Psalmul 77 – De la deznadejde la speranta

Psalmul 77 – De la deznadejde la speranta

Către mai-marele cântăreţilor.

După Iedutun. Un psalm al lui Asaf

 

  1. 1. „Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.
  2. În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.
  3. Mi-aduc aminte de Dumnezeu şi gem; mă gândesc adânc în mine şi mi se mâhneşte duhul.
  4. Tu îmi ţii pleoapele deschise şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.
  5. Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
  6. Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri şi zic:
  7. Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?
  8. S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?
  9. A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?”
  10. Atunci îmi zic: „Ceea ce mă face să sufăr este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeaşi”…
  11. Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;
  12. da, mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.
  13. Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
  14. Tu eşti Dumnezeul care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
  15. Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
  16. Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat şi adâncurile s-au mişcat.
  17. Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au zburat în toate părţile.
  18. Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea: pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.
  19. Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
  20. Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.”

 

     Intrebari care-si cauta raspunsul

     Psalmul 77 este o fereastra deschisa spre interior, permitandu-ne sa intram in intimitatea sufletului unui om framantat de intrebari existentiale. Dezorientat de tacerea lui Dumnezeu si aparenta Sa indiferenta fatza de poporul care traversa o perioada de criza, autorul isi pune cateva intrebari tulburatoare: Oare Se dezminte Dumnezeu ? S-a produs vreo schimbare in atitudinea Sa fatza de poporul pe care Si l-a ales ? Dragostea Sa, despre care stia ca este vesnica si de nezdruncinat, a devenit cumva efemera ? De ce bratul lui Dumnezeu nu mai este acelasi ca alta data ?

Din aceste intrebari fara raspuns s-a nascut Psalmul 77, un psalm caracterizat de o tensiune interioara ajunsa la cote maxime, care-l aduce pe autorul lui in pragul deznadejdii, al indoielii si poate chiar al revoltei.

In esenta, ne aflam in fatza opiniilor unui israelit care vede situatia dramatica in care se afla poporul sau, dar care nu poate intelege de ce Dumnezeu nu intervine in favoarea lui ca in vremurile de demult.

Psalmul este structurat in doua parti distincte. Prima parte ( vers. 1-10 ) este o lamentatie ( plangere ) legata de neintelegerea motivelor pentru care Dumnezeu nu mai intervine pentru poporul Sau. A doua parte ( vers. 11-20 ) este o rugaciune de lauda, plina de speranta si incredere in Dumnezeu. La hotarul dintre cele doua parti se afla versetul 11, care face trecerea de la durerea sufleteasca la o stare de speranta, incredere si bucurie.

Asemenea celor mai multi psalmi ai lui David, si in Psalmul 77 poate fi observata o evolutie a starii sufletesti a autorului. Iar lectia practica desprinsa de aici este cat se poate de valoroasa, caci putem verifica inca o data ( daca mai era nevoie ! ) puterea transformatoare a rugaciunii.

De cate ori nu suntem si noi framantati de intrebari fara raspuns, de dileme din care nu stim cum sa iesim ? De cate ori nu se aduna pe cerul sufletului nostru norii grei ai deznadejdii, ai indoielii si poate chiar ai revoltei ? Insa tot de atatea ori, atunci cand gestionam corect aceste framantari, redobandim pacea, echilibrul, increderea si speranta.

Dar ce inseamna sa gestionam corect astfel de crize existentiale ? Simplu: a-I vorbi lui Dumnezeu despre ele in rugaciune. Nu pentru ca El nu le-ar cunoaste, ci pentru ca noi sa devenim constienti de dependenta noastra de El.

Aceasta este puterea transformatoare a rugaciunii. Ea nu Il coboara pe Dumneze la noi, ci ne ridica pe noi in atmosfera cerului. Si daca nu primim in aceasta viata raspuns la toate intrebarile care ne framanta, rugaciunea ne poate ajuta sa ne schimbam starea sufleteasca: de la deznadejde la speranta, de la durere la mangaiere si de la framantare la pace.

Aceasta putere a rugaciunii de a transforma starea sufleteasca a unui om a experimentat-o si Asaf in timpul scrierii acestui psalm. Desi incepe intr-o gama minora, cu intrebari si plangeri, psalmul se incheie intr-o gama majora, intr-o atmosfera de pace, incredere si lauda la adresa lui Dumnezeu. Iata un „medicament” antidepresiv la indemna tuturor. Si nu costa nimic…

 

     De ce striga oamenii ?

     Durerea sufleteasca pe care o simte Asaf il face sa strige catre Dumnezeu: „Strig cu glasul meu catre Dumnezeu, strig cu glasul meu catre Dumnezeu, si El ma va asculta” ( vers. 1 ).

Inca din primul vers al psalmului, intensitatea trairilor sufletesti ale autorului este evidenta. Dar de ce striga oamenii ? De ce doi oameni care se cearta, desi sunt aproape unul de celalalt, ridica tonul si isi striga cuvintele, cand ar putea comunica acelesi lucruri prin cuvinte calme, linistite ?

