Psalmul 100 – Bucuria inchinarii

Psalmul 100 – Bucuria inchinarii 

Un psalm de laudă

  1. Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
  2. Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui!
  3. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui.
  4. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!
  5. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui, din neam în neam.”

 

     Un imn de lauda si multumire

     Desi este un psalm scurt, alcatuit din doar cinci versete, Psalmul 100 este cu totul deosebit. In esenta lui, acest imn este o doxologie, o cantare de lauda si multumire, in care toate popoarele lumii sunt invitate sa se uneasca cu poporul Israel in inchinare si lauda la adresa Creatorului.

Datorita acestei chemari si invitatii globale, psalmul capata o dimensiune cosmica, dovedind faptul ca, cu cat un om recunoaste si experimenteaza mai mult maretia lui Dumnezeu, cu atat lauda la adresa Lui devine mai inalta, iar bucuria inchinarii devine mai profunda.

De fapt, aducandu-I Creatorului sau laude si multumiri, omul se purifica si se innobileaza el insusi, inaltandu-se tot mai mult spre idealul pe care-l contempla. De aceea, singura maretie veritabila a omului este aceea care depinde de modul in care Il intelege pe Dumnezeul sau, si de felul in care traieste relatia sa cu El.

Doxologia Psalmului 100 a stat la baza imnului compus in 1551 de Louis Bourgeois, numit si „Old Hundreth”, imn care incepe cu versul: „Laudati pe Domnul, de la care se revarsa toate binecuvantarile !”

Se pare ca niciun alt psalm nu este folosit mai des in serviciile divine din sinagoga sau bisericile crestine ca Psalmul 100. Si aceasta datorita luminii care scalda acest imn de la un capat la altul al sau. In cuprinsul lui nu intalnim nici macar o singura aluzie trista, nici macar o umbra in marea lumina care izvoraste din Fiinta Divina. Nota dominanta a psalmului este bucuria, aceeasi bucurie care ar trebui sa caracterizeze viata tuturor copiilor lui Dumnezeu care, desi strabat „valea plangerii” ( Psalmul 84,6 ), se indreapta cu incredere spre tarmurile Canaanului ceresc.

 

     „Bucurati-va totdeauna !” ( 1 Tesaloniceni 5,16 )

     Un autor crestin afirma ca „a ne impotrivi melancoliei, gandurilor si sentimentelor de nemultumire este o datorie clara – tot asa cum a ne ruga este o datorie. Daca ne indreptam catre cer, putem merge ca un grup de bocitoare, gemand si plangandu-ne tot drumul pana la casa Tatalui nostru ?” ( E.G.Withe, Divina vindecare, p. 251-253 )

Oare ce trebuie sa caracterizeze adevarata religie: tristetea sau bucuria, teama sau increderea in Dumnezeu ? Psalmii, in general, si Psalmul 100, in special, ne prezinta latura luminoasa a adevaratei relatii cu Dumnezeu, care este caracterizata nu de teama, indoiala si neincredere, ci de o bucurie de necuprins.

Asemenea unui izvor care nu poate fi incatusat, din inima psalmistului izbucneste un noian de sentimente si trairi pozitive la adresa Creatorului sau: „Strigati de bucurie catre Domnul, toti locuitorii pamantului ! Slujiti Domnului cu bucurie, veniti cu veselie inaintea Lui !” ( vers. 1.2 ).

Din nefericire, unii crestini au pierdut demult bucuria inchinarii. Fetzele prelungi si triste din icoanele bizantine devin realitate in propria lor viata. Genul de crestini care se plang la tot pasul pare sa ne convinga de faptul ca bucuria si fericirea ar fi un pacat grav si ca adevarata evlavie nu poate fi cultivata decat in atmosfera tristetii, a lacrimilor, a saraciei si a suferintei.

Religia adevarata, desi ne indeamna sa plangem pentru pacatele noastre si sa ne zdrobim inimile inaintea Domnului, nu ne lasa intr-o stare de permanenta melancolie. Dumnezeul iubirii vrea ca adevaratii Sai copii sa vada nu doar spinii si frunzele ofilite ale trandafirilor, ci sa se bucure de florile lor parfumate, de maretia muntilor, de verdele primaverii, de harul Sau imbelsugat, revarsat in mii de binecuvantari de care avem zilnic parte. Un Dumnezeu fericit, asa cum Il prezinta Biblia ( vezi 1 Timotei 6,15 ) nu poate fi cu adevarat fericit daca nu sunt fericite si creaturile Sale inteligente. De aceea, „Bucurati-va totdeauna in Domnul ! Iarasi zic: „Bucurati-va !” ( Filipeni 4,4 )

 

     Bucuria cunoasterii

     Sensul biblic al verbului „a cunoaste” cuprinde un complex de aspecte: gandirea, adeziunea, fidelitatea, dar si dragostea fatza de o persoana cunoscuta. In Psalmul 100, verbul „ a sti” ocupa o pozitie centrala, toate popoarele lumii fiind invitate sa-L cunoasca pe Dumnezeul poporului Israel, ca singurul Dumnezeu adevarat si singurul Creator, care a intrat in legamant cu poporul Sau: „Sa stiti ca Domnul este Dumnezeu ! El ne-a facut, ai Lui suntem; noi suntem poporul Lui si turma pasunii Lui” ( vers. 3 ).

Cunoasterea de Dumnezeu pe care o recomanda psalmistul nu este teoretica, rece si distanta. Bucuria adevarata nu vine niciodata in urma unei astfel de cunoasteri. Psalmistul ne vorbeste despre un Dumnezeu care intra intr-o relatie de dragoste cu creaturile Sale.

