Legea in scrierile apostolului Pavel

Legea in scrierile apostolului Pavel

 

     Marul discordiei

Tema Legii ocupa un loc important in scrierile apostolului Pavel, fiind unul din cele mai complexe subiecte pe care le abordeaza. La o citire superficiala, epistolele sale par sa contina numeroase contradictii. Unele afirmatii despre Lege sunt pozitive, in timp ce altele sunt negative.

Astfel, Pavel afirma despre Lege ca este „inlaturata” ( Efeseni 2,15 ), dar tot el spune ca Legea este „intarita” ( Romani 3,31 ). Uneori el afirma ca Legea este nenecesara ( Romani 3,28 ), alteori el spune ca Legea este foarte utila ( 1 Corinteni 7,19; Efeseni 6, 2.3; 1 Timotei 1,8-10 ). Uneori el afirma ca cei care vor sa fie socotiti neprihaniti prin Lege s-au despartit de Christos, cazand din har ( Galateni 5,4 ), alteori el spune ca „Legea este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ).

Existenta unor pasaje in defavoarea Legii in epistolele lui Pavel a condus lumea evanghelica la o anumita perceptie cu privire la acest subiect, scrierile apostolului fiind folosite de unii crestini pentru a demonstra ca Legea Vechiului Testament, in general, si Sabatul, in special, ar fi fost abrogate.

Perceptia generala este aceea ca Legea si Evanghelia  sunt opuse, prin jertfa lui Christos fiind inaltata Evanghelia in defavoarea Legii. Ca dovada sunt citate o serie de texte din epistolele lui Pavel, precum Romani 10,4; 6,14; 2 Corinteni 3,1-18; Galateni 3, 15-25; Coloseni 2,14 sau Efeseni 2,15, toate aceste pasaje fiind interpretate in sensul ca crestinii nu mai au obligatia sa respecte Legea morala ( Decalogul dat pe Sinai ), in general, si porunca cu privire la Sabatul saptamanal, in special.

Se afirma ca crestinii noului legamant traiesc „sub har”, nu „sub Lege”, iar principiile morale dupa care trebuie sa se calauzeasca se afla in „legea iubirii” enuntata de Domnul Christos, nu in Decalogul dat lui Moise pe Sinai. De asemenea, se afirma ca moralitatea in Vechiul Testament se verifica in lumina legilor date de Dumnezeu prin Moise, in timp ce in Noul Testament moralitatea se verifica fatza de Christos.

Sunt insa aceste afirmatii si adevarate ? Oglindesc ele vointa lui Dumnezeu pentru crestinatate ?

 

     Eroarea

     Toate aceste afirmatii si convingeri dovedesc o gresita intelegere a rolului Legii in viata unuii crestin. In Noul Testament nu intalnim niciodata ideea ca Domnul Christos ar fi dat legi mai bune decat cele din Vechiul Testament.

Dimpotriva, El a declarat categoric: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.” ( Matei 5,17.18 )

De fiecare data cand era confruntat cu o intrebare de factura morala, Iisus ii intreba pe interlocutori: „Ce este scris in Lege ? Cum citesti in ea ?” ( Luca 10, 26 ). Iar dupa inviere, pe calea spre Emaus, pentru a-Si dovedi mesianitatea in fatza celor doi ucenici debusolati, Iisus a apelat la „Moise si la toti prorocii si le-a talcuit in toate Scripturile ce era cu privire la El” ( Luca 24, 27 ).

Daca astfel stau lucrurile cu privire la atitudinea Mantuitorului fatza de Legea Vechiului Testament, cum se explica aparentele contradictii din scrierile lui Pavel ? Rezolvarea acestora consta in cercetarea atenta a contextului in care Pavel a facut o anumita afirmatie. Atunci cand el se refera la mantuire si la procesul indreptatirii, el se refera la Lege ca fiind nefolositoare.

Astfel, apostolul afirma ca „nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului” ( Romani 3,20 ). Acelasi lucru il sustine Pavel si in Galateni 2,16 si 3,11: „Pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii.”

Pe de alta parte, cand Pavel vorbeste despre comportamentul crestin si procesul sfintirii, el apara valabilitatea Legii. In acest context, el spune ca „Legea, negresit este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ), ca „dragostea este implinirea Legii” ( Romani 13,10 ), iar „taierea imprejur nu este nimic si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 7,19 ).

