Psalmul 104 – Admirand minunile Creatiei

Psalmul 104 – Admirand minunile Creatiei

 

  1. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
  2. Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
  3. Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul şi† umbli pe aripile vântului.
  4. Din vânturi Îţi faci soli şi din flăcări de foc, slujitori.
  5. Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
  6. Tu îl acoperiseşi cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
  7. dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă,
  8. suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu.
  9. Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
  10. Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi.
  11. Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
  12. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
  13. Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
  14. Tu faci să crească iarba pentru vite şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
  15. vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.
  16. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.
  17. În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
  18. munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
  19. El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
  20. Tu aduci întunericul şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
  21. puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
  22. Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor.
  23. Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui până seara.
  24. Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.
  25. Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
  26. Acolo pe ea umblă corăbiile şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
  27. Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
  28. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
  29. Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.
  30. Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.
  31. În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
  32. El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
  33. Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi!
  34. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
  35. Să piară păcătoşii de pe pământ şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!”

 

     Coplesit de maretia Creatorului

     Psalmii 103 si 104 sunt psalmi pereche. Daca primul preamareste mila si bunatatea lui Dumnezeu in relatia cu omul pacatos, cel de-al doilea se concentreaza asupra maretiei divine, asa cum poate fi perceputa din minunile Creatiei.

Fiind o capodopera nu doar a literaturii sacre, ci si a celei universale, Psalmul 104 se remarca prin imagini artistice de o frumusete si vivacitate deosebite. In versurile sale, autorul contempla minunile Creatiei, insa nu prin ochiul unui savant, ci prin cel al unui credincios care Il vede pe Creatorul sau atotputernic si intelept in fiecare minune intalnita.

Nu rigoarea stiintifica este elementul care caracterizeaza acest poem de o frumusete aparte,ci mai degraba sensibilitatea poetica. Scopul autorului, asa cum reiese din versurile psalmului, nu este acela de a preamari minunile Creatiei, ci de a-L zugravi pe Acela care este Autorul lor. Creatorul este prezentat ca un Stapan care Se apleaca asupra tuturor creaturilor Sale, chiar si asupra celor mai neinsemnate dintre ele, ingrijindu-Se de nevoile lor si iubindu-le pe fiecare in parte.

Intreaga Creatie este zugravita in culori vii, pline de prospetimea si puritatea cu care aceasta  iesit din mainile Creatorului. Desi este amintit in treacat in versurile psalmului, omul isi ocupa totusi pozitia privilegiata de coroana a Creatiei, fiind un punct de referinta al acesteia. In timp ce existenta celorlalte creaturi este definita de relatia lor cu omul, existenta omului este definita de relatia cu Creatorul sau. De aceea, prezenta sa in lume are menirea de a oglindi Chipul divin.

Insa dincolo de orice considerente, Psalmul 104 ne impresioneaza prin spontaneitatea si sensibilitatea autorului sau care, asemenea unui izvor ce nu poate fi incatusat, isi deschide inima in torente de admiratie si recunostinta fatza de Dumnezeul sau, Autorul tuturor minunilor vazute si nevazute ale Creatiei.

 

     Psalmul 104 si „inalta critica”

     Adeptii „inaltei critici” sustin ca Psalmul 104 ar fi fost inspirat dintr-un poem egiptean inchinat de faraonul eretic Akhenaton ( Amenhotep IV – sec. XIV i.Chr. ) zeului suprem Aton, zeul discului solar. Incercand sa introduca monoteismul in cultura Egiptului antic, acest faraon l-a proclamat pe Aton drept unicul si supremul zeu al Creatiei, inlaturand intreaga pleiada de zeitati secundare.

Acestui zeu unic, Akhenaton i-a dedicat un imn de lauda asemanator in anumite aspecte cu Psalmul 104, fapt care i-a determinat pe criticii Bibliei sa afirme ca imnul biblic a imprumutat ideile sale din cel egiptean, insa cu o alta destinatie: Dumnezeul lui Israel.

