Psalmul 82 – Judecatorii la bara de judecata

Psalmul 82 – Judecatorii la bara de judecata

Un psalm al lui Asaf

 

  1. „Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
  2. Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi?
  3. Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
  4. scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit – izbăviţi-i din mâna celor răi.”
  5. Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întuneric, de aceea se clatină toate temeliile pământului.
  6. Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.
  7. Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.”
  8. Scoală-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul! Căci toate neamurile sunt ale Tale.”

 

Vremuri de coruptie

     Compus de levitul Asaf intr-o perioada in care coruptia isi intinsese tentaculele pana in locurile in care trebuia sa domneasca dreptatea, Psalmul 82 este un rechizitoriu indreptat impotriva magistratilor nedrepti. Deoarece flagelul coruptiei altereaza toate structurile societatii omenesti, doar smulgerea ei din radacina poate fi o solutie acceptata de Dumnezeu.

Daca in societatea oameneasca exista tot felul de imunitati ( parlamentara, prezidentiala, etc. ), inaintea Judecatorului Suprem nu este recunoscuta nicio imunitate de felul acesta. Nimeni nu este scutit de dreapta judecata divina, caci „toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata a lui Christos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup” ( 2 Corinteni 5,10 ).

Privit din aceasta perspectiva, Psalmul 82 este si ar trebui sa fie un avertisment cat se poate de solemn, adresat tuturor celor ce sunt chemati sa imparta dreptatea pe pamant si care detin pozitii de autoritate. Insa mesajul psalmului este adresat unei categorii mult mai largi de oameni, caci el ii vizeaza pe toti copiii lui Dumnezeu in purtarea lor unii fatza de altii.

Psalmul 82 este asemanator ca tema cu Psalmul 58, insa este deosebit de acesta ca mod de tratare. Un lucru demn de remarcat este si acela ca, desi este un psalm scurt, aproape trecut cu vederea, Mantuitorul a citat din el intr-o discutie cu fariseii din vremea Lui ( vezi Ioan 10, 34-36 ).

Din punct de vedere structural, psalmul este alcatuit din trei parti: 1) Dumnezeu este Judecatorul Suprem ( vers. 1 ); 2) Dumnezeu ii denunta pe judecatorii corupti ( vers. 2-7 ); 3) Rugaciunea psalmistului ca Dumnezeu sa judece intregul pamant ( vers. 8 ).

 

Politeism intr-o credinta monoteista ?

     Ca si celelalte doua credinte abraamice: mozaismul si islamul, crestinismul este o religie monoteista. Chiar daca Vechiul Testament, dar mai ales Noul Testament, vorbesc despre existenta a trei Persoane divine, egale in natura, atribute si caracter, si aflate intr-o armonie desavarsita in privinta planurilor, intentiilor si scopurilor lor, Biblia vorbeste despre un singur Dumnezeu adevarat, care merita inchinarea creaturilor Sale.

In contextul biblic general, care vorbeste de existenta unui singur Dumnezeu adevarat, levitul Asaf, autorul Psalmului 82, face o afirmatie surprinzatoare pentru un popor monoteist cum este poporul evreu: „Dumnezeu sta in adunarea lui Dumnezeu; El judeca in mijlocul dumnezeilor” ( vers. 1 ).

Termenul ebraic din care a fost tradus cuvantul „dumnezei” este „Elohim”, care, fiind un Nume al lui Dumnezeu, ne trimite in mod natural la Persoana Sa. Insa nu trebuie sa pierdem din vedere ca Psalmul 82 apartine genului poetic, in care sunt permise anumite metafore, hiperbole si alte imagini artistice pe care nu le intalnim in proza sau in limbajul curent.

Fiind o poezie, Psalmul 82 incepe prin a descrie o „adunare de familie”, in care Dumnezeu sta in mijlocul copiilor Sai si ii mustra pentru anumite fapte. Dar cine sunt acesti copii pe care Psalmistul ii numeste „dumnezei” ?

