Psalmul 129 – Eliberare din prigoana

Psalmul 129 – Eliberare din prigoana

 O cântare a treptelor

 

  1. „Destul m-au asuprit din tinereţe – s-o spună Israel ! –
  2. destul m-au asuprit din tinereţe, dar nu m-au biruit.
  3. Plugarii au arat pe spinarea mea, au tras brazde lungi pe ea.
  4. Domnul este drept: El a tăiat funiile celor răi.
  5. Să se umple de ruşine şi să dea înapoi toţi cei ce urăsc Sionul !
  6. Să fie ca iarba de pe acoperişuri, care se usucă înainte de a fi smulsă !
  7. Secerătorul nu-şi umple mâna cu ea, cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea
  8. şi trecătorii nu zic: „Binecuvântarea Domnului să fie peste voi ! Vă binecuvântăm în Numele Domnului !”

 

O cantare a treptelor

     Psalmul 129 face parte din seria celor cincisprezece cantari supranumite „ale treptelor” ( 120-134 ). Fiind compusi pentru pelerinii care se indreptau spre Ierusalim cu ocazia marilor sarbatori religioase anuale ( Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor ), acesti psalmi pot fi numiti si „psalmi ai suirilor” la Ierusalim.

Psalmul este o elegie in care sunt evocate suferintele poporului Israel, precum si interventia lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau. Nu se cunosc exact evenimentele istorice la care se face referire in aceasta „cantare a treptelor”, fapt pentru care orice comentariu in acest sens se bazeaza doar pe presupuneri. De fapt, intentia autorului nu a fost aceea de a scrie istorie, ci de a ne transmite o invatatura legata de evenimentele respective.

Datorita aluziilor la lucrarile agricole din text, cantarea emana o atmosfera rurala. Desi incepe intr-o nota trista, vorbind despre persecutiile suportate de poporul lui Dumnezeu, psalmul inainteaza treptat spre lumina, incredere si speranta. Aceasta schimbare de gama, de la minor la major, se datoreaza doar inverventiei lui Dumnezeu, care a triumfat asupra vrajmasilor poporului Sau, facand ca acesta din urma sa supravietuiasca tuturor incercarilor de a-l scoate de pe scena istoriei.

Pentru evrei, Psalmul 129 este o rugaciune rostita impotriva dusmanilor poporului, insotita de speranta unui viitor luminos pentru intreaga natiune. Traditia patristica vede in acest psalm o rugaciune a Mantuitorului, rostita catre Tatal in timpul patimirii Sale.

Insa mesajul psalmului ne trimite in mai multe directii. Putem intelege din el suferintele indurate de poporul Israel inca din tineretea sa, in timpul robiei egiptene. Insa, in versurile sale putem intrezari si suferintele de nedescris ale Mantuitorului, indurate pe intregul parcurs al vietii Sale, urmarit de Satana si acolitii lui inca de la varsta prunciei.

Nu in ultimul rand, Psalmul 129 ne trimite cu gandul la suferintele indurate de Biserica lui Christos inca din primii ani ai existentei sale. Insa, oricare ar fi palierul de pe care incercam sa intelegem mesajul psalmului, este evident un mare adevar: Toti persecutorii poporului lui Dumnezeu din toate timpurile au avut parte de judecata divina, o judecata dreapta si necrutatoare fatza de toti cei ce se ating de copiii lui Dumnezeu. „Caci cel ce se atinge de voi”, le spune Domnul credinciosilor Sai prin profetul Zaharia, „se atinge de lumina ochilor Lui” ( Zaharia 2,8 ).

In ciuda tonului trist si plin de amarciune din prima parte, Psalmul 129 ne transmite un mesaj plin de speranta si optimism: Oricare ar fi suferintele indurate de poporul lui Dumnezeu, in final El ii va mantui pe credinciosii Sai oprimati.

