Pilda jocurilor de copii

Pilda jocurilor de copii

 

„Cu cine voi asemana neamul acesta de oameni ? Seamana cu niste copilasi care sed in piete si striga la tovarasii lor: „V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si nu v-ati tanguit.” Caci a venit Ioan, nici mancand, nici band, si ei zic: „Are drac !” A venit Fiul omului mancand si band, si ei zic: „Iata un om mancacios si bautor de vin, un prieten al vamesilor si al pacatosilor !” Totusi, intelepciunea a fost indreptatita din lucrarile ei.”

( Matei 11, 16-19 ; vezi si Luca 7, 31-35 )

 

Jocurile copilariei

     Lumea copilariei este plina de lectii pentru adulti. Iar cei care iau seama la aceste lectii au numai de castigat, caci vor deveni mai intelepti si vor fi mai aproape de idealul pe care il are Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Acesta este motivul pentru care Insusi Mantuitorul, referindu-Se la copii, a afirmat ca „Imparatia cerurilor este a celor ca ei” ( Matei 19, 14 up. ). Mai mult decat atat, intr-o ocazie in care ucenicii L-au intrebat: „Cine este mai mare in Imparatia cerurilor ?”, „Iisus a chemat la El un copilas, l-a pus in mijlocul lor si le-a zis: „Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor” ( Matei 18, 1-3 ).

Este adevarat ca Biblia face distinctie intre aspectele in care ar trebui sa fim asemenea copiilor si cele in care nu ar trebui sa ne asemanam lor. Scriindu-le credinciosilor din Corint, apostolul Pavel ii indeamna pe acestia: „Fratilor, nu fiti copii la minte, ci la rautate fiti prunci, iar la minte, fiti oameni mari !” ( 1 Corinteni 14, 20 ). Iar credinciosilor din Efes acelasi apostol le scrie sa nu mai fie „copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura” ( Efeseni 4, 14 ).

Insa dincolo de lipsurile inerente varstei copilariei ( imaturitatea gandirii, naivitatea si credulitatea ), perioada copilariei ne ofera lectii pretioase pentru dezvoltarea caracterelor noastre. Iar Mantuitorul, care a stiut sa extraga din ocupatiile zilnice ale oamenilor, din natura si din relatiile interumane lectii importante de viata, s-a folosit si de varsta copilariei pentru a ne invata pe noi, cei maturi, cum putem ajunge mai aproape de idealul lui Dumnezeu pentru noi.

 

„Hai sa ne jucam !”

     Parabola pe care o avem in atentie nu are titlu. Am numit-o „Pilda jocurilor de copii” deoarece este construita pe un joc al copilariei, probabil prezent in toate culturile si zonele geografice ale lumii: „Hai sa ne jucam de-a…”

Cu totii ne aducem aminte de frumosii si inocentii ani ai copilariei, in care ne jucam de-a tatii si mamele, de-a razboiul, de-a scoala sau de-a regii si printesele. Jocurile acestea nu faceau decat sa imite diferite aspecte din viata celor maturi.

Fiind foarte apropiat de copii, pe care ii observa cu placere in jocurile lor inocente, Iisus ii privea adesea, bucurandu-Se de bucuriile lor nevinovate si – de ce nu ? – jucandu-Se El Insusi cu ei. Altfel nu ne putem explica atractia pe care copiii o simteau fatza de Persoana Sa.

Parabola redata de evanghelistii Matei si Luca ne sugereaza o scena petrecuta intr-o piata a cetatii la caderea serii. Doua grupuri de copii obositi, si cu siguranta si flamanzi, sed tolaniti pe pietrele racoroase ale treptelor si schimba cateva replici.

Unul din grupuri inca mai dorea sa se joace. De aici si invitatia: „Hai sa ne jucam de-a nunta !” Si in clipa urmatoare, fara sa astepte reactia celuilalt grup de copii, incep sa imite fluierele alaiului nuptial, asteptand ca ceilalti copii, din celalalt grup, sa inceapa sa danseze. Insa acestia nu mai au chef de joaca. Sunt poate prea obositi, prea flamanzi sau poate prea plictisiti pentru a incepe un nou joc.