Un raspuns posibil il putem afla daca citim cu atentie Exodul 21,6, unde sta scris ca atunci cand un rob nu dorea sa-si paraseasca stapanul, acesta din urma trebuia sa-l duca pe acel rob „inaintea lui Dumnezeu” ( „Elohim” ) si sa-i gaureasca urechea.

Este interesant de observat ca alte traduceri ale Bibliei spun ca stapanul trebuia sa-l duca pe rob „inaintea judecatorilor” ( „Elohim” ). Traducerea Fidela ( rom. ) reda astfel acest verset: „Atunci stapanul lui il va duce la judecatori…” In acelasi mod traduce si New International Version ( engl. ), iar traducerea Douay ( engl. ) spune ca stapanul trebuia sa-l duca pe rob „to the gods” ( „dumnezei” ). Traducerea Sfantului Sinod reda textul in mod similar: „Atunci sa-l aduca stapanul la judecatori…

Aceeasi modalitate de a traduce cuvantul „Elohim” prin „judecatori” o intalnim si in Exodul 22,8 si 28 in traducerile Bibliei mai sus amintite. Utilizarea termenului „dumnezei” ( „Elohim” ) in dreptul oamenilor este destul de rar intalnita in Biblie, insa o regasim si in cazul trimiterii lui Moise inaintea lui faraon: „Iata ca te fac dumnezeu pentru faraon, si fratele tau Aaron va fi prorocul tau” ( Exodul 7,1 ). Desigur, din aceasta afirmatie nu intelegem ca Moise a devenit divin, ci doar ca el a fost insarcinat sa fie un mesager al lui Dumnezeu inaintea faraonului egiptean.

Asadar, in Psalmul 82 nu este vorba de o adunare la care participa mai multi dumnezei, ci avem de-a face cu un limbaj poetic in care Dumnezeu, in calitatea Sa de Judecator Suprem, li se adreseaza magistratilor omenesti si conducatorilor lumii, mustrandu-i pentru ca nu impart dreptate pe pamant.

Faptul ca „dumnezeii” carora li se adreseaza Dumnezeu sunt oameni, reiese din mustrarea pe care le-o adreseaza: „Pana cand veti judeca stramb si veti cauta la fatza celor rai ? Faceti dreptate celui slab si orfanului, dati dreptate nenorocitului si saracului, scapati pe cel nevoias si lipsit, izbaviti-l din mana celor rai. Dar ei nu vor sa stie nimic, nu pricep nimic, ci umbla in intuneric; de aceea se clatina toate temeliile pamantului” ( vers. 2-5 ).

Cu greu ne-am putea imagina o scena in care Dumnezeul cel adevarat ar sta in mijlocul unor dumnezei mai mici, pe care ii mustra pentru nedreptatile pe care le fac si care „umbla in intuneric”. In mitologia popoarelor politesite asemenea scene sunt prezente. Nu si in religia Bibliei.

De aceea, traducerea regelui Iacob ( King James Version, engl. ) pare a fi cea mai apropiata de adevar: „Dumnezeu ia loc in adunarea celor puternici”, prin termenul „puternici” intelegandu-se fie intreaga adunare a lui Israel, fie o adunare a judecatorilor natiunii, pe care Dumnezeu ii mustra pentru ca nu impart dreptatea.

 

Zguduirea temeliilor lumii

     Oamenii se intreaba adesea: De ce oare toate lucrurile merg rau in lumea noastra ? De ce exista atatea razboaie si conflicte, cand toate popoarele lumii ar avea loc suficient sub soare ? De ce in unele parti ale lumii oamenii mor de foame, cand in alte parti ale ei se face risipa de hrana ? De ce exista atata nedreptate, egoism, infatuare, rautate si violenta, cand am putea trai intr-o lume mult mai buna, mai pasnica si mai sigura ?

