Psalmul 90 – Vremelnicia omului vs. vesnicia lui Dumnezeu

Psalmul 90 – Vremelnicia omului vs. vesnicia lui Dumnezeu

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu

 

  1. „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam.
  2. Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
  3. Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”
  4. Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
  5. Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
  6. înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
  7. Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.
  8. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
  9. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
  10. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
  11. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
  12. Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
  13. Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
  14. Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
  15. Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!
  16. Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!
  17. Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!”

 

Un psalm al contrariilor

     Apartinand din punct de vedere tematic literaturii sapientiale, Psalmul 90 este probabil cel mai frumos poem scris vreodata cu privire la efemeritatea omului in comparatie cu vesnicia Creatorului. Isaac Taylor ( filosof, scriitor, artist, inventator si istoric englez: 1787- 1865 ) afirma despre acest poem de o frumusete aparte ca este „cea mai remarcabila dintre compozitiile omenesti, cea mai profunda in sentimente, cea mai inalta in conceptii teologice si cea mai mareata prin imaginile ei artistice”.

Scris dupa toate probabilitatile de Moise, psalmul este o reflectie asupra vremelniciei vietii, in care omul apare ca un simplu meteorit pe cerul existentei. Metafora ierbii care se usuca, folosita si de alti scriitori ai Bibliei in dreptul omului ( Isaia 40, 6.7; Iov 14,1.2; Iacov 1,10; 1 Petru 1,24 ), nu poate fi intrecuta in puterea ei de a sugera tocmai aceasta vremelnicie a vietii umane.

Din acest motiv, Psalmul 90 reprezinta o invitatie facuta fiecarui om de a deveni constient de conditia sa efemera si de a se raporta corect fatza de Creatorul sau. Recunoasterea faptului ca suntem fiinte muritoare, trecatoare ca iarba, in contrast cu vesnicia Fiintei divine, este de fapt prima conditie fundamentala pentru stabilirea unui raport corect intre noi si Dumnezeu, atat in rugaciune, cat si in viata de zi cu zi.

Oameni, natiuni si civilizatii pot imbatrani, se pot degrada si pot pieri in final, disparand definitiv de pe scena istoriei, insa Dumnezeu ramane vesnic si neschimbat in maiestatea Sa. Vorbind despre vremelnicia naturii umane, psalmistul aduce in discutie consecintele caderii omului, pregatind sufletul pentru rugaciune si pocainta.

Citind si recitind acest psalm, si meditand la continutul lui de idei, nu poate decat sa ne faca bine din punct de vedere spiritual. Pe cei mandri si aroganti, care ignora realitatea mortii din ecuatia existentei lor, acest psalm ii coboara de pe picioroangele cu care umbla prin viata, deschizandu-le ochii sa vada cat de trecatori sunt pe pamant. Iar pe cei umili, care sunt constienti ca pe acest pamant sunt doar niste „straini si calatori” ( Evrei 11,13 ), Psalmul 90 ii incurajeaza sa continue relatia lor cu Dumnezeu, pentru ca la final de istorie, El sa le ofere din vesnicia Sa.

Luat fie ca un avertisment pentru unii, fie ca o incurajare pentru altii, acest psalm ramane in literatura biblica ( si nu numai ! ) o adevarata bijuterie artistica. O bijuterie care ne este oferita gratis tuturor si care ne poate imbogati viata. Depinde doar de noi daca o vom accepta.

 

Din vesnicie in vesnicie Dumnezeu

     In introducerea psalmului, autorul foloseste unul din cele mai intalnite Nume divine de pe paginile Scripturii: Domnul ( Adonai, ebr. ): „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost din neam in neam. Inainte ca sa se fi facut muntii, inainte ca sa se fi facut pamantul si lumea, din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu” ( vers. 1.2 ).

Expresia „din vesnicie in vesnicie”, imposibil de cuprins de mintea umana, este un superlativ. Dumnezeu exista prin Sine din vesnicia trecutului si va exista prin sine si in vesnicia viitoare. Nu putea exista o formulare mai clara a vesniciei lui Dumnezeu, Cel pe care profetul Daniel Il prezinta metaforic ca „Cel Imbatranit de zile” ( Daniel 7,9 ).