Totusi copiii din primul grup nu renunta la idee: „Buuun, daca nu vreti sa ne jucam de-a nunta, haideti sa ne jucam de-a inmormantarea ! Vreti ?” Si copiii jucausi incep sa imite o melodie funebra, sperand de data aceasta ca si ceilalti copii vor intra in joc, imitand bocitoarele, jelind si batandu-se in piept.

Insa nici acest joc nu-i atrage pe copiii din al doilea grup. In final, toti sunt obositi si nemultumiti: unii pentru ca propunerile lor fusesera refuzate, iar altii, pentru ca toate aceste propuneri ii plictisisera.

Din aceasta scena, pe care Iisus cu siguranta o privise candva intr-una din cetatile Palestinei, El extrage o lectie spirituala de mare valoare. Dar pe cine simbolizeaza copiii din aceasta parabola ? Si de ce sunt ei impartiti in doua tabere, strigand unii la altii ? Pentru a intelege semnificatia parabolei, este necesar sa cunoastem contextul in care a fost rostita.

 

Contextul jocului

     Pilda jocurilor de copii este incadrata de discutia purtata de Iisus cu trimisii lui Ioan Botezatorul, aruncat in temnita din porunca lui Irod, si mustrarea cetatilor nepocaite, in care Mantuitorul facuse cele mai multe din minunile Sale: Horazin, Betsaida si Capernaum ( vezi Matei 11, 2-15; 20-24 ).

La intrebarea trimisilor lui Ioan Botezatorul: „Tu esti Acela care are sa vina, sau sa asteptam pe altul ?” ( Matei 11, 3 ), Iisus nu raspunde direct, ci prezinta cateva aspecte ale lucrarii Sale, din care ei insisi, dar mai ales Ioan, sa traga singuri concluziile si sa gaseasca raspunsul dorit: „Drept raspuns, Iisus le-a zis: „Duceti-va si spuneti lui Ioan ce auziti si ce vedeti: Orbii isi capata vederea, schiopii umbla, leprosii sunt curatati, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li le propovaduieste Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire” ( Matei 11, 4-6 ).

Apoi, dupa plecarea delegatiei trimise de Ioan Botezatorul, Mantuitorul le vorbeste multimilor adunate despre lucrarea acestuia in termeni cat se poate de laudativi, specificand faptul ca in persoana si lucrarea sa a fost implinita profetia din Maleahi 3,1: „Iata, voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea…”

Mai mult decat atat, Iisus il numeste pe Ioan cel mai mare profet care s-a nascut vreodata pe pamant: „Adevarat va spun ca, dintre cei nascuti din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decat Ioan Botezatorul” ( Matei 11, 11 ).

Si acum, tinand cont de aceste realitati ( lucrarea de necontestat a Mantuitorului, pregatita de lucrarea celui mai mare profet al lui Dumnezeu ), se naste marea dilema: Cum este posibil ca, in prezenta atator evidente si minuni care vorbeau despre originea divina a lucrarii celor doi, totusi sa existe atata nepasare, atata necredinta si razvratire, ca in cetatile nepocaite amintite ?

De ce poporul ales a respins deopotriva lucrarea lui Ioan Botezatorul, dar si pe cea a Fiului lui Dumnezeu ? Ce ar mai fi putut face Dumnezeu pentru un popor inclinat spre neascultare si care ramane indiferent la orice incercare a Sa de a-l trezi la realitate ?

Pilda jocurilor de copii a fost rostita in acest context al mustrarii pe care Mantuitorul a adreseaza propriului Sau popor, dar mai ales conducatorilor sai religiosi, pentru indolenta de care dadeau dovada fatza de incercarile cerului de a-i aduce inapoi pe calea cea buna, pe calea mantuirii.

