Psalmul 112 – Avantajele neprihanirii

Psalmul 112 – Avantajele neprihanirii

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!
  2. Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.
  3. El are în casă bogăţie şi belşug şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci.
  4. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept.
  5. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate!
  6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.
  7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
  8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
  9. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.
  10. Cel rău vede lucrul acesta şi se mânie, scrâşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămân neîmplinite.”

 

     Un acrostih

     Asemenea psalmului anterior, cel cu numarul 112 este un acrostih – un psalm alfabetic, alcatuit din 22 de randuri, fiecare rand incepand cu una din literele alfabetului ebraic ( Alef, Bet, Ghimel, Dalet, He, Waw, Zain, Het, Tet, Iod, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Samek, Ain, Pe, Tade, Qof, Res, Sin si Tau ).

Din punct de vedere tematic, Psalmul 112 este un imn didactic si sapiential, prezentandu-ne o paralela intre viata omului neprihanit si viata omului nelegiuit, cu consecintele naturale ale modului lor de viata. Una dintre lectiile de baza ale psalmului este aceea ca doar neprihanirea are viitor, in timp ce nelegiuirea naufragiaza lamentabil.

In desfasurarea acestei paralele, autorul insista asupra avantajelor pe care le aduce un mod de viata neprihanit chiar in aceasta viata. Prin contrast, dar fara sa insiste prea mult, psalmistul prezinta cateva dezavantaje ale modului de viata nelegiuit, lasandu-l pe cititor sa cumpaneasca bine alegerea pe care o va face in propria sa viata.

 

     Fericirea de a te teme

     Cartea Psalmilor abunda in „fericiri” rostite in dreptul unor oameni cu un caracter dupa voia lui Dumnezeu:

     – „Ferice de cei fara prihana in calea lor” ( Psalmul 119,1 )

     – „Ferice de cei ce pazesc poruncile Lui” ( Psalmul 119,2 )

– „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai” ( Psalmul 1,1 )

     – „Ferice de poporul al carui Dumnezeu este Domnul” ( Psalmul 33,12 )

– „Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit” ( Psalmul 32,1 )

     – „Ferice de omul caruia nu-i tine in seama Domnul nelegiuirea si in duhul caruia nu este viclenie” ( Psalmul 32,2 )

     – „Ferice de cel pe care-l alegi Tu si pe care-l primesti inaintea Ta, ca sa locuiasca in curtile Tale” ( Psalmul 65,4 )

     – „Ferice de cel ce ingrijeste de cel sarac” ( Psalmul 41,1 )

Desi in alte traduceri ale Bibliei cuvantul „ferice” este inlocuit cu „binecuvantat”, cei doi termeni se completeaza reciproc. Un om binecuvantat de Dumnezeu nu poate fi decat fericit. Si nu este vorba de acea fericire aparenta si trecatoare, ca spuma valurilor marii, ci de acea fericire profunda si durabila. O fericire vesnica.

Psalmul 112 incepe insa cu o „fericire” mai ciudata: „Laudati pe Domnul ! Ferice de omul care se teme de Domnul si care are o mare placere pentru poruncile Lui !” ( vers. 1 ). Poate frica de o persoana sa aduca fericire ? Si este posibil ca niste restrictii exprimate in legi si porunci sa fie privite cu placere ? Ati auzit de vreun imn inchinat legii circulatiei, sau de vreo pictura care sa aiba ca subiect codul penal ?

Daca frica de Dumnezeu inseamna temerea de a nu-I rani inima si a nu-L intrista prin faptele tale, pentru ca Il iubesti, atunci da, aceasta teama este o binecuvantare. Este teama de a nu pierde o relatie binecuvantata si de a nu rani o persoana iubita. Ferice, deci, de omul care are o astfel de teama ( temere )  fatza de Persoana Dumnezeului sau !

