Vorbeste Psalmul 82 de politeism ?

Vorbeste Psalmul 82 de politeism ?

“Dumnezeu sta in adunarea lui Dumnezeu; El judeca in mijlocul dumnezeilor.” ( vers. 1 )

 

Alaturi de celelalte doua religii abraamice: mozaismul si islamul, crestinismul este o religie monoteista. Chiar daca Vechiul Testament, dar mai ales Noul Testament, vorbesc de existenta a trei Persoane divine, egale in natura, atribute si caracter, si aflate intr-o armonie desavarsita in privinta planurilor, intentiilor si scopurilor lor, Biblia vorbeste despre un singur Dumnezeu adevarat, singurul care merita inchinarea si devotiunea fiintelor create de El.

Adresandu-se poporului Israel inainte de intrarea in Canaan, Moise i-a reamintit acestuia: “Asculta, Israele ! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” ( Deuteronomul 6,4 ). Carturarul care L-a intrebat pe Iisus: “Care este cea dintai dintre toate poruncile ?” a recunoscut in finalul dialogului: “Bine, Invatatorule. Adevarat ai zis ca Dumnezeu este unul singur si ca nu este altul afara de El” ( Marcu 12,28.32 ).

In rugaciunea Sa de Mare Preot, Mantuitorul a confirmat acest adevar: “Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos pe care L-ai trimis Tu” ( Ioan 17,3 ). La randul sau, scriindu-le credinciosilor din Corint, apostolul Pavel intareste ideea existentei unui singur Dumnezeu: “Caci chiar daca ar fi asa numiti “dumnezei”, fie in cer, fie pe pamant ( cum si sunt in adevar multi “dumnezei” si multi “domni” ), totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Iisus Christos, prin care sunt toate lucrurile si prin El si noi” ( 1 Corinteni 8, 5.6 ).

Si tot apostolul Pavel ii scrie lui Timotei, in finalul primei sale epistole, vorbind despre “fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea…” ( 1 Timotei 6, 15.16 ).

In contextul biblic general, care vorbeste de existenta unui singur Dumnezeu adevarat, afirmatia levitului Asaf din debutul Psalmului 82 pare surprinzatoare pentru un popor monoteist, cum este poporul evreu: “Dumnezeu sta in adunarea lui Dumnezeu; El judeca in mijlocul dumnezeilor” ( vers, 1 ). Versetul 6 continua ideea: “Eu am zis: “Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Prea Inalt”.

Intr-o discutie contradictorie cu iudeii, Insusi Mantuitorul citeaza din acest psalm: “Nu este scris in Legea voastra: “Eu am zis: “Sunteti dumnezei ?” Daca Legea a numit dumnezei pe aceia carora le-a vorbit Cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata – cum ziceti voi ca hulesc, Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume ? Si aceasta pentru ca am zis: “Sunt Fiul lui Dumnezeu !” ( Ioan 10, 34-36 ).

Este demn de retinut faptul ca termenul ebraic din care s-a tradus cuvantul “dumnezei” este “Elohim”, care, fiind un Nume al lui Dumnezeu, ne trimite cu gandul la Persoana Sa. Insa nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca afirmatia din Psalmul 82,1 apartine genului poetic, in care sunt permise metafore, hiperbole si alte imagini artistice pe care nu le folosim in proza sau in limbajul curent.

Psalmul 82 incepe prin a descrie o “adunare de familie”, in care Dumnezeu este infatisat ca stand in mijlocul copiilor Sai si mustrandu-i pentru anumite fapte. Dar cine sunt acesti copii pe care psalmistul ii numeste “dumnezei” ?

Cartea Exodului ar putea sa ne ajute in gasirea raspunsului. In Exodul 21,6, sta scris ca robul care nu dorea sa-si paraseasca stapanul trebuia sa fie dus de acesta “inaintea lui Dumnezeu” ( “Elohim” ebr. ) si sa i se gaureasca urechea ca semn al unei intelegeri definitive.

