Legamant sau legaminte ?

Legamant sau legaminte ?

 

Termenul “legamant” a parasit incet, dar sigur, perimetrul limbajului modern. Il mai intalnim in legatura cu actul casatoriei, insa si in acest caz termenul “legamant” este folosit mai ales in mediul bisericesc. Alti termeni sunt la moda in zilele noastre: “contract”, “pact”, “intelegere”, “conventie”, “tratat”, etc.

Biblia insa nu a renuntat la acest termen, folosindu-l atunci cand e vorba de o intelegere intre Dumnezeu si un om ( vezi legamantul cu Avraam: Geneza 12, 1-3: 15, 18-21 ), intre Dumnezeu si un popor ( vezi legamantul cu poporul Israel: Exodul 19,5 ), intre Dumnezeu si intreaga Creatie ( vezi legamantul incheiat dupa potop: Geneza 9, 8-17 ), intre doi prieteni apropiati ( vezi legamantul dintre David si Ionatan: 1 Samuel 18,3 ) si intre doi oameni care se respecta ( vezi legamantul lui Avraam cu Abimelec: Geneza 21, 22-32 ).

Cat despre “legamantul casatoriei” dintre un barbat si o femeie, termenul este folosit in mod direct in Maleahi 2,14: “Si daca intrebati: Pentru ce ?”… Pentru ca Domnul a fost martor intre tine si nevasta din tineretea ta, careia acum nu-i esti credincios, macar ca este tovarasa si nevasta cu care ai incheiat legamant.

Notiunea de “legamant al casatoriei” se subintelege si din referintele pe care le face Mantuitorul cu privire la casatorie ( vezi Matei 19,3-9 ), cat si din cele pe care le putem gasi in epistolele apostolului Pavel ( vezi 1 Corinteni 7, 1-5; Efeseni 5, 22-31 ).

De ce termenul “legamant” este preferabil cuvintelor moderne folosite uzual: contract, pact, intelegere, conventie, etc. ? Pentru simplul motiv ca notiunea de “legamant”, spre deosebire de alti termeni moderni sinonimi, presupune o anumita relatie afectiva stabilita intre parti.

Tratatele, contractele, conventiile si intelegerile pot fi incheiate intre doua ( sau mai multe ) persoane, grupuri de oameni, institutii sau popoare, implicand anumite obligatii reciproce, insa fara a presupune si o relatie mai profunda, chiar afectiva. Cand vorbim insa de “legamant”, nu mai avem in vedere doar o intelegere sau un contract “la rece”, fara implicatii afective, ci de ceva cu mult mai profund.

Biblia foloseste notiunea de “legamant” in diferite forme si combinatii. Uneori intalnim singularul “legamant” ( vezi Exodul 19,5 ), alteori gasim pluralul “legaminte” ( vezi Romani 9,4 ). Uneori Biblia vorbeste despre “doua legaminte” ( Galateni 4,24 ), alteori aminteste de “legamantul cel vesnic” ( Evrei 13,20 ; Geneza 17,7; Leviticul 24,8 ).

Autorul Epistolei catre evrei aminteste de “legamantul dintai” ( Evrei 9,1 ) sau “intaiul legamant” ( Evrei 9, 18 ), ceea ce presupune ca exista si un al doilea legamant, numit si “legamantul cel nou” ( Evrei 9,15 ).

Prima mentionare a noului legamant este facuta de profetul Ieremia cu circa sase secole inainte de era crestina, in contextul promisiunii intoarcerii din exil a iudeilor si al binecuvantarilor pe care Dumnezeu avea sa li le ofere:

“Iata, vin zile, zice Domnul, cand voi face cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda un legamant nou. Nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am apucat de mana sa-i scot din tara Egiptului, legamant pe care l-au calcat, macar ca aveam drepturi de sot asupra lor, zice Domnul. Ci iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel dupa zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”(Ieremia 31, 31-33 ).

In aceeasi perioada, insa de data aceasta in Babilon, profetul Ezechiel vorbea despre acelasi nou legamant in urmatorii termeni: “Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou: voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele” ( Ezechiel 36, 26.27 ).

Faptul ca Biblia vorbeste de un legamant vechi ( “legamantul dintai” sau “intaiul legamant”, vezi Evrei 9, 1.18 ) si un legamant nou ( Evrei 9,15; Ieremia 31, 31-33 ) a produs in crestinism o controversa importanta cu privire la continuitatea legamantului lui Dumnezeu cu omul.

