Psalmul 107 – Un imn de lauda si recunostinta

Psalmul 107 – Un imn de lauda si recunostinta

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”
  2. Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului
  3. şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.
  4. Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate şi nu găseau nicio cetate unde să poată locui.
  5. Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.
  6. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
  7. i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
  8. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  9. Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.
  10. Cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
  11. pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.
  12. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.
  13. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
  14. I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt legăturile.
  15. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  16. Căci El a sfărâmat porţi de aramă şi a rupt zăvoare de fier.
  17. Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
  18. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană şi erau lângă porţile morţii.
  19. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
  20. a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă.
  21. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  22. Să-I aducă jertfe de mulţumiri şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
  23. Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari,
  24. aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.
  25. El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
  26. Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.
  27. Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat şi zadarnică le era toată iscusinţa.
  28. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
  29. A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit.
  30. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit şi Domnul i-a dus în limanul dorit.
  31. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  32. Să-L înalţe în adunarea poporului şi să-L laude în adunarea bătrânilor!
  33. El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat,
  34. ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
  35. Tot El preface pustiul în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape.
  36. Aşază acolo pe cei flămânzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
  37. însămânţează ogoare, sădesc vii şi le culeg roadele.
  38. El îi binecuvântează, şi se înmulţesc nespus şi nu le împuţinează vitele.
  39. Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,
  40. El varsă dispreţul peste cei mari şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
  41. dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
  42. „Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!”
  43. Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.”

 

     O capodopera a literaturii biblice

Datorita frumusetii sale deosebite si a imaginilor artistice pline de sensibilitate, Psalmul 107 ocupa un loc bine meritat in literatura biblica si universala. Fiind primul psalm din cea de-a cincea Carte a Psalmilor, el a fost conceput pentru a fi cantat in slujbele de la templu, pentru ca mai tarziu el sa fie folosit in slujbele de la sinagoga cu ocazia Sarbatorii Pastelor.

Nota generala a poemului este cea de multumire la adresa lui Dumnezeu, insa gasim in versurile sale si elemente sapientiale si profetice. Psalmul este un amestec de rugaciune personala si colectiva, un imn de lauda grandios, al carui mesaj este deosebit de incurajator: omul nu este niciodata singur.

Imnul are o structura complexa, fiind alcatuit din urmatoarele parti: 1) o introducere ( vers. 1-3 ), in care cei rascumparati sunt invitati sa-L laude pe Dumnezeu; 2) patru strofe simetrice, fiecare din ele fiind construita din patru idei: prezentarea situatiei critice, rugaciunea pentru izbavire, eliberarea si multumirea ( vers. 4-31 ); 3) urmeaza versetele 32-42, in care structura psalmului se schimba radical, vorbindu-ne despre binecuvantarile revarsate asupra celor neprihaniti si blestemele cazute asupra celor rai; 4) finalul psalmului – un apel adresat celor intelepti de a intelege mai profund bunatatea lui Dumnezeu ( vers. 43 ).

Cele patru strofe simetrice ne prezinta patru categorii de oameni aflati in suferinta si necaz, scotand in evidenta patru nevoi ale fiintei umane: materiale, sufletesti, spirituale si nevoi ale oamenilor confruntati cu crize imprevizibile si fara solutii omenesti.

Prima strofa ( vers. 4-9 ) vorbeste despre grija lui Dumnezeu fatza de calatorii in pustie; strofa a doua ( vers. 10-16 ) zugraveste imaginea unui Dumnezeu care ii elibereaza pe prizonieri; strofa a treia ( vers. 17-22 ) Il prezinta pe Dumnezeu ca vindecator, iar in strofa a patra ( vers. 23-32 ) Il gasim pe Acelasi Dumnezeu prezentat ca Suveran al marii.

Celebrand izbavirea oferita de Dumnezeu din diferite necazuri pamantesti, Psalmul 107 ne ofera posibilitatea de a ne identifica cu trairile si experientele autorului sau, experiente care pot deveni si ale noastre. Si care om nascut sub soare nu are parte de suferinta ? Cine dintre muritori traieste sub un clopot de sticla, fara sa aiba parte de crize existentiale in viata ?

Imaginea calatorului epuizat, a intemnitatului fara speranta eliberarii, a bolnavului aflat pe patul mortii si a marinarilor care se lupta cu furtuna sunt atat de sugestive si poetice incat psalmul poate concura cu cele mai mari capodopere ale literaturii universale.