 

Jocul si minusurile unei generatii

     Pilda jocurilor de copii incepe cu o intrebare retorica: „Cu cine voi asemana neamul acesta de oameni ?” ( Matei 11,16 ). Cuvantul „neam” are doua sensuri principale, ambele valabile in cazul interpretarii parabolei.

Primul sens este cel de „popor”, „natiune”, iar in acest caz expresia „neamul acesta” se refera la poporul iudeu. Exista insa si un al doilea sens, la fel de corect, termenul referindu-se la generatia din vremea Mantuitorului. De altfel, cele mai multe traduceri ale Bibliei folosesc termenul „generatie” in locul cuvantului „neam”.

Intentia evidenta a Mantuitorului a fost aceea de a schita un portret moral al poporului iudeu, in general, dar mai ales un portret al generatiei contemporane cu El, insistand asupra unui mare minus al comportamentului acestuia. Punand degetul pe rana, Iisus a incercat sa explice cum a fost posibil ca un popor atat de privilegiat ca poporul evreu, si o generatie care a beneficiat de lucrarea celui mai mare profet al tuturor timpurilor, Ioan Botezatorul, dar mai ales de lucrarea Fiului lui Dumnezeu intrupat, sa ajunga sa-L respinga pe Mesia cel mult asteptat.

In timpul lucrarii Sale publice, in jurul Mantuitorului s-au adunat multimi de oameni din toate categoriile sociale. Este adevarat ca cei mai multi Il cautau pentru a beneficia de minunile care insoteau lucrarea Sa, dupa cum Insusi Iisus a remarcat intr-o ocazie: „Adevarat, adevarat va spun ca Ma cautati nu pentru ca ati vazut semne, ci pentru ca ati mancat din painile acelea si v-ati saturat” ( Ioan 6,26 ).

Erau insa si oameni sinceri, care cautau prezenta lui Iisus, multi dintre acestia facand parte din categorii sociale dispretuite si marginalizate: prostituate, vamesi si cersetori. Venind in contact cu viata si lucrarea Mantuitorului, acesti oameni schimbau brusc „macazul” vietii lor si se integrau bucuros in proiectul Sau.

Doar o categorie sociala foarte influenta manifesta o mare rezerva, si chiar ostilitate, fatza de persoana si lucrarea lui Iisus: liderii religiosi ai vremii: fariseii, carturarii si preotii, adica tocmai acei oameni influenti care, potrivit cunostintelor lor teologice, ar fi trebuit sa-L recunoasca pe Mesia in viata si lucrarea lui Iisus.

Numai ca acesti oameni refuzau sa coboare in arena si sa se implice activ in proiectul lui Iisus, preferand sa ramana in tribune, inactivi, ineficienti, ursuzi si gasind tot felul de motive care sa justifice atitudinea lor. Iar daca totusi Il cauta vreunul din fruntasii poporului, o facea noaptea, ca sa nu fie vazut ( Nicodim – Ioan 3, 1 ), sau pe fuga, asemenea tanarului fariseu bogat ( vezi Marcu 10,17 ).

De fapt, in aceasta parabola minuscula Iisus deplange lipsa de angajament a conducatorilor religiosi ai vremii, care, prin exemplul si influenta lor, au facut ca aproape un intreg popor sa-L respinga pe Mesia. Pilda este un repros adresat contemporanilor lui Iisus pentru faptul ca stateau pe margine ca simpli spectatori, criticand pe oricine, vesnic nemultumiti, inactivi, nefolositori si, in final, respingand adevarul.

Pentru acesti oameni Ioan Botezatorul era prea exagerat, prea extremist. Retras in pustiul Iudeii si ducand o viata foarte simpla, marele profet li se parea liderilor religiosi ai vremii ca fiind prea intransigent si prea auster pentru a fi pe placul lor.

