Psalmul 114 – Minunile Exodului

Psalmul 114 – Minunile Exodului

 

  1. „Când a ieşit Israel din Egipt, când a plecat casa lui Iacov de la un popor străin,
  2. Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfânt şi Israel, stăpânirea Lui.
  3. Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi:
  4. munţii au sărit ca nişte berbeci şi dealurile, ca nişte miei.
  5. Ce ai tu, mare, de fugi şi tu, Iordanule, de te întorci înapoi?
  6. Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei?
  7. Da, cutremură-te, pământule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov,
  8. care preface stânca în iaz şi cremenea în izvor de ape.”

 

Adu-ti aminte !

     Psalmul 114 ne vorbeste despre maretia lui Dumnezeu asa cum a fost oglindita in evenimentele legate de Exodul poporului Israel. Datorita frumusetii imaginilor artistice si a armoniei sale interioare, acest psalm, desi scurt, este o bijuterie a literaturii sacre.

Avand o forma perfecta: patru strofe alcatuite din cate doua versuri fiecare, si fiind strabatut de un dramatism aparte, acest poem de aducere aminte este folosit in slujbele de la sinagoga in timpul Sarbatorii Pascale.

Privind in urma, in istoria sacra, psalmistul nu mai sesizeaza distanta in timp intre unele evenimente marcante care au insotit Exodul poporului evreu. Pentru el, trecerea Marii Rosii si a Iordanului nu mai sunt separate de cei patruzeci de ani de peregrinare prin pustiu. Sub impresia lasata de maretia lui Dumnezeu, desfasurata in minunile care s-au succedat una dupa alta in timpul Exodului, autorul trece peste timpii morti ai istoriei, incercand sa compacteze si sa retina din ea doar lucrurile cu adevarat demne de rememorat.

Nu stim daca psalmistul a vazut dincolo de evenimentele istorice evocate, intelegand semnificatia lor pentru poporul lui Dumnezeu de mai tarziu, insa pentru noi, crestinii secolului al XXI-lea, istoria Exodului biblic poate fi o ilustrare a exodului spiritual al Bisericii lui Christos din Egiptul pacatului spre Canaanul ceresc, spre cerurile cele noi si pamantul cel nou promise celor credinciosi.

De aceea, experienta poporului Israel in peregrinarea lui prin pustiu spre Tara Promisa ne poate fi de mare ajutor tuturor celor care dorim cu tot dinadinsul sa ajungem cu bine pe „tarmul celalalt”.

 

O robie schimbata cu o alta robie ?

     La o astfel de concluzie pare sa ne conduca autorul Psalmului 114 inca din primele versuri: „Cand a iesit Israel din Egipt, cand a plecat casa lui Iacov de la un popor strain, Iuda a ajuns locasul Lui cel sfant si Israel stapanirea Lui” ( vers. 1.2 ).

Eliberat din aspra robie egipteana, poporul Israel a ajuns „stapanirea Lui”.  O stapanire schimbata cu o alta stapanire, o robie schimbata cu o alta robie… Ce a castigat poporul Israel din aceasta schimbare de stapani ?

Un prim si important lucru pe care l-a adus aceasta schimbare a fost redobandirea demnitatii individuale si nationale. In Egipt, lucrand din greu la piramidele si palatele faraonilor, israelitii erau priviti ca oameni de mana a doua, niste robi straini fara tara, fara identitate, fara un Dumnezeu care sa-i ocroteasca si sa le ofere prosperitate. Eliberandu-i din robie, Dumnezeu le-a redat israelitilor demnitatea nationala si un sens nou al existentei lor ca popor.

In al doilea rand, eliberarea din robia egipteana nu a insemnat doar scoaterea  unui popor in afara granitelor unei natiuni care-l tinea captiv, si abandonarea lui in pustiu, intr-o tara a nimanui. Eliberarea a fost insotita de promisiunea intrarii in Tara Sfanta. Un popor, care timp de sute de ani a supravietuit intre straini fara a avea propria lui tara, este asezat acum de Dumnezeu intr-un teritoriu care-i apartine de drept. Si cum ar putea fi altfel din moment ce Cel care i-a daruit aceasta tara este Stapanul absolut al intregului pamant ( vezi Psalmul 24,1 ) ?

