Psalmul 89 – Un psalm al legamantului

Psalmul 89 – Un psalm al legamantului

O cântare a lui Ethan, Ezrahitul

  1. “Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta.
  2. Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!”
  3. „Am făcut legământ cu alesul Meu”, zice Domnul. „Iată ce am jurat** robului Meu David:
  4. Îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie’.”
  5. Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor!
  6. Căci în cer cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu?
  7. Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.
  8. Doamne, Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioşia Ta Te înconjoară.
  9. Tu îmblânzeşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.
  10. Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit, ai risipit pe vrăjmaşii Tăi prin puterea braţului Tău.
  11. Ale Tale sunt cerurile şi pământul, Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea.
  12. Tu ai făcut miazănoaptea şi miazăziua; Taborul şi Hermonul se bucură de Numele Tău.
  13. Braţul tău este puternic, mâna Ta este tare, dreapta Ta este înălţată.
  14. Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea Feţei Tale.
  15. Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!
  16. El se bucură neîncetat de Numele Tău şi se făleşte cu dreptatea Ta.
  17. Căci Tu eşti fala puterii lui, şi, în bunăvoinţa Ta, ne ridici puterea noastră.
  18. Căci Domnul este scutul nostru, Sfântul lui Israel este Împăratul nostru.
  19. Atunci ai vorbit într-o vedenie preaiubitului Tău şi ai zis: „Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tânăr;
  20. am găsit pe robul Meu David şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt.
  21. Mâna Mea îl va sprijini şi braţul Meu îl va întări.
  22. Vrăjmaşul  nu-l va prinde şi cel rău nu-l va apăsa,
  23. ci voi zdrobi dinaintea lui pe potrivnicii lui şi voi lovi pe cei ce-l urăsc.
  24. Credincioşia şi bunătatea Mea vor fi cu el şi tăria lui se va înălţa prin Numele Meu.
  25. Voi da în mâna lui marea şi în dreapta lui râurile.
  26. El Îmi va zice: ‘Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stânca mântuirii mele!’
  27. Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.
  28. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea şi legământul Meu îi va fi neclintit.
  29. Îi voi face veşnică sămânţa şi scaunul lui de domnie ca zilele cerurilor.
  30. Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele,
  31. dacă vor călca orânduirile Mele şi nu vor păzi poruncile Mele,
  32. atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua şi nelegiuirile cu lovituri,
  33. dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei şi nu-Mi voi face credincioşia de minciună;
  34. nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele mele.
  35. Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David?
  36. Sămânţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;
  37. ca luna va dăinui pe vecie şi ca martorul credincios din cer.”
  38. Şi totuşi Tu l-ai îndepărtat şi Te-ai mâniat pe unsul Tău;
  39. ai nesocotit legământul făcut cu robul Tău; i-ai doborât şi i-ai pângărit cununa.
  40. I-ai prăbuşit toate zidurile şi i-ai dărâmat toate cetăţuile.
  41. Toţi trecătorii îl jefuiesc şi a ajuns de batjocura vecinilor lui.
  42. Ai înălţat dreapta potrivnicilor lui, ai înveselit pe toţi vrăjmaşii lui,
  43. ai făcut ca ascuţişul sabiei lui să dea înapoi şi nu l-ai sprijinit în luptă.
  44. Ai pus capăt strălucirii lui şi i-ai trântit la pământ scaunul de domnie;
  45. i-ai scurtat zilele tinereţii şi l-ai acoperit de ruşine.
  46. Până când, Doamne, Te vei ascunde fără încetare, şi-Ţi va arde mânia ca focul?
  47. Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea şi pentru ce nimic ai făcut pe toţi fiii omului.
  48. Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?
  49. Unde sunt, Doamne, îndurările Tale dintâi, pe care le-ai jurat lui David în credincioşia Ta?
  50. Adu-ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, adu-Ţi aminte că port în sân ocara multor popoare;
  51. adu-Ţi aminte de ocările vrăjmaşilor Tăi, Doamne; de ocările lor împotriva paşilor unsului Tău!
  52. Binecuvântat* să fie Domnul în veci! Amin! Amin”

 

 

Un imn compus in doua game

     Supranumit si “Psalmul legamantului”, Psalmul 89 isi indreapta reflectorul spre promisiunea lui Dumnezeu cu privire la intarirea scaunului de domnie al lui David pentru totdeauna. Din punct de vedere structural, impartirea psalmului este evidenta.

