procedeaza corect, in ochii lui Dumnezeu era un hot.

     Iuda avea o personalitate marcanta, era orgolios si tinea mult la propriile pareri. Mereu avea de criticat ceva, mereu era in dezacord cu ceilalti…Despre sine, Iuda avea o parere foarte buna, privindu-i pe ceilalti cu superioritate. Vedea in semenii sai niste naivi care nu stiu sa profite de imprejurari. El credea ca biserica nu va prospera niciodata cu astfel de conducatori miopi.

Pentru Iuda, Petru era un impulsiv care actiona intotdeauna fara judecata; Ioan – un nepriceput in cele financiare; Matei – un om pe care nu te puteai baza niciodata…Daca n-ar fi fost el, Iuda, biserica ar fi avut multe incurcaturi cu astfel de conducatori.

Uneori, Iuda avea indoieli cu privire la divinitatea lui Iisus, insa nu le exprima niciodata. Era revoltat ca lucrarea nu inainta asa cum dorea el. Vede cum trece timpul fara ca multimile sa se adune la Iisus asa cum s-ar fi asteptat. E foarte nemultumit cand vede ca, dimpotriva, multi Il parasesc pe Iisus. In inima lui, Iuda ia atunci o hotarare: Nu se va uni atat de tare cu Mantuitorul incat sa nu se mai poata desprinde de El. Iuda isi pastreaza o rezerva… Adica, Iuda se hotaraste sa nu mai priveasca tinta la Domnul sau.

     Rezultatul ? Incepe sa faca greseli din ce in ce mai evidente, apoi pacatuieste voit, tradandu-L pe Iisus, pentru ca, in final, funia pe care a incercat sa mearga s-a incolacit in jurul gatului, sugrumandu-l. Un sfarsit tragic, de nedorit nici pentru dusmanii nostri, insa un sfarsit previzibil. Fiindca ori de cate ori vrei sa mergi pe franghie, trebuie sa stii cat de mare este riscul atunci cand uiti secretul reusitei: a privi spre un punct fix. A privi tinta la Iisus…


     Mersul in cerc ( Luca 2, 41-52 )

Era prima ocazie in care copilul Iisus, acum in varsta de doisprezece ani, participa la praznicul Pastelor. Era varsta pe care evreii o considerau limita dintre copilarie si tinerete, moment in care copilul evreu devenea un “fiu al Legii” si, de asemenea, un “fiu al lui Dumnezeu”.

Zilele marei sarbatori fiind scurse, pelerinii care venisera la Ierusalim se indreptau fiecare spre casele lor. Printre ei se aflau si parintii pamantesti ai lui Iisus: Iosif si Maria. Absorbiti de discutiile purtate cu tovarasii de calatorie, cei doi n-au observat ca Iisus nu se afla printre pelerinii care se intorceau acasa.

Abia la un popas facut in drumul spre casa, Iosif si Maria au realizat ca Iisus nu era cu ei. Oare ce simtaminte au trait cei doi cand si-au dat seama de lipsa fiului lor ? Amintirea incercarii lui Irod de a le ucide pruncul abia nascut le umplea sufletele de presimtiri sumbre. Au crezut la inceput ca Iisus se afla amestecat printre caravanele care se intorceau in Galilea. Apoi au crezut ca fiul lor s-a lipit de unele rude sau cunoscuti care fusesera la marea sarbatoare. Dar toate aceste presupuneri se dovedesc inselatoare. Iisus este de negasit.

Parintii incep cautarile febrile. Se intorc din drum si timp de trei zile Il cauta pe Iisus si in gaura de sarpe. Abia dupa trei zile, aflandu-se in templu, parintii aud un glas atat de cunoscut lor, dialogand cu rabinii. Era glasul lui Iisus, punand intrebari sau raspunzand la intrebarile rabinilor.

Ce a urmat, stim cu totii: Maria Il dojeneste pe fiul ei, iar Iisus le raspunde parintilor Sai cu respect, dar si cu o umbra de mustrare: “De ce M-ati cautat ? Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in casa Tatalui Meu”? ( Luca 2,49 ).

Parintii lui Iisus nu stiau ca fiul lor si Fiul lui Dumnezeu trebuia sa Se afle in casa Tatalui Sau. Dar oare crestinii de azi stiu unde se afla Mantuitorul lor dupa inaltarea Sa la cer ? Cati din urmasii Sai sunt preocupati de lucrarea pe care o face El in aceste momente ? Stiu ei incotro sa-si indrepte privirile pentru a le atinti asupra lui Iisus ?

