Psalmul 119 – Imnul Legii

Psalmul 119 – Imnul Legii

Un psalm unic

     Cu cele 176 de versete ale sale, care contin nu mai putin de 1064 de cuvinte, Psalmul 119 poate parea pentru unii cititori ai Bibliei excesiv de lung, greoi si monoton. Iar daca ii aplicam canoanele esteticii occidentale, cu greu vom reusi sa observam frumusetea launtrica a acestui imn.

Insa, asa cum se intampla de cele mai multe ori, aparentele inseala. Cel care nu se limiteaza la o citire fugitiva si superficiala a psalmului, ci il va citi in liniste si pe indelete, incercand sa inteleaga mesajul fiecarui verset, va gasi in versurile sale o fantana adanca, plina cu apa vietii.

Tema principala a psalmului este bucuria omului care face din Legea divina calauza sa morala intr-o lume corupta, degradata si indepartata de Creatorul ei. Psalmul 119 este un imn dedicat Legii lui Dumnezeu, exprimand dragostea celui credincios fatza de principiile care stau la baza ei, dar mai ales dragostea fatza de Autorul ei. Pentru psalmist, meditatia avand ca subiect Legea divina nu este nici pe departe generatoare de teama, ci mai degraba aceasta devine un izvor de energie spirituala si de bucurie interioara de nedescris.

In orice circumstanta a vietii, autorul gaseste in Legea lui Dumnezeu binele suprem, lumina, echilibru, mangaiere si stabilitate, chiar si in vremuri de suferinta si persecutie.

Si pentru ca tema principala a psalmului este legata de Legea lui Dumnezeu, avem promisiunea ca „cine isi va adanci privirile in Legea desavarsita, care este Legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui” ( Iacov 1,25 ).

Din punct de vedere structural, Psalmul 119 este un acrostih alcatuit din 22 de parti, fiecare parte avand cate 8 versete. Fiecare din cele 22 de parti ale imnului incepe cu o litera a alfabetului ebraic: Alef, Bet, Ghimel, Dalet, He, Waw, Zain, Het, Tet, Iod, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Samek, Ain, pe, Tade, Qof, Res, Sin si Tau.

Astfel, in prima parte a psalmului, toate cele 8 versete incep fiecare cu litera Alef. In a doua parte, toate versetele incep cu litera Bet, apoi cu litera Ghimel, s.a.m.d. Probabil ca structura de acrostih era menita sa usureze memorarea psalmului.

Pentru a evita monotonia, pentru termenul „lege”, psalmistul foloseste o multime de cuvinte inlocuitoare: „porunci”, „invataturi”, „oranduiri”, „hotarari”, „cuvant”, „judecata”, „indreptar”, „povata”, „desfatare”, „cai”. Toti acesti termeni ne arata ca avem de-a face cu un poem de tip sapiential, in care autorul trece adesea de la imnul de lauda la rugaciunea de cerere, si de la lamentatie la multumire si recunostinta.

Daca Psalmul 118 inchide prima jumatate a Bibliei, Psalmul 119 deschide cea de-a doua jumatate a Scripturii. Este oare intamplator faptul ca cea de-a doua parte a Bibliei incepe cu un imn inchinat Legii divine ? Un imn pe care cineva l-a numit „Legea Domnului de la A la Z”.

 

Legea si fericirea

     Traind intr-o lume a legilor de tot felul, si simtinadu-ne constransi la fiecare pas, cu greu ne-am putea imagina ca un om ca si noi ar putea dedica un imn ideii de „lege”. Nu am auzit inca pe nimeni sa scrie o oda inchinata legii circulatiei sau codului penal. In mod natural, termenul „lege” ne creaza fiori, caci el aduce la pachet si ideea de judecata si de pedeapsa.

Oare ce l-a putut determina pe autorul Psalmului 119 sa compuna acest imn dedicat Legii divine ? Daca cele doua afirmatii ale Scripturii sunt adevarate: „plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 ) si „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ), inseamna ca toti, mici si mari, educati sau needucati, bogati si saraci, suntem sub condamnarea ei.