Daca El nu ar avea acest atribut, nu ar mai fi Dumnezeu adevarat, iar inchinarea ce I se cuvine ar fi discutabila. Insa tocmai acest atribut al vesniciei existentei Sale, privit in comparatie cu efemeritatea conditiei umane, ne ajuta sa intram intr-o relatie corecta cu El si ne creaza conditiile sa traim o viata demna si respectabila.

Dar de ce existenta noastra este atat de efemera ? De ce vesnicul Dumnezeu nu ne-a imprumutat ceva din vesnicia Sa ? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, autorul aduce in discutie problema caderii omului in pacat, facand trimitere directa la raportul Genezei: „Tu intorci pe oameni in tarana si zici: „Intoarceti-va, fiii oamenilor” ( vers. 3 ).

„Omului i-a zis: „Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale si ai mancat din pomul despre care iti poruncisem: „Sa nu mananci deloc din el… In sudoarea fetzei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce” ( Geneza 3,17.19 ).

Insa planul initial al Creatorului a fost cu totul altul. Creaturile Sale, in frunte cu omul – coroana Creatiei, nu aveau nevoie sa cunoasca moartea, si nici efemeritatea vietii. Pacatul primilor nostri parinti i-a rupt pe acestia de Izvorul vietii vesnice. Iar consecintele amare ale acestei rupturi le traim cu totii in fiecare zi.

Da, marea diferenta dintre noi si Creatorul nostru este aceea ca noi suntem trecatori, in timp ce El este vesnic. Insa peste aceasta prapastie existentiala, tot El, Cel care este devaratul Pontifex Maximus ( Facatorul de poduri ) a intins un pod al harului, oferindu-ne tuturor celor ce ne incredem in El posibilitatea sa redobandim vesnicia pierduta.

Oferta Lui este facuta, invitatia harului este impartita lumii intregi, dar cati dintre cei peste sapte miliarde de locuitori ai planetei sunt interesati de ea ? Din nefericire, putini ! Mult prea putini…

 

Timpul in balanta cerului

     Pentru vesnicul Dumnezeu, trecerea timpului nu inseamna nimic, „caci inaintea Ta o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut, si ca o straja din noapte” ( vers. 4 ). Acest mare adevar va fi reluat peste veacuri de apostolul Petru si reformulat in a doua sa epistola: „Dar, prea iubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi” ( 2 Petru 3,8 ).

Chiar si viata celui mai longeviv om care a trait pe pamant, Metusalah ( Geneza 5,27 ), apare doar ca o zi in comparatie cu vesnicia lui Dumnezeu. Timpul exista doar pentru fiintele create, nu si pentru Creator. Tronand in mijlocul Universului creat, Cel ce Se numeste pe Sine: „Eu sunt Cel ce sunt” ( Exodul 3, 14 ), Cel care exista prin Sine  Insusi si nu depinde de vreo sursa externa de viata, este Suveran nu doar asupra Creatiei Sale, ci si asupra timpului si spatiului.

Aici este marea diferenta dintre Creator si creaturile Sale. Iar aceasta diferenta nu va fi niciodata depasita, nici chiar in vesnicia viitoare. Dumnezeu va ramane intotdeauna Stapanul absolut al timpului, in timp ce noi, impreuna cu toate creaturile din Univers, vom ramane intotdeauna sub imperiul timpului.

Insa marea noastra nadejde, bazata nu pe eforturi omenesti, ci pe promisiunile Sale, este aceea ca in curand, la incheierea istoriei dramatice a pacatului, El ne va oferi din vesnicia Sa: „Apoi mi-a zis: „S-a ispravit ! Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul. Celui ce ii este sete, ii voi da sa bea din izvorul apei vietii. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu… Ei vor vedea Fatza Lui si Numele Lui va fi scris pe fruntile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta de lampa, nici de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor” ( Apocalipsa 21,6.7; 22, 4.5 ).