Este vorba doar de o perceptie a distantei fatza de celalalt. Oamenii striga atunci cand sunt departe unii de altii: fie cu trupul, fie cu sufletul, fie cu ambele. Daca Asaf isi striga plangerile catre Dumnezeu, acest fapt ne arata ca in acele momente el Il simtea departe de Dumnezeu, iar intrebarile pe care si le pune in continuare ne intaresc aceasta convingere.

Psalmul 77 ridica o problema de utilitatea practica pentru fiecare dintre noi: Ce facem cu intrebarile, nelamuririle si dilemele noastre ? Unde cautam linistirea furtunilor noastre sufletesti ? Alergam la oameni ? La biblioteci ? Cautam rezolvarea pe internet ?

Asaf, desi era alcatuit din acelesi material ca oricare om, a stiut unde sa mearga cu framantarile sale: „In ziua necazului meu, caut pe Domnul noaptea, mainile imi stau intinse fara curmare, sufletul meu nu vrea nicio mangaiere” ( vers. 2 ).

Daca finalul psalmului este luminos si plin de incredere si speranta, aceasta se datoreaza faptului ca autorul lui nu I-a intors spatele lui Dumnezeu atunci cand nu-I intelegea planurile, ci dimpotriva, s-a indreptat spre El cu aceeasi incredere pe care a cultivat-o in zilele senine.

E greu sau usor sa procedezi in felul acesta ? Cu siguranta ca nu e usor sa te indrepti spre Dumnezeu in rugaciune cand simti ca S-a departat de tine si nu te mai asculta. Dar aceasta este adevarata credinta, o credinta care se probeaza nu doar in zilele senine, ci mai cu seama in timpul furtunilor vietii, cand Satana incearca cu toate puterile si mijloacele de care dispune sa ne faca sa ne indoim de dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate sa taca si sa para indiferent fatza de necazurile noastre din diferite motive. Insa unul din motivele cele mai des intalnite este acela ca El doreste sa probeze sinceritatea si durabilitatea relatiei noastre cu El. Il cautam din interes, doar ca sa ne mearga bine, sau dimpotriva, o facem doar de dragul Lui, chiar daca ne merge rau ?

Te-ai indoit vreodata de dragostea lui Dumnezeu atunci cand ai trecut prin perioade grele ? Orice om trece prin astfel de crize. Dar nu uita niciodata acest indemn: Nu te indoi niciodata de dragostea Lui ! Daca nu-I intelegi planurile sau atitudinea intr-o situatie data, daca ti se pare ca tace si este indiferent la necazurile prin care treci, nu cauta pacea si eliberarea in alta parte ! Alearga tot la El cu tot ce te framanta si spune-I, asemenea ucenicilor: „Doamne, la cine sa ne ducem” ( Ioan 6, 68 ).

 

     S-a schimbat Dumnezeu ?

     Nu cunoastem suferintele concrete la care face referire psalmistul in Psalmul 77, suferinte care l-au adus pe pragul deznadejdii si chiar al revoltei. Insa criza sufleteasca prin care trecea Asaf era in acelasi timp o invitatie la meditatie profunda. Lucru pe care Asaf il face cu prisosinta, dupa cum el insusi marturiseste: „Mi-aduc aminte de Dumnezeu si gem; ma gandesc adanc in mine si mi se mahneste duhul. Tu imi tii pleoapele deschise si, de mult ce ma framant, nu pot vorbi. Ma gandesc la zilele de demult, la anii de odinioara. Ma gandesc la cantarile mele noaptea, cuget adanc in launtrul inimii mele, imi cade duhul pe ganduri si zic…” ( vers. 3-6 ).

Citind plangerile sale din prima parte a psalmului, realizam ca marea sa durere nu era legata atat de mult de suferintele sale si ale poporului din care facea parte, ci de faptul ca Dumnezeul caruia I se inchina parea sa-Si fi schimbat atitudinea.

Intrebarile pe care si le pune Asaf in legatura cu Dumnezeu au o greutate aparte: „Va lepada Domnul pentru totdeauna ? Si nu va mai fi El binevoitor ? S-a ispravit bunatatea Lui pe vecie ? S-a dus fagaduinta Lui pentru totdeauna ? A uitat Dumnezeu sa aiba mila ? Si-a tras El, in mania Lui, inapoi indurarea ? Atunci imi zic: „Ceea ce ma face sa sufar este ca dreapta Celui Prea Inalt nu mai este aceeasi” ( vers. 7-10 ).

Nu este deloc usor ca, dupa ce o viata intreaga L-ai cunoscut pe Dumnezeu intr-un anumit fel, sa constati ca El S-a schimbat, ca nu mai este Acelasi Dumnezeu atent, iubitor, plin de compasiune si gata sa sara in ajutorul celui nenorocit ?

Dar Se schimba Dumnezeu cu adevarat ? Nu cumva aceasta este o perceptie gresita a omului limitat, iar cel ce se schimba in realitate este omul, nu Dumnezeu ?