Intelegand contextul in care apar afirmatiile lui Pavel despre Lege, toate contradictiile dispar. In acelasi timp, a tine seama doar de unele texte referitoare la Lege, ignorandu-le pe celelalte, nu ne poate duce decat pe o pista gresita, cu repercursiuni asupra comportamentului crestin si chiar cu consecinte vesnice.

 

     Pavel si Legea

Apostolul Pavel foloseste termenul „Lege” ( „nomos” ) de circa 110 ori in epistolele sale. Intelesul termenului este insa foarte variat. Uneori, prin Lege apostolul intelege legea mozaica ( Galateni 4,21; 1 Corinteni 9,9 ); alteori el intelege prin acelasi termen voia lui Dumnezeu scrisa in inima neamurilor ( Romani 2,14.15 ), alteori inclinatiile firii pamantesti ( Romani 7,21 ) sau indemnurile Duhului Sfant ( Romani 8,2 ).

Atitudinea lui Pavel fatza de Lege a cunoscut doua etape. Daca inainte de convertire el era tributar conceptiei fariseice care considera Legea ca fiind un mijloc de mantuire, dupa ce s-a intalnit personal cu Iisus Christos pe drumul spre Damasc, el a inteles corect rolul acesteia: nu ca pe un mijloc de mantuire, ci ca pe un raspuns al credintei pentru darul mantuirii primit de cel convertit.

Pavel a inteles un adevar pe care multi crestini contemporani inca nu-l inteleg, si anume ca in Vechiul Testament mantuirea era oferita prin credinta in Rascumparatorul ce avea sa vina si nu prin ascultarea de Lege. „Caci daca mostenirea ar veni din Lege, nu ar mai veni din fagaduinta”, spune Pavel ( Galateni 3,18 ). De aceea, el afirma atat de categoric: „Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului” ( Romani 3,20 ).

Conceptia gresita ca ascultarea de Lege conduce la mantuirea omului a aparut in perioada intertestamentara, in cele patru secole care s-au scurs de la intoarcerea din robia babiloniana pana la nasterea lui Iisus. In aceasta perioada, conducatorii religiosi iudei, de teama ca poporul sa nu recada in idolatrie si in neascultare fatza de porunca Sabatului ( pacate care au contribuit la dezastrul national din timpul exilului ), au dat nastere la o multime de reguli si porunci omenesti cu scopul de a proteja poporul de apostazie.

Toate aceste legi au constituit ceea ce Evangheliile numesc „datina batranilor” ( Matei 15,2 ), considerata ca avand o mare autoritate in invatamantul rabinic din timpul Mantuitorului si al apostolului Pavel. Legea nu mai este privita ca un raspuns al credintei si al recunostintei omului mantuit prin har, ci ca pe un mijloc de dobandire a mantuirii.

Ca fariseu, inainte de convertire, Pavel a fost si el tributar conceptiei rabinice cu privire la Lege. El insusi recunoaste ca a fost un fariseu plin de zel in pazirea Legii ( Filipeni 3,5.6 ). Insa intalnirea cu Iisus pe drumul spre Damasc i-a schimbat radical conceptia cu privire la Lege, privind-o acum din perspectiva crucii lui Christos, care a venit pentru ca „porunca Legii sa fie implinita in noi, care nu mai traim dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8,4 ).

Asadar, dupa ce L-a cunoscut pe Christos, Pavel priveste Legea asa cum era ea privita in Vechiul Testament, inainte de perioada intertestamentara, ca o manifestare a credintei si a dragostei omului fatza de Dumnezeu, si nicidecum ca un mijloc de a dobandi indreptatirea si mantuirea.

In epistolele sale, Pavel face deosebire intre ascultarea legalista de Lege si cea din iubire, aratand ca ascultarea legalista nu duce nicaieri. Retinand argumentele apostolului impotriva unei ascultari legaliste de Lege, unii crestini au tras concluzia gresita ca Pavel respinge valabilitatea Legii, cand, in realitate, el respinge doar folosirea ei gresita.