Minunile relatate in Psalmul 107 pot fi prezente in viata fiecarui om. Este nevoie insa de implinirea unei conditii: sa capitulam inaintea lui Dumnezeu, increzandu-ne total in puterea si intelepciunea Sa. Desi nu trebuie sa fugim de educatie si cultura, si desi nu trebuie sa renuntam la dezvoltarea personala, este bine totusi sa ne recunoastem limitele umane. Iar aceasta recunoastere ne va aduce mai aproape de Dumnezeu si ne va face mai puternici.

 

     „Laudati pe Domnul !”

Marele predicator Spurgeon spunea ca „lauda si multumirea sunt minimul si totodata supremul pe care putem sa-l aducem lui Dumnezeu.” Din cauza naturii umane decazute, substantivul „lauda” si verbul „a lauda” au dobandit o nuanta peiorativa. Atunci cand nu este justificata si cand este pretinsa de cineva fara merite, lauda nu suna deloc bine.

De ce atunci autorii psalmilor ne adreseaza atatea indemnuri de a-L lauda pe Dumnezeu ? Este aceasta o incercare de a-L imbuna pe Dumnezeu, de a-L face mai intelegator si binevoitor cu noi, asa cum se intampla in religiile pagane ?

Daca cineva isi imagineaza ca poate castiga bunavointa lui Dumnezeu laudandu-L, aducandu-I sacrificii si indeplinind anumite ritualuri ca o compensatie la neascultare fatza de vointa Sa, se inseala amarnic. „Cand va intindeti mainile”, vorbeste Domnul prin profetul Isaia poporului Sau, „Imi intorc ochii de la voi si oricat de mult v-ati ruga, n-ascult, caci mainile va sunt pline de sange” ( Isaia 1,15 ).

In lumina Scripturii, lauda la adresa lui Dumnezeu are valoare si este primita doar daca este insotita de ascultare si izvoraste din convingerea cu privire la maretia si sfintenia caracterului Sau. Acesta este motivul pentru care autorul Psalmului 107 adreseaza indemnul de a-L lauda pe Dumnezeu inca din primul vers: ”Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui ! Asa sa zica cei rascumparati de Domnul, pe care i-a izbavit El din mana vrajmasului” ( vers. 1.2 ).

Atunci cand fiinta umana, slaba, efemera si decazuta, constientizeaza prin contemplare maretia, puterea si slava caracaterului divin, lauda izbucneste in mod natural. Iar daca ea este insotita si de ascultare, devine un parfum placut pentru inima de Tata a lui Dumnezeu. Care parinte nu se bucura atunci cand copiii sai sunt recunoscatori si izbucnesc in cuvinte de multumire pentru ceea ce au primit de la el ?

In atmosfera sfanta a cerului, lauda la adresa lui Dumnezeu este la fel de naturala ca si bucuria, ca si sfintenia, ca si pacea si armonia. Laudandu-L pe Creator pentru ceea ce a facut pentru noi, dar mai ales pentru ceea ce este El, nu facem altceva decat sa intram inca de pe acum in atmosfera atat de luminoasa si calda a cerului.

 

     „Straini si calatori”

     Prima din cele patru strofe simetrice ale Psalmului 107 poate fi concentrata intr-o sintagma pe care o foloseste autorul Epistolei catre evrei: „straini si calatori” ( Evrei 11, 13 up. ). Este vorba de acel simtamant pe care, cel putin o data-n viata, si mai ales pe pragul mormantului, il traieste orice muritor.

Desi psalmistul vorbeste la persoana a treia, experienta instrainarii ne este comuna tuturor, caci cu totii simtim ca viata pe acest pamant nu este decat o „vale a plangerii” ( Psalmul 84, 6 ) si o „vale a umbrei mortii” ( Psalmul 23, 4 ), dincolo de care se afla adevarata noastra casa vesnica.

Citind pasajul cuprins intre versetele 3 si 9, ne-ar face bine daca pronumele personal „ei” l-am inlocui cu „noi”. Dar si mai bine ar fi daca l-am inlocui cu pronumele „eu”. Iata cum ar suna acest pasaj, in noua versiune personalizata:

„Eu pribegeam prin pustie, umblam pe cai neumblate si nu gaseam nicio cetate unde sa pot locui. Sufeream de foame si sete, imi tanjea sufletul in mine. Atunci, in stramtorarea mea am strigat catre Domnul, si El m-a izbavit din necazurile mele; m-a calauzit pe drumul cel drept, ca sa ajung intr-o cetate de locuit. O, de ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea Lui si pentru minunile Lui fatza de fiii oamenilor ! Caci El a potolit setea sufletului insetat si a umplut de bunatati sufletul flamand” ( vers. 3-9 personalizate ).

