Psalmul 87 – O cantare a Sionului

Psalmul 87 – O cantare a Sionului

Un psalm al fiilor lui Core. O cântare

 

  1. „Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
  2. Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
  3. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu!
  4. Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara filistenilor, Tirul, cu Etiopia: „În Sion s-au născut.” –
  5. Iar despre Sion este zis: „Toţi s-au născut în el”, şi Cel Preaînalt îl întăreşte.
  6. Domnul numără popoarele, scriindu-le: „Acolo s-au născut.”
  7. Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.”

 

Ierusalim – cetatea iubita

     Psalmul 87 este una din cantarile Sionului.  Ierusalimul, desi nu este numit in acest psalm, reprezinta subiectul central al imnului. Dorind sa se asigure de dainuirea eterna a cetatii iubite, fiii lui Core descriu cetatea sfanta ca pe o mama a tuturor popoarelor, capitala religioasa a intregului pamant, cetatea care intrerupe dominatia Babilonului aducator de suferinte si conflicte.

Sionul apare ca izvor al unitatii si armoniei planetare, fiind un punct de referinta nu doar pentru poporul ales, ci si pentru prozelitii dintre neamuri, care incepusera sa se inmulteasca in diaspora.

Psalmul vorbeste despre Ierusalimul pamantesc intr-o zi a gloriei sale viitoare. Insa pentru crestini, psalmul se aplica mai ales Ierusalimului ceresc – cetatea sfanta in care Christos Mantuitorul va locui pe veci cu mantuitii Sai de pe pamant, si despre care apostolul Pavel afirma: „Dar Ierusalimul cel de sus este slobod si el este mama noastra“ ( Galateni 4,26 ).

Limbajul psalmului este destul de obscur. Unii comentatori au interpretat Psalmul 87 ca fiind o descriere a capitalei Imparatiei universale a lui Dumnezeu, in care cetateni din toate popoarele s-au nascut din nou ca cetateni ai acesteia. Alti comentatori vad in acest psalm o invitatie la ecumenism, la pace si intelegere intre diferitele religii ale lumii.

Cu toate acestea, psalmul isi va gasi implinirea deplina doar in Christos, in a carui natura umana se regasesc si se reunesc intr-o armonie deplina toate natiunile lumii. In umanitatea lui Christos, oameni din toate natiunile lumii isi regasesc sensul vietii si izvoarele de apa vie de care au atata nevoie. Caci „in El era viata, si viata era lumina oamenilor“ ( Ioan 1,4 ).

 

Sionul – o cetate zidita pe stanca

     In cantarea lor despre Sion, „cetatea lui Dumnezeu“ ( vers. 3 ), fiii lui Core isi indreapta atentia in primul rand asupra temeliilor si portilor lui: „Sionul are temeliile asezate pe muntii cei sfinti. Domnul iubeste portile Sionului mai mult decat toate locasurile lui Iacov“ ( vers. 1.2 ).

Pe cine reprezinta „muntii cei sfinti“ de care vorbeste autorul ? Daca privim Psalmul 87 din punct de vedere literal si geografic, afirmatia psalmistului este pe deplin justificata, caci Ierusalimul este inconjurat de dealuri, iar in cetate se afla inaltimile Sion si Moria ( vezi Psalmul 48,2; 133,3 ).

Insa daca privim acest psalm dincolo de aplicatia lui imediata, „muntii cei sfinti“, pe care Sionul isi are zidite temeliile, pot simboliza harul si sfintenia lui Dumnezeu. Tot ceea ce intemeaiza El are caracter sfant, iar sfintenia Sa este inseparabila de harul Sau.

Ce s-ar intampla daca sfintenia lui Dumnezeu ar fi separata de harul Sau ? Harul fara sfintenie ar insemna ca Dumnezeu admite ca pacatul sa existe in prezenta Sa, ceea ce ar fi o amagire fatala pentru omul pacatos, care s-ar crede liber sa faca raul. Consecinta ? Omul ar cadea sub judecata divina.

Pe de alta parte, sfintenia fara har ar insemna condamnarea omului pacatos, fara ca acesta sa aiba vreo sansa de salvare. Din fericire pentru noi, Sionul, ca de altfel intreaga guvernare divina, este intemeiat pe cei doi „munti sfinti“ de nedespartit: harul si sfintenia lui Dumnezeu.

Cetatile oamenilor, zidite pe nedreptate, coruptie si violenta, apar si dispar ca un nor. Sionul ramane insa neclintit, fiind obiectul dragostei lui Dumnezeu. Dupa cum Ierusalimul pamantesc a fost iubit de Dumnezeu, El alegand cetatea ca loc al asezarii sanctuarului, cu atat mai mult Ierusalimul ceresc este iubit de El. Si cum ar putea fi altfel din moment ce acesta va fi domiciliul tuturor sfintilor glorificati ?