A venit insa Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului, cu zambetul pe buze, amestecandu-Se printre oameni, mancand la masa vamesilor, atingandu-Se de leprosi si cersetori, si invitandu-i pe toti sa vina la masa mantuirii. Pentru ei, Iisus era prea indulgent cu unii oameni. In opinia lor, Mesia nu ar fi trebuit sa aiba nicio legatura cu vamesii, prostituatele si cersetorii, adica cu cei mai mari pacatosi. Cu atat mai putin, El nu ar fi trebuit sa coboare atat de jos incat sa manance cu ei.

Pentru adversarii rationali ai Mantuitorului, El era prea sentimental; pentru zeloti, era prea melancolic; pentru saducheii liberali, era prea conservator, iar pentru fariseii conservatori, era prea liberal. Pentru cei comozi, Iisus era prea activ, iar pentru cei plini de zel, El era prea visator. Pentru cei incremeniti in tiparele lor, era prea revolutionar, iar pentru revolutionari, era prea lipsit de zel.

Asemenea copiilor indiferenti si la cantecele de nunta, dar si la cele de inmormantare, generatia Mantuitorului incremenise intr-o indiferenta fatala fatza de „jocul” in care El dorea sa-i angreneze.

Parafrazand parabola, mesajul Mantuitorului ar suna astfel: „Vi l-am trimis pe Ioan Botezatorul care v-a invitat sa intrati in mod activ in marele Meu proiect al mantuirii. Dar v-au enervat austeritatea, simplitatea si, mai ales, apelurile lui la pocainta. Apoi am venit Eu cu zambetul pe buze, cautand societatea tuturor si imbiindu-va cu promisiunile Mele. Insa si atitudinea Mea v-a enervat, refuzand sa parasiti imobilismul de care dati dovada. Ce sa va mai spun ? Va comportati ca niste copii fara minte. Si nu va dati seama ca sunteti pe cale sa pierdeti ultima sansa de a intra in „jocul” mantuirii. Ce as mai fi putut face pentru voi si nu am facut?”

Care ar fi fost atitudinea ideala a generatiei din vremea Mantuitorului ? Ideal ar fi fost ca acei oameni sa se pocaiasca la solia adusa de Ioan, iar apoi sa se bucure la vestea cea buna a mantuirii adusa de Iisus. Dar pentru ca nu s-au pocait cu adevarat la solia lui Ioan, ei nici nu s-au putut bucura cu adevarat de lucrarea si solia lui Iisus.

Pentru atitudinea lor plina de critica si cautare de pete in soare, ei au fost numiti atat de catre Ioan Botezatorul, cat si de Iisus, „pui de naparci” ( Luca 3, 7; Matei 23, 33 ). Probabil ca nu exista din partea cerului o caracterizare a unui om, sau a unui grup de oameni, mai dura si mai dureroasa ca aceasta.

Parabola jocurilor de copii este un rechizitoriu al prejudecatilor omenesti si al inimii impietrite. Pentru iudei, trimisii Domnului ar fi trebuit sa corespunda propriilor lor tipare si sabloane, dupa cum isi doreau si isi imaginau ei ca trebuie sa fie. Aceste asteptari gresite i-au condus la incapacitatea de a-i recunoaste pe trimisii Domnului si, in final, la respingerea lor, fie ca vorbim de profeti, fie ca ne referim la Insusi Fiul lui Dumnezeu.

Acea generatie cauta ceea ce dorea sa gaseasca, nu ceea ce dorea Dumnezeu sa le transmita. Ideile lor referitoare la felul in care trebuia sa arate Mesia si lucrarea Sa erau deja formate. De aceea ei nu L-au recunoscut si acceptat.

Aceasta este trista constatare pe care evanghelistul Ioan o face la inceputul Evangheliei sale: „El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit” ( Ioan 1, 10.11 ).

 

„Intra in joc !”

