Puterea crucii

Puterea crucii

 

Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii” ( Ioan 12,32 )

 

     O perspectiva neobisnuita

     Din perspectiva unei lumi razvratite impotriva lui Dumnezeu, crestinismul este cladit pe o “nebunie”: “nebunia propovaduirii crucii” ( 1 Corinteni 1,21 ). Observatia aceasta nu-i apartine unui om oarecare, ci apostolului Pavel, cel mai mare teolog al crestinismului si cel care se recunostea pe sine ca facand parte dintre cei “nebuni pentru Christos” ( 1 Corinteni 4,10 ).

Argumentul sau ? “Noi propovaduim pe Christos cel rastignit, care pentru iudei este o pricina de poticnire, iar pentru neamuri este o nebunie” ( 1 Corinteni 1,23 ). De ce a ales el aceasta “nebunie” in locul intelepciunii lumii, pe care o cunostea bine din lectiile pe care le invatase la picioarele marelui erudit Gamaliel ?

Pentru ca pentru el, “nebunia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat oamenii; si slabiciunea lui Dumnezeu este mai tare decat oamenii.” Si, de asemenea, pentru ca era constient ca “Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari” ( 1 Corinteni 1,25.27 ).

Sa ne imaginam ca am fi trait in primul secol al erei crestine, in deceniile care au urmat rastignirii Mantuitorului. Fie ca am fi fost iudei, inchinatori ai adevaratului Dumnezeu, fie ca am fi facut parte dintre neamuri, inchinandu-ne la multimea de zei ai Antichitatii, oare ce atitudine am fi avut daca cineva ne-ar fi spus ca mantuirea noastra nu e legata nici de eforturile noastre de a fi mai buni, nici de sacrificiile facute pentru Dumnezeu si nici de mijlocirea preotilor nostri, ci de un “Anonim” care si-a sfarsit viata pe o cruce a rusinii, undeva in tinuturile Palestinei ?

Nu am fi considerat aceasta veste o nebunie ? Astazi, dupa doua milenii de istorie crestina, dupa ce au curs rauri de cerneala pentru a scrie lucrari de apologetica crestina, si traind intr-un mediu crestin, intr-o tara crestina si pe un continent ( inca ) crestin, ni se pare firesc sa acceptam adevarul mantuirii prin jertfa de pe Calvar. Dar daca am fi trait atunci, in acele zile in care crestinismul era inca in fasa, si cand prejudecatile si opozitia lumii erau atat de mari ?

Adevarul este ca crucea de pe Golgota poate fi privita din doua perspective total diferite. Daca pentru lumea secularizata ea reprezinta o nebunie, un fapt irational, fara sens si bizar, “pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 1, 23.24 ).

Perspectiva din care privim crucea conteaza mult, caci de ea se leaga filosofia noastra de viata, relatia noastra cu Creatorul si, in final, mantuirea sufletelor noastre. Nu voi uita niciodata ziua in care, foarte tanar fiind, ma aflam in fatza conducerii unei mari intreprinderi in care lucram, pentru a da socoteala pentru credinta mea. Dupa lungi si nenumarate incercari ale sefilor mei de a ma convinge sa renunt la convingerile mele religioase, un medic psihiatru, prezent si el in acea ocazie, mi-a spus: “Lori, esti nebun !”

Caracterizarea lui nu m-a surprins. In acele clipe, Duhul Sfant mi-a adus in memorie chiar cuvintele lui Pavel din prima sa Epistola catre corinteni si tot El mi-a dat curajul sa le spun: “Doamna doctor, nu ma mira aceasta caracterizare, caci dumneavoastra si cu mine traim in doua lumi total diferite, avand valori total diferite. In Biblie sta scris: “Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu” ( 1 Corinteni 1, 18 ).  De aceea, doamna doctor, nu ma mira ca ma considerati nebun…”

 

     Crucea ca “inaltare”

     Dar oare din ce perspectiva a privit Insusi Mantuitorul crucea de pe Calvar, spre care S-a indreptat fara ezitari si fara teama inca din primii ani ai vietii ?

Cu putine zile inainte de patima sa, dupa ce Fiinta Sa a fost inviorata de bucuria de a fi cautat de cativa greci care doreau sa-L cunoasca ( Ioan 12,20.21 ), Mantuitorul a rostit cateva cuvinte inaintea norodului. Printre altele, El le-a spus ascultatorilor Sai: “Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii” ( Ioan 12,32 ).

La care ”inaltare” se referea El: la inaltarea la cer dupa moartea si invierea sa ? Versetul imediat urmator ne lamureste in aceasta privinta: “Vorbind astfel, arata cu ce moarte avea sa moara.” ( vers. 33 ). Asadar, “inaltarea” la care facea referire Mantuitorul nu era aceea de dupa inviere, ci “inaltarea” pe cruce.

