Psalmul 111 – Memorialul Creatiei

Psalmul 111 – Memorialul Creatiei

 

  1. 1. „Lăudaţi pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare.
  2. Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc!
  3. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci!
  4. El a lăsat o aducere-aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv.
  5. El a dat hrană celor ce se tem de El; El Îşi aduce pururea aminte de legământul Lui.
  6. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le-a dat moştenirea neamurilor.
  7. Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate,
  8. întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire.
  9. A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat legământul Său în veci; Numele Lui este sfânt şi înfricoşat.
  10. Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci.”

 

Psalmi gemeni

     Psalmii 111 si 112 sunt considerati psalmi gemeni. Fiecare dintre ei este alcatuit din 22 de randuri, fiecare rand incepand cu o litera a alfabetului ebraic ( Alef, Bet, Ghimel, Dalet, He, Waw, Zain, Het, Tet, Iod, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Samek, Ain, Pe, Tade, Qof, Res, Sin si Tau ). Pentru acest motiv, cei doi psalmi sunt psalmi alfabetici ( acrostih ), ambii incepand cu aceeasi chemare de a-L lauda pe Dumnezeu: „Aleluia !” ( de la ebraicul „Halel Yah”, tradus cu „Laudati pe Domnul !” ).

Psalmul 111 proclama suveranitatea lui Dumnezeu peste intreaga Creatie, suveranitate marcata de un memorial al lucrarilor Sale, „o aducere aminte a minunilor Lui” ( vers. 4 ). In timp ce psalmistul contempla minunile Creatiei, el este cuprins de sentimente profunde de adorare a Creatorului, caruia Ii aduce laude, multumiri si o profunda recunostinta.

Insa, pe langa adorarea lui Dumnezeu, autorul aduce in poemul sau si elemente sapientiale, incheind cu indemnul de a cauta intelepciunea prin temere de Dumnezeu, singura cale de a dobandi o minte echilibrata si o viata implinita.

 

Puterea exemplului personal

     Orice indemn spre mai bine si frumos are valoarea lui. Iar atunci cand este vorba de relatia cu Dumnezeu, valoarea oricarui indemn de a ne apropia de El si de a-I semana in caracter este cu atat mai mare.

Ca si in cazul altor psalmi, autorul deschide seria gandurilor si sentimentelor pe care doreste sa le exprime cu indemnul „Laudati pe Domnul !” ( vers. 1 ). Este insa usor sa dai indemnuri, legand cateva cuvinte pe care le adresezi cuiva din apropiere. Mai greu este sa cunosti din propria ta experienta valoarea acelui indemn. Doar atunci, si numai in acest caz, sfatul, indemnul si invatatura au cu adevarat putere de convingere.

Iata de ce psalmistul, oricare ar fi acesta, alaturi de indemnul de a-L lauda pe Dumnezeu, adresat contemporanilor sai, dar si generatiilor viitoare, adauga si propria sa experienta: „Voi lauda pe Domnul din toata inima mea, in tovarasia oamenilor fara prihana si in adunare” ( vers. 1 ).

In acest vers avem exprimat angajamentul personal al autorului de a-L lauda pe Domnul. Deoarece nu face nicio precizare cu privire la timp, intelegem ca acest angajament este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, un an sau o alta perioada definita de timp. Si pentru ca acest angajament este pentru toata viata, el face ca actul de a-L lauda pe Dumnezeu sa devina un adevarat mod de viata pentru el.

In legatura cu inchinarea prin lauda a psalmistului, ni se dau cateva detalii care merita sa fie retinute. In primul rand, autorul psalmului isi propune sa-L laude pe Domnul din toata inima lui. El stie ca o inchinare cu o jumatate de inima nu are nicio valoare, caci nu este primita de cer. Autorul mai stie ca sinceritatea in inchinare este o conditie de baza pentru ca ea sa fie primita de Dumnezeu. Oricare alt motiv: rutina, intersele meschine, sau dorinta de a ne pune bine cu cerul, fac din lauda noastra un lucru odios in ochii lui Dumnezeu.

Cei care se indoiesc de acest lucru ar fi bine sa-si reaminteasca cele afirmate de autorul Proverbelor: „Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba” ( Proverbe 28, 9 ).

Mai mult decat atat, psalmistul isi ia angajamentul sa-L laude pe Dumnezeu „in tovarasia oamenilor fara prihana si in adunare” ( vers. 1 ). De ce este facuta aceasta precizare ? Oare un credincios nu trebuie sa-L laude pe Domnul in orice imprejurare, indiferent de anturaj si de situatie ?

