Psalmul 93 – Dumnezeu domneste !

Psalmul 93 – Dumnezeu domneste !

  1. Domnul împărăţeşte îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere, de aceea lumea este tare şi nu se clatină.
  2. Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi; Tu eşti din veşnicie!
  3. Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere.
  4. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării, este Domnul în locurile cereşti.
  5. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.”

 

     Un imn al regalitatii

     Fiind un imn al regalitatii lui Dumnezeu asupra Universului si istoriei, Psalmul 93 deschide seria psalmilor imparatesti ( 93-101 ), care-L glorifica pe Dumnezeu in calitatea Sa de Creator si Domn absolut peste Creatia Sa.

Psalmul 93 este folosit in serviciile divine de la sinagoga, facand parte din cei doisprezece psalmi sabatici, care sunt intonati cu ocazia intrarii in Sabat, vineri seara, la asfintit.

Guvernarea divina este o realitate. Cerul nu cunoaste nici anarhia ( domnia nimanui ), nici democratia ( domnia tuturor asupra tuturor ), nici aristocratia ( domnia unora asupra altora ), ci teocratia ( domnia lui Dumnezeu aspura intregii Creatii ). Lucrul aceasta se intampla nu pentru ca Dumnezeu este un tiran nemilos, care nu vrea sa imparta tronul Sau cu nimeni, ci pentru ca aceasta este ordinea fireasca a lucrurilor.

In calitatea Sa de Creator si Sustinator al Creatiei, doar Dumnezeu are autoritatea unui Suveran absolut, doar El merita inchinarea deplina si doar El are in mainile Sale parghiile care asigura stabilitatea, durabilitatea si armonia intregului Univers creat.

Nicio fiinta inteligenta, care-L cunoaste pe Dumnezeu in sfintenia, dreptatea si neprihanirea Sa, dar si in dragostea, indurarea si bunatatea Sa, nu neaga calitatea Sa de Suveran absolut. Doar Lucifer a negat aceasta calitate divina, ravnind la o pozitie in cer pe care nu o merita: „Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei; ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt” ( Isaia 14, 13.14 ).

Consecintele acestei aspiratii nenaturale si nesfinte, pe care Biblia nu o explica, ci doar o defineste ca fiind „taina faradelegii” ( 2 Tesaloniceni 2,7 ), le vedem si le traim cu totii.

Dumnezeu este Suveranul absolut si singurul care merita domnia universala, dar si inchinarea din partea creaturilor Sale. Si totusi, acest Dumnezeu infinit in intelepciune, putere si dragoste este dispus sa-Si imparta tronul cu fiinte nevrednice ca noi. Daca cineva se indoieste de acest lucru, sa-si reaminteasca una din cele mai frumoase promisiuni facute de Dumnezeu copiilor Sai credinciosi: „Celui ce va birui ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie” ( Apocalipsa 3,21 ).

Atunci cand infinitul divin este dispus sa imparta tronul cu finitul uman, cand atotputernicia lui Dumnezeu este dispusa sa se uneasca cu slabiciunea omului, cand vesnicia Sa este dispusa sa se uneasca cu vremelnicia noastra, nu putem decat sa exclamam asemenea apostolului Pavel: „Fara indoiala, mare este taina evlaviei” ( 1 Timotei 3,16 ). Avand un asemenea Imparat, nu ne mai putem dori altceva.

 

     „Domnul imparateste”

     Aclamatia „Domnul imparateste” din primul verset poate fi regasita si in Psalmii 96,10, 97,1 si 99,1, fiind echivalentul expresiei: „Traiasca regele !” Cand preotul Iehoiada l-a uns ca imparat pe tanarul Ioas, in varsta de doar sapte ani, prezentandu-l apoi poporului, multimea a exclamat: „Traiasca imparatul !” ( 2 Regi 11,12 ), semn ca stabilitatea politica si ordinea sociala erau asigurate.

Privind atent la lumea in care traim si constientizand pericolele care o pandesc la fiecare pas, ne intrebam: Cum este posibil ca aceasta lume rea, egoista si violenta sa supravietuiasca in mijlocul atator primejdii aduse de prezenta pacatului. Raspunsul este unul singur: Deasupra lumii „Domnul imparateste imbracat in maretie; Domnul este imbracat si incins cu putere; de aceea lumea este tare si nu se clatina” ( vers. 1 ).

Fara domnia Lui si fara legile pe care le-a stabilit pentru buna functionare a Universului, totul s-ar prabusi in neant. Iar pamantul nostru, pe care se desfasoara drama milenara a pacatului, demult s-ar fi autodistrus ca intr-o uriasa explozie necontrolata.

Daca astazi existam in ciuda unei istorii milenare a pacatului, acest lucru se datoreaza in exclusivitate puterii, intelepciunii, milei, harului si dragostei Marelui Imparat. Pacatul si rebeliunea impotriva guvernarii Creatorului are in sine germenii autodistrugerii. Ca sa disparem de pe scena vietii din acest Univers imens, nu trebuie decat sa ramanem in starea de pacat si va fi de ajuns.

