„Ferice de cei saraci in duh…”

„Ferice de cei saraci in duh…”

„Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor”

( Matei 5, 3 )

 

Negarea darwinismului

     Cele opt ( dupa unii comentatori, noua ) „Fericiri” reusesc sa ne socheze inca de la inceput. Daca ele ar fi fost scrise de un scriitor modern, de un scenarist de film sau de un producator de televiziune, ele ar fi sunat cu totul diferit: „Ferice de cei bogati… de cei mereu veseli… de cei prezentabili si influenti… de cei aplaudati si apreciati…de rasele umane superioare…”

Insa Iisus, Fiul lui Dumnezeu, vine si rastoarna toate conceptiile care au existat si care inca exista in lumea noastra cu privire la fericire. Intr-o lume care se conduce dupa principiul: „supravietuieste cel mai tare”, vine Iisus si afirma contrariul. Nu cei puternici si bogati supravietuiesc, ci cei saraci si slabi.

Oricare ar fi intelesul expresiei „saraci in duh”, prima Fericire reprezinta o negare categorica a darwinismului, cu celebra sa teorie a selectiei naturale. Potrivit acestei teorii, supravietuiesc doar cei mai tari, mai dotati si mai adaptati mediului, in timp ce fiintele slabe si neadaptate sunt sortite sa iasa de pe scena vietii, fiind eliminate in mod natural.

In anul 1863, un var al lui Darwin, Sir Francis Galton, a lansat o alta teorie discutabila, care a stat la baza eugeniei de mai tarziu. El sustinea ca, daca oamenii dotati si talentati s-ar casatori doar cu oameni la fel de dotati si talentati ca si ei, copiii care ar rezulta din aceste casatorii ar intrece media in privinta inteligentei umane. Ideea lui Galton a fost importata in America, dand nastere unei pseudostiinte numite „eugenie” ( de la grecescul „eu” – „bun” si „genes” – „nascut” ), care se ocupa cu factorii care, sub control uman, pot imbunatati sau deteriora calitatea rasei umane.

Astfel, in 1923, a fost fondata Societatea Americana Eugenica, iar in 1942 a intrat in vigoare Actul Imigratiei, care stabilea cote fixe de imigranti din tarile despre care se credea ca furnizeaza fiinte umane de calitate inferioara ( mai ales din Europa de sud si Asia ). Presedintele Coolidge ( al 30-lea presedinte al SUA ), care si-a dat acordul cu privire la aceasta lege, a declarat pe cand era inca vice-presedinte: „America trebuie sa ramana americana… Legile biologiei arata ca nordicii se deterioreaza cand rasele sunt amestecate”. ( 1 )

Eugenia a avut ca scop eliminarea tuturor fiintelor umane „nepotrivite”: bolnave mintal sau cu diferite dizabilitati, lasand in viata doar pe cele care corespundeau unui anumit standard. Ca urmare, au fost sterilizati circa 60 000 de americani. Unii au fost inchisi in colonii, fiindu-le interzis sa se casatoreasca si sa aiba copii. Eugenistii americani incurajau casatoriile intre oamenii dotati si faceau concursuri cu „cea mai reusita familie” sau „cel mai bun copil.”

Incurajati de eugenistii americani, nazistii germani au dus mai departe conceptul de eugenie. In 14 iulie 1933, Germania nazista a adoptat legea sterilizarii obligatorii, care a fost doar inceputul programului eugenic nazist. Acest program urmarea selectarea indivizilor care erau considerati buni pentru procreare si eliminarea tuturor fiintelor umane considerate „defecte.”

Dupa adoptarea legii, in Germania au fost infiintate circa doua sute de curti de judecata care trebuiau sa hotarasca ce se va intampla cu schizofrenicii, surzii ereditari, alcoolicii, epilepticii, debilii mintali si toti handicapatii. Medicii trebuiau sa informeze aceste curti in legatura cu pacientii cu astfel de probleme, rezultatul fiind infiorator.

Intre 1933-1945, s-au facut circa 400 000 de sterilizari. In anii ’30, circa 400 000 de copii, numiti „bastarzii din Renania”, nascuti din mame germane si tati africani, au fost sterilizati pentru a pastra puritatea rasei germane. In 1939 a luat nastere programul „Actiunea T4” al eugeniei naziste, in urma caruia au fost ucisi zeci de mii de oameni considerati nedemni de a trai.

