Psalmul 103 – Un imn inchinat bunatatii lui Dumnezeu

Psalmul 103 – Un imn inchinat bunatatii lui Dumnezeu

 

Un psalm al lui David

  1. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt
  2. Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!
  3. El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale,
  4. El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
  5. El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
  6. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.
  7. El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel.
  8. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.
  9. El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie.
  10. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
  11. Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
  12. cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
  13. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
  14. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.
  15. Omul – zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!
  16. Când trece un vânt peste ea, nu mai este şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
  17. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El şi îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor,
  18. pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească.
  19. Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.
  20. Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui!
  21. Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!
  22. Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântează, suflete, pe Domnul!”

 

O perla intre perle

     Scriind Psalmul 103, David a dat nastere unei adevarate capodopere a literaturii biblice si universale, o adevarata perla literara intre alte nestemate care impodobesc Cartea Psalmilor. Acest imn exuberant a fost intotdeauna popular si indragit, atat prin frumusetea exprimarii si delicatetea sentimentelor, cat si datorita teologiei de inalta tinuta pe care o gasim in versurile sale.

In esenta, Psalmul 103 este exprimarea spontana a unei inimi pline de recunostinta la adresa lui Dumnezeu. Nu intamplator, el a fost supranumit „o cantare a cantarilor”, inchinata bunatatii lui Dumnezeu, despre care un comentator afirma ca in el avem cea mai frumoasa parafrazare a marelui adevar rostit de evanghelistul Ioan: „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ).

Desi autorul porneste de la exprimarea unor sentimente personale, nascute din contemplarea bunatatii lui Dumnezeu si a binecuvantarilor primite in propria sa viata, in final el cheama intreaga Creatie la inchinare si lauda la adresa lui Dumnezeu.

Frumusetea si popularitatea psalmului se datoreaza si faptului ca Dumnezeu este zugravit mai mult ca un Tata iubitor decat ca un Stapan drept, accentuand mai mult latura iubirii divine, decat pe cea a dreptatii.

Psalmii 103 si 104 sunt psalmi pereche. In timp ce primul preamareste mila si indurarea lui Dumnezeu, cel de-al doilea pune in lumina minunile Creatiei Sale. Daca Scriptura s-ar fi redus la continutul Psalmului 103, ar fi fost suficient pentru noi sa cunoastem esenta caracterului Dumnezeului caruia ne inchinam: dragostea. Si, coplesiti de aceasta dragoste care intrece orice cunostinta, vom da curs invitatiei pe care psalmistul o face fiecarei fapturi omenesti de a-L binecuvanta pe Domnul cu intreaga fiinta.

A-L lauda pe Dumnezeu este un minim pe care-l putem face ca raspuns la bunatatea Sa fatza de noi. Insa un minim care in ochii Sai reprezinta enorm de mult !

 

Dialog cu sinele

     Primele doua versete si ultima parte a versetului 22 sunt construite pe baza unui dialog pe care psalmistul il poarta cu propriul sau suflet: „Binecuvanteaza, suflete pe Domnul, si tot ce este in mine sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant ! Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita niciuna din binefacerile Lui !” ( vers. 1.2 ).

Este dialogul dintre ratiune si inima, in care ratiunea, constienta de binecuvantarile primite din partea cerului, indeamna inima sa se reverse in torente de recunostinta la adresa Celui care este izvorul acestor binecuvantari.

Ce bine ar fi daca in viata noastra de zi cu zi, pe tronul fiintei noastre ar sta ratiunea condusa de Duhul lui Dumnezeu, si nu inima ! In planul Creatorului, am fost creati cu ratiunea asezata pe tron, cu inima supusa ratiunii, si cu trupul supus atat ratiunii, cat si inimii. Aparitia pacatului in lume a schimbat insa radical ordinea fireasca stabilita de Creator. Astazi, in fiinta umana decazuta nu mai domneste ratiunea, ci inima. In alegerile sale, omul nu se mai ghideaza dupa indemnurile ratiunii, ci ale inimii.