 

      Rolul Legii

In conceptia lui Pavel, Legea are un rol multiplu:

1) Legea descopera pacatul

Aceasta functie a Legii este clar redata de Pavel atunci cand afirma ca „prin Lege vine cunostinta deplina  a pacatului” ( Romani 3,20 up. ). Asadar, Legea ii constientizeaza pe oameni de pacatele savarsite, aducandu-le simtamantul ca sunt fiinte nedesavarsite in raport cu sfintenia caracterului lui Dumnezeu. Iar aceasta constienta, devenita realitate doar prin Duhul Sfant, ii determina pe oameni sa caute o solutie la problema pacatului. Iar daca ei accepta solutia propusa de Duhul lui Dumnezeu, in mod inevitabil vor ajunge la cruce.

Aceasta functie a Legii nu poate fi incheiata odata cu intruparea lui Christos, dat fiind faptul ca nevoia de a identifica pacatul in viata crestinului de azi este la fel de importanta cum a fost si pentru israelitii din vechime.

Cei care pretind ca in noul legamant crestinii nu mai sunt „sub Lege”, adica nu mai au obligatia de a o pazi, de fapt neaga acest rol al ei in viata crestinilor. Daca Legea nu ne mai arata ca suntem pacatosi, nici jertfa lui Christos nu mai este privita in adevarata ei lumina.

     2) Legea descopera voia lui Dumnezeu

Pentru Pavel, Legea este si ramane totdeauna „Legea lui Dumnezeu” ( Romani 7,22.25; 1 Corinteni 7,19, etc. ), deoarece ea a fost data de Dumnezeu ( Romani 3,2 ), contine voia Lui ( Romani 2,17.18 ), marturiseste despre neprihanirea lui Dumnezeu ( Romani 3,21 ) si este in favoarea fagaduintelor lui Dumnezeu ( Galateni 3,21 ).

Deoarece Dumnezeu este Autorul Legii, aceasta este „sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ). Vorbind despre concetatenii sai israeliti, Pavel subliniaza faptul ca „darea Legii” este unul din privilegiile acordate poporului ales ( Romani 9,4 ), dovedind respectul pe care el il avea fatza de originea si Autorul ei.

Afirmand despre Lege ca este „sfanta, dreapta si buna”, apostolul recunoaste in ea oglindirea caracterului sfant, drept si bun al Autorului ei. In consecinta, relatia pe care omul o are cu Legea lui Dumnezeu reflecta de fapt relatia pe care el o are cu Autorul ei.

In Romani 7,14, Pavel afirma ca „Legea este duhovniceasca” ( spirituala ). Aceasta inseamna ca ea reflecta natura spirituala a Autorului ei si doar cei ce „traiesc dupa indemnurile Duhului” o pot implini cu adevarat ( Romani 8,4 ).

     3) Christos il face in stare pe credincios sa pazeasca Legea

Contrar parerii unor crestini care sustin ca Christos a desfiintat Legea, una din functiile rascumparatoare ale Mantuitorului a fost aceea de a-i ajuta pe credinciosi sa pazeasca principiile Legii lui Dumnezeu, nu doar in litera, ci mai ales in spiritul ei.

Pavel ne arata ca ceea ce Legea nu putea face prin ea insasi, va face Dumnezeu prin Christos, si anume ii va imputernici pe credinciosi sa traiasca in conformitate cu cerintele ei: „Caci lucru cu neputinta Legii, intrucat firea pamanteasca o facea fara putere, Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimitand din pricina pacatului pe Insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului, pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesi, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8, 3.4 ).

Legea, fiind o norma de conduita externa, nu poate da nastere unui raspuns al iubirii in inima omului. Insa, ceea ce nu poate face Legea, va face „dragostea lui Christos care ne strange” ( „constrange” – 2 Corinteni 5,14 ), conducandu-ne la o viata noua in care ascultarea de Legea lui Dumnezeu devine un raspuns al iubirii si al recunostintei omului. Acest raspuns al iubirii noastre la dragostea lui Christos este, de fapt, implinirea Legii, caci dragostea „nu face rau aproapelui” ( Romani 13,10 ). In consecinta, aceasta dragoste fatza de aproapele nu va minti, nu va fura, nu va comite adulter, nu va pofti si nu va face nimic in dauna aproapelui ( Romani 13, 8-10 ).