Nu stim daca autorul Psalmului 107 a avut in vedere in acest pasaj experienta prin care a trecut poporul Israel in pustie, in tara nimanui, in drumul spre Tara Promisa. De asemenea, nu stim daca suferintele erau doar de natura fizica, sau si de natura sufleteasca, si daca foamea si setea chinuiau doar trupul, sau si sufletul deopotriva.

Un lucru insa il stim cu certitudine: Cand omul flamand si insetat dupa neprihanire striga dupa ajutor, Dumnezeu este intotdeauna gata sa-l izbaveasca si sa-i sature sufletul. Insusi Mantuitorul promite acest lucru: „Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati” ( Matei 5, 6 ).

Refrenul celor patru strofe contine esenta mesajului din prima parte a psalmului: „Atunci, in stramtorarea lor, au strigat catre Domnul si El i-a izbavit din necazurile lor” ( vers. 6.13.19.28 ). Ideea de baza care se desprinde din acest refren este aceea ca Dumnezeu este gata sa intervina in favoarea omului, izbavindu-l din orice criza, atunci cand omul capituleaza. Cand increderea in propria intelepciune si putere este inlocuita cu increderea in intelepciunea si puterea lui Dumnezeu, izbavirea este aproape. Este chiar la usa.

Cand, ajuns pe fundul marii, in pantecele unui peste urias, profetul Iona a capitulat, recunoscand: „Mantuirea vine de la Domnul” ( nu de la oameni ! ), Scriptura spune ca „Domnul a vorbit pestelui, si pestele a varsat pe Iona pe pamant” ( Iona 2, 9.10 ).

Cand te simti „strain si calator” pe pamant, cand sufletul iti flamanzeste dupa alte valori decat cele pe care ti le ofera aceasta lume, cand simti ca ratacesti departe de adevarata ta casa, nu-ti ramane decat o singura optiune: sa strigi la Domnul in rugaciune. Iar El nu va intarzia sa-ti raspunda, saturandu-ti sufletul si calauzindu-te pe calea spre adevaratul tau camin: caminul ceresc.

 

     „In umbra mortii”

     Cineva spunea, mai in gluma, mai in serios, ca cel mai periculos lucru in lume este viata. De ce ? Pentru ca in fiecare clipa exista posibilitatea sa mori. Acelasi adevar, de data aceasta exprimat cat se poate de serios, il enunta si David in Psalmul 23, asemanand viata cu o „vale a umbrei mortii”. Desi ne bucuram de fiecare clipa de viata, in aceasta „vale” inaintam sub „umbra mortii”, care ne pandeste dupa fiecare colt de strada, dupa fiecare colt de existenta.

Cea de-a doua strofa a Psalmului 107 ne vorbeste de cei care traiesc „in intuneric si in umbra mortii, legati in ticalosie si in fiare” ( vers. 10 ). Cine sunt acestia ? Toti oamenii, fara exceptie ! De ce au ajuns in aceasta situatie ? Pentru ca primii nostri parinti s-au razvratit impotriva cuvintelor lui Dumnezeu si au nesocotit sfatul Celui Prea inalt ( vers. 11 ) dat in gradina Edenului. De atunci, de la acea alegere nefasta a primilor oameni, cu totii ne-am nascut in intunericul pacatului, „legati in ticalosie si in fiare” de puterea lui.

Exista speranta in acest caz ? Acelasi refren incurajator ne aduce nadejdea eliberarii: „Atunci, in stramtorarea lor au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor. I-a scos din intuneric si din umbra mortii si le-a rupt legaturile” ( vers. 13.14 ).

Din intunericul mortii in care ne nastem cu totii, fara exceptie, avem sansa sa devenim „lumina lumii” ( Matei 5,14 ); din „robi ai pacatului”, „legati in ticalosie si in fiare”, avem privilegiul sa devenim liberi. Caci „daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi” ( Ioan 8,36 ).

Pentru a ne elibera din intunericul ignorantei, al pacatului si al mortii, Dumnezeu este dispus sa faca orice sacrificiu. Chiar sa sfarame „porti de arama” si sa rupa „zavoare” de fier” ( vers. 16 ). Daca pentru a ne elibera din aceasta crunta robie El a fost dispus sa-L ofere ca jertfa pe unicul sau Fiu, cum nu ne va da impreuna cu El toate lucrurile ?