Cu siguranta ca da ! Prin viata noastra, printr-un caracter sfant, care-l oglindeste pe cel divin, noi trebuie sa-L laudam oricand si oriunde pe Tatal nostru ceresc. Cand este vorba insa de lauda buzelor, lucrurile se schimba. In acest sens, Domnul Iisus a enuntat un principiu valabil si in acest domeniu: „Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte, si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare, si sa se intorca si sa va rupa” ( Matei 7,6 ).

A incerca sa-L lauzi pe Dumnezeu cu buzele intr-o crasma, intro arena de circ, la o discoteca sau intr-un alt loc de felul acesta, nu este o dovada de intelepciune. Lauda se poate transforma in opusul ei, iar oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu ar fi provocati sa faca rau. Cat adevar se afla in cuvintele eclesiastului: „Tacerea isi are vremea ei si vorbirea isi are vremea ei” ( Eclesiastul 3,7 ).

 

Lauda Creatorului !

     Ca si in cazul rugaciunii de marturisire a pacatului, sau al rugaciunii in care Ii adresam cereri lui Dumnezeu, lauda la adresa Sa trebuie sa fie concreta. Este foarte frumos sa marturisim pacatele savarsite. Dar care pacate ? Este foarte frumos sa avem incredere in bunavointa Tatalui nostru ceresc si sa Ii facem diferite cereri. Dar ce Ii cerem concret ? Este minunat sa Il laudam pe Dumnezeu cu buzele noastre. Dar pentru ce anume ?

Asemenea oricarui parinte omenesc, si Tatal ceresc doreste ca fiii si fiicele Sale de pe pamant sa vina inaintea Lui cu marturisiri concrete ale pacatelor, cu cereri concrete in rugaciune si cu laude referitoare la lucruri concrete, legate fie de caracterul Sau, fie de actiunile Sale.

Exact acest lucru il face autorul Psalmului 111. Contempland imensa Creatie si fiind coplesit de intelepciunea divina manifestata in lucrarile ei, psalmistul exclama plin de admiratie: „Mari sunt lucrarile Domnului, cercetate de toti cei ce le iubesc ! Stralucire si maretie este lucrarea Lui si dreptatea Lui tine in veci” ( vers. 2.3 ).

     In orice directie ne indreptam privirile, suntem inconjurati de „lucrarile Domnului”. Macrocosmosul, microcosmosul, lumea minerala, vegetala si animala, dar mai ales coroana Creatiei- omul, toate sunt minuni care vorbesc despre maretia Creatorului. De ce totusi atat de putini oameni vad dincolo de ele mana Celui care le-a dus la existenta ? Cum se explica faptul ca oameni care iubesc florile, muntii si animalele raman atat de ignoranti in ce priveste cunoasterea Autorului acestor minuni ?

In deplina concordanta cu scrierile apostolului Pavel de mai tarziu, psalmistul vorbeste despre o categorie de oameni care iubesc minunile Creatiei, dar le si cerceteaza. Adica nu se opresc la suprafata lucrurilor si nu trec in  fuga pe langa ele, ci le aprofundeaza, isi pun intrebari si cauta raspunsuri la aceste intrebari, in masura posibilitatilor lor.

„In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati” ( Romani 1,20 ).

Nu e suficient sa iubesti natura. E nevoie sa o aprofundezi pana cand vei vedea in fiecare frunza, in fiecare fulg de nea, in fiecare bucata de paine si in fiecare raza de soare amprenta Creatorului. Un Creator plin de maretie si stralucire ( vers. 3 ), indurator si milostiv ( vers. 4 ), credincios legamantului Sau ( vers. 5 ), al carui Nume este sfant si infricosat ( vers. 9 ) si a carui slava tine in veci ( vers. 10 ).

 

Memorialul Creatiei

     Amprenta Creatorului se afla imprimata in fiecare din lucrarile Sale. De ce nu o zaresc toti oamenii ? Apostolul Pavel ne raspunde: pentru ca nu toti oamenii „se uita cu bagare de seama” la minunile Creatiei ( vezi Romani 1,20 ). Mai mult decat atat, aparitia pacatului pe planeta noastra a sters si a denaturat mult aceasta amprenta divina.

Prevazand acest lucru in prestiinta Sa, Creatorul „a lasat o aducere aminte a minunilor Lui”, caci „Domnul este indurator si milostiv” ( vers. 4 ). „O aducere aminte a minunilor Lui” – un memorial al Creatiei, un monument care sa dainuiasca peste veacuri si care sa le reaminteasca tuturor generatiilor de oameni ca tot ce exista in acest Univers are un Autor: pe Dumnezeul cel viu si adevarat.