In al treilea rand, eliberarea din robia egipteana a insemnat pentru poporul Israel redobandirea sensului existentei sale. In Egipt, sub biciul necrutator  al supraveghetorilor de sclavi, in arsita pustiului, cu greu puteau evreii sa gaseasca un sens al existentei lor ca indivizi si ca popor. Pentru ce traiau si munceau din greu ? Doar pentru a-si perpetua natiunea, ajutand la implinirea unor orgolii si ambitii ale unor faraoni megalomani ?

Dincolo de Marea Rosie si departe de pamantul robiei lor, evreilor li s-a dat un nou sens al existentei lor: acela de a fi „lumina neamurilor” si depozitarul adevarului, o natiune in care urma sa apara Mesia, Mantuitorul lumii.

Da, Exodul poporului Israel a insemnat o schimbare de stapanire, o schimbare de robie. Noul lor stapan a devenit Dumnezeul cerurilor si al pamantului, insa ce diferenta este intre cele doua robii ! O robie in care omul isi recapata demnitatea, in care primeste o patrie si in care dobandeste un nou sens al vietii este o „robie” de dorit. Pentru ca, de fapt, ea nu este robie, ci prietenie. O prietenie cu Stapanul Universului.

     „Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ce va poruncesc Eu” ( Ioan 15,14 ) – ii asigura Mantuitorul pe toti cei ce se tem ca nu cumva, intrand intr-o relatie mantuitoare cu Dumnezeu, sa creada ca vor deveni robi. Si tot El ne asugura: „Daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi” ( Ioan 8, 36 ).

 

Maretia Creatorului

     Psalmul 114 este construit cu ajutorul unor imagini artistice deosebite, toate avand scopul de a evidentia maretia Creatorului, a Celui care l-a eliberat pe poporul Israel din crunta robie egipteana, conducandu-l spre libertate, demnitate si bunastare.

Astfel, Marea Rosie este personificata, grabindu-se sa deschida un drum pentru poporul eliberat din robie: „Marea a vazut lucrul acesta si a fugit, Iordanul s-a intors inapoi” ( vers. 3 ). Muntii sunt zugraviti ca sarind „ca niste berbeci”, iar dealurile „ca niste miei” ( vers. 4 ) – o descriere poetica a cutremurului care a insotit darea Legii pe Sinai ( vezi Exodul 19,18 ).

Acest moment important din istoria poporului evreu s-a desfasurat intre doua minuni: eliberarea din robia egipteana si intrarea in Tara Sfanta, el insusi fiind o minune ( poate cea mai mare ) a Exodului.

Intrebarile retorice din versetele 5 si 6, puse de autor elementelor naturii ( ele insele fiind o forma artistica deosebit de expresiva ), tintesc intr-un singur sens: evidentierea maretiei Creatorului: „Ce ai tu, mare, de fugi, si tu, Iordanule, de te intorci inapoi ? Ce aveti, muntilor, de saltati ca niste berbeci, si voi, dealurilor, ca niste miei ?”

     Si deoarece elementele naturii ne vorbesc despre maretia Creatorului „fara vorbe, fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit, dar rasunetul lor strabate tot pamantul si glasul lor merge pana la marginile lumii” ( psalmul 19, 3.4 ), autorul Psalmului 114 devine el traducatorul mesajului lor in limbaj omenesc: „Da, cutremura-te, pamantule, inaintea Dumnezeului lui Iacov, care preface stanca in iaz, si cremenea in izvor de ape” ( vers. 7.8 ).

Natura stie sa se „cutremure” inaintea maretiei Creatorului ei. Dar oamenii ? Cati din cele peste sapte miliarde de locuitori ai planetei mai au simtamantul nimicniciei lor in fatza maretiei Creatorului ?

Finalul Psalmului 114 contine insa si un profund mesaj spiritual: Acelasi Dumnezeu care a facut sa curga apa din stanca in pustie ( vezi Exodul 17,6; Numeri 20, 9-11 ) le ofera apa vie celor care inseteaza dupa prezenta si neprihanirea Sa: „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu-i va fi sete, ba inca apa pe care i-o voi da Eu se va preface in el intr-un izvor de apa care va tasni in viata vesnica” ( Ioan 4,14 ).

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free