Reteta fericirii pentru o lume nefericita

Reteta fericirii pentru o lume nefericita

O predica ce te lasa perplex

     Predica de pe Munte i-a socat nu doar pe ascultatorii Domnului Christos ( si nu erau putini ! ), ci si pe cei din generatiile urmatoare de crestini, pana in zilele noastre. Ea continua sa socheze si astazi, cu atat mai mult cu cat traim intr-o lume din ce in ce mai materialista si secularizata, din ce in ce mai straina de valorile morale ale crestinismului primar.

Probabil ca subiectele in discutie, dar mai ales perspectiva din care au fost abordate de Mantuitorul, i-a calcat pe nervi pe unii dintre cei care au ascultat aceasta predica. Daca ne referim doar la cele noua Fericiri din introducerea Predicii de pe Munte, acestea rastoarna fundamental conceptia lumii noastre cu privire la fericire, dinamitand-o.

De-a lungul intregii istorii a lumii noastre, oamenii au crezut intotdeauna ca fericirea este privilegiul de care se pot bucura doar cei bogati, puternici si aroganti. Dar vine Iisus si spune altceva: Fericiti sunt cei saraci in duh. Oamenii au crezut intotdeauna ca fericiti sunt cei care rad, care au sertarele memoriei lor ticsite cu bancuri si anecdote, care au buzunarele si conturile bancare pline, care au case, pamanturi, afaceri prospere si isi permit vacante de lux. Dar vine Iisus si spune altceva: Fericiti sunt cei ce plang.

Oamenii au crezut mereu ca fericiti sunt cei care au camarile, pivnitele, depozitele, podurile si stomacurile pline. Dar vine Iisus si spune ca fericiti sunt cei ce flamanzesc si inseteaza dupa neprihanire. Oamenii au crezut ca fericiti sunt durii lumii noastre, cei care hotarasc dintr-o singura trasatura de creion granitele tarilor lumii. Dar vine Iisus si spune ca nu cei duri si cei lipsiti de empatie au parte de fericire, ci dimpotriva, cei milosi au parte de ea.

Oamenii au crezut intotdeauna ca cei care conduc destinele popoarelor, care provoaca razboaie si ii persecuta pe semenii lor sunt puternici si fericiti. Dar vine Iisus si spune contrariul: Nu cei ce provoaca lupte si persecutii sunt fericiti, ci cei impaciuitori si cei care suporta persecutia sunt cu adevarat fericiti.

Si, in sfarsit, oamenii au crezut intotdeauna ca fericiti sunt cei care sunt laudati, flatati, lingusiti si apreciati de societate. Dar vine Iisus si rastoarna din temeilie aceasta mentalitate: Fericiti sunt cei neintelesi, marginalizati si vorbiti de rau din pricina credintei in El.

Ce imagine deformata despre fericire are lumea noastra ! Fericirea pe care si-o imagineaza lumea este o Fata Morgana, o iluzie desarta, un esec total, un faliment deplin. Intr-o astfel de lume nefericita vine Fiul lui Dumnezeu ca sa ne arate adevarata „reteta” a fericirii. O reteta simpla, compusa din noua ingrediente pe care le intalnim pretutindeni de-a lungul vietii, dar care reprezinta Calea spre adevarata si durabila fericire.

„Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor !

     Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati !

     Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul !

     Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati !

     Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila !

     Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu !

     Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu !

     Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor !

     Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocara, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra ! Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe prorocii care au fost inainte de voi.” ( Matei 5, 3-12 ).

 

Dreptul la fericire

In 4 iulie 1776 a fost adoptata Declaratia de Independenta a SUA, al carui autor este Thomas Jefferson, devenit ulterior cel de-al treilea presedinte american. In cel de-al doilea paragraf al acestei declaratii se afla o prevedere care este enuntata in felul urmator:

„Consideram aceste adevaruri ca fiind evidente prin ele insele, ca toti oamenii sunt creati egali, ca ei sunt inzestrati de Creator cu anumite drepturi inalienabile, ca printre acestea se afla Viata, Libertatea si cautarea Fericirii” ( 1 ).

