Psalmul 136 – Psalmul indurarii divine

Psalmul 136 – Psalmul indurarii divine

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  2. Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  3. Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  4. Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  5. Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  6. Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  7. Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  8. Soarele, ca să stăpânească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  9. Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  10. Pe Cel ce a lovit pe egipteni în întâii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  11. Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  12. Cu mână tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  13. Pe Cel ce a tăiat în două Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  14. Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  15. Şi a aruncat pe Faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  16. Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustie, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  17. Pe Ce ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  18. Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  19. Pe Sihon, împăratul amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  20. Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  21. 21. Şi le-a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  22. De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  23. Pe Cel ce Şi-a adus aminte de noi când eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  24. Şi ne-a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  25. Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui !
  26. Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui !”

 

     Un psalm de lauda

     Intre iudei, Psalmul 136 a fost cunoscut sub titlul de „Marele Hallel”, fiind intonat sau recitat in timpul marilor sarbatori religioase: Pastele, Sarbatoarea Corturilor si Anul Nou. Este un imn al carui refren: „Caci indurarea Lui tine in veac” se repeta de 26 de ori, un refren pe care-l regasim aproape identic in Psalmii 106,1, 107,1 si 118,1.29.

Psalmul este special construit pentru a realiza dialogul intre solist si cor, scotand in evidenta indurarea lui Dumnezeu – temelia oricarei laude si multumiri la adresa Sa. Atmosfera pe care o emana versurile acestui imn special este cea de lauda si multumire, izvorate dintr-o inima recunoscatoare.

Textul Psalmului 136 este intretesut cu trei articole de credinta ale crezului poporului Israel:

– credinta intr-un Dumnezeu Creator al tuturor lucrurilor ( vers. 4-9 )

– credinta in eliberarea poporului Israel din robia egipteana ( vers. 10-20 )

– credinta ca Tara Promisa este darul lui Dumnezeu pentru poporul Sau ( vers. 21-25 ).

In felul acesta, psalmul devine o sinteza a istoriei sacre, in care nota dominanta este indurarea lui Dumnezeu ca manifestare a iubirii Sale fatza de poporul Sau.

Coborand de la general la particular, Psalmul 136 poate deveni o fresca a interventiilor pline de indurare ale lui Dumnezeu in propria noastra viata. Si daca suntem sinceri cu noi insine, cine poate ignora aceste interventii ale cerului in favoarea noastra ? Fara ele, aceste ganduri nu ar mai  fi avut nici cine sa le scrie, nici cine sa le citeasca.

 

     In capul listei

     Tema Creatiei este una din temele majore ale Bibliei. Dumnezeul cel viu si adevarat, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov se distinge de pleiada de dumnezei ai popoarelor lumii prin faptul ca El este Creatorul tuturor lucrurilor „care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri” ( Coloseni 1,16 ).

Importanta acestei teme rezida in faptul ca este vital sa stim cui ne inchinam: adevaratului Dumnezeu, sau unor zei falsi, plasmuiti de imaginatia omului ? O astfel de tema majora nu putea lipsi din Cartea de Laude a poporului Israel – Cartea Psalmilor. Iar Psalmul 136 este unul din imnurile in care Dumnezeu este laudat pentru calitatea Sa de Creator al tuturor lucrurilor.

Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul ca primul motiv pe care-l invoca autorul pentru lauda sa la adrersa lui Dumnezeu nu este nici puterea Sa creatoare, nici suveranitatea Sa asupra Creatiei, nici minunile savarsite de El in istorie. Psalmistul este coplesit de un alt aspect al Fiintei divine, care tine de caracterul Sau: bunatatea.

„Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui ! Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor, caci in veac tine indurarea Lui ! Laudati pe Domnul domnilor, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 1-3 ).

Faptul ca in enumerarea motivelor de lauda autorul aminteste prima data bunatatea lui Dumnezeu este cat se poate de explicabil. La ce ne-ar folosi sa stim ca Dumnezeu este Creatorul nostru, daca nu am avea convingerea ca El este si bun ? La ce ne-ar folosi sa cunoastem in amanuntime minunile si interventiile Sale in istoria lumii, daca nu am sti ca El este dragoste ?

Probabil ca orice alte cunostinte despre Dumnezeu, lipsite de cunoasterea bunatatii si a dragostei Sale, ne-ar determina sa ne inspaimantam de prezenta Lui si sa fugim cat mai departe de Fatza Sa. O putere absoluta, dar lipsita de bunatate, dragoste si indurare nu poate fi decat de temut. Si nimeni nu s-ar simti in siguranta in apropierea ei.

