Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihanit”

Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihanit”

Un psalm al lui David

 

  1. „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele ! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta !
  2. Nu intra la judecată cu robul Tău ! Căci niciun om viu nu este fără prihană înaintea Ta.
  3. Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare la pământ: mă face să locuiesc în întuneric, ca cei ce au murit de multă vreme.
  4. Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.
  5. Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gândesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale.
  6. Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat.
  7. Grăbeşte de m-ascultă, Doamne ! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde Faţa Ta ! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se coboară în groapă !
  8. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.
  9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost.
  10. Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă !
  11. Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz !
  12. În bunătatea Ta, nimiceşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi potrivnicii sufletului meu, căci eu sunt robul Tău.”

 

O rugaciune de cerere personala

     Foarte asemanator cu psalmul anterior in ce priveste limbajul si tema, Psalmul 143 este ultima rugaciune care contine cereri individuale. Autorul dovedeste ca este un om care cunoaste bine Legea lui Dumnezeu si, in consecinta, isi cunoaste profund vinovatia care-l aduce la bara de judecata divina.

Insa, in loc sa dispere privind la sine si la pacatosenia din propria lui viata, el se prinde cu putere de harul si dragostea lui Dumnezeu. Toate acestea fac din Psalmul 143 nu doar un apel fierbinte pentru eliberare de vinovatie, ci si o expresie a increderii in indurarea lui Dumnezeu.

Desi autorul ( David )  trece printr-o criza existentiala ( probabil lovitura de stat data de fiul sau Absalom ), el nu-L acuza pe Dumnezeu pentru incercarile si suferintele sale. David isi cunoaste vina prea bine, si de aceea se prezinta inaintea Domnului nu pentru a cere un drept care i se cuvine, ci o favoare, o manifestare a harului divin.

Constient de vinovatia sa, psalmistul se prezinta inaintea lui Dumnezeu cu sufletul asemanator unui „pamant uscat” ( vers. 6 ), nadajduind ca Cel care este apa vietii ii va potoli setea si-i va da din nou viata.

Ca structura, psalmul este impartit in doua parti egale, in fiecare parte versetele fiind asezate in perechi. Privit in ansamblu, Psalmul 143 reda itinerariul sufletesc al unui om zdrobit de povara vinovatiei sale, dar care in final, prin harul lui Dumnezeu, isi regaseste linistea si eliberarea de vinovatie. Este itinerariul oricarui om care isi simte povara pacatului, si care Il gaseste in Dumnezeu pe marele Eliberator si Mantuitor.

 

De ce este prinsa ancora sufletului tau ?

     Criza pe care o traverseaza David, si despre care ne vorbeste in Psalmul 143, este o criza existentiala. Din imaginile pe care le gasim in psalm, intelegem ca sufletul sau era ravasit, debusolat si inconjurat de intuneric.

     „Vrajmasul imi urmareste sufletul, imi calca viata in picioare la pamant; ma face sa locuiesc in intuneric, ca cei ce au murit de multa vreme. Imi este mahnit duhul in mine, imi este tulburata inima inlauntrul meu… Imi intind mainile spre Tine, imi suspina sufletul dupa Tine, ca un pamant uscat… Grabeste de m-asculta, Doamne ! Mi se topeste duhul” ( vers. 3.4.6.7 ).

Ce poti face cand nu mai stii ce sa faci ? Unde sa te duci cand nu mai stii incotro sa te indrepti ? Unde sa-ti arunci ancora corabiei tale, care este gata sa se scufunde ? Daca avem ceva de invatat din psalmii lui David, atunci acel ceva este modul in care el a stiut sa-si gestioneze crizele.

Traversand fel de fel de stramtorari produse de semenii sai ( uneori produse chiar de cei din propria familie – vezi lovitura de stat data de fiul sau Absalom ), dar si de propriile caderi morale ( vezi pacatuirea cu Batseba si uciderea lui Urie ), David nu s-a lasat coplesit de ele. A suferit, a plans, a scris psalmi de penitenta, dar nu a disperat.