Dreptul la cautarea fericirii nu este prevazut explicit in Constitutia SUA, insa el face parte din constitutiile statelor americane, cat si in articolul 13 din Constitutia Japoniei. Un amanunt demn de observat este acela ca in constitutiile diferitelor state americane nu este prevazut dreptul la fericire, ci dreptul la cautarea fericirii, ceea ce este cu totul altceva.

Oare aceasta formulare a unui drept fundamental al omului a tinut cont de revelatia Scripturii si de conditia umana decazuta in care ne aflam ? Din raportul Genezei cu privire la ispitirea si caderea primilor nostri parinti reiese ca omul pacatos si razvratit impotriva Creatorului sau a pierdut dreptul la fericire:

„Femeii i-a zis: „Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta: cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine”. Omului i-a zis: „Fiindca ai ascultat de glasul nevestei tale, si ai mancat din pomul din care iti poruncisem: „Sa nu mananci deloc din el !”, blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale. Spini si palamida sa-ti dea, si sa mananci iarba de pe camp. In sudoarea fetzei tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat. Caci tarana esti, si in tarana te vei intoarce” ( Geneza 3, 16-19 ).

Si, intr-adevar, suferinta fizica si sufleteasca, abuzurile de tot felul, blestemul cazut asupra pamantului, truda pentru castigarea existentei si, in final, moartea nu fac deloc casa buna cu fericirea pe care Creatorul a intentionat-o sa o ofere omului iesit din mainile Sale.

Insa aceeasi Scriptura, vorbindu-ne despre harul lui Dumnezeu, manifestat pe deplin in jertfa lui Christos, ne asigura ca avem dreptul sa cautam din nou fericirea. Ca o vor gasi doar unii oameni, si acestia putini la numar, aceasta este o alta problema. Dar prin crucea lui Christos, dreptul de a cauta fericirea este redat tuturor oamenilor, fara deosebire.

Cine dintre muritori nu cauta fericirea pe o cale sau alta, constient sau inconstient, prin propriile eforturi sau impreuna cu societatea ? O cauta si betivul cazut in sant ? Da, si el o cauta. O cauta si drogatul care isi injecteaza heroina ? Da, si el o cauta. Dar omul de afaceri care are insomnii din cauza perspectivei falimentului, sau care, dimpotriva, are conturile bancare pline ? Da, si el cauta fericirea.

Cu totii cautam, intr-un fel sau altul, fericirea, potrivit propriei noastre structuri interioare si potrivit propriilor noastre aspiratii. O cautam cand alergam dupa un castig mai mare, cand mergem pe poteci de munte admirand frumusetile naturii, cand ne casatorim, cand mergem in vacanta, cand ne asezam la masa, cand ne conducem copiii la scoala sau cautam in librarii o carte buna. Tot ceea ce facem din proprie initiativa, liberi si nesiliti de imprejurari, este o permanenta cautare a fericirii.

Dar oare cautam fericirea acolo unde trebuie ?

 

„Fantani crapate” sau „izvor” ?

Primii oameni care au cautat fericirea acolo unde nu trebuie au fost chiar primii nostri parinti. In gradina Edenului, acolo unde nu le lipsea nimic din ceea ce ar fi putut sa le implineasca existenta, „sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume” ( Apocalipsa 12, 9 ) le-a sugerat ca totusi le lipsea ceva: exact lucrul care le fusese interzis de Creator. Si cei doi au intins mana dupa fericire acolo unde ea nu era.

Cata „fericire” au gasit primii nostri parinti in fructul oprit vedem cu totii astazi. De acolo, din pacatul originar, ni se trage si noua irezistibila tendinta de a cauta fericirea acolo unde nu ar trebui sa o cautam.

