Psalmul 96 – O cantare noua

Psalmul 96 – O cantare noua

  1. „Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
  2. Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!
  3. Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!
  4. Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut† decât toţi dumnezeii.
  5. Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
  6. Strălucirea şi măreţia sunt înaintea Feţei Lui, slava şi podoaba sunt în locaşul Lui cel sfânt.
  7. Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste!
  8. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui!
  9. Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!
  10. Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.
  11. Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!
  12. Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie
  13. înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Lui.”

 

     Un imn de lauda si de misiune

In toate epocile, Psalmul 96 a fost considerat un imn misionar care Il preamareste pe Dumnezeu in calitatea Sa de Creator, de Carmuitor al lumii prezente, dar si de Judecator si Rascumparator al lumii.

Cele 13 versete ale psalmului sunt aproape identice cu versetele 23-33 ale psalmului raportat in 1 Cronici 16, 8-36, compus de David cu ocazia mutarii chivotului din casa lui Obed-Edom in cortul sau de pe muntele Sionului ( vezi 1 Cronici 16 ). Diferentele existente intre psalmul 96 si forma sa originala sunt explicabile. Pentru a putea fi folosit in serviciile divine publice, forma originala a psalmului a trebuit sa sufere unele modificari.

Psalmul este patruns de o puternica nota misionara, in care toate popoarele lumii sunt invitate sa-L cunoasca pe Dumnezeul lui Israel, sa-I slujeasca si sa I se inchine ca singurului Dumnezeu adevarat si vrednic de inchinare.

Mai mult decat sa exprime doar simple indemnuri adresate popoarelor pamantului de a se inchina viului Dumnezeu, psalmul ne prezinta si motivele pentru care Dumnezeul lui Israel este vrednic de toata lauda si cinstea: maretia Lui si calitatea Sa de Creator, Imparat si Judecator al intregului pamant.

Psalmul 96 se concentreaza pe imaginea unei lumi viitoare in care toate popoarele se vor lepada de zeii lor falsi, indreptandu-se spre Iahweh, Dumnezeul cel viu si adevarat. In loc sa ramana ancorat in trecut, psalmul se deschide spre viitor, spre acea lume neprihanita,  statornicita odata cu revenirea lui Christos ca Imparat vesnic.

Dar pana atunci, in asteptarea acelei lumi desavarsite si lipsite de pacat, Psalmul 96 ar trebui sa ne fie o calauza luminoasa, intonandu-l si recitandu-l de-a lungul cararilor vietii. Lucrul acesta ne va pastra vie speranta unei lumi mai bune si ne va ajuta sa invingem greutatile si ispitele inerente ale vietii.

 

     Stop rutinei inchinarii !

     In viata, in general, dar si in inchinare, in special, regulile isi au valoarea lor. Nu ne putem apropia de Dumnezeu oricum, El „a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant”, si care locuieste „in locuri inalte si in sfintenie” ( Isaia 57,15 ). Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu ar pretinde un anumit protocol cerut de statutul Sau de Creator si Suveran absolut asupra Universului, ci pentru ca este numai natural ca fiintele create sa recunoasca infinita Sa superioritate, respectandu-L in toate aspectele relatiei lor cu Persoana Sa.

Biblia insa ni-L descopera pe Dumnezeu si dintr-o alta perspectiva: aceea de Tata iubitor, care Isi gaseste cea mai mare placere in comuniunea cu copiii Sai. Or, comunicarea intre un parinte si copiii sai, desi se supune unor reguli ale respectului reciproc, are si latura sa spontana, latura sa de noutate, aceea care-i confera farmec, frumusete si parfum.

Iata de ce autorul Psalmului 96 incepe poemul sau cu indemnul ca inchinatorii lui Dumnezeu sa aduca ceva nou, proaspat si spontan in inchinarea pe care o aduc Acestuia: „Cantati Domnului o cantare noua ! Cantati Domnului toti locuitorii pamantului. Cantati Domnului, binecuvantati Numele Lui, vestiti din zi in zi mantuirea Lui ! Povestiti printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui !” ( vers. 1-3 ).

Chemarea adresata tuturor locuitorilor pamantului de a veni inaintea lui Dumnezeu cu o cantare noua nu este lipsita de sens. Biblia ne descopera marele adevar ca Dumnezeu este neschimbator in principii, in caracter si in planurile pe care le are cu Creatia Sa ( vezi Maleahi 3,6; Iacov 1,17; Evrei 13,8 ).