De la prima pana la ultima pagina a ei, Scriptura proclama neschimbabilitatea lui Dumnezeu:

„Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 )

„Eu, Domnul, Cel dintai si Acelasi pana in cele din urma veacuri” ( Isaia 41,4 ).

„Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 ).

     „…Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ).

El, care este Stanca ( „petra”, gr. ), va deveni vreodata o piatra ce se rostogoleste ( „petros” , gr. ), asemenea noua ? Nicidecum. Caci chiar „daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2, 13 ).

Daca apar momente in viata in care Dumnezeu tace, in care El pare sa uite de noi, nemaiavand aceeasi compasiune si grija ca alta data, sa ne aducem aminte ca El „este Acelasi: ieri, azi si in veci” si ca nimeni si nimic nu-L poate clinti din desavarsirea caracterului Sau. Cauza trebuie cautata la noi, iar atunci cand ceva a alterat relatia buna pe care o aveam cu El, sa ne intoarcem inapoi pana in punctul in care am vazut lumina ultima data. Si apoi, sa o luam de la capat. Dar nu singuri, ci cu El la dreapta noastra, tinandu-ne de mana.

 

     O privire in trecut

     Incepand cu versetul 11, atmosfera psalmului se schimba radical. Nu mai auzim nici plangeri, nici intrebari rascolitoare, nici nedumeriri. Psalmistul reuseste sa depaseasca depresia si sa priveasca cu incredere in viitor.

Care este secretul unei schimbari atat de bruste a atitudinii lui Asaf ? Secretul nu este altul decat acela care ne sta tuturor la dispozitie: o privire in trecut, in istoria sacra, cu experientele si lectiile ei de viata.

„Dar voi lauda lucrarile Domnului, caci imi aduc aminte de minunile Tale de odinioara; da, ma voi gandi la toate lucrarile Tale, si voi lua aminte la toate ispravile Tale” ( vers. 11.12 ).

O astfel de privire in trecut, cu rememorarea tuturor experientelor in care am vazut mana lui Dumnezeu calauzindu-ne si izbavindu-ne din necaz, ne face intotdeauna bine. In acele experiente ale trecutului, sunt prinse radacinile credintei de azi. Si tot in acele experiente cu Dumnezeu se afla semintele care vor rodi maine.

Intr-adevar, cine isi uita istoria, nu merita sa aiba niciun viitor. Si acela care uita modul in care l-a condus si l-a binecuvantat Dumnezeu pana acum, risca sa rataceasca prin pustiul scepticismului, departe de Izvorul vietii.

Privind din nou in istoria sacra, psalmistul constata: „Dumnezeule, caile Tale sunt sfinte ! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru ?” ( vers. 13 ). KJV traduce acest verset aducand o nuanta aparte: „Calea Ta, Dumnezeule, este in sanctuar”. Daca acceptam traducerea regelui Iacov, inseamna ca cel mai bine sunt intelese caile Domnului in locul in care I se aduce inchinare, in Locasul Sau cel sfant.

Este cunoscut faptul ca sanctuarul din vechime, cu mobilierul, ceremoniile si slujbele care se faceau acolo, era o parabola vie care arata spre desfasurarea Planului de Mantuire. Cel ce privea cu atentie ce se petrecea acolo era luminat cu privire la caile Domnului, cu privire la planurile si intentiile Sale fatza de poporul ales.

Astazi nu mai exista nici sanctuarul din pustie, nici templul ridicat de Solomon, Zorobabel sau Irod cel Mare. Avem insa locasurile dedicate inchinarii Dumnezeului celui viu si adevarat. Daca vrem sa cunoastem caile Lui, atunci „sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obiceiul, ci sa ne indemnam unii pe altii, si cu atat mai mult cu cat vedeti ca ziua se apropie” ( Evrei 10, 25 ).

Dupa descrierea eliberarii miraculoase din Egipt ( vers. 15 ), si dupa tabloul dramatic al izbavirii poporului evreu la Marea Rosie ( vers. 16-19 ), Asaf incheie Psalmul 77 intr-o atmosfera de siguranta si incredere. In contrast cu versetele precedente, ultimul verset al psalmului Il prezinta pe Dumnezeu ca Bunul Pastor care Si-a calauzit turma spre „tara unde curge lapte si miere” ( Exodul 3,8 ), spre locul pacii si al odihnei.

Desi psalmistul nu ne spune nimic despre felul in care s-au rezolvat dilemele sale, nici de felul in care poporul sau a depasit perioada de criza pe care o traversa, lectia de viata pe care ne-o ofera este deosebita si poate fi concentrata intr-o singura fraza: Cand nu stii de ce ti se intampla ceea ce ti se intampla, adu-ti aminte de experientele tale cu Dumnezeu si continua sa te increzi in calauzirea Lui. Nu te indoi niciodata de dragostea Lui si, daca L-ai pierdut momentan pe Domnul vietii tale, intoarce-te imediat pana in locul unde ai stat pentru ultima data in prezenta Sa si ai vazut lumina. Iar apoi, continua sa mergi spre casa cereasca, cu El alaturi.

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free