Daca in versetele 1-37 tema dominanta este lauda la adresa lui Dumnezeu pentru promisiunile facute lui David, versetele 38-52 exprima ingrijorarea ca Dumnezeu ar fi anulat acest legamant. In finalul psalmului, autorul se lamenteaza pentru aparenta nerealizare a promisiunii lui Dumnezeu.

Cele doua parti distincte ca tema si tonalitate, separate de expresia “si totusi” ( “dar” in traducerea KJV ), sunt scrise in game diferite. Daca prima parte are o tonalitate majora si   optimista, cea de-a doua parte este scrisa intr-o tonalitate minora si plangatoare.

Centrul de convergenta al psalmului este promisiunea lui Dumnezeu facuta lui David, promisiune pe care autorul o analizeaza prin prisma timpului. Exista o tensiune evidenta intre trecut si prezent, intre promisiunea divina facuta candva si realitatea prezenta care arata o aparenta neimplinire a ei. Un trecut de dorit, un prezent plin de deziluzii, si un viitor neclar, toate acestea fiind o provocare a credintei autorului. Din aceasta tensiune se naste rugaciunea fierbinte din finalul psalmului.

Psalmul 89 ridica o problema existentiala majora in relatia omului cu Dumnezeu: Ce facem cu aceasta relatie atunci cand lucrurile nu merg dupa cum ne asteptam ? Cum ne raportam la Dumnezeu cand promisiunile Sale par sa nu se implineasca in viata noastra ? Ramanem  langa El, continuand sa ne incredem in calauzirea Sa, sau Ii intoarcem spatele intr-un gest de razvratire ?

Privit din aceasta perspectiva, Psalmul 89 este un model de rezolvare a crizelor de acest gen. Desi nu intelege prezentul plin de deziluzii, desi asteptarile sale nu par sa fie implinite, psalmistul nu se razvrateste impotriva lui Dumnezeu. El isi exprima nedumerirea, dar nu intoarce spatele Dumnezeului sau.

Lectia de viata pe care ne-o ofera Etan Ezrahitul, autorul psalmului, este aceea a increderii depline si neconditionate in Dumnezeu, chiar si atunci cand asteptarile noastre de moment nu sunt implinite. Dumnezeu are o cu totul alta pespectiva asupra vietii, timpului si spatiului decat noi, iar increderea in intelepciunea Sa si in dragostea Sa fatza de noi ne va ajuta sa depasim barierele ridicate in peregrinarile prin aceasta viata.

Doxologia finala: “Binecuvantat sa fie Domnul in veci !” ( vers. 52 ) este cel mai   puternic argument ca psalmistul a reusit sa se ridice deasupra dilemelor sale, asa cum vulturul se ridica spre inaltul cerului, dincolo de norii intunecosi.

 

“Temeliile vesnice” ale indurarii divine

 

Invatatura eretica a lui Marcion ( cca. 80-155 d.Chr. ) cu privire la Dumnezeu, potrivit    careia Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu aspru, rece, distant, manios si   lipsit de mila si dragoste fatza de creaturile Sale, in timp ce Dumnezeul Noului Testament este luminos, cald, indurator si plin de afectiune, este contrazisa chiar de un credincios fervent din timpurile vechi-testamentare.

Etan Ezrahitul incepe Psalmul 89 invocand tocmai natura calda, luminoasa, plina de dragoste si indurare a lui Dumnezeu: “Voi canta intotdeauna indurarile Domnului, voi spune din neam in neam, cu gura mea, credinciosia Ta. Caci zic: “Indurarea are temelii vesnice ! Tare ca cerurile este credinciosia Ta” ( vers. 1.2 ).