Insa, desi este neschimbator in principii, Dumnezeu ne uimeste mereu cu minunile si lucrarile Sale mereu noi, mereu proaspete si invioratoare. Cine poate spune ca s-a saturat de apusul de soare ? Acelasi apus maiestuos, insa de fiecare data altul: alte culori, alt aranjament al norilor, alta atmosfera.

Cine poate spune ca s-a saturat de paine ? Mancam aceeasi paine azi, ca si ieri, ca si anul trecut, si totusi ea este alta. Si, desi ii cunoastem gustul, mereu flamazim dupa ea. Dumnezeu ne satura cu aceeasi paine hranitoare, dar de fiecare data alta.

Daca noi, muritorii, suntem placut surprinsi cand copiii nostri vin cu ceva nou in dragostea si recunostinta ce ne-o poarta, de ce oare Dumnezeu nu s-ar bucura atunci cand ne prezentam inaintea Lui cu o cantare noua, cu un vers nou, cu o manifestare noua a aceleiasi iubiri pe care I-o purtam ?

Poate ca in acest aspect crestinismul isi arata superioritatea fatza de alte religii impietrite in rituri si ceremonii reci si lipsite de viata. Crestinismul ii invita pe inchinatori sa-I aduca lui Dumnezeu mereu o inchinare proaspata, noua, plina de viata si ferita de rutina. Oare Dumnezeu, asemenea oricarui parinte omenesc, nu apreciaza mai mult cateva cuvinte sincere, poate chiar stangace, dar spuse din adancul inimii in rugaciune, decat recitarea la nesfarsit a unor rugaciuni invatate pe de rost si concepute de alte minti ?

De aceea, roaga-te lui Dumnezeu spontan, potrivit cu ceea ce simti in inima ! Invata si canta cantari noi, fara sa le uiti pe cele vechi ! Fii mereu proaspat, deschis si „verde” in relatia ta cu Creatorul tau ! Abandoneaza rutina, caci aceasta ucide spiritualitatea ! Fii tu insuti ! Oare nu merita Dumnezeul nostru o astfel de inchinare ?

 

     Dumnezeul adevarat si idolii

     Indemnul psalmistului adresat tuturor popoarelor de a se inchina cu bucurie lui Dumnezeu nu este lipsit de sens. Dumnezeul lui Israel nu este un zeu local oarecare, asa cum Il considera unii istorici cu renume. Iata ce scrie istoricul Will Durant in monumentala sa lucrare „Civilizatii istorisite” despre Iahweh, Dumnezeul cel viu si adevarat:

„Avem toate motivele sa credem ca evreii, cucerind Canaanul, au adoptat unul dintre zei, pe Iahweh, L-au recreat conform propriei lor conceptii, infatisandu-L ca pe un zeu intunecat, razboinic, inversunat, cu slabiciuni care-L fac aproape simpatic” ( Will si Ariel Durant, „Civilizatii isorisite”, vol. 2, p.18, Ed. „Prietenii Cartii”, Bucuresti, 2002 ).

Nu, Dumnezeu nu este unul dintre miile de zei si idoli locali existenti pe pamant, ci El este Insusi Creatorul Universului, singurul Dumnezeu adevarat. Iar motivele care-l determina pe autorul Psalmului 96 sa se adreseze intregii lumi sunt clar prezentate in versurile lui: „Caci Domnul este mare si foarte vrednic de lauda. El este mai de temut decat toti dumnezeii. Caci toti dumnezeii popoarelor sunt niste idoli, dar Domnul a facut cerurile. Stralucirea si maretia  sunt inaintea Fetzei Lui, slava si podoaba sunt in locasul Lui cel sfant”(vers.4-6 ).

Ce diferenta in a te inchina unor idoli inerti, confectionati de mana omului din lemn, piatra, aur sau pietre pretioase, si a te inchina Fiintei Supreme, Creatorul si Sustinatorul intregului Univers ! Cat de lipsita de ratiune este acea inchinare adusa materiei inerte si unor zei plasmuiti de mintea umana dupa chipul si asemanarea omului !

Referindu-se la lipsa de ratiune a unei asemenea inchinari, profetul Ieremia scrie: „Caci obiceiurile popoarelor sunt desarte. Taie un lemn din padure; mana mesterului il lucreaza cu securea; il impodibeste cu argint si aur, si il tintuiesc cu cuie si ciocane, ca sa nu se clatine. Dumnezeii acestia sunt ca o sperietoare de pasari intr-un ogor de castraveti, si nu vorbesc; sunt dusi de altii, pentru ca nu pot sa mearga. Nu va temeti de ei, caci nu pot sa faca niciun rau si nu sunt in stare sa faca niciun bine. Niciunul nu este ca Tine, Doamne ! Mare esti Tu si mare este Numele Tau prin puterea Ta” ( Ieremia 10, 3-6 ).

