Martiri ai Sabatului biblic

Martiri ai Sabatului biblic

„Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii”

( Apocalipsa 2,10 u.p. )

 

In lumea noastra decazuta, in care valorile sunt intoarse cu susul in jos, dragostea de adevar si trairea lui in viata de zi cu zi presupune, de cele mai multe ori, un pret urias. Multi din cei care au „indraznit” sa asculte fara rezerve de vointa lui Dumnezeu, asa cum este exprimata in Cele Zece Porunci, incercand sa inainteze contra curentului lumii, au trebuit sa plateasca cu propria lor libertate, sau chiar cu viata lor, aceasta „indrazneala”.

Nimeni dintre muritori nu a tinut un raport exact al tuturor celor persecutati si martirizati pentru credinta lor, si pentru dorinta de a respecta ziua stabilita de Creator ca zi de odihna si inchinare: Sabatul zilei a saptea. Insa chiar daca cronicarii nu au considerat  ca merita sa le aminteasca numele tuturor celor care au suferit din cauza loialitatii lor fatza de Legea divina, un lucru este cert: „cronicile” cerului au inregistrat cu maxima exactitate tot ce s-a intamplat pe pamant in legatura cu acest subiect.

Ce bine ca oamenii nu au acces la cartile din ceruri pentru a modifica si altera istoria, asa cum se intampla pe pamant ! Va veni ziua – si aceasta zi nu este departe ! – in care Dumnezeu va dechide aceste carti si va rosti numele tuturor celor care, din dragoste pentru El si pentru adevar, „au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati in cojoace si in piei de capra, lipsisti de toate, prigoniti, munciti, – ei, de care lumea nu era vrednica – au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile muntilor” ( Evrei 11, 36-38 ).

In cele ce urmeaza vor fi amintite doar cateva nume ale unor Sabatarieni care au platit scump loialitatea lor fatza de porunca aflata chiar in inima Legii morale: Porunca a patra. Lista completa o are Dumnezeu, si va fi citita in auzul intregului Univers la sfarsitul istoriei pacatului, atunci cand se va face suma si vor fi trase ultimele concluzii.

Pana atunci, „noi, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Evr 12,1.2 ).

Poate ca cel mai proeminent nume din randul martirilor Sabatului biblic este cel al lui Oswald Glait ( 1490-1546 ), un anabaptist sabatarian german. Fost calugar franciscan, Glait a aderat la Reforma dupa anul 1520, slujind ca predicator in Austria. Insa, din cauza zelului sau pentru Cuvantul lui Dumnezeu, a fost expulzat din Austria, gasindu-si refugiul in Nikolsburg, pe domeniul si sub protectia lui Leonhardt von Lichtenstein. Aici el a activat ca pastor luteran in mijlocul multor crestini noncatolici care-si gasisera refugiul pe domeniul amintit.

In 1526, Oswald Glait a aderat la doctrina anabaptista, fiind urmat de intreaga comunitate luterana din Nikolsburg. Fiind nevoit sa paraseasca domeniul din Lichtenstein, intre anii 1527-1530 Glait a activat ca predicator in Austria, Bavaria si Silezia, predicand invatatura anabaptista, botezand, pastorind incurajand credinciosii din comunitatile sale.

Anul 1529 a reprezentat un an de cotitura in viata lui Oswald Glait. In urma studiului personal al Scripturilor, impartasit cu bunul sau prieten Andreas Fischer, Glait a descoperit adevarul biblic cu privire la adevarata zi de odihna: Sabatul zilei a saptea. Stiind ca acest adevar era foarte nepopular, a scris cateva brosuri in care arata temeiurile biblice ale pazirii Sabatului.

Insa pentru sotii Fischer, anul 1529 a fost ultimul. Din cauza credintei, cei doi au fost condamnati la moarte: el prin spanzurare, iar sotia sa prin inec.