Cuvintele “credinciosie”, “indurare” si “bunatate”, puse in dreptul lui Dumnezeu, apar ca un laitmotiv si ne incurajeaza “sa ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie” ( Evrei 4,16 ).

Daca exista o speranta a mantuirii, si daca exista o garantie a stabilitatii guvernarii divine de-a lungul vesniciei, aceasta se datoreaza “temeliilor vesnice” ale caracterului lui Dumnezeu. Si una dintre aceste “temelii” este indurarea, mila, bunatatea si credinciosia  Sa in raport cu creaturile Sale. Toate aceste trasaturi ale caracterului divin pe care se bazeaza mantuirea noastra sunt ingemanate intr-un singur cuvant: har.

Din nefericire, o mare parte a crestinismului actual interpreteaza gresit  afirmatia evanghelistului Ioan din primul capitol al Evangheliei sale: “Caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Iisus Christos” ( Ioan 1,17 ).

Oare nu a existat har divin inainte de intruparea lui Iisus Christos ? Vechiul Testament abunda in dovezi ale manifestarii harului si in acele timpuri. Faptul ca Adam si Eva nu au fost nimiciti imediat dupa pacatuire este o dovada de har. Faptul ca fiul lor, Cain, nu a fost pedepsit imediat dupa uciderea fratelui sau Abel, este o dovada de har. Faptul ca lui Avraam i-a fost salvata casnicia in ciuda minciunii sale cu privire la Sara, este o dovada de har. Faptul ca Noe “a capata mila inaintea Domnului” ( Geneza 6,8 ), fiind salvat din apele potopului impreuna cu familia sa este tot o dovada de har. Si faptul ca David a fost iertat si reabilitat dupa pacatuirea cu Batseba si uciderea lui Urie, cum ar putea fi altfel interpretat decat ca o dovada de har ?

Vechiul Testament este plin de astfel de dovezi, demonstrandu-ne ca intr-adevar indurarea lui Dumnezeu are “temelii vesnice”. Si cum ar putea fi altfel din moment ce intreaga  Scriptura ne asigura ca Dumnezeu este “Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 ), si ca in El “nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ) ?

Daca Insusi Dumnezeu ne asigura prin profetul Sau: “Caci Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 ), de ce ne-am indoi de lucrul acesta ?

 

Legamantul davidic

     Prima parte a Psalmului 89 se concentreaza asupra legamantului incheiat de Dumnezeu cu David, pe care il numeste “alesul Meu”, un legamant incheiat prin juramant ( vers. 3 ): “Iti voi intari samanta pe vecie, si-n veci iti voi voi aseza scaunul de domnie” ( vers. 4 ).

Descrierea maretiei lui Dumnezeu din versetele urmatoare par sa nu aiba vreo legatura cu acest legamant, insa tocmai aceasta maretie da putere si credibilitate legamantului incheiat cu David si urmasii sai:

  “Cerurile lauda minunile Tale, Doamne, si credinciosia Ta in adunarea sfintilor. Caci in cer cine se poate asemana cu Domnul ? Cine este ca Tine intre fiii lui Dumnezeu ? Dumnezeu este infricosat in adunarea cea mare a sfintilor, si de temut pentru toti cei ce stau in jurul Lui. Doamne, Dumnezeul ostirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne ? Si credinciosia Ta Te inconjoara” ( vers. 5-8 ).

Zilnic se inalta in eter mii de promisiuni in timpul campaniilor electorale, inaintea altarului de cununie, in raporturile dintre patronate si sindicate, in relatiile dintre prieteni, colegi, vecini si frati de credinta. Dar de cate ori aceste promisiuni ajung la implinire ? Cate dintre ele nu sunt uitate sau ignorate chiar din clipa imediat urmatoare rostirii lor ?

Din fericire insa, din acest punct de vedere exista si lucruri frumoase care se intampla pe pamant. Scriind despre cel neprihanit, David afirma in Psalmul 15 ca “el nu-si ia vorba inapoi” chiar daca “face un juramant in paguba lui” ( Psalmul 15, 4 ).