Greseala aceasta nu o fac doar oamenii de rand, needucati si fara orizont intelectual. Greseala aceasta au facut-o si continua sa o faca si oamenii foarte inteligenti. Priviti la Solomon, cel mai inteligent om care a trait vreodata pe pamant ( nu spun intelept, caci, din nefericire, Solomon nu a fost intotdeauna intelept ! ). Cititi marturia lui cu privire la incercarile repetate si perseverente de a gasi fericirea, asa cum o avem scrisa in cartea Eclesiastul ( cap. 1,12- 2,11 ).

Ca om cu o inteligenta sclipitoare, Solomon a cautat fericirea in cunoasterea stiintifica, instruindu-se si cercetand tot ce se afla sub soare cu mijloacele pe care le avea la indemana la acea data. Dar fericirea nu era nici in educatie, nici in stiinta, nici in cunoastere.

Apoi a cautat-o in placeri senzuale, avand legaturi cu peste o mie de femei. Dar nici in aceste placeri atat de vanate de om nu a gasit fericirea. Fiind putred de bogat, si-a permis sa achizitioneze tot ce-si putea dori un om pe vremea aceea: palate, gradini, iazuri, robi, turme de vite, herghelii de cai… Dar fericirea nu era in nimic din toate acestea.

Solomon a cautat apoi fericirea in muzica, vin si petreceri de tot felul. Dar care a fost concluzia sa finala? „Totul este desertaciune si goana dupa vant” ( Eclesiastul 2,11 ). Daca marele imparat ar fi trait in zilele noastre, probabil ca si-ar fi scris experienta in cu totul alte cuvinte:

     „Mi-am construit vile luxoase si dotate cu ultima tehnologie in cele mai renumite statiuni din tara si strainatate. Am avut livezi intregi cu pomi fructiferi de pe toate continentele, am avut mii de hectare cu culturi bio si propriile mele ferme de pasari si vite. Am condus o multime de afaceri prospere, care mi-au umplut conturile din bancile elvetiene. Am fost casatorit cu cele mai frumoase modele si vedete de cinema, si mi-am impodobit palatele cu cea mai scumpa mobila de import. Garajele mele erau pline cu ultimele modele de limuzine de lux; aveam avion si elicopter personal, precum si cel mai luxos iaht care a existat vreodata. Mi-am petrecut vacantele in cele mai exotice locuri din lume. Viata intreaga a fost o contiuna petrecere.”

Oare care ar fi fost concluzia lui Solomon daca ar fi trait in secolul nostru asa cum a trait acum trei mii de ani ? Sunt convins ca ar fi ajuns la aceeasi concluzie: „Totul este desertaciune si goana dupa vant.”

De ce sunt nefericiti atatia oameni, desi toti au dreptul sa caute fericirea ? Noi ne pricepem sa dam tot felul de explicatii, care mai de care mai savante, insa, de data aceasta, sa-L lasam pe Dumnezeu sa puna degetul pe rana si sa ne arate cauza principala a nefericirii omului.

Prin pana inspirata a profetului Ieremia, Dumnezeu ne dezvaluie cauza nefericirii majoritatii oamenilor: „M-au parasit pe Mine, Izvorul apelor vii, si si-au sapat puturi crapate, care nu tin apa” ( Ieremia 2,13 ).

Desi limbajul este metaforic, specific Orientului, nu ne este greu sa-i descifram intelesul. Daca Dumnezeu este unicul Izvor al fericirii, caci, in calitate de Creator, El poate implini toate nevoile, aspiratiile si dorintele umane, inseamna ca cei care-I intorc spatele, de fapt intorc spatele propriei lor fericiri.

Si cat de straniu si dureros este sa renunti la un izvor care curge langa tine, pentru a prefera o fantana crapata, care nu are apa in ea ! Din nefericire, viata celor mai multi oameni este ca un pustiu plin cu astfel de fantani seci.