Iata de ce autorul Psalmului 136, inainte de a-L zugravi pe Dumnezeu in calitatea Sa de „Dumnezeu al dumnezeilor”, de „Domn al domnilor” si de Creator al tuturor lucrurilor, Il prezinta ca un Dumnezeu bun in cel mai inalt sens al cuvantului. Bunatatea lui Dumnezeu este magnetul care ne atrage spre El, chiar daca suntem constienti de nimicnicia noastra in comparatie cu maretia Fiintei Sale.

Bunatatea Lui este forta care ne indeamna la pocainta ( vezi Romani 2,4 ) si care da credibilitate promisiunilor Sale. Fara bunatate, guvernarea divina ar fi tiranie, iar intr-un Univers condus de o astfel de guvernare, nu ar fi posibila fericirea supusilor Lui. Iata de ce, pe lista motivelor de lauda ale psalmistului, bunatatea lui Dumnezeu ocupa primul loc. Se afla bunatatea Sa si pe lista motivelor noastre de lauda ?

 

     Lauda Creatorului !

     Minunile sunt „specialitatea” lui Dumnezeu. El nu are rival in infaptuirea lor, caci doar o fiinta cu o inteligenta nemarginita poate intocmi planul unui Univers atat de grandios si de complex. El este marele si neintrecutul Designer al Universului.

Dupa ce vorbeste despre bunatatea divina ca motiv prioritar de lauda, dupa ce aminteste de suveranitatea Creatorului asupra tuturor dumnezeilor falsi si asupra tuturor domnilor de pe pamant si din cer, psalmistul Il prezinta ca un Dumnezeu al minunilor. De ce I se cuvin laude acestui Dumnezeu ? Pentru ca El „singur face minuni mari” ( vers. 4 ), pentru ca El „a facut cerurile cu pricepere” ( vers. 5 ) si „a intins pamantul pe ape” ( vers. 6 ).

Din cele sapte zile ale Creatiei, asa cum sunt redate in raportul Genezei, psalmistul alege doar ziua a patra, pe care o considera reprezentativa pentru puterea creatoare a lui Dumnezeu: „Pe Cel ce a facut luminatori mari, caci in veac tine indurarea Lui ! Soarele, ca sa stapaneasca ziua, caci in veac tine indurarea Lui ! Luna si stelele, ca sa stapaneasca noaptea, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 7-9 ).

Tainele Universului descopera adanca intelepciune divina, caci finalitatea poate fi observata in fiecare element al naturii create. Ce trist este ca atatia oameni inteligenti se opresc doar la admirarea minunilor intalnite in natura, fara sa-L vada dincolo de ele pe adevaratul lor Autor !

„In adevar”, le scrie apostolul Pavel credinciosilor din Roma, „insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati; fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte, si inima lor fara pricepere s-a intunecat…” ( Romani 1, 20.21 ).

De partea sa, psalmistul David adauga: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, si o noapte da de stire alteia despre El. Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit; dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii” ( Psalmul 19, 1-4 ).

Natura vorbeste in limbajul ei specific despre Creatorul ei. Dar cate urechi omenesti sunt pregatite sa-i asculte mesajul ? „Cine are urechi de auzit, sa auda !” ( Matei 13,9 ).

 

     Lauda Eliberatorului !

     Un Dumnezeu bun, a carui natura este insasi dragostea ( 1 Ioan 4,8 up. ), nu poate ramane indiferent fatza de suferintele creaturilor Sale. Chiar daca vinovatia si responsabilitatea pentru starea deplorabila in care le-a adus pacatul le apartine, Dumnezeu nu-Si intoarce Fatza de la ele.

Fiind garantul libertatii de alegere a tuturor fiintelor create, primul act pe care-l face El in favoarea celor cazuti este redarea acestei libertatii. Acest act al dragostei divine nu inseamna altceva decat acordarea celei de-a doua sanse – sansa de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a construi o relatie mantuitoare cu El, si de a avea un timp de pregatire pentru intrarea in Imparatia Sa.

De aceea, nu este intamplator faptul ca psalmistul include in imnul sau un al doilea articol de credinta al crezului poporului Israel: eliberarea din crunta robie egipteana. Plaga a zecea ( moartea intailor nascuti ) cazuta peste egiptenii aroganti ( vers. 10 ), eliberarea de sub jugul robiei ( vers. 11.12 ), trecerea Marii Rosii ( vers. 13.14 ), nimicirea armatelor lui faraon ( vers. 15 ), calauzirea poporului in pustie ( vers. 16 ) si biruinta asupra popoarelor canaanite ( vers. 17-20 ) sunt doar cateva repere ale marelui act eliberator al lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau.

Daca privim cu atentie istoria Exodului – un eveniment unic in istoria lumii -, vom observa un amanunt semnificativ legat de Dumnezeu, de caracterul Sau si de procedeele Sale corecte fatza de om: Dumnezeu intai il elibereaza pe om din legaturile robiei, si abia apoi ii prezinta acestuia cerintele Legii Sale.