Cat priveste placerea fatza de Legea lui Dumnezeu, lucrurile stau la fel. Daca-L iubesti pe Dumnezeu „cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau” ( Matei 22,37 ), in mod natural, nefortat de nimeni si liber de orice interes meschin, vei aprecia si vei iubi si principiile Sale. Nu poti iubi cu adevarat o persoana, daca nu accepti si nu respecti si principiile pe care aceasta le are in viata.

Temerea de a nu rani inima de Tata a Creatorului nostru si acceptarea principiilor Imparatiei Sale, asa cum sunt exprimate in Legea Sa, sunt baza unei relatii profunde si durabile cu El, o relatie cladita pe o dragoste curata. Si daca suntem in cele mai bune relatii cu Dumnezeu, Cel care este izvorul fericirii creaturilor Sale, cum am putea sa nu fim fericiti ?

 

     Beneficiile neprihanirii

     Psalmul 112 ne prezinta pe larg cateva din beneficiile pe care le aduce neprihanirea in viata oamenilor. Versetele 2-9 nu sunt altceva decat o dezvoltare a afirmatiei facuta de autor in versetul 1. De ce un om care se teme de Domnul si iubeste Legea Sa- deci un om neprihanit – este fericit chiar in aceasta viata, in ciuda suferintelor si necazurilor inerente ei ?

Iata cateva motive care ii pot face fericiti pe copiii lui Dumnezeu, desi strabat si ei aceeasi „vale a umbrei mortii” ( Psalmul 23,4 ) si aceeasi „vale a plangerii” ( Psalmul 84,6 ) ca si ceilalti oameni:

1) „Samanta lui va fi puternica pe pamant” ( vers. 2 pp. ). Cel neprihanit va avea intotdeauna urmasi: daca nu trupesti, cu siguranta ca va avea urmasi spirituali. Si poate cel mai elocvent exemplu in acest sens il avem in viata apostolului Pavel.  Desi nu a fost casatorit si nu a avut urmasi trupesti, totusi cat de numerosi au fost copii sai spirituali !

     Cu cata duiosie se adreseaza el credinciosilor din Galatia, care incepusera sa rataceasca pe cai gresite: „Copilasii mei, pentru care iarasi simt durerile nasterii, pana ce va lua Christos chip in voi” ( Galateni 4,19 ). Iar in Epistola catre Filimon, unul din tovarasii de lucru ai apostolului, acelasi Pavel se exprima in termenii unui parinte spiritual al lui Onisim: „Te rog pentru copilul meu, pe care l-am nascut in lanturile mele: pentru Onisim” ( Filimon 10 ).

     2) „Neamul oamenilor fara prihana va fi binecuvantat ( vers. 2 up. ). Poate cel mai concludent exemplu de binecuvantare a urmasilor celui neprihanit este Avraam. Dupa plecarea sa din cetatea Ur, din Caldeea, la porunca lui Dumnezeu, Avraam primeste una din cele mai frumoase promisiuni ale cerului: „Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine” ( Geneza 12,2.3 ).

Daca cineva se indoieste de acest beneficiu al neprihanirii, sa priveasca azi la poporul evreu, care, in ciuda apostaziei sale si a scurgerii timpului, este inca binecuvantat. Caci este scris: „Si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” ( Exodul 20,6 ).

     3) „El are in casa bogatie si belsug” ( vers. 3 pp. ). Nu toti copiii lui Dumnezeu sunt bogati ca Iov, David sau Avraam, insa toti, fara exceptie, sunt binecuvantati cu cele necesare vietii. „Am fost tanar si am imbatranit, dar n-am vazut pe cel neprihanit parasit, nici pe urmasii sai cersindu-si painea” ( Psalmul 37,25 ). Iar daca evlavia si credinta sunt insotite de multumire, acesta este cel mai mare castig ( vezi 1 Timotei 6,6 ).