In multe biserici se predica ideea unei dihotomii, a unei diviziuni intre Vechiul si Noul Testament ( termenul “testament” are intelesul de “legamant” ). Aceasta discontinuitate intre vechiul si noul legamant, intre Vechiul si Noul Testament, conduce inevitabil la afirmatii de genul: “In Vechiul Testament, adica in vechiul legamant, oamenii au trait sub Lege. Deoarece noi traim in Noul Testament, adica in noul legamant, noi nu mai suntem sub Lege, ci sub har. Legea a fost tintuita pe cruce si crestinii nu mai au obligatia sa o pazeasca”.

Ideea acestei dihotomii este insa primejdioasa din mai multe puncte de vedere. In primul rand ea induce un neadevar cu privire la Dumnezeu si caracterul Sau. Daca El a incheiat doua legaminte total diferite, avand la baza lor cu totul alte conditii, inseamna ca El este schimbator. Ieri El a cerut oamenilor sa implineasca anumite conditii in vechiul legamant, iar astazi ne cere sa indeplinim alte conditii in noul legamant.

Insa Biblia nu ne permite sa avem o astfel de conceptie despre Dumnezeu. Dimpotriva, ea ne da asigurarea ca Dumnezeu este neschimbator:

“Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 )

     “Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 )

“ Orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 )

Intrebarea fireasca ce se ridica este urmatoarea: Poate un Dumnezeu neschimbator sa schimbe conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca omul in cadrul legamantului Sau cu acesta ? Si daca am admite, prin absurd, ca El modifica aceste conditii, cerandu-le unora sa implineasca anumite conditii, iar altora sa implineasca cu totul alte conditii, cat de dreapta va fi judecata finala ? Vor exista la aceasta judecata mai multe standarde morale ? Va fi mai usor pentru unii, iar pentru altii va fi mai greu la bara judecatii divine ?

Iata cum invatatura larg raspandita in mediul crestin cu privire la o presupusa discontinuitate intre Vechiul si Noul Testament, intre vechiul si noul legamant, are implicatii majore si distorsioneaza  primejdios conceptele de judecata divina si de caracter divin.

O privire atenta asupra continutului celor doua legaminte ne conduce la concluzia ca ele aveau in comun trei elemente importante:

1) Mantuirea este oferita de Dumnezeu doar prin har.

2) La baza ambelor legaminte se afla Legea lui Dumnezeu.

3) Raspunsul omului in ambele cazuri trebuia sa fie ascultarea.

Daca luam in considerare legamantul dintai, incheiat cu poporul Israel la muntele Sinai, este necesar sa facem cateva observatii importante:

1) Poporul Israel a primit Legea morala ( Decalogul ), deci si obligativitatea de a o respecta,  dupa ce a fost eliberat din robie. Aceasta inseamna ca Dumnezeu pretinde ascultare de Legea Sa doar acelor oameni care au fost deja salvati prin har.

2) Greseala israelitilor a fost aceea ca s-au pripit cand au afirmat cu toata convingerea: “Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul” ( Exodul 24, 7 ). Ei s-au bizuit pe propriile lor puteri in implinirea conditiilor cerute de Dumnezeu in cadrul legamantului, esuand foarte curand dupa aceea. Episodul cu vitelul de aur este elocvent cu privire la esecul vechiului legamant ( vezi Exodul 32 ). Greseala putea fi evitata daca ei nu s-ar fi bizuit in implinirea Legii pe propriile lor puteri, ci pe puterea primita de la Dumnezeu prin har.

In trista experienta a poporului Israel la Sinai este prezent contrastul intre indreptatirea ( neprihanirea, justificarea ) prin fapte si indreptatirea ( neprihanirea, justificarea ) prin credinta. Daca israelitii nu s-ar fi bizuit pe puterea lor in indeplinirea prevederilor legamantului si pe faptele lor, ci pe credinta ca Dumnezeu le va da putere sa asculte si ca tot El ii va face neprihaniti, legamantul de la Sinai nu ar fi fost un esec si, prin urmare, el ar fi ramas in picioare.

Necesitatea unui legamant nou era legata de incalcarile repetate ale prevederilor legamantului incheiat de Dumnezeu cu ei. De aceea, era nevoie de o reinnoire a legamantului vechi, fara insa a schimba cu nimic conditiile cerute omului: ascultarea de Lege. De fapt, termenul tradus cu “nou” ( “khadash” ) poate fi redat si prin cuvantul “innoit”.

