Psalmul 121 – Imnul ocrotirii divine

Psalmul 121 – Imnul  ocrotirii divine 

O cântare a treptelor

 

  1.  „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?
  2. Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.
  3. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita.
  4. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.
  5. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
  6. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea.
  7. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
  8. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.”

 

     Un cantec pentru pelerini

     Fiind de o frumusete si sensibilitate aparte, Psalmul 121 a devenit unul din cei mai populari si indragiti psalmi. Lumina, speranta si increderea care emana din versurile sale au constituit o mangaiere pentru mii de copii ai lui Dumnezeu care au avut de trecut prin suferinte si incercari de tot felul.

Acest psalm continua sa ramana o mangaiere si pentru poporul lui Dumnezeu care are de trecut prin ultimul act al luptei dintre bine si rau, confruntandu-se cu mania „sarpelui celui vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume” ( Apocalipsa 12, 9 ).

Se crede ca autorul acestui poem al ocrotirii divine este David, care se pare ca l-a compus imediat dupa ce a primit vestea mortii lui Samuel, pe cand se afla in pustia Paran. Pierzand si ultimul sprijin pamantesc in conflictul cu Saul si acolitii sai, David si-a indreptat toata increderea spre Dumnezeu, unicul ajutor care-i mai ramasese.

Psalmul a fost compus probabil pentru pelerinii care se indreptau spre Ierusalim in timpul marilor sarbatori religioase anuale, fiind folosit si astazi in slujbele de la sinagoga, ca o rugaciune pentru cei ce pleaca in calatorie.

Poate ca cei mai multi dintre noi nu facem pelerinaje la Ierusalim cu ocazia marilor sarbatori iudaice. Insa, din punct de vedere spiritual, cu totii suntem niste pelerini care se indreapta spre Ierusalimul ceresc. In calitate de „straini si calatori” pe acest pamant ostil, in drumul nostru spre „o patrie mai buna, adica o patrie cereasca” ( Evrei 11, 13.16 ), avem o nevoie stringenta de siguranta calauzirii divine.

In mijlocul crizelor de tot felul, loviti de suferinte fizice sau sufletesti, copiii lui Dumnezeu nu sunt lasati singuri. Iar Psalmul 121 ne aduce aminte ca deasupra cerului de plumb al existentei umane troneaza un Dumnezeu plin de mila si dragoste pentru fiecare dintre noi. Ce bine face sufletelor noastre acest gand mangaietor !

 

     Sus privirea !

     Gestul ridicarii privirii este o manifestare a inteligentei cu care omul a fost inzestrat de Creatorul sau. El este, in acelasi timp, si un gest al demnitatii, dar si al cautarilor noastre. Cand psalmistul spune in debutul Psalmului 121: „Imi ridic ochii spre munti” ( vers. 1 ), el de fapt cauta ceva, un lucru de care avea neaparata nevoie si care nu suferea amanare: ajutor intr-o perioada de criza existentiala majora.

Intrebarea: „De unde-mi va veni ajutorul ?” ( vers. 1 ) ascunde in sine o anumita dezamagire a autorului cu privire la oameni. Intrebarea presupune si o anumita neliniste ( poate chiar teama ): aceea de a fi lasat singur fatza in fatza cu greutatile care se profilau la orizont.

Daca este adevarat ca autorul psalmului este David, iar momentul scrierii acestui psalm a fost cel care a urmat mortii lui Samuel, ultimul sau sprijin omenesc, atunci sentimentele de dezamagire, neliniste si teama sunt explicabile. Fugarit de Saul si acolitii sai din propria tara, exilat departe de sanctuarul sau drag, de familie si de propriul sau popor, iar pe deasupra pierzand si uriasul sprijin moral pe care-l primise de la profetul Samuel, David trecea printr-o criza majora a vietii lui.

Cu toate acestea, el nu capituleaza. La intrebarea pe care o rosteste la inceputul psalmului, tot el are si raspunsul: „Ajutorul imi vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul” ( vers. 2 ).

Unii comentatori considera ca muntii la care se refera psalmistul in versetul 1 sunt cei pe care era zidit Ierusalimul, acolo unde se afla sanctuarul, ca simbol al prezentei lui Dumnezeu. Alti comentatori afirma ca autorul psalmului are in vedere muntii Palestinei, pe care paganii ridicasera o multime de altare inchinate idolilor lor.

Insa mai exista o interpretare: Muntii de care vorbeste psalmistul sunt muntii greutatilor si ai incercarilor, care-i blocau inaintarea si-i intunecau orizontul. Daca muntii sunt doar o metafora, atunci solutia de a trece de ei este una singura: „Sus privirea ! Nu mai privi la muntii greutatilor si nu te lasa coplesit de marimea lor ! Priveste mai sus de ei, la Suveranul care are o mie de solutii acolo unde noi nu mai vedem niciuna. Iar El nu te va dezamagi niciodata.”

 

     „Santinela”

     Dupa ce si-a intors privirea nelinistita de la muntii greutatilor, indreptand-o spre Cel care il poate scoate la loc larg, psalmistul devine un alt om. Nelinistea sa se transforma in pace, teama devine incredere, iar norii dezamagirii sunt imprastiati de soarele sperantei. Din acest punct de cotitura, urmeaza o suita de fagaduinte, una mai mangaietoare decat cealalta, toate impreuna asigurandu-ne pe toti cei care trecem prin crize existentiale ca nu suntem singuri, ca Dumnezeu nu ne-a abandonat in mijlocul suferintelor noastre si ca El Se pleaca intotdeauna pentru a ne veni in ajutor.