Cu toate acestea, Legea divina este privita de autorul Psalmului 119 dintr-o perspectiva cu totul diferita. Pentru el, Legea lui Dumnezeu nu numai ca nu este ceva de temut, ci dimpotriva, pentru cel ce o aseaza la locul potrivit pe „rafturile” existentei sale, ea poate deveni o sursa a fericirii. De fapt, asa si incepe Psalmul 119: cu o „fericire” adresta celor ce au ales sa asculte de Legea divina: „Ferice de cei fara prihana in calea lor, care umbla intotdeauna dupa Legea Domnului ! Ferice de cei ce pazesc poruncile Lui, care-L cauta din toata inima lor” ( vers. 1.2 ).

Facand aceasta asociere inedita intre Lege si fericire, psalmistul nu enunta o simpla teorie, buna de predat altora. Daca el face aceasta afirmatie, el se bazeaza pe propria sa experienta in acest sens: „Cand urmez invataturile Tale, ma bucur de parca as avea toate comorile” ( vers. 14 ).

Si cum sa nu se bucure cand vede atat de clar roadele ascultarii de Lege in propria sa viata ? Iata marturia autorului cu privire la efectele ascultarii de Lege: „Poruncile Tale ma fac mai intelept decat vrajmasii mei, caci totdeauna le am cu mine. Sunt mai invatat decat toti invatatorii mei, caci ma gandesc la invataturile Tale” ( vers. 98-100 ).

Exista in Cuvantul lui Dumnezeu, in general, si in Legea Sa, in special, o putere innobilatoare a fiintei umane. Cei care-si pleaca inima si cugetul pentru a patrunde adancimile spirituale ale Scripturii nu pot ramane aceeasi. Duhul lui Dumnezeu ii schimba, ii face intelepti, le innobileaza caracterul si le sfinteste dorintele si aspiratiile.

De aceea, psalmistul recunoaste ca „prin poruncile Tale ma fac mai priceput” ( vers. 104 ), iar „descoperirea cuvintelor Tale da lumina, da pricepere celor fara rautate” ( vers. 130 ). Constatarea autorului nu este altceva decat o confirmare a indemnurilor pe care Moise le-a dat poporului Israel la hotarele Canaanului cu putin timp inainte de moartea sa: „Iata, v-am invatat legi si porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca sa le impliniti in tara pe care o veti lua in stapanire. Sa le paziti si sa le impliniti, caci aceasta va fi intelepciunea si priceperea voastra inaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi si vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul intelept si priceput !” ( Deuteronomul 4, 5.6 ).

Insa alaturi de fericire, bucurie sufleteasca si intelepciune, ascultarea de vointa lui Dumnezeu exprimata in Legea Sa mai aduce o binecuvantare in viata copiilor lui Dumnezeu: pacea sufleteasca. Caci „multa pace au cei ce iubesc Legea Ta si nu li se intampla nicio nenorocire” ( vers. 165 ).

Lumea noastra este plina de nonvalori puse la loc de cinste. Insa care valori sunt mai de pret decat fericirea, bucuria sfanta, intelepciunea si pacea sufleteasca ? Toti oamenii cauta aceste valori in felul lor, fie constient, fie inconstient. Dar cati dintre ei cunosc si „adresa” unde se afla acestea ?

 

Legea si dragostea

     Daca este adevarat ca Psalmul 119 il are drept autor pe David, atunci suntem pe cale de a gasi un raspuns posibil la intrebarea: Cum se face ca acest om, cu slabiciuni omenesti si caderi spectaculoase, sa fie numit de Insusi Dumnezeu „om dupa inima Mea” ( 1 Samuel 13, 14; Fapte 13,22 ) ? Ce a existat atat de special in viata si caracterul acestui om incat Dumnezeu sa aprecieze la modul superlativ acele trasaturi de caracter ?

Desigur, oricine ar dori sa fie numit de catre cer „om prea iubit si scump”, asa cum a fost numit profetul Daniel de ingerul care-i transmitea mesajele ceresti ( vezi Daniel 9,23 ), sau „om dupa inima Mea”, asa cum a fost numit David de Insusi Dumnezeu. Dar cati dintre noi suntem dispusi sa ne lasam modelati de Duhul lui Dumnezeu in asa masura incat sa ajungem la nivelul lor spiritual ?

Psalmul 119 are meritul ( printre multe altele ! ) de a deschide o usa tainica spre strafundurile fiintei interioare a psalmistului, lasandu-ne sa privim in ea. De fapt, in versurile acestui psalm dedicat Legii divine, autorul isi pune sufletul pe masa, invitandu-se sa privim in el si sa ne minunam de ceea ce vom vedea acolo.

