Psalmul 113 – Transcendenta si imanenta lui Dumnezeu

Psalmul 113 – Transcendenta si imanenta lui Dumnezeu

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului, lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului!
  2. Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
  3. De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!
  4. Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri.
  5. Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieşte atât de sus?
  6. El îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ.
  7. El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi,
  8. ca să-i facă să şadă împreună cu cei mari: cu mai-marii poporului Său.
  9. El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul!”

 

Un psalm al marilor sarbatori religioase

     Psalmul 113 deschide seria psalmilor care alcatuiesc Hallelul egiptean ( 113-118 ), cantati in timpul slujbelor oficiate cu ocazia marilor sarbatori iudaice: Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor, dar si a altor sarbatori ca : Sarbatoarea Dedicarii Templului, Luna Noua si altele.

Dupa Misna, in timpul sarbatorii pascale psalmii 113 si 114 erau cantati inainte de cina, iar psalmii 115-118, dupa cina. Se crede ca acesti psalmi au fost cantati de Iisus si ucenicii Sai in noaptea tradarii lui Iuda ( vezi Matei 26,30; Marcu 14,26 ). In Talmud poate fi intalnita ideea ca in noaptea de Paste laudele poporului lui Dumnezeu reusesc sa strapunga cerurile, ajungand pana la tronul lui Dumnezeu.

Din punct de vedere structural, Psalmul 113 este alcatuit din trei strofe egale, fiecare din ele continand trei versuri. Din punct de vedere tematic, poemul zugraveste echilibrul perfect care exista intre transcendenta  si imanenta lui Dumnezeu – un Dumnezeu sfant, inaltat in slava, care locuieste in sferele ceresti, dar care „Isi pleaca privirile sa vada ce se face in ceruri si pe pamant” ( vers. 6 ), interesat si plin de grija fatza de bunastarea creaturilor Sale. Este imaginea unui Tata ceresc fara de care existenta noastra pe pamant nu ar avea nici implinire, nici finalitate.

 

O imagine echilibrata despre Dumnezeu

     De-a lungul istoriei, oamenii au avut diferite conceptii cu privire la Divinitate. Unii l-au perceput pe Dumnezeu ca pe o fiinta transcendenta, ascunsa in spatele unei „cortine” imposibil de trecut de fiinta umana, un Dumnezeu care sta retras in sferele ceresti si care este indiferent fatza de nevoile creaturilor Sale.

O astfel de imagine despre Dumnezeu are drept consecinta un anumit comportament uman, in care omul, simtindu-se infinit de mic in comparatie cu maretia Creatorului, Il percepe pe Acesta distant, rece, indiferent si inaccesibil. Intr-o astfel de situatie, relatia Dumnezeu-om este aproape inexistenta, iar daca aceasta exista, ea se reduce doar la o atitudine de teama din partea omului.

Altii dimpotriva, bazandu-se pe indemnul Mantuitorului de a-L numi pe Dumnezeu „Tatal nostru”, au cazut intr-o alta extrema, la fel de periculoasa. Pierzand din vedere maretia, sfintenia si desavarsirea Creatorului, ei au redus relatia cu Persoana Sa la una excesiv de familiala, asemenea celei dintre un copil neastamparat, care-l trage de mustati pe tatal sau, facandu-l pe acesta sa rada.

„Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine” ( Psalmul 50, 21 ), le atrage atentia Insusi Dumnezeu celor care uita de maretia si sfintenia Persoanei Sale, reducandu-I imaginea la aceea a unui bunic bland si glumet cu nepotii sai, carora, din dragoste, le permite orice.

Daca este studiata cu rugaciune si atentie, Biblia combate ambele extreme, prezentandu-ne o imagine echilibrata despre Persoana Creatorului si relatia pe care El o are cu creaturile Sale. Psalmul 113 are meritul de a zugravi in cele doar noua versete ale sale imaginea reala a Creatorului nostru, in care transcendenta si imanenta Sa se imbina in mod armonios.

Dumnezeul Scripturii este atat un Dumnezeu „de aproape”, imanent, implicat in viata oamenilor cu bucuriile si necazurile ei, dar si un Dumnezeu „de departe”, transcendent, care locuieste „intr-o lumina de care nu poti sa te apropii, pe care niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea, si care are cinstea si puterea vesnica” ( 1 Timotei 6,16 ).