Daca exista pe pamant oameni care, in ciuda naturii lor pacatoase, isi respecta promisiunile, de ce oare ne indoim de Dumnezeu in aceasta privinta, El care este cu adevarat neprihanit ?

Dar tocmai maretia Lui, puterea Sa infinita si suveranitatea Sa absoluta asupra Creatiei Sale reprezinta o garantie ca El Isi va onora pe deplin promisiunile. “Caci El zice si se face; porunceste si ce porunceste ia fiinta” ( Psalmul 33,9 ).

Dumnezeu care “imblanzeste mandria marii” ( vers. 9 ), care a zdrobit Egiptul “ca un hoit” in timpul Exodului ( vers. 10 ), Dumnezeul care a intemeiat lumea cu tot ce cuprinde ea ( vers. 11 ), care a creat mizanoaptea si miazaziua ( vers. 13 ) si care are “bratul puternic si mana tare” ( vers. 13 ),  cu siguranta are putere suficienta sa-Si implineasca promisiunile facute. Iar garantia suprema a implinirii fagaduintelor Lui se afla tocmai in principiile care stau la baza guvernarii Sale in Univers: “Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie; bunatatea si credinciosia sunt inaintea Fetzei Tale” ( vers. 14 ).

Tronul lui Dumnezeu este locul in care se imbina intr-o armonie desavarsita dreptatea si bunatatea, judecata si indurarea divina. Caci acolo “bunatatea se credinciosia se     intalnesc, dreptatea si pacea se saruta” ( Psalmul 85, 10 ).

Din aceasta realitate rezulta fericirea si armonia intregii Creatii: “Ferice de poporul care cunoaste sunetul trambitei, care umbla in lumina Fetzei Tale, Doamne ! El se bucura neincetat de Numele Tau si se faleste cu dreptatea Ta. Caci Tu esti fala puterii lui si, in bunavointa Ta, ne ridici puterea noastra. Caci Domnul este scutul noastru, Sfantul lui Israel este Imparatul nostru” ( vers. 15-18 ).

In a doua parte a Palmului 89, autorul rememoreaza legamantul incheiat de Dumnezeu cu David, tanarul israelit caracterizat inca de la inceput ca fiind “prea iubitul”  lui Dumnezeu si un om “viteaz” ( vers. 19 ).

In cuprinsul acestui legamant, Dumnezeu Se ofera sa-i acorde “prea iubitului Sau”   sprijin, ocrotire si biruinta asupra vrajmasilor sai: “Mana Mea il va sprijini si bratul Meu il va intari. Vrajmasul nu-l va prinde si cel rau nu-l va apasa, ci voi zdrobi dinaintea lui pe protivnicii lui si voi lovi pe cei ce-l urasc” ( vers. 21-23 ).

Dar care este temelia acestui legamant davidic ? Se bazeaza el cumva pe meritele lui   David ? Psalmul 89 elimina din start o asemenea ipoteza. Daca Dumnezeu S-a plecat cu bunavointa asupra lui, promitandu-i sprijin, ocrotire, biruinta si prosperitate, aceasta s-a datorat  numai si numai harului Sau: “Credinciosia si bunatatea Mea vor fi cu el, si taria lui se va inalta prin Numele Meu” ( vers. 24 ).

De ce face Dumnezeul cel sfant si desavarsit astfel de promisiuni omului pacatos si         nedesavarsit, care prin natura lui decazuta si faptele sale nelegiuite nu merita altceva decat moartea vesnica ? Desigur, Dumnezeu face toate acestea din dragoste fatza de omul pacatos. Insa aceste gesturi divine urmaresc un scop precis: refacerea relatiei dintre Dumnezeu si omul decazut. De fapt, aceasta este definitia adevaratei religii: refacerea legaturii dintre Creator si creaturile Sale decazute ( “religo”, “religare”, lat. ).

