Psalmul 146 – Un psalm al Providentei divine

Psalmul 146 – Un psalm al Providentei divine

 

  1. „Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
  2. Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
  3. Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
  4. Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
  5. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său !
  6. El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.
  7. El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi. Domnul izbăveşte pe prinşii de război;
  8. Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.
  9. Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.
  10. Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămâne din veac în veac ! Lăudaţi pe Domnul !”

 

Laudate Dominum !

     Psalmul 146 deschide asa-numitul Hallel final ( de la ebraicul „halelu-Yah”, tradus cu „laudati pe Domnul !” ), alcatuit din ultimii cinci psalmi dedicati laudei lui Dumnezeu. Fiind usor de memorat datorita simplitatii sale, acest imn luminos si aducator de mangaiere era folosit in sinagoga in serviciile divine de dimineata.

Tema psalmului este legata de elogierea beneficiilor pe care le aduce Dumnezeu in viata omului care-L cauta din toata inima, atmosfera fiind aceea a laudei permanente. Descrierea grijii si a compasiunii pe care Dumnezeu o manifesta fatza de cei in nevoie si parasiti face din acest imn un psalm al Providentei divine.

Cantarea de lauda contine insa si un avertisment: sa nu ne incredem in cei mari, in puternicii lumii, ci in Dumnezeu, singurul care nu ne va dezamagi niciodata. Indemnul de a nu ne increde in puterea si intelepciunea omului vine din bogata experienta de viata a autorului, prea adesea dezamgit de oamenii cu care a venit in contact de-a lungul vietii.

Insa, in ciuda prezentei acestui avertisment, tonul psalmului este luminos si incurajator, aducand speranta in sufletele tuturor oamenilor nevoiasi, abandonati si oprimati.

 

Unde iti arunci ancora ?

     Viata este imposibila fara incredere. Daca nu ai incredere ca brutarul a avut mainile curate cand a framantat aluatul painii pe care o mananci, si daca nu ai incredere ca a pus in el ingredientele necesare, nu vei mai manca paine niciodata. Daca nu ai incredere ca pilotul avionului in care tocmai te-ai urcat este lucid si capabil sa te duca la destinatie, nu vei zbura niciodata cu avionul. Daca nu ai incredere ca medicul ti-a prescris cele mai bune medicamente in reteta pe care tocmai ai primit-o, nu te vei duce niciodata la el ca sa-ti tratezi boala. Si asa, in oricare alt domeniu al vietii, lipsa increderii in capacitatile si buna-credinta a semenilor nostri ar face viata imposibila.

Exista totusi un domeniu in care increderea in om este aducatoare de dezamagire, nefericire si blestem: mantuirea sufletului. La acest aspect se refera profetul Ieremia cand afirma: „Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul. Caci este un nenorocit in pustie si nu vede venind nenorocirea; locuieste in locurile arse ale pustiei, intr-un pamant sarat si fara locuitori. Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul, a carui nadejde este Domnul !” ( Ieremia 17, 5-7 ).

Tema increderii omului, fie in Dumnezeu, fie in alti oameni, este cea care deschide Psalmul 146: „Laudati pe Domnul ! Lauda, suflete, pe Domnul ! Voi lauda pe Domnul cat voi trai, voi lauda pe Dumnezeul meu cat voi fi. Nu va incredeti in cei mari, in fiii oamenilor in care nu este ajutor. Suflarea lor trece, se intorc in pamant si in aceeasi zi le pier si planurile lor” ( vers. 1-4 ).

Atunci cand in discutie este propria noastra mantuire, locul in care ne aruncam „ancora” increderii noastre este capital. Nu intamplator versetele de la mijlocul Bibliei ne indeamna sa aruncam ancora nadejdii mantuirii nu in oameni, ci in Dumnezeu: „Mai bine sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in om; mai bine sa cauti un adapost in Domnul, decat sa te increzi in cei mari” ( Psalmul 118, 8.9 ).

Oricat de bune si curate ar fi intentiile oamenilor, in privinta mantuirii ei nu pot face decat un singur lucru: sa-i conduca pe semenii lor la adevarata si unica sursa a mantuirii: Iisus Christos, Domnul nostru. „Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Iisus Christos” ( 1 Timotei 2,5 ). „In nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti” ( Fapte 4,12 ).