Intr-o astfel de lume plina de „fantani” crapate, sapate de oamenii in cautarea fericirii, a venit Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, sa ne spuna cateva secrete ale fericirii. Ar fi putut sa le tina doar pentru Sine. Totusi, ni le-a spus, chiar daca ele ne socheaza, iar pe unii dintre noi chiar ne calca pe nervi.

 

Fericirile vs. Decalogul

Pentru unii crestini, enuntarea celor noua Fericiri in timpul Predicii de pe Munte echivaleaza cu rostirea Celor Zece Porunci pe Muntele Sinai. In opinia lor, Fericirile ar reprezenta Legea cea noua a lui Christos, care o inlocuieste pe cea veche data la Sinai, devenita anacronica, depasita.

Nimic mai gresit ! Cei care gandesc in felul acesta pierd din vedere faptul ca Insusi Mantuitorul ne-a asigurat in aceeasi Predica de pe Munte: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte sa se fi intimplat toate lucrurile” ( Matei 5, 17.18 ).

Decalogul reprezinta baza moralitatii omului, nu varful ei. Legea morala ne arata un minimum de moralitate. Omul nu poate cobora mai jos de moralitatea ceruta de Decalog si totusi sa ramana moral. El poate insa urca mai sus de poruncile Decalogului, ajutat de Duhul Sfant, atingand noi culmi ale moralitatii.

Insusi Mantuitorul le atragea atentia contemporanilor Sai in aceeasi Predica de pe Munte: „Va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor” ( Matei 5,20 ).

Asadar, exista un minimum de moralitate cerut de Lege, insa Dumnezeu cere mai mult de la noi. Ascultarea de Lege este necesara, dar nu este suficienta. Legea morala ne cere un minimum de decenta in relatiile cu Dumnezeu si cu semenii nostri.

Aceasta Lege vrea sa ne spuna: „Daca nu-L poti iubi pe Dumnezeu, cel putin nu-I lua Numele in desert si nu-L sfida in fatza, inchinandu-te la alti dumnezei si intr-o alta zi decat ti-a poruncit El. Iar daca nu-l poti iubi pe aproapele tau, macar nu-l ucide, nu-l jefui, nu-i lua nevasta si nu-l minti.”

Cat de dureros trebuie sa fie pentru Dumnezeu cand vede oameni care se impotrivesc chiar si acestui minimum de moralitate pe care El o cere de la noi ! Fericirile merg insa dincolo de cerintele minimale ale legii, ridicandu-ne pe o treapta superioara a moralitatii. Ele ne arata ca scopul vietii este mult mai inalt decat credem noi: este fericirea deplina si vesnica, pe care o putem dobandi doar langa Dumnezeu, „Izvorul apelor vii.”

De-a lungul timpului, au existat numeroase dezbateri pe tema Fericirilor. Cei mai multi comentatori au vazut in ele o scara pe care omul urca progresiv, pornind de la saracia lui spirituala, si culminand cu plinatatea iubirii fatza de Dumnezeu, manifestata prin suportarea oricaror batjocuri si persecutii din cauza credintei.

Am intalnit insa si o interpretare care merita sa fie luata in serios, ea apartinand pastorului Marius Cruceru. Pornind de la obieceiurile si cultura vremii ( Orientul Apropiat al primului secol ), ne putem face o imagine despre auditoriul Mantuitorului in momentul rostirii Predicii de pe Munte.

In centru se afla Iisus, inconjurat indeaproape de ucenicii Sai. Imediat dupa cercul ucenicilor se aflau carturarii, fariseii, oamenii bogati si influenti ai societatii. Urmatorul cerc al ascultatorilor il formau barbatii simpli din popor, apoi femeile cu pruncii in brate, iar la margine: cersetorii, schilozii, oamenii marginalizati de catre societatea in care traiau.

