Psalmul 128 – O familie binecuvantata

Psalmul 128 – O familie binecuvantata

O cântare a treptelor

 

  1. „Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui !
  2. Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine.
  3. Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
  4. Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul.
  5. Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale
  6. şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel !”

 

Un tablou luminos

     Psalmul 128 este una din cei mai frumoase cantari din grupul intitulat „Cantarile treptelor” ( 120-134 ). Compusi pentru pelerinii care calatoreau la Ierusalim cu ocazia marilor sarbatori religioase anuale ( Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor ), acesti psalmi pot fi supranumiti si „psalmi ai suirilor”.

In esenta, avem de-a face cu o creatie luminoasa, care ne prezinta in imagini artistice tabloul unei familii fericite. Putem spune ca ne aflam in fatza unui ideal al vietii de camin, in care binecuvantarile divine se revarsa din abundenta peste toti membrii sai.

Secretul ? Psalmistul ni-l spune chiar din primul verset: temerea de Dumnezeu si o corecta asezare a prioritatilor in viata. Acolo unde Dumnezeu ocupa primul si cel mai important loc in viata, El vine cu placere. Insa nu vine singur, ci aduce cu Sine un potop de binecuvantari, care ne umplu viata de fericire.

Prin zugravirea acestui tablou ideal, psalmul reprezinta si o invitatie la temere de Dumnezeu, singura atitudine corecta a unei creaturi fatza de Creatorul ei, si singura atitudine aducatoare de pace, fericire si implinire pe toate planurile.

Este cunoscut faptul ca de stabilitatea si prosperitatea familiei depinde stabilitatea si prosperitatea natiunii. Poate si din acest motiv, urarea finala a psalmistului trece de la nivel individual la cel colectiv, aratand ca un popor alcatuit din familii puternice si fericite nu poate fi decat un popor puternic si fericit.

 

Teama sau temere ?

     In debutul Psalmului 128, autorul asociaza doi termeni aparent ireconciliabili: fericirea si teama: „Ferice de oricine se teme de Domnul si umbla pe caile Lui ! Caci atunci te bucuri de lucrul mainilor tale, esti fericit si-ti merge bine” ( vers. 1.2 ).

Cum poate teama de o persoana sa duca fericire ? Asa cum cunoastem simtamantul de teama in relatiile dintre oameni si in diferite imprejurari ale vietii, aceasta nu duce niciodata la o stare de fericire. Dimpotriva, fricile noastre de toate zilele ne produc neliniste, ingrijorare si mult disconfort sufletesc.

Cu toate acestea, afirmatia psalmistului este adevarata si verificata in mii de vieti omenesti. Cum este posibil ? Teama de Dumnezeu nu este o groaza de Persoana Sa; ea nu este acea frica izvorata dintr-o constiinta vinovata care ne face sa fugim si sa ne ascundem de Fatza Sa, asa cum au facut primii nostri parinti dupa caderea in pacat.

Teama de Dumnezeu nu are de-a face cu teama de pedeapsa, nici cu teama de a  suporta consecintele atitudinii noastre gresite fatza de vointa Sa. Cei care se tem de Dumnezeu in felul acesta nu se deosebesc cu nimic de paganii care se ingrozesc de mania si pedepsele zeilor lor.

O astfel de teama, departe de a duce la intarirea relatiei cu Creatorul nostru, dimpotriva, ne duce tot mai departe de El, instrainandu-ne definitiv de Persoana Sa. Nu aceasta este teama de Dumnezeu de care vorbeste autorul Psalmului 128. O astfel de teama nu-l poate face pe nimeni fericit: nici pe om, nici pe Creatorul sau.

Dimpotriva, in conceptia biblica, teama de Dumnezeu este cea care izvoraste din dragostea fatza de El si veneratia pe care o manifestam fatza de Persoana Sa. Este acea grija de a nu gandi, de a nu spune si de a nu face ceva care sa-i produca intristare persoanei iubite.

Priviti la doi tineri care se iubesc ! Cata grija manifesta in vorbirea, gesturile si atitudinea lor, astfel incat sa nu-l raneasca pe cel pe care-l iubesc si-l respecta ! Da, exista o temere, insa una care se naste din respect, admiratie si dragoste fatza de persoana iubita.

Atunci cand relatia noastra cu Dumnezeu are ca temelie o astfel de teama ( temere ), El nu poate fi decat fericit. Iar daca pe Dumnezeul caruia ne inchinam Il facem fericit, prin respectul, adorarea si dragostea noastra, El nu va ramane dator niciunui copil al Sau.

Dumnezeu nu promite bogatii mari celor care Il onoreaza, insa ii face sa se bucure de lucrul mainilor lor. Dumnezeu nu le construieste palate si nu le ofera masini si iahturi luxoase copiilor Sai, dar le da fericire si multumire in viata. Dumnezeu nu le ofera aici si acum celor credinciosi un paradis in care sa nu se manifeste consecintele pacatului, dar El aranjeaza astfel lucrurile incat totul sa le mearga bine.

Iar binecuvantarile primite in aceasta viata nu reprezinta decat o arvuna a ceea ce El a pregatit pentru copiii Sai in viata viitoare. „Caci lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” ( 1 Corinteni 2,9 ).

 

Un camin fericit

     In zona Palestinei, vita de vie si maslinul sunt plante deosebit de pretuite. Evreii considerau vinul si uleiul de masline printre cele mai alese roade ala pamantului, ele devenind simboluri ale bunastarii, fecunditatii si binecuvantarii lui Dumnezeu.

Nu intamplator autorul Psalmului 128 o aseamana pe mama familiei fericite cu o vitza roditoare, iar pe copiii ei cu niste lastari de maslin: „Nevasta-ta este ca o vitza roditoare inlauntrul casei tale; copiii tai stau ca niste lastari de maslin imprejurul mesei tale. Asa este binecuvantat omul care se teme de Domnul” ( vers. 3.4 ).

„Vitza roditoare” este un simbol al fecunditatii si al farmecului unei femei credincioase, dar, in acelasi timp, ea este si un simbol al nevoii sale de sprijin in sanul familiei. Asa cum vitza aduce mult rod daca este ingrijita si sprijinita, la fel si o femeie si mama intr-un camin poate aduce rod, fericire si prosperitate daca este sprijinita de cel cu care imparte grijile si bucuriile vietii.

Cat priveste copiii, acestia sunt doar niste „lastari de maslin”, care mai au mult de crescut si mai au multa experienta de acumulat, pana ce ei insisi vor aduce rod pentru Dumnezeu si pentru societate.

Psalmul 128 se incheie cu o urare izvorata din dragoste: „Sa te binecuvanteze Domnul din Sion, sa vezi fericirea Ierusalimului in toate zilele vietii tale si sa vezi pe copiii copiilor tai ! Pacea sa fie peste Israel !” ( vers. 5.6 ).

Deoarece „copiii copiilor sunt cununa batranilor” ( Proverbe 17,6 ), urarea din finalul psalmului este o urare de viata lunga si implinita. Si pentru ca ultima urare se adreseaza intregului popor, este subliniat inca odata marele adevar ca un popor nu poate fi fericit si binecuvantat daca familiile care–l compun nu sunt fericite si binecuvantate.

Privind insa la lumea in care traim, si la tendintele actuale in domeniul vietii de familie, ne intrebam: Incotro ne indreptam ?

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free