Dragostea Marelui Imparat fatza de creaturile Sale cazute in pacat a gasit insa solutia salvatoare. Aceasta solutie are un singur nume: crucea lui Christos. Acolo, pe crucea de pe Calvar, Dumnezeu a imparatit imbracat cu aceeasi maretie si incins cu aceeasi putere cu care imparateste si astazi pe tronul slavei Sale.

De ce lumea in care traim nu se clatina si este inca in picioare dupa atatea milenii de istorie a pacatului ? Pentru ca pe fiecare bucata de paine pe care o mancam, in fiecare pahar de apa pe care-l bem, pe fiecare floare pe care o admiram si pe fiecare binecuvantare de care ne bucuram se afla intiparita crucea lui Christos, dovada suprema ca Imparatul nostru merita intreaga dragoste, intregul respect si intreaga inchinare a fiintelor create.

Intr-adevar, „a Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava si stapanirea in vecii vecilor” ( Apocalipsa 5,13 ).

 

     „Tu esti din vesnicie”

     Cand imparatul Frantei de alta data murea, urmandu-i la tron succesorul de drept, in capitala se auzea cunoscuta afirmatie: „Le roi est mort ! Vive le roi !” ( „Regele a murit ! Traiasca regele !” ).

Asa se intampla pe pamantul nostru, unde totul este vremelnic si schimbator. Se succed oranduirile si se succed „stapanii” lumii. Se schimba actorii, insa piesa ramane aceeasi: marea drama a pacatului.

Guvernarea lui Dumnezeu este insa intr-un contrast izbitor cu ceea ce vedem pe pamant. Ea este vesnica. Pe tronul ceresc nu se succed diferite persoane, ci Unul singur domneste pentru totdeauna. „Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie ! Raurile vuiesc, Doamne, raurile vuiesc tare, raurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decat vuietul apelor mari, si mai puternic decat vuietul valurilor napraznice ale marii este Domnul in locurile ceresti” ( vers. 2-4 ).

Chiar daca Dumnezeu ar ceda tronul slavei Sale unor creaturi, lasandu-le pe ele sa guverneze asupra intregii Creatii, cine ar fi capabil sa-I ia locul ? Cine ar avea atotputernicia, intelepciunea Sa infinita si capacitatea de a cunoaste viitorul asa cum se manifesta in Persoana Sa ?

Chiar daca Dumnezeu ar ceda tronul slavei Sale unor creaturi, niciuna nu s-ar simti vrednica si capabila sa-I ia locul. Doar Lucifer a avut aceasta pretentie, iar istoria care a urmat caderii lui o cunoastem cu totii.

Dumnezeu domneste din vesnicie si va domni in vesnicie. Aceasta este garantia armoniei universale si a fericirii tuturor fiintelor create. Orice schimbare a acestei ordini firesti ar insemna haos, caci Universul s-ar prabusi in sine insusi.

De aceea, sa ne alaturam fiilor lui Core, exclamand cu bucurie: „Scaunul Tau de domnie, Dumnezeule, este vesnic; toiagul de domnie al Imparatiei Tale este un toiag de dreptate” ( Psalmul 45,6 ).

 

     O „haina” care nu va fi demodata

     In Imparatia slavei lui Dumnezeu se poarta o singura „haina”, de o singura „culoare”, dar care nu se va demoda niciodata: „haina” sfinteniei. De ce ? Pentru ca asa este Dumnezeu: sfant in toate caile Sale si drept in toate hotararile Sale.

Psalmul 93 se incheie intr-o nota de optimism si incredere cu privire la domnia lui Dumnezeu asupra Creatiei Sale: „Marturiile Tale sunt cu totul adevarate; sfintenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cat vor tinea vremile” ( vers. 5 ).

Ce garantie avem ca guvernarea lui Dumnezeu va fi vesnica ? Faptul ca ea se intemeiaza pe adevar si dreptate. Istoria zbuciumata a lumii in care traim ne ofera nenumarate dovezi in sprijinul unui mare adevar: Atunci cand un scaun de domnie nu se intemeiaza pe adevar si dreptate, ci pe minciuna si nedreptate, acel scaun de domnie nu dainuieste. Si pentru ca Dumnezeu este sfant si drept, in Universul pe care l-a creat doar adevarul, neprihanirea si dreptatea au viitor.

Vrei si tu sa ai un viitor stralucit, chiar daca te afli pe pragul mormantului ? Atunci imbratiseaza valorile Imparatiei ceresti: „dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea si infranarea poftelor” ( Galateni 5, 22.23 ).

Aceste valori nu vor fi niciodata condamnate de vreo lege, caci ele reprezinta insusi caracterul Marelui Imparat. Pentru a le dobandi, se cere lupta. O lupta teribila cu noi insine, caci ne aflam de ambele parti ale baricadei.

Insa nu suntem singuri in aceasta lupta: Duhul Sfant este la dispozitia noastra. Lupta este teribila, dar merita. La finalul ei, vom fi ca El, ca Imparatul nostru vesnic. Mai mult decat atat, ca rasplata El ne va invita sa sedem cu El pe scaunul Sau de domnie, acolo unde vom avea o cu totul alta perspectiva asupra lumii si vietii.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free