De regula, vorbim despre “inaltarea” cuiva atunci cand o persoana este avansata in grad, in functie si in renume. Despre Haman, dusmanul de temut al iudeilor pe vremea Esterei, sta scris ca imparatul Ahasveros “l-a ridicat la putere… l-a ridicat in cinste si a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor capeteniilor care erau langa el” ( Estera 3,1 )

Cartea Genezei ne vorbeste despre inaltarea lui Iosif la curtea lui faraon, de la statutul de rob intemnitat la cel de prim-ministru al celei mai civilizate tari din regiune: “Faraon a zis lui Iosif: “Uite, iti dau stapanire peste toata tara Egiptului.”Faraon si-a scos inelul din deget si l-a pus in degetul lui Iosif; l-a imbracat cu haine de in subtire si i-a pus un lant de aur la gat. L-a suit in carul care venea dupa al lui si strigau inaintea lui: “In genunchi !” Astfel i-a dat faraon stapanire peste toata tara Egiptului” ( Geneza 41, 41-43 ).

Si profetul Daniel a cunoscut o inaltare asemanatoare dupa ce i-a descoperit imparatului Nebucadnetar visul acestuia impreuna cu talcuirea lui: “Apoi imparatul a inaltat pe Daniel si i-a dat daruri multe si bogate; i-a dat stapanire peste tot tinutul Babilonului si l-a pus ca cea mai inalta capetenie a tuturor inteleptilor Babilonului” ( Daniel 2,48 ).

Da, acesta este sensul pe care-l avem in vedere atunci cand vorbim despre “inaltarea” cuiva, asociindu-i acestui termen ideea de crestere in putere, influenta, bogatie si faima. Cu greu ne-am putea gandi ca cineva ar putea fi “inaltat” in felul acesta fiind rastignit pe o cruce, nu-i asa ? Unde este puterea, cand mainile si picioarele celui rastignit sunt pironite pe cruce ? Unde este bogatia, cand pana si hainele celui rastignit sunt confiscate de calai ? Si unde este faima, cand crucea este, prin definitie, instrumentul care aduce cea mai rusinoasa moarte ?

Si totusi, referindu-Se la moartea Sa ce urma sa survina peste doar cateva zile, Iisus vorbea de ea ca despre o “inaltare”. Ciudata perspectiva ! Sa privesti crucea ca pe un tron, suferinta ca pe un privilegiu inalt si umilinta, rusinea si ocara ca pe o inaltare in fatza oamenilor ! Nu este aceasta o “nebunie” ?

Din perspectiva omeneasca, da, pare o nebunie. Insa din perspectiva cereasca, “nebunia” aceasta este mai inteleapta decat toata intelepciunea omeneasca adunata la un loc. Daca astazi milioane de oameni isi pun nadejdea in mantuire, aceasta se datoreaza “nebuniei propovaduirii crucii” si gandului lui Iisus Christos care a privit crucea nu ca pe o rusine, nici ca pe o pierdere, ci ca pe o “inaltare” spre cea mai inalta pozitie: aceea de Miel de jertfa pentru omenirea decazuta.

Doar un Fiu de Dumnezeu putea gandi in felul acesta. Iar aceia care vor sa-L urmeze, vor ajunge si ei sa priveasca crucea nu ca pe o rusine, ci ca pe un motiv de lauda si de inaltare inaintea lui Dumnezeu.

 

     Lectia de fizica

     Cine nu-si aminteste de acea lectie de fizica in care profesorul s-a prezentat inaintea clasei cu un magnet, o foaie alba de hartie si putina pilitura de fier ? Demonstratia era evidenta: magnetul are putere sa atraga la sine particulele de fier, oricat de imprastiate ar fi pe coala de hartie.

Este o forta irezistibila, inexplicabila si invizibila, dar cat se poate de reala. Chiar daca nu poate fi perceputa prin simturile noastre obisnuite, forta magnetului isi face simtita prezenta prin efectele ei.

La fel de irezistibila, invizibila si inexplicabila, insa la o scara infinit mai mare, este si forta de atractie a crucii lui Christos. Acest instrument de tortura, considerat rusinos in societatea antica, si-a demonstrat de-a lungul celor doua milenii de istorie crestina infinita putere de a-i atrage pe oameni la Dumnezeu si la mantuire. Desigur, cand vorbim de puterea de atractie a crucii nu ne referim la cruce ca obiect material, ci la Persoana care Si-a dat viata de bunavoie pe lemnul ei.