Au urmat cativa ani de calatorii prin Europa ( 1531-1545 ), in care Glait a predicat nu doar reforma evanghelica, ci si adevarul despre botezul biblic si despre Sabatul biblic. In tot acest timp, el a intemeiat comunitati noi, le-a intarit pe cele deja infiintate, si a scis lucrari apologetice. In 1545 insa, Oswald Glait a fost arestat la Viena si tinut in inchisoare timp de un an si sase luni. Era acea inchisoare in care multi anabaptisti au fost inchisi inainte de a fi executati.

In tot acest timp de detentie, pastorului Glait i s-au facut numeroase oferte de a-si renega credinta anabaptista, insa a refuzat orice propunere in acest sens. In final, in toamna anului 1546, Glait a fost scos din celula sa in mijlocul noptii, fiind inecat in Dunare. Dusmanii sai si ai devarului nu stiau insa ca moartea sa avea sa contribuie la raspandirea adevarului despre Sabatul biblic in intreaga Europa. Exemplul sau de crestin devotat a fost admirat chiar si de predicatorii nonsabatarieni, ramanand in memoria crestinilor ca un model demn de urmat.

Printre primii baptisti de ziua a saptea din Marea Britanie s-au numarat si sotii Traske                ( ~ 1620 ). Fiind acuzati ca incearca sa readuca Sabatul evreiesc, cei doi au fost arestati si inchisi, fiind supusi unor torturi groaznice. Desi domnul Traske a retractat in urma chinurilor la care a fost supus, sotia sa a ramas credinciosa adevarului, suferind cincisprezece ani de inchisoare crunta.

Un alt exemplu de intoleranta religioasa il reprezinta persecutarea violenta a crestinilor valdenzi ( nume provenit de la Valdo, intemeietorul miscarii valdenze ). Pe la 1180, la Lyon, valdenzii erau numiti « insabbatatti » , din cauza pazirii Sabatului biblic. In cartea sa « Practica inquisitionis », scrisa in anul 1322, Bernard Gui preia aceasta titulatura a valdenzilor, dovada ca acesti crestini ai Alpilor, crunt persecutati de armatele trimise de pontifii romani, erau pazitori ai Sabatului biblic.

     In Rusia tarista a anului 1487, arhiepiscopul Ghenadiu de Novgorod i-a cerut tarului Ivan al 3-lea ( 1462-1505 ) sa aplice pedeapsa focului si a spanzuratorii fatza de iudaizanti ( cei ce pazeau Sabatul, numiti si sabatisti sau sambatari ). Tarul s-a conformat acestei cereri si Sabatarienii au avut de suportat persecutii crunte in acea perioada.

Un document istoric reda astfel judecata si executarea sentintei celor acuzati de pazirea Sabatului biblic: „Cei acuzati ( pazitori ai Sabatului n.n. ) au fost adusi la judecata; ei au recunoscut deschis noua credinta si au aparat-o. Cei mai proeminenti dintre ei: secretarul de stat Kuritzin, Ivan Maximov, Kassian si arhimandritul manastirii Novgorod au fost condamnati la moarte si arsi in public, in custi, la Moscova, in 27 decembrie 1503” ( H. Sternberfi, Geschichte der Juden, Leipzig, 1873, p. 117-122 ).

Un alt nume inscris pe lista martirilor Sabatului biblic este cel al lui John James, un predicator din Anglia secolului al XVII-lea. Intr-o dupa amiaza de Sabat, in 19 octombrie 1661, pe cand predica intr-o biserica pe care o pastorea, politia a intrat, somandu-l sa inceteze sa mai predice in numele regelui Carol al II-lea. Insa John James nu era un om usor de intimidat. Refuzand solicitarea politistilor, el a continuat sa predice.

In invalmaseala produsa, John James a fost arestat si judecat pe baza unor informatii false. Apoi a fost spanzurat, tarat prin oras si, in final, ciopartit bucata cu bucata cu o secure. Inima i-a fost scoasa si arsa in foc, iar capul i-a fost infipt intr-un par chiar langa biserica sa, ca un avertisment clar pentru oricine ar mai fi dorit sa pazeasca Sabatul zilei a saptea.