Care este aceasta „aducere aminte a minunilor Lui” ?  Avem vreun indiciu al autorului in acest sens ? Psalmul 111 se concentreaza pe „lucrarile Domnului”, expresie care se repeta in diferite varinate de patru ori ( vers. 2.3.6.7 ). In versetele 7 si 8, in mod neasteptat, psalmistul paraseste tema minunilor Creatiei si vorbeste despre Legea lui Dumnezeu: „Lucrarile mainilor Lui sunt credinciosie si dreptate, toate poruncile Lui sunt adevarate, intarite pentru vesnicie, facute cu credinciosie si neprihanire.

In versetele 5 si 9, acelasi psalmist vorbeste despre legamantul lui Dumnezeu incheiat cu poporul Sau, un legamant facut pentru vesnicie. Or, la baza legamantului lui Dumnezeu se afla harul Sau, dar si Legea data poporului Israel pe Sinai ( vezi Exodul 19,5; Ieremia 31,33; Ezechiel 36, 26.27 ).

Asadar, acea „aducere aminte a minunilor Lui”, acel memorial al Creatiei care a dainuit peste milenii, trebuie cautat in Legea morala data lui Israel pe Sinai, ca baza a legamantului lui Dumnezeu incheiat cu poporul Sau. Dar care din Cele Zece Porunci ale Decalogului are de-a face cu rememorarea actului Creatiei ?

Citindu-le cu atentie, vom observa ca o singura porunca din cele zece se refera la Dumnezeu in calitatea Sa de Creator: Porunca a patra. Mai mult decat atat, Porunca a patra este singura care incepe cu o invitatie de a ne aduce aminte:

     „Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau. Sa nu faci nicio lucrare in ea nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit; de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o” ( Exodul 20, 8-11 ).

Mai exista vreun dubiu ca „aducerea aminte a minunilor Lui”, de care aminteste psalmistul, este Sabatul zilei a saptea ? Da, acesta este adevaratul memorial al Creatiei, un monument vesnic, daltuit in timp si nu in materie, pentru ca nici un om sa nu-l idolatrizeze sau sa incerce sa-l distruga.

Doar Creatorul este Stapanul timpului. Omul creat poate doar sa se supuna lui. De aceea, Sabatul, ca amintire a minunilor savarsite de Dumnezeu in saptamana Creatiei, nu va fi nimicit niciodata. Oamenii il pot ignora sau il pot respecta, dar nu pot sa-l distruga, dupa cum ei nu pot distruge timpul.

Dar cati oameni din cele peste sapte miliarde de locuitori ai planetei mai tin cont de acest memorial ? Cati din cele peste doua miliarde de crestini isi aduc aminte de ziua de odihna si inchinare poruncita de Dumnezeu inca din saptamana Creatiei ? Doar Dumnezeu le cunoaste numarul si inima. Iar El nu greseste niciodata.

 

Inceputul intelepciunii

     Intelepciunea nu este acelasi lucru cu inteligenta. Daca cea din urma tine de capacitatile intectuale ale individului, prima este legata de capacitatile sale morale. Definita ca fiind capacitatea morala de a deosebi binele de rau, intelepciunea  poate exista si in casa truditorului care munceste din greu pentru painea zilnica, dar si in palatele imparatesti.

In acelasi timp, trebuie sa recunoastem ca multi oameni inteligenti nu sunt si intelepti. Si aceasta spre nefericirea lor si a societatii. Ca sa fabrice prima bomba atomica, aruncata asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki in 6 august 1945, fizicianul american Oppenheimer a avut nevoie de o inteligenta iesita din comun. Dar cat de inteleapta a fost intentia sa de a folosi puterea atomuluui in scopul distrugerii in masa a unor oameni nevinovati ?

Pentru a creste IQ-ul exista diferite tehnici si mijloace. Insa pentru a creste intelepciunea nu exista decat o singura cale: temerea de Dumnezeu. Caci „frica de Domnul este inceputul intelepciunii; toti cei ce o pazesc au o minte sanatoasa si slava Lui tine in veci” (vers.10 ).

Deoarece doar Dumnezeu este izvorul moralei adevarate, doar o relatie profunda cu El ne poate face cu adevarat morali. Aceasta este inceptul intelepciunii. Dar care este sfarsitul ei ? care este rasplata ei ? Unde duce ea ? Si care este finalul celor intelepti ? Daca frica de Domnul este inceptul intelepciunii, atunci finalul ei este mantuirea. Poate fi ceva mai de dorit decat aceasta ?

„Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi. In ea, voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari. Pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere, dar care totusi este cercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Iisus Christos, pe care voi Il iubiti fara sa-L fi vazut, credeti in El fara sa-L vedeti, si va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita; pentru ca veti dobandi ca sfarsit al credintei voastre mantuirea sufletelor voastre” ( 1 Petru 1,5-9 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free