     „Ia-o, caci imi place !” – a fost cererea tanarului Samson facuta tatalui sau, care-si avertiza fiul neintelept de faptul ca drumul pe care apucase nu era drumul cel bun ( vezi Judecatori 14,3 ). Acest om, inzestrat cu talente si puteri neobisnuite in vederea unei misiuni speciale, si-a detronat cu buna stiinta ratiunea, lasand ca inima sa inselatoare sa preia controlul deciziilor. Iar finalul tragic al lui Samson il stim cu totii…

In dialogul cu sinele, David isi indeamna inima sa binecuvanteze Numele Domnului si sa nu uite niciodata ceea ce El a facut in viata sa. In functie de situatie, uitarea poate fi o mare binecuvantare, dar si un grav defect de caracter. A uita raul care ti s-a facut este o mare binecuvantare si un gest de noblete a caracterului. Insa a uita binele care ti s-a facut reprezinta dovada unei gauri negre din caracterul tau. Iar atunci cand uitarea vizeaza binefacerile fara numar ale lui Dumnezeu in viata noastra, ea devine de-a dreptul un pacat respingator.

De aceea, un scriitor inspirat afirma: „N-avem de ce sa ne temem pe viitor decat sa uitam calea pe care ne-a calauzit Domnul si invataturile Lui in istoria noastra trecuta.”  Cine uita binecuvantarile lui Dumnezeu, primite in propria viata, risca sa naufragieze in orice moment pe marea tulburata a vietii. Iar cel ce isi uita istoria, risca sa repete greselile trecutului. De aceea, „Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita niciuna din binefacerile Lui !” ( vers. 2 ).

 

Ce face Dumnezeu pentru om

     Chemarea pe care David o face propriului sau suflet de a binecuvanta Numele Domnului nu este lipsita de fundament. Psalmistul nu implineste un ritual care are drept scop imbunarea zeului sau, asa cum se intampla in majoritatea religiilor pagane. Lauda si recunostinta sa au la baza niste actiuni pe care Dumnezeu deja le-a facut in viata sa. In versetele 3-6, el enumera sase actiuni divine in favoarea omului pacatos, pentru care Dumnezeu merita intreaga noastra recunostinta:

1) Iertarea: „El iti iarta toate faradelegile tale” ( vers. 3 pp. ). Nu doar unele pacate, ci toate, fara exceptie. Insa cu o conditie: toate aceste pacate sa fie marturisite si parasite.

     2) Vindecarea fizica: „El iti vindeca toate bolile tale” ( vers. 3 up. ). Chiar toate bolile posibile ? Chiar si diabetul, depresia, cancerul sau lepra ? Da, la Dumnezeu nimic nu este imposibil. In calitatea Sa de Creator, El cunoaste cel mai bine modul de functionare  al masinariei organismului omenesc, avand la indemana toate posibilitatile de „depanare” a acestuia.

Da, El poate vindeca orice boala existenta. Avem insa deplina incredere in El, chiar daca in intelepciunea Sa considera ca trebuie sa suportam „tepusul” bolii intreaga viata ? ( vezi 2 Corinteni 12,7-10 ).

3) Ocrotire si izbavire: „El iti izbaveste viata din groapa” ( vers. 4 pp. ) Cineva afirma, mai in gluma, mai in serios, ca cel mai periculos lucru in aceasta viata este sa traiesti. De ce ? Pentru ca risti in fiecare moment sa mori.

Si, intr-devar, asa stau lucrurile in scurta si efemera noastra viata. Ne pandesc pericole la fiecare pas, dupa fiecare colt de strada si de existenta. De unele din ele suntem constienti, insa de cele mai multe ori nu ne dam seama de ele. Viata merge inainte si totul merge ca uns, privim cu incredere spre viitor, fara sa stim ca anul trecut, ca ieri sau chiar astazi am fost ocrotiti si izbaviti din necazuri inimaginabile prin grija plina de dragoste a lui Dumnezeu.

Va veni insa o zi in care, ca intr-un urias film panoramic, vom vedea nenumaratele situatii in care dragostea lui Dumnezeu ne-a salvat de saracie, faliment, boala, accidente, nefericire si, in final, de moarte prematura. Daca vom fi gasiti vrednici pentru Imparatia lui Dumnezeu, toate aceste dovezi ale grijii Tatalui nostru ceresc vor constitui tot atatea motive de lauda in vesnicia care ne asteapta. Si daca astfel stau lucrurile, de ce sa nu incepem vesnicia inca de pe acum ?