Iata cateva afirmatii ale psalmistului cu privire la atitudinea sa fatza de Legea lui Dumnezeu si fatza de Autorul ei:

– „Te caut din toata inima mea” ( vers. 10 ).

– „Strang Cuvantul Tau in inima mea” ( vers. 11 )

– „Ma gandesc adanc la poruncile Tale si cararile Tale le am sub ochi” ( vers. 15 ).

– „Ma desfatez in oranduirile Tale” ( vers. 16 ).

– „Totdeauna mi se topeste sufletul de dor dupa legile Tale” ( vers. 20 ).

– „Povatuieste-ma pe cararea poruncilor Tale, caci imi place de ea” ( vers. 35 ).

– „Ma desfatez in poruncile Tale, caci le iubesc” ( vers. 47 ).

– „Eu ma desfatez in Legea Ta” ( vers. 70 up. ).

– „Legea Ta este desfatarea mea” ( vers. 27 up. ).

– „Cat de mult iubesc Legea Ta ! Toata ziua ma gandesc la ea” ( vers. 97 ).

– „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele !” ( vers. 103 ).

– „Invataturile Tale sunt mostenirea mea de veci, caci ele sunt bucuria inimii mele” ( vers. 111 ).

– „Eu iubesc poruncile tale mai mult decat aurul, da, mai mult decat aurul curat”(127 )

– „Deschid gura si oftez, caci sunt lacom dupa poruncile Tale” ( vers. 131 ).

– „Necazul si stramtorarea ma ajung, dar poruncile Tale sunt desfatarea mea” ( vers. 143 ).

– „Ma bucur de Cuvantul Tau ca cel ce gaseste o mare prada” ( vers. 162 ).

– „Sufletul meu tine invataturile Tale si le iubesc mult de tot” ( vers. 167 ).

Acestea sunt doar cateva din lucrurile frumoase pe care le gasim in sufletul „omului dupa inima lui Dumnezeu”. Pentru el, Legea lui Dumnezeu nu este o corvoada sau un set de restrictii care ii ingradesc libertatea, ci o desfatare. Afirmand ca iubeste Legea, el marturiseste ca iubeste principiile care stau la baza ei, principii care izvorasc din insusi caracterul Datatorului ei.

Psalmul 119 reprezinta o mustrare pentru multi crestini antinomianisti din zilele noastre, care nu pot intelege ca dragostea de Dumnezeu si respectarea Legii Sale merg mana in mana, iar una fara cealalta nu poate exista.

Este adevarat ca, privind lucrurile la suprafata, nimeni nu poate iubi niste porunci care-i limiteaza libertatea; nimeni nu-si poate gasi desfatarea intr-o lege care ii arata ce nu trebuie sa faca. Cand la fiecare pas este intampinat de „Sa nu ! „ – uri, este greu sa fii „lacom”  dupa ele si sa-ti gasesti placerea intr-o suita de norme.

De ce totusi autorul Psalmului 119 face astfel de afirmatii ( socante pentru noi ) despre Legea lui Dumnezeu ? Pentru simplul motiv ca, dincolo de litera ei, el vedea spiritul Legii lui Dumnezeu. Iar in spiritul Legii morale, el intrezarea caracterul Legiuitorului. Afirmand ca iubeste Legea, ca isi gaseste desfatarea in ea si ca e lacom dupa poruncile Domnului, autorul isi marturiseste de fapt dragostea si atasamentul fatza de Dumnezeu ca Autor al Legii. Si daca un om Il iubeste atat de mult pe Dumnezeu, cum ar fi posibil ca el sa nu fie iubit de cer infinit mai mult ?

Vrei sa fii unul din oamenii pe care Dumnezeu ii considera ca fiind dupa inima Lui ? Priveste la exemplul psalmistului si … „du-te si fa si tu la fel !” ( Luca 10, 37 ).

 

Legea si harul

     Pentru multi crestini, cei doi termeni sunt imposibil de asociat, considerand ca unul il exclude pe celalalt. Daca suntem sub harul lui Dumnezeu, noi nu mai avem nevoie de Lege, iar daca ne straduim sa respectam Legea, suntem cazuti din har – afirma unii crestini, rastalmacind unele afirmatii din scrierile apostolului Pavel.