Experienta dramatica prin care au trecut Iosif si Maria in acea imprejurare este un exemplu tipic de mers in cerc. Te indrepti spre o tinta, apoi, din diferite motive, te intorci exact la 180*, pentru ca apoi sa revii la drumul initial. De ce acest ocol ? De ce aceasta intarziere ?

Pentru un motiv cat se poate de simplu: Iosif si Maria nu L-au avut pe Iisus tot timpul in atentia lor. Nu au privit tinta la El, fiind furati de alte preocupari pamantesti, oricat de nevinovate ar fi fost acestea. Care a fost pretul acestei neglijente ? Trei zile de cautari febrile, emotii traite la cote maxime, eforturi ce puteau fi evitate, energii consumate inutil si timp pierdut in zadar.

O clipa de neatentie i-a costat pe Iosif si Maria trei zile de trairi dramatice. Acesta este mersul in cerc: obositor, stresant, ineficient si inutil. Si toate acestea doar pentru Iisus a fost pierdut din vedere doar pentru o clipa…

 

     Mersul pe o carare ingusta

In drumul nostru spre Imparatia cerurilor, Dumnezeu nu cere nimanui sa mearga pe ape nesigure, nici pe franghie si, cu atat mai putin, El nu cere nimanui sa treaca prin trista experienta a invartirii in cerc. Daca unii crestini au parte de o asemenea experienta, aceasta se datoreaza numai alegerii lor, nu vointei lui Dumnezeu.

In schimb, El ne cere un lucru: intre cele doua cai ale credintei care ni se ofera ca optiuni ( calea cea ingusta si calea cea larga ) sa o alegem pe cea ingusta:

“Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla” ( Matei 7, 13.14 ).

Dar care este aceasta cale ingusta si cum o putem identifica dintre miile de cai care se deschid inaintea noastra ? Ea nu este alta decat calea ascultarii depline de voia lui Dumnezeu. Si aceasta nu din teama de a fi pedepsit sau de a pierde rasplata, nici din ratiuni de imbunatatire a propriei imagini, si nici pentru a aduna merite personale inaintea lui Dumnezeu, ci pur si simplu din dragoste fatza de Creator si din aprecierea caracterului Sau.

E grea aceasta cale ingusta ? Cand cei mai multi oameni alearga pe calea cea larga a neascultarii de Dumnezeu si a pacatului, e greu sa inoti contra curentului. Este chiar riscant. Dar nu si imposibil ! Mai ales ca aceasta cale ingusta nu e chiar atat de ingusta cum incearca sa ne sperie Satana. Pe calea cea ingusta poate pasi alaturi de tine, si la bine si la rau, Cineva care iti promite tovarasie pana la portile Imparatiei ceresti: Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Ceea ce este important este sa-L inviti langa tine zi de zi, clipa de clipa si pas cu pas, lasandu-L pe El sa te calauzeasca la fiecare rascruce a vietii. Si inca ceva: Priveste tinta la el ! Nu-ti lua ochii de la Persoana Sa si admira neincetat caracterul Sau ! Ia-L ca model de viata si niciodata nu vei fi dezamagit si nici confuz cu privire la ceea ce trebuie sa alegi in viata.

Privind la Iisus, vei sti cum sa-L iubesti pe Dumnezeu si pe semenii tai; vei sti cum sa te raportezi la bunurile acestei lumi, cum sa rabzi suferinta si batjocura si cum sa te porti cu trupul tau, care este un templu al Duhului Sfant. Privind la Iisus vei sti cum sa lucrezi pentru raspandirea Evangheliei, cum sa mananci, cum sa te imbraci, cum sa vorbesti si care este adevarata zi de inchinare si de odihna; vei sti cum sa biruiesti fortele raului si puterea ispitei, cum sa crezi si sa nadajduiesti, cum te poti pregati pentru venirea Imparatiei slavei.

Pentru cel ce merge pe calea cea ingusta alaturi de Iisus, privind tinta la El, exista amenintari, exista greutati si suferinte, dar nu exista esec. Pentru ca Iisus a invins pacatul si moartea, biruinta noastra este asigurata. Caci El Insusi ne promite: “Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi” ( Evrei 13,5 up. )

Iar cand vom ajunge la capatul cararii inguste, portile Imparatiei cerurilor se vor deschide primindu-ne in lumea de dincolo de ele. Lumea vesniciei si a neprihanirii.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Lupta credintei. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Priveste tinta !

  1. Alina spune:

    Domnul Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru aceste invataruri atat de utile! Sa privim neincetat la Domnul Isus, Mantuitorul nostru!
    Amin!

  2. Nica spune:

    Cât adevăr !! Foarte frumos , fiți binecuvantat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free