4) „Neprihanirea lui dainuieste in veci” ( vers. 3 up. ). Creatorul a pus in fiecare fiinta umana „gandul vesniciei” ( Eclesiastul 3,11 ) – acea aspiratie spre eternitate, spre nemurire. Traim insa intr-o lume muribunda, incojurati de lucruri pieritoare care „toate se vor invechi ca o haina” ( Evrei 1,11; Psalmul 102, 26 ).

Intr-o astfel de lume, in care totul este destinat pieirii, exista totusi un lucru care are viitor: neprihanirea. Cel putin din aceasta perspectiva, merita sa alegem neprihanirea, caci cei care se imbraca cu „haina” ei vor dainui ca si ea: o vesnicie.

5) „Celui fara prihana ii rasare o lumina in intuneric, El este milostiv, indurator si drept” ( vers. 4 ). Ce trist este sa navighezi pe marea vietii fara nicio tinta, plutind in deriva intr-un intuneric total ! Din nefericire, aceasta este situatia in care se afla majoritatea omenirii.

Raspunsurile la marile intrebari ale filosofiei: „Cine cuntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?” le sunt necunoscute celor mai multi oameni. Copiii lui Dumnezeu, cei imbracati in neprihanirea lui Christos, au o tinta precisa spre care se indreapta: Canaanul ceresc. Insa mai mult decat atat, ei umbla in lumina de pe Calvar spre aceasta tinta. Intr-o lume tot mai depresiva si mai debusolata, crucea de pe Golgota revarsa razele ei de lumina pentru toti cei ce privesc cu credinta jertfa adusa pe ea.

6) „Ce bine-i merge omului care face mila si imprumuta pe altul, si care-si randuieste faptele dupa dreptate” ( vers. 5 ). Neprihanirea este un mod de viata in care exista un echilibru perfect intre mila, indurare si bunatate pe de o parte, si sfintenie si dreptate pe de alta parte. Insa echilibrul aduce intotdeauna o stare de bine.

Chiar daca pe acest pamant, din cauza pacatului, cei neprihaniti sunt adesea persecutati de semenii lor, chiar daca sunt dispretuiti si marginalizati, lor nu le va lipsi niciodata acea stare de bine interior, acel echilibru si acea pace sufleteasca aducatoare de fericire. Cel putin din acest motiv, neprihanirea merita sa fie aleasa ca mod de viata.

7) „Caci el nu se clatina niciodata” ( vers. 6 pp. ). Oare cei neprihaniti nu au si ei dilemele, indoielile si luptele lor sufletesti ? Nimeni nu poate nega acest adevar. Ceea ce este insa important pentru om este temelia pe care isi cladeste destinul.

In Pilda celor doua case din Matei 7, 24-27, Mantuitorul ne asigura de faptul ca un om care pune in practica adevarurile Evangheliei, deci un om neprihanit, nu are de ce sa se teama. Orice furtuni ar veni, el ramane neclintit. De ce ? Pentru ca si-a asezat temelia vietii pe Stanca de neclintit: Iisus Christos.

      8) „Pomenirea celui neprihanit tine in veci” ( vers. 6 up. ). Cine mai citeste astazi despre personaje ale istoriei ca Cezar, Hammurabi, Pol Pot sau Torquemada ? Poate doar istoricii si cei pasionati de cultura generala. Insa despre oameni neprihaniti ca Iov, Enoh, Avraam, Daniel si Iosif milioane de oameni citesc, generatie dupa generatie. Diferenta este evidenta chiar in aceasta viata. Ce sa mai spunem despre vesnicia care-i asteapta pe astfel de oameni ?

9) „El nu se teme de vesti rele, ci inima lui este tare, increzatoare in Domnul” ( vers.7 ). De ce oare un om neprihanit nu se teme de vesti rele ? Raspunsul este simplu: Pentru ca stie in cine se increde. El stie ca la carma istoriei nu se afla nici imparatii, nici bancherii, nici presedintii de state, nici marii magnati, ci Dumnezeu. El este Suveranul absolut, si fara voia si aprobarea Sa nici macar o vrabie nu cade la pamant ( vezi Matei 10,29 ).