In lucrarea sa de capatai, „Mein Kampf”, Adolf Hitler scria despre eugenie: „Nevoia ca persoanele defecte sa fie impiedicate sa aiba urmasi la fel de defecti este o cerinta a ratiunii si, daca este sistematic realizata, reprezinta cel mai uman act al umanitatii. Va salva milioane de nefericiti de la suferinte nemeritate si va duce la imbunatatirea sanatatii in general.” ( 2 )

Cand medicii nazisti au fost adusi la bara de judecata in procesul de la Nurnberg, ei s-au aparat spunand ca eugenia a fost folosita si de alte tari inainte de Germania, intre acestea numarandu-se si America. Din nefericire, medicii nazisti aveau dreptate…

Aceasta este lumea in care tarim: o lume care se conduce dupa sloganul: „Supravietuieste cel mai tare, cel mai dotat.” Avand o astfel de mentalitate, cum sa nu ne lase fara grai o Fericire care spune exact contraiul: „Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor” ?

 

„Saraci in duh” sau „slabi de inger” ?

     Predica de pe Munte a fost rostita probabil la mijlocul celor trei ani si jumatate de activitate publica a Mantuitorului, ceea ce ar corespunde cu vara anului 29 d.Chr. Evanghelistul Luca leaga aceasta predica de alegerea celor doisprezece apostoli dupa o noapte intreaga petrecuta de Iisus in rugaciune ( vezi Luca 6, 12-26 ). Alegerea celor doisprezece apostoli a reprezentat primul pas in infiintarea si organizarea Bisericii, iar Fericirile care au fost rostite la inceputul Predicii de pe Munte precizeaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un om pentru a deveni cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu.

Dar cum trebuie inteleasa prima conditie a cetateniei ceresti, asa cum este prezentata in prima Fericire ? Expresia „saraci in duh” ( dupa alte traduceri: „saraci cu duhul” ) a fost rastalmacita de unii cititori ai Bibliei, considerand ca ea se refera la oamenii cu probleme psihice, oamenii slabi de inger.

Daca astfel ar sta lucrurile, s-ar ridica cateva probleme greu de rezolvat:

– Daca o conditie a cetateniei ceresti este debilitatea mentala, atunci ce sanse la mantuire au oamenii echilibrati si sanatosi din punct de vedere psihic ? Ce ar trebui sa faca acestia din urma pentru a mosteni si ei Imparatia lui Dumnezeu ?

– Cum ar fi putut Domnul Iisus, in calitatea Sa de Domn al Imparatiei ceresti, sa le ceara supusilor Sai un lucru care pe El Insusi nu-L caracterizeaza ? Oricat de multi si inversunati ar fi dusmanii Mantuitorului, nimeni nu are curajul sa afirme ca El, ca Fiu al lui Dumnezeu si Fiu al omului, nu era pe deplin echilibrat din toate punctele de vedere.

– „Saracia in duh” este amintita in prima Fericire ca fiind o virtute. Dar nimeni nu poate sustine ca debilitatea mentala este o virtute.

Este evident ca expresia „saraci in duh” nu are de-a face cu sanatatea psihica, ci mai ales cu sanatatea spirituala. Dar cine sunt acei oameni pe care „saracia lor in duh” ii recomanda pentru Imparatia lui Dumnezeu ? Daca exista oameni „saraci in duh”, concluzia fireasca este aceea ca trebuie sa existe si opusul lor: oameni „bogati in duh”. Aceeasi logica ne face sa intelegem ca cei „bogati in duh” nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu, fapt confirmat de solia Martorului credincios catre Biserica Laodicea:

„Ingerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu: „Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot ! Dar fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti, si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi” ( Apocalipsa 3, 14-18 ).

De ce oamenii care se considera pe ei insisi „bogati in duh” nu au nicio sansa sa intre in Imparatia cerurilor ? Cauza este una singura: atotsuficienta lor. Acesti oameni nu mai simt nevoia sa apeleze la harul lui Dumnezeu. Ei au falsa senzatie ca se pot descurca singuri in fatza oricaror provocari ale vietii, simtindu-se capabili sa invinga orice ispita.

Din nefericire pentru ei, peste „capacul” atotsuficientei lor, Dumnezeu nu mai poate turna binecuvantarile harului Sau. Si aceasta pentru simplul motiv ca Dumnezeu nici nu vindeca, nici nu mantuieste un om care nu simte nevoia si nu doreste sa fie vindecat sau mantuit. Principiul liberului arbitru a fost si va ramane pentru vesnicie un stalp al guvernarii divine.