Desi dragostea lui Dumnezeu are multe fatete, asemenea unui diamant scump, in Psalmul 121 este scoasa in evidenta doar una dintre ele: dragostea lui Dumnezeu manifestata fatza de copiii Sai de pe pamant. Verbul „a pazi” apare in versurile psalmului de nu mai putin de sase ori, in timp ce Dumnezeu este numit cu apelativul „Pazitorul tau”: „Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel ce te pazeste nu va dormita. Iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel” ( vers. 3.4 ).

Dar ce legatura este intre ideea de paza si cea de somn sau dormitare ? Barbatii care au facut armata stiu ce inseamna pericolul de a atipi in timpul serviciului de planton sau garda. O singura clipa de atipire a santinelei face ineficienta toata paza obiectivului, punand in pericol siguranta multor vieti omenesti. Probabil ca la un astfel de pericol se gandea autorul cand, prin contrast, Il prezinta pe Dumnezeu ca pe o santinela permanent vigilenta si care nu-si permite sa doarma in post nici macar pentru o singura clipa.

Iar in lupta dintre bine si rau, o lupta care se duce pe viata si pe moarte de milenii, astfel de clipe de neveghiere ar fi fatale. Dar ce mangaiere ! Dumnezeul nostru nu este o santinela obosita, gata sa atipeasca in cele mai intunecate ore ale istoriei lumii, ci o santinela vesnic treaza, atenta la toate miscarile strategice ale vrajmasului. Cu un astfel de Dumnezeu, care munti ai greutatilor nu pot fi trecuti ?

 

     „Umbrarul”

     Poate ca nimeni nu apreciaza mai mult racoarea umbrei decat cei care locuiesc in tinuturile arse de soare. De aceea, intr-o tara ca Palestina, cu soare din belsug, umbra atat de cautata a devenit un simbol al protectiei divine. Stalpul de nor din timpul zilei si cel de foc din timpul noptii a calauzit si protejat poporul Israel in lungul si obositorul drum prin „tara nimanui” spre mult doritul Canaan ( vezi Numeri 9, 15-22 ).

Umbra oferita de el in timpul zilei asigura poporului un mediu suportabil, dovedind grija delicata a lui Dumnezeu fatza de toate aspectele vietii poporului Sau. Poate ca autorul, atunci cand a scris versurile Psalmului 121, se gandea tocmai la binefacerile stalpului de nor, aducator de umbra si racoare in timpul Exodului. Un stalp de nor si foc in care era ascuns Insusi Domnul, ocrotitorul copiilor lui Israel.

     „Domnul este Pazitorul tau, Domnul este umbra ta pe mana ta cea dreapta. De aceea, nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul. Domnul te va pazi la plecare si la venire, de acum si pana in veac” ( vers. 5-8 ).

Daca in primele versete ale psalmului Domnul este prezentat in calitatea Sa de Creator al cerurilor si al pamantului ( vers. 2 ), in partea a doua accentul este pus pe calitatea lui Dumnezeu de protector al poporului Sau. Nu este vorba doar de o protectie fizica, ci de una holistica, in care pazirea sufletului copiilor Sai ocupa un loc important in preocuparile Sale.

Psalmul 121 poate fi considerat o rememorare a dovezilor ocrotirii poporului Israel de catre Dumnezeu in timpul celor patruzeci de ani de peregrinaj ai Exodului. Pentru noi insa, care calatorim spiritual prin pustiul vietii, nu spre un Canaan pamantesc, ci spre cel ceresc, Psalmul 121 are niste semnificatii speciale.

Cu totii suntem niste „straini si calatori” in cautarea unei patrii mai bune ( vezi Evrei 11, 13.16 ). Arsita incercarilor, „serpii infocati” ai pustiului vietii, lipsurile si vrajmasii ne pandesc in fiecare clipa, incercand sa ne scoata definitv de pe scena vietii. Fara ocrotirea lui Dumnezeu, de care beneficiem clipa de clipa fara macar ca sa ne dam seama de acest lucru, „dumnezeul veacului acestuia” ( 2 Corinteni 4,4 ) ne-ar nimici intr-o singura clipa.

Totusi, in ciuda ostilitatii lumii si a urii Diavolului, copiii lui Dumnezeu supravietuiesc, sunt fericiti si canta bucuria ca in curand calatoria lor se va sfarsi si vor intra pe porti in Sfanta Cetate cereasca. „Umbra” ocrotirii divine ii insoteste pretutindeni. Si chiar daca au si ei parte de boli, suferinte fizice sau sufletesti, dezamagiri si moarte, Dumnezeu face un lucru extraordinar pentru fiecare dintre ei: Le pazeste sufletul de cadere, le conserva credinta si le asigura biruinta asupra pacatului.

Pentru Biserica lui Christos din ultima generatie, Psalmul 121 are semnificatii si mai profunde, caci ea va gasi mangaiere si imbarbatare in versurile lui in timpul de criza ce ne sta in fatza.

Cu privire la timpul plagilor, un timp de mare suferinta pentru intreaga lume, Apocalipsa ne spune: „Al patrulea ( inger n.n. ) a varsat potirul lui peste soare. Si soarelui i s-a dat sa dogoreasca pe oameni cu focul lui. Si oamenii au fost dogorati de o arsita mare, si au hulit Numele Dumnezeului care are stapanire peste aceste urgii, si nu s-au pocait ca sa-I dea slava” ( Apocalipsa 16, 8.9 ).

Intr-un astfel de timp de criza pentru intreaga lume, fagaduinta ca Dumnezeu va fi umbra copiilor Sai va fi nepretuita. Insa atunci vor fi ocrotiti doar cei care astazi cauta umbra aripilor Sale.

De ce sa nu o cauti si tu ? De ce sa nu o caut si eu ? Acum, cand harul este inca deschis tuturor…

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free