 

De la extaz la agonie

     Dupa ce contempla vesnicia lui Dumnezeu, vorbind despre un Creator care este Suveran asupra timpului, psalmistul revine cu picioarele pe pamant, descriind slabiciunea si efemeritatea conditiei umane: „Ii maturi ca un vis: dimineata sunt ca iarba care incolteste iarasi; infloreste dimineata si creste, iar seara este taiata si se usuca” ( vers. 5.6 )

Dintre toate metaforele care oglindesc vremelnicia naturii umane, cea a ierbii care infloreste dimineata, iar seara se usuca, este una din cele mai sugestive. Ce valoare are un fir de iarba verde in ochii omului ? Dar ce valoare mai are el cand este batut de arsita verii si este calcat in picioare ?

Aparent, el nu mai are nicio valoare. Si totusi, daca autorul Psalmului 90, ca de altfel si alti scriitori ai Bibliei care au folosit aceasta metafora, au asemanat omul cu iarba care astazi exista, iar maine dispare de pe scena vietii, aceasta nu inseamna ca in ochii Creatorului omul nu mai are valoare. Metafora subliniaza doar efemeritatea conditiei umane, nu si valoarea pe care fiinta umana o are in ochii lui Dumnezeu.

     “Omul nu este decat o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie ganditoare”, spunea Blaise Pascal. Aceasta „trestie ganditoare” este obiectul iubirii de nepatruns a lui Dumnezeu. Avem in noi ceva din chipul Creatorului nostru. Si chiar daca pacatul a sters in mare masura acest chip divin din om, noi inca suntem ai Lui, inca avem valoare inaintea Sa. Iar Biblia este plina de marturii in acest sens:

„Domnul mi se arata de departe: „Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea” ( Ieremia 31,3 ).

     „De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta” ( Isaia 43, 4 ).

Si daca nici aceste declaratii ale viului Dumnezeu nu ne conving, atunci sa privim la Gologota, la Jertfa inimaginabila pe care Dumnezeirea a adus-o pentru rascumpararea noastra din pacat. Da, acum suntem ca iarba care infloreste dimineata, iar seara se usuca. Dar avem valoare in ochii lui Dumnezeu, si in curand se va deschide cortina vesniciei si pentru noi.

Acum, pentru ca „vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos” ( 1 Corinteni 13, 12 ) realitatile vietii, avem aceeasi falsa impresie ca a psalmistului: „Noi suntem mistuiti de mania Ta, si ingroziti de urgia Ta. Tu pui inaintea Ta nelegiuirile noastre si scoti la lumina Fetzei Tale pacatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet” ( vers. 7-9 ).

Privind la cruce, vedem insa cu totul altceva: cel cu adevarat „mistuit” si „ingrozit” de mania justificata a lui Dumnezeu impotriva pacatului nu este omul, ci Iisus, Fiul lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa nelegiuirile noastre, la care nu a contribuit cu nimic, pentru ca noi sa avem parte de neprihanirea Lui, la care noi nu am contribuit cu nimic.

Crucea ne ajuta sa vedem dragostea lui Dumnezeu fatza de noi nu „ca intr-o oglinda, in chip intunecos” ( 1 Corinteni 13,12 ), ci clar si deslusit. Si chiar daca suntem doar niste fire de iarba efemere, doar niste „straini si calatori” ( Evrei 11,13 ) pe pamant, stim ca suntem iubiti de El. Si mai stim ca, prin jertfa rascumparatoare a lui Iisus, suntem mantuiti.

 

Numaratoarea inversa

     Dupa ce reflecta asupra vremelniciei umane, constatand ca „anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani” ( vers. 10 ), si „lucrul cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere” ( vers. 11 ), autorul Psalmului 90 Ii cere lui Dumnezeu darul evaluarii corecte a vietii, acea intelepciune de a trai frumos si eficient: „Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima inteleapta” ( vers. 12 ).

Intr-un fel sau altul, toti oamenii isi numara zilele. Cu totii stim ca suntem muritori si ca intr-o zi vom iesi de pe scena vietii. Dar este oare suficient sa-ti numeri zilele ca sa ajungi la concluzia ca, mai curand sau mai tarziu, vei muri ?

Psalmistul se roaga sa fie invatat sa-si numere „bine” zilele, in contrast cu cei mai multi oameni care, desi isi numara si ei zilele vietii, o fac intr-un mod rau. A-ti numara bine zilele nu inseamna sa te asezi la birou si, cu ajutorul unui calculator de buzunar, al unei foi de hartie si al unui pix, sa-ti calculezi speranta de viata.