    „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe ?” – intreaba Creatorul prin pana profetului Ieremia ( cap. 23,23 ).

Cunoasterea ambelor aspecte ale Fiintei Sale slavite: transcendenta si imanenta ne va ajuta sa cladim o relatie corecta si fara extreme, o relatie mantuitoare cu Persoana Sa. „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu” ( Ioan 17,3 ).

 

Lauda „robilor Domnului”

     Chemarea de a lauda Numele Domnului este comuna multor psalmi. Doar ca in Psalmul 113 aceasta chemare este adresata unei anumite categorii de oameni, numita de autor „robii Domnului”: „Laudati pe Domnul ! Robii Domnului, laudati, laudati Numele Domnului ! Fie Numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac” ( vers. 1.2 ).

Sintagma „robii Domnului” nu suna prea bine in urechile noastre. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, din cauza naturii noastre decazute, ne place sa ne afisam spiritul de independenta, insotit de cele mai multe ori de aroganta si infatuare. Carui om ii cade bine sa fie considerat si numit „rob”, chiar si al Domnului ?

Desi unora le place sa se bata cu pumnul in piept si sa afirme ca sunt liberi si nu depind de nimeni, in lumina revelatiei Scripturii nu exista libertate absoluta pentru fiintele create. Insusi statutul de creatura presupune dependenta de Creator, atat in privinta implinirii unor nevoi de natura biologica, sufleteasca si spirituala, cat si in privinta atingerii unor aspiratii.

Apostolul Pavel incearca sa-i convinga pe credinciosii din Roma ca ideea libertatii absolute este o utopie. Omul este fie rob al pacatului, fie rob al neprihanirii. „Nu stiti ca daca va dati robi cuiva ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca e vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca e vorba de ascultare, care duce la neprihanire ? … Si prin chiar faptul ca ati fost izvbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai neprihanirii” ( Romani 6, 16.18 ).

Asadar, nu exista decat doua alternative pentru om: fie alege sa fie rob al pacatului, „caci fiecare este robul lucrului de care este biruit” ( 2 Petru 2,19 up. ), fie alege sa fie rob al neprihanirii, rob al lui Dumnezeu, care nu doar se supune Legii sale, ci si iubeste principiile ei.

Daca exista o libertate absoluta pentru om, aceasta consta doar in alegerea pe care o poate face intre cele doua „robii”. O libertate de alegere pe care nici chiar Satana cu intreg iadul sau de demoni nu o poate impiedica, si pe care Dumnezeu o garanteaza sa o apere pana la sfarsitul luptei dintre bine si rau.

Dar nimeni sa nu fie deranjat de apelativul „robii Domnului” ! Aceeasi Scriptura ne arata ca postura de „rob al Domnului” echivaleaza de fapt cu cea de prieten al lui Dumnezeu. Si daca cineva se indoieste de acest lucru, sa ia aminte la ceea ce ne spune Insusi Fiul lui Dumnezeu: „Nu va mai numesc robi, pentru ca robul nu stie ce face stapanul sau, ci v-am numit prieteni, pentru ca v-am facut cunoscut tot ce am auzit de la Tatal Meu” ( Ioan 15, 14.15 ).

Niste „robi” pe care Fiul lui Dumnezeu ii considera prieteni… Niste „robi” carora Tatal si Fiul le incredinteaza „avutia” Lor ( vezi Matei 25, 14 )… Niste „robi” care, daca vor fi gasiti credinciosi, vor fi invitati sa sada cu Fiul lui Dumnezeu pe scaunul Sau de domnie ( vezi Apocalipsa 3,21 ). Nu e de dorit o astfel de „robie” ?

 

Un Dumnezeu transcendent

     Prima parte a Psalmului 113 ne prezinta latura transcendenta a Fiintei divine, imaginea Acelui „Dumnezeu de departe”, inaltat, slavit, puternic si desavarsit in toate caile Sale: „De la rasaritul soarelui pana la apusul lui, fie Numele Domnului laudat ! Domnul este inaltat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieste atat de sus ?” ( vers. 3-5 ).