Intre cele doua poeme antice exista intr-adevar unele asemanari, insa nu exista nici un motiv sa consideram ca Psalmul 104 ar fi un plagiat. Dimpotriva, exista suficiente dovezi care demonstreaza fara nici un dubiu ca acest poem este o productie originala, si nu o copie mai mult sau mai putin reusita a vechiului poem pagan. Iata cateva argumente in favoarea originalitatii Psalmului 104:

1) Monoteismul pe care faraonul Akhenaton a incercat sa-l introduca in Egipt a fost considerat o erezie, fiind abandonat imediat dupa moartea faraonului. Dupa anul 1850 i.Chr., cand miscarea eretica a lui Akhenaton a luat sfarsit, imnul sau inchinat discului solar Aton a fost ingropat sub molozul uitarii. Din acest motiv, este putin probabil ca un autor evreu, care a trait in Palestina la distanta de secole dupa faraonul egiptean, sa se fi inspirat din acest poem pagan

2) Orice poet care aduce laude dumnezeului sau creator va folosi imagini, expresii, ilustratii si un limbaj asemanatoare cu cele inalnite in Psalmul 104 si imnul lui Akhenaton, fara sa existe suspiciunea de plagiat si lipsa de originalitate.

3) Exista, intr-adevar, unele paralelisme in cele doua poeme, insa ele nu sunt nici numeroase, nici foarte importante. O statistica simpla ne arata ca din cele 149 de versuri ale imnului lui Akhenaton, doar 17 prezinta unele asemanari cu Psalmul 104. Celelalte 132 de versuri nu au niciun corespondent in poemul biblic. In concluzie, avem suficiente motive sa consideram cele doua poeme ca fiind originale, fiecare autor aducand laude la adresa dumnezeului sau in maniera sa proprie si neinfluentata de alte lucrari literare.

 

     Lauda Creatorului

     Intocmai ca si psalmul anterior, cel cu numarul 104 incepe cu un dialog interor, in care partea rationala a fiintei autorului indeamna partea sa emotionala sa binecuvanteze Numele Domnului ( vers. 1 pp. ). De data aceasta insa, motivul din spatele laudelor la adresa Creatorului nu sunt minunile legate de bunatatea si indurarea Sa fatza de omul pacatos, ci acele minuni vizibile in intreaga Sa Creatie.

Coplesit de maretia lui Dumnezeu, psalmistul exclama: „Doamne, Dumnezeule, Tu esti nemarginit de mare ! Tu esti imbracat in stralucire si maretie ! Te invelesti cu lumina ca si cu o manta, intinzi cerurile ca un cort” ( vers. 1.2 ).

Cu mii de ani inainte de a se fi putut observa fenomenul expansiunii Universului, autorul Psalmului 104  vorbeste despre „intinderea cerurilor”, intocmai cum un cort impachetat este desfacut si intins, gata pentru a fi locuit.

Metaforele si imaginile artistice care scot in evidenta maretia Creatorului se succed una dupa alta, una mai frumoasa si mai socanta decat cealalta. Vorbind despre „locuinta lui Dumnezeu”, psalmistul afirma ca ea este acoperita de ape ( sa fie vorba de „apele de sus”, amintite in actul Creatiei din Geneza 1,6-8 ? ).

Norii sunt „carul” lui Dumnezeu, iar El umbla „pe aripile vantului” ( vers. 3 ). Elementele naturii create sunt prezentate ca fiindu-I slujitori, astfel incat „din vanturi Iti faci soli, si din flacari de foc, slujitori” ( vers. 4 ).

Versetele 5-9 sunt o referire clara la actul Creatiei, indeosebi la cele create de Dumnezeu in ziua a treia ( Geneza 1,1-10 ). Insa, spre deosebire de textul din Geneza, in Psalmul 104 autorul imbraca informatia in haina unor imagini artistice de o frumusete si sensibilitate aparte.

Continuand sa admire minunile Creatiei, psalmistul insista asupra grijii lui Dumnezeu de a asigura implinirea tuturor nevoilor fiintelor pe care le-a adus la existenta. Ploaia aducatoare de viata si prospetime ( vers. 13 ), cresterea ierbii pentru hrana animalelor ( vers. 14 ) si bogatia de hrana pentru om ( vers. 14.15 ), toate sunt minuni care se repeta zi de zi, prin grija Celui care Se ocupa de bunastarea creaturilor Sale.

Admirand uriasa biodiversitate existenta in natura, de la pasarile cerului, tapii salbatici din munti, fiarele padurilor si puii de leu pana la omul care iese la munca lui, psalmistul este coplesit, neputand decat sa exclame: „Cat de multe sunt lucrarile Tale, Doamne ! Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune si pamantul este plin de fapturile Tale” ( vers. 24 ).