Pe cei care se considera „bogati in duh”, dar care in realitate sunt „ticalosi, nenorociti, saraci, orbi si goi”, Dumnezeu ii sfatuieste sa „cumpere” de la El aurul credintei, hainele albe ale neprihanirii si alifia Duhului Sfant. Ii sfatuieste, ii indeamna, dar nu-i obliga.

Poate ca cel mai evident contrast intre un om bogat si unul sarac in duh il intalnim in Parabola fariseului si vamesului ( vezi Luca 18, 9-14 ). Doi oameni se afla in cel mai sfant loc de pe pamant: Templul de la Ierusalim, si totusi sunt total diferiti.

Priviti din perspectiva omeneasca a timpului, unul era sfant ( fariseul ), in timp ce al doilea era considerat a fi un mare pacatos ( vamesul ). Numai ca Dumnezeu nu priveste prin lentilele inguste ale prejudecatilor si mentalitatilor omenesti. In ochii Sai, nu fariseul cel atotsuficient este cel drept, ci dimpotriva, vamesul cel huiduit de societate este bine primit.

Primul este prototipul clasic al omului „bogat in duh”, care vine inaintea lui Dumnezeu nu ca sa ceara implinirea unor nevoi, ci doar ca sa se laude cu performantele sale religioase: „Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti, nedrepti, preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate veniturile mele” ( Luca 18, 11.12 ).

Cel de-al doilea, vamesul, se simtea atat de „sarac in duh” incat „sta deoparte si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer, ci se batea in piept si zicea: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !” ( Luca 18, 13 ).

De fapt, ce inseamna sa fii si sa te simti „sarac in duh” ? A fi „sarac in duh” nu inseamna sa renunti la propria ta demnitate, ci sa fii realist cu privire la starea ta inaintea lui Dumnezeu si sa te vezi asa cum te vede El. Inseamna sa renunti la eul tau. Un om care nu se goleste de eul sau ( nu se leapada de sine ) nu poate fi umplut cu Duhul Sfant. In acelasi vas al fiintei umane nu incap si eul si Duhul lui Dumnezeu.

A fi „sarac in duh” inseamna sa recunosti ca depinzi de altii si ai nevoie de ajutorul lor. Iar cand este in discutie propria mantuire, cei „saraci in duh” isi pun intreaga speranta in harul lui Dumnezeu, nu in merite si in eforturi personale. A fi „sarac in duh” mai inseamna sa accepti adevarul ca nu esti desavarsit si, in consecinta, orice mustrare si incercare de indreptare venite din afara sunt bine primite.

In esenta, prima Fericire subliniaza marea diferenta dintre crestinul autentic, dependent de Dumnezeu, si omul lumesc, al carui slogan este: „Trebuie sa crezi in tine insuti.” Modelul omului de succes modern este omul cu sange rece, stapan pe orice situatie, prezentabil, harismatic, perseverent, constient de abilitatile sale, rezistent la critica si capabil sa faca fatza oricaror provocari. Acesta este modelul omului care ajunge in varful piramidei in toate structurile societatii, indiferent daca vorbim de politica, de afaceri sau de viata Bisericii.

Modelul biblic al omului de succes, dimpotriva, este omul care-si recunoaste limitele, modest, dar nu fara demnitate, dependent de Dumnezeu si pe deplin constient ca abilitatile sale nu isi au izvorul in sine, ci in El, capabil sa faca fatza oricaror provocari, dar nu bizuindu-se pe sine, ci pe ajutorul divin.

Un astfel de om poate ca nu va ajunge in varful piramidei societatii, dar cu siguranta ca va fi onorat si inaltat de Dumnezeu. Caci este scris: „Oricine se inalta, va fi smerit, si oricine se smereste, va fi inaltat” ( Luca 18, 14 ).

 

Preferatii Domnului

     Nu este nicio noutate in afirmatia ca visul oricarui om este prosperitatea pamaneasca. Orice om ravneste sa aiba in aceasta viata, daca se poate, cat mai mult si cat mai repede. Insa acesta nu este si visul lui Dumnezeu, care priveste viata prin alte „lentile” decat ale noastre, Aceasta perspectiva cu totul diferita asupra vietii si asupra valorilor ei o intalnim prezenta atat de clar in Fericiri, care ne vorbesc in mod paradoxal nu de supravietuirea si fericirea celor tari, bogati si apreciati, ci dimpotriva, de supravietuirea si fericirea celor slabi, saraci si dispretuiti de societate.