 

Persecutia – o arma inutila

     In marele conflict cosmic dintre bine si rau, inceput in cer prin rebeliunea lui Lucifer, si continuat pe pamant prin caderea primilor nostri parinti, persecutia a fost deseori folosita de Satana si acolitii sai impotriva poporului lui Dumnezeu din toate timpurile. Milioane de victime au cazut prada acestei arme nemiloase, incepand cu neprihanitul Abel, si terminand cu ultimii martiri crestini care cad pe frontul acestei lupte teribile.

Si totusi, in ciuda numeroaselor sale victime si a suferintelor pricinuite copiilor lui Dumnezeu, persecutia este o arma inutila. Iar cei care o folosesc se dovedesc a fi naivi. De ce ? Pentru ca sangele martirilor a fost si va fi pana la sfarsitul istoriei o samanta din care se vor naste alti si alti credinciosi devotati, ingrosand randurile poporului lui Dumnezeu, ale Bisericii Sale.

Inutilitatea persecutiei ca arma impotriva poporului lui Dumnezeu este subliniata de psalmist inca din primele versuri: „Destul m-au asuprit din tinerete – s-o spuna Israel ! – destul m-au asuprit din tinerete, dar nu m-au biruit” ( vers. 1.2 ).

Nu este inutil sa chinuiesti pe cineva ani la randul , iar in final sa constati ca nu l-ai biruit ? Uneori ma intreb: Unde este logica lui Satana si a fortelor raului in aceasta lupta inversunata pe care o duce impotriva lui Dumnezeu si a poporului Sau ? De milenii se lupta, folosind cele mai ingenioase arme, si totusi nu poate birui. Si daca, folosind arma persecutiei impotriva Bisericii lui Christos, nu poate birui, de ce totusi o foloseste ?

Explicatia ( daca aceasta poate fi numita explicatie ) este una singura: Prin definitie, pacatul nu are logica. Si daca el este lipsit de logica, atunci aparitia si existenta sa este o taina inexplicabila.

Vorbind despre suferintele din tinerete ale poporului sau, psalmistul ne trimite cu gandul la perioada cruntei robii egiptene. Israelitii erau o natiune in formare, insa Satana ii pusese gand rau. Cunoscand fagaduintele facute de Dumnezeu lui Avraam cu privire la samnata sa ( vezi Geneza 12,1-3 ), vrajmasul a incercat sa zadarniceasca implinirea lor, folosindu-se de uneltele sale egiptene.

Aceasta perioada grea din istoria poporului Israel este descrisa de psalmist folosind o imagine artistica deosebit de sugestiva, imprumutata din muncile agricole: „Plugarii au arat pe spinarea mea si au tras brazde lungi pe ea” ( vers. 3 ). In doar cateva cuvinte, autorul Psalmului 129 zugraveste tabloul robilor evrei biciuiti pana la sange de ispravniceii egipteni.  Parca auzim strigatele lor de durere, in timp ce lucrau la constructia palatelor si mormintelor faraonilor.

Tanarul popor evreu nu era insa singur: „Domnul este drept; El a taiat funiile celor rai” ( vers. 4 ). Din mijlocul rugului aprins, Ingerul Domnului ii spune lui Moise: „Am auzit asuprirea poporului Meu care este in Egipt, si am auzit strigatele pe care le scoate din pricina supritorilor lui, caci ii cunosc durerile. M-am pogorat ca sa-l izbavesc din mana egiptenilor si sa-l scot din tara aceasta, si sa-l duc intr-o tara buna si linistita, intr-o tara unde curge lapte si miere…” ( Exodul 3, 7.8 ).

Iar evenimentele miraculoase din timpul Exodului nu sunt altceva decat implinirea promisiunilor divine. Intr-adevar, „Domnul este drept; El a taiat funiile celor rai”, eliberandu-Si poporul din cea mai crunta robie existenta pe pamant.

Dumnezeu nu S-a schimbat de-a lungul veacurilor, caci „in El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ). Si astazi, ca si in decursul intregii istorii, El este langa copiii Sai asupriti oriunde pe pamant, gata sa intervina si sa-i elibereze.

