Era permis dansul in inchinarea credinciosilor din Vechiul Testament ?

Era permis dansul in inchinarea credinciosilor din Vechiul Testament ?

 

„Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui !

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor !

Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba şi cu harpa!

Căci Domnul are plăcere de poporul Său şi slăveşte pe cei nenorociţi mântuindu-i.

Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor !  ( Psalmul 149, 1-5 )

Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui !

Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L după mărimea Lui nemărginită !

Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi harpa !

Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul !

Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zăngănitoare !

Tot ce are suflare să laude pe Domnul ! Lăudaţi pe Domnul !” ( Psalmul 150 1-6 ) 

 

Tobe, jocuri si inchinare

     Ultimii doi psalmi ai Cartii de Laude a poporului Israel dau nastere o dilema in legatura cu unele forme de inchinare: Este permis dansul in inchinare ? Au ce cauta in inchinarea adevarata unele instrumente muzicale ( de ex. tobele ) ?

Indemnul psalmistului este fara echivoc in aceasta privinta: „Sa laude Numele Tau cu jocuri, sa-L laude cu toba si harpa ! Caci Domnul are placere de poporul Sau si slaveste pe cei nenorociti, mantuindu-i” ( vers. 3.4 ).

Ne place sau nu acest lucru, trebuie sa recunoastem ca in poporul Israel, mai ales in perioada de tinerete a sa, dansul era folosit in inchinare ca o exprimare fizica a bucuriei inaintea lui Dumnezeu. De asemenea, alaturi de dans, in laudele adresate lui Dumnezeu prin cantare erau folosite si unele instrumente muzicale, care astazi cu greu ar fi acceptate in Biserica: tobele si tamburinele ( in traducerea lui D. Cornilescu, in loc de tamburine apar timpanele, desi este o deosebire majora intre timpane si tamburine ).

Exemple in acest sens sunt numeroase. Astfel, Laban ii reproseaza ginerelui sau Iacov ca daca nu ar fi plecat pe ascuns, l-ar fi lasat sa plece in mijlocul cantecelor, in sunet de timpane ( tamburine ) si alauta ( vezi Geneza 31,27 ). Dupa trecerea Marii Rosii, Maria, sora lui Moise si a lui Aaron, „a luat in mana o timpana ( tamburina n.n. ), si toate femeile au venit cu timpane ( tamburine n.n. ), jucand” ( Exodul 15,20 ).

Pentru a celebra biruinta militara a lui Iefta, fiica lui „i-a iesit inainte cu timpane ( tamburine n.n. ) si jocuri” ( Judecatori 11,34 ). De asemenea, la intoarcerea victorioasa a lui David dupa uciderea lui Goliat, „femeile au iesit din toate cetatile lui Israel inaintea imparatului Saul, cantand si jucand in sunetul timpanelor ( tamburinelor n.n. ) si alautelor, si scotand strigate de bucurie” ( 1 Samuel 18,6 ). Insusi David este surprins de inspiratia biblica dansand „din rasputeri inaintea Domnului” cu ocazia mutarii chivotului la Ierusalim ( 2 Samuel 6,14 ).

Asadar, este cert faptul ca in tineretea poporului Israel dansul ritmat era folosit in inchinare ca o manifestare a bucuriei debordante, pricinuite fie de o victorie militara, fie de o alta interventie a lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau.

Insa lucrurile nu au ramas mereu asa. Ceva s-a intamplat inca din timpul domniei lui David in privinta inchinarii, aceasta devenind mai sobra prin eliminarea dansului si a unor instrumente muzicale considerate nepotrivite.

Dupa manifestarea dispretului lui Mical, sotia lui David, dupa ce il vazuse pe acesta jucand inaintea slujnicelor lui „ca un om de nimic” ( vezi 2 Samuel 6,20 ), David nu a mai fost vazut niciodata  dansand in public, si nici sa autorizeze o asemenea forma de inchinare. In secolele care au urmat, inchinarea a devenit mai sobra. Tamburinele ( timpanele, in traducerea lui D. Cornilescu ) au fost eliminate din inchinarea publica, locul lor fiind luat de chimvale ( talgere de alama ), instrumente mai sobre si mai potrivite pentru inchinarea la tabernacol.

In Noul Testament nu se aminteste nimic cu privire la o eventuala folosire a dansului in inchinarea credinciosilor. Indemnurile apostolului Pavel adresate Bisericii se refera doar la cantarile de lauda, fara sa aminteasca nimic despre dans ( vezi Efeseni 5,19 ). Cu timpul, dansul a disparut din manifestarile cultice, probabil din cauza ascocierii lui cu paganismul si secularismul.

Biblia ne invata ca, desi la inceput dansul era prezent in inchinarea poporului Israel, a existat tendinta de eliminare a lui din spatiul liturgic si sacru. In Evanghelii, nu gasim nicio interdictie explicita a Mantuitorului cu privire la dans, acelasi lucru putand fi observat si in dreptul apostolilor. In acelasi timp, dansul nici nu este incurajat ca o manifestare necesara intr-o spiritualitate autentica. Ca forma de inchinare, dansul este irelevant pentru spiritualitatea crestina.

Daca in vechime prin dansul ritmat erau celebrate victoriile militare ale poporului Israel, astazi biruintele spirituale ale crestinilor consacrati nu mai au nevoie de o asemenea manifestare. In trecut erau celebrate victoriile fizice, in timp ce astazi sunt celebrate biruintele spirituale. Or biruintele spirituale trebuie celebrate in duh, nu in trup, iar jubilarea trebuie sa fie a duhului, nu a trupului.

Caci, spune Mantuitorul: „Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh, si cine se inchina Lui trebuie sa se inchine in duh si in adevar” ( Ioan 4, 23.24 ).

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Dileme crestine și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free