     4) Har: „El te incununeaza cu bunatate si indurare” ( vers. 4 up. ). In aceasta viata avem nevoie de o multime de lucruri. Insa cea mai mare nevoie a omului pacatos este nevoia de har din partea lui Dumnezeu. Un har care sa acorde iertare de pacate, un har care sa restaureze fiinta umana distrusa de consecintele pacatului, un har care sa-l readuca pe om la starea initiala, in punctul „ 0” al Creatiei. Iar din acel punct, omul sa poata incepe vesnicia alaturi de Creatorul sau.

Paraliticul adus inaintea Mantuitorului avea nevoie cu siguranta de vindecarea fizica. Cu toate acestea, Iisus ii acorda intai iertare de pacate, stiind ca aceasta era nevoia lui cea mai presanta ( vezi Matei 9, 1-7 ).

Nu-i asa ca, atunci cand te vezi „rastignit” pe crucea vreunui necaz oarecare, asemenea talharului pocait, rastignit langa Domnul, preferi sa stii ca vei fi mantuit prin harul Sau, decat sa fii dat jos de pe cruce  ( vezi Luca 23, 39-43 ) ? Nu este mai bine sa-L ai pe Domnul langa tine in mijlocul cuptorului incercarii, asemenea celor trei tineri evrei din Babilon, decat sa fii in afara cuptorului, insa fara prezenta Sa ( vezi Daniel 3 ) ?

5) Vitalitate: „El iti satura de bunatati batranetea si te face sa intineresti iarasi ca vulturul” ( vers. 5 ). Pentru un copil al lui Dumnezeu, batranetea nu este varsta expirarii, ci al unei vitalitati care aduce roade bogate.

Imaginea vulturului care naparleste si intinereste nu are nicio baza stiintifica. Ea reprezinta doar o figura de stil prin care psalmistul vrea sa exprime vigoarea spirituala de care beneficiaza un pacatos iertat.

Te simti obosit de povara anilor pe care o porti pe umeri ? Simti ca nu mai ai nimic de facut in aceasta viata pentru Dumnezeu, pentru societate, pentru familie si pentru tine insuti ? Iata ce promisiune iti face Tatal ceresc: „Ascultati-Ma, casa lui Iacov, si toata ramasita casei lui Israel, voi, pe care v-am luat in spinare de la obarsia voastra, pe care v-am purtat pe umar de la nasterea voastra: pana la batranetea voastra Eu voi fi Acelasi; pana la caruntetele voastre va voi sprijini. V-am purtat si tot vreau sa va mai port, sa va spijinesc si sa va mantuiesc” ( Isaia 46, 3.4 ).

     6) Judecata: „Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti” ( vers. 6 ). In lumea in care tarim, avand toate valorile intoarse cu susul in jos, dreptatea absoluta este o utopie. Nedreptati peste nedreptati se savarsesc la fiecare colt de strada, de la celula de baza a societatii, care este familia, pana in cele mai inalte cercuri guvernamentale.

Intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, toti suntem „asupriti” din cauza nedreptatilor inerente vietii. Avem insa o nadejde care nu inseala: Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al dreptatii, iar judecata Sa finala va restabili definitiv si pe deplin dreptatea in Univers.

Si acum sa recapitulam ! Ce face Dumnezeu pentru un pacatos ca mine si ca tine ? El ne iarta pacatele, ne ofera vindecare fizica, ne ocroteste si ne izbaveste din necazuri, ne acorda har si indurare si ne ofera vitalitate fizica si spirituala pana la adanci batraneti, eliberandu-ne de asuprire si nedreptate. Cum sa nu binecuvantam Numele unui astfel de Dumnezeu ?

 

Cum este Dumnezeu

     De la enumerarea actiunilor lui Dumnezeu in favoarea omului pacatos, psalmistul trece la contemplarea caracterului Sau. Versetele 8-18 reprezinta o incercare de creionare a portretului moral al Creatorului. Nu este un tablou complet, caci cine dintre muritori poate cuprinde in slabele lui cuvinte infinitiul divin ? Totusi, trasaturile esentiale ale caracterului lui Dumnezeu sunt scoase in evidenta printr-un limbaj menit sa ne apropie de El.

Cum este Dumnezeul Scripturii, Acel Dumnezeu caruia ne inchinam si langa care dorim sa ne petrecem vesnicia ? Ne raspunde psalmistul in cuvinte simple, dar pline de farmec: „Domnul este indurator si milostiv, indelung rabdator si bogat in bunatate. El nu Se cearta fara incetare si nu tine mania pe vecie. Nu ne face dupa pacatele noastre, nu ne pedepseste dupa faradelegile noastre” ( vers. 8-10 ).