Citind cu atentie si fara prejudecati continutul noului legamant, asa cum este redat in Ieremia 31,31-33, observam ca raman aceleasi conditii cerute omului: ascultarea de Legea divina. Deosebirea intre vechiul si noul legamant este insa importanta: Daca in vechiul legamant Legea era scrisa de Dumnezeu pe tablele de piatra date lui Moise, in noul legamant aceeasi Lege este scrisa in inima omului.

Astfel, in noul legamant are loc o interiorizare a Legii lui Dumnezeu, asa cum a dorit Dumnezeu sa fie intotdeauna, omul avand datoria sa asculte de preceptele ei, de data aceasta aflate nu in afara lui, ci in interiorul fiintei sale.

De fapt, aceasta interiorizare a Legii lui Dumnezeu nu era un element nou, caci ea era doar o reluare a invitatiei facute de Dumnezeu in vechime: “Asculta, Israele ! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea pe care ti le dau astazi sa le ai in inima ta ( Deuteronomul 6, 4-6 ).

Evreii insa nu au interiorizat Legea divina. Au lasat-o afara, pe tablele de piatra, incercand prin propriile lor puteri sa o implineasca. Dar cat de greu este sa implinesti ceva ce nu ai in inima ! Adica ceva ce nu iubesti. In noul legamant insa, aceasta interiorizare a Legii este promisa de Insusi Dumnezeu, prin Duhul Sau cel Sfant.

Pentru o intelegere mai clara a necesitatii de innoire a legamantului lui Dumnezeu, putem compara acest legamant cu o casa pe care Dumnezeu a inchiriat-o copiilor Sai printr-un contract  de inchiriere in care erau stipulate conditiile cerute chiriasilor. Insa in  Vechiul Testament, copiii Sai au incalcat acest contract in repetate randuri, incepand chiar sa demoleze casa.

De-a lungul secolelor, Dumnezeu a incercat sa reinnoiasca acest “contract de inchriere”, trimitandu-le profeti cu solii severe de avertisment. Insa “locatarii” nu i-au ascultat pe trimisii lui Dumnezeu, incercand sa schimbe contractul. In cele din urma, Dumnezeu a fost nevoit sa incheie un nou “contract de inchiriere” ( legamantul cel nou ), care prevede aceleasi conditii. Acest nou legamant a fost insa ratificat nu cu sange de animale, ca in cazul vechiului legamant, ci cu sangele Fiului lui Dumnezeu ( aceasta este doar o ilustratie, si ca orice ilustratie, are limitele ei ).

De fapt, lucrul cel mai important de retinut este acela ca exista o continuitate a legamintelor, ele fiind etape distincte ale aceluiasi legamant vesnic despre care vorbeste autorul Epistolei catre evrei: “Dumnezeul pacii, care prin sangele legamantului celui vesnic a sculat din morti pe Domnul nostru Iisus, marele Pastor al oilor, sa va faca desavarsiti in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui si sa lucreze in voi ce-I este placut, prin Iisus Christos” ( Evrei 13,20.21 ).

Daca astazi exista o perceptie gresita asupra celor doua legaminte, cat si asupra rolului Legii in cadrul lor, aceasta este cauzata de interpretarea eronata a scrierilor apostolului Pavel. Daca se ignora contextul in care a scris Pavel epistolele sale, in mod deosebit Epistola catre romani si cea catre galateni, mai exact combaterea invataturilor iudaizantilor, se poate ajunge la erori de intelegerea conceptului de legamant.

In timp ce iudaizantii ( evrei crestinati ) pretindeau tuturor crestinilor dintre neamuri sa asculte de intreaga Lege a lui Moise pentru a fi mantuiti, Pavel predica mantuirea doar prin Iisus Christos si neprihanirea Sa. Pentru Pavel, ascultarea de Lege nu era un mijloc pentru a obtine neprihanirea si mantuirea, ci un rezultat al neprihanirii si mantuirii prin har.

Dupa cum israelitilor li s-a dat Legea dupa ce au fost eliberati din robia egipteana, la fel crestinilor li se cere sa asculte de Legea divina tocmai pentru ca au fost eliberati din robia pacatului si pentru ca aceasta Lege “sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ) este scrisa de Duhul Sfant in inimile lor.

Asadar, legamant sau legaminte ? Daca vorbim de doua legaminte, o facem doar din motive didactice, pentru a intelege necesitatea reinnoirii legamantului dintai. In realitate, este vorba de unul si acelasi legamant vesnic, cu aceleasi prevederi si cu aceleasi fagaduinte.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Subiecte controversate și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free