Desi Pavel se refera in mod explicit la ultimele sase porunci din Decalog, in pasajul din Romani 13 el are in vedere intreaga Lege. Expresia „orice alta porunca” ( vers. 9 ) include si primele patru porunci care se refera la relatia noastra cu Dumnezeu.

Exista trei texte apartinand epistolelor lui Pavel in care el declara ca „taierea imprejur nu este nimic, si netaierea imprejur nu este nimic”:

     – „Caci in Iisus Christos, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur n-au vreun pret, ci credinta care lucreaza prin dragoste” ( Galateni 5,6 )

     – „Caci in Christos Iisus nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic, ci a fi o faptura noua” ( Galateni 6,15 ).

– „Taierea imprejur nu este nimic si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 7,19 ).

Palalelismul celor trei pasaje este evident, punand semnul egal intre „credinta care lucreaza prin dragoste”, „a fi o faptura noua” si „pazirea poruncilor lui Dumnezeu”.  A elimina cerintele Legii lui Dumnezeu din procesul innoirii omului in Christos este o greseala cu consecinte ce pot fi vesnice.

Credinta adevarata „lucreaza prin dragoste”, insa dragostea adevarata nu este un sentimentalism inselator, ci este tocmai trairea principiilor Legii morale, atat in raportul cu Dumnezeu, cat si cu semenii.

     4) Pazirea Legii nu trebuie sa ne conduca la legalism

Legea lui Dumnezeu isi atinge scopul numai daca este folosita bine. Pavel ne trage atentia ca ea poate fi folosita si rau, daca nu se urmareste scopul intentionat de Dumnezeu: „Noi stim ca Legea este buna, daca cineva o foloseste bine” ( 1 Tesaloniceni 1,8 ).

Cum poate fi folosita rau o Lege morala de origine divina ? Atribuindu-i un rol pe care nu i l-a dat Autorul ei. In perioada intertestamentara, i s-a atribuit Legii un rol in obtinerea indreptatirii inaintea lui Dumnezeu. Invataturile rabinice din timpul Mantuitorului, si promovate de iudaizantii crestini din timpul lui Pavel, sustineau ca, pentru a obtine indreptatirea, omul trebuie doar sa se conformeze cerintelor exterioare ale Legii.

Acest legalism este viu condamnat de Pavel, care afirma categoric ca „nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului” ( Romani 3,20 ).

Aici Pavel accentueaza rolul Legii de a demasca pacatul si nu pe acela de a-l indreptati pe pacatos. Ascultarea de cerintele Legii ne poate rezolva, eventual, prezentul. Insa cum ar putea Legea sa ne rezolve pacatele trecutului, care au stricat relatia noastra cu Dumnezeu ? Si cum ar putea Legea, prin ea insasi,  sa ne dea putere sa nu o mai calcam in viitor ?

In viziunea lui Pavel, indreptatirea este posibila doar fara plata, „prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Christos Iisus” ( Romani 3,24 ). Incercarea legalistilor de a se indreptati singuri inaintea lui Dumnezeu prin ascultarea de cerintele exterioare ale Legii este sortita esecului, caci fiinta umana, in starea ei decazuta, nu poate pazi niciodata pe deplin si prin propria ei putere Legea lui Dumnezeu.

Pazirea legii divine este posibila doar prin har, doar prin puterea data de Dumnezeu prin Duhul Sfant. Greseala pe care au facut-o evreii de a se „rezema pe Lege” ( Romani 2,17 ), cautand „sa-si puna inainte o neprihanire a lor insisi” ( Romani 10,3 ) i-a condus, paradoxal,  tocmai la calcarea Legii. „Tu, care te falesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea acestei Legi ?” ( Romani 2,23 ).

Sa nu uitam ca acei conducatori iudei care au refuzat sa intre in sala de judecata a lui Pilat pentru a nu se spurca ( Ioan 18,28 ), deci pentru a nu calca randuielile rabinice,  purtau in inima ura si crima impotriva unui om nevinovat, despre care nu stiau ca este chiar Fiul lui Dumnezeu. Desi in exterior pareau atasati Legii, in interiorul fiintei lor erau niste calcatori ai cerintelor lui Dumnezeu ( Matei 23, 25-28 ).