Daca iti simti viata cufundata in intuneric spiritual, daca inca mai esti rob al vreunui viciu degradant, Dumnezeu este dispus sa te elibereze si sa faca din tine o lumina pentru lume. Este minunea pe care doar un Creator o poate face. Dar pentru aceasta, trebuie sa capitulezi inaintea Lui, spunandu-I: „Doamne, nu eu, ci doar Tu !

 

     Nebunie spirituala

     Din perspectiva biblica, nebunia este mai mult decat o dereglare a facultatilor mintale. Oameni aparent echilibrati, pe care-i admiram pentru logica exprimarii si forta argumentatiei, pot fi priviti de cer ca nebuni din punct de vedere spiritual.

Bogatul caruia ii rodise tarina din pilda Domnului nu era un dezechilibrat mintal ( vezi Luca 12, 16-21 ). Dimpotriva, succesul in afaceri si prosperitatea de care se bucura il recomandau ca fiind un om inteligent din perspectiva lumii. Privind insa la lacomia, egoismul si dezinteresul acestui om fatza de nevoile altora, cerul il considera nebun: „Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule ! Chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul, si lucrurile pe care le-ai pregatit ale cui vor fi ?” ( Luca 12,3 ).

De asemenea, Psalmul 14 ne vorbeste despre un alt gen de „nebunie”: nebunia necredintei: „Nebunul zice in inima lui: „Nu este Dumnezeu” ( Psalmul 14,1 ). Despre o astfel de nebunie spirituala ne vorbeste autorul in cea de-a treia strofa a psalmului 107: „Nebunii, prin purtarea lor vinovata si prin nelegiuirile lor, ajunsesera nenorociti. Sufletul lor se dezgustase de orice hrana si erau langa portile mortii” ( vers. 17.18 ).

Faptul ca in acest pasaj este vorba de nebunia spirituala si nu de cea fizica este evident. Acesti „nebuni” sunt vinovati pentru purtarea lor nelegiuita, ceea ce nu este valabil in cazul nebuniei fizice.

Cum poate fi privita razvratirea lui Lucifer in cer daca nu ca o nebunie ? Si cum poate fi privita alegerea gresita a primilor nostri parinti de a-l asculta pe sarpe si nu pe Creator, daca nu tot ca o nebunie ? Dar noi, cand stim ce este drept si bine de facut, si totusi alegem calea nedreptatii si a raului, nu dovedim ca suntem atinsi de aceeasi teribila boala sufleteasca ?

Exista speranta pentru cei atinsi de nebunia spirituala ? Acelasi refren incurajator ne asigura: Da, exista speranta si in acest caz: „Atunci, in stramtorarea lor au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor, a trimis Cuvantul Sau, i-a tamaduit si i-a scapat de groapa” ( vers. 19 ).

Iti simti uneori sufletul dezechilibrat din cauza alegeriilor gresite pe care le-ai facut in viata ? Doresti din nou sa te bucuri de echilibru sufletesc si armonie pe toate planurile ? Dumnezeu este gata sa-ti vindece sufletul. Iar medicamentul cel mai bun in acest caz este Cuvantul Sau. Citeste-l ! Studiaza-l ! Asimileaza-l ! Traieste-l ! Si tot ce a fost amar in viata ta pana acum, va ramane doar o amintire trista.

 

     Furtuna pe marea vietii

     Cea de-a patra strofa a Psalmului 107 ne este atat de familiara. Imaginea marinarilor care se lupta cu furtuna pe mare pentru a supravietui este cea mai potrivita pentru a ilustra ideea de lupta pentru supravietuire.

Desigur, au existat si vor exista si cazuri reale de furtuna pe mare, si de izbavire din primejdia mortii prin inec. Ucenicii care traversau Marea Galileii, surprinsi de o furtuna teribila, au cunoscut din plin groaza mortii, dar si bucuria izbavirii de la o moarte sigura ( vezi Luca 8, 22-25 ). Psalmistul insa tinteste mult mai departe si mai profund in aceasta a patra strofa. El vizeaza furtunile iscate din senin pe marea vietii, si care ameninta nu doar echilibrul si fericirea noastra in aceasta viata, ci chiar viata vesnica.

In astfel de crize imprevizibile, traim aceleasi simtaminte pe care le descrie atat de artistic autorul Psalmului 107: „Se suiau spre ceruri, se pogorau in adanc, sufletul le era pierdut in fatza primejdiei. Apucati de ameteala, se clatinau ca un om beat si zadarnica le-a fost toata iscusinta” ( vers. 26.27 ).