In mod normal, orice orator si-ar fi inceput discursul adresandu-se celor din apropiere, celor mai importanti ascultatori ai sai, pentru ca apoi sa-si indrepte atentia si spre categoriile periferice. Mantuitorul insa i-a surprins pe toti, rasturnad toate asteptarile si cutumele vremii.

Prima Fericire li se adreseaza oamenilor de la periferia grupului de ascultatori, dar si de la periferia societatii: cersetori, handicapati, marginalizati si dispretuiti de cei din jur. Urmatoarea Fericire li se adreseaza femeilor cu copii care plang, fiinte impovarate de grijile familiei. Barbatilor, aflati mai aproape de Iisus, si mereu predispusi sa fie duri in relatiile cu sotiile, copiii si semenii lor, El le vorbeste despre blandete. Tot lor, din cauza grijei zilei de maine pentru ei si familiile lor, Iisus le vorbeste despre foamea si setea dupa neprihanire ca fiind mai importanta decat foamea si setea dupa cele pamantesti.

Urmeaza cercul mai apropiat de Iisus, cel al oamenilor importanti si influenti: carturarii, fariseii si oamenii bogati. Lor Mantuitorul le vorbeste despre nevoia de a fi milosi cu semenii lor, de a avea o inima curata ( aceasta cu atat mai mult cu cat fariseii erau obsedati de curatia ritualica ), si de a fi impaciuitori si nu generatori de conflicte si discordie. Si, in final, ultima Fericire li se adreseaza ucenicilor si tuturor urmasilor lui Christos care urmau sa fie persecutati din cauza credintei.

Daca privim atent la continutul Fericirilor, oamenii din clasele sociale defavorizate sunt inaltati si incurajati prin cuvintele Domnului, in timp ce ceilalti oameni, apartinand categoriilor privilegiate, sunt mustrati si umiliti. Nu cred ca fariseii si carturarii care au ascultat Predica de pe Munte au digerat cu placere aceste Fericiri. Dimpotriva, se pare ca ele le-au provocat o adevarata indigestie.

Privite din aceasta perspectiva, Fericirile, ca de altfel intreaga Predica de pe Munte, reprezinta o adevarata revolutie morala, care a rasturnat toate conceptiile omului despre fericire si despre caile de a ajunge la ea.

 

Posibilitate reala sau Fata Morgana ?

Benjamin Franklin, unul din parintii fondatori ai SUA si semnatar al Declaratiei de Independenta si al Constitutiei americane, spunea: „Constitutia da dreptul la fericire, dar nu o garanteaza. Trebuie sa o gasesti singur.”

De ce majoritatea oamenilor sunt nefericiti ? Nu pentru ca fericirea ar fi o utopie, un vis imposibil de transpus in realitate, ci pentru ca oamenii nu stiu unde sa o caute. Intreaga viata o pierd sapand „fantani” care nu tin apa, in timp ce Izvorul fericirii se afla langa ei. Acestor oameni care alearga dupa fericire, dar nu stiu unde sa o caute, Dumnezeu le spune: „Oh ! De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rau, si fericirea ta ca valurile marii” ( Isaia 48, 18 ).

Dar poti fi fericit intr-o lume nesigura si nedreapta ? Poti fi fericit cand facturile cresc de la o luna la alta, cand pericolul razboiului pluteste in aer, cand coruptia atinge cote alarmante, cand dezastru dupa dezastru se abat asupra pamantului nostru tot mai obosit ? Poti fi fericit cand colegii de scoala sau de serviciu te pun in glumele lor pentru ca esti deosebit de ei, cand medicul tocmai ti-a comunicat un diagnostic sever, iar fiscul te anunta ca ai o suma mare de platit la impozit ?