Insa legalismul nu a pierit odata cu disparitia fariseilor. In Biserica primara, imbracati in haine crestine, ei au continuat sa traiasca si sa predice un mod gresit de a folosi Legea lui Dumnezeu. Iudaizantii au insistat ca si neamurile trebuiau sa respecte cerintele legii mozaice, in mod deosebit circumciziunea.

Pavel nu era strain de aceasta mentalitate, caci el insusi fusese fariseu inainte de convertire, umbland dupa „o neprihanire pe care o da Legea” ( Filipeni 3,9 ). Dupa convertirea sa, el a inteles rolul Legii in viata crestinului si a respins categoric legalismul, dar aparand in acelasi timp autoritatea Legii.

Epistolele sale dovedesc faptul ca el s-a opus invatatorilor iudaizanti, care tulburau bisericile prin promovarea circumciziunii ca mijloc de mantuire. Aceasta falsa invatatura promova mantuirea prin fapte si nu prin credinta, ceea ce era o mare eroare doctrinala. Era „o alta Evanghelie” ( Galateni 1,6 ), care in realitate nu era Evanghelie.

Acestor invatatori falsi, dar si celor care luau seama la invatatura lor, Pavel le spune categoric: „Iata, eu, Pavel, va spun ca, daca va veti taia imprejur, Christos nu va va folosi la nimic. Voi, care voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v-ati despartit de Christos, ati cazut din har” ( Galateni 5, 2.4 ).

In timp ce Pavel afirma ca legile ceremoniale si-au incheiat rolul odata cu jertfa lui Christos, el reafirma valabilitatea permanenta a Legii morale pentru toti crestinii, fie dintre iudei, fie dintre neamuri, astfel incat „porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8,4 ).

     Concluzii

Pentru Pavel cel convertit, Legea este si ramane Legea lui Dumnezeu ( Romani 7,22.25 ). Si aceasta pentru ca Autorul ei este Dumnezeu ( Romani 9,4; 3,2 ), pentru ca ea descopera voia Lui ( Romani 2,17.18 ), pentru ca ea da marturie despre neprihanire ( Romani 3,21 ) si este in acord cu fagaduintele Sale ( Galateni 3,21 ).

Pentru el, Legea are rolul de a descoperi pacatul ( Romani 3,20 ), o functie care nu se termina odata cu jertfa lui Christos, caci nevoia de a demasca pacatul in viata crestinilor ramane actuala pana la finalul istoriei.

Christos nu a venit sa abroge Legea, dupa cum El Insusi afirma in Matei 5, 17-20, ci sa-i faca pe credinciosi in stare sa traiasca principiile ei in viata lor, atat in litera, cat mai ales in spirit.

Crestinul, prin Duhul Sfant, asculta de cerintele Legii lui Dumnezeu nu pentru a obtine indreptatirea inaintea lui Dumnezeu, ci tocmai pentru ca au fost indreptatiti si mantuiti prin har, ca raspuns la iubirea lui Dumnezeu fatza de ei.

Ceea ce respinge Pavel in mod categoric nu este Legea, ci legalismul, adica incercarea omului de a ajunge la mantuire prin propriile eforturi de a pazi Legea. Contradictiile dintre afirmatiile pozitive si cele negative cu privire la Lege sunt aparente si ele isi gasesc rezolvarea in intelegerea contextului in care au fost facute fiecare din ele.

Cand Pavel vorbeste despre obtinerea indreptatirii si a mantuirii, mai ales in polemica cu iudaizantii, el afirma ca pazirea Legii nu este de folos ( Romani 3,20 ). Insa cand vorbeste despre comportamentul crestin, mai ales in polemica cu antinomianistii ( impotrivitori fatza de Lege ), el inalta autoritatea si valabilitatea Legii lui Dumnezeu ( Romani 7,12; 13, 8-10 ; 1 Corinteni 7,19 ).

De la neintelegerea contextului in care Pavel a facut o afirmatie sau alta, in lumea crestina s-a ajuns la falsa concluzie ca Pavel respinge Legea. Ceea ce este cu totul gresit si avand urmari grave, atat pentru viata aceasta, prin neintelegerea vointei lui Dumnezeu cu privire la comportamentul crestin, cat mai ales pentru viata viitoare.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Decalogul, Subiecte controversate, Ziua de odihna și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Legea in scrierile apostolului Pavel

  1. Ionut74 spune:

    Mulțumesc mult pentru comentarii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free