Este interesant de observat ca alte traduceri spun ca stapanul trebuia sa-l duca pe rob inaintea judecatorilor ( “Elohim” ebr. ). “Atunci stapanul lui il va duce la judecatori…” ( traducerea Fidela, l. rom. ). In acelasi mod este tradus textul si in New International Version. Traducerea Douay ( engl. ) spune ca stapanul trebuia sa-l duca pe rob “to the gods” ( “la dumnezei” ), iar traducerea Sfantului Sinod spune: “Atunci sa-l aduca stapanul lui la judecatori

Aceeasi modalitatea de a traduce termenul “Elohim” prin “judecatori” o inalnim si in Exodul 22,8.28 in traducerile mai sus amintite. Utilizarea termenului “dumnezei” ( Elohim ) cu privire la oameni este destul de rar intalnita in Biblie. O regasim totusi si in cazul trimiterii lui Moise inaintea lui faraon: “Iata ca te fac Dumnezeu pentru faraon, si fratele tau Aaron va fi prorocul tau” ( Exodul 7,1 ).

Nu intelegem de aici ca Moise a devenit divin, ci doar ca el a fost insarcinat sa fie un mesager al lui Dumnezeu inaintea faraonului egiptean. Asadar, in Psalmul 82 nu este vorba de o adunare la care participa mai multi dumnezei, ci avem de-a face cu un limbaj poetic in care Dumnezeu, ca Judecator Suprem, li se adreseaza magistratilor omenesti, mustrandu-i pentru ca nu impart dreptate pe pamant.

Faptul ca “dumnezeii” carora li se adreseaza adevaratul Dumnezeu sunt oameni, reiese din mustrarea pe care o primesc acestia: “Pana cand veti judeca stramb si veti cauta la fatza celor rai ? Faceti dreptate celui slab si orfanului, dati dreptate nenorocitului si saracului, scapati pe cel nevoias si lipsit, izbaviti-l din mana celor rai. Dar ei nu vor sa stie nimic, nu pricep nimic, ci umbla in intuneric; de aceea se clatina toate temeliile pamantului” ( Psalmul 82, 2-5 ).

Cu greu ne-am putea imagina scena in care Dumnezeul cel adevarat ar sta in mijlocul unor dumnezei mai mici, pe care-i mustra pentru nedreptate si care “umbla in intuneric”. In mitologia popoarelor pagane politeiste asemenea scene pot fi considerate acceptabile. Nu insa si in religia Bibliei.

De aceea, traducerea versetului 1 din Psalmul 82, apartinand regelui Iacob ( King James Version ), pare sa fie mai apropiata de adevar: “Dumnezeu ia loc in adunarea celor puternici”, prin ”cei puternici” intelegandu-se fie adunarea intregului popor Israel, fie adunarea judecatorilor pe care Dumnezeu o mustra pentru ca nu imparte dreptatea.

Faptul ca niste oameni sunt numiti “dumnezei” semnifica trei lucruri:

1) Ei au fost investiti cu autoritate peste alte fiinte umane

2) Puterea pe care o exercita ii face de temut

3) Ei au primit aceasta autoritate de la Dumnezeu, Judecatorul Suprem

Mesajul Psalmului 82 este acela ca judecatorii omenesti trebuie sa actioneze cu impartialitate si dreptate, aceasta cu atat mai mult cu cat ei insisi vor sta inaintea scaunului de judecata a lui Dumnezeu. Ei nu trebuie sa uite ca, chiar daca li s-a dat o autoritate limitata in aceasta viata, sunt totusi muritori.

In ceea ce priveste faptul ca Domnul Iisus a citat din Psalmul 82 intr-o discutie avuta cu carturarii timpului, este bine sa intelegem contextul in care El citeaza din acest psalm. Iisus tocmai afirmase ca era una cu Tatal ( Ioan 10, 30 ), fapt pentru care iudeii au luat pietre ca sa-L omoare pentru blasfemie.

Citand din Psalmul 82, Iisus le-a demonstrat ca, atata vreme cat Legea ii numea pe niste oameni “dumnezei”, ei nu aveau niciun motiv sa-L acuze de blasfemie atunci cand afirmase  despre El ca este Fiul lui Dumnezeu ( Ioan 10, 34-36 ).

In concluzie, Psalmul 82 nu vorbeste despre existenta mai multor dumnezei, ci mai degraba de transmiterea limitata a unei parti din autoritatea singurului Dumnezeu catre anumiti oameni, in vederea infapturii dreptatii pe pamant.

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Dileme crestine și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free