Cat de mult tanjeste Dumnezeu sa auda din gura tuturor copiilor Sai rataciti cuvinte ca acestea: “Tu esti Tatal meu, Dumnezeul meu si Stanca mantuirii mele” ( vers. 26 ) ! Aici, in aceasta afirmatie, care nu se rezuma doar la o simpla rostire cu gura, ci este exprimarea unei convingeri adanci interioare, se afla cheia unei refaceri complete a relatiei dintre Creator si creaturile Sale, relatie pe care pacatul a aruncat-o in aer odata cu caderea lui Lucifer.

Versetul 27 are meritul sa clarifice o problema spinoasa in legatura cu natura si divinitatea Domnului Christos. Coloseni 1,18 si Apocalipsa 1,5 Il numesc pe Iisus “cel intai nascut dintre cei morti”, desi inainte de invierea Mantuitorului au existat si alte invieri raportate atat in Vechiul cat si in Noul Testament ( vezi invierea fiului sunamitei – 2 Regi 4, 8-37; invierea  fiului vaduvei din Nain – Luca 7, 11-17 ).

De asemenea, Coloseni 1,15 Il numeste pe Iisus “cel intai nascut din toata zidirea”, unii cititori ai Bibliei intelegand din aceasta expresie ca Fiul lui Dumnezeu are un inceput al existentei, fiind nascut candva, in vesnicie, din Dumnezeu Tatal.

Daca expresia “cel intai nascut”, cu referire la Domnul Christos, este inteleasa literal, acest lucru ne conduce in mod logic la concluzia ca El are si alti frati mai tineri, nascuti din acelasi Tata ceresc. Or, Biblia nu ne vorbeste de asa ceva.

Insa titlul dat Fiului lui Dumnezeu ca “cel intai nascut” are un sens pur figurat, iar Psalmul 89, 27  ne clarifica acest lucru. In antichitate, atat la evrei, cat si la popoarele pagane din jur, intaiul nascut intr-o familie mostenea o demnitate speciala, devenind “domnul fratilor lui” ( Geneza 49, 26 ), beneficiind de o autoritate si privilegii deosebite.

Este evident ca David nu a fost nici primul nascut al lui Dumnezeu in sens fizic si cronologic, nici cel mai mare dintre fiii lui Isai, nici cel dintai rege al lumii. Cu toate acestea,  Dumnezeu il numeste “intaiul Sau nascut”, suzeranul tuturor monarhilor pamantului. Expresia “intaiul nascut” se refera la pozitia lui David si la demnitatea care i s-a incredintat.

In istoria lumii, adesea Dumnezeu a schimbat ordinea naturala a lucrurilor, dand intaietate  fie celui de-al doilea, fie chiar ultimului dintr-o familie, facandu-l intaiul nascut in demnitate si autoritate.

Revenind la Iisus Christos, expresia “intaiul nascut” nu se refera la un inceput cronologic al existentei Sale, ci fie la inviere ( “cel intai nascut din morti” – Coloseni 1,18; Apocalipsa 1,5 ), fie la crearea lumii ( Coloseni 1,15 ), in care El a fost primul in demnitate si autoritate, “Domnul fratilor Sai” in marea familie a lui Dumnezeu.

Celui pe care Dumnezeu il numeste “intaiul nascut” si “cel mai mare dintre imparatii pamantului” ( vers. 27 ), i se promite un “legamant neclintit” ( vers. 28 ), o “samanta  vesnica” ( vers. 29 ) si un scaun de domnie “ca zilele cerurilor” ( vers. 29 ).

Dumnezeu ii promite lui David ca chiar daca urmasii lui vor parasi Legea Sa, El nu-i va parasi. Le va pedepsi faradelegile “cu nuiaua” ( vers. 32 ), dar nu-Si va indeparta bunatatea si credinciosia de la ei ( vers. 33 ), si nu-Si va calca legamantul cu David.