Cum se explica ridicarea sa dupa fiecare necaz, oricat de mare ar fi fost acesta ? Raspunsul este simplu: David a stiut unde si la cine sa se duca cu problemele sale. Nu a apelat nici la prieteni, nici la familie, nici la puterea militara, ci doar la Dumnezeu. Iar atunci cand isi arunca ancora sufletului sau pentru a scapa de furtunile vietii, el stia pe ce se bazeaza: pe caracterul sfant al Dumnezeului sau.

Dar care erau punctele sale de sprijin in momentele de cumpana ale vietii ? Iata cateva dintre ele:

1) Credinciosia lui Dumnezeu: „Doamne, asculta-mi rugaciunea, pleaca-Ti urechea la cererile mele ! Asculta-ma in credinciosia si dreptatea Ta !” ( vers. 1 ).

     Credinciosie si dreptate ! Nici vorba de merite personale in care sa se increada ! David stia ca inaintea unui Dumnezeu sfant, aceste merite personale nu arata deloc bine, ci sunt ca o „haina manjita”, iar noi „toti suntem ofiliti ca o frunza si nelegiuirile noastre ne iau ca vantul” ( Isaia 64,6 ).

Dar el mai stia ca, datorita naturii Sale neschimbatoare, Dumnezeu este fidel promisiunilor pe care le-a facut. „Caci chiar daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 ).

2) Bunatatea lui Dumnezeu: „Fa-ma sa aud dis-de-dimineata bunatatea Ta, caci ma incred in Tine” ( vers. 8 ).

De-a  lungul vietii sale agitate, David a avut constant un punct de sprijin in bunatatea lui Dumnezeu. Daca nu L-ar fi cunoscut pe Dumnezeul sau ca fiind bun, David nu ar fi reusit sa depaseasca greutatile. Insa bunatatea lui Dumnezeu i-a dat de fiecare data forta, motivatie si curaj sa lupte si sa iasa biruitor.

3) Dreptatea lui Dumnezeu: „Pentru Numele Tau, Doamne, invioreaza-ma, in dreptatea Ta scoate-mi sufletul din necaz” ( vers. 11 ).

Bunatatea si dreptatea lui Dumnezeu sunt doi stalpi pe care se bazeaza guvernarea Sa in intregul Univers. Caci la tronul sfant, „bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta” ( Psalmul 85,10 ).

Dar cum poate un om pacatos sa spere ceva de la dreptatea lui Dumnezeu ? Se pare ca David, desi a trait cu circa un mileniu inainte de Christos, a inteles marele adevar al indreptatirii prin credinta. El stia ca Mesia va suporta cerintele dreptatii divine, pentru ca omul pacatos sa poata fi eliberat de vinovatia pacatelor sale.

Iata de ce David isi pune increderea nu doar in bunatatea lui Dumnezeu, ci si in dreptatea Sa. O dreptate mantuitoare, despre care va scrie, peste secole, profetul Isaia: „Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana” ( Isaia 1,18 ).

4) Experientele cu Dumnezeu: „Mi-aduc aminte de zilele de odinioara, ma gandesc la toate lucrarile Tale, cuget la lucrarea mainilor Tale” ( vers. 5 ).

Experientele noastre cu Dumnezeu sunt uleiul care alimenteaza credinta noastra, facand-o vie si durabila in mijlocul incercarilor. Ele nu ar trebui uitate niciodata. Dimpotriva, asemenea gospodarului din parabola Mantuitorului, daca dorim sa fim intelepti, trebuie sa scoatem din visteria amintirilor si experientelor recente cu Dumnezeu, dar si pe cele vechi ( vezi Matei 13, 52 ). Acestea experiente constitue uleiul de rezerva care face diferenta intre fecioarele intelepte si cele neintelepte din Parabola celor Zece Fecioare.

David a stiut in ce directie sa-si arunce ancora vietii. Tu stii incotro sa o arunci ?

 

O realitate trista

     In Psalmul 143, in consens cu alti scriitori ai Bibliei, David face o afirmatie categorica si trista in acelasi timp: Nimeni nu este drept inaintea lui Dumnezeu. „Nu intra la judecata cu robul Tau ! Caci niciun om viu nu este fara prihana inaintea Ta” ( vers. 2 ).