     Pilda jocuriilor de copii ne vorbeste despre doua clase de oameni care au existat in poporul lui Dumnezeu din toate timpurile, fie ca vorbim de poporul Israel, fie ca ne referim la Biserica lui Christos din zilele noastre. Despre cele doua clase prezente in Biserica luptatoare ne vorbesc si alte parabole rostite de Domnul Christos, chiar daca ele o fac din perspective diferite.

Pilda neghinei ne asigura de faptul ca in Biserica lui Christos vor coexista pana la secerisul final si graul si neghina ( vezi Matei 13, 24-30 ). Pilda navodului ne arata ca plasa Evangheliei va aduna si pesti buni, si pesti rai pana cand, in final, ingerii lui Dumnezeu „ii vor desparti pe cei buni din mijlocul celor rai” ( vezi Matei 13, 47-50 ). Pilda celor zece fecioare ne prezinta un alt tablou al Bisericii, in care cele doua clase sunt simbolizate prin cele cinci fecioare intelepte si cele cinci fecioare neintelepte ( vezi Matei 25, 1-13 ). Iar Pilda nuntii fiului de imparat surprinde un alt adevar dureros legat de Biserica lui Christos: nu toti membrii ei sunt imbracati in haina de nunta – haina neprihanirii lui Christos – oferita in dar de Imparat ( vezi Matei 22, 1-14 ).

Pe cine reprezinta cele doua grupuri de copii din parabola ? Privind atitudinea lor, nu ne este greu sa le identificam. In timp ce unii canta, striga si fac tot ce le sta in putinta sa-i angreneze si pe altii in joc, altii raman indiferenti la eforturile lor, asemenea unor statui de piatra. Caci doar piatra ramane impasibila indiferent ce fel de muzica se canta: de nunta sau de inmormantare, o muzica vesela sau una trista.

Pe vremea Mantuitorului, numarul celor care erau atinsi de virusul apatiei spirituale se pare ca era atat de mare incat El a fost nevoit sa faca o constatre dureroasa, pe care o exprima in finalul Pildei semanatorului: „Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima, sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec” ( Matei 13, 15 ).

Dar oare care este situatia in Biserica lui Christos, care pretinde ca se pregateste sa-L intampine pe Domnul revenind in slava Sa ? Diagnosticul pus de „Martorul credincios si adevarat” Bisericii Laodicea spune totul: „Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot!” ( Apocalipsa 3, 15 ).

Privita din aceasta perspectiva, Pilda jocurilor de copii este o mustrare severa adresata noua, tuturor celor care ne lasam doborati de virusul apatiei spirituale, al inactivitatii si al neimplicarii in marele plan al lui Dumnezeu.

Scuze si pretexte pot fi usor invocate de cei care refuza sa intre in „joc”. Unii, in mandria lor, refuza sa „joace” dupa cum le „canta” altii, manifestand un spirit de independenta asemanator cu cu cel care l-a condus pe Lucifer la rebeliunea din cer. Printre ei se numarau si fariseii si carturarii din vremea lui Iisus, care au refuzat sa joace dupa cum le canta Ioan Botezatorul, apoi Insusi Fiul lui Dumnezeu. Ei erau obisnuiti ca doar ei sa cante, si altii sa joace dupa cum le cantau ei. Dar unde au ajuns cu aceasta atitudine ? L-au rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel mult asteptat.

Altii incearca sa-si justifice neimplicarea in lucrarea lui Dumnezeu, asezandu-se in „loja” nemultumirii si al criticilor. Este mult mai comod sa stai in tribune si sa-i critici pe cei care se afla in arena, decat sa cobori si sa te alaturi celor care depun eforturi supraomensti pentru a realiza ceva.

Insa nemultumitii si criticii de profesie din Biserica ar trebui sa nu piarda din vedere un lucru important: Daca lucrurile nu merg asa cum ne dorim, fie in Biserica, fie in familie sau societate, acest lucru isi are cauza si in lipsa lor de implicare, in refuzul lor de a face ceva pentru bunastarea Bisericii, pentru cresterea ei calitativa si cantitativa.