Unul din posibilele raspunsuri la aceste intrebari este cel dat de psalmistul Asaf in versetul 5: „Dar ei nu vor sa stie nimic, nu pricep nimic, ci umbla in intuneric; de aceea se clatina toate temeliile pamantului.

Atunci cand conducatorii lumii leapada principiile guvernarii morale, inspirate din guvernarea divina, punad in locul lor propriile principii izvorate din interese meschine, temeliile societatii se clatina. Rezultatul ? Mai curand sau mai tarziu, tot ce a fost construit pe astfel de temelii subrede se va prabusi in neant. Si ce poate fi mai rau in lumea aceasta decat anarhia ?

Daca pamantul si lumea in care traim ar fi lasate la discretia fortelor raului, lumea s-ar fi prabusit in ea insasi, ca intr-o uriasa implozie. Si aceasta pentru simplul motiv ca pacatul are in sine germenele autodistrugerii.

Daca inca existam dupa circa sase milenii de istorie a pacatului, condusi uneori de dictatori sangerosi si judecatori nedrepti, aceasta se datoreaza doar faptului ca Dumnezeu a ramas suveran peste Creatia Sa, chiar si peste acea parte decazuta a ei. Caci „al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el. Caci El l-a intemeiat pe mari si l-a intarit pe rauri” ( Psalmul 24, 1.2 ).

Da, exista oameni puternici in aceasta lume; exista oameni influenti si cu autoritate. Insa nimeni nu trebuie sa piarda din vedere faptul ca aceasta autoritate omeneasca este delegata. Dumnezeu le da oamenilor, pentru o perioada limitata, autoritate asupra altor oameni, cu scopul de a transpune in viata principiile guvernarii divine: „Eu am zis: „Sunteti dumnezei, toti sunteti fiii Celui Prea Inalt” ( vers. 6 ).

Insa ce fac oamenii cu aceasta autoritate ? Nu trebuie decat sa privim in jur si sa urmarim stirile zilnice si vom gasi raspunsul. Dumnezeu insa nu ramane indiferent la ceea ce se intampla in lume, iar cei care folosesc in mod gresit autoritatea ce le-a fost incredintata de Creator vor avea parte de cea mai aspra judecata: „Insa veti muri ca niste oameni, veti cadea ca un domnitor oarecare” ( vers. 7 ).

Judecata divina ar trebui sa produca fiori pe sira spinarii tuturor celor care folosesc gresit autoritatea ce le-a fost incredintata de Dumnezeu. In acelasi timp, aceasta judecata este o mangaiere pentru cei nedreptatiti, lipsisti si prigoniti in aceasta viata.

Insusi Mantuitorul ne asigura ca acea zi a judecatii si dreptatii divine se apropie: „Auziti ce zice judecatorul nedrept ? Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fatza de ei ? Va spun ca le va face dreptate in curand…” ( Luca 18, 6-8 ).

Finalul Psalmului 82 este o rugaciune in care autorul Il roaga pe Dumnezeu: „Scoala-te, Dumnezeule, si judeca pamantul ! Caci toate neamurile sunt ale Tale” ( vers. 8 ). Se va implini aceasta rugaciune a psalmistului ? Si daca se va implini, cand ?

Cartea Apocalipsei, care este o fereastra profetica spre viitor, ne asigura de lucrul acesta: „Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea” ( Apocalipsa 20, 11.12 ).

La finalul acestei judecati, „in cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: ”Imparatia lumii a trecut in mainile Domnului nostru si ale Christosului Sau. Si El a imparatit in vecii vecilor” ( Apocalipsa 11, 15 ).

Avand o astfel de perspectiva mareata, nedreptatile lumii devin mai suportabile, iar dorul dupa Imparatia lui Dumnezeu mai aprins: „Amin ! Vino, Doamne Iisuse !” ( Apocalipsa 22,20 )

Lori Balogh

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free