Oare de ce afirma psalmistul ca Dumnezeu „iubeste portile Sionului mai mult decat toate locasurile lui Iacov“  ( vers. 2 ) ? In vechime, portile unei cetati reprezentau locul de interes public maxim. Acolo se tineau judecati; acolo se incheiau tranzactii comerciale; si tot acolo se simtea pulsul vietii locuitorilor cetatii.

Insa dincolo de aceste considerente, portile cetatii reprezentau locul de intrare in cetate. Privind la multimile care intrau pe portile Ierusalimului, indreptandu-se spre sanctuar, Dumnezeu se bucura cu intreaga Sa Fiinta. Dragostea Lui fatza de portile Sionului este doar o metafora. Nu portile erau obiectul dragostei Sale, ci oamenii care intrau pe aceste porti, cautand comuniunea cu El in sanctuar.

In istoria poporului evreu au existat diferite locasuri ale Domnului, insa cele mai multe dintre ele au fost provizorii: la Silo ( Judecatori 18,31 ), la Bet-Semes ( 1 Samuel 6,14 ), la Chriat-Iearim, in casa lui Aminadab ( 1 Samuel 7,1 ), in casa lui Obed-Edom ( 2 Samuel 6, 11 ) si pe inaltimile Gabaonului ( 1 Cronici 21,29 ).

Dumnezeu a ales insa ca locatie defintiva pentru sanctuarul Sau aria lui Ornan Iebusitul, locul in care harul Sau s-a intalnit cu sfintenia Sa in judecata. De aceea, Domnul „a parasit locuinta Lui din Silo, cortul in care locuia intre oameni…. a lepadat cortul lui Iosif…. si a ales semintia lui Iuda, muntele Sionului pe care-l iubeste“ ( Psalmul 78, 60.67.68 ).

Dumnezeu iubeste Sionul, caci acolo „bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta“ ( Psalmul 85,10 ). De aceea, „lucruri pline de slava au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu“ ( vers. 3 ). Din nefericire insa, lumea, in majoritatea ei, iubeste mai degraba Babilonul, cu ofertele sale sclipitoare de o clipa.

 

Privilegiul de a fi cetatean al Sionului

     Cea de-a doua parte a Psalmului 87 este confuz, existand diferite interpretari. Unii comentatori considera ca incepand cu versetul 4 psalmistul vorbeste despre Ierusalim ca si capitala a unui imperiu universal, din care nu lipsesc Egiptul, Babilonia, Filistia, Tirul si Etiopia.

Se pare insa ca afirmatia psalmistului ca aceste popoare „in Sion s-au nascut“ ( vers. 6 ) se refera la cu totul altceva: la privilegiul suprem pe care il are fiecare om de pe pamant de a deveni, prin nastere din nou, un cetatean al Sionului ceresc, al Imparatiei lui Dumnezeu.

Scriindu-le crestinilor din toate timpurile despre acest inalt privilegiu, autorul Epistolei catre evrei afirma: „Voi v-ati apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea in sarbatoare  a ingerilor, de Biserica celor intai nascuti, care sunt scrisi in ceruri, de Dumnezeu, Judecatorul tuturor, de duhurile celor neprihaniti, facuti desavarsiti, de Iisus, Mijlocitorul legamantului celui nou, de sangele stropirii, care vorbeste mai bine decat sangele lui Abel“ ( Evrei 12, 22-24 ).

El, care ne cunoaste si numarul firelor de par de pe crestetul capului ( Matei 10,30 ), si fara voia caruia nicio vrabie nu cade la pamant ( Matei 10, 29 ), stie exact drumul vietii noastre, directia in care se indreapta inima noastra, cursul gandurilor noastre si motivatia faptelor noastre.

El stie cand apare prima licarire de speranta pentru un suflet pierdut, cand, la indemnurile Duhului Sfant acesta se intoarce cu fatza spre Creatorul sau. El stie unde s-a nascut fiecare suflet omenesc, dar mai stie si unde s-au nascut din nou copiii Sai de pe pamant, pe care-i va lua cu Sine in cerul Sau de slava.

Acesta este Dumnezeul noastru minunat ! Pe masura ce Il cunoastem, pe masura ce suntem coplesiti de dragostea Sa si uimiti de caracterul Sau sfant, vom recunoaste asemnea psalmistului: „Toate izvoarele mele sunt in Tine“ ( vers. 7 ).

Cand ajungem la aceasta convingere, suntem pe drumul cel bun. Relatia dintre Creator si creaturile Sale intra pe fagasul normal, si toti sunt fericiti.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free