Asadar, gandeste-te bine unde arunci ancora sufletului tau si in cine iti pui nadejdea mantuirii ! Caci „ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-si pune nadejdea in Domnul, Dumnezeul sau !” ( vers. 5 ).

 

Cat suntem de trecatori !

     Versetul 4 aduce in discutie o tema mult dezbatuta in toate religiile si filosofiile lumii: starea omului in moarte: „Suflarea lor trece, se intorc in pamant si in aceeasi zi le pier si planurile lor” ( vers. 4 ).

Verbul „a pieri” prezinta moartea ca fiind incetarea starii constiente a omului. Pentru a reda aceasta stare, Biblia aseamana moartea cu un somn, metafora pe care o gasim in nenumarate pasaje biblice, atat in Vechiul, cat si in Noul Testament ( vezi Deuteronomul 31,16; 2 Samuel 7,12; 1 Regi 11,43; Iov 14,12; Daniel 12,2; Ioan 11, 11.12; 1 Corinteni 15,51; 1 Tesaloniceni 4, 13-17, etc. ).

Faptul ca moartea nu inseamna continuarea existentei intr-o alta sfera, ci incetarea oricarei activitati fizice si intelectuale, rezulta clar din cuvintele de ramas bun rostite de Mantuitorul in fatza ucenicilor Sai cu putin timp inainte de patimile Sale: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce sa va pregatesc un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi” ( Ioan 14, 1-3 ).

Fagaduina Mantuitorului este clara si nu suporta nicio interpretare: Cei credinciosi vor avea privilegiul sa fie luati in prezenta lui Dumnezeu, nu la moarte, ci la revenirea in glorie a lui Iisus Christos. In lumina acestei promisiuni, invataturile atat de populare despre un rai prezent, in care sunt duse sufletele celor buni, si un iad vesnic, in care sunt chinuite sufletele celor rai, trebuie reconsiderate din temelie.

Cuvantul lui Dumnezeu este clar pentru cei ce au urechi de auzit si vor sa auda cu ele: „Cei vii, in adevar, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor demult au si pierit, si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare… Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta, caci in locuinta mortilor in care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune” ( Eclesiastul 9, 5.6.10 ).

 

Un Dumnezeu transcendent si imanent

     Spre deosebire de deism, care sustine ideea ca exista un Dumnezeu transcendent, care dupa ce a creat lumea S-a retras in spatele unei „perdele” dincolo de care nimeni nu poate patrunde, crestinismul prezinta si o alta latura a personalitatii divine: imanenta Sa, implicarea Sa in viata oamenilor si a intregii planete.

Autorul Psalmului 146 surprinde ambele aspecte ale Divinitatii:

1) Transcendenta: „El a facut cerurile si pamantul, marea si tot ce este in ea. El tine credinciosia in veci” ( vers. 6 ).

     2) Imanenta: „El face dreptate celor asupriti, da paine celor flamanzi; Domnul izbaveste pe prinsii de razboi; Domnul deschide ochii orbilor, Domnul indreapta pe cei incovoiati; Domnul iubeste pe cei neprihaniti. Domnul ocroteste pe cei straini, sprijina pe orfan si pe vaduva, dar rastoarna calea celor rai” ( vers. 7-9 ).

3) Din nou transcendenta: „Domnul imparateste in veci; Dumnezeul tau, Sioane, ramane din veac in veac. Laudati pe Domnul !” ( vers. 10 ).

Cat de mangaietor este gandul ca acest Dumnezeu, care a creat tot ce exista in Univers, fie cele vazute, fie cele nevazute, este atent la nevoile tuturor creaturilor Sale, plecandu-Se pana la cei mai neinsemnati si dispretuiti dintre oameni.

     „Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57,15 ).

Aceasta este Dumnezeul Revelatiei, un Dumnezeu de aproape, dar si de departe ( vezi Ieremia 23,23 ), un Dumnezeu nevazut ( 1 Timotei 6,16 ), dar a carui dragoste si intelepciune le putem vedea la tot pasul pe cararile vietii. Cu adevarat, El merita toata lauda buzelor noastre.

„Laudati pe Domnul !”

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free