A-ti numara bine zilele inseamna mai mult decat o simpla evaluare matematica a vietii. Inseamna a trai o viata de calitate, pe care Dumnezeu o va aprecia si aproba. Inseamna a trai in spiritul slujirii lui Dumnezeu si a aproapelui, invingand tendintele egoiste ale naturii noastre decazute. Inseamna a trai fiecare zi din viata ca si cum aceasta ar fi singura si ultima zi pe care o ai la dispozitie.

Cat de radical se schimba mentalitatea si atitudinea fatza de viata a omului care primeste un diagnostic sever si vestea ca mai are foarte putin de trait ! Cum se rastoarna dintr-o data intreaga scara a valorilor sale! Lucruri pe care pana atunci le considera importante devin fara importanta, in timp ce lucruri pe care le-a neglijat sau ignorat devin esentiale. In astfel de crize existentiale majore omul invata sa-si numere bine zilele ramase si invata sa dea un sens timpului de har pe care-l mai are la dispozitie.

Dar ce inseamna in acest context sa ai o inima inteleapta ? Nimic altceva decat capacitatea de a vedea sfarsitul de la inceput si a trai potrivit acestei viziuni. Oamenii intelepti isi numara cu atentie zilele vietii, traind cu responsabilitate fiecare din ele ca unii care stiu ca vor da socoteala de viata lor inaintea Creatorului. Insa si oamenii lipsiti de intelepciune sunt preocupati sa numere. Insa cu totul altceva: bani, conturi bancare, bijuterii, posesiuni, like-uri, diplome sau prieteni pe Facebook…

Tu din ce categorie faci parte ?

 

Cu fatza spre Dumnezeu

     Finalul Psalmului 90 este o rugaciune arzatoare. Constient de vremelnicia sa in contrast cu vesnicia lui Dumnezeu, autorul nu cade totusi intr-o stare de resemnare neputincioasa. El nu-si pune mainile in san si nu-si ingroapa speranta de mai bine. Avand alaturi un Dumnezeu vesnic, care S-a dovedit a fi „locul nostru de adapost din neam in neam” ( vers. 1 ), el isi leaga toate sperantele de Fiinta Sa, de caracterul si de atotputernicia Sa.

„Intoarce-Te, Doamne ! Pana cand zabovesti ? Ai mila de robii Tai ! Satura-ne in fiecare dimineata de bunatatea Ta, si toata viata noastra ne vom bucura si ne vom veseli. Inveseleste-ne tot atatea zile cate ne-ai smerit, tot atatia ani cat am vazut nenorocirea. Sa se arate robilor Tai lucrarea Ta si slava Ta fiilor lor ! Fie peste noi bunavointa Domnului Dumnezeului nostru ! Si intareste lucrarea mainilor noastre, da, intareste lucrarea mainilor noastre” ( vers. 13-17 ).

Putem gasi implinire in viata chiar daca aceasta este trecatoare ? Putem face lucruri care sa dainuiasca chiar daca suntem ca iarba „care infloreste dimineata si creste, iar seara este taiata si se usuca” ( vers. 6 ) ?

Cu un astfel de Dumnezeu alaturi raspunsul nu poate fi decat unul singur: Da, se poate ! Cand adunam vremelnicia noastra cu vesnicia Lui, ceea ce rezulta este tot vesnicie, dupa cum atunci cand adunam un 0 cu plus infinit, ceea ce rezulta este tot plus infinit.

De aceea, nu mai privi la vremelnicia ta de moment, ci indreapta-ti privirile spre vesnicia Lui, de care te vei bucura la vremea potrivita. Nu mai privi la slabiciunile tale de azi, ci concentreaza-te asupra puterii Lui, din care El este dispus sa-ti dea la timpul potrivit. Nu mai privi la tine, ci priveste la El ! Iar daca vei face lucrul acesta mereu, se va implini miracolul: vei fi ca El.

     „Noi toti privim cu fatza descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ).

     „Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este” ( 1 Ioan 3,2 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Psalmul 90 – Vremelnicia omului vs. vesnicia lui Dumnezeu

  1. Virgil spune:

    santeti un fiu de Dumnezeu / va multumesc,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free