Imaginea pastorului pe care ne-o sugereaza versetul 3, un pastor care se ingrijeste de turma sa si de nevoile ei, este des intalnita pe paginile Scripturii. Menirea ei este sa ne incurajeze sa ne apropiem cu deplina incredere de Dumnezeu, asa cum turma de oi recunoaste glasul pastorului ei si se odihneste linistita sub calauzirea lui.

Faptul ca suntem creaturile lui Dumnezeu si ca Ii apartinem nu doar prin creatie, ci mai ales prin rascumpararea realizata pe cruce, ar trebui sa ne produca o bucurie imensa. Desi traim in „valea plangerii” ( Psalmul 84,6 ), durerile inerente ale vietii nu ar trebui sa ne smulga din inima bucuria constientei identitatii noastre. Stim ca suntem ai Lui si mai stim ca El ne iubeste, iar aceasta „stiinta” ne este suficienta.

Chiar pe acest pamant blestemat, inconjurat de pericole si suferinte de tot felul, un copil al lui Dumnezeu poate cunoaste acea bucurie profunda, de origine cereasca, alimentata necontenit din „apele” care izvorasc din tronul lui Dumnezeu. Sa nu uitam niciodata ca „El ne-a facut, ai Lui suntem”, ca identitatea noastra este in cer si tot acolo se afla si destinatia noastra finala.

Nu am aparut la intamplare, nici nu navigam la intamplare pe marele ocean al vietii. Ne indreptam spre Casa Tatalui ceresc, iar acest lucru ar trebui sa fie un izvor de bucurie imensa.

 

     Atmosfera cerului

     Cantarea de lauda este insasi esenta atmosferei ceresti. Cand cerul vine in contact cu pamantul, muzica sfanta si inaltatoare se naste spontan in inimile si pe buzele oamenilor care contempla maiestatea divina. Nimic fals, nimic fortat in toata aceasta cascada de imnuri de lauda la adresa Creatorului. Totul izvoraste din contemplarea maretiei divine, a frumusetii caracterului Sau si a minunilor Creatiei Sale, impreuna cu constienta infinitei distante care exista intre Creator si creaturile Sale inteligente.

Chemarea psalmistului: „Intrati cu laude pe portile Lui, intrati cu cantari in curtile Lui ! Laudati-L si binecuvantati-I Numele !” ( vers. 4 ) are in vedere sanctuarul pamantesc. Insa, prin extindere, aceasta chemare se refera la toate locurile in care se aduce inchinare lui Dumnezeu. Intrarea in templul pamantesc, sau in oricare alt locas inchinat Numelui lui Dumnezeu, poate fi comparata cu intrarea in sala de audienta din palatul Sau regal.

Psalmistul nu se rezuma doar la a chema locuitorii pamantului de a se inchina viului Dumnezeu. Ultimul vers al psalmului contine justificarea unei asemenea chemari. De fapt, finalul psalmului este o intreita marturisire de credinta. De ce este firesc si frumos din partea noastra sa-I aducem Domnului o inchinare plina de bucurie ? Iata cateva motive:

1) Este firesc sa-I aducem Domnului o inchinare cu bucurie pentru ca „Domnul este bun”, iar bunatatea Sa o gusta deopotriva si cei buni, dar si cei rai. Insusi Mantuitorul ne asigura de acest lucru: „Caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni, si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” ( Matei 5,45 ).

2) Este firesc sa-i aducem Domnului o inchinare cu bucurie pentru ca bunatatea Sa nu este ocazionala si de moment, ci „bunatatea Lui tine in veci”. Chair si atunci cand Ii intoarcem spatele cu indiferenta, ca niste fii risipitori si nerecunoscatori, iubirea Tatalui ceresc ne urmareste in cele mai indepartate colturi ale existentei noastre, unde fugim de Fatza Lui.

3) Si, in sfarsit, este firesc sa-I aducem Domnului o inchinare cu bucurie pentru ca „credinciosia Lui tine din neam in neam” ( vers. 5 ). Generatie dupa generatie, toti se bucura de binecuvantarile si credinciosia lui Dumnezeu in relatie cu omul. Angajarea constanta a lui Dumnezeu fatza de legamantul incheiat cu poporul Sau nu poate fi tulburata de nimic. Nici macar de infidelitatea noastra. Caci „chiar daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

In toate legamintele incheiate de Dumnezeu cu omul, Dumnezeu a fost, este si va fi intotdeauna partea stabila, fidela si neschimbatoare. „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” – ne asigura chiar El prin pana profetului Sau ( Maleahi 3,6 ). Iar apostolul Iacov, de partea sa,   intareste ideea ca „in El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ).

Daca au fost si sunt si azi incalcate legamintele lui Dumnezeu cu omul, atragand dupa sine si consecintele inerente, aceasta se intampla doar din cauza nestatorniciei noastre. Si totusi, in ciuda acestei triste realitati, „Domnul este bun; bunatatea Lui tine in veci si credinciosia Lui din neam in neam” ( vers. 5 ).

Care dintre zeii, idolii si dumnezeii lumii poate fi pus alaturi de El ? Niciunul ! Dumnezeu este unic si merita toata lauda si inchinarea fiintei noastre. „Caci chiar daca ar fi asa numiti „dumnezei”, fie in cer, fie pe pamant ( cum si sunt in adevar multi „dumnezei” si multi „domni” ), totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Iisus Christos, prin care sunt toate lucrurile si prin El si noi” ( 1 Corinteni 8, 5.6 ).

Lori Balogh

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free