Milioane de oameni s-au lasat atrasi de puterea crucii, regasindu-si prin intermediul ei sensul vietii si bucuria de a veni in contact cu manifestarea suprema a dragostei lui Dumnezeu. De ce, totusi, nu toti oamenii se lasa atrasi de puterea crucii ? De ce si astazi, dupa doua milenii de istorie crestina, in care cunostinta a crescut si apologetica crestina este atat de abundenta, sunt atatia oameni care raman indiferenti in fatza crucii lui Christos, vazand in ea o “nebunie”, si nu intelepciunea unui Dumnezeu iubitor care doreste mantuirea lumii ?

Raspunsul il putem afla din aceeasi ora de fizica: magnetul exercita aceeasi forta de atractie asupra tuturor lucrurilor din jur, insa numai fierul se lasa atras de el. Bucatile de lemn, plastic, celuloza sau stofa raman inerte in fatza acestei forte. Asadar, problema nu se afla la “magnet”, ci ea trebuie identificata in natura “obiectelor” care nu se lasa atrase.

Cineva ar putea obiecta: “Ei bine, daca unii oameni nu sunt atrasi de crucea lui Christos, de Dumnezeu si de religie, ce vina au ei ? Asa e natura lor. Dupa cum lemnul, lana, plasticul si alte materiale nu sunt atrase de forta magnetica, nici acesti oameni nu sunt atrasi de subiectele spirituale.

Desigur, asa ar sta lucrurile daca oamenii ar fi doar materie. Ei sunt insa fiinte inzestrate cu libertatate de alegere, si daca unii nu manifesta niciun interes fatza de mantuire si valorile vesnice, aceasta isi are cauza in propriile decizii. Astfel de oameni nu sunt atrasi de puterea crucii lui Christos pentru simplul motiv ca ei nu vor sa se lasa atrasi de ea. Si nu vor sa se lase atrasi de cruce pentru ca statutul de copil al lui Dumnezeu implica responsabilitate, iar responsabilitatea presupune renuntarea la unele lucruri, idei si obiceiuri la care tin mult.

Mantuitorul spunea: “Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii” ( Ioan 12,32 ). E demn de subliniat ca Iisus vorbeste de o atractie pe care crucea o exercita asupra tuturor oamenilor, nu doar asupra celor “alesi” de El, nu doar asupra unor oameni inclinati spre lucrurile spirituale.

Daca in calitatea Sa de Creator Iisus ar fi stiut ca unii oameni nu pot fi niciodata atrasi spre Dumnezeu din cauza unei naturi de care ei nu sunt responsabili, ce rost ar mai avea incercarea Sa de a-i atrage pe toti ? Dumnezeu nu face niciodata lucruri inutile sau de complezenta. Daca Mantuitorul Si-a propus ca prin cruce sa-i atraga pe toti oamenii la mantuire, fara exceptie, inseamna ca exista ceva subectiv in atitudinea lor care-i face sa ramana impasibili fatza de jertfa de pe Calvar.

Iar acel “ceva” este liberul arbitru. Iata de ce Dumnezeu, care este garantul libertatii de alegere a fiintelor create, ne pune mereu inainte indemnul plin de dragoste parinteasca: “Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti tu si samnata ta” ( Deuteronomul 30, 19 ).

Sau cu alte cuvinte: “Iti pun inainte doua alternative: sa te lasi atras de puterea crucii sau sa refuzi acest lucru; sa crezi in Iisus Christos, primindu-L ca Domn si Mantuitor al vietii tale, sau sa Il ignori total, vazandu-ti mai departe de drum. Alegerea iti apartine, insa nu uita un lucru: esti responsabil pentru alegerea ta. Si pentru ca esti responsabil,  “sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata… Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau” ( Eclesiastul 11, 9 up. 14 ).

 

     Atractia crucii

     Crestinismul traverseaza poate cea mai mare criza de la aparitia lui si pana in prezent. Putem vorbi deja de o “epoca post-crestina”, caci pericolele care pana mai ieri se aflau la portile crestinismului, amenintanadu-i existenta, deja i-au strapuns zidurile, facand ravagii in mijlocul sau.

Islamizarea evidenta si treptata a Europei, secularizarea societatii occidentale, promovarea evolutionismului pe toate caile, incepand cu mass-media si terminand cu educatia in scoli, si nu in ultimul rand renuntarea treptata la principiile crestine ( vezi referendumul din Irlanda din luna mai 2015 si redefinirea notiunilor de familie si casatorie din lumea occidentala ) ne arata ca deja “calul troian” se afla in mijlocul crestinismului.

Speriati de lipsa tot mai evidenta de interes a crestinilor fatza de activitatile bisericii, de absenteismul de la serviciile de cult, urmat de inchiderea unui numar tot mai mare de locasuri de cult, precum si de invazia religiilor orientale, tot mai multi lideri crestini recurg la tot felul de strategii pentru a-si atrage enoriasii in activitatile bisericii.