Sub inspiratia Duhului Sfant,  autorul Psalmului 119 afirma insa cu totul altceva. In viziunea lui, harul lui Dumnezeu si Legea Sa se imbina in mod armonios. Mai mult decat atat, el aseaza cele doua notiuni intr-o ordine corecta din punct de vedere doctrinar: intai harul si apoi, ca semn de recunostinta fatza de Dumnezeu pentru harul aratat, urmeaza ascultarea de Lege.

Oare nu tocmai acest adevar vrea sa ni-l transmita autorul cand se roaga: „Da-mi indurarea ( harul ) Ta, ca sa urmez Legea Ta” ( vers. 29 up. ) ? Aceeasi rugaciune, insa exprimata cu alte cuvinte, o regasim si in vers. 88: „Invioreaza-ma dupa bunatatea Ta, ca sa pazesc invataturile gurii Tale !” Spre finalul Psalmului 119, autorul rosteste o noua rugaciune, din care reiese acelasi mare adevar scrituristic: „Te chem: mantuieste-ma, ca sa pazesc invataturile Tale !” ( vers. 146 ).

Asadar, Dumnezeu nu ne cere sa pazim Legea Sa inainte de a ne elibera din robia pacatului prin jertfa Fiului Sau. Doar niste oameni liberi pot pazi Legea Sa, care este „sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ).

Acest adevar poate fi usor de observat in istoria Exodului. Dumnezeu nu i-a prezentat poporului Israel cerintele Decalogului in timp ce era rob in Egipt, nici atunci cand fugea de armatele lui faraon, traversand Marea Rosie ca pe uscat. Doar pe tarmul libertatii depline, dupa ce si-a redobandit demnitatea nationala, poporul Israel a fost condus la poalele Sinaiului pentru a i se face cunoscuta Legea divina.

Harul de care beneficiem prin jertfa lui Christos, care nu este urmat de ascultarea de vointa lui Dumnezeu asa cum este exprimata in Lege, este total ineficient si nu duce nicaieri. Despre oamenii care apasa „pedala” harului, neglijand-o pe cea a ascultarii din dragoste, apostolul Iuda are cuvinte dure, afirmad ca „sunt oameni neevlaviosi care schimba in desfranare harul lui Dumnezeu” ( Iuda 4 ).

Harul lui Dumnezeu nu este un permis de a pacatui continuu, ci o invitatie la ascultare de voia lui Dumnezeu. „Du-te si sa nu mai pacatuiesti !” – i-a poruncit Iisus femeii prinse in adulter, adusa de carturari si farisei inaintea Lui pentru a fi judecata ( Ioan 8,11 ). Iertarea si harul nu i-au fost oferite femeii pentru a continua o viata de pacat, in totala sfidare si neascultare de cerintele Legii divine, ci dimpotriva, tocmai pentru a le lua in serios.

Iata un adevar pe care psalmistul, cu multe veacuri inainte de era crestina, l-a inteles si l-a trait: „Te chem din toata inima mea: asculta-ma, Doamne, ca sa pazesc oranduirile Tale ! Te chem: mantuieste-ma, ca sa pazesc invataturile Tale” ( vers. 145.146 ).

 

Legea si Legiuitorul

     Orice lege ne transmite un mesaj indirect despre caracterul autorului ei. O lege nedreapta ne vorbeste despre un legiuitor nedrept; o lege in permanenta schimbare ne arata ca legiuitorul este indecis; iar o lege buna si desavarsita ne demonstreaza ca si legiutorul ei este bun si desavarsit.

In Psalmul 119 sunt prezentate cateva caracteristici ale Legii lui Dumnezeu care, luate impreuna, ne ajuta sa ne facem o imagine de ansamblu cu privire la caracterul si atributele divine. Iata cateva dintre ele:

1) Profunzimea: „Vad ca tot ce este desavarsit are margini; poruncile Tale insa sunt fara margini” ( vers. 96 ).

Daca este privita superficial, afirmatia psalmistului pare gratuita. Un simplu exercitiu de imaginatie ne va ajuta totusi sa-i dam dreptate autorului. Cine nu cunoaste, de exemplu, porunca „Sa nu furi” ( Exodul 20, 15 ) ? In enuntul acestei porunci sunt folosite doar trei cuvinte, dar cine poate afirma cu certitudine ca intelege intreaga profunzime a poruncii si ca a ajuns la „marginile” ei ?