Oare cati dintre noi ne uitam „cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El” ( Romani 1,20 ) ? Cat de constienti suntem de uriasa biodiversitate existenta in natura ? Cine poate doar sa numere ( fara sa fie vorba de o cercetare stiintifica ) cele 1,25 milioane de specii de plante si animale descoperite pana in prezent pe pamantul nostru ?  Oamenii de stiinta considera ca aproximativ 90% din creaturile existente pe pamant inca nu au fost descoperite. Doar incantatoarele flori din familia orhideelor numara peste 30 000 de specii, una mai frumoasa ca cealalta, in timp ce speciile de fungi ( ciuperci, licheni ) numara peste 600 000 de specii !

Cine le poate cuprinde si cunoaste pe toate ? Si daca ne gandim ca fiecare floare, insecta, pasare sau alta vietuitoare de pe Terra a fost conceputa dupa un plan minutios elaborat, cum sa nu fim coplesiti de maretia Creatorului nostru ?

 

     Creator si Sustinator al Creatiei

     Spre finalul psalmului, autorul insista asupra grijii pe care Creatorul o are fatza de fiintele aduse la existenta. Dumnezeul Scripturii nu este un Dumnezeu care, dupa ce a incheiat actul Creatiei, S- ar fi ascuns in spatele unei cortine transcendentale, ramanand indiferent la nevoile creaturilor Sale. El nu a creat pentru ca apoi sa-si abandoneze Creatia, lasand natura sa se descurce singura.

Interventia Creatorului in natura creata este o realitate dinamica pe care psalmistul o subliniaza in cuvinte deosebit de sensibile: „Toate aceste vietuitoare Te asteapta ca sa le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Iti deschizi Tu mana, ele se satura de bunatatile Tale. Iti ascunzi Tu Fatza, ele tremura; le iei Tu suflarea, ele mor si se intorc in tarana lor. Iti trimiti Tu suflarea, ele sunt zidite si innoiesti astfel fatza pamantului” ( vers. 27-30 ).

In general, lucrarile poetice nu sunt indicate pentru a stabili din ele doctrine biblice. Abundenta metaforelor si a imaginilor artistice implica un risc destul de mare atunci cand cineva doreste sa stabileasca un anumit adevar doctrinar dintr-o poezie. Cu toate acestea, nu putem ignora faptul ca in versetele citate mai sus psalmistul se exprima corect din punct de vedere doctrinar.

Vorbind despre moarte, autorul o priveste ca pe un sfarsit al existentei, in care Creatorul Isi retrage exact ceea ce a dat in actul Creatiei: suflarea de viata. Nu sufletul, nu duhul, ci suflarea de viata, adica acea scanteie sau energie de viata impersonala, emanata din fiinta Creatorului.

Din punctul acesta de vedere, psalmistul este fidel textului din Geneza referitor la crearea omului: „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu” ( Geneza 2,7 ).

Asadar, omul nu are un suflet independent de corp, asa cum sustine filosofia lui Platon, ci el este un suflet viu. Ceea ce da Dumnezeu la nastere si ceea ce retrage la moartea unei fiinte ( fie om, fie animal ) este doar suflarea de viata impersonala, acea energie vitala emanata din Insusi Creatorul.

Finalul Psalmului 104 este pe de o parte un angajament personal al autorului de a-L lauda pe Creator intreaga sa viata, iar pe de alta parte o invitatie facuta tuturor oamenilor de a face acelasi lucru: „Voi canta Domnului cat voi trai, voi lauda pe Dumnezeul meu cat voi fi… Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul ! Laudati pe Domnul !” ( vers. 33.35 ).

A-L lauda pe Creator pentru minunile din viata noastra si pentru cele din vasta sa Creatie este un minim pe care-l putem face pentru El. Insa acest gest conteaza mult pentru inima de Tata a lui Dumnezeu. Care parinte nu se bucura cand copiii sai ii arata dragoste si recunostinta ? Si atunci, de ce ne este atat de greu sa facem acest minim efort ? Cat ne costa sa-I spunem cateva cuvinte de apreciere pentru tot ce a facut pentru noi ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free