Desi Biblia ii numeste neprihaniti pe unii oameni ( vezi Iov 1,8; 2,3; 2 Petru 2,7.8; Geneza 6,9, etc. ), psalmistul recunoaste ca, aunci cand sunt comparati cu caracterul sfant al lui Dumnezeu, nu exista oameni drepti in sens absolut. In comparatie cu El, niciun om nu este neprihanit. Acest trist adevar este exprimat de mai multi autori ai Bibliei.

Iov se intreba pe buna dreptate: „Cum ar putea omul sa-si scoata dreptate inaintea lui Dumnezeu ?” ( Iov 9,2 ). In rugaciunea de consacrare a templului, imparatul Solomon recunostea si el ca „nu este om care sa nu pacatuiasca” ( 1 Imparati 8,46 ). Iar apostolul Pavel, dupa secole de istorie a pacatului, face aceeasi constatare: „Dupa cum este scris: „Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar… Caci toti au pacatuit si sunt lipsitit de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3, 10.23 ).

Mai mult decat atat, toate incercarile omului de a deveni mai bun prin propriile sale eforturi sunt privite de cer ca „ o haina manjita”. Caci „toti am ajuns ca niste necurati… toti suntem ofiliti ca o frunza si nelegiuirile noastre ne iau ca vantul” ( Isaia 64, 6 ).

Daca exista mantuire pentru omul aflat in aceasta stare, daca exista speranta ca el sa redevina neprihanit, asemenea lui Dumnezeu, aceasta este posibil doar prin harul Sau. „Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Christos Iisus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte ca sa umblam in ele” ( Efeseni 2, 8-10 ).

Psalmistul dorea din tot sufletul sa umble in faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru el. Si pentru ca nu stia care sunt acestea, el se roaga fierbinte: „Fa-ma sa aud dis-de-dimineata bunatatea Ta, caci ma incred in Tine. Arata-mi calea pe care trebuie sa umblu, caci la Tine imi inalt sufletul… Invata-ma sa fac voia Ta, caci Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma calauzeasca pe calea cea dreapta” ( vers. 8.10 ).

Privit in ansamblu, Psalmul 143 este un suspin al unui suflet indurerat. Insa nu este vorba doar de acel suspin provocat de suferintele pe care le indura din partea vrajmasilor sai. Suspinul sau era motivat de ceva mult mai inalt decat durerea.  El suspina dupa Dumnezeu: „Imi intind mainile spre Tine; imi suspina sufletul dupa Tine, ca un pamant uscat” ( vers. 6 ).

Pentru un locuitor al Palestinei, obisnuit cu desertul si clima arida, imaginea pamantului uscat si insetat dupa apa spune mult. Asemenea pamantului insetat dupa ploaia aducatoare de viata, inima psalmistului tanjea si suspina dupa Dumnezeu. Nu dupa binecuvantarile Lui, nu dupa darurile Lui, ci dupa Persoana Sa.

Aici se afla marea diferenta intre cei ce se inchina lui Dumnezeu. In timp ce unii tanjesc dupa darurile si binecuvantarile lui Dumnezeu, altii tanjesc dupa prezenta Sa. Privind la exemplul psalmistului, nu pot sa nu ma intreb si sa te intreb si pe tine, cititorule: Noi din care motiv Il cautam pe Dumnezeu ? Pentru binecuvantarile Sale, sau pentru ca ne este draga Persoana sa si dorim sa-L stim cat mai aproape de noi ?

Cautand un raspuns la aceasta intrebare, ne vom da seama daca inca suntem prunci in credinta, sau dimpotriva, suntem crestini maturi, ajunsi la „starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos” ( Efeseni 4,13 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihanit”

  1. IONUȚ 74 spune:

    Va salut cu respect!Sînt sigur ,pe baza istoriei sale,ca regele David va fi o persoană emblematică a Noului Pămînt si a veșniciei.Experienta sa profundă cu Dumnezeu si raportarea sa ,cu bune si rele,la Divinitate ,l-a facut sa fie material didactic acum,dar si in eternitate.Eu zic ca merita efortul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free