Citind cu atentie Evangheliile si urmarind activitatea Mantuitorului, putem observa ca El nu a fost deloc impresionat de lucrurile pe care noi, oamenii firesti, le consideram avantaje. Pe El nu L-a impresionat nici bogatia, nici pozitia sociala, nici puterea politica, nici frumusetea sau relatiile oamenilor cu care a avut legatura.

Daca Iisus a fost impresionat de ceva, atunci putem vorbi de vaduva care a aruncat in visteria templului ultimii ei doi banuti, de o prostituata gata sa fie executata, de o samariteanca cu cinci casatorii si un concubinaj la activ, de un cersetor orb, de un vames corupt, de un lepros fara speranta sau de un paralitic tintuit la pat timp de 38 de ani.

De ce Dumnezeu ii prefera pe cei saraci in duh, pe cei umili si cu inima zdrobita, cei dispretuiti si marginalizati in locul celor „bogati in duh”, a celor atotsuficienti si increzatori in propriile lor forte ? Oare este vorba de partinire, de subiectivism ? Ii iubeste El diferit pe oameni ?

Categoric nu ! Textul de aur al Bibliei ne spune ca „atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ).

Cand este vorba de dragoste, Dumnezeu nu este partinitor. Insa, desi ii iubeste la fel pe toti oamenii, totusi El ii prefera pe aceia care raspund iubirii Sale, care au o relatie personala cu El, care Ii sunt credinciosi si accepta principiile si valorile Sale. Si este numai normal sa fie asa.

De ce Dumnezeu ii prefera pe cei „saraci in duh”  si nu pe cei „bogati in duh”, desi ii iubeste la fel si pe unii si pe altii ? Iata cateva motive pentru care Dumnezeuu ii prefera pe primii:

– Cei „saraci in duh” manifesta intotdeauna un spirit de dependenta de Dumnezeu, fapt ce ii conduce la o relatie vie, profunda si permanenta cu El. Cei „bogati in duh”, dimpotriva, vor sa fie independenti si, prin urmare, relatia lor cu Dumnezeu este saraca si uneori chiar inexistenta.

– Cei „saraci in duh” nu se bazeaza pe lucruri, obiecte, bani sau alte valori pamantesti, ci pe fiinte vii: fie oameni, fie Insusi Dumnezeu. Cei „bogati in duh”, dimpotriva, isi pun increderea in lucruri materiale si in valori efemere.

– Cei „saraci in duh” sunt constienti de nevoia si de lipsurile lor, fapt care ii face sa caute mereu implinirea acestora in afara lor, la Dumnezeu. Cei „bogati in duh”, dimpotriva, nu simt aceste lipsuri, isi sunt atotsuficienti si, prin urmare, nu cauta implinirea lor in afara cercului ingust al propriei lor existente.

– Cei „saraci in duh” nu intra in competitie cu semenii lor, ci mai degraba conlucreaza si se intrajutoreaza. Cei „bogati in duh” sunt intr-o permanenta competitie cu semenii lor, iar invidia, mandria si rautatea ii insotesc adesea pe cararile vietii.

– Cei „saraci in duh” sunt capabili sa astepte cu rabdare atingerea unor tinte. Cei „bogati in duh” vor totul acum, daca se poate.

– Cei „saraci in duh” sunt predispusi sa raspunda prompt si plenar chemarii Evangheliei, caci nu au multe de pierdut. Cei „bogati in duh”, dimpotriva, raspund greu chemarii Evangheliei sau nu raspund deloc. Nicodim si tanarul bogat sunt doar doua exemple in acest sens.

– Cei „saraci in duh” stiu sa faca deosebirea intre ceea ce este necesar si ceea ce reprezinta un lux. Cei „bogati in duh” fac cu dificultate aceasta deosebire.

Acestea sunt doar cateva motive pentru care Dumnezeu ii prefera pe cei „saraci in duh” celor ce spun despre ei, asemenea laodiceanului: „Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic” ( Apocalipsa 3, 17 ). Iata de ce, in varianta evanghelistului Luca, dupa patru Fericiri urmeaza patru Vaiuri adresate celor atotsuficienti:

„Dar vai de voi, bogatilor, pentru ca voi v-ati primit aici mangaierea ! Vai de voi, care sunteti satui acum, pentru ca voi veti flamanzi ! Vai de voi, care radeti acum, pentru ca voi veti plange si va veti tangui ! Vai de voi, cand toti oamenii va vor grai de bine ! Fiindca tot asa faceau si parintii lor cu prorocii mincinosi !” ( Luca 6, 24-26 ).