Am intalnit in Biserica oameni ursuzi, nemultumiti de tot ce se face sau nu se face, criticand predicile si pe cei ce le prezinta, criticand orice initiativa si orice efort spre mai bine. I-as intreba pe astfel de oameni: „Daca tu ai fi pus sa faci lucrul respectiv, l-ai face mai bine ? Daca tu ai fi insarcinat sa predici de la amvonul bisericii, ai predica mai bine decat cel pe care il critici acum cu atata patos ? Esti sigur ca vei multumi toata lumea daca se va face cum voiesti tu ?”

Asemenea copiilor capriciosi din parabola, ne este mult mai usor sa ne ascundem apatia si lipsa de chef in a lucra ceva pentru Domnul in spatele unor scuze, obiectii, nemultumiri sau critici. Si, pentru moment, ne simtim bine in aceasta postura, caci ce este mai comod: sa faci ceva sau sa nu faci nimic ?

Insa, privind lucrurile pe termen lung, o asemenea atitudine este primejdioasa. Riscul este ca propria noastra constiinta sa se altereze, iar talantii pe care i-am fi putut folosi in lucrarea lui Dumnezeu sa-i ingropam definitiv, pana acolo incat nici nu vom mai sti ca i-am avut vreodata.

Dumnezeu ne invita sa intram in „jocul” marelui Sau Plan al Mantuirii. In acest „joc” uneori trebuie sa plangem cu cei ce plang, alteori ni se cere sa radem cu cei ce rad. Uneori „jocul” este o sarbatoare, alteori el este o inmormantare. Uneori „jocul” este vesel, alteori este trist.  Uneori ne bucuram de dragoste, iertare si acceptare, alteori ni se cere pocainta, renuntare si sacrificiu. Cei intelepti vor sti cand sa se bucure si cand sa planga. Dar intotdeauna vor fi activi, vor face ceea ce stiu mai bine, increzandu-se in calauzirea Duhului Sfant.

In acest plan nu exista loc pentru lenesi, inactivi, nemultumiti si criticosi, ci doar pentru oameni care au intitiative sau se alatura initiativelor altora, oameni care vor sa faca si ei ceva pentru Dumnezeu si pentru lumea din jur. Tentatia de a ramane pe tusa si a nu face nimic, ci doar a critica pe cei ce fac cate ceva, este mare. Insa in Imparatia lui Dumnezeu spiritul de critica si inactivitate nu are nici un viitor. Lenesii si nemultumitii vor fi descalificati pentru totdeauna la judecata lui Dumnezeu.

Din fericire, in Biserica exista si clasa celor care au initiative, care sunt activi, care fac eforturi pentru inaintarea Evangheliei, chiar daca uneori fac si greseli. Fara eforturile si sacrificiile acestor oameni care se lasa condusi de Duhul lui Dumnezeu, Biserica nu ar mai fi ceea ce este astazi, iar multe din privilegiile de care ne bucuram si pe care le consideram normale nu ar mai fi existat.

Dumnezeu asteapta de la fiecare dintre noi sa ne aducem aportul in marele Plan al Mantuirii omului. El asteapta sa intram in „joc” si sa nu mai fim asemenea acelor copii ursuzi si suparaciosi din parabola Domnului. Va mai ramane cineva indiferent la o asemenea invitatie ?

Lori Balogh

 

    

 

This entry was posted in Parabolele Imparatiei. Bookmark the permalink.

One Response to Pilda jocurilor de copii

  1. IONUȚ 74 says:

    AM RECITIT ACEST ARTICOL CU MULTA PLACERE SI ATENTIE.
    ASADAR,LUMINA E MULTA ,DAR E CAM PERICULOS AICI,SA STAI IN LUMINĂ.
    ASTEPT SI ALTE MATERIALE DIN PARTEA DVS.

Dă-i un răspuns lui IONUȚ 74

Adresa ta de email nu va fi publicată.