Adevarata credinta nu se manifesta cand vestile sunt bune, ci mai ales cand vestile si previziunile sunt dintre cele mai rele. De ce nu se clatina cel neprihanit la auzul vestilor rele ? Pentru ca „inima lui este tare, increzatoare in Domnul”. Pentru ca ancora sufletului sau nu este aruncata in jos, in apele agitate ale acestei lumi, ci in sus, spre cer, acolo unde domneste pacea si vesnicia.

10) „Inima lui este mangaiata, n-are nicio teama, pana ce isi vede implinita dorinta fatza de protivnicii sai” ( vers. 8 ). Mangaierea presupune suferinta, iar cei neprihaniti nu sunt scutiti de ea. A fi neprihanit nu inseamna a trai sub un clopot de sticla, protejat de orice lipsa, durere sau necaz. Nu, cei neprihaniti, poate mai mult decat alti oameni, au parte de evenimente nedorite in viata.

Insa marele beneficiu al neprihanirii este  acela ca acesti oameni nu sunt lasati niciodata singuri. Ei sunt mangaiati din belsug, caci Duhul Sfant, Mangaietorul, ii insoteste la fiecare pas. De aceea, „binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Christos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz. Caci, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Christos, tot asa, prin Christos, avem parte din belsug si de mangaiere” ( 2 Corinteni 1,3-5 ).

 11) „El este darnic si da celor lipsiti; milostenia lui tine in veci, capul i se inalta in slava” ( vers. 9 ). Chiar daca pe acest pamant, din cauza urii lui Satana cei neprihaniti sunt prigoniti, umiliti si marginalizati, va veni ziua in care capul lor va fi inaltat in slava, „caci faptele lor ii urmeaza” ( Apocalipsa 14, 13 up. ).

     „Celui ce va birui”, promite Martorul credincios si adevarat, „ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie” ( Apocalipsa 3,21 ).

 

     Dezavantajele nelegiuirii

     In contrast cu cele opt versete in care ne sunt prezentate neumaratele avantaje si beneficii ale unui mod de viata neprihanit, psalmistul concentreaa intr-un singur verset dezavantajele unui mod de viata pacatos: „Cel rau vede lucrul acesta si se manie, scrasneste din dinti si se topeste. Poftele celor rai raman neimplinite” ( vers. 10 ).

Oare era nevoie de mai multe argumente ca sa ne convinga de faptul ca stilul de viata pacatos nu duce la nimic bun ? In doar cateva cuvinte bine alese, autorul psalmului zugraveste tragedia unei vieti traite departe de Dumnezeu, departe de neprihanirea Lui.

Mania impotriva tuturor: de la Dumnezeu si semeni pana la propria persoana, invidia care-l face sa scrasneasca din dinti cand ii vede pe cei neprihaniti binecuvantati, si stingerea treptata, dar sigura a tuturor puterilor fizice si sufletesti ( „se topeste” ) pana la anihilarea totala – iata care sunt consecintele unei alegeri gresite.

O viata traita in mizeria pacatului, umbrita de resentimente si cu tinte si aspiratii neatinse. Un esec total, care ne dovedeste inca o data ( daca mai era nevoie ! ) ca pacatul si cei care-l cultiva nu au niciun viitor.

Psalmul 112 nu are un final sapiential, cu apeluri directe de a alege neprihanirea si nu pacatul ca mod de viata. Totusi mesajul sau este cat se poate de clar. Cuvintele rostite de Moise, adresate poporului Israel la hotarele Canaanului, oglindesc perfect mesajul psalmului:

     „Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti tu si samanta ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tau, ascultand de glasul Lui si lipindu-te de El; caci de aceasta atarna viata ta si lungimea zilelor tale, si numai asa vei putea locui in tara pe care a jurat Domnul ca o va da parintilor tai, lui Avraam, Isaac si Iacov” ( Deuteronomul 30, 19.20 ).

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free