Poate si tu te simti pesecutat, nedreptatit si lovit de Satana si acolitii sai. Poate ca nu au fost trase brazde adanci pe spatele tau asa cum s-a intamplat cu robii evrei in Egipt, dar poate ca aceste „brazde” ti-au insangerat inima si sufletul. Nu dispera ! Domnul este drept si El va taia „funiile” celor rai, care incearca sa te duca la pierzare. Crezi lucrul acesta ? Nu trebuie sa crezi pentru ca o spun eu, ci pentru ca o spune Cuvantul lui Dumnezeu. Iar Cuvantul Lui nu minte !

 

Dreptatea in actiune

     O lume construita pe temelia de nisip a nedreptatii s-ar prabusi in haos daca nu ar interveni Dumnezeu in existenta ei. De-a lungul istoriei milenare a pacatului, El a fost nevoit sa taie „funiile celor rai” si sa limiteze puterea raului, care altfel ar fi nimicit de pe pamant orice urma de neprihanire si dreptate.

Constient de aceasta realitate spirituala, si vazand suferintele de nedescris ale poporului sau, psalmistul face apel la Dumnezeul dreptatii ca sa intervina si sa restabileasca dreptatea pe pamant, atat intre oameni, cat si intre popoare. Imprecatiile ( blestemele ) din a doua parte a Psalmului 129 trebuie intelese ca un apel la interventia dreptatii lui Dumnezeu, singurul care poate aduce razbunare impotriva tuturor asupritorilor poporului.

Referindu-se la cei care au persecutat fara mila poporul lui Dumnezeu de-a lungul timpului, psalmistul spune: „Sa se umple fatza de rusine si sa dea inapoi toti cei ce urasc Sionul ! Sa fie ca iarba de pe acoperisuri, care se usuca inainte de a fi smulsa. Seceratorul nu-si umple mana cu ea, cel ce leaga snopii nu-si incarca bratul cu ea, si trecatorii nu zic: „Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi ! Va binecuvantam in Numele Domnului !” ( vers. 5-8 ).

Cei ce uneltesc impotriva poporului lui Dumnezeu sunt asemanati cu iarba care incolteste pe acoperisurile caselor. La inceput, ca si samanta cazuta pe stanca din Parabola semanatorului ( vezi Matei 13,5 ), iarba aceasta prospera neasteptat de mult. Libera si bucurandu-se soare din belsug, iarba creste rapid, parand ca este binecuvantata de cer.

Insa acestea sunt doar aparente. Fara pamant bun si suficient la radacina, si fara ploaia cerului, iarba de pe acoperisuri nu are nicio sansa. Se usuca la fel de repede cum a incoltit, iar pe urma nu lasa nicio binecuvantare pentru cei din jur.

Asa sunt cei rai in viziunea psalmistului. Acestia par sa „incolteasca” repede pe pamant, par sa fie binecuvantati de cer, dar, la vremea hotarata de Dumnezeu, ei sunt nimiciti, disparand de pe scena vietii fara sa lase nimic in urma lor, cu exceptia unor amintiri neplacute.

Daca astfel stau lucrurile din perspectiva cereasca, poate ca ar fi bine sa ne intrebam fiecare in dreptul nostru: „Eu ce las in urma mea ? Sunt un spic care aduce rod pentru granarele cerului, sau doar o iarba de pe acoperisurile acestei lumi, care se va usca curand, pentru ca in final sa fie aruncata in foc ?”

Una din marile lectii ale Psalmului 129, ca de altfel ale intregii Scripturi, este aceea ca doar dreptatea si neprihanirea au un viitor asigurat. Pacatul si pacatosii nepocaiti nu au niciun viitor in cerurile cele noi si pe pamantul cel nou pe care le va crea Dumnezeu la sfarsitul timpului. Cat de mult avem nevoie sa intelegem acest adevar ! Si mai ales, cata nevoie avem sa facem acum alegerea cea buna ! Pana nu e prea tarziu…

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free