Daca cineva nu este convins de acest lucru, sa incerce sa alcatuiasca o lista cu toate posibilitatile pe care le are omul civilizat al secolului al XXI-lea de a calca aceasta porunca. Probabil ca ar avea nevoie de volume intregi, fara sa epuizeze subiectul. Si avem de-a face doar cu una din poruncile lui Dumnezeu, enuntata in doar trei cuvinte….

2) Dreptatea si consecventa: „Tu Iti intemeiezi poruncile Tale pe dreptate, pe cea mai mare credinciosie” ( vers. 138 ).

Cele doua trasaturi ale Legii lui Dumnezeu sunt scoase in evidenta si de alti autori de psalmi. In Psalmul 85,10, fiii lui Core afirma ca, in Dumnezeu, „bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta”. Etan Ezrahitul, un alt autor de psalmi, continua aceeasi idee in Psalmul 89,14: „Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie; bunatatea si credinciosia sunt inaintea Fetzei Tale”.

Un Dumnezeu al carui scaun de domnie are ca temelie dreptatea nu poate fi autorul decat al unei Legi drepte. Iar autorul Psalmului 119 subliniaza acest lucru in repetate randuri: „De sapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale cele drepte” ( vers. 164 ). „Sa cante limba mea Cuvantul Tau, caci toate poruncile Tale sunt drepte” ( vers. 172 ).

3) Adevarul: „Dreptatea Ta este o dreptate vesnica si Legea Ta este adevarul” ( vers. 142 ).

Intr-o lume in care adevarul este relativizat, adevarul unic transformandu-se in „adevaruri” relative, o astfel de afirmatie pare anacronica. Totusi, daca Dumnezeu este unul singur, iar Acel unul singur afirma despre Sine: „Eu sunt calea, adevarul si viata” ( Ioan 14,6 ), inseamna ca notiunea de „adevar” nu cunoaste forma de plural.

Exista un singur adevar, iar acest adevar este oglindit in Legea lui Dumnezeu, in fiecare din poruncile care o alcatuiesc. „Dar Tu esti aproape, Doamne, si toate poruncile Tale sunt adevarul” ( vers. 151 ).

4) Permanenta: „De multa vreme stiu din invataturile Tale, ca le-ai asezat pentru totdeauna” ( vers. 152 ).

Obisnuiti cu legile omenesti perfectibile si intr-o contiuna schimbare, avem tendinta sa credem ca si Legea divina este la fel: perfectibila si in schimbare. Si aceasta din cauza unei cunoasteri deformate a naturii si a caracterului lui Dumnezeu. Insa Scriptura ne asigura in repetate randuri ca Dumnezeu, Legiuitorul, nu este schimbator:

„Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 ).

„Orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 )

„ Iisus Christos este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13,8 ).

In Psalmul 119, autorul lui ne asigura ca Legea divina nu este nici perfectibila, nici in schimbare, ci este vesnica: „Temelia Cuvantului Tau este adevarul, si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice” ( vers. 160 ).

Daca ar fi sa ne oprim doar la cele cateva trasaturi ale Legii lui Dumnezeu pe care le scoate in evidenta autorul Psalmului 119, ne-ar fi suficient sa intelegem cate ceva despre Autorul ei.

O Lege fara „margini” si profunda in semnificatiile ei nu poate avea drept autor decat un Dumnezeu infinit. O Lege dreapta si consecventa cu sine de-a lungul timpului nu poate avea drept autor decat un Dumnezeu drept si consecvent cu Sine. O Lege adevarata ne vorbeste despre un autor care Se identifica cu adevarul; Si o Lege vesnica si neschimbatoare ne vorbeste despre un autor vesnic si neschimbator.

Acesta este Dumnezeul pe care suntem chemati sa-L sjujim si inaintea caruia este privilegiul nostru sa ne inchinam. Acesta este Dumnezeul Scripturii a carui Lege morala dainuie peste veacuri ca oglinda a propriului Sau caracter.

De aceea, „veniti sa ne inchinam si sa ne smerim, sa ne plecam genunchiul inaintea Domnului, Facatorului nostru!” ( Psalmul 95, 6 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free