Expresia „de la rasaritul soarelui pana la apusul lui” ne vorbeste despre lauda care I se cuvine Creatorului atat in plan temporal, cat si in cel spatial. Dumnezeu merita laudele si recunostinta noastra nu doar in anumite momente ale zilei, nu doar in clipele dedicate rugaciunii si inchinarii, ci intreaga zi, fara oprire.

Si nu doar locuitorii Rasaritului sau ai Apusului au privilegiul de a-L lauda pe Creatorul lor, ci toti locuitorii pamantului, de pe toate meridianele si paralele lumii. „Caci de la rasaritul soarelui pana la asfintit, Numele Meu este mare intre neamuri, si pretutindeni se arde tamaie in cinstea Numelui Meu si se aduc daruri de mancare curate; caci mare este Numele Meu intre neamuri”, zice Domnul ostirilor” ( Maleahi 1,11 ).

Contrar unor preconceptii gresite, Dumnezeul Scripturii nu este un zeu local, apartinand doar Palestinei si doar poporului evreu. Creatorul lumii este al tuturor si toate II apartin. Desi „cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui” ( Psalmul 19, 1 ), totusi „slava Lui este mai presus de ceruri” ( vers. 4 up. ).

Este numai firesc ca slava Creatorului sa intreaca slava Creatiei Sale. Niciodata in vesnicie Creatia nu-L va putea egala pe Creator in toata slava si maretia Sa. Autorul psalmului este atat de coplesit de slava si maretia lui Dumnezeu incat incheie aceasta prima parte a poemului sau cu o intrebare retorica: „Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieste atat de sus ?”

     Raspunsul la aceasta intrebare va fi dat mai tarziu in cartea profetului Isaia de Insusi Dumnezeu: „Aduceti-va aminte de cele petrecute in vremile strabune, caci Eu sunt Dumnezeu si nu este altul; Eu sunt Dumnezeu si nu este niciunul ca Mine” (Isaia 46.9 ).

 

Un Dumnezeu imanent

     Existenta unui Dumnezeu transcendent, rece, distant si neimplicat in viata creaturilor Sale nu ne-ar folosi la nimic. Dimpotriva, o astfel de cunostinta ne-ar umple sufletele de teama la gandul ca El, neavand compasiune fatza de noi, ne-a abandonat pentru totdeauna, lasandu-ne singuri cu suferintele si ingrijorarile noastre.

Din fericire, Dumnezeul care Se reveleaza pe Sine in Scripturi este cu totul diferit de imaginea deformata pe care Divinitatea o are in diferitele religii ale lumii. Dumnezeul Scripturii nu este doar transcendent, ci si imanent. Iar acest mare adevar este surprins cu mult talent artistic de autorul Psalmului 113.

Cel care „locuieste atat de sus” „Isi pleaca privirile sa vada ce se face in ceruri si pe pamant” ( vers. 5.6 ). Insa atitudinea Sa nu se opreste aici si nu se limiteaza la o simpla culegere de informatii despre soarta creaturilor Sale. El face mult mai mult decat atat: „El ridica pe sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi, ca sa-i faca sa sada impreuna cu cei mari, cu mai marii poporului Sau. El da o casa celei ce era stearpa, face din ea o mama vesela in mijlocul copiilor ei” ( vers. 7-9 ).

Nu doar acest pasaj din Psalmul 113, ci intreaga Scriptura ne vorbeste despre un Creator care este de partea celui ce sufera, a celui confruntat cu lipsuri materiale sau spirituale, a celui abandonat de societate, a celui ce este victima relelor pe care pacatul le-a adus cu sine in aceasta lume.

     „Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie ( un Dumnezeu transcendent n.n. ), dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite ( un Dumnezeu imanent n.n. )” – Isaia 57, 15

Iar cea mai mare dovada a acestui mare si incurajator adevar este intruparea Fiului lui Dumnezeu, urmata de o viata plina de slujire a nevoilor oamenilor si incununata cu jertfa Sa mantuitoare pentru intregul neam omenesc.

     „El, macar ca avea Chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” ( Filipeni 2, 6-8 ).

Oare nu merita un astfel de Dumnezeu toata lauda, multumirea si recunostinta noastra ? Oare vesnicia ne va fi suficienta pentru a ne manifesta intreaga noastra dragoste fatza de El ?

„Laudati pe Domnul !”

Lori Balogh

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free