Daca nu ar fi Fericirile asa cum au fost enuntate de Iisus pe munte, poate ne-am fi indoit de posibilitatea de a fi fericit in lumea noastra. Dar priviti ce paradoxuri contin aceste Fericiri ! Iisus vorbeste despre saracia in duh si in acelasi timp vorbeste despre fericire; vorbeste despre lacrimi, dar concomitent vorbeste si despre fericire; aminteste de foame si sete, si totusi fericirea este posibila; Iisus vorbeste despre batjocuri si persecutii din cauza credintei, si totusi fericirea exista. Cum este posibil acest lucru ?

Cei care studiaza fiinta umana in complexitatea ei, afirma ca ea este alcatuita din sapte componente principale. Omul este in primul rand o fiinta fizica, care are un trup material. De aceea, fericirea lui este legata si de implinirea nevoilor sale fizice, biologice. Insa omul este si o fiinta afectiva, de aceea, pentru a fi fericit, el are nevoie de dragoste. El este si o fiinta inteligenta, rationala. De aceea, pentru a fi fericit, el are nevoie sa cugete liber, sa se exprime liber si sa se dezvolte intelectual.

Omul este si o fiinta sociala, de aceea, pentru a fi fericit el are nevoie de socializare. El este si o fiinta creativa, deci are nevoie de activitate pentru a fi fericit. El este si o fiinta morala, iar pentru a fi fericit trebuie sa aiba o constiinta curata. Si, in sfarsit, omul este o fiinta spirituala, de aceea, pentru a fi fericit el are nevoie de o relatie vie si profunda cu Dumnezeu.

Insa nu este o noutate daca afirmam ca omul nu mai traieste in conditiile desavarsite ale Edenului, ci in cele ale unui pamant lovit si degradat de prezenta pacatului. Este posibil ca in aceste conditii sa ne satisfacem toate aceste nevoi ale fiintei umane ? Desigur ca nu ! Intotdeauna ne va lipsi ceva din cele amintite mai sus: fie sanatatea, fie o hrana mai adecvata, fie dragostea semenilor, fie posibilitatea de a fi activ in domeniile preferate, fie o constiinta curata. Si totusi fericirea este posibila chiar si in aceste conditii.

Priviti-l pe apostolul Pavel, dupa o viata marcata de suferinte si incercari fara numar din cauza credintei in Iisus Christos ! Incarcerat in inchisorile Romei pagane, ce marturisire imbibata de pace si fericire ii face in scris mai tanarului sau colaborator Timotei !

„M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da in ziua aceea Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” ( 2 Timotei 4, 7.8 ).

Cate din nevoile sale fizice, afective, sociale si intelectuale mai puteau fi satisfacute acolo, in intunecata celula unde isi astepta moartea din clipa in clipa ? Dar Jan Huss, pe rugul care-i mistuia trupul, cate din aceste nevoi le mai putea avea implinite ? Si totusi, in mijlocul flacarilor el canta plin de nadejde.

Iata de ce un om, oricat de sarac ar fi, oricat de insingurat si marginalizat de societate ar fi, oricat de batjocorit ar fi de cei din jur, si oricat de nerealizat ar fi pe plan material, social, afectiv, creativ si intelectual, daca se afla intr-o relatie buna cu Dumnezeu, el este fericit. Si aceasta pentru simplul motiv ca el se afla nu langa o fantana seaca si crapata, ci chiar langa Izvorul fericirii depline.

De aceea, apostolul ne asigura: „Voi aveti totul deplin in El, care este Capul oricarei domnii si stapaniri” ( Coloseni 2,10)

 

Si daca mai avem indoieli in privinta posibilitatii de a fi fericiti aici, pe acest pamant bolnav si plin de blestemul pacatului, sa ne aducem aminte de experienta psalmistului Asaf si sa retinem concluzia sa din finalul Psalmului 73:

     „Cat despre mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu; pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost” ( Psalm 73, 28 )

Lori Balogh

 

 

Referinte:

1) https://www.juridice.ro/439850/dreptul-la-cautarea-fericirii.html

Acest articol a fost publicat în Fericirile și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free