Dumnezeu nu le-a dat israelitilor Legea nici cand munceau din greu ca robi in Egipt, nici cand erau urmariti de armatele lui faraon, nici cand traversau infrigurati Marea Rosie, avand moartea pe urmele lor. Sinaiul si darea Legii apatin tarmului celalalt, acolo unde libertatea poporului era garantata. Doar un popor eliberat de sub jugul robiei putea fi invatat noile principii ale Imparatiei lui Dumnezeu. Cat de drept si intelept lucreaza cerul !

In lucrarea mantuirii omului, nu Legea este in prim plan, ci Crucea. De ce ? Pentru ca doar un om eliberat de jugul robiei pacatului prin jertfa Fiului lui Dumnezeu poate tine cu adevarat Legea divina. Marea lectie a Exodului geografic al poporului Israel si a exodului spiritual al tuturor oamenilor eliberati din robia pacatului este aceasta: Nici Lege fara Cruce, dar nici Cruce fara Lege. Intai Crucea, si apoi Legea.

Dar ce rol are Legea in viata unui om eliberat din robia pacatului ? Raspunsul este simplu: Pentru ca omul sa nu redevina rob, ci sa traiasca liber pentru Dumnezeu, pentru Cel ce l-a eliberat cu un pret atat de mare: moartea Fiului Sau prea iubit. „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3,16 ).

 

     Lauda Datatorului !

     Ce i-ar fi folosit poporului Israel ca, dupa ce a fost eliberat din robia egipteana prin minuni nemaiauzite in istoria lumii, sa fie apoi abandonat de Dumnezeu in pustie, in „tara nimanui” ? Categoric, acest lucru nu ar fi folosit la nimic poporului. Dimpotriva, dogorati de soarele nemilos, suferind de foame si sete, atacati de triburile ostile si de animale salbatice, fara sa aiba un sens al existentei, poporul ar fi pierit pana la ultimul.

Daca ar fi ramas robi in Egipt, cel putin s-ar fi putut bucura de pestii, castravetii si prajii, de ceapa si usturoiul pe care le aveau in Egipt ( vezi Numeri 11,4.5 ). In pustie nu mai era nimic din toate acestea.

Insa Dumnezeu nu Si-a abandonat poporul. Dupa ce l-a eliberat si i-a redat demnitatea nationala, El a condus acest popor spre Tara Promisa: „Si le-a dat tara de mostenire, caci in veac tine indurarea Lui ! De mostenire robului Sau Israel, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 21.22 ).

Dumnezeu nu face niciodata lucrurile pe jumatate. In Psalmul 1, autorul ne spune ca cel neprihanit „tot ce incepe duce la bun sfarsit” ( Psalmul 1,3 up. ). Putea oare un Dumnezeu sfant si neprihanit sa nu duca la bun sfarsit lucrarea pentru poporul Sau ?

Faptul ca Dumnezeu Si-a condus poporul in Tara Promisa, in ciuda razvratirilor sale repetate, este o mare lectie spirituala pentru noi. In lumea crestina, toti cred in moartea ispasitoare a Fiului lui Dumnezeu. Cand se pune insa problema invierii, lucrurile se schimba radical. Putini crestini mai cred in inviere. Si acum se ridica intrebarea: Putea un Dumnezeu desavarsit si sfant sa lase lucrurile legate de mantuirea omului la jumatatea drumului ? Putea Tatal ceresc sa-L jertfeasca pe unicul si prea iubitul Sau Fiu, pentru ca apoi sa abandoneze lumea, lasand-o fara nicio speranta ? La ce ne-ar fi folosit sa fim eliberati din robia pacatului prin jertfa Mielului lui Dumnezeu, pentru ca apoi sa fim lasati sa murim pentru vesnicie ?

Fara inviere, nu exista bucuria de a trai viata imbelsugata promisa de Mantuitorul; fara inviere, nu exista mantuire, iar jertfa Fiului lui Dumnezeu nu ar avea nicio finalitate. Dumnezeu este bun, iar bunatatea Sa nu are liniste pana ce copiii Sai nu ajung in Canaanul ceresc, in locul dupa care tanjesc toti in aceasta viata.

Iar cand corabiile sufletelor noastre vor ancora in porturile Tarii Sfinte, dupa ce au trecut prin atatea furtuni si naufragii in aceasta viata, cand Tatal, Fiul si miliardele de ingeri ne vor intampina cu bratele deschise, spunandu-ne: „Bine ai venit !”, atunci ne vom simti cu adevarat acasa.

Va putea cineva atunci sa opreasca marea simfonie a laudelor si multumirilor izvorate din inimile celor rascumparati? „Laudati pe Domnul, caci este bun, caci in veac tine indurarea Lui ! Laudati pe Dumnezeul cerurilor, caci in veac tine indurarea Lui !” ( vers. 1.26 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free