In sensul acesta, sunt organizate tot felul de concerte, tombole, concursuri si alte metode “revolutionare” de a-i atrage pe oameni la biserica. Un exemplu in acest sens este Lawrence Bishop II, pastorul bisericii penticostale Solid Rock din Ohio,  care a avut chiar ideea de a organiza un rodeo pentru enoriasii sai in propria sa biserica, intr-un spatiu special amenajat. Spectacolul imblanzirii taurului i-a servit ca ilustratie la predica cu titlul “Cucerirea bestiei” ( 1 )

Altii au inventat conceptul de “biserica gonflabila”, prima de acest fel fiind “umflata” in Anglia in 2003. Astazi, plajele din Italia sunt pline de asemenea “biserici” care se pot umfla sau dezumfla la nevoie, asemenea unui colac de salvare. Unele dintre ele gazduiesc chiar evenimente importante, cum sunt cununiile religioase . Principiul care sta la baza acestei idei ? Daca nu vin oamenii la biserica, vine biserica la ei.

Care este rezultatul tuturor acestor metode omenesti de a-i atrage pe oameni la Dumnezeu ? Poate ca pe moment acest lideri religiosi reusesc sa salveze aparentele. Insa a salva cantitatea in detrimentul calitatii este o mare eroare. Cu atat mai mare cu cat aici vorbim de lucruri spirituale, care vizeaza nu doar aceasta viata, ci si vesnicia.

V-ati dori sa aveti frati de credinta care vin la biserica doar pentru ca acolo pot asculta un concert de muzica rock sau pot participa la un rodeo ? Ce calitate spirituala au acei crestini care sunt atrasi in bisericile lor de altceva decat de crucea lui Christos ?

Sunt pe deplin convins ca daca pe un om nu-l atrage crucea pe care S-a jertfit Fiul lui Dumnezeu, in acest Univers nu exista nimeni si nimic care sa-l atraga cu adevarat spre Dumnezeu si mantuire.

De aceea, convins de acest mare adevar, pe care l-a experimentat in propria sa viata, apostolul Pavel spunea: “Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Christos, si pe El rastignit” ( 1 Corinteni 2,2 ).

 

     Crucea si misiunea crestina

     Domnul Iisus Christos spunea ca dupa inaltarea Sa pe cruce ii va atrage la Sine pe toti oamenii. Intrebarea care se pune este: Un urmas al Sau devotat poate atrage alti oameni la Christos ?

Raspunsul este si Da si Nu. Paradoxul situatiei il putem intelege din aceeasi lectie de la ora de fizica. Un cui atras de magnet dobandeste aceeasi forta de atractie ca si magnetul, atragand spre sine alte cuie. Conditia este ca acel cui sa ramana lipit de magnet. Odata desprins de el, el isi pierde forta de atractie si toate celelalte cuie care fusesera legate de el vor cadea.

Poate ca acesta ilustratie pare banala pentru unii, insa ea contine un mare adevar spiritual. Atata vreme cat un om are o relatie buna cu Dumnezeu, privind la cruce ca la singura lui speranta de mantuire, el este “magnetizat” si are puterea de a-i atrage si pe altii pe calea mantuirii. Despartit de Christos, el nu mai are nicio putere de a-i ajuta pe altii, confirmand afirmatia Fiului lui Dumnezeu: “Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu, aduce multa roada, caci despartiti de Mine nu puteti face nimic” ( Ioan 15, 5 ).

Bisericile crestine sunt uneori cuprinse de efervescenta lucrarii misionare. Si e natural sa se intample acest lucru. Insa de multe ori, de prea multe ori, se uita faptul ca proiectele, strategiile, planurile si metodele folosite pentru castigarea de suflete trebuie sa fie precedate de o reala “magnetizare” a crestinilor cu puterea Duhului Sfant.

Mantuitorul nu ne spune: “Voi ii veti atrage la Mine pe toti oamenii”, ci “Eu ii voi atrage la Mine pe toti oamenii.” Puterea de atractie Ii apatine Lui in exclusivitate. Noi ii putem atrage pe oameni la mantuire doar daca ne lasam patrunsi de aceasta putere, doar daca am inteles ca in “nebunia propovaduirii crucii” se afla cu adevarat puterea lui Dumnezeu de a mantui omul pacatos.

De aceea, dupa ce a inteles profunzimile jertfei lui Christos, marele apostol Pavel putea sa afirme cu toata convingerea: “In ce ma priveste, departe de mine sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Iisus Christos, prin care lumea este rastignita fatza de mine, si eu fatza de lume” ( Galateni 6,14 ).

 

Lori Balogh

 

Referinte:

( 1 ) http://afirmativ.com/2015/06/03/incredibil-cu-taurul-salbatic-in-biserica-video/

( 2 ) http://eresulcatolic.50webs.com/bisericigonflabile.html

Acest articol a fost publicat în Iisus Christos. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free