Daca inchinarea inaintea unor zei falsi este inutila si paguboasa pentru spiritul uman, inchinarea inaintea Fiintei Supreme este cat se poate de naturala si benefica omului. O astfel de inchinare nu degradeaza fiinta umana, asa cum se intampla in religiile false, ci o innobileaza. Iar mecanismul acestei innobilari este atat de frumos descris de apostolul Pavel, cel care a experimentat in propria sa viata acest adevar: „Noi toti privim cu fatza descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ).

Ca oameni, nu avem decat doua alternative: fie ne inchinam viului Dumnezeu, fiind innobilati si transformati dupa chipul Sau, fie ne inchinam idolilor mai vechi sau mai moderni, luand chipul lor degradant. Alegerea ne apartine in totalitate.

 

     Dumnezeu, Judecatorul intregului pamant

     Psalmul 96 este un imn misionar prin excelenta. Autorul lui nu se limiteaza in a se adresa doar poporului sau, ci mesajul sau depaseste cu mult granitele tarii, adresandu-se tuturor popoarelor lumii: „Familiile popoarelor, dati Domnului, dati Domnului slava si cinste ! Dati Domnului slava cuvenita Numelui Lui ! Aduceti daruri de mancare si intrati in curtile Lui ! Inchinati-va inaintea Domnului imbracati cu podoabe sfinte, tremurati inaintea Lui, toti locuitorii pamantului ! ( vers. 7-9 ).

Dar care este acel motiv launtric care-l determina pe psalmist sa treaca de barierele nationalismului si sa se adreseze lumii intregi ? Nu cumva convingerea ca Dumnezeul lui Israel nu este o „proprietate privata” a poporului evreu, ci El este Dumnezeul intregului pamant ?

Poporul Israel a avut ( si unii evrei inca au ) acest fals simtamant ca Dumnezeul Scripturii este doar al lor. In aceasta privinta, psalmistul dovedeste o viziune mult mai larga si realista. Daca Dumnezeul lui Israel nu ar fi Dumnezeul tuturor popoarelor, de ce i-ar indemna pe toti oamenii sa I se inchine „imbracati in podoabe sfinte” ?

Versetul 10 contine o afirmatie deosebit de pretioasa: „Spuneti printre neamuri: „Domnul imparateste ! De aceea lumea este tare si nu se clatina.”  Privind la lumea in care traim si fiind tot mai constienti de pericolele care o pandesc la fiecare pas, uneori ne miram de faptul ca omenirea inca exista si nu s-a prabusit total intr-un haos vesnic.

Cum de supravietuieste o lume in care pacatul s-a infiltrat in toate domeniile, aducand cu sine germenii autodistrugerii ? Raspunsul se afla in declaratia psalmistului: Deasupra tuturor lucrurilor exista un Dumnezeu care imparateste, controland totul, de la micul atom pana la cele mai indepartate galaxii.

Acest adevar produce bucurie in cer, dar si pe pamant in inimile celor credinciosi. Chiar si natura personificata participa la aceasta bucurie imensa: „Sa se bucure cerurile si sa se veseleasca pamantul ! Sa mugeasca marea cu tot ce cuprinde ea ! Sa tresalte campia cu tot ce este pe ea, toti copacii padurii sa strige de bucurie inaintea Domnului ! Caci El vine, vine sa judece pamantul. El va judeca lumea cu dreptate si popoarele dupa credinciosia Lui” ( vers. 11-13 ).

Iata un tablou sugestiv al revenirii lui Christos pentru a inaugura Imparatia dreptatii si a slavei. Venirea Sa va avea ca rezultat restabilirea ordinii morale pe un pamant bantuit timp de  milenii de dezordine, violenta si imoralitate. Revenirea lui Christos, in calitate de Imparat al imparatilor si Domn al domnilor, este garantia pacii si a fericirii vesnice.

Iar promisiunea revenirii Sale, prezentata pe ultima pagina a Bibliei de nu mai putin de trei ori, este lumina tuturor copiilor adevarati ai lui Dumnezeu:

  „Si iata, Eu vin curand ! Ferice de cei ce pazasc cuvintele prorociei din cartea aceasta !”

„Iata, Eu vin curand, si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.”

„Cel ce adevereste aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curand ! Amin ! Vino, Doamne, Iisuse !” ( Apocalipsa 22,7.12.20 )

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free