     Sabatarienii din Transilvania au avut si ei parte de persecutii violente datorita loialitatii lor fata de cerintele Poruncii a patra. In jurul anului 1624, Sabatarienii transilvaneni numarau circa 15-20 000 de suflete. Istoria aparitiei lor pe pamant transilvanean este cat se poate de interesanta. In secolul al 16-lea, traia la Dumbraveni ( jud. Sibiu ) un mare proprietar de pamant pe nume Eosi Andrei. Pe mosia lui se aflau 72 de sate de iobagi, intinse de la Turda pana la Odorhei.

In familia marelui latifundiar a intrat insa nenorocirea: tuberculoza i-a ucis, pe rand, toti copiii, apoi sotia. Ramas singur si nemangaiat, Eosi Andrei a inceput sa citeasca Biblia. Pe masura ce citea, vedea tot mai clar discrepantele dintre cerintele Bibliei si practica religioasa pe care o intalnise in biserica lui. Intre alte adevaruri descoperite, s-a aflat si cel referitor la Sabatul zilei a saptea, pe care a inceput sa-l pazeasca si sa-l raspandeasca intre locuitorii de pe proprietatea sa. Acestia au primit noul adevar, astfel incat sambata o serbau cantand, rugandu-se, studiind Biblia si odihnindu-se de toata truda saptamanii.

Ramas singur dupa pierderea familiei, mosierul l-a adoptat ca fiu si mostenitor pe tanarul Pechy Simon care, dupa ce a studiat 10 ani in Occident si la Contantinopol, s-a intors acasa. Ca mostenitor al celor 72 de sate si avand functia de cancelar al Transilvaniei la Cluj, el a impartasit credinta sabatariana intre intelectuali, profesori, medici, ofiteri etc. Multi dintre acestia au devenit si ei sabatarieni.

Bisericile oficiale nu au privit cu ochi buni miscarea sabatariana si au influentat stapanirea sa emita cateva decrete care interziceau noua credinta. Astfel, in 1638 Sabatarienii au fost interzisi de un tribunal format din capii bisericilor oficiale ( romano-catolic, ortodox, unitarian, reformat, luteran etc. )

La scurt timp, sute de Sabatarieni au fost arestati, iar inchisorile s-au umplut. Persecutia nu s-a oprit insa aici. Vazand rezistenta pazitorilor Sabatului, tribunalul a trecut la pedeapsa cu moartea, persecutia durand mai multe decenii.

Printre cei condamnati la moarte pentru credinta lor in valabilitatea Poruncii a patra s-a numarat chiar fiul capului bisericii unitariene, Toroczkoi Janos, acesta fiind ucis prin lapidare la Dej, jud. Cluj. Propriul sau tata, Toroczkoi Mate, era membru al tribunalului care l-a condamnat la moarte pe tanarul Sabatarian…

In final, dupa decenii de persecutii, Sabatarienii transilvaneni au decis sa paraseasca tara, alegand calea pribegiei. Multi au trecut Carpatii, in Romania, in timp ce altii au ajuns la Constantinopol unde au gasit intelegere pentru convingerile lor religioase. Cele 72 de sate de iobagi au ramas aproape pustii, iar cei care au ramas, pentru a scapa de prigoana, au trecut la religia mozaica in anul 1868.

Acestea sunt doar cateva franturi ale marei controverse existente in lumea crestina in legatura cu valabilitatea Poruncii a patra. Controversa insa nu s-a incheiat. Viitorul, asa cum ne este desfasurat de profetiile escatologice, va readuce in prim plan cerintele Poruncii a patra a Decalogului. In contextul finalului de istorie, Porunca a patra va deveni un adevarat test al credinciosiei omului fata de Creatorul si Mantuitorul sau.

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Ziua de odihna și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Martiri ai Sabatului biblic

  1. Marius spune:

    Trist dar adevarat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free