Si ca sa ne convinga si mai mult de frumusetea caracterului divin, David se foloseste de trei imagini familiare:

  • O imagine spatiala verticala: „Cat sunt de sus cerurile fatza de pamant, atat de mare este bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El” ( vers. 11 ).
  • O imagine spatiala orizontala: „Cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult indeparteaza El faradelegile noastre de la noi” ( vers. 12 ).
  • O imagine a familiei omenesti: „Cum se indura un tata de copiii lui, asa se indura Domnul de cei ce se tem de El” ( vers. 13 ).

Toate aceste imagini nu au alta menire decat aceea de a descrie intensitatea iubirii lui Dumnezeu fatza de om in toate dimensiunile ei, „asa incat Christos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta, pentru ca avand radacina si temelia pusa in dragoste, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea, si sa cunoasteti dragostea lui Christos care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu” ( Efeseni 3, 17-19 ).

Cum mai este Dumnezeu ? In mintea omului care se simte efemer ca iarba si ca floarea de pe camp, se naste uneori intrebarea: Poate oare Dumnezeu, care traieste departe, in cerul Sau plin de slava, sa ma inteleaga pe mine, care sunt doar o mana de tarana si un fir de praf pe cumpana Universului ?

Raspunsul psalmistului este fara echivoc: „Caci El stie din ce suntem facuti, Isi aduce aminte ca suntem tarana” ( vers. 14 ). Dar la ce ne-ar folosi aceasta cunostinta, daca El ar ramane acolo indiferent, inconjurat de imnurile de lauda ale ingerilor, bucurandu-Se de slava Sa, in timp ce noi am tanji fara speranta dupa o viata mai buna ?

Evident ca nu ne-ar folosi la nimic o astfel de cunostinta. Dumnezeul Scripturii este insa cu totul diferit de Dumnezeul deistilor. El nu sta ascuns in spatele unei cortine transcendentale, indiferent la nevoile noastre si la strigatele noastre dupa ajutor. Iar psalmistul ne asigura de acest mare adevar: „Dar bunatatea Domnului tine in veci pentru copii lor, pentru cei ce pazesc legamantul Lui si isi aduc aminte de poruncile Lui ca sa le implineasca” ( vers. 17.18 ).

Este atat de incrajator gandul ca Dumnezeu nu este indiferent fatza de niste fapturi atat de vremelnice ca noi ! Dar si mai incurajator este faptul ca El Se pleaca cu indurare nu doar spre cei care isi pun increderea in El, ci chiar si peste generatiile viitoare. Finalul Poruncii a treia din Decalog ne asigura de acest lucru: „Si ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” ( Exodul 20, 6 ).

 

Un Suveran demn de respect

     Psalmul 103 se incheie cu o imagine grandioasa. Dumnezeu este zugravit ca un Imparat care stapaneste peste intreaga Sa Creatie, si caruia toate fiintele din Univers sunt invitate sa-I binecuvanteze Numele.

     „Domnul Si-a asezat scaunul de domnie in ceruri si domnia Lui stapaneste peste tot. Binecuvantati pe Domnul, ingerii Lui, care sunteti tari in putere, care impliniti poruncile Lui si care ascultati de glasul cuvintelor Lui ! Binecuvantati pe Domnul, toata ostirea Lui, robii Lui, care faceti voia Lui ! Binecuvantati pe Domnul, toate lucrarile Lui, in toate locurile stapanirii Lui ! Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul ! ( vers. 19-22 ).

Intregul Univers este chemat sa binecuvanteze Numele lui Dumnezeu. Iar Cartea Apocalipsei ne deschide cortina viitorului, indemnandu-ne sa privim la clipa in care acest lucru va deveni realitate.

Intr-o simfonie grandioasa, la care vor participa toate fiintele inteligente din Univers, se va auzi la unison „Cantarea lui Moise si a Mielului”. Iar refrenul grandios al acestui imn va fi: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( Apocalipsa 15, 3 ).

Vom participa si noi la aceasta grandioasa simfonie pentru binecuvantarea Numelui lui Dumnezeu ? Depinde doar de alegerea pe care o facem zi de zi in aceasta viata.

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free