Poate ca cei „saraci in duh” nu sunt mai virtuosi decat alti oameni, dar cu siguranta ei sunt ultimii oameni care ar pretinde ca sunt virtuosi. Iata de ce Dumnezeu ii prefera pe cei „saraci in duh” .

 

Un „inventar” mai aparte

     Jean Calvin, marele reformator elvetian, spunea ca trei lucruri sunt mai importante in crestinism: primul este smerenia, al doilea – smerenia, iar al treilea – smerenia. De ce ? Pentru ca smerenia te face mai bun, mai prevazator, mai rezistent, mai intelept si mai eficient in implinirea planurilor lui Dumnezeu.

Biblia este plina de exemple de oameni „saraci in duh”, prin care Dumnezeu a facut lucruri mari si dainuitoare pentru poporul Sau. Daca privim cu atentie in biografia lor, atat cat ne este prezentata pe paginile Scripturii, vom observa ca la un moment dat toti isi fac un „inventar” al fiintei lor interioare si al lucrurilor de care dispuneau, ajungand la aceeasi concluzie.

In apropierea rugului aprins din pustie, odata cu trimiterea de a elibera poporul Israel din robia egipteana. Moise isi face „inventarul”. La ce concluzie ajunge ? „Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu ca sa ma duc la faraon si sa scot din Egipt pe copiii lui Israel ?” (Exodul 3,11 )

Cand Ingerul Domnului i se arata lui Ghedeon pentru a-l trimite sa elibereze poporul de sub crunta asuprire a madianitilor, acesta reactioneaza aidoma: „Ghedeon i-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce sa izbavesc pe Israel ? Iata ca familia mea este cea mai saraca din Manase si eu sunt cel mai mic din casa tatalui meu.” ( Judecatori 6,15 )

Cand Dumnezeu ii promite lui David un urmas la tron care va construi templul, acesta isi face si el un „inventar” rapid: „Si imparatul David s-a dus si s-a infatisat inaintea Domnului si a zis: „Cine sunt eu, Doamne, Dumnezeule, si ce este casa mea, de m-ai facut unde sunt ?” ( 1 Cronici 17, 16 ).

In urma viziunii ceresti in care Il vede pe Domnul sezand pe un scaun de domnie foarte inalt si inconjurat de serafimi, profetul Isaia exclama: „Vai de mine ! Sunt pierdut, caci sunt un om cu buze necurate, locuiesc in mijlocul unui popor tot cu buze necurate si am vazut cu ochii mei pe Imparatul, Domnul ostirilor !” ( Isaia 6,5 )

Priviti la „inventarul” pe care si-l face marele apostol Pavel in Romani cap. 7, fara teama ca devine vulnerabil prin afirmatiile pe care le face public: „Legea este duhovniceasca, dar eu sunt pamantesc, vandut rob pacatului… Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac…O, nenorocitul de mine ! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte ?” ( Romani 7, 14. 18. 24 ).

Exemplele pot continua. Ce au in comun toti acesti oameni, desi au trait in veacuri diferite si in imprejurari deosebite ? Saracia in duh, smerenia, constienta ca in ei insisi nu exista nimic care sa-i recomande inaintea cerului. Cu toate acestea, tocmai simtamantul nevredniciei lor i-a dat ocazia lui Dumnezeu sa lucreze pentru ei si prin ei, manifestandu-Si slava.

Da, Imparatia cerurilor este pregatita pentru cei ce-si recunosc falimentul, saracia spirituala si incapacitatea de a-si carmui singuri viata, pentru cei care abandoneaza totul in mainile Tatalui ceresc, strigand din adancul fiintei lor „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !” (Luca 18, 13 )

Cand omul ajunge la o astfel de concluzie, cerul intreg coboara langa el. „Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdobite” ( Isaia 57, 15 ).

Poate oare un om pacatos sa-si doreasca mai mult decat atat ?

Lori Balogh

 

 

Referinte:

( 1 ) http://www.descopera.org/eugenia/

( 2 ) https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/eugenia-nazista-sau-despre-purificarea-rasei

 

Acest articol a fost publicat în Fericirile și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free