Pendularea intre viata si moarte, pierderea sperantei, dezorientarea, pierderea echilibrului psihic si constienta ca nu mai aveau nicio solutie la criza in care se afundau tot mai adanc sunt simptome ale unei crize fara iesire, in care simtim ca barca existentei noastre este gata sa se scufunde.

Exista speranta pentru cei ce traverseaza astfel de furtuni pe marea vietii ? Desigur ! „Atunci, in stramtorarea lor au strigat catre Domnul, si El i-a izbavit din necazurile lor. A oprit furtuna, a adus linistea si valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat ca vanturile s-au linistit si Domnul i-a dus in limanul dorit” ( vers. 28-30 ).

Poate chiar in aceste momente treci printr-o furtuna de felul acesta. S-a iscat din senin, cand te asteptai cel mai putin, si simti corabia caminului tau, a profesiei tale, a viitorului tau, in final a intregii tale vieti scufundandu-se. Nu dispera ! Vestea cea buna pe care ne-o aduce Psalmul 107 este aceea ca niciodata nu suntem singuri.

Dumnezeu ne incearca, dar nu ne paraseste; ne disciplineaza, dar nu renunta la noi. Si vei vedea atunci cum, ca prin minune, valurile furioase se linistesc, iar corabia vietii tale va pluti linistita spre limanul mult dorit. Crezi lucrul acesta ?

 

     „O, de ar lauda oamenii pe Domnul !”

     Cat de bun este Dumnezeu ! In toate cele patru strofe ale Psalmului 107, Dumnezeu este prezentat intotdeauna ca cel care izbaveste, salveaza, restaureaza si mantuieste. Chiar daca ingaduie incercarea in viata oamenilor, El nu-i abandoneaza, cu exceptia cazului in care acestia Il parasesc definitiv si irevocabil.

Cea de-a doua parte a Psalmului 107 se concentreaza asupra a ceea ce face Dumnezeu in favoarea copiilor Sai. Versetele finale ale psalmului reprezinta o pendulare intre binecuvantarea celor neprihaniti si pedepsirea celor nelegiuiti, aducand argumente in favoarea dreptatii lui Dumnezeu.

In timp ce El „preface raurile in pustiu si izvoarele de apa in pamant uscat, tara roditoare in tara sarata din pricina rautatii locuitorilor ei, tot El preface pustiul in iaz si pamantul uscat in izvoare de apa” pentru credinciosii Sai ( vers. 33-35 ). In timp ce „flamanzii” dupa neprihanire sunt condusi in cetatea pregatita de Dumnezeu pentru ei, pentru ca sa se bucure de binecuvantarile Domnului ( vers. 36-38 ), in timp ce Dumnezeu „ridica pe cel lipsit, izbaveste pe cel nevoias si inmulteste familiile ca pe niste turme” ( vers. 41 ), cei care-i asupresc au parte de dispretul lui Dumnezeu, facandu-i sa pribegeasca prin „pustiuri fara drum” ( vers. 40 ).

Si daca in aceasta viata nu intotdeauna este evidenta diferenta dintre cel bun si cel rau, intre cel ce-I slujeste lui Dumnezeu din dragoste si cel ce nu-I slujeste, cu siguranta ca va veni ziua in care se va face dreptatea absoluta. Atunci „oamenii fara prihana vad lucrul acesta si se bucura, si orice nelegiuire isi inchide gura” ( vers. 42 ).

Ziua dreptatii lui Dumnezeu, ziua mantuirii celor neprihaniti, ziua restaurarii armoniei universale – aceasta este „lumina de la capatul tunelului” pe care-l traversam in aceasta „vale a umbrei mortii” ( Psalmul 23, 4 ). Insa pentru a privi spre acest moment, se cere intelepciune. Iar psalmistul ne invita pe toti sa dobandim aceasta intelepciune venita de sus, contempland „bunatatile Domnului”, studiind Cuvantul Sau si admirand caracterul Sau sfant: „Cine este intelept, sa ia seama la aceste lucruri, si sa fie cu luare aminte la bunatatile Domnului !” ( vers. 43 ).

Iar „daca vreunuia din noi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data. Dar s-o ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc, pentru ca cine se indoieste, seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo. Un astfel de om sa nu se astepte sa primeasca ceva de la Domnul, caci este un om nehotarat si nestatornic in toate caile sale” ( iacov 1, 5-7 ).

Lori Balogh

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free