Promisiunile lui Dumnezeu sunt ferme si faca echivoc: “Am jurat odata pe sfintenia Mea; sa mint Eu oare lui David ? Samanta lui va dainui in veci; scaunul lui de domnie va fi  inaintea Mea ca soarele; ca luna va daiunui pe vecie si ca martorul credincios din cer”  ( vers. 35-37 ).

Insa astfel de promisiuni pot fi si ale noastre. Acelasi Dumnezeu este credincios si fatza de copiii Sai din secolul al XXI-lea. In relatia om-Dumnezeu El este intotdeauna elementul stabil, statornic. El este “Stanca” ( “petra”, gr. ). Noi suntem elementul instabil, schimbator, “piatra care se rostogoleste” ( “petros”, gr. ). Dar “chiar daca noi suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

 

“Si totusi…”

     Marea dilema a psalmitului consta in faptul ca, desi Dumnezeu a facut acest legamant cu David, si desi El este credincios promisiunilor facute, totusi acest legamant pare sa nu mai stea in picioare. Argumentele sale par sa fie justificate. In viata imparatului si cea a poporului sau totul mergea rau, lasand impresia ca Dumnezeu Si-a nesocotit legamantul ( vers. 39 ). “Trecatorii il jefuiesc si a ajuns de batjocura vecinilor lui” ( vers. 41 ). Sabia lui da inapoi, iar infrangerile militare arata ca Dumnezeu nu-l mai sprijina in lupta ( vers. 43 ). Scaunul sau de domnie pare trantit la pamant, iar renumele imparatului este acoperit de rusine ( vers. 45 ).

In fatza acestor evidente, psalmistul Il intreaba pe Dumnezeu: “Pana cand, Doamne, Te vei ascunde fara incetare si-Ti va arde mania ca focul ?… Unde sunt, Doamne, indurarile Tale dintai, pe care le-ai jurat lui David in credinciosia Ta ?” ( vers. 46.49 ).

Ceea ce nu face psalmistul in Psalmul 89, adica sa descopere cauza acestei stari de          lucruri nedorite in viata lui David, o face insa istoria sacra. Legamantul cu David nu a fost  “nesocotit” de Dumnezeu, din cauza unei atitudini arbitrare sau a nestatorniciei caracterului Sau, ci din cauza omului, care intotdeauna este elementul instabil si schimbator in cadrul legamantului.

Raportul Scripturii ne aduce insa lumina in aceasta privinta. Prin pacatuirea cu Batseba si uciderea lui Urie, David a fost cel care a calcat legamantul cu Dumnezeu. Totusi, in ciuda acestui fapt, Dumnezeu nu l-a nimicit si nu l-a parasit. Dimpotriva, l-a ocrotit si l-a asigurat de continuitatea legamantului incheiat cu el timp de generatii.

Partea luminoasa a Psalmului 89 ramane insa increderea psalmistului in Dumnezeu, in  ciuda aparentelor nefavorabile. Autorul nu se revolta impotriva cerului, nu rosteste acuzatii inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ci doar isi exprima dilemele. Iar doxologia      finala este demna de remarcat: “Binecuvantat sa fie Domnul in veci ! Amin ! Amin !” ( vers. 52 ).

Aceasta este adevarata credinta ! Cand nu intelegi tot ce ti se intampla, cand nu poti face o legatura evidenta intre cauza si efect, cand totul se cufunda in intuneric, sa ramai totusi langa Dumnezeu, increzandu-te in dragostea si intelepciunea Lui. Va veni si ziua in care El ne va explica, cu rabdare si pe indelete, de ce in anumite momente ale vietii a trebuit sa trecem prin unele evenimente nedorite. Dar pana atunci, increderea fara rezerve in El este singura optiune cu adevarat de valoare.

Esti bulversat de evenimente pe care nu le intelegi ? Treci cumva prin “valea plangerii” si te simti abandonat de cei din jur si chiar de Dumnezeu ? Nu mai vezi la orizont nicio solutie la problemele tale ? Nu inceta sa te increzi in Dumnezeu ! Nu te indoi niciodata de dragostea